Garantiile in schimburile internationale

Garantiile in schimburile internationale

1 Garantie - concept

Nici in legislatia romana, civila sau comerciala, nici in legislatiile altor tari, termenul de garantie nu are o definitie foarte exacta si umanim acceptata, cel mai frecvent, termenul este utilizat pentru a desemna orice tranzactie in care o persoana garanteaza pentru obligatiile asumate de o alta. Intrucat nu exista dispozitii cu caracter general aplicabile oricarei forme de garantie, sunt reglementate doar diferite modalitati de garantii si exista anumite dispozitii cu caracter special proprii anumitor tipuri de garantii.

Unii autori au considerat ca ar trebui sa i se atribuie notiunii de garantie un continut mai larg. Astfel, a avea o garantie inseamna a beneficia de un drept subiectiv prin exercitarea caruia beneficiarul s-ar putea proteja de consecintele pagubitoare ale unui fapt determinat[1].

Prin garantii ar trebui intelese toate acele mijloace tehnice extrinseci raportului obligatiei, dar care vin sa se alature acestuia, spre a contribui la conservarea anumitor bunuri in vederea executarii silite, la asigurarea executarii reale a obligatiei sau la despagubirea creditorului, in cazul in care executarea reala nu mai are loc[2].

Prin garantie, in sens larg, se intelege orice metoda, instrument sau angajament, accesoriu contractului comercial international pus la dispozitia sau emis in favoarea unui titular de drepturi, in virtutea contractului incheiat, capabil sa asigure respectivului beneficiar realizarea certa a drepturilor garantate sau despagubirea baneasca corespunzatoare pentru daunele provocate de nerealizarea acestor drepturi[3].

In cadrul garantiilor se disting urmatoarele parti implicate:

Ordonatorul garantiei care este debitorul principal. Acestei parti contractante ii solicita beneficiarul (partenerul de contract) o garantie. In consecinta, ordonatorul solicita unei terte persoane, garantul, o garantie.

Beneficiarul garantiei este cel in favoarea caruia garantul emite garantia.

Garantul este debitorul secundar, cel, care in cazul neindeplinirii obligatiilor de catre debitorul principal, le indeplineste el.

Intr-o clasificare traditionala garantiile se impart in raport cu izvorul si obiectul lor. Dupa izvor, garantiile sunt legale si conventionale, dupa cum isi au sursa in lege sau in vointa partilor.

In functie de obiect garantiile pot fi grupate in:

-Garantii reale, care constau in afectarea speciala a unuia sau mai multor bunuri pentru garantarea obligatiei. In grupa garantiilor reale sunt incluse: gajul, ipoteca, privilegiile, clauzele penalizatoare, arvuna, etc.

-Garantiile personale, care constau in angajamentul pe care o alta persoana fizica sau juridica, decat debitorul principal si-l asuma fata de creditor de a executa el obligatia, in cazul in care debitorul principal nu o va face. Garantiile personale pot imbraca forma cautiunii sau fidejusiunii si solidaritatii.

Garantia, indiferent de natura obligatiilor garantate sau de instrumentul de garantare utilizat, trebuie sa raspunda anumitor cerinte de baza si anume:

-Existenta unui patrimoniu independent de relatia contractuala, suficient de mare si cert in timp pentru a acoperi obligatia garantata;

-Garantia sa fie astfel conceputa incat sa asigure beneficiarului dreptul si posibilitatea de a o executa, fara ca debitorul sa se poata opune acestei executari;

-Beneficiarul garantiei sa aiba asigurata posibilitatea utilizarii nestanjenite a rezultatului executarii garantiei (transferul valutar al fondurilor, dreptul de proprietate)[4];

Garantiile indeplinesc urmatoarele functii si anume:

- Sa asigure stimularea respectarii disciplinei contractuale, respectiv executarea la timp si in mod corespunzator a obligatiilor asumate de solicitantul garantiei;

- Sa asigure securitatea creditului;

- Sa asigure economisirea de lichiditati;

- Sa constituie un inlocuitor al raportului de credit efectiv (operatiunile comerciale si de cooperare econome de cele mai multe ori greu sa aprecieze capacitatile profesionale si financiare ale furnizorului. Cumparatorul este, deci, interesat sa solicite o garantie, care sa dovedeasca faptul ca vanzatorul este in masura sa furnizeze prestatia oferita. In acest scop, vanzatorul cere unei banci sa stabileasca o garantie de prestatii. Garantia bancara utilizata ca instrument de securitate a platii se limiteaza in principiu, in comertul interior, la acoperirea riscului de neefectuare a platii in cazul sistemului de plata pe baza de factura.

Garantia bancara reprezinta un angajament irevocabil asumat de o banca de a plati o suma in numerar in cazul in care un tert nu isi respecta obligatiile de livrare de marfa, prestare de servicii sau de plata. Garantia constituie un angajament prin ea insasi, independent de contratul incheiat intre debitor si creditor. In momentul in care constituie garantia, banca se angajeaza sa efectueze plata la prima cerere, daca conditiile stipulate in garantie sunt indeplinite. In principiu, garantiile sunt supuse dreptului national al bancii emitente.

Banca, prin garantia bancara, nu garanteaza fapte, ci preia o obligatie de plata, cu titlu reparatoriu pentru neindeplinirea sau indeplinirea defectuoasa a unui angajament asumat prin contract. In acelasi timp, obligatia de plata asumata de banca este accesorie obligatiei debitorului principal, care s-a obligat la o anumita prestatie prin contractul comercial. Garantia bancara are la baza institutia cautiunii.

Cautiunea bancara are un caracter secundar atat in intentie cat si in forma. Intelegerea intre parti este ca garantului sa i se ceara plata numai in cazul in care ordonatorul nu sia indeplinit obligatia asumata prin contractul comercial. Adesea, cautiunea impune demonstrarea incapacitatii de plata a debitorului principal prin actionarea sa in judecata. In raport cu pozitia bancii garante, cautiunea poate fi: simpla si solidara.

In raport cu conditiile de executare, cautiunea poate fi:

- "La prima cerere"- cand creditorul poate solicita executarea ei fara a demonstra ca debitorul nu si-a indeplinit obligatia;

-"documentara"- cand, pentru a pune in executare cautiunea, trebuie sa se demonstreze, cu act emanat de la tert, ca debitorul nu si-a executat obligatia[5].

Privita in ansamblu, garantia bancara imbraca caracteristicile unui contract de garantie, adica este:

- Un contract consensual, intrucat se formeaza prin acordul de vointa al partilor;

- Un contract unilateral, deoarece cel care se obliga este numai garantul (banca), beneficiarul garantiei neavand nici o obligatie fata de garant;

- Un contract cu titlu gratuit;

- Un contract subsidiar, intrucat insoteste obligatia principala (din contractul comercial) si este determinat la aceasta.

Emiterea unei garantii bancare determina intre partile implicate trei raporturi juridice:

- Raportul juridic fundamental, ca rezultat al contractului comercial international, incheiat intre importator si exportator;

- Raportul juridic de mandat, prin care debitorul principal imputerniceste banca sa garanteze executarea obligatiilor sale;

- Raportul juridic rezultat din contractul de garantie bancara, dintre banca si beneficiarul garantiei. In cazul in care debitorul principal nu-si indeplineste obligatiile asumate prin contract, beneficiarul se adreseaza bancii garante pentru executarea garantiei, respectiv incasarea banilor.

Garantia bancara reprezinta, de asemenea, o modalitate de contracarare a riscului de neefectuare a platii de catre debitor prin angajarea irevocabila a unei banci de a plati in locul debitorului respectiv, la cererea creditorului

De obicei, garantiile se supun legislatiei nationale a bancii emitente.

Sunt cunoscute doua metode de emitere a garantiilor bancare, dupa cum urmeaza:

- Directa, prin utilizarea bancii din tara vanzatorului pentru a emite garantia in favoarea cumparatorului extern;

- Indirecta, banca din tara vanzatorului imputerniceste o banca straina sa emita o garantie in favoarea cumparatorului .

Fiind partener in realizarea platilor internationale, bancile pot deveni platitor efectiv prin acordarea de garantii bancare uneia dintre parti.

In postura de debitor se poate sa apara fie exportatorul, fie importatorul. Astfel, pentru garantarea ofertei, a bunei executii si a restituirii avansurilor (garantii cerute de cumparator), banca poate acorda o garantie bancara (la anumite niveluri valorice, de la 1-5% pana la valoarea avansului incasat) exportatorului. In cazul in care apar abateri nefavorabile, iar exportatorul este pus in situatia de a nu putea plati, plata o face banca care a acordat garantia bancara.

Cele mai multe garantii bancare sunt cerute de importator, la solicitarea exportatorului sau a bancii sale. Riscul de neefectuare a platii de catre cumparator este mult mai mare si mai frecvent in relatiile internationale[7].

Pentru garantiile acordate, banca percepe comisioane si solicita un comportament cat mai corect din partea clientului care cere garantia respectiva. Pentru a nu-si imobiliza disponibilitatile in valuta, bancile acorda, de regula, garantii partiale (la o parte din valoarea contractului) si pentru o perioada limitata, stipulata expres sub forma unui termen limita de valabilitate.

O garantie intra in vigoare de la data la care este emisa, cu exceptia in care, in textul ei se precizeaza expres ca intrarea in vigoare a garantiei va avea loc la o data ulterioara sau ca intrarea in vigoare constituie subiectul unor conditii specificate in garantie si sunt determinabile de catre garant pe baza oricaror documente specificate in garantie.

Data la care expira termenul de prezentare a cererii de plata specificat in garantie, va avea loc, in baza normelor uniforme, in ziua calendaristica specificata (data de expirare) sau va rezulta prin prezentarea catre garant a documentului (lor) specificat (te) desemnand expirarea (eveniment de determina expirarea). Daca in textul unei garantii sunt specificate deopotriva: data de expirare si evenimentul ce determina expirarea, garantia va expira (isi va inceta valabilitatea) de indata ce oricare dintre acestea se va produce primul, indiferent daca garantia sau orice amendament adus acesteia a fost restituit, sau nu.

2 Elementele unei garantii bancare

Desi exista o mare diversitate de reglementari privind garantiile bancare, diversitate determinata de dreptul national al fiecarui stat, acestea contin, intotdeauna, anumite elemente comune, si anume:

a) partile implicate (beneficiarul, ordonatorul);

b) scopul/obiectul garantiei (de exemplu: In baza acestui contract cumparatorul trebuie sa plateasca suma de . ca o plata in avans de .% din valoarea contractului in favoarea vanzatorului);

c) valoarea garantiei (de exemplu: Luand in considerare conditiile de mai sus, noi Banca . va dam alaturat garantia si suntem de acord sa platim irevocabil suma de .);

d) formula de obligatie (angajament) a bancii (de exemplu: Banca . este

de acord sa plateasca suma . la primirea primei dumneavoastra cereri facuta in scris);

e) termenele de plata;

f) conditiile si modul de executare;

g) valabilitatea garantiei (de exemplu: Aceasta garantie este valabila in forma scrisa la sau inaintea . dupa care data obligatia noastra . va inceta);

h) clauza privind legislatia aplicabila (de exemplu: Acesta lege va fi guvernata de legea romana).

De regula, fiecare element al garantiei reprezinta obiect de negociere intre parteneri. Dupa convenirea textului, ordonatorul garantiei solicita bancii sale emiterea garantiei, dupa care garantia este transmisa beneficiarului direct sau prin intermediul bancii .

Sunt cunoscute mai multe tipuri de garantii, dar cele mai utilizate sunt urmatoarele:

- Garantii de participare la licitatii; Acest tip de garantie este necesar in cazul ofertelor publice. Scopul unei garantii de participare la licitatii este de a asigura fermitatea ofertei si seriozitatea ofertantului participant la licitatie.

- Garantie de buna executie a contractului; Aceste garantii sunt cele mai des intalnite in practica. Scopul garantiilor de buna executare este, asa cum rezulta si din denumirea lor, de a garanta indeplinirea de catre vanzator a obligatiei contractuale de a livra calitativ,cantitativ si la termen marfa.

- Garantia de buna functionare; Aceasta garantie este emisa inainte de inceperea derularii contractului si este valabila pana in momentul expirarii perioadei de garantie tehnica.

- Garantia de restituire a avansului; Aceasta garantie acopera obligatia vanzatorului de a restitui, in cazul neexecutarii contractului, suma sau sumele platite in avans de catre cumparator. Termenul de valabilitate al garantiei este pana la momentul livrarii complete a obiectului contractului.

- Garantia de intretinere; Aceste garantii sunt utilizate in special in cazul contractelor de constructii. Scopul lor este de a garanta intretinerea constructiei terminate pe toata perioada de garantie.

- Garantia de retinere. Unele contracte prevad retinerea unui anumit procent din valoarea fiecarei plati, pana la aprobarea si acceptarea proiectului de catre cumparator. Aceasta garantie ii da dreptul vanzatorului sa-si incaseze suma integral, iar cumparatorului sa se asigure ca aceste fonduri ii vor fi rambursate in cazul neindeplinirii contractului.

Aproape toate tipurile de garantii mentionate imbraca forma garantiei la cerere.

3 Garantiile la cerere

In baza prevederilor Regulilor Uniforme privind garantiile la cerere, o garantie la cerere reprezinta orice garantie, obligatie sau alt angajament de plata, oricum ar fi denumita sau descrisa de o banca, de o societate de asigurare sau de o alta persoana fizica sau juridica, data in scris pentru plata unei sume de bani, la prezentarea, in conformitate cu termenii angajamentului asumat, a unei cereri de plata scrise si a oricaror alte documente (de exemplu, un certificat eliberat de un arhitect sau inginer, o hotarare judecatoreasca sau comisie de arbitraj), care pot fi specificate in garantie, potrivit angajamentului asumat:

la cererea sau pe baza instructiunilor si pe raspunderea unei parti (ordonatorul) sau

la cererea sau pe baza instructiunilor si pe raspunderea unei banci, societati de asigurare sau a oricarei persoane fizice sau juridice (partea instructanta-contra-garant), actionand pe baza instructiunilor ordonatorului in favoarea unei alte parti (beneficiarul).

Garantiile la cerere denumite si garantii la prima si simpla cerere sunt o forma a garantiilor independente si contin angajamentul bancii garante de a plati o suma la simpla cerere a beneficiarului, insotita sau nu de documente (avalul bancar). Garantiile independente sunt derivate din garantiile solidare banca garanta angajandu-se la plata debitor principal cu renuntarea benevola la "beneficiile garantului solidar"[9].

Cu toate acestea banca poate totusi invoca doua exceptii:

1) exceptia intemeiata pe bunele moravuri si ordinea publica de drept international, cand se constata ca scrisoare de garantie are la baza un contract comercial ilegal;

2) exceptia cererii de executare abuzive, cand banca garanta dispunand de probe sigure dovedeste frauda beneficiarului garantiei.

Scrisorile de garantie bancare la cerere impun obligativitatea de plata a bancii. Daca o banca primeste o garantie la cerere, iar datele completate pe fata acesteia corespund cu termenii garantiei, banca este obligata sa o plateasca vanzatorului.

In conformitate cu Regulile Uniforme privind garantiile la cerere, toate garantiile trebuie sa stipuleze:

a) Ordonatorul;

b) Beneficiarul;

c) Garantul;

d) Tranzactia care cere emiterea garantiei;

e) Suma maxima platibila si valuta in care se va efectua plata;

f) Data de expirare a garantiei sau evenimentul care determina expirarea;

g) Termenii de plata ai garantiei;

h) Orice prevedere de reducere a sumei garantiei.

Garantiile la cerere pot fi:

-Simple: sunt garantiile in cazul in care beneficiarul cere, iar banca plateste, fara nici o conditie;

-Conditionate: sunt garantiile in cazul in care beneficiarului i se pretinde ca pentru sustinerea cererii sa prezinte o documentatie specifica.

In Regatul Unit al Marii Britanii, bancile care emit garantii trebuie sa respecte urmatoarele criterii:

1.Garantia se emite pentru o suma determinata de bani exprimata in lire sterline/Euro sau intr-o alta valut;.

Limbajul utilizat in garantie trebuie sa fie clar;

3.Garantia trebuie sa expire la o data specificata.

4 Reguli uniforme privind garantiile la cerere

Avandu-se in vedere rolul important al garantiilor in comertul international, Camera Internationala de Comert si Industrie de la Paris, precum si alte organisme internationale au dorit sa standardizeze practicile si procedurile in domeniul garantiilor. Astfel, in anul 1978, Camera Internationala de Comert si Industrie de la Paris a elaborat "Regulile Uniforme pentru Garantii" numite "Publicatia nr. 325" cu scopul de a asigura o uniformizare a practicilor bazate pe un echilibru echitabil intre partile contractante[10].

Aceste reguli au avut ca obiectiv principal rezolvarea problemelor legate de executarea abuziva a garantiilor, prin stabilirea cadrului juridic referitor la dreptul beneficiarului garantiei cu privire la solicitarea executarii garantiei.

Desi Publicatia nr. 325 continua sa fie utilizata, evolutia practicii internationale a evidentiat in timp limitele acesteia. Drept urmare, in anul 1992, Camera Internationala de Comert si Industrie de la Paris a emis un nou set de reglementari numit "Reguli Uniforme pentru Garantiile la Cerere " sau "Publicatia nr. 458" cu aplicabilitate din ianuarie 1995.

Aplicarea regulilor prevazute in Publicatiile nr. 325 si nr. 458 este voluntara, respectiv ele se aplica acelor garantii in al caror text se precizeaza expres ca nu sunt supuse uneia din publicatiile mentionate.

In prezent, atat bancile din Romania, cat si bancile din strainatate utilizeaza Publicatiile nr. 325 si nr. 458 care sunt in vigoare.

Prima functie a Regulilor Uniforme privind garantiile la cerere este de a codifica regulile de buna practica la care partile subscriu prin incorporarea regulilor in contractele lor. Astfel, Regulile asigura un cadru contractual al relatiilor dintre garant si beneficiar, dintre partea instructanta si garant, precum si dintre ordonator si garant sau al partilor instructante.

Textul Regulilor contine 28 articole impartite in 6 sectiuni, dupa cum urmeaza:

- Scopul si aplicabilitatea Regulilor;

- Definitii si prevederi generale;

- Obligatii si responsabilitati;

- Cereri;

- Prevederi privind termenul de expirare;

- Legea care guverneaza garantia. 

Cele trei principii fundamentale care guverneaza garantia la cerere sunt:

- Independenta garantiei fata de tranzactie;

- Caracterul documentar al garantiei;

- Garantul este implicat numai daca apar pe fata garantiei cereri sau alte documente pentru a mentiona ca sunt conforme cu garantia.

Una dintre cele mai importante parti ale Regulilor este Sectiunea C care se refera la obligatiile si responsabilitatile partilor. Acestea sunt de trei feluri: sa examineze, sa informeze si sa transmita[11].

Principalele probleme cu care se confrunta exportatorii din cauza garantiilor sunt:

- Efectul pe care il produc garantiile asupra rating-ului de credit al exportatorului;

- Prelungirea neautorizata a unei garantii;

- Efectuarea incorecta a platii garantiei.

In conformitate cu Regulile Uniforme privind garantiile la cerere, toate garantiile trebuie sa stipuleze:

- Ordonatorul;

- Beneficiarul;

- Garantul;

- Tranzactia care cere emiterea garantiei;

- Suma maxima platibila si valuta in care se va efectua plata ;

- Data de expirare a garantiei sau evenimentul care determina expirarea;

- Termenii de plata ai garantiei;

- Orice prevedere de reducere a sumei garantiei.

In practica bancara pentru garantia la cerere se practica termenii de garantie bancara sau scrisoare de garantie bancara, uneori angajament de plata sau obligatie de plata.

Din regulile aplicabile garantiilor la cerere, din Publicatia nr. 458 rezulta urmatoarele trasaturi fundamentale ale acestora:

- caracterul abstract al angajamentului de plata in sensul ca obligatia garantului de a plati devine obligatorie numai din momentul emiterii ei si cu conditia ca aceasta garantie sa nu fie respinsa de beneficiarul ei;

- independenta garantiei fata de relatia contractuala de baza care a garantat-o intrucat, desi in textul garantiei se poate face referire la contract comercial de baza, pe garant si pe beneficiar ii vizeaza doar drepturile si obligatiile ce rezulta din garantie;

- independenta garantiei fata de contractul incheiat intre ordonator si garant. Garantul nu poate refuza plata pe motiv ca ordonatorul nu a transmis fondurile;

- caracterul documentar al garantiei avand in vedere atat faptul ca garantia este un document scris, in care sunt precizate anumite elemente obligatorii, cat si conditia efectuarii platii, respectiv cererea scrisa insotita sau nu de documente;

- obligativitatea garantului de examinare a documentelor referitoare la conformitatea aparenta a documentelor cu cerintele garantiei.

Garantia la cerere ofera beneficiarului dreptul de a cere plata imediata, iar garantul si ordonatorul nu pot invoca nici o obiectie de refuz a platii. Chiar daca ulterior executarea abuziva este dovedita, ca si in cazul acreditivului, banca plateste documente prezentate in regula.

Conditiile si modul de executare a garantiei reprezinta documentele convenite intre parti si mentionate in textul garantiei, pe care beneficiarul acesteia trebuie sa le prezinte pentru executarea garantiei bancare. Din acest punct de vedere garantiile bancare pot fi:

- neconditionate, care dau posibilitatea executarii platii la prima si simpla cerere, formulata in scris, prin care se precizeaza ca ordonatorul nu si-a indeplinit obligatiile asumate. Forma scrisa, conform art. 2b din Publicatia nr. 458, include si o teletransmisie autentificata sau un mesaj informatic controlat (ex.: SWIFT). Aceste garantii sunt preferate de beneficiari data fiind executarea rapida, eliminarea probelor si discutiilor cu ordonatorul. Garantia neconditionata prezinta riscul unei executari fara justa cauza, dar, in compensatie, are avantajul ca actiunea civila de recuperare a sumelor este mai usoara decat in cazul garantiei conditionate;

- conditionate, in textul carora se face precizare ca plata se va face numai pe baza unor dovezi scrise sau a unor documente care sa ateste neindeplinirea sau indeplinirea defectuoasa a obligatiei garantate.

Executarea acestei garantii presupune o cerere de executare, adresata de beneficiar bancii garante, insotita de documentele justificative precizate in textul garantiei. Aceste documente pot emana de la terti (documentul de transport emis de un caraus), de la ordonatorul garantiei (proces-verbal de receptie a marfii) sau de la beneficiarul garantie (chitante, titluri de credit, simpla declaratie a acestuia). Acest tip de garantie prezinta pentru beneficiar dezavantajul intarzierii platii pana cand se face dovada prin documente.

Intrarea in vigoare este mentionata sub forma datei si locului emiterii garantiei. Aceasta data este stabilita clar in functie de momentul producerii actului generator de creanta.

Valabilitatea este perioada de timp in care beneficiarul garantiei poate cere executarea acesteia. Termenul de valabilitate este precizat, de obicei, printr-o data calendaristica certa si expira la sediul bancii garante. Drept urmare, cererea de executare emisa de beneficiarul garantiei trebuie sa ajunga, insotita sau nu de documente, inainte sau cel mult la data mentionata in text. Dupa aceasta data banca nu mai este obligata sa plateasca, iar beneficiarul nu mai poate incasa garantia.

Termenul de valabilitate mai poate fi precizat si in functie de un fapt care atrage expirarea, insemnand prezentarea unui document privitor la expirare.

De exemplu o garantie pentru participare la licitatie poate cere pentru dovedirea expirarii valabilitatii prezentarea de catre beneficiar a unui document care certifica primirea de catre acesta a garantiei de buna executie.

Termenul de valabilitate se stabileste in raport cu obiectul garantiei si trebuie sa fie mai mare cu aproximativ 15-45 de zile, interval necesar beneficiarului sa intocmeasca anumite formalitati (de protest, de punere in intarziere la plata) si pentru timpul necesar executarii garantiei, inclusiv timpul de curier. In practica, valabilitatea unei scrisori de garantie poate fi prelungira si automat in functie de indeplinirea anumitor evenimente, mentionate expres in textul garantiei (amanarea livrarii prelungeste automat valabilitatea garantiei).

In tari ca Iran, Algeria, Liban, Iordania se cere ca scrisorile de garantie bancara sa fie emise fara valabilitate determinata, iar in tari ca Turcia, Siria, Thailanda, chiar daca in garantie este mentionat un termen de valabilitate, obligatia asumata de banca garanta nu se stinge decat in momentul in care originalul scrisorii de garantie bancara este restituit acesteia, insotit de comunicarea scrisa a beneficiarului privind incetarea oricarei obligatii a bancii garante. De altfel, restituirea garantiei se impune ca o practica bancara generalizata si numeroase legislatii nationale, printre care si cea romana, solicita acest lucru.

Incetarea obligatiei de plata a bancii garante are loc atunci cand garantia expira si nu s-a primit cererea de plata din partea beneficiarului, cand garantia este anulata prin restituirea originalului bancii garante si cand garantia este anulata prin forta legii avandu-se in vedere sechestrul, frauda sau reaua credinta dovedita.

Clauza de legislatie priveste legea care guverneaza garantia in caz de litigiu. De obicei, aceasta este stabilita de banca garanta in conformitate cu jurisdictia locului unde a fost emisa garantia. In lipsa unei astfel de prevederi, Publicatia nr. 458, art. 27 si 28, prevede ca legea aplicabila este a sediului sucursalei care a emis garantia. In cazul in care partile nu au stabilit competenta unui anume tribunal, Publicatia nr. 458 prevede ca diferendele vor fi reglementate exclusiv de catre tribunalul competent al tarii unde banca garanta isi are sediul.

Clauza de reducere se refera la diminuarea automata a obligatiilor bancii garante proportional cu platile efectuate in contul garantiei respective.

Prin clauza de identificare banca garanta solicita ca cererea de executare si documentele justificative sa-i parvina prin canal bancar, insotite de declaratia bancii respective, prin care sa certifice ca semnaturile ce figureaza pe documentele remise sunt autentice.