ROLUL SI IMPORTANTA ACTIVITATII DE CREDITARE

1.1. Rolul si importanta activitatii de creditare in economia de piata.

Activitatea de creditare bancara prezinta importanta atat in tarile dezvoltate, cat si in tarile aflate in tranzitie la economia de piata, cum este cazul Romaniei. Slaba dezvoltare a pietei de capital a determinat utilizarea creditului bancar ca principala sursa de finantare a economiei romanesti si de stimulare a cresterii economice.

Sectorul bancar colecteaza resursele disponibile in economia romaneasca redistribuind fondurile in sectoarele economice productive care inregistreaza deficit de resurse punand in legatura pe cei care economisesc cu investitorii.

Activitatea de creditare bancara reprezinta operatiunea activa a bancilor comerciale de realizare a echilibrului la nivel macroeconomic . Banca urmareste in permanenta modul de derulare a activitatii de creditare, incepand cu activitatea de acordare urmata de rambursarea creditelor, verificarea existentei garantiei creditului, radierea ipotecilor pana in momentul in care nu mai exista raporturi juridice intre beneficiarul de credite si banca.

Situatia financiara a agentului economic impune limite in activitatea de creditare bancara care este influentata de dobanda si de alti factori interni si externi.

Creditul bancar, respectiv activitatea de creditare bancara reprezinta un motor al dezvoltarii societatii in Romania.Cea mai mare parte a creditului se deruleaza prin banci comerciale care au ca obiect de activitate colectarea de resurse si efectuarea de plasamente pe destinatii si in anumite conditii. Banca joaca un rol intermediar intre piata diferitelor categorii de indatorare si piata diferitelor categorii de creante, aceasta transformand fluxurile monetare provenind de la creditori, in creante nemonetare asupra lor insisi, avand noi caracteristici de lichiditate, de randament si de securitate.

Creditul a aparut ca o necesitate a stingerii obligatiilor, fiind o parghie a desfasurarii proceselor economice. Largirea productiei, crearea conditiilor pentru a rezista proceselor concurentiale, obtinerea unui profit care sa asigure desfasurarea normala a activitatii sunt de neconceput fara existenta creditului.

In ceea ce priveste creditul bancar, organizarea activitatii de creditare bancara reprezinta un proces complex conceput dupa anumite principii si care trebuie sa respecte reglementari juridice legale.

Obiectivele urmarite prin intermediul creditului bancar se refera la:

accelerarea circulatiei banesti si a marfurilor;

sporirea potentialului productiv al agentilor economici;

redistribuirea mijloacelor banesti intre agentii economici pentru a preveni si limita imobilizarile acestora.

Creditarea bancara raspunde unor necesitati economice cu caracter obiectiv (stimularea productiei, stimularea concurentei, corelarea necesitatilor de capital cu posibilitatile de formare a acestuia). Creditul se extinde si in relatiile cu partenerii externi in cele mai complexe sfere de activitate putandu-se afirma ca omenirea traieste prin credit.

In practica monetar - financiara conceptul de credit se confunda cu banii si cu finantele. Acestea au functii care le asigura relativa independenta, iar orice identitate cu creditul genereaza concluzii incompatibile cu rigorile stiintifice ale adevarului. Se poate afirma ca numai in cadrul rotatiei de ansamblu a capitalului, a mijloacelor materiale si monetare, creditul se poate transforma fie in bani fie in finante; in timp ce finantele presupun capitaluri deja formate care se acumuleaza, creditul reprezinta un efect al proceselor economice in urma carora apar capitaluri economice temporar disponibile.

Creditul, in calitate de mijloc de plata, poate contribui esential la cresterea economica si relansarea unor domenii vitale ale economiei.

Cu privire la definirea creditului s-au conturat mai multe conceptii, conform carora creditul poate fi privit cu incredere, ca forma a relatiilor de schimb si ca expresie a relatiilor de redistribuire. Elementul comun care se gaseste in diferitele definitii ale creditului prezinta trei aspecte :

existenta unor disponibilitati la unii agenti economici si acceptarea de

catre acestia sa le cedeze cu imprumut ;

pierderea temporara a unor drepturi de catre cel care acorda imprumutul;

obligativitatea imprumutatului de a restitui imprumutul la scadenta insotit de plata dobanzii. Trasaturile principale ale creditului se refera la separarea proprietatii asupra capitalului de imprumut de folosirea lui, plata dobanzii pentru utilizarea capitalului de imprumut, rambursarea creditului la scadenta si participarea lui la finantarea debitorilor.

Creditul in economia de piata detine functia de repartitie (distributiva) si de control, relatiile de credit facand parte din relatiile financiare in sens larg, dar mai are si functia de emisiune, de mobilizare si redistribuire, prin credit indrumandu-se un volum mai mare de resurse decat cel mobilizat (creditul este purtator de dobanda).

Resursele mobilizate in economie prin credit se transforma in capital de imprumut si se indreapta apoi spre satisfacerea anumitor nevoi de capital. Prin indrumarea capitalului de imprumut in vederea satisfacerii anumitor nevoi ale economiei se inregistreaza o redistribuire a capitalului, redistribuire ce poate fi efectuata intre ramuri, intre indivizi, pe plan teritorial, intre sectoare (privat si public), pe plan national si international.

Functionarea, dezvoltarea si gestionarea corecta a creditului bancar in economie sunt determinate de o serie de conditii de ambient care se refera la:

starea economiei la un moment dat;

existenta unui cadru juridic corespunzator;

un sistem solid de institutii financiar- bancare;

existenta unui climat de stabilitate interna si externa;

increderea in institutiile de credit;

infrastructura moderna (logistica).

Creditul prin activitatea de creditare constituie parghia de reglare a economiei, de selectie si stimulare a proceselor economice furnizand mijloacele banesti pentru realizarea productiei. Spre deosebire de perioada de pana la 1990 cand caracteristic erau blocajele financiare, perioada in care rolul creditului a fost limitat, dupa 1990 fiind simtita o lipsa acuta de resurse banesti rolul creditului si implicit a activitatii de creditare bancara a crescut semnificativ.

La nivel macroeconomic atat supracreditarea cat si subcreditarea au efecte negative asupra economiei. Supracreditarea se concretizeaza printr-o crestere prin intermediul creditului a masei monetare in comparatie cu volumul bunurilor si serviciilor si conduce la inflatie cu consecinte negative asupra economiei. Subcreditarea franeaza activitatea economica, agentii economici nedispunand de fondurile necesare cresterii economiei.

Avantajele utilizarii creditului ca o veriga indispensabila in mecanismul de functionare al economiei pot fi anulate de pericolul folosirii creditului in mod abuziv si ineficient generand dezechilibre economice, monetare si fenomene inflationiste considerabile.

1.2. Locul creditarii in activitatea bancilor comerciale din Romania.

Din punct de vedere al activitatii bancare, operatiunile de creditare reprezinta componenta cea mai importanta a operatiunilor de plasament, atat ca volum de activitate, cat si ca participare a acestei categorii de operatiuni la realizarea profitului bancii. Fiecare banca, pe baza strategiei ce o promoveaza, stabileste periodic niveluri privind plafoanele de creditare pentru sucursale si filiale, cu mentiunea ca acestea pot diferi, chiar in cazul aceleiasi banci, de la sucursala la sucursala sau de la filiala la filiala, in functie de importanta si volumul activitatii desfasurate.

Activitatea de creditare se bazeaza in primul rand pe analiza viabilitatii si realismul afacerilor in vederea identificarii sau evaluarii capacitatii de plata a clientilor. Activitatea de creditare trebuie sa permita bancii obtinerea de profit, iar eventualilor clienti sa le ofere o variabila si accesibila sursa de finantare.

Conform reglementarilor Bancii Nationale Romane (BNR), bancile care functioneaza in Romania trebuie sa limiteze, suma creditelor acordate unui imprumutat sau unui grup de imprumutati care au legaturi din punct de vedere economic, la 20% din valoarea totala a capitalului si rezervelor bancii respective. Bancile au obligatia sa se conformeze lunar cerintelor Bancii Nationale Romane privind rezervele minime obligatorii , sa pastreze lichiditatile an moneda nationala si in devize, in conformitate cu normele privind lichiditatile si cerintele prudentiale elaborate de BNR:

un nivel minim al activelor lichide sau un portofoliu de active lichide in raport cu activele sau pasivele;

respectarea restrictiilor si a conditiilor aplicabile in cazul anumitor credite si investitii, depozite, garantii si obligatii;

respectarea restrictiilor si asigurarea conditiilor necesare corelarii scadentelor activelor si pasivelor unei banci.

Activitatea de creditare detine locul principal tocmai datorita faptului ca indiferent de modul de atragere de resurse si de costurile garantate clientilor, creditarea are rolul de "a crea bani" din care sa acopere costul resurselor si sa realizeze un profit necesar existentei si dezvoltarii.

Evolutia activitatii de creditare bancara este influentata de evolutia bancilor in ansamblu, activitatea comerciala dintr-o banca fiind vitala existentei acesteia. Existenta unui sistem bancar puternic care sa aiba capacitatea de acordare a creditelor necesare cresterii economice constituie un obiectiv prioritar in economie.

Activitatea de creditare are un loc bine determinat in activitatea unei banci, fapt pentru care organele de control ale Bancii Nationale isi concentreaza atentia asupra verificarii acestei activitati care genereaza implicatii in gradul de solvabilitate a bancii, de lichiditate, de eficienta si de existenta a bancii.