INSTRUMENTE DE IMPRUMUT SI ASISTENTA ACORDATA DE FONDUL MONETAR INTERANTIONAL

INSTRUMENTE DE IMPRUMUT SI ASISTENTA ACORDATA DE FONDUL MONETAR INTERANTIONAL

1. Instrumente de imprumut ale Fondului Monetar International

Considerat initial drept un "club al tarilor bogate", FMI a evoluat destul de mult, de la crearea sa. Pentru oricine se intereseaza de activitatea FMI, apare evidenta tendinta sa de adaptare continua la transformarile petrecute in economia mondiala.

Pentru suplimentarea capacitatii de finantare a FMI, la reuniunea anuala a Fondului, care a avut loc la Viena, in septembrie 1961, a fost prezentat un proiect de sporire a resurselor acestuia cu 6 miliarde dolari, oferiti de 10 mari puteri financiare occidentale, la care s-a adaugat ulterior si Elvetia, creandu-se Acord general de imprumut". Acordul semnat la Paris, la 13 decembrie 1961, de catre cele 10 tari, a constituit "Clubul de la Paris" sau "Clubul celor 10", care si-a inceput activitatea in octombrie 196 Prin acest acord, tarile semnatare s-au angajat sa puna la dispozitia Fondului, ori de cate ori este nevoie, sume in monedele lor nationale, utilizabile numai in relatiile cu tarile semnatare.FMI continua sa reprezinte cea mai importanta institutie financiara internationala creata vreodata.

Sigur ca nu se poate spune ca totul a mers conform asteptarilor. Multe din deciziile luate au starnit proteste vehemente din partea membrilor saraci sau mai putin saraci.

Printre realizarile de marca ale Fondului pot fi inscrise numeroasele mecanisme infiintate, indeosebi, dupa intensificarea patrunderii tinerelor state in cadrul organizatiei. O data create, cele mai multe dintre aceste mecanisme nu au ramas imuabile, inghetate, ci au fost supuse unui proces de ameliorare. Nu toate mecanismele nou create au jucat acelasi rol. Unele dintre ele au avut o eficienta apreciabila, altele, dimpotriva.

S-au deschis, astfel noi posibilitati de finantare din resursele Fondului, a deficitului balantelor de plati ale statelor membre, mai ales a celor aflate in dezvoltare. O tara membra care inregistreaza un deficit in balanta, cumpara de la FMI monedele straine de care are nevoie pentru finantarea acestuia, dand in schimb echivalentul in moneda sa proprie. La expirarea termenului pentru care s-a facut tranzactia, tara respectiva "rascumpara" de la FMI moneda sa, restituind monedele straine primite.

Denumite "trageri asupra FMI", aceste "schimburi" de monede nationale au caracteristicile creditelor internationale (asupra lor se percep dobanzi si comisioane, iar rambursarea lor se face in termenele stabilite, dar nu sunt considerate, din punct de vedere juridic, drept operatii de credit).

Tragerile asupra FMI se efectueaza strict in functie de marimea cotei de participare a tarii membre care le efectueaza, avantajand din start tarile dezvoltate, cu cote mari la Fond. Termenul de rascumparare a monedei nationale (adica termenul de rambursare) este stabilit in functie de posibilitatile de echilibrare a balantei de plati, dar de regula, nu depaseste 5 ani. Asupra "creditelor" astfel acordate, FMI percepe un comision bancar de 0,50%, aplicat o singura data asupra sumelor date si o dobanda ce variaza intre 1 si 5% pe an, in functie de marimea creditului si de perioada de folosire a acestuia.

Tragerile obisnuite pot fi efectuate in doua mari categorii:

A.     Transe propriu-zise. Primul mecanism, destinat finantarii deficitelor generale ale balantelor de plati, prevede 5 transe, fiecare de marime egala cu 25% din cota de participare a tarii solicitatoare. Tragerea in prima transa, denumita "transa rezerva" (fosta "transa-aur") se face automat, in momentul in care doreste tara membra. In plus, fata de aceasta transa, exista patru "transe de credit", in care tragerile in cadrul lor se pot face succesiv, dupa epuizarea disponibilitatilor din "transa rezerva" si dupa examinarea situatiei concrete din tara solicitatoare de catre expertii FMI. In acordarea "transelor de credit", FMI aplica principiul "conditionalitatii": cu cat sumele trase cumulativ de o tara sunt mai mari comparativ cu cota sa, cu atat FMI va trebui sa se asigure ca politica dusa de statul respectiv este de natura sa echilibreze balanta de plati si sa ramburseze fondurile imprumutate. Prin mecanismul transelor, o tara poate obtine 125% din cota sa de participare, dar transele de credit superioare se obtin cu o conditionalitate sporita.

Tragerile in mecanismele transelor se pot face fie sub forma cumpararii directe si imediate cu moneda nationala a sumei corespunzatoare, fie sub forma unor aranjamente speciale, pe baza carora tara solicitatoare poate sa obtina sumele cuvenite, atunci cand are nevoie, intr-un interval stabilit de 1-3 ani (aranjamente sau credite "stand-by"). In prezent, majoritatea creditelor acordate de FMI se efectueaza in baza aranjamentelor "stand-by" incheiate de statele membre, acestea prezentand si avantajul ca, pentru perioada convenita, conditiile stabilirii transelor de credit se stabilesc o singura data.

B.     Facilitati de finantare. Spre deosebire de mecanismul "transelor", tragerile in cadrul "facilitatilor de finantare" pot fi obtinute numai in anumite cazuri, bine specificate, de deficite ale balantelor de plati, in special de catre tarile in dezvoltare, dupa cum urmeaza:

Facilitatea de finantare compensatorie (Compensatory Financing Facility) (CFF). Creata in 1963, permite tuturor membrilor FMI - victime ale unor scaderi bruste si importante ale incasarilor valutare din exporturi - sa traga asupra FMI pana la 75% din cota de participare. A fost conceputa, in mod special, pentru tarile producatoare de produse primare (materii prime si semifabricate din acestea), a caror dificultati sunt numai pe termen scurt, determinate de circumstante independente de vointa acestora. Acest mecanism imbraca forma unor "trageri" asupra resurselor Fondului, care sunt supuse regulilor generale de rascumparare, valabile in cadrul FMI.

Ulterior au fost introduse o serie de imbunatatiri, care au marit accesul tinerelor state la aceasta facilitate, printre care:

o       ridicarea plafonului de acces in raport cu cota-parte;

o       separarea "finantarii in compensatie" de celelalte facilitati din cadrul FMI.

Este de retinut ca tragerile efectuate in virtutea regimului de finantare in compensatie nu sunt luate in considerare cu ocazia examinarii unei cereri de tragere "normala". De la 13 mai 1981, se permite accesul la aceasta facilitate si tarilor membre care intampina dificultati datorita cresterii importurilor de cereale.

Facilitatea de finantare a stocurilor tampon. Un mecanism de la care se asteapta foarte mult, dar care a oferit foarte putin. Creat in 1969, el este destinat sa acopere o parte din contributia tarilor membre la finantarea stocurilor create in cadrul acordurilor internationale pe produse primare agreate de Fond. Este o noua forma de asistenta financiara conditionata, care se situeaza in prelungirea directa a mecanismului de finantare compensatorie. De regula FMI, trebuie sa fie convins ca aranjamentele care-i sunt propuse sunt "sanatoase din punct de vedere economic" si corespunzatoare unor norme juridice internationale respectate in mod curent prin conventiile in vigoare referitoare la produsele primare. Ca urmare, Fondul isi da avizul doar pentru acordurile care nu pot avea drept consecinta micsorarea veniturilor din exporturi ale tarilor membre ale FMI care nu adera la ele. Atat finantarea in compensatie, cat si cea a stocurilor regulatoare se bazeaza pe principiul simetriei: compensarea este proportionala cu deficitul, iar rambursarea cu excedentul din export ale tarii in cauza. Exista, totusi, o deosebire fata de finantarea in compensatie, determinata de repercursiunile asupra dreptului de tragere ordinare.

Daca o anumita tara membra a FMI si totodata a unui Acord international pe un produs primar, recurge la noile trageri fara sa fi epuizat, mai intai, drepturile sale de tragere ordinare, ea isi va vedea reduse acestea din urma in proportia in care a utilizat noua facilitate. Tragerile in aceasta facilitate pot atinge 50% din cota de participare.

Facilitatea petroliera. A functionat temporar intre anii 1974-1975 si a fost destinata sa finanteze tarile membre care au inregistrat deficite ale balantei de plati ca urmare a majorarii pretului titeiului, consecinta a primului "soc" petrolier (octombrie 1973).

Facilitatea de finantare pe termen prelungit (Extended Fund Facility) (EFF). Creata in 1974, este destinata sa sprijine eforturile de "ajustare structurala" ale tarilor membre in dezvoltare. In cazul acestui mecanism, initial, resursele furnizate de Fond, in virtutea unor acorduri trienale, nu puteau depasi anual 25% din cota-parte. In prezent, tragerile pot atinge 140% din cota de participare, iar rambursarea se face intr-o perioada de 4-8 ani. Pentru a beneficia de aceasta facilitate, tara solicitatoare trebuie sa dovedeasca si sa aplice un program adecvat de masuri de corectare a dezechilibrului.

Facilitatea extinsa. A fost creata in 1974, in scopul ajutorarii tarilor care se confrunta cu grave dezechilibre ale balantei de plati ca urmare a unei structuri defectuoase a productiei, comertului sau preturilor, precum si a tarilor a caror economie se dezvolta lent sau a caror situatie a balantei de plati impiedica promovarea unei politici active de stimulare a dezvoltarii.

6) Fondul fiduciar. A fost creat in 1976 in scopul furnizarii, in conditii de favoare, a unui ajutor suplimentar tarilor in curs de dezvoltare care depun eforturi pentru redresarea balantelor lor de plati. Resursele din care este alimentat acest fond provin, in principal, din beneficiile realizate de FMI prin vanzarea pe piata libera si, deci, la preturile pietei, a aurului ce i-a fost remis, la pretul oficial, de tarile membre cu titlu de varsaminte ale cotei lor parti. Din beneficiul total astfel obtinut se deduce o suma corespunzatoare ponderii aurului remis de tarile in curs de dezvoltare in totalul cotelor-parti, care se transfera direct tarilor in curs de dezvoltare proportional cu cotele lor parti. Beneficiul ramas, la care se adauga donatii, imprumuturi consimtite de diferite tari, precum si venitul realizat de FMI insusi prin plasarea spre fructificare a resurselor sale temporar neutilizate sunt afectate pentru acordarea de imprumuturi tarilor membre considerate "acceptante" proportional cu cota lor parte. Nivelul imprumutului este exprimat in DST, insa este achitat in dolari americani, cu o dobanda de 0,5% pe an. Imprumuturile sunt rambursabile dupa o perioada de 5 ani, prin varsaminte semestriale egale, dintre care ultimul nu poate fi mai tarziu de 10 ani de la varsamantul initial.

7) Facilitatea suplimentara sau "Witteveen". A fost infiintata in 1977 (dupa numele directorului general al FMI din acea perioada) si este destinata sa acorde asistenta financiara suplimentara acelor tari membre care inregistreaza deficite ale balantelor de plati si care au epuizat celelalte posibilitati de tragere asupra FMI.

Resursele puse la dispozitia acestei facilitati provin, in principal, din imprumuturi cu dobanda acordate de tarile dezvoltate. Aceasta dobanda este recalculata din sase in sase luni, fiind egala cu dobanda semestriala medie a bonurilor de tezaur cu scadenta de cinci ani emise de guvernul SUA. Plasamentele resurselor respective trebuie totodata sa reprezinte creante foarte lichide, caci imprumuturile angajate de FMI sunt rambursabile la vedere daca tara creditoare face dovada ca are nevoie de aceste fonduri pentru platile sale externe. In plus, tara creditoare poate sa transfere aceste creante altui creditor, fara consimtamantul Fondului, la un pret convenit intre cedent si cesionar.

8) Facilitatea de ajustare structurala extinsa reintarita. Creata in 1978, este oferita, de regula, celor mai sarace tari, in conditii de extindere pe 3 ani, cu returnare dupa 5-10 ani si dobanda de 0,5%. Aceasta facilitate este raspunsul la esecul relativ al programelor de ajustare traditionala in tarile cele mai sarace. Acest gen de facilitate pune accentul pe cresterea economica, pe lupta impotriva saraciei si pe reformele structurale. Prin aceasta facilitate se obtin imprumuturi de marime relativ importanta care, insa, cer eforturi deosebite in domeniul structural si fac obiectul unor conditionari riguroase, cum ar fi: vizitele regulate ale misiunilor Fondului si criterii cantitative de respectat inaintea fiecarei trageri.

9) Facilitatea contului de subsidii (subventii). A fost creat in 1980 in scopul diminuarii costurilor implicate de mecanismul finantarii suplimentare pentru tarile membre cu venit national foarte redus. Din acest cont, FMI suporta o parte din dobanzile percepute de la tarile in curs de dezvoltare care beneficiaza de finantare suplimentara.

10) Facilitatea politicii de acces largit. Creat in 1981, acest mecanism este constituit cu caracter temporar, care, intr-o anumita masura face apel si la resurse imprumutate de catre Fond. Prin intermediul ei Fondul finanteaza balanta de plati a tarilor membre pe baza unor "acorduri largite". Plafonul de acces este fixat, in acest caz, in raport cu cota-parte, conform unor limite anuale (90% sau 110%), trienale (270% sau 330%) sau cumulative (400% sau 440%), in functie de proportiile dezechilibrului balantei de plati si eforturile de ajustare. Ajutorul furnizat prin intermediul acestei politici se adauga la cel obtinut in cadrul mecanismului largit de credit. Pentru sumele procurate prin imprumut, Fondul plateste dobanzi cu rate valabile, avand la baza pe cele care se formeaza pe pietele de capitaluri private.

11) Facilitatea de ajustare structurala. Incepand cu luna martie 1986, Fondul a mai creat un mecanism, la indemana tarilor membre cu venituri scazute.

Scopul urmarit este furnizarea unui ajutor concesional suplimentar pe o perioada de 5-10 ani.

12) Facilitatile de transformare sistemica (FTS). Create in 1993, au fost introduse pentru a spori posibilitatile de asistenta financiara in favoarea tarilor membre, care se confrunta cu dificultatile severe datorita tranzitiei la sistemul economiei de piata, din Estul si Centrul Europei. In cadrul acestui program se folosesc cu preponderenta acordurile stand-by acordate pe baza programelor de reforma economica. Pentru a obtine accesul la aceste facilitati, tarile solicitante trebuie sa insoteasca cererea de un document care sa descrie obiectivele de politica economica, sa cuprinda: estimari macroeconomice, masuri structurale, fiscale, monetare si financiar-valutare care urmeaza sa fie aplicate in perioada acoperita de aceasta facilitate. Deschiderea liniilor de credit se face pe o perioada de 3-5 ani si in conditii relativ avantajoase. Transele de credit se acorda numai dupa ce au fost indeplinite conditiile prevazute in memorandum.

Facilitatea de reducere a saraciei si de crestere. Creat in 1994, este o facilitate concesionala, destinata tarilor membre cu venitul cel mai mic si care are ca scop explicit reducerea saraciei. Membrii FMI pot imprumuta fonduri de pana la 140% din cota lor de participare in cadrul unui aranjament pe o durata de 3 ani (se poate acorda pana la 185% in circumstantele exceptionale). Imprumuturile au o dobanda anuala de 0,5%. Rambursarea datoriilor poate incepe dupa 5 ani si jumatate si se poate finaliza la 10 ani dupa luarea imprumutului.

14) Facilitatea de suplimentare a rezervei. Facilitate prin care se acorda asistenta financiara in cazul crizelor financiare ale balantelor de plati. Rambursarea in astfel de cazuri este cuprinsa intre 1 an si 1 an si jumatate, dar ea poate fi extinsa pana la 2 ani si jumatate.

Facilitatea de compensare si de finantare a cheltuielilor neprevazute

Are ca scop sa acopere pierderile temporare ale incasarilor din exporturi si sa finanteze o crestere a costului importurilor de cereale. In ceea ce priveste finantarea cheltuielilor neprevazute, aceasta permite unui stat membru sa primeasca o finantare suplimentara in cadrul unui program de ajustare, in caz de dificultati neprevazute in ceea ce priveste pretul exporturilor, costul importurilor si a variatiilor ratelor dobanzii.

16) Asistenta financiara in caz de urgenta. Aceasta facilitate permite acordarea unui ajutor financiar tarilor membre care se confrunta cu probleme ale balantei de plati in cazul unei catastrofe naturale.

Tragerile in cadrul "facilitatilor de finantare" se fac independent de tragerile in cadrul transelor, astfel incat o tara membra poate obtine de la FMI credite cumulate care depasesc de cateva ori cota de participare. FMI a acordat un volum important de asistenta unor tari aflate in dificultate prin intermediul diverselor facilitati create in cadrul sau. Cum, insa, resursele FMI sunt limitate, practic, creditele FMI detin doar 3,5% din totalul asistentei financiare externe catre tarile in dezvoltare.

Sporirea facilitatilor la resursele Fondului reprezinta in sine un fapt pozitiv; dar, trecerea lor in revista chiar si sumar, pune in evidenta limitele considerabile impuse de marimea cotelor-parti ale statelor in dezvoltare - membre ale FMI. Aceste cote determina strict, atat totalul, cat si modalitatile de tragere. Sesizand acest lucru, Fondul, in numeroase cazuri, a decis ridicarea limitei maxime de acces in raport cu cotele-parti. El ar fi avut, insa, la dispozitie o alta solutie, mult mai eficienta.

Daca in loc sa ridice plafonul tragerilor, de exemplu, pana la 600% din cota-parte, ar fi luat decizia de a majora cotele-parti de sase ori - ceea ce ar fi intrat in cadrul unei proceduri normale - conditiile de acces la prima transa de credit ar fi fost aplicabile la echivalentul a 150% din cotele-parti, in loc de numai 25%.

In conditiile dificile pentru tarile lumii a treia determinate de cele 2 socuri petroliere si de cresterea masiva a datoriei externe, FMI n-a putut finanta decat in foarte mica masura deficitul cumulat al balantelor de plati curente ale tinerelor state nepetroliere. Explicatia prezida, in buna parte, in resursele limitate ale Fondului, determinate de importanta relativa, tot mai mica, a cotelor-parti la FMI. Ajungem, astfel, la una dintre problemele cheie care isi asteapta rezolvarea corespunzatoare, aceea a necesitatii majorarii cotelor-parti la FMI. A devenit evident ca actualele cote sunt o frana serioasa in calea accesului tarilor in dezvoltare la resursele FMI. Nu se poate spune insa ca nu s-a facut nimic in aceasta directie. Pe parcurs s-a procedat la mai multe revizii generale ale cotelor-parti.

Se pune intrebarea: cum pot face fata tarile sarace la asemenea majorari?

Fie prin esalonarea varsamintelor la FMI, fie permitandu-li-se tarilor debitoare in dezvoltare, sa recurga in exclusivitate la moneda nationala, ori de cate ori se pune problema majorarii acestor cote.

Sistemul cotelor-parti la FMI se dovedeste un obstacol important si in calea extinderii folosirii drepturilor speciale de tragere, in general, si in favoarea tarilor in dezvoltare, in special. Astazi, cand toate tarile debitoare trec prin momente dificile, sunt tot mai numeroase cererile adresate FMI de a-si mari considerabil campul de actiune si de a-si asuma mult mai multe responsabilitati in furnizarea resurselor financiare necesare tarilor membre, in loc sa se multumeasca cu un rol de "catalizator", asa cum a facut, de multe ori, pana acum.

Este esential ca FMI sa-si recapete functia de creare de rezerve prevazuta in Statutul sau. Faptul ca un anumit numar de membri poate imprumuta pe pietele internationale de capitaluri private pentru a-si constitui sau spori rezervele, nu justifica cu nimic abandonarea de catre Fond a rolului sau in crearea de rezerve internationale.

In desfasurarea proceselor de "creditare", in special a tarilor in curs de dezvoltare, FMI aplica o cerinta de conditionare care are drept obiectiv echilibrarea balantei de plati in contextul stabilitatii preturilor, cresterii economice sustinute, cu evitarea masurilor contrare libertatii comertului si platilor externe.

Aceasta politica de ajustare, inspirata din programele de politica economica, are in vedere urmatoarele aspecte:

austeritatea interna, care consta in evitarea si chiar restrangerea deficitelor bugetare, dar si in reducerea consumului populatiei:

micsorarea deficitului bugetar urmareste o reducere a cheltuielilor bugetare, dar si o crestere a veniturilor din marimea impozitelor;

restrangerea consumului populatiei are in vedere o politica salariala riguroasa, precum si o restrangere si chiar o abandonare a subventilor acordate de stat la unele produse si servicii destinate populatiei.

ajustarea cursurilor de schimb monetar, care in viziunea FMI, ar sprijini cresterea competitivitatii produselor nationale si ar conduce la o descurajare a importurilor.

Acordurile stand-by sau de "Confirmare" (Stand-By Agreements), au fost introduse in practica curenta a Fondului in 1952 pentru a reduce examinarile cererilor de imprumut ale statelor membre.

Pentru sumele puse la dispozitie, respectiv cumparate de statul solicitant, FMI percepe un comision. Fondul a recurs la aceste acorduri "de confimare" pentru a face mai suple examinarile cererilor de imprumut ale statelor membre.

Acest acord ia fiinta prin memorandum, semnat de guvernatorul bancii centrale sau de ministrul de finante al tarii solicitante, care cere masurile de politica financiara, monetara, valutara si fiscala, precum si cele referitoare la stabilizarea macroeconomica, la accelerarea privatizarii sau la echilibrarea balantei de plati externe.

In acelasi timp cu scrisoarea de intentie (cealalta denumire a memorandumului) se mai elaboreaza un document care are incluse in el urmatoarele aspecte: scopul imprumutului, durata acestuia, cuantumul sumei solicitate, obligatiile de rascumparare, comisionul perceput.

Un lucru este clar: in toate imprejurarile Fondul conditioneaza deschiderea unei linii de credit de indeplinirea angajamentelor asumate prin memorandum. La prima vedere se lasa impresia ca acordul stand-by ar fi un raport contractual intre Fond si statul solicitant. In realitate, acest acord depinde in mod hotarator de decizia Consiliului de Administratie al FMI bazata pe intentiile si angajamentele statului solicitant. Conform interpretarilor oficiale ale FMI, organele de conducere ale Fondului privesc aceste "acorduri" nu ca pe niste conventii circumscrise sferei dreptului international (care presupune drepturi si obligatii de ambele parti), ci ca pe niste acte interne de administrare supuse deciziilor exclusive ale Fondului. Daca s-ar admite ca aceste "acorduri" ar fi veritabile acorduri internationale, atunci s-ar putea formula eventuale contestatii cu privire la aplicarea lor, in fata unor instante exterioare fata de Fond.

Asistenta acordata de Fondul Monetar International

FMI este mai bine cunoscut pentru politica de consiliere si pentru cea de imprumut in cazul crizelor economice.Dar FMI se mai ocupa si cu asistenta tehnica si instruire intr-o arie larga de domenii cum ar fi: banca centrala, politici monetare si valutare, politici administrative si de taxe si statistici oficiale.Scopul este cel al imbunatatirii situatiei tarii in domeniul respective.

FMI a inceput sa asigure asistenta tehnica pe la mijlocul anilor 60 cand multe tari independente au cerut ajutor in infiintarea bancilor centrale si a ministerelor financiare.De asemenea in anii 90 tarile din fosta Uniune sovietica (inclusive Romania ) au cerut ajutor in momentul trecerii de la sistemul economiei centralizate la cea de economie de piata.In present FMI a trecut la un alt nivel de asistenta: cel de-a intari arhitectura sistemului financiar international. FMI a mai ajutat si tarile care au trebuit sa-si reinfiinteze institutiile guvernamentale ca urmare a unor razboaie sau revolutii civile.

FMI asigura asitenta tehnica si instruire in domenii cum ar fi:

Intarirea sectoarele monetare si financiare prin sfaturi in sistemul bancar,managemet valutar si in dezvoltarea bancilor centrale

Suportarea politicilor fiscale puternice prin sfaturi cu privire la taxe, politici de consum, formularea bugetului si management al datoriilor interne si externe.

Alcatuirea,managementul si raspandirea datelor statistice dar si imbunatatirea calitatii lor

Proiectarea si revizuirea legislatiei economice si financiare

FMI ofera cursuri de instruire pentru oficiali din guvern sau banci centrale la sediul central din Washington sau la centrele regionale din Abidjan, Brazilia, Singapore si Viena.

Se poate asigura asistenta tehnica prin vizitele personalului impreuna cu experti si consultanti. 

In Romania FMI asigura instruire profesionala prin intermediul cursurilor si seminariilor organizate la sediul sau central si prin sponsorizarea Joint Vienna Institute. Aceste programe sunt astfel concepute incat sa fie la nivelul cerintelor in crestere ale tarilor membre. In acest scop, programul de baza include cursuri elementare, medii si avansate despre programare si politici financiare si management macroeconomic, statistica balantei de plati, operatiuni monetare si valutare, conturi nationale si statistici guvernamentale etc.

Obiectivul de baza al acestor programe este instruirea profesionala a oficialilor din tarile membre ale Fondului. Instruirea are scopul de a creste nivelul calitativ al elaborarii politicii economice in tarile membre si de a imbunatati intelegerea reciproca a unor chestiuni, de catre oficialii tarilor membre si personalul FMI.

Pana acum, prin programele sale, Institutul FMI a contribuit la instruirea profesionala a unui numar de peste 65 de persoane oficiale din Romania in domeniile: programare si politica financiara, tehnici de analiza si programare financiara, politici de sector extern, finante publice, operatii valutare si monetare, statistica. Peste 120 de oficiali romani au participat la cursuri si seminarii organizate la Joint Vienna Institute in domeniul analizei si politicii macroeconomice, cheltuielilor publice, politicii si operatiunilor de schimb valutar, politicii si reformei fiscale, managementului politicii fiscale si statisticii.

3. Critici aduse Fondului Monetar International

Eforturile mai mult decat nereusite ale FMI din anii 1980-1990 au facut sa fie pusa tot mai mult sub semnul intrebarii conceptia acestuia cu privire la procesul de globalizare. Pe masura ce esecurile FMI au devenit din ce in ce mai evidente, institutia respectiva a inceput sa caute alte strategii, insa lipsa de coerenta a facut ca acest demers sa aiba putine sanse de reusita. Trebuie, totusi, mentionat ca exista critici la adresa activitatilor desfasurate de FMI.

In ultimele doua decenii ale secolului precedent asupra politicii de conditionalitate a creditarii, s-au adus numeroase critici mai ales din partea tarilor in dezvoltare, critici care continua si astazi.

Cele mai serioase critici care ii sunt aduse FMI sunt:

1). FMI ofera solutii identice indiferent de particularitatile tarii in cauza

Premisele pe care se bazeaza Fondul in aceste solutii sunt ca dezechilibrele structurale (inflatie, somaj, deficit bugetar) au la origine cauze comune localizate in ponderea prea mare a cheltuielilor bugetare si, in al doilea rand, informatiile primite in mod obisnuit de catre expertii Fondului sunt prezentate sub forma unui set minimal si standardizat de date. Nu poate exista un remediu standard in ceea ce priveste problemele platilor externe, deoarece cauzele acestora, dar si impactul masurilor luate cu privire la aceste probleme variaza. De aceea FMI lucreaza cu fiecare tara in parte si nu trebuie sa-si adapteze politicile in acord cu specificul tarii respective. Fondul are o larga paleta de programe in functie de masurile monetare ce se impun a fi luate.

Mai mult decat atat, paleta de facilitati pe care Fondul le-a creat reflecta abilitatea acestuia de a veni in intampinarea nevoilor rezultate din diferitele situatii carora membrii trebuie sa le faca fata. Aceasta imagine gresita asupra activitatii Fondului poate rezulta din faptul ca programele acestuia reflecta concepte similare despre modul in care o tara isi poate restabili o situatie de plati externe sustenabile.

Deci, programele FMI reflecta efortul acestora de a ajuta tarile sa-si creeze o economie deschisa, sa-si stabileasca preturi reale. Dar cea mai buna cale de a realiza liberalizarea difera de la o tara la alta in functie de situatie, de urgenta a problemelor si capacitatea tarii de a implementa si de a sustine masurile necesare.

Astfel, desi Fondul are o viziune asupra modului in care pot realiza cresteri economice si asupra modului in care-si pot rezolva problemele legate de balanta de plati externe, aceasta viziune nu se transpune in remedii standardizate.

2). Programele de ajustare propuse de FMI nu functioneaza.

Aceste programe propuse de FMI se caracterizeaza prin faptul ca sunt programe de austeritate. Vizeaza o echilibrare in timp la nivelul inferior a raportului productie-consum, respectiv prin reducerea cvasigenerala a consumului, in loc sa incurajeze politici sustinute care sa stimuleze productia, exporturile si prin aceasta echilibrarea dinamica la cotele superioare ale raportului productie-consum.

Concluzia generala reiesita din studii asupra efectelor programelor de ajustare ale Fondului este aceea ca au efecte pozitive in cresterea eficientei utilizarii resurselor.

Raspunsul FMI, care sustine ca dificultatile balantelor de plati pot proveni dintr-o crestere economica nesustinuta fiind bazata pe importuri, in timp ce programele FMI pun accentul pe o crestere economica bazata pe exporturi.

O metoda finala este aceea de a compara progresele facute de tarile in care s-au aplicat programe de ajustare cu dezvoltarea unor tari cu premize similare in care nu au fost aplicate programe.

Experienta FMI dovedeste ca, din perspectiva unui comert international liber, economiile mai deschise au sanse mai mari de dezvoltare pentru ca ofera sanse mai mari de valorificare a produselor pe piata externa, precum si de atenuare a unor eventuale socuri de pe anumite piete, existand posibilitatea compensarii, datorita multiplelor acorduri de comert liber ale tarilor, a efectelor negative provenite din fenomene de dezechilibru produse in alte tari. De aceea, FMI recomanda in general deschiderea economiilor cu dezechilibre, liberalizarea comertului si a preturilor, reducerea controlului guvernului asupra operatorilor economici. Daca aceste solutii pot fi acceptate in tari cu structuri de piata dezvoltate, totusi ritmul de aplicare a unor astfel de solutii trebuie diferentiat in raport cu gradul de maturizare a mecanismelor de piata, a pietelor insele, in tarile membre, precum si a psihologiei sociale.

Este dificil sa se ajunga la un raspuns definitiv, bazat pe un numar atat de mare de considerente, insa studiile de specialitate au indicat ca programele de ajustare ale FMI au un rol pozitiv in cresterea economica.

3). Programele de ajustare descurajeaza cresterea economica

Problema balantei de plati in conceptia FMI ameninta cresterea economica pentru ca afecteaza, fara interventia unor programe de restructurare, fluxurile de resurse financiare si implicit importurile, concomitent cu descurajarea investitiilor, inclusiv a celor straine. In general, tarile se vad fortate sa adopte programe de ajustare economica, deoarece cheltuiesc mult deasupra resurselor. In concluzie, in ultimii ani FMI a asigurat noi facilitati de ajustare structurala si facilitati de ajustare structurala extinsa, prin intermediul carora Fondul imprumuta bani cu dobanda mica tarilor in fata unor probleme economice severe. Obiectivul acestor facilitati este de a promova restructurarea economica in aceste tari si de a crea conditii mai bune pentru dezvoltare.

Principala greseala, insa, este neglijarea a ceea ce se numeste "contextul socio-economic" care constituie, oricum, premisa necesara productiei si repartitiei de bunuri si, prin aceasta, a cresterii economice in general.

Programele inspirate de FMI reduc acest context la un set de trei masuri izolate:

eliminarea controlului si a subventiilor preturilor si productiei;

controlul masei monetare si eliminarea deficitului bugetar, cu intentia de a stabiliza valuta si de a impune rate real pozitive ale dobanzii;

vanzarea proprietatii statului catre particulari.

Realizarea imediata si radicala a acestor masuri nu a condus inca la stoparea scaderii productiei si a gradului de ocupare a fortei de munca, ci dimpotriva.

Masurile promovate de FMI provoaca uneori greutati suplimentare in tranzitia spre economia de piata, alteori sunt chiar contrare acesteia. Aplicarea acestor masuri impuse in mod drastic de FMI, ca o conditie imperativa a acordarii de noi credite, de multe ori modice in raport cu necesitatile elaborarii si aplicarii unui program pe termen lung de creare a pietei si de finalizare a tranzitiei, determina o seama de deficiente majore (privatizarea imediata a intreprinderilor de stat, liberalizarea preturilor, rolul statului in problemele economice).

Criticile tot mai numeroase formulate la adresa strategiei sale de ajutorare au determinat Fondul sa incerce o strategie pe care unii au denumit-o de "intrajutorare".

Cei de la FMI doreau ca institutiile din sectorul privat sa ia parte la ajutorarea tarilor cu probleme. Ei au cerut creditorilor din sectorul privat, inainte ca FMI sa acorde unei tari ajutorul necesar, sa "participe" masiv la acest efort; acestia trebuiau sa accepte o "diminuare a pretentiilor", care constau in stergerea unei mari parti a datoriilor.

In lumina faptului ca esecurile institutiei erau tot mai evidente si ca tot mai multe voci cereau restrangerea domeniului de activitate a acesteia, in 1999, primul adjunct al directorului FMI, Stanley Fischer, a propus sa fie extins rolul FMI de creditor de ultima instanta. Cum Fondul nu-si folosise bine puterile cu care fusese investit, propunerea de a i le mari era destul de indrazneata.

Economistul Joseph E. Stiglitz crede ca "motivul esential al lipsei de coerenta este: FMI nu-si propune sa atinga numai obiectivele prevazute in mandatul sau initial - intarirea stabilitatii mondiale si punerea la dispozitie a fondurilor necesare pentru ca statele amenintate de recesiune sa aplice politici expansioniste. El promoveaza si interesele comunitatii financiare. Aceasta inseamna ca obiectivele FMI vin adesea in conflict unele cu altele. "

Politicile fiscale restrictive asupra carora a insistat Fondul au impins economia intr-o recesiune fara precedent. FMI nu s-a intrebat niciodata de ce modele sale au subestimat in mod sistematic gravitatea recesiunilor - sau de ce politicile sunt in mod sistematic excesiv de restrictive. Fondul incearca sa-si apere pozitia de institutie infailibila spunand ca, daca ar fi aratat ca nu este prea increzator in corectitudinea politicilor sale, si-ar fi pierdut credibilitatea - iar succesul politicilor sale presupun ca pietele sa-i acorde incredere. Acest lucru este o adevarata ironie. Astazi Fondul si-a schimbat in mare masura credibilitatea nu doar in tarile in curs de dezvoltare, ci si in sanul clientelei sale mult iubite care este comunitatea financiara. Toata lumea - din afara FMI - este de acord cu faptul ca acesta ar trebui sa se limiteze la activitatea sa de baza, gestiunea situatiilor de criza si ca n-ar trebui sa se implice in dezvoltarea economiilor aflate in tranzitie. Modul in care se acorda adeseori asistenta poate sa creeze obstacole in calea tranzitiei. Tarile in curs de dezvoltare nu au nevoie doar ca ajutorul sa le fie astfel acordat incat sa le ajute sa se dezvolte, ci si ca acesta sa fie mai substantial. Este necesar ca finantarea acestei asistente (si a altor activitati de interes public) sa se faca pe baze mai realiste, independent de capriciile politicii care se face in SUA sau in alte parti ale lumii.

Au fost formulate in acest sens cateva propuneri. In momentul crearii FMI, acestuia i s-a dat dreptul de a emite Drepturile Speciale de Tragere (DST), un fel de bani internationali. In conditiile in care astazi tarile lumii isi constituie anual rezerve de miliarde de dolari din dorinta fireasca de a se proteja impotriva greutatilor pe care le poate provoca situatia de pe pietele internationale, o parte a venitului lor nu se transforma in cerere agregata. Reducerea ritmului de crestere a economiei mondiale inregistrata in 2001-2002 a adus in prim plan aceste preocupari.

Emiterea de DST-uri in vederea finantarii activitatilor de interes public - inclusiv a asistentei pentru dezvoltare - ar putea contribui la conservarea potentialului economiei mondiale si, in acelasi timp, la ajutorarea unora dintre cele mai sarace tari ale lumii. Desi inainte de 2000 existase un program de anulare a datoriilor tarilor puternic indatorate, putine au indeplinit criteriile impuse de FMI. La sfarsitul anului 2000, ca urmare a presiunilor internationale, 24 de tari au fost acceptate in cadrul programului.

4). FMI se situeaza in cadrul negocierilor de partea bancilor comerciale straine

Debitorii si creditorii trebuie sa lucreze impreuna daca se doreste ca o criza de resurse sa fie rezolvata. Fondul nu se situeaza de partea bancilor comerciale straine, ci dimpotriva, FMI s-a implicat activ in ultimii ani pentru a mentine bancile comerciale implicate in strategia de fonduri, respectiv de a le mentine interesate sa suporte o parte din resursele necesare finantarii programelor sale de ajustare.

Relatiile dintre FMI si bancile comerciale este foarte simpla: fondul ajuta tarile cu probleme de resurse si de balanta prin resurse puse la dispozitie de bancile comerciale, pentru ca doar prin ele insele sa rezolve problemele de finantare ale tarilor. In orice caz, nu acesta este scopul Fondului, el este o institutie monetara si nu una de dezvoltare. Din 1982, bancile au contribuit la finantarea cu peste 40 miliarde dolari, deoarece au existat cazuri in care Fondul nu a fost capabil sa deruleze programele de ajustare fara participarea financiara a bancilor. Prin punerea la dispozitia tarilor care respecta un program al FMI de resurse, bancile au garantia ca tara respectiva isi reorienteaza politicile economice catre restructurarea si catre o relatie normala cu bancile. Desigur, responsabilitatea initiala pentru punerea la dispozitie a resurselor o are tara, care doreste restructurarea prin cresterea economiilor, prin imbunatatirea eficientei si a investitiilor, precum si prin cresterea exporturilor si, pentru acestea, resursele straine sunt esentiale.

Orice beneficiu pe care il au bancile din cooperarea cu FMI este produs de efectele pe care le au programele FMI in tarile debitoare si de evolutia economiei in ansamblu.

5). FMI are o conceptie liberala pe care o aplica de o maniera doctrinala

Este adevarat ca FMI are unele principii asupra tipurilor de politici pe care doreste sa le aplice pentru promovarea cresterii economice sanatoase. Experienta deceniilor anterioare a aratat ca libertatea relativa a activitatii economice este eficienta si poate duce la o mai mare prosperitate decat daca este controlata. Atunci cand nu exista restrictii in schimburile si in comertul international, acestea tind sa se imbunatateasca si au ca urmare cresterea veniturilor in toate tarile. Tarile membre FMI sunt diferite din punct de vedere economic: unele au sisteme economice planificate de trazitie catre economia de piata sau economii de piata. Fondul lucreaza cu autoritatile acestor tari pentru gasirea celor mai bune cai de a atinge o balanta de plati echilibrata sau un sistem echilibrat al ratei de schimb, avand programe pentru toate tarile membre, indiferent de sistemul lor economic.

In acest sens, FMI dezvolta strategii adaptate nevoilor economice la care se refera, astfel ca el a integrat programe si in economii in care productia si preturile sunt controlate. FMI este preocupat de agregatele economice prin care se promoveaza o balanta de plati viabila, dar si de o crestere economica, adaptand managementul macroeconomic la realitatile economice din tarile membre.

6). Programele FMI dauneaza paturii sarace a populatiei

O institutie precum FMI, care este responsabil pentru bunastarea membrilor sai, trebuie sa respecte diversitatea prioritatilor politice si sociale din tarile membre.

Dar asta nu inseamna ca Fondul nu este constient de posibilul impact al programelor sale asupra celor saraci. Este greu de masurat influenta negativa a masurilor de ajustare si datorita faptului ca populatia saraca nu este omogena. Deci politicile economice ii afecteaza in mod diferit. Oricum, este clar ca buna cunoastere a categoriilor sociale si a veniturilor acestora poate afecta in mod pozitiv aplicarea ajustarilor economice necesare tarilor cu deficit al balantei de plati.

Posibilitatea ca programele economice sa protejeze cele mai sarace segmente ale populatiei devine foarte redusa, daca statul respectiv apeleaza foarte tarziu la FMI, atunci cand dezechilibrele din economie sunt foarte grave. Masurile ce trebuie luate in aceste conditii foarte adesea au tendite sa favorizeze categoriile mai bogate ale populatiei, precum si pe unele grupari politice, insa aceasta nu este vina Fondului.

Programele FMI impun austeritate in tarile membre.

Tarile membre au dificultati ale balantei de plati, pe de o parte, datorita politicilor interne nepotrivite, iar pe de alta parte, datorita dezvoltarii externe nefavorabile. Acest dezechilibru forteaza initial tarile sa adopte masuri de austeritate.

In aceste conditii tara poate apela la rezervele valutare sau se poate imprumuta din strainatate pentru a micsora deficitul. Insa, daca tara va apela la rezerve sau la imprumuturi, aceasta situatie nu poate continua prea mult, deoarece rezervele se vor epuiza, iar imprumuturile trebuie rambursate. Programele de ajustare ale FMI incurajeaza eliminarea insuficientei si a pierderilor si fac loc pentru eforturile structurale cu scopul promovarii cresterii economice durabile pe termen lung.

In concluzie, nu poate fi negat faptul ca programele de ajustare pot include niste costuri, insa acestea sunt destinate sa atinga obiectivul ajustarii in interesul tarilor in care se aplica aceste programe, cautand maximum de crestere economica cu minim de austeritate.

8). Tarile in curs de dezvoltare nu au nici o influenta in politica dusa de FMI

Datorita sistemului de votare institutionalizat de FMI, tarile in curs de dezvoltare nu au aceeasi putere de decizie in cadrul Fondului, in comparatie cu tarile dezvoltate. Puterea de vot a tarilor membre FMI este proportionala cu subscriptiile lor la Fond. Deoarece subscritiile sunt determinate de puterea economica si de importanta ei in schimburile comerciale, inevitabil tarile mai putin dezvoltate au o contributie mai mica la subscriptii si implicit la luarea deciziilor. Ca grup, acestea reprezinta aproximativ 40% din totalul voturilor, ceea ce este aproape egal cu voturile adunate ale tarilor dezvoltate. Insa tarile in curs de dezvoltare pot sa influenteze deciziile luate de Fond, deoarece au posibilitatea de a-si exercita dreptul de vot avand in vedere ca unele decizii pot fi luate cu o majoritate de 70-80% din voturi.

Este important de mentionat ca in multe cazuri problemele tarilor membre nu se deosebesc in functie de starea de dezvoltare a acestora.

FMI nu are o influenta reala asupra tarilor bogate cu balante excedentare.

Tarile care doresc asistenta din partea FMI prezinta un program de ajustare pe care intentioneaza sa-l urmeze. FMI negociaza impreuna cu imputernicitii tarii respective elementele acestui program si, atunci cand se accepta, fiecare parte defineste drepturile si obligatiile. Conditia de a primi din resursele Fondului este de a avea o balanta de plati deficitara si nu conteaza daca tarile respective sunt mai mari sau mai mici, bogate sau sarace, dezvoltate sau in curs de dezvoltare.

Instrumentul principal aflat la dispozitia Fondului este influenta pe care acesta o exercita asupra membrilor pentru a urma politicii care vor duce la prosperitatea economica a tuturor membrilor.

FMI are in fiecare an consultatii cu fiecare din membrii sai. Aceste consultatii ofera posibilitatea schimbului de informatii si prezinta o oportunitate pentru toti membrii de a comenta maniera in care tara respectiva isi conduce politica economica si in ce masura se conformeaza obligatiilor asumate.

Exista un cartel intre FMI si Banca Mondiala.

FMI si Banca Mondiala, prin statutele lor, lupta pentru progresul economic si pentru bunastarea membrilor sai, prin mandate diferite, dar in interesul comun al tarilor membre. FMI trebuie sa ajute tarile dezvoltate, cat si pe cele in curs de dezvoltare. Obiectivele sale sunt: promovarea cooperarii monetare si stabilitatea schimburilor, facilitarea cresterii echilibrate a comertului, dar si oferirea de asistenta financiara membrilor care se confruta cu dificultati la balanta de plati. Operatiunile Bancii Mondiale sunt de regula pe termen lung si ofera asistenta tehnica si financiara guvernelor pentru sprijinirea politicilor de reforma, precum si pentru sprijinirea proiectelor si programelor din sectoarele public si privat.

Convergenta scopurilor celor doua organizatii s-a intensificat datorita crearii de catre Fond a programelor de ajustare structurala extinsa, in cadrul carora Banca Mondiala si FMI coopereaza pentru sprijinirea tarilor in care se aplica aceste programe pe termen lung.

FMI si Banca Mondiala si-au modificat discursul - se vorbeste mai mult de saracie, si cel putin la nivelul Bancii Mondiale, exista dorinta sincera ca angajamentul de a "pune fraiele in mainile tarii" sa fie respectat in cadrul programelor pe care aceasta le desfasoara in multe tari. Dorinta de reforma este palpabila, unele schimbari s-au produs deja. Noua runda de negocieri comerciale asupra careia s-a convenit in noiembrie 2001 la Doha, in Qatar, a fost caracterizata drept "runda dezvoltarii". Ea a vizat nu doar deschiderea si mai larga a pietelor, ci eliminarea unor dezechilibre produse in trecut, dezbaterile fiind mult mai deschise decat inainte. Unii critici sunt atat de pesimisti in privinta acestor reforme incat continua sa ceara aplicarea unor masuri mai drastice, cum ar fi desfiintarea FMI.

Economistul Joseph E. Stiglitz crede ca "ar fi inoportuna asemenea initiativa, daca Fondul ar fi desfiintat probabil ar fi recreat sub o forma sau alta. Aceasta s-ar datora faptului ca, in vremurile in care lumea este cuprinsa de criza, liderii statelor le place sa stie ca cineva se ocupa de situatie, ca exista o organizatie internationala care indeplineste acest rol."

Marea problema nu sta atat in institutiile in sine, cat mai ales in principiile dupa care se ghideaza activitatea lor: grija fata de mediul inconjurator, luarea in calcul a parerilor celor saraci in momentul adoptarii deciziilor care-i privesc, promovarea democratiei si a comertului pe baze juste, trebuie avute neaparat in vedere daca se doreste exploatarea potentialului benefic al globalizarii.

Schimbarea cea mai importanta care se impune pentru ca procesul de globalizare sa se desfasoare asa cum ar trebui vizeaza conducerea institutiilor internationale la nivelul FMI si Bancii Mondiale, aceasta presupune o schimbare in procedura de votare, deoarece se crede ca procedura prezenta favorizeaza tarile bogate. Asemenea schimbare nu se va face usor. Este putin probabil ca SUA sa renunte la dreptul de veto pe care-l detin in cadarul FMI. Este putin probabil ca tarile industrializate dezvoltate sa renunte la dreptul lor de vot in favoarea tarilor in curs de dezvoltare.

Cu toate ca exista pareri contrare , nu putem nega rolul Fondului Monetar International de-a lungul istoriei atat in formarea Sistemului Monetar International cat si in crearea unui climat de stabilitate monetara, proprie dezvoltarii schimburilor internationale si a relatiilor interstatale.