Ipoteze si teorii cu privire la investitiile straine directe

Ipoteze si teorii cu privire la investitiile straine directe

In literatura economica contemporana, exista un numar mare de lucrari in care sunt examinate diferite aspecte ale activitatii investitionale, ale alegerii strategiilor de atragere a investitiilor straine, indeosebi a celor directe. In acelasi timp, o cercetare complexa a teoriilor investitiilor straine directe cu adaptarea acestora la conditiile anumitor tari nu exista inca. De aceea, in primul capitol al tezei, am intreprins o analiza ampla a ipotezelor si teoriilor principale cu privire la investitiile straine directe.

Teoriile cu privire la investitiile straine directe (ISD) au la baza lor un sir de ipoteze. Aceste ipoteze nu se exclud una pe alta: ele sunt interconexe si se completeaza reciproc. In unele cazuri, motivele investitorilor pot fi explicate in baza unei teorii, iar in alte cazuri - prin intermediul catorva teorii.

Aparitia primelor ipoteze despre ISD are loc in anii 50si 60 ai secolului al XX-lea. Ele au aparut ca rezultat al activitatii dinamice a filialelor companiilor americane pe pietele Europei si ale Americii Latine. In decursul unei perioade indelungate de timp, concomitent cu modificarea sistemului economic mondial, ipotezele vechi au suportat modificari, au aparut si altele noi. In conditiile contemporane, este cunoscuta urmatoarea clasificare a ipotezelor investitiilor straine directe:

ipotezele macroeconomice ale ISD;

ipotezele microeconomice ale ISD:

ipotezele teoriilor comertului extern;

In cercetarea noastra, vor fi examinate, in primul rand ipotezele macroeconomice ale ISD.

La baza tuturor ipotezelor despre ISD stau motivele de investire. Motivarea investitorului intotdeauna a fost, si ramane, in continuare, obtinerea profitului, iar baza tuturor motivelor investitorilor straini este obtinerea, in alte tari, a unor venituri mai mari decat in tara de origine a capitalului. Ipotezele existente in prezent explica motivele ISD prin deosebirile economice si psihologice dintre o tara sau alta.

In lucrarile teoretice cu privire la ISD, se subliniaza faptul ca motivele strategice principale pentru efectuarea investitiilor straine sunt: cautarea noilor piete de desfacere si a surselor noi de materie prima; cautarea posibilitatilor de sporire a eficientei productiei; a accesului liber la ideile tehnologice noi.

In lumea contemporana, corporatiile (firmele) carora nu le convine importul unor anumite tipuri de materie prima, materiale si energie, aplica urmatoarele strategii. In conformitate cu prima strategie, patrund pe pietele tarilor, unde exista resursele necesare, incep de sine statator sa faca rost de ele si sa le prelucreze pe loc ori sa le expedieze in tara pentru prelucrare. Acestea, in special, sunt firmele de exploatare a minereurilor (petrol, minereuri de metale neferoase). O alta strategie raspandita este cautarea accesului direct la ideile tehnologice noi in strainatate prin intermediul stagierilor, utilizarii experientei managerilor altor tari.

Odata cu motivele strategice pentru efectuarea ISD un rol important il detin si motivele psihologice (opiniile personale ale conducatorilor si ale managerilor companiilor, relatiile personale, angajamentele si necesitatile unor grupuri de persoane). In cazul luarii deciziilor investitionale, o insemnatate mare au inceput sa aiba si stimulentele psihologice si anume: teama de a pierde o piata de perspectiva, propunerea investitionala primita de la experti, organizatii sau guverne nationale; concurenta pe piata nationala etc.

Cele mai importante ipoteze macroeconomice ale ISD sunt: ipoteza rentabilitatii, ipoteza pietei (ce include ipoteza volumului pietei si ipoteza volumului de productie), ipoteza ciclului de productie, ipoteza mediului valutar etc.

Un loc deosebit il ocupa ipoteza rentabilitatii deoarece diferitele nivele de rentabilitate reflecta influenta tuturor celorlalti factori. Ipoteza respectiva a predominat in anii 1950. Ea explica cresterea rapida a investitiilor americane directe in strainatate (in special in sfera prelucrarii) cand filialele americane din Europa au realizat o rentabilitate mai inalta decat in tara lor. La inceputul anilor 60 aceasta ipoteza a incetat sa mai fie dominanta deoarece fluxul investitiilor americane directe in Europa continua sa creasca chiar si atunci cand rata rentabilitatii in SUA a sporit considerabil, fiind chiar mai inalta ca in Europa.

Ipoteza rentabilitatii este bazata pe presupunerea potrivit careia scopul principal al intreprinderii este maximizarea profitului. Conform acesteia, intreprinderea isi va extinde activitatea investitionala pana cand rentabilitatea preconizata a investitiei suplimentare nu se va egala cu cheltuielile maxime ale proiectului investitional.

Ipoteza pietei reprezinta o alta parte componenta a ipotezelor macroeconomice ale ISD. Factorul - cheie al ISD, in aceasta ipoteza, sunt deosebirile in marimea pietei (ipoteza volumului pietei si ipoteza volumului de productie).

Ipoteza volumului pietei reflecta raportul dintre marimea pietei tarii, calculata prin PNB ori prin PIB, si investitiile straine directe in ansamblu.

Ipoteza volumului pietei, dupa parerea noastra are un sir de deficiente.

In primul rand, ea este putin argumentata teoretic, deoarece doar un singur factor - volumul pietei - nu poate servi drept unic motiv de atragere a investitiilor straine directe. Stimulentele pentru crearea filialelor, de obicei, apar ca manifestare a efectului sporirii rentabilitatii in dependenta de proportiile productiei. Daca ipoteza volumului pietei ar fi fost justa, atunci, atunci in tarile cu cele mai mari volume ale pietei interne, ar fi trebuit sa se observe cele mai mici volume de investitii, efectuate in afara acestor tari de catre investitorii autohtoni. Cercetarile si experienta mondiala marturisesc ca anume intreprinderile, din tarile cu o piata interna vasta, creeaza cel mai mare numar de companii si filiale peste hotare.

Ipoteza ciclului de productie a fost inaintata de catre economistul Raymond Vernon. Factorul - cheie al ISD in ipoteza respectiva sunt deosebirile dintre cheltuielile factorilor de productie. Inovatiile tehnologice sunt identificate aici drept determinanti de baza ai structurii comertului mondial si dislocarii productiei in diferite parti ale lumii. Tarile cu cel mai mare volum al pietei si venit pe cap de locuitor executa rolul de lideri tehnologici in dezvoltarea noilor produse si metode de productie. In primul rand, din cauza nivelului mai inalt de venit pe cap de locuitor se modifica preferintele consumatorilor in favoarea celor mai calitative marfuri si, in al doilea rand, din cauza faptului ca factorul "forta de munca" este limitat apar stimulente puternice pentru aplicarea celor mai noi tehnologii.

Ipoteza respectiva porneste de la faptul ca iesirea marilor firme pe piata internationala permite majorarea ciclului de existenta al produsului, si prin urmare, ameliorarea pozitiilor concrete ale acestora din contul extinderii segmentelor pietei.

In prima etapa a ciclului de viata al unui nou produs, el este fabricat si consumat exclusiv in tara sa. In aceasta etapa, produsul nu este inca standardizat, adica sunt posibile modificari in materialele pentru fabricarea lui si, deci, este necesara coordonarea stransa intre subdiviziunile de productie si de cercetare.

Etapa a doua de dezvoltare a produsului presupune sporirea cererii pentru produsul inovational, consolidarea reusita pe piata nationala si exportul partial in alte tari.

Etapa a treia de dezvoltare a produsului implica standardizarea si cresterea considerabila a volumului acestuia. Sporirea cererii in strainatate provoaca necesitatea de organizare a productiei in alte tari, investirea capitalului in scopul mentinerii pietelor straine si mentinerea pozitiilor in lupta cu concurentii. In etapa finala de dezvoltare (recesiunea productiei) corporatiile transnationale continua producerea produsului lor, insa accentul nu se pune pe tara de provenienta a marfii ci pe tarile straine, care asigura corporatiilor preturi mai avantajoase si un profit mai inalt.

Ipoteza ciclului de productie logica si profunda are totusi un sir de deficiente, dintre care unele s-au manifestat inca in anii 70 cand multe companii au inceput sa planifice confectionarea unui sir de produse avansate tehnologic din industria electrotehnica, constructia de masini si late ramuri nu doar pentru piata interna, ci si pietele altor tari. In consecinta, unele etape ale ciclului de viata a produsului nu mai erau clar delimitate, iar inovatiile si lansarea noilor produse a devenit un proces continuu. In asemenea conditii, cand dreptul la proprietatea intelectuala nu este respectat, multe firme performante prefera sa vanda dreptul de fabricare a noilor produse intreprinderilor din alte tari, in loc sa investeasca singure in acestea, cum era in anii 60.

Luand in considerare ipotezele mai sus mentionate, in ultimele trei - patru decenii, au fost elaborate un numar important de teorii care explicau in mod diferit motivele principale in alegerea tarii, a domeniului si a modului de efectuare a investitiilor straine directe. In opinia noastra cele mai importante teorii in aceasta privinta, complementare dupa continutul lor, sunt:

teoria investitiilor directe, bazata pe diferenta ratei dobanzii;

teoria valorificarii imperfectiunilor pietei;

teoria investitiilor straine directe si avantajul concurential al natiunii.

In anii 50, in SUA au inceput sa se constituie diferite societati transnationale (STN) in sensul lor contemporan, societati, care dispuneau de retele de productie dezvoltate si care cuprindeau intreaga lume. Ele recurgeau la instrumentul investirii pentru cucerirea pietelor in crestere ale Americii Latine si ale Europei de Vest. Foarte active, in acest sens, erau corporatiile americane (Xerox, IBM, General Electric, Ford, General Motors si Coca Cola). Iata de ce anume cercetatorii din SUA si din Europa Occidentala dispun de date empirice, necesare pentru studierea motivarii si conduitei STN in domeniul investitiilor straine directe, au inceput sa emita diferite teorii ce explicau esenta notiunii de investitii straine directe si impactul acestora asupra tarii - recipient si asupra tarii - donatoare. Deoarece ISD sunt strans legate de activitatea societatilor transnationale, aceste investitii sunt studiate in cadrul teoriei societatilor transnationale. Teoreticienii occidentali ai ISD s-au concentrat treptat in trei grupuri principale, unul cu originea in SUA (R. Vernon, M. Porter, Lindert, Coase), al doilea in Canada (Hymer, Gordon, Caevet, Saforian) si al treilea in Anglia (Dunning, Cassun, Cantwell). Cercetatorii dar si oamenii politici din tarile cu economiile in tranzitie au fost multe decenii lipsiti de posibilitatea examinarii unor asemenea probleme ca integrarea economica mondiala si ISD.

Desi anumite aspecte teoretice ce se refera direct sau indirect la ISD au fost elaborate inca de A. Smith si D. Ricardo, K. Marx sau V. I. Lenin, cele mai multe teorii din acest domeniu au fost formulate abia in ultimele doua - trei decenii. Scopul principal al tuturor teoriilor investitiilor straine este determinarea motivarii firmelor transnationale pentru efectuarea activitatii economice in diferite state straine si impactul acestora asupra diferitelor categorii de tari.

In functie de motivul principal care se afla la temelia unei sau altei decizii de investire peste hotare, in teoria economica contemporana, ISD sunt clasificate in trei mari categorii si anume:

a)      ISD de valorificarea resurselor tarii - gazda, care este forma cea mai veche a investitiilor straine directe;

b)      ISD de valorificare a pietelor, care, in prezent ramane cea mai importanta forma a ISD;

c)      ISD de eficienta a pietelor si de exploatare a unor avantaje locale (costul fortei de munca, al transportului, al energiei, etc.)

Teoria investitiilor directe, bazata pe diferenta ratei dobanzii internationale

Potrivit acestei teorii, ISD sunt conditionate de catre diferenta dintre rata dobanzii in diferite tari. Aceasta teorie presupune functionarea ideala a pietelor in conditii ideale, cand se observa deplasarea capitalului din tarile cu o rata a dobanzii mai scazuta in tarile cu una mai inalta. Acest fenomen are loc pana cand rata dobanzii in diferite tari se egaleaza. Conform acestei teorii, ISD sunt orientate in tarile care asigura un venit mai inalt pe unitate de capital investita. Aparuta la sfarsitul anului 50, aceasta teorie era utilizata pentru explicarea fluxurilor ISD americane in Europa de Vest. In aceasta perioada, nivelul veniturilor (dupa impozitare) filialelor europene ale firmelor americane era mai inalt, decat cel inregistrat in SUA. Cu toata diminuarea, in anii urmatori, a nivelului cotelor de profit ale filialelor europene, in comparatie cu SUA, investitiile firmelor americane in industria prelucratoare in tarile Europei de Vest continuau sa creasca. De aici reiese ca teoria investitiilor straine, bazata pe diferenta ratei dobanzii nu poate explica decat partial motivele fluxurilor de investitii dintr-o tara in alta si distribuirea inegala a ISD intre diferite tari si diferite ramuri ale economiei nationale a unei tari in conditiile in care aceste ramuri asigura aceeasi rata a profitului. Conditia principala de realizare a teoriei respective este existenta pietei ideale, a concurentei ideale. Insa, in conditiile concurentei ideale, intreprinderile nationale ar fi putut sa procure tehnologii avansate, experienta manageriala si organizatorica de la firmele transnationale si sa organizeze productia fara ele. Aceasta ar fi condus la pierderea interesului firmelor transnationale pentru investire si organizare a productiei in strainatate. In realitate, insa, in ultimele decenii, sporesc cu ritmuri rapide anume investitiile straine directe. Prin urmare, fluxurile investitiilor straine nu se determina doar prin diferenta ratei dobanzii in diferite tari, ci si prin alti factori specifici.

Teoria ISD bazata pe diferenta ratei dobanzii a fost serios criticata de catre S. Humer care a demonstrat urmatoarele momente:

scopul principal al investitorilor la efectuarea ISD este obtinerea unui profit cat mai mare, si nu a unei dobanzi mai inalte;

investitiile straine directe nu sunt doar o simpla investire de capital, ele sunt purtatoare de progres tehnic si managerial, fapt ce asigura un profit mai mare decat profitul intreprinderilor locale la acelasi volum de investire;

imperfectiunea pietei permite investitorilor straini sa dispuna de privilegii suplimentare si sa obtina un profit mai mare, in comparatie cu investitorii locali;

firmele transnationale au o experienta manageriala mai mare si pot utiliza tot acest avantaj pentru obtinerea unui profit mai mare in alta tara. Pentru efectuarea investitiilor intr-o anumita tara de catre firma transnationala este necesar ca productia fabricata in aceasta tara sa fie mai putin costisitoare decat exportul acestei productii.

Astfel, teoria ISD nu poate fi argumentata doar in baza presupunerii existentei pietei si a concurentei ideale. In realitate, firmele transnationale isi desfasoara activitatea in diferite tari in conditiile pietei imperfecte.

Teoria valorificarii imperfectiunilor pietei

Imperfectiunile pietei sunt conditionate de un sir intreg de factori si anume:

a)      diferentele intre piete cauzate de interventia statului in economie (nivelul diferit al impozitelor si taxelor vamale, reglementari antimonopol);

b)      imperfectiunile legate de esecurile pietei (posibilitatile efectuarii economiilor de scara, bunurile publice);

c)      rata profitului diferita pe diferite piete in virtutea costurilor diferite ale factorilor de productie;

Investitia in strainatate se bazeaza pe analiza relatiei avantaje - dezavantaje, a costurilor si a riscurilor suplimentare.

Cauzele cresterii numarului STN in SUA si decizia acestora cu privire la productia in strainatate au fost analizate de catre S. Humer in 1960. La baza lucrarii lui sta urmatoarea afirmatie: investitorii straini tind de a utiliza imperfectiunea pietei, deoarece investitiile de productie in strainatate tin de riscuri si cheltuieli mai mari, decat investirea de productie in tara de provenienta a sa. Cheltuielile suplimentare sunt necesare si pentru acoperirea eforturilor tehnice si organizatorice: pentru administrarea la distanta a filialelor straine, pentru activitatea de marketing si dezvoltare, cheltuieli ce tin de barierele lingvistice si culturale etc. Astfel, firma care investeste trebuie sa dispuna de un avantaj specific, iar, in fond de un avantaj monopolist, provenit din imperfectiunea pietei.

Presupunem ca, pentru tarile cu economia in tranzitie, din teoria respectiva, pot fi realizate in practica urmatoarele concluzii:

este necesara studierea investitorilor straini (activele lor corporative, posibilele metode de stimulare si transfer al tehnologiilor avansate si know - how), avantajele specifice ale companiei ce determina pregatirea lor pentru investire si formele ei posibile (intreprinderi mixte, filiale);

atragerea companiei investitionale in anumite sectoare si regiuni este cu atat mai reusita cu cat mai vasta este informatia acumulata de catre structurile de stat corespunzatoare (spre exemplu, evaluarea detaliata a rapoartelor financiare anuale, studierea istoriei companiei etc.);

este necesara compararea factorilor - cheie ai succesului companiei straine cu strategia dezvoltarii "tarii - recipient".

Teoria internationalizarii productiei

Aceasta teorie a fost formulata in a doua jumatate a anilor 70 de catre doi economisti de la Universitatea din Reading (Marea Britanie) - P. Buckley si M. Casson (Buckley Peter J., Casson Mark I., The Future of the Multinational Enterprise, London 1976). Conform acestei teorii, intrarea in tara a ISD se afla intr-o dependenta directa de nivelul dezvoltarii ei economice. Adeptii teoriei respective presupun ca companiile tind spre dislocarea investitiilor lor directe pe pietele cu un nivel scazut al PIB - ului pe cap de locuitor, decat in tara de origine a capitalului. Atitudinea tarii concrete fata de ISD va fi determinata de starea economiei ei. Adica, tara cu productia care necesita un volum mare de munca si cu tehnologii invechite devine aproape intotdeauna netto - importator al investitiilor straine directe.

Conform teoriei lui P. Buckley si M. Casson, firmele mari pot sa-si extinda activitatea excluzand concurentii prin know-how - urile lor. Ei criticau teoriile anterioare pentru accentul mare pus pe functia de productie si ignorarea altor avantaje unice (iscusinta de a deveni lider, organizarea internationala a activitatii, resursele de marketing si de asigurare, dezvoltarea resurselor umane si managementul financiar bine reglementat) care permit companiilor de a deveni lideri si de a desfasura operatiunile lor pe alte piete si ramuri. Operatorii internationali adevarati obtin avantajul lor concurential nu in urma utilizarii unui singur factor specific intr-o anumita sfera functionala, ci in consecinta internationalizarii know-how-ului lor, in loc de a-l transmite altor organizatii externe.

Practic, in toate sectoarele industriale, care suporta cheltuieli mari pentru cercetare, iar organizarea productiei necesita un volum mare de capital (industria chimica si cea constructoare de automobile) si un numar mare de marfuri intermediare sub forma de componente si semi-fabricate (electronica de uz casnic, farmaceutica) are loc internationalizarea productiei.

Internationalizarea STN apare drept necesitate de utilizarea a avantajelor de proprietate si a posibilitatilor acordate de imperfectiunea pietei. Prin internationalizarea productiei, firmele urmaresc scopul obtinerii profitului maxim din contul micsorarii cheltuielilor pentru productie si incheierea tranzactiilor, pe calea asigurarii profitului economic de la utilizarea avantajelor de proprietate.

4) Teoria investitiilor straine directe si avantajul concurential al natiunii

M. Porter, in lucrarea Avantajul concurential al natiunii, a expus rezultatele cercetarii sale de proportii efectuate in principalele zece tari industrial dezvoltate. El a studiat competitivitatea in mai mult de o suta de ramuri bazate, in cea mai mare parte, pe exportul acestor tari. In lucrarea sa, Porter a ilustrat interactiunea dinamica dintre strategiile STN si avantajele concurentiale ale tarilor-recipient. In analiza sa el a incercat sa dea raspuns la urmatoarele intrebari:

- De ce corporatiile din anumite ramuri au avut mai mult succes in patrunderea pe pietele straine decat cele din alte ramuri?

- De ce unele tari au reusit sa atraga ISD in ramurile cu valoarea adaugata inalta, iar in alte ramuri nu?

- De ce investitiile STN in unele tari si sectoare au depasit considerabil eficienta tehnologica si organizatorica a companiilor locale, si de ce, in alte cazuri, modernizarea industriala nu a avut loc?

Desi teoria avantajului competitiv este criticata ce unii savanti (inclusiv de J. Dunning) ea contribuie la explicarea mai reusita a activitatii transnationale a companiilor. Teoria se bazeaza pe patru factori determinanti ai avantajului competitiv care, impreuna, creeaza asa-numitul "diamant al lui Porter" (v. fig. 1)

Figura 1. "Diamantul lui Porter"

La elaborarea politicii in domeniul ISD, factorii de decizie trebuie sa coordoneze dezvoltarea structurilor industriale interdependente in baza ramurilor principale si a celor sustinatoare. Organizarea industriei alimentare contemporane, spre exemplu, va depinde de propunerea productiei de catre sectorul agrar (lapte, carne, condimente), volumul utilajului de preambalat si ambalat si existenta sistemului contemporan al comertului cu amanuntul.

Totodata trebuie tinut cont si de evenimentele intamplatoare despre care vorbeste Porter, deoarece, asa cum scrie R. Cheibas, adeseori "anume evenimentele intamplatoare.sunt cele care contribuie la schimbarea nivelului de competitivitate al ramurii".