INTERMEDIEREA FINANCIARA

In sens larg, intermedierea financiara este procesul prin care fondurile atrase de la cei care economisesc sunt puse la dispozitia celor care au nevoie de fonduri pentru diferite tipuri de investitii (de exemplu: companii care doresc sa cumpere utilaje si echipamente, un fermier care vrea sa cumpere mai mult pamant, un guvern care doreste sa finanteze constructia de drumuri)[1]. Cei care economisesc sunt persoane fizice sau juridice care, in anumite perioade de timp, cheltuiesc mai putini bani decat primesc/incaseaza. Fondurile economisite pot fi disponibile pe termen scurt, mediu si lung. In acelasi timp, exista persoane, firme, organizatii care intr-o anumita perioada sunt nevoite sa cheltuiasca mai mult decat incaseaza in mod normal (inregistrand un deficit de fonduri).

Bancile, precum si alte institutii financiare, actioneaza ca intermediari, atragand depozite de la cei care au un surplus de numerar si punand aceste fonduri la dispozitia celor care au un deficit al disponibilitatilor monetare. In acest mod, este creata o legatura reciproc avantajoasa intre cei care economisesc si cei care imprumuta. Toate sectoarele din orice economie au nevoie de banci pentru multe din activitatile lor.

Operatiunile bancare din perioada contemporana implica o participare sporita a publicului, devenind o activitate de masa (aproape ca banca e prezenta in viata agentilor economici in mod cotidian, iar populatia apeleaza la acestea tot mai des), mijloacele tehnico-electronice si informatice pe care le presupun in prezent operatiile bancare le apropie de produsele industriale si, nu in ultimul rand, produsele si serviciile bancare au un ciclu de viata asemanator cu al marfurilor industriale.

Clientela bancilor ce efectueaza intermedierea e diversa, de la guverne, banci centrale, banci comerciale, firme, acestea aflandu-se atat in situatia de debitor cat si de creditor.

Persoanele fizice au nevoie de banci in principal din urmatoarele motive: persoanele care au numerar in exces vor sa-l aiba in siguranta, lichid si sa le aduca un profit prin dobanda (din acest motiv ei aleg intre diferite tipuri de depozite); persoanele fizice care au nevoie sa imprumute cash vin la banca si accepta sa ia imprumutul in schimbul platii unei anumite dobanzi la suma imprumutata. Imprumutatorii de cash pot lua credit ipotecar, credit prin intermediul cardurilor, etc.; persoanele fizice au intotdeauna nevoie de banci pentru a le usura efectuarea platilor, pentru cumpararea de valuta si pentru multe alte servicii.

Societatile particulare si de stat au nevoie de banci in principal pentru urmatoarele motive: toate firmele, particulare si de stat, au nevoie de facilitati pentru activitatile de comert sau pentru alte operatiuni (plata furnizorilor, garantiile oferite partenerilor internationali etc.); societatile, particulare si de stat, care au exces de numerar vor sa-l aiba in siguranta, lichid si sa le aduca un profit prin dobanda (din acest motiv ei aleg intre diferite tipuri de depozite, disponibile pentru intreprinderi); multe societati, particulare sau de stat, vin la banci pentru cresterea fondurilor necesare efectuarii operatiunilor. Atragerea fondurilor poate fi sub forma de crestere de capital, de credite negarantate sau sub forma de acordare de credite.

Guvernul are nevoie de banci in principal din urmatoarele motive: stabilirea politicii fiscale de catre guvern include determinarea ratelor dobanzii pe economie. Ratele dobanzii sunt influentate sau determinate de ratele dobanzii stabilite de banci la depozite si la creditele acordate; programul guvernantilor pentru dezvoltarea unor anumite sectoare ale economiei sau a unor anumite zone geografice este usurat prin utilizarea bancilor in aceasta directie.

1. NOTIUNI DE INTERMEDIERE FINANCIAR-BANCARA

Bancile, precum si alte institutii financiare, actioneaza ca intermediari, atragand economiile de la entitatile care au un surplus financiar si acordand credite, celor care au nevoie de fonduri.

Principala deosebire dintre banci si alti intermediari financiari (institutii financiare nebancare) consta in capacitatea societatilor bancare de a crea noi depozite prin acordarea de credite.

Nu toate tranzactiile financiare sunt atat de simple ca operatiunea de inregistrare a unui depozit bancar sau de acordare a unui credit bancar. Tranzactiile financiare mai complicate beneficiaza de existenta unei piete financiare unde cei care au nevoie de credite pot intalni pe cei care au fonduri pentru imprumut si unde titlurile financiare (valori mobiliare) se pot cumpara sau vinde.

Intermedierea financiara, reprezentand interfata dintre cei care economisesc si cei care apeleaza la imprumuturi, are mai multe efecte benefice (figura 1.).

Cei care Creante Banci Creante Cei care

economisesc financiare financiare solicita credite

Economii  Intermediere financiara: Credite acordate/

Fonduri temporar  agregarea fondurilor  Imprumuturi primite

disponibile (depozite atrase);

dispersarea riscului;

corelarea scadentelor.

Figura 1. Intermedierea financiara

Intermedierea financiara faciliteaza preluarea si concentrarea fondurilor economisite, indiferent daca sunt mari sau mici, pe termen scurt sau lung. Aceasta agregare a fondurilor mareste proportiile ofertei de bani din care se pot face imprumuturi sau investitii substantiale. Cel care economiseste prin constituirea unui depozit bancar poate alege perioada pentru care vrea sa-si depuna banii. Deci, isi poate recupera banii atunci cand are nevoie de ei (prin depozite la vedere sau la termen).

In mod normal, realocarea economiilor prin acordarea de credite reduce riscul pentru fiecare depunator. De asemenea, economiile plasate ca depozite bancare aduc dobanzi sau profit financiar pentru cel care economiseste. De regula, nivelul dobanzii este corelat cu marimea perioadei pentru care este constituit un anumit depozit bancar.

Multi dintre cei care imprumuta vor dori sume mai mari decat cele pe care o singura persoana poate sau doreste sa le economiseasca. De asemenea, ei pot dori sa ia banii cu imprumut pentru o perioada de timp mai lunga decat sunt dispusi sa accepte cei care au economisit (ceea ce implica o anumita corelare a scadentelor). Daca intermediarul financiar (banca) are un flux mare de depuneri (fonduri atrase) pe perioade diferite de timp, poate fi folosit raportul dintre pasive (depozite bancare) si active (credite acordate), astfel incat sa fie maximizate fondurile imprumutate si perioadele pentru care sunt acordate. Utilizarea depozitelor constituite pe termene relativ scurte pentru acordarea de credite pe termene mai lungi reprezinta functia de transformare exercitata de sistemul bancar. Desigur, acesta "transformare" presupune masuri de prudenta bancara, in primul rand o atenta corelare a scadentelor la imprumuturile acordate.

Un sistem bancar dezvoltat reduce costurile tranzactiilor financiare si faciliteaza efectuarea rapida si eficienta a platilor. Cu cat experienta si dimensiunile lor cresc, institutiile financiare pot oferi o gama larga de servicii atat celor care economisesc, cat si celor care iau bani cu imprumut. Astfel, din ce in ce mai mult, clientii bancilor beneficiaza de consultanta financiara, atunci cand apeleaza la servicii de intermediere financiara.

Intermedierea permite bancilor sa dezvolte afaceri, din care rezulta beneficii si pentru care clientii sunt dispusi sa plateasca. Cei care imprumuta platesc dobanda pentru creditele primite; cei care economisesc (deponentii) accepta sa fie platiti cu o dobanda mai mica decat cea platita de imprumutat si obtin siguranta, lichiditate etc. iar o parte insemnata a profitului obtinut de banci rezulta din diferenta dintre aceste dobanzi.

Bancile nu sunt singurele care ofera intermediere financiara exista si alte institutii dintre care mai importante sunt:

- Societatile de asigurari ofera produse financiare privind asigurarea pe termen lung si raspund cerintelor de economisire a creditorilor, furnizand si credite de valori importante;

- Uniunile de credit raspund cerintelor de economisire la scara redusa si le combinam cu deficitul de lichiditati al acelorasi clienti;

- Fondurile mutuale maximizeaza rentabilitatea investitiilor creditorilor, la un grad redus de risc si furnizeaza debitorilor fonduri semnificative;

- Alte societati de investitii, precum fondurile de pensii.

De o importanta esentiala pentru toti acesti intermediari financiari este procesul de agregare. In toate situatiile, modelul nu functioneaza decat daca institutia poate agrega, pe scara larga, cerintele creditorilor (investitorilor) si ale debitorilor. Intermedierea devine mai eficienta pe masura sporirii volumului fondurilor atrase.

O amenintare pentru intermediarii financiari este tendinta de dezintermediere. Aceasta imbraca multe forme si implica participarea unor importante organizatii comerciale care nu mai apeleaza la intermediarii financiari in procesul de realizare a obiectivelor financiare.

2. ROLUL BANCILOR IN CREAREA BANILOR

Bancile comerciale au aparut in acceptiunea moderna in legatura cu dezvoltarea comertului si acumularea de mari capitaluri banesti, expresie a dezvoltarii productiei, intensificarii schimburilor comerciale si expansiunii economiei in general.

Participand la dezvoltarea operatiunilor comerciale prin intermediul titlurilor cambiale, in mod firesc aceste banci s-au numit banci comerciale.

In epoca contemporana locul si rolul bancilor comerciale sunt strans legate de calitatea lor de intermediari in perspectiva relatiei economii-investitii, fundamentala pentru cresterea economica. Mobilizarea resurselor banesti ale agentilor economici si populatiei la dispozitia si prin intermediul bancilor comerciale este premiza economica primordiala a realizarii de economii care se constituie in dubla ipostaza :

- venituri neconsumate ale perioadei curente;

- cerere potentiala pentru productia viitoare.

Agentii economici recurg la capitaluri proprii si la credite bancare in procesul de reciclare si valorificare a capitalurilor banesti din economie.

Bancile exercita doua categorii de operatiuni (functii): a) active si b) pasive.

Principala functie activa a bancilor o constituie acordarea de imprumuturi solicitantilor, persoane fizice si juridice, care indeplinesc conditiile de bonitate financiara, adica au capacitatea economica de a restitui, la scadenta, creditele contractate impreuna cu dobanzile aferente. Bonitatea financiara a imprumutului constituie baza increderii fara de care nu pot fi concepute operatiunile de credit.

Imprumuturile se acorda fie pe seama capitalurilor proprii ale bancilor sau pe cea a soldului activ rezultat din diferenta dintre depunerile clientilor si restituirile solicitate de acestia intr-un anumit interval de timp.

Dintre operatiunile active ale bancilor mai fac parte: gestionarea conturilor deponentilor, organizarea infiintarii de societati comerciale si plasarea titlurilor de valoare ale acestora, scontarea cambiilor, a warrantelor sau a altor efecte de comert.

Functia pasiva a institutiilor financiar-bancare se refera la primirea spre pastrare a economiilor populatiei si a agentilor economici nonfinanciari. Printre alte servicii bancare pasive se mai inscriu: primirea de depuneri ale unor clienti pentru a executa din ele diferite plati la ordinele acestora, conducerea operatiunilor de casa ale intreprinderilor si institutiilor care solicita acest lucru.

In conditiile actuale, sistemul bancar-financiar exercita, pe langa functiile traditionale, si o serie de functii noi cu caracter macroeconomic. Astfel, bancile coordoneaza platile si incasarile ce se efectueaza in intreaga economie nationala. Ele au misiunea de a asigura cadrul necesar emisiunii suplimentare de moneda si retragerii acesteia.

Bancile si institutiile financiare joaca un rol important in restructurarea creditului, limitand riscul neacoperit al unor imprumutatori.

De asemenea, organizatiile financiar-bancare au posibilitatea de a crea putere de cumparare aditionala, posibilitate ce decurge din transformarea depozitelor, a depunerilor la vedere ale agentilor economici nonfinanciari in credite pe termen lung.

Gestionand fluxurile monetare ale economiei transformand depunerile la vedere ale clientilor in surse de creditare, bancile selectioneaza proiectele pe care urmeaza sa le sustina prin credite.

Pentru acordarea imprumuturilor si efectuarea unor servicii active, bancile pretind si incaseaza o dobanda sau comision. Pentru sumele pastrate in depozit, ca si pentru celelalte servicii pasive, bancile platesc dobanda clientilor lor.

Diferenta dintre dobanzile incasate (active) si cele platite (pasive) constituie profitul bancar brut. Daca din acesta se scad cheltuielile de administratie si de intretinere ale bancii, ca si impozitele legale, ceea ce ramane se numeste profit bancar net.

In sistemul bancar actual rezervele banesti sunt alcatuite din numerarul aflat in casa si din depozitele la banca centrala. Bancile trebuie sa pastreze o parte din depozitele lor in numerar si in depozite la banca centrala din doua motive:

pentru a face fata retragerilor de depozite din partea clientilor;

pentru ca legislatia economico-financiara stipuleaza acest lucru.