Impozitele indirecte

Impozitele indirecte

1. Caracterizarea generala a impozitelor indirecte

Pentru procurarea veniturilor de care au nevoie pentru acoperirea cheltuielilor publice, statele folosesc alaturi de impozitele directe si impozitele indirecte.

De regula, in tarile dezvoltate aportul impozitelor indirecte la formarea veniturilor fiscale ale statului este mai mic decat cel al impozitelor directe, in timp ce in tarile in tranzitie ponderea impozitelor indirecte o devanseaza pe cea a impozitelor directe datorita performantelor economice mai scazute, ceea ce determina si nivelul relativ scazut al randamentului si aportului impozitului pe venit si pe avere.

Impozitele indirecte imbraca, in principal, forma impozitelor pe consum, fiind percepute la vanzarea anumitor marfuri sau la prestarea unor servicii. Ele nu au un caracter nominativ, fiind realizate de la toti cei care consuma bunuri din categoriile celor impuse, indiferent de nivelul veniturilor, averea sau situatia personala a acestora.

Fiind percepute in momentul vanzarii bunurilor sau al prestarii serviciilor, impozitele indirecte necesita un cost relativ redus.

Cotele de impozit nu sunt diferentiate in functie de venitul, averea sau situatia personala a celui care cumpara marfurile sau serviciile.

Platitori ai impozitelor indirecte apar, de regula, agentii economici, iar in calitatea de suportatori, consumatorii bunurilor sau serviciilor.

Prin modul de asezare, impozitele indirecte dau impresia ca ar afecta in aceeasi masura, veniturile tuturor categoriilor sociale. In fapt ele afecteaza in mod deosebit persoanele cu venituri mici deoarece se percep, de regula, la vanzarea bunurilor de larg consum.

Raportand impozitele indirecte la veniturile obtinute, observam ca ponderea acestor impozite in venituri este cu atat mai mare, cu cat veniturile realizate sunt mai mici. Deoarece la impozitele indirecte nu se acorda facilitatile cunoscute in cazul impozitelor directe, rezulta ca acestea au un caracter regresiv.

Impozitele indirecte fiind percepute de producatorii sau consumatorii de bunuri si de prestari de servicii, dar suportate de consumatori, nu afecteaza veniturile nominale, ci numai pe cele reale micsorand puterea de cumparare. Constrangerea politica este inlocuita cu constrangerea economica, deoarece cetatenii nu pot renunta la procurarea bunurilor de consum.

In Romania, impozitele indirecte constituie principalele resurse bugetare ale statului (aproximativ 65% din totalul veniturilor bugetului de stat la nivelul anului 2008).

In sistemul impozitelor indirecte se cuprind: taxele de consumatie, venituri din monopoluri fiscale, taxele vamale, alte taxe.

2 Taxele de consumatie

Taxele de consumatie sunt impozite indirecte care se includ in pretul de vanzare al marfurilor produse si realizate in interiorul tarii, precum si al celor provenite din import. La plata acestor impozite indirecte sunt supuse, de regula, bunurile de larg consum.

Taxele de consumatie se intalnesc sub forma taxelor de consumatie pe produs denumite si accize, sau sub forma unor taxe generale pe vanzari, cunoscute sub denumirea de taxe de consumatie cu caracter general.

Taxele de consumatie pe produs (accizele) vizeaza consumul anumitor produse care se consuma in cantitati mari si care nu pot fi inlocuite de cumparatori cu altele, pentru ca in acest fel, impozitul sa aiba un randament fiscal ridicat si sa fie incasat in mod constant.

Accizele vizeaza doua mai categorii de marfuri: articolele de lux (blanuri naturale, bijuterii, articole de cristal, autoturisme, arme de vanatoare, iahturi si barci) si unele bunuri de uz curent consumate in cantitati mari si care au cerere inelastica (bauturi alcoolice, produse din tutun, cafea, produse petroliere, gaze naturale, electricitate, etc.)

Prin instituirea unor asemenea impozite se urmaresc nu numai obiective cu caracter financiar, ci si obiective cu caracter social (restrangerea consumului unor produse daunatoare sanatatii), cu caracter economic (limitarea importurilor), cu caracter ecologic (impozitarea consumului de carburanti sau a blanurilor naturale) etc.

Taxele de consumatie se calculeaza fie in suma fixa pe unitatea de masura, fie in cote procentuale aplicate asupra pretului de vanzare.

De regula, produsele destinate exportului sunt scutite de aceste impozite indirecte, iar cele provenite din import sunt impuse cu aceleasi taxe ca si produsele indigene. Nivelul cotelor utilizate pentru calculul accizelor pentru produsele din tutun depaseste frecvent cota de 50-60%.

In Romania, dupa aderarea la Uniunea Europeana, prevederile referitoare la accize incluse in Codul Fiscal sunt in cea mai mare parte armonizate cu directivele Uniunii Europene.

Armonizarea accizelor in Uniunea Europeana se refera la reguli si proceduri comune privind baza de impozitare, nivelul cotelor de impozitare, supravegherea circulatiei produselor atat in interiorul fiecarei tari, cat si intre statele membre. In ceea ce priveste armonizarea cotelor de impunere, pana in prezent statele membre nu au ajuns la un consens privind stabilirea unor cote unice, existand doar limite minime obligatorii.

Baza de impozitare a accizelor o formeaza in general preturile, asupra carora se aplica o cota procentuala de impozit, sau cantitatile exprimate in unitati naturale asupra carora se aplica o cota fixa exprimata in euro pe unitate.

Taxele de consumatie cu caracter general vizeaza volumul total al vanzarilor, indiferent daca obiectul vanzarii il reprezinta bunurile de consum sau mijloacele de productie, motiv pentru care mai sunt intalnite si sub denumirea de impozite pe cifra de afaceri.

La asezarea acestui impozit, caracteristic este faptul ca, se pleaca de la dever-ul total (cifra de afaceri) al intreprinderilor industriale, comerciale, al celor prestatoare de servicii etc.

In functie de veriga la care se incaseaza se cunosc doua forme de asezare a impozitului pe cifra de afaceri: impozitul cumulativ (multifazic) si impozitul unic (monofazic).

In conditiile practicarii impozitului cumulativ, marfurile sunt impuse la toate verigile prin care trec din momentul iesirii din procesul de fabricatie si pana cand ajung la consumator. Deoarece la fiecare veriga impozitul se aseaza asupra pretului la care se achizitioneaza marfa, in care este inclus si impozitul platit la veriga anterioara, impozitul se mai numeste si 'in cascada'.

Impozitul cumulativ prezinta avantajul ca asigura un randament fiscal ridicat chiar in conditiile practicarii unor cote mici de impozit, insa are si o serie de dezavantaje: conduce la calcularea de impozit la impozit, incarca pretul marfurilor, franeaza procesul investitional, produsele destinate investitiilor fiind taxate ca si cele destinate consumului.

Impozitul unic se incaseaza o singura data, indiferent de numarul verigilor prin care trece marfa de la producator la consumatorul final. Impozitul se incaseaza fie in momentul vanzarii marfii de catre producator numit si taxa de productie, fie in stadiul comertului cu ridicata sau cu amanuntul si atunci se numeste taxa asupra vanzarii sau impozit pe circulatie.

Faza de productie este mai usor de administrat, deoarece sunt mai putini platitori si are un grad mai redus de stratificare, pe cata vreme impozitul pe circulatie scapa de sub efectul dublei impozitari.

Acest impozit s-a practicat in Marea Britanie, Danemarca, Irlanda, Suedia, Norvegia, iar in S.U.A., Canada, Japonia si Elvetia se practica si in prezent.

In functie de baza de calcul, impozitul pe cifra de afaceri imbraca forma impozitului pe cifra de afaceri bruta sau a impozitului pe cifra de afaceri neta.

Impozitul pe cifra de afaceri bruta se stabileste prin aplicarea cotei de impozit asupra intregii valori a marfurilor vandute, care include si impozitul platit la verigile anterioare. El are ca efect concentrarea productiei deoarece intreprinderile integrate evita plata impozitului pe verigile intermediare, fiind avantajate fata de cele neintegrate.

Impozitul pe cifra de afaceri bruta prezinta avantajul ca are un randament fiscal ridicat, dar contine si o serie de incoveniente:

- fiind aplicat in fiecare stadiu al circuitului economic, duce la o stratificare de impozit;

- deoarece bunurile care fac obiectul comertului exterior se impun in tara de destinatie si nu in cea de origine, este necesara restituirea, partiala sau integrala, a impozitelor indirecte aferente marfurilor exportate; determinarea compensatiei de export este dificila, necunoscandu-se cat impozit indirect s-a platit de la producator la exportator.

Impozitul pe cifra de afaceri neta se aplica numai asupra diferentei dintre pretul de vanzare si pretul de cumparare, adica numai asupra valorii adaugate de fiecare participant la procesul de productie si circulatie al marfii respective, motiv pentru care se mai numeste si taxa pe valoarea adaugata.

Taxa pe valoarea adaugata a fost instituita in anul 1954 in Franta si datorita avantajelor sale, a fost rapid adoptat de o serie de state, fiind practicata in prezent in tarile membre ale U.E., Japonia, Romania si Bulgaria.

Taxa pe valoarea adaugata prezinta o serie de avantaje fata de impozitul pe cifra de afaceri bruta.

Deoarece taxa pe valoarea adaugata se plateste in fiecare stadiu de prelucrare si realizare a marfii sau prestarii serviciului, statul incaseaza impozitul mai repede decat in cazul impozitului pe cifra de afaceri bruta. Contribuabilii au obligatia de a evidentia detaliat toate operatiunile de vanzare-cumparare si a taxei de plata, organele fiscale avand posibilitatea de a controla modul de calcul si de plata la bugetul statului a impozitului.

In general, produsele destinate exportului sunt scutite de taxa pe valoarea adaugata, stimulandu-se astfel dezvoltarea productiei si serviciilor destinate exportului. Totodata, importul anumitor produse deficitare pe piata interna sunt scutite de taxa, la fel si produsele importate similare celor indigene scutite pe piata interna. De aici rezulta caracterul neutru al taxei pe valoarea adaugata fata de comertul exterior si capacitatea de a nu distorsiona productia sau distributia interna.

Taxa pe valoarea adaugata are avantajul ca este si o sursa relativ stabila de venituri pentru buget, deoarece consumul nu cunoaste fluctuatii deosebite de la o perioada la alta; are insa si o serie de neajunsuri, dintre care cel mai important este agresivitatea acesteia, mai ales atunci cand se aplica intr-o cota unica.

Taxa pe valoarea adaugata se poate calcula in doua modalitati:

- prin aplicarea cotei de impozit asupra valorii adaugate in fiecare stadiu pe care il parcurge marfa de la producator la cumparator;

- prin aplicarea cotei de impozit asupra pretului de vanzare din stadiul respectiv, obtinandu-se astfel taxa asupra pretului de vanzare din care se deduce taxa (calculata in acelasi fel) aferenta pretului de vanzare din stadiul anterior. Diferenta rezultata este taxa pe valoarea adaugata aferenta stadiului respectiv. In practica au fost adoptate diverse forme ale celei de-a doua variante.

Taxa pe valoarea adaugata este platita de catre fiecare participant la circuitul economic, proportional cu aportul sau la sporirea valorii.

Baza de calcul a taxei pe valoarea adaugata o reprezinta pretul de vanzare al bunurilor sau valoarea serviciilor prestate. Pentru determinarea taxei pe valoarea adaugata pe perioada de impunere se stabileste cifra de afaceri (volumul total al vanzarilor sau prestarilor de servicii) la care se aplica cotele de impozit. Din suma astfel determinata se scad sumele varsate anterior la buget cu titlu de taxa pe valoarea adaugata, aferente bunurilor si serviciilor achizitionate. Pentru a se putea face deducerile mentionate taxa pe valoarea adaugata se evidentiaza distinct in factura.

Numarul si nivelul cotelor taxei pe valoarea adaugata difera de la o tara la alta. Tarile care utilizeaza mai multe categorii de cote au stabilite, de regula, o cota redusa pentru produsele alimentare si de larg consum, o cota majorata pentru produsele de lux si cele care fac obiectul monopolului de stat si o cota intermediara pentru celelalte marfuri si servicii.

In Romania, pana la mijlocul anului 1993, singurul impozit general pe vanzari practicat a fost impozitul pe circulatia marfurilor. Era un impozit pe cifra de afaceri bruta, stabilit in cote diferentiate pe produse sau grupe de produse (ultima varianta practicata utiliza cinci asemenea cote, cuprinse intre 3% si 5%). Intrucat prezenta neajunsurile specifice impozitului pe cifra de afaceri bruta, incepand cu 1 iulie 1993 a fost inlocuit cu taxa pe valoarea adaugata, avand ca model pe cel aplicat in tarile membre ale Uniunii Europene.

De la introducerea sa si pana in prezent, asezarea acestui impozit a cunoscut numeroase modificari si adaptari in directia armonizarii practicii fiscale de la noi cu cea a Uniunii Europene.

In privinta cotelor, in prezent, cota standard a taxei pe valoarea adaugata este de 19% si se aplica asupra operatiunilor impozabile, cu exceptia celor scutite de TVA si a celor care sunt supuse cotei reduse a TVA de 9%.

Conform reglementarilor privind taxa pe valoarea adaugata din Codul fiscal, intra sub incidenta acesteia operatiunile efectuate cu plata privind livrarile de bunuri mobile si imobile, prestarile de servicii si importul de bunuri. Aceste operatiuni intra in sfera de aplicare a taxei pe valoarea adaugata daca transferul dreptului de proprietate se refera la bunuri aflate pe teritoriul Romaniei, iar pentru bunurile importate destinatia finala este in Romania; pentru prestarile de servicii, in general, locul prestarii este considerat a fi in Romania daca prestatorul are stabilit aici sediul activitatii economice, dar exista si exceptii de la regula generala.

Din punct de vedere al regimului de impozitare, operatiunile impozabile pot fi:

a) operatiuni taxabile, la care se aplica cota standard sau cota redusa;

b) operatiuni scutite cu drept de deducere a taxei pe valoarea adaugata aferenta achizitionarii de bunuri si servicii destinate realizarii acestor operatiuni;

c) operatiuni scutite fara drept de deducere;

d) operatiuni de import scutite de taxa pe valoarea adaugata.

Printre operatiunile la care se aplica cota redusa de taxa pe valoarea adaugata enumeram:

- livrarea de manuale scolare, carti, ziare si reviste;

- livrarea de proteze, produse ortopedice si medicamente;

- cazarea in cadrul sectorului turistic;

- dreptul de intrare in muzee, case memoriale, gradini zoologice si botanice, etc.

Principalele operatiuni scutite fara drept de deducere sunt operatiunile de interes general privind asistenta sociala de sanatate, invatamantul, cultura, sportul si educatia fizica, protectia sociala a anumitor categorii sociale, etc.

Printre operatiunile scutite cu drept de deducere cele mai importante sunt livrarile de bunuri expediate sau transportate in exteriorul tarii, prestarile de servicii legate direct de exportul bunurilor, transportul international de persoane, livrarile de bunuri si prestarile de servicii finantate din ajutoare sau imprumuturi nerambursabile.

In ceea ce priveste baza de impozitare a taxei pe valoarea adaugata, aceasta se stabileste diferit la bunurile din import fata de bunurile sau serviciile din interiorul tarii.

3 Monopolurile fiscale

Prin monopol fiscal se intelege dreptul exclusiv al statului de a produce si comercializa, la un anumit pret, anumite produse, fara a fi expus concurentei.

Monopolurile fiscale constituie o alta forma de manifestare a impozitelor indirecte, fiind o modalitate de impunere selectiva a consumului deoarece sunt instituite asupra productiei si/sau consumului anumitor categorii de bunuri: sare, alcool, tutun, carti de joc, etc.

Veniturile realizate de stat de pe urma monopolurilor fiscale sunt formate, pe de o parte, din profitul creat in procesul de productie si desfacere a acestor marfuri, iar pe de alta parte din impozitul indirect cuprins in pret, care se incaseaza de la consumatorii marfurilor respective.

Monopolurile fiscale, in functie de sfera lor de cuprindere, pot fi depline sau partiale. Monopolurile fiscale depline se instituie de catre stat asupra productiei, cat si asupra comertului cu ridicata si cu amanuntul, iar monopolurile fiscale partiale se instituie fie numai asupra productiei si comertului cu ridicata, fie numai asupra comertului cu amanuntul.

Monopolurile fiscale se instituie de catre stat, de regula, asupra produselor cu o pondere importanta in consumul populatiei si in randul carora se manifesta cel mai frecvent fenomene de evaziune fiscala.

Printre tarile in care se intalnesc monopoluri fiscale se afla: Italia (asupra tutunului, chibriturilor si pietrelor de brichete), Germania, Suedia, Austria (asupra alcoolului si bauturilor alcoolizate), Spania (asupra tutunului si petrolului).

In Romania, s-a practicat un monopol fiscal partial in anul 2001 asupra comercializarii alcoolului etilic rafinat si a alcoolului tehnic, acestea fiind preluate de stat de la agentii producatori, interzicandu-se circulatia si comercializarea alcoolului brut, etilic rafinat si tehnic intre agentii economici, in special, pentru inlaturarea fenomenului evazionist. Incepand cu 01 ianuarie 2002 s-a renuntat insa la acest monopol.

4. Taxele vamale

Taxele vamale sunt utilizate de catre stat pentru impunerea selectiva a marfurilor ce trec granitele vamale ale statului respectiv, cu scopul de a procura venituri fiscale, dar si de a proteja economia nationala de concurenta straina.

Fiind un impozit indirect, taxele vamale sunt suportate in final de catre consumatori, fara ca acestia sa beneficieze de un echivalent direct si imediat.

Obligatia de a plati taxele vamale este o obligatie juridica deoarece este prevazuta in norme juridice, neindeplinirea acestei obligatii atragand raspunderea juridica si silita a taxelor neachitate. Aceasta obligatie este concretizata in forma baneasca si se individualizeaza intr-un titlu de creanta, care este un act juridic.

In functie de obiectul impunerii, taxele vamale pot fi taxe vamale de import, taxe vamale de export si taxe vamale de tranzit.

Taxele vamale de export se practica destul de rar, statele fiind interesate in a incuraja exporturile deoarece acestea constituie principalul mijloc de procurare a resurselor valutare. Atunci cand se percep, astfel de taxe au fie un scop fiscal, fie unul economic. Tarile ce detin monopolul natural asupra unor resurse minerale sau materii prime, taxeaza exportul acestora pentru a determina prelucrarea lor in tara, in timp ce tarile ce detin monopolul tehnologic la unele produse, taxeaza exportul acestora.

Taxele vamale de tranzit se intalnesc asupra marfurilor ce fac obiectul comertului exterior, cu ocazia trecerii lor pe teritoriul unei terte tari. Se practica si ele tot mai rar, statele incurajand tranzitul de marfuri de pe urma caruia realizeaza incasari in valuta sub forma tarifelor pentru folosirea cailor ferate, taxe pentru utilizarea drumurilor publice, etc.

Taxele vamale de import sunt cele mai frecvente si se platesc de catre importator la intrarea in tara a unor marfuri cumparate de pe piata externa. Ele pot sa aiba caracter fiscal sau protectionist in functie de obiectivul urmarit.

Taxele vamale cu caracter fiscal pur vizeaza marfurile din import care nu sunt realizate si in tara importatoare.

Cel mai adesea, taxele vamale au un important rol economic, nivelul acestora avand rolul de a proteja marfurile indigene. Aceasta taxa are rolul unui impozit de egalizare, pentru ca are drept consecinta aproprierea nivelului pretului marfii importate de nivelul pretului marfii indigene.

Dupa modul de exprimare, taxele vamale pot fi:

- taxe vamale specifice, stabilite in suma fixa pe unitatea de masura;

- taxe vamale ad-valorem, stabilite in functie de valoarea marfurilor importate;

- taxe vamale compuse (mixte), care apar ca o combinatie a primelor doua;

- taxe vamale alternative, stabilite in functie de pretul marfii pe piata interna;

- taxe vamale sezoniere, practicate de unele tari in cadrul politicii agrare.

Taxele vamale practicate sunt specificate in tariful vamal, care cuprinde nomenclatorul produselor supuse impunerii vamale, precum si taxele vamale percepute la fiecare produs sau grupa de produse.

In functie de modul de stabilire, taxele vamale pot fi:

- taxe vamale in conditia clauzei natiunii celei mai favorizate, care se aplica la importul de marfuri, efectuat de o tara membra a Organizatiei Mondiale a Comertului, din tarile membre ale aceluiasi organism sau din alte tari cu care aceasta are incheiate acorduri bilaterale;

- taxe vamale conventionale, care sunt valabile numai fata de statul cu al carui consimtamant au fost stabilite;

- taxe vamale autonome, care au un nivel mai ridicat decat precedentele si se aplica la importul de marfuri din tarile cu care nu sunt incheiate acorduri bazate pe clauza natiunii celei mai favorizate;

In functie de scopul urmarit, taxale vamale pot fi:

- taxe de retorsiune (raspuns) care sunt taxe sanctionale aplicate fata de tarile care au luat masuri de politica comerciala restrictive la importul de marfuri din tara respectiva;

- taxe compensatorii, instituite ca taxe speciale in scopul neutralizarii oricarei subventii acordate, direct sau indirect, in tara de origine sau in tara exportatoare;

- taxe anti-dumping ce sunt percepute suplimentar, peste taxa vamala obisnuita pentru a contracara politica de dumping prin care unele state incearca sa cucereasca noi piete;

- taxe vamale preferentiale, acordate comertului cu anumite state sau anumite marfuri;

- taxe vamale prohibitive (protectioniste) avand ca scop eliminarea concurentei straine de pe piata interna.

In Romania, normele de procedura in domeniul vamal sunt cuprinse in Codul vamal al Romaniei[1] care reglementeaza principiile de baza pentru aplicarea reglementarilor vamale. In tara noastra se practica doar taxe vamale de import stabilite prin Tariful vamal de import care se determina prin aplicarea cotelor proportionale la valoarea in vama.

5. Alte taxe

Taxele reprezinta o alta forma a impozitelor indirecte, fiind datorate in schimbul unor prestari de servicii catre diverse persoane fizice si juridice pe care le efectueaza institutiile publice, notariale etc. Nivelul lor fiind superior costului acestor servicii, diferenta reprezinta veritabile elemente de impozit.

Dupa felul si specificul unitatilor care presteaza aceste servicii pe domenii, taxele pot fi:

1. taxe judecatoresti, care sunt incasate de instantele jurisdictionale pentru actiunile si cererile introduse spre judecare, cererile pentru exercitarea cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti sau pentru eliberarea de copii de pe actele aflate in dosarele instantelor;

2. taxe de notariat, care se percep pentru eliberarea, certificarea, legalizarea sau autentificarea de acte, copii sau traduceri de catre notariate;

3. taxe consulare, care sunt aplicate la eliberarea de certificate de origine, acordarea de vize de catre consulate;

4. taxe de administratie, care se incaseaza pentru eliberari de permise, autorizatii, legitimatii de catre organele administratiei de stat.

Dupa obiectul operatiunii care se efectueaza si urmeaza a fi taxate, taxele pot fi:

1. taxe de timbru, care se percep la efectuarea de catre institutiile publice a unor operatii cum sunt: autentificarea de acte, eliberarea unor documente (carti de identitate, pasapoarte, permise de conducere auto etc.), legalizari de acte, etc.;

2. taxe de inregistrare, care se percep la vanzari de imobile, constituirea de societati, la majorarea capitalului, la fuzionari, dizolvari si divizari de societati, cedari de fonduri de comert, etc.

Cuantumul taxelor este stabilit in mod diferentiat, in raport de natura si complexitatea serviciului prestat, de valoarea bunurilor sau drepturilor ce fac obiectul actului taxabil, etc., fie in suma fixa, fie ad-valorem, prin aplicarea unor cote procentuale proportionale sau progresive asupra valorii actiunii sau faptelor supuse taxarii, fie sub forma mixta.

Potrivit legii bugetului de stat al Romaniei pe anul 2008, impozitele indirecte prevazute a fi incasate sunt in suma de 45.595,3 milioane lei, reprezentand 66,8% din totalul veniturilor fiscale de 68.273,8 milioane lei. Din totalul impozitelor indirecte, taxa pe valoarea adaugata reprezinta 64,59%, accizele 31,15%, taxele vamale 2,46%, iar alte impozite reprezinta 1,8%.