Calcularea dobanzii pentru creditele pe termen scurt

Formula utilizata pentru calculul dobanzii este:

unde: DD este suma anuala a dobanzii

c este capitalul

T timpul ce se scurge pana la scadenta

D rata anuala a dobanzii.

Aplicand aceasta formula asupra capitalului, se poate afla capitalul final (cf):

.

Aceasta formula se aplica si in calcularea dobanzii la bonuri de casa, bonuri de trezorerie si certificate de depozit.

Bonurile de casa sunt titluri de indatorare la termen (scurt), emise de societati comerciale sau de banci si subscrise de diversi agenti economici. Suma dobanzii se antecalculeaza astfel incat, la cumparare se achita valoarea nominala diminuata cu suma dobanzii, iar la scadenta se restituie valoarea nominala. In general, scadenta este la 3 luni.

Bonurile de trezorerie sunt titluri de credit pe termen scurt, negociabile, emise de societati comerciale. Scadenta se stabileste dupa un numar fix de saptamani (13 pana la 52).

Certificatele de depozit sunt eliberate de banci, in sume fixe. Dobanda este avantajoasa urmarandu-se atragerea disponibilitatilor banesti ale populatiei.

Suma dobanzii se poate calcula si plati la scadenta creditului sau certificatului de depozit. In acest caz rambursarea va cuprinde atat creditul acordat cat si suma calculata a dobanzii. Aceasta dobanda se numeste dobanda simpla post-calculata.

Daca suma dobanzii se calculeaza si se bonifica in momentul achizitionarii creditului (bonul de casa), inseamna ca pretul platit in momentul incheierii contractului (captalul efectiv, ce) este egal cu valoarea nominala minus dobanda. Aceasta dobanda se numeste simpla antecalculata. La scadenta, investitorul primeste valoarea nominala a creditului, acesta fiind deci capitalul final (cf).

.

Aceasta dobanda este foarte avantajoasa pentru investitor. El utilizeaza un capital mai mic decat valoarea nominala a creditului (bonului de casa), in schimb beneficiaza de o dobanda calculata la valoarea nominala. Prin urmare, rata efectiva a dobanzii (De) este mai mare decat rata nominala (D).

.

O particularitate in calculul dobanzilor o reprezinta disponibilitatile depuse in conturi bancare sau pe librete de economii.

In acest caz se ia in calcul factorul timp, calculandu-se dobanda in functie de chenzine. Se considera ca orice depundere reprezinta un credit acordat institutiei bancare iar orice retragere din cont semnifica un imprumut acordat de institutie (aceasta in cazul cand, prin contract se stabileste ca dobanda se calculeaza la sfarsitul anului).

In acest caz:

, unde Nq numarul de chenzine

L este luna depunerii sau retragerii din cont, t coeficient de timp.

In aplicarea formulei se aplica urmatoarele reglementari:

la depunere:  - daca depunerea se face intre 1 si 15 ale lunii, t = 1

daca depunerea se face intre 16 si 30, t = 2

la retragere:  - daca retragerea se face intre 1 si 15 ale lunii, t = 0

daca retragerea se face intre 16 si 30, t = 0

Acest sistem de calculare a dobanzilor creaza un avantaj banesc institutiilor respective; comparabil cu calcularea dobanzilor in functie de numarul de zile, la fiecare depunere se bonifica un volum mai mic de dobanda, iar la fiecare retragere se percepe un volum mai mare de dobanda.

Un alt aspect important in calculul dobanzii il reprezinta operatiunile de incasari si plati in contul curent.

In acest caz, calcularea dobanzilor este o operatiune periodica (anuala, trimestriala, lunara) sau alte termene stabilite in prealabil cu banca, pe baza formulei dobanzii simple, dar adaptata pentru aceste operatiuni. Astfel:

, unde:

N = numere

Div.fix este divizor fix .

La contul curent, sumele sau soldurile produc dobanzi debitoare sau creditoare (dupa natura lor) pornind de la o anumita data numita "data-valoare" sau "zi-valoare" si care corespunde inscrierii operatiunii in cont de catre banca (si nu la data efectuarii operatiunii in contabilitatea agentului economic).

Termenul pana la care se calculeaza dobanzile se numeste epoca.

Pot fi utilizate trei metode:

a)      metoda directa cu dobanzi reciproce

b)      metoda directa cu dobanzi diferite

c)      metoda hamburgheza sau in scara

a) Se caracterizeaza prin faptul ca rata dobanzii este aceeasi atat pentru numerele debitoare, cat si pentru cele creditoare.

Numerele se obtin inmultind sumele debitoare si cele creditoare, succesiv, cu numarul de zile de la inregistrarea operatiunilor in cont, pana la epoca. Se totalizeaza apoi numerele debitoare si separat numerele creditoare, se face diferenta dintre ele si se obtine soldul numerelor, care poate fi debitor sau creditor. Se raporteaza soldul numerelor la divizorul fix, si rezulta volumul dobanzii cu care se corecteaza soldul contului curent.

b) Procedeul de calcul este asemanator cu prima metoda. Diferenta consta in faptul ca, nu se mai stabileste soldul numerelor ci se aplica rate diferite de dobanda separat pentru numerele debitoare si pentru numerele creditoare. In final, se obtine suma dobanzii cuvenita numerelor debitoare si suma cuvenita numerelor creditoare; se face diferenta si se da semnul celei mai mari. Ulterior, se corecteaza corespunzator soldul contului curent cu suma dobanzii.

c) Aceasta metoda presupune urmatoarele operatiuni:

operatiunile din extrasul de cont se ordoneaza cronologic, ceea ce permite determinarea soldului dupa fiecare operatiune;

un slod oarecare genereaza dobanzi de la data inscrierii operatiunii in cont (zi-valoare), pana la data operatiunii urmatoare. Rezulta ca numerele se calculeaza inmultind soldul cu numarul de zile de la o operatiune la alta (si nu pana la epoca);

metoda permite aplicarea unor rate diferite de dobanzi de la o etapa la alta.

O problema de mare actualitate in perioada contemporana o reprezinta dobanda reala.

Rata nominala a dobanzii este cea inscrisa in contractul de credit si depinde de factori diferiti; cum ar fi: cererea si oferta de capital de imprumut, riscul de capital, garantiile debitorului, etc.

In conditii de instabilitate economica, cand au loc procese inflationiste, bancile isi pun problema recuperarii capitalului imprumutat si obtinerii unui profit care sa-i asigure cel putin aceeasi putere de cumparare existenta in momentul acordarii imprumutului. In acest context, se calculeaza indicatorul dobanda reala.

Dobanda reala exprima gradul de aparare a intereselor creditorului si se stabileste in functie de evolutia ratei nominale a dobanzii si a ratei inflatiei:

D = rata nominala a dobanzii

I = rata inflatiei

Dr = dobanda reala

Dobanda reala poate fi:

real-pozitiva (D > 1)

real-negativa (D < 1).

Costul creditului pe termen scurt suporta doua influente:

a)      comisioanele bancare

b)      "zilele-valoare"

a) Bancile comerciale aplica, in relatiile lor cu clientii, diverse comisioane: comision de miscare, comision de confirmare, comision de securitate, etc. Numarul comisioanelor practicate si marimea lor poate sa difere de la o banca la alta, dar toate influenteaza costul creditului, in sensul majorarii lui. Practic, rata efectiva a dobanzii devine mai mare decat rata nominala (De > D).

b) "Zilele-valoare" constituie un element de cost pentru debitorii bancii si se calculeaza ca diferenta intre numarul de zile pentru care banca percepe dobanzi si numarul de zile de folosire efectiva a creditului de catre clientul bancar (de exemplu, bancile comerciale debiteaza contul unui client, in cazul unui credit, cu o zi mai devreme, astfel incat creditul sa fie disponibil incepand din ziua urmatoare, la prima ora a bancii; la fel se procedeaza si in cazul creditarii, dar cu o zi intarziere). Aceste "zile-valoare", scumpesc creditul, deci maresc rata dobanzii efective fata de rata nominala.

Cea mai importanta problema pentru agentii economici consta in alegerea creditului pe termen scurt in functie de cost.

Ei au la dispozitie trei criterii de selectare a creditelor pe termen scurt:

accesibilitatea

supletea

costul

Alegerea creditului cel mai putin costisitor reprezinta mijlocul cel mai eficient de reducere a cheltuielilor financiare.

Pentru stabilirea costului unui credit pe termen scurt se porneste de la rata nominala a dobanzii, se iau in considerare numarul si nivelul comisioanelor, data platii lor si data platii dobanzii, numarul de zile de folosire efectiva a creditului.

Rata nominala a dobanzii se stabileste de catre banca, in functie de rata de baza a dobanzii bancare, la care se adauga diverse majorari, in functie de natura creditului si bonitatea clientului.

Numarul de zile pentru care se calculeaza dobanzi se situeaza intre ziua inregistrarii creditului in contabilitatea bancii ("zi-valoare") si scadenta. Daca acest interval este mai mic de 10 zile, banca aplica forfetar, numarul minim de 10 zile, la care adauga si o zi in plus (asa numita zi de banca).

Nivelul comisioanelor si al altor cheltuieli suportate de clientul bancar depinde de felul creditului acordat si de institutia

de credit. Comisioanele pot fi legate direct de utilizarea creditului sau independent de utilizarea lui.

Durata de utilizare efectiva a creditului fiind, de regula, mai mica decat perioada pentru care se percep dobanzi de catre banca face ca de fapt costul real al creditului sa fie mai mare.

Aplicatii:

Dobanda simpla post calculata

C = 75.000

D = 8%

T = 45 zile

I.

II.

III.

IV.