Inovatiile financiare

Inovatiile financiare

Ca si in alte afaceri, afacerea financiara, in particular bancara, are ca obiectiv obtinerea de castiguri din vanzarea produselor. Daca o firma de sapunuri sesizeaza ca exista o nevoie pe piata pentru un detergent de spalat cu inmuierea tesaturii, va produce un produs potrivit satisfacerii acestei nevoi.

In mod similar, pentru a-si maximiza profiturile firma bancara dezvolta produse noi pentru a-si satisface propriile nevoi, ca si pe acelea ale clientilor sai; cu alte cuvinte, inovatia, care este extrem de benefica economiei, este generata de dorinta de a obtine castiguri. Aceasta viziune asupra procesului de inovatie conduce la urmatoarea concluzie simpla: o schimbare in mediul financiar va stimula firmele financiare sa caute inovatii care sa fie profitabile.

Incepand cu anii `60 firmele bancare si financiare sunt confruntate cu schimbari drastice in mediul financiar, prin cresterea accentuata a ratelor dobanzii si a inflatiei, care face dificila predictia acestora, situatie care modifica conditiile cererii pe pietele financiare.Tehnologiile informatice, care avanseaza rapid, modifica conditiile ofertei. In plus, reglarea financiara a devenit mai dificila, mai greoaie. Firmele financiare constata ca multe din vechile cai de a face afaceri nu mai sunt profitabile, produsele si serviciile bancare si financiare pe care ei le ofera publicului nu se mai vand, multi intermediari financiari observand ca nu mai sunt capabili sa achizitioneze fonduri cu instrumentele financiare traditionale de care dispun, in conditiile in care fara aceste fonduri fiind rapid eliminati de pe piata.

Pentru a supravietui in noul mediu economic firmele bancare trebuie sa caute si sa dezvolte noi produse si servicii, care trebuie sa fie adecvate nevoilor consumatorilor si sa se dovedeasca profitabile, un proces care presupune realizarea de operatii de inginerie financiara, promovand inovatia financiara.

Cauzele inovatiei sunt trei: raspunsuri la schimbari in generate de catre cerere; raspunsuri la schimbari generate de catre oferta; evitarea reglementarilor financiare.

In continuare vor fi prezentate caile de producere a inovatiilor de catre firmele bancare si financiare, ca raspuns la schimbarile mediului.

1. Reactii la schimbarile in conditiile cererii

Cea mai semnificativa schimbare a mediului financiar in anii `90, care a modificat cererea pentru produsele financiare, a fost cresterea volatilitatii ratelor dobanzii. Astfel, fluctuatia ratelor dobanzii la titlurile de stat pe termen scurt s-a modificat de la 1%-3,5% in anii `50, la 5%-15% in anii `90, cresterea ecarturilor fluctuatiilor, pe fondul cresterii generale a nivelului ratelor dobanzii, a indus castiguri sau pierderi substantiale de capital, generand incertitudini privind veniturile din investitii financiare, adica riscuri mari ale ratei dobanzii. Cresterea riscului ratei dobanzii a determinat cresterea cererii de produse si servicii financiare, pentru a reduce acest risc, ceea ce a stimulat cautarea de catre banci de noi produse profitabile, promovand inovatia financiara, pentru a satisface aceasta cerere si care sa accelereze creatia de noi instrumente financiare care sa ajute la diminuarea riscului de rata a dobanzii. Din multitudinea de inovatii financiare din ultimii 30 de ani, care confirma aceasta evolutie, vom prezenta ipotecile cu rata ajustabila.

Ca si alti investitori, si firmele bancare constata ca imprumuturile sunt mai atractive atunci cand riscul ratei dobanzii este mai scazut. Astfel, ele vor refuza sa acorde un imprumut ipotecar cu 10% rata dobanzii, daca doua luni mai tarziu s-ar putea ca rata sa fie 12% la aceeasi ipoteca, adica nu-si vor asuma riscul unei pierdei potentiale datorita modificarii probabile a ratei dobanzii. Pentru a reduce acest risc s-au creat ipotecile cu rate ajustabile, care reprezinta imprumuturi ipotecare ale caror rate ale dobanzii se schimba atunci cand ratele dobanzii pe piata se schimba (de regula rata dobanzii la titlurile de trezorerie pe termen scurt). Deoarece ipotecile cu rate ajustabile permit firmelor emitente de ipoteci sa obtina rate inalte ale dobanzii la ipoteci, atunci cand ratele pe piata cresc, profiturile sunt mentinute ridicate in aceasta perioada.

Aceasta trasatura atractiva a ipotecii cu rata variabila a incurajat institutiile ipotecare sa emita ipoteci cu rata ajustabila, avand rata initiala mai joasa decat rata ipotecilor standard, cu rata fixa, popularizand asemenea ipoteci in cadrul populatiei. Totusi, deoarece dobanzile la asemenea ipoteci cresc adesea semnificativ, multe familii au preferat in continuare ipotecile cu rata fixa, ambele tipuri de ipoteci fiind larg raspandite.

2. Reactii la schimbarile in conditiile ofertei

Cea mai importanta sursa de schimbare in conditiile ofertei, care a stimulat inovatia financiara, a fost perfectionarea tehnologiei informatiei si din telecomunicatii, facand profitabila crearea de noi produse financiare oferite publicului. Atunci cand tehnologia informatica a diminuat substantial costul procesarii financiar, tranzactiile financiare accesibile se divesifica, firmele bancare concepand noi produse si instrumente financiare care depind de aceste tehnologii, produse la care publicul apeleaza in conditii favorabile, printre aceste produse enumerandu-se cardurile bancare de credit si de debit si facilitatile bancare electronice.

Cardurile bancare de credit si de debit

Cardurile de credit au aparut inainte de cel de al doilea razboi mondial in SUA, cand multe magazine au introdus creditele in avans, prin furnizarea de carti de credit clientilor care sa le permita acestora sa faca cumparaturi la aceste magazine fara a dispune momentan de bani . In timpul celui da al doilea razboi mondial a fost creata o carte de credit de catre Diner Club valabila la nivel national, dupa razboi fiind demarate diverse programe de carti de credit, insa datorita costurilor de operare ridicate cartile de credit erau emise persoanelor si firmelor care isi puteau permite sa faca cumparaturi de valori mari. O firma care emite carti de credit castiga din imprumuturile pe care le acorda detinatorilor de carti de credit si din procentul retinut la platile facute catre magazine pentru cumparaturile cu  asemenea carti de credit. Costurile unui program de carti de credit cresc datorita neplatii imprumuturilor, furtului de carti de credit, cheltuielilor implicate in procesarea tranzactiilor cu carti de credit.

Bancherii au constatat succesul acestor instrumente financiare de plata si si-au dorit participarea la asemenea afaceri profitabile cu carti de credit. In anii  `50 cateva banci au incercat sa extinda piata afacerilor cu carti de credit, insa costurile pe tranzactie, cand au aplicat programele, au fost prohibitive, astfel incat incercarile au esuat. Spre sfarsitul anilor 60 perfectionarea tehnologiilor informatice au diminuat costurile pe tranzactie pentru furnizarea serviciilor cu carti de credit, astfel incat noile incercari ale bancilor de a promova programe extinse de introducere a acestora au reusit, dovedindu-se profitabile, doua programe impunandu-se si generalizandu-se, si anume programul VISA si programul MasterCard, aceste programe inregistrand un succes semnificativ, cuprinzand sute de milioane de carduri. Profitabilitatea acestor instrumente de plata a atras si institutiile nefinanciare, comerciale si industriale, care au introdus asemenea carduri in afacerile lor, cardurile fiind mai larg acceptate de catre clienti decat cecurile, indeosebi pentru plata cumparaturilor, permitand mai usor acestora sa primeasca imprumuturi.

Succesul acestui instrument a stimulat firmele financiare sa vina cu o noua inovatie, anume cardul de debit, utilizata identic ca instrumentul anterior, insa suma preluata pe card este dedusa (transferata) din contul bancar al detinatorului cardului, nefiind deci constituita printr-un imprumut (credit) bancar, cartea de debit depinzand mai mult de costurile joase ale procesarii tranzactiilor, deoarece profiturile lor sunt generate complet de taxa platita de catre comerciant pe valoare cumpararilor cu carti de debit din magazinele lor.

Facilitati bancare electronice

Perfectionarile tehnologiei informatice moderne au dat posibilitatea bancilor sa micsoreze costul tranzactiilor bancare, prin interactiunea clientului cu o facilitate bancara electronica, mai degraba decat cu o fiinta umana. O forma importanta a facilitatii bancare electronice o reprezinta masina automata de numerar (ATM), care are avantajul ca nu doarme deloc si nu trebuie platita., tranzactiile fiind mai ieftine si oferind mai multa comoditate pentru client, in plus, ATM putand fi plasat independent de localizarea sediului bancii sau al sucursalelor acesteia, astfel ca se poate obtine valuta dintr-un ATM plasat in strainatate, atunci cand clientii calatoresc in diverse scopuri.

Diminuarea costurilor telecomunicatiilor a dezvoltat o alta inovatie financiara, anume serviciile bancare la domiciliu, care reprezinta o facilitate bancara prin care clientul este legat cu calculatorul bancii, putind realiza tranzactii fie utilizand calculatorul, fie un calculator personal, astfel ca acesta poate opera multe tranzactii fara sa paraseasca confortul domiciliului, tranzactiile fiind mult mai comode pentru client, si mai putin costisitoare pentru banca.

Aceste inovatii bancare evidentiaza faptul ca s-a intrat intr-o lume in care activitatea bancara informatizata a evoluat catre metodele de plata electronice, care elimina tranzactiile cu hartie, cu inscrisuri si conturile asociate acestora. Prezenta calculatorului personal a permis dezvoltarea unei alte inovatii bancare, prin deplasarea activitatii bancare la dumiciliu, afirmarea, aparent, a unei noi institutii bancare, anume banca virtuala, o banca care nu are o localizare fizica, ci mai degraba exista doar in spatiul cibernetic ( cyberspace). In 1995 prima retea bancara a titlurilor de valoare devine prima banca virtuala, care si-a propus sa ofere o multime de servicii bancare pe Internet, precum acceptari de conturi operabile prin cecuri, depozite de economisire, vanzarea de certificate de depozit, emisiunea de carduri ATM, oferirea de bonuri cu facilitati de plata etc. In 1996 doua banci americane au introdus piata bancara virtuala, furnizand servicii bancare la domiciliu prin internet, banca virtuala permitand clientului sa beneficieze de un set complet de servicii bancarwe la domiciliu 24 de ore.

3 Evitarea reglementarilor existente

Procesul inovatiei financiare prezentat pana acum este, in mare, similar cu acela din alte domenii: au loc raspunsuri la modificarile in conditiile cererii si ale ofertei. Totusi, deoarece activitatea bancara si financiara est reglata mai greu decat alte activitati, reglarea guvernamentala este mult mai importanta pentru stimularea inovatiei in industria financiara. Reglementarea guvernamentala conduce la inovatii financiare prin crearea de stimulente pentru ca firmele bancare sa caute cai pentru a ocoli reglementatarile care restrictioneaza posibilitatile acestora de a obtine profit, inovatiile putand fi considerate ca portite de scapare. Analiza economica a inovatiei sugereaza ca daca mediul economic se schimba , astfel incat restrictiile reglementative sunt atat de impovaratoare, profituri mari putandu-se obtine numai prin evitarea acestora, portitele de scapare si inovatiile vor fi probabil valorificate.

Deoarece activitatea bancara este una din cele mai dificil de reglementat, portitele de scapare apar frecvent, astfel ca ascendenta inflatiei si a ratelor dobanzii a determinat impunerea unor restrictii de reglementare mai stricte acestei activitati, ceea ce a facut ca si reactiile inovationale ale firmelor financiare sa fie mai puternice in anii 80 si 90.

Doua seturi de reglementari au restrictionat capacitatea bancilor de a creea profit: normele privind rezervele minime obligatorii si limitarea ratelor dobanzii ce pot fi platite la depozite, aceste reglementari fiind cauzele majore ale inovatiilor financiare din anii `80 si `90.

Normarea rezervelor obligatorii

Cheia intelegerii faptului ca rezervele stimuleaza inovatia financiara consta in considerarea actiunii acestora ca o taxa asupra depozitelor. Deoarece autoritatea monetara nu plateste rate ale dobanzii pentru detinerea rezervelor in depozite, costul de oportunitate al detinerii acestora est rata dobanzii pe care banca ar putea s-o obtina prin imprumutarea rezervelor clientilor. Pentru fiecare leu in depozite, cerintele de constituire a rezervelor implica deci un cost pentru banca, egal cu rata dobanzii , rd, care ar putea fi castigata daca rezervele ar fi imprumutate o perioada de timp "t" inmultita cu fractia de depozite detinuta ca rezerve "r.o.", costul , impus bancii, fiind chiar taxa asupra depozitelor.

Traditional, se obisnuieste ca subiectii sa evite impozitele, si bancile nu fac exceptie de la acest joc, incercand sa-si creasca profiturile prin portitele de scapare si prin introducerea de inovatii financiare, care sa le permita evitatarea taxelor pe depozite impuse sub forma rezervelor obligatorii.

Restrictii asupra dobanzilor platite pe depozite

Pana in anii `80 legislatia interzicea in multe tari ca bancile sa plateasca dobanzi la depozitele de conturi operabile prin cecuri, si totodata stabilea limite maxime asupra ratelor dobanzii platite la depozitele la termen, insa dorinta de a evita asemenea restrictii a condus bancile la inovatii financiare. Daca ratele de piata ale dobanzii cresteau peste ratele maxime pe care bancile le plateau la depozitele la termen, deponentii retrageau fondurile din banci pentru a le plasa in titluri de valoare care aduc venituri mai inalte. Aceste pierderi de depozite din sistemul bancar limitau volumul de fonduri pe care bancile le puteau imprumuta, fenomen numit dezintermediere, si astfel reduceau profiturile bancare, bancile fiind astfel stimulate sa depaseasca plafoanele ratelor la drepozite, deoarece prin aceasta puteau sa achizitioneze mai multe fonduri pentru a acorda imprumuturi si a obtine profituri inalte.

Eurovalutele si biletele la ordin negociabile

La sfarsitul anilor `60 inflatia s-a accelerat si ratele dobanzii au inceput sa creasca, taxa pe depozite din rezervele oblogatorii incepand si ea sa creasca, stimuland astfel bancile sa caute solutii pentru a evita aceste taxe. In plus, ratele inalte ale dobanzii a insemnat ca ratele de piata au depasit ratele maxime platite de catre banci la depozitele la termen, conform reglementarilor in vigoare in acel moment, si astfel ratele de piata ale dobanzii au urcat la nivele record la sfarsitul anilor `60, investitorii diminuand depozitele la termen pentru a iunvesti in titluri de valoare, care ofereau venituri mai inalte. Bancile comerciale au fost astfel stimulate sa caute noi fonduri care sa nu fie supuse constrangerilor rezervelor obligatorii, si astfel sa evite taxele pe depozite, si totodata sa nu mai fie  supuse plafonarii ratei dobanzii impuse prin reglementarile in vigoare.

Asa cum evidentiaza analiza economica a inovatiilor financiare, bancile au inceput sa caute portite, gasind doua surse de fonduri care au evitat atat rezervele obligatorii, cat si plafonarea ratelor dobinzii, si anume: eurovalutele si biletele la ordin negociabile.

Eurovalutele, initial sub forma eurodolarilor, reprezentau depozitele in strainatate denomitate in valuta proprie, au fost sume luate cu imprumut de la banci din afara tarii de origine a valutei respective, nefiind supuse reglementarilor rezervelor obligatorii sau plafonarii ratelor dobanzii din tara care a emis valuta ( in cazl initial, SUA). Similar, biletele la ordin negociabile emise de catre o companie care detinea o banca nu erau tratate ca depozite si astfel erau exluse de la aceste reglementari. Nu surprinzator, pietele eurodolarilor si ale biletelor au inceput sa se extinda rapid in acea perioada.

Conturile operabile prin cecuri

Cresterea ratelor dobanzii la inceputul anilor `70, care a determinat cautarea de solutii pentru evitarea restrictiilor asupra ratelor dobanzii, a stimulat dezvoltarea noilor tipuri de conturi operabile prin cecuri. Plafonarea ratelor dobanzii a afectat puternic bancile mutuale si bancile de economii, care au pierdut sume mari de fonduri la instrumentele financiare care plateau rate ale dobanzii mai inalte, fiind nevoite sa caute noi surse de fonduri pentru a putea acorda imprumuturi profitabile.

Astfel, bancile mutuale au descoperit posibilitatea de a obtine fonduri prin idetificarea unei portite de a ocoli prohibitia, in platile ratelor dobanzii la conturile operabile prin cec.

Intradevar, prin primirea unui cec sub forma unui ordin de retragere negociabil, conturile asupra carora aceste ordine pot fi trase nu sunt legal conturi operabile prin cec, nefiind supuse reglementarilor conturilor operabile prin cec, putand deci plati dobanzi. Dupa cativa ani de litigii cu auroritatea monetara americana, tara unde aceasta inovatie a aparut, bancile au fost abilitate sa emita asemenea conturi, acestea cunoscand un succes semnificativ, dand posibilitatea bancilor sa atraga fonduri suplimentare, crescandu-si astfel profiturile. Concurenta de pe piata bancara a intarziat putin generalizarea acestei inovatii in tot sistemul bancar, insa din anii 80 aceste conturi, sub diverse forme, s-au raspandit pe piata bancara occidentala.

O alta forma care da posibilitatea bancilor sa plateasca dobanzii atractive pentru atragerea fondurilor a reprezentat-o conturile de transfer automat de economii, care permite ca soldul suplimentar, de o anumita suma, dintr-un cont operabil prin cec sa fie automat transferat intr-un cont de economii, care plateste dobanda. Atunci cand un cec este tras asupra acestui cont, fondurile necesare sa acopere cecul sunt in mod automat transferate din contul de economii in contul operabil prin cec.Astfel, soldurile care obtin dobanda intr-un cont de economii sunt parte din conturile de depozit operabile prin cec, deoarece ele sunt disponibile pentru tragerea de cecuri. Legal insa,  contul de economii si nu nu contul operabil prin cecuri plateste dobanda deponentilor.

Bancile comerciale ofera o diversitate de asemenea conturi deponentilor lor, care implica utilizarea asa numitului cont de transformare, pentru a angaja aranjamente de rascumparare a doua zi. In acest tip de aranjament orice sold peste un anumit volum in contul operabil prin cec al firmei la sfarsitul unei zile de afaceri este transferat (convertit) intr-un cont si investit pe o zi care plateste dobinda firmei. (aranjamentul de rascumparare este un aranjament prin care o firma cumpara bonuri de trezorerie pe care banca este de acord sa le rascumpere in ziua urmatoare , la un pret putin mai ridicat). De altfel, desi conturile operabile prin cec nu platesc legal dobanda, corporatia primeste dobanda pe soldurile disponibile pentru tragere de cecuri.

Aranjamentele de rascumparare si transferurile automate de economii ale firmelor financiare sunt stimulate nu numai de plafonarea ratelor dobanzii, ci de asemenea de noile tehnologii informatice, care permit operarea acestor conturi fara costuri aditionale de tranzactionare

Inovatiile financiare evidentiaza faptul ca profesia de bancher nu este una asezata, stabila cum era odata, ceea ce a facut pe un bancher sa declare: in ciuda costumelor negre pe care le poarta liderii bancari, activitatea bancara este o industrie foarte dinamica.

Sumar

Bilantul bancilor comerciale poate fi considerat ca o lista a surselor si utilizarilor fondurilor bancare. Pasivele bancare sunt sursele fondurilor, care includ depozite operabile prin cecuri, depozite la termen, imprumuturi scontate la Banca centrala, imprumuturi primite pe piata interbancara, la care se adauga capitalul bancii. Activele bancare reprezinta utilizarile fondurilor mobilizate, care includ rezerve, elemente de numerar in procesul de colectare, depozite la alte banci, titluri de valoare, imprumuturi acordate si alte active, precum capitalul fizic.

Banca obtine profit in procesul de transformare a activelor: ele iau imprumuturi pe termen scurt si acorda imprumuturi pe termen lung. Cand o banca primeste (incaseaza) un depozit aditional, ea castiga o suma egala rezervelor, iar cand plateste depozite, ea pierde o suma egala rezervelor.

Desi prin detinerea de active mai lichide obtin venituri mai mici, bancile doresc sa detina asemenea active. In special, bancile detin rezerve suplimentare si secundare, deoarece ele ofera siguranta in cazul iesirilor neprevazute de depozite, generatoare de costuri ridicate. Bancile isi gestioneaza activele lor pentru a-si maximiza profiturile, prin cautarea imprumuturilor si titlurilor cu randament cat mai ridicat, simultan cu incercarea de a reduce riscurile prin provizioane adecvate de lichiditate.

Traditional,  managementul pasivelor era o activitate rutiniera, asezata, in prezent insa bancile mari, adevarate centre de moneda, cauta in mod activ surse de fonduri prin emisiunea de pasive, precum certificatele de depozit si imprumuturile pe titluri de la alte banci sau corporatii. Bancile isi gestioneaza volumul de capital, astfel incat sa evite falimentul si sa se incadreze in normele de capital bancar stabilite de catre autoritati, nedorind totusi sa detina prea multe rezerve, deoarece isi diminueaza sursele de venituri.

Conceptele de selectie adversa si de hazard moral explica semnificativ principiile managementului riscului de credit, implicat in activitatile de imprumut: alegerea si monitorizarea, stabilirea relatiilor cu clientii pe termen lung si garantarea imprumutului, soldurile colaterale si de compensare, rationarea creditelor.

O data cu cresterea volatilitatii ratelor dobanzii din anii 80 institutiile financiare devin mai preocupate cu expunerea lor la riscul de rata a dobinzii. Analiza gap-ului si a duratei releva daca institutiile financiare au pasive sensibile la ratele dobanzii mai mari decat activele similare, in care caz o crestere a ratei dobanzii va reduce profiturile, iar o scadere a acesteia va creste profiturile. Firmele financiare isi gestioneaza riscul ratei dobanzii prin modificarea structurii bilantului, utilizand insa si strategii care implica derivatele financiare.

Activitatile extrabilantiere constau in instrumente financiare tranzactionabile si care genereaza venituri din comisioane (taxe) si din vanzari de imprumuturi, acestea influientand profiturile bancii, nefiind insa vizibile in bilant. Deoarece aceste activitati expun bancile la cresterea riscurilor, managementul bancii trebuie sa acorde atentie speciala procedurilor de evaluare a riscurilor si de control intern, pentru a constrange angajatii sa nu-si asume, in numele bancii, riscuri prea mari.

O schimbare in mediul economic va stimula firmele financiare sa caute inovatii financiare, care sa contribuie la mentinerea profitabilitatii concurentiale a bancii. Modificarile in conditiile cererii, indeosebi cresterea riscului ratei dobanzii, au stimulat cautarile pentru cresterea profiturilor prin inovatii financiare, asa precum ipotecile ajustabile, in timp ce schimbarile in conditiile ofertei, datorita progresului in tehnologiile informatice, au condus la inovatii financiare precum cartile de credit (cardurile) bancare si facilitatile bancare electronice. Reglementarile au generat inovatii financiare care au incurajat gasirea de portite prin care sa se ocoleasca impactul restrictiv al acestor reglementari asupra profiturilor bancii. Pornind din anii `60, de exemplu, ratele inalte ale dobanzii, determinate de cresterea inflatiei, combinate cu plafonarea ratelor depozitelor si cu "taxa" pe depozite au limitat profiturile bancilor. Dorinta de evitare a acestor reglementari a incurajat inovarea financiara, sub forma ordinelor de retragere negociabile, aranjamentelor de rascumparare, transferului automat de economii.

Deoarece bancile, institutiile de depozit, joaca un rol major in canalizarea fondurilor catre imprumutatorii cu oportunitati de investitii productive, aceste institutii sunt importante pentru functionarea eficienta si adecvata a sistemului financiar si economic, bancile furnizeazand o mare parte din imprumuturi, finantand populatia si afacerile, oferind servicii financiare diferite, facilitand platile.

In acest capitol vom examina urmatoarele probleme: cum opereaza bancile, cum si de ce creaza imprumuturi, cum colecteaza fondurile, cum isi gestioneaza activele si pasivele, cum realizeaza profit. Desi ne vom concentra asupra bancilor, deoarece ele sunt cele mai importante institutii de depozit, multe dintre problemele studiate sunt valabile si pentru celelalte firme financiare.

Termeni cheie

Activ financiar  Activitate extrabilantiera

Aranjament bancar  Bilant

Capitalul bancii  Cont bancar

Contul TCredit bancar  Datoria totala

Depozit interbancar  Dezintermediere

Diversificarea portofoliului  Durata

Egalitatea fundamentala a bilantului Faliment bancar

Gap Garantarea imprumutului

Gestiunea riscurilor  Inovatie financiara

Instrument financiar  Lichiditatea activelor

Managementul activelor  Managementul adecvarii capitalului

Management bancar  Managementul lichiditatii

Managementul pasivelor  Multiplicatorul capitalului

Operatia de baza a bancii Pasiv bancar

Produs bancar Profit bancar

Randamentul activelor  Rata rentabilitatii economice

Rata rentabilitatii financiare Rata rezervelor obligatorii

Reglementare bancara  Retea bancara

Rezerva bancara  Rezerva obligatorie

Risc bancar Serviciu bancar

Strategia bancii  Titlu financiar

Transformarea activelor  Valoare de risc

Teste si intrebari de autoevaluare

Aranjati urmatoarele active bancare in ordinea descrescatoare a lichiditatii: imprumuturi comerciale, titluri de valoare, rezerve, imobilizari.

Prezentati pe scurt in ce consta operatia de baza a bancii.

Aratati care sunt componentele esentiale ale datoriilor bancii.

Precizati care categorie de active detine ponderea principala in totalul activelor bancii, si care sunt caracteristicile acesteia.

Fie doua banci, I si II, avand aceleasi active totale, de 1.500 mil lei, randamentul fiind de 8%, si respectiv 11%, iar multiplicatorul capitalului de 5, respectiv 6. Determinati diferenta procentuala dintre ratele rentabilitatii financiare ale bancii I fata de banca II.

Ce se intampla cu rezervele Bancii I daca o persoana retrage 1.000 euro numerar si

alta persoana depune 500 euro numerar ? Utilizati contul T pentru a explica raspunsul.

Daca banca inregistreaza o iesire de depozit de 50 mil. euro cu o rata a rezervei obligatorii la depozite de 10%, ce actiuni trebuie sa intreprinda pentru a se proteja de faliment.

Precizati care sunt optiunile decizionale ale bancii in conditiile insufucientei capitalului, pentru a evita falimentul.

Evidentiati caracteristica principala a activitatilor extrabilantere al bancii.

Daca o banca constata ca RRF-ul sau este prea mic, deoarece detine prea mult capital bancar, ce poate sa faca banca pentru a creste RRF ?

Daca o banca nu se incadreaza in norma de capital de 1 mil. euro, care sunt cele trei actiuni pe care poate sa le intreprinda pentru a rectifica situatia ?

Banaca X prezinta urmatorul bilant sintetic:

mil lei

Durata medie a activelor bancii este de 5 ani, adica durata timpului de viata a fluxului de incasari este de 4 ani, iar durata medie a pasivelor este de 3 ani, capitalul bancii reprezentand 8%% din active. Sa se determine gap-ul, g, si durata, d, in cazul cresterii ratei dobanzii, , cu 4 puncte procentuale.

Principii ale managementului riscului de credit sunt: rationarea creditelor, rambursarea rapida a creditelor, monitorizarea si acoprirea, garantarea imprumuturilor, compensarea soldurilor, relatii consolidate cu clientii, diversificarea riscurilor, colateralele. Precizati care dintre principiile enumerate nu sunt specifice managementului riscului de credit.

O banca colecteaza un depozit la termen suplimentar de 10.000 lei, platind o dobanda de 5%, iar costurile de intretinere a depozitului sunt de 50 de lei. Pentru a obtine profit banca utilizeza depozitul pentru a acorda credite cu o dobanda de 10%. Determinati profitul pe care il obtine banca, in conditiile in care rata rezervelor obligatorii este de 10%.

Bibliografie selectiva

Basno Cezar, Dardac Nicolae; Management bancar; Editura Economica, Bucuresti, 2005.

Coussergues Sylvie de; Gestion de la banque; Dunod, Paris, 1992.

Koch Timothy W; Bank management; The Dryden Press, USA,2000.

Manolescu Gheorghe, Diaconescu  Adriana; Management bancar, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2001.

Mishin Frederic S; The economics of money, banking, and financial markets; Addison-Wesley,New York, 2001.