Riscul in activitatea de creditare

Riscul in activitatea de creditare

Acordarea unui credit poate fi in general descrisa ca fiind procesul prin care o anumita valoare este imprumutata unei entitati sau persoane, acceptandu-se un risc financiar asupra posibilitatii ca acea entitate/persoana sa fie capabila in viitor sa-si achite obligatiile.

Creditul bancar se refera la procesul de acceptare a unui risc asupra unui potential debitor an desfasoara o anumita activitate. Riscul asumat este influentat de capacitatea reala a i de a-si indeplini obligatiile in viitor.

In luarea deciziei de asumare a unui risc acceptabil, precum si a unei datorii acceptabile este foarte important sa se inteleaga modul in care acest risc poate fi micsorat la maximum.

Acest lucru necesita utilizarea unui sistem de investigare a tuturor componentelor de risc a riscului global, care pot fi impartite in trei categorii:

1. Riscul tranzactiei: se refera la diferitele aspecte functionale si operationale ale riscului afacerii;

2. Riscul clientului: se refera la capacitatea clientului de a-si achita datoriile fata de banca;

3. Riscul garantiei: se refera la posibilitatea bancii de a recupera creantele sale din ultima sursa pe care o are la dispozitie.

Toate aceste riscuri se afla intr-o stransa legatura, fiind necesar sa fie bine cunoscute in vederea aprecierii riscului general (de ansamblu) pe care il implica creditul respectiv. Intelegerea in profunzime a tuturor componentelor identificabile si cuantificabile ale riscului general da posibilitatea compararii riscului general in raport cu recompensa viitoare si, in acest sens, a luarii deciziei de acordare sau nu a creditului respectiv.

1. Riscul tranzactiei

Acest risc necesita identificarea, intelegerea si acceptarea tuturor aspectelor functionale si operationale ale riscului implicat.

Riscul tranzactiei cuprinde:

- natura si structura afacerii;

- implicatiile juridice, politice, economice si practice referitoare la imprumutat;

- orice alte circumstante care pot afecta sau schimba riscul in sine.

O importanta deosebita o are cunoasterea naturii si structurii afacerii propuse de client, si

anume:

- tipul de produs de credit;

- scopul pentru care este solicitat produsul de credit (activitati legale sau ilegale);

- termenul pentru care se acorda (pe termen scurt, mediu si lung);

- sursa de rambursare a creditului (identificabila sau neidentificabila);

- mecanismul prin care se face plata din surse de rambursare;

- calitatea sursei de rambursare.

De exemplu, o banca poate acorda credite, elibera scrisori de garantie sau avaliza cambii sau bilete la ordin.

In fiecare din aceste tranzactii exista un risc de credit care este acelasi, si anume ca agentul economic cu care banca a intrat in relatie sa nu poata plati la termenul respectiv.

Deosebirea dintre aceste afaceri pe care le face banca se regaseste in tipul de tranzactie, si anume: in timp ce in cazul creditului eliberarea de fonduri bancare se face imediat sau intr-un termen scurt, in situatia eliberarii scrisorilor de garantie sau avalizarilor, eliberarea fondurilor devine efectiva la o data viitoare si numai daca clientul garantat nu si-a respectat obligatiile pentru care a solicitat garantia bancii.

Indiferent de tranzactia pe care doreste sa o desfasoare banca si care implica risc de credit trebuiesc identificate, in prealabil, folosindu-se metoda investigativa, toate componentele care determina riscul.

Astfel trebuie investigate, analizate si cunoscute sursele si modalitatea de rambursare, drepturile si obligatiile contractuale ale clientului si debitorilor acestuia, natura, valoarea si gradul de lichiditate a fiecarei garantii oferite de client.

Calitatea sursei de rambursare este o componenta de mare importanta in cunoasterea si comensurarea riscului.

Este preferabil ca banca sa incheie tranzactii in care sursa de rambursare sa fie identificabila, deoarece poate fi analizata calitatea acesteia si urmarit mecanismul prin care debitorii clientului efectueaza platile.

De exemplu, pentru un credit pe documente, sursa de rambursare a creditului este identificabila (debitorii) si poate in acelasi timp sa fie masurata calitatea si urmarita modalitatea de plata, riscul de credit putand fi astfel determinat.

In cazul unui credit pentru capitalul de lucru unde sursa de rambursare este
neidentificabila, ea se regaseste in rezultatele activitatii globale a clientului, fiecare creanta
avand un alt grad de lichiditate si alt mecanism de plata.

Deci, in concluzie, pentru minimizarea riscului asumat de catre banca, ofiterul de credit trebuie ca, in functie de performantele financiare ale clientului sa propuna clientului acel produs de credit care sa implice un risc cat mai mic din partea bancii.

Creditele pe obiect sunt de preferat celor pentru capital de lucru tocmai pentru ca riscul poate fi identificat, monitorizat si masurat.

Riscul clientului

Riscul clientului presupune asumarea de catre banca a riscului ca, de la data scadentei, clientul va putea sa-si achite obligatiile pe care le are fata de banca.

Compania se confrunta deseori cu riscuri cauzate de cumularea unor motive combinate. Bancherul trebuie sa identifice gradul de risc care insoteste orice cerere de credit si sa faca o evaluare a acceptabilitatii acestuia pentru banca.

Acolo unde riscul este ridicat, dar este totusi considerat acceptabil, el se va reflecta in conditiile de creditare. O rata mai mare a dobanzii, precum si un grad mai mare de raportare al companiei si de control (monitorizare) al bancii sunt metode de compensare a unui risc crescut.

Gradul de risc al unei societati (sau al unui credit pentru acea societate) este in functie de:

- punctele interne forte si slabe;

- impactul posibil al factorilor externi.

Printre factorii de risc ce trebuie luati in considerare se numara:

- performantele conducerii pot fi slabe;

- clientii se pot dovedi a nu fi de incredere;

- piata produsului poate suferi un declin general;

- concurenta se poate intensifica;

- costul principalelor materii prime poate creste;

- rata dobanzii poate creste;

- politicile guvernamentale se pot modifica astfel incat sa reduca profitabilitatea;

- fluctuatiile pe de piata valutara pot afecta agentii economici cu importuri masive sau pe cei ce exporta o mare parte din productia lor;

- alti factori externi se pot modifica astfel incat sa afecteze negativ agentii economici

Creditul constituie, din perspectiva bancii, un plasament cu un risc cunoscut si asumat in vederea obtinerii unui profit, iar din punct de vedere al clientului o sursa de finantare necesara desfasurarii, continuarii, dezvoltarii sau restructurarii activitatii acestuia.

Banca trebuie sa fie convinsa, in urma analizei pe care o efectueaza asupra datelor istorice si a prognozelor financiare, ca debitorul are posibilitati sa-si achite obligatiile pe viitor.

Este necesara intelegerea si evaluarea tuturor componentelor vis-a-vis de client, precum si a activitatii desfasurate de acesta, in vederea stabilirii unei opinii prudente, vizand posibilitatile de rambursare ale acestuia.

Aceasta opinie va trebui sa ia in considerare nu numai o prima sursa de rambursare pentru piata obligatiei, ci si o posibila sursa secundara de piata.

3. Riscul garantiei

Riscul garantiei rezulta din incertitudinea bancii asupra posibilitatii de a-si recupera creantele din ultima sursa pe care o are la dispozitie, dupa epuizarea celorlalte cai.

Gestionarea riscului garantiei presupune doua nivele de analiza. Primul nivel este cel al cuantificarii valorii garantiei inainte de acordarea creditului, in procesul de elaborare al deciziei de creditare.

Modul in care se constituie garantia, direct de la client sau indirect - de altul care il garanteaza pe aceste forme - implica forme diferite de identificare si cunoastere a riscului.

Pentru banca, calitatea girantului este la fel de importanta ca si calitatea clientului garantat, banca asumandu-si, in felul acesta, un risc egal cu acela fata de clientul care beneficiaza direct de credit.

Al doilea nivel de analiza a riscului garantiei se refera la momentul lichidarii garantiei, in cazul in care banca va trebui sa procedeze la executarea acesteia.

Procesul de preluare a controlului asupra garantiei necesita timp, iar la sfarsitul acestui proces, daca nu va fi posibil ca aceasta garantie sa fie vanduta la un pret care sa acopere datoria, banca va obtine foarte putin sau chiar nimic din executarea ei.

In momentul in care banca ia in garantie active si considera ca s-ar putea sa nu fie capabila sa le realizeze la un pret care sa acopere datoria intr-un timp scurt dupa incheierea procesului legal (sau nu vor putea fi vandute deloc), atunci riscul trebuie identificat si evaluat cat mai corect, inainte de aprobarea creditului.

Garantiile trebuie sa reprezinte ultima sursa de rambursare a creditului care sa se utilizeze numai in cazul in care nu mai exista alte posibilitati de rambursare a acestuia si a platii dobanzii.

Este necesar ca la baza analizei sa stea un proces de investigare care sa utilizeze o varietate de proceduri si tehnici, deoarece numai in acest fel se poate obtine intelegerea necesara formarii unei opinii in legatura cu decizia de creditare.

Din punct de vedere al riscului de credit implicat de tranzactiile dintre banca si clientii sai, s-a stabilit urmatoarea clasificare a limitelor:

- categoria I: sunt tranzactii cu risc de credit zero. In aceasta categoric se includ toate tranzactiile (credite, acreditive, scrisori de garantie etc.) care sunt garantate cu: depozite colaterale, garantii emise de guvernele tarilor de categorie A, garantii emise de banci de categoria A.

- categoria II: sunt tranzactiile cu risc loo%. In aceasta categorie se includ toate tranzactiile comerciale (credite, scrisori de garantie etc.) atat cele pe termen scurt, cat si cele pe termen mediu si lung, care sunt garantate cu alte tipuri de garantii decat cele mentionate la categoria I, ca de exemplu: ipoteci, gajuri etc .

- categoria III: se utilizeaza numai pentru tranzactiile incheiate de banca cu alte societati bancare.

- categoria IV: se includ tranzactiile de schimb valutar (la vedere si la termen).