Instrumentele politicii monetare si de credit

1 - Instrumente monetare cu efect asupra lichiditatii bancare

2 - Modalitati de adecvare, limitare, rationare si acordare selectiva a creditelor

- Instrumente monetare cu efect asupra lichiditatii bancare

Obiectivele fixate de autoritatile monetare sunt indeplinite cu ajutorul instrumentelor de politica monetara, directe si indirecte, cu influenta asupra lichiditatii bancare.

	IPM

RB

OOM

RMO

PMI

R

IPM - Instrumentele Politicii Monetare

IMILB - Instrumente Monetare cu Influenta asupra Lichiditatii Bancare

RB - Refinantare Bancara

OOM - Operatiuni de Open Market

RMO -Rezerve Monetare Obligatorii

R - Rescont

PMI - Piata Monetara Interbancara

MALRASC - Modalitati de Adecvare, Lichidare, Rationare, Acordare Selectiva a Creditelor

ALRC - Adecvare, Limitare, Rationare a Creditelor

ASC - Acordare Selectiva a Creditelor

Instrumentele monetare cu influenta asupra lichiditatiii bancare sunt :

• refinantarile, in mod direct, prin rescont si indirect prin intermediul pietei monetare
• operatiunile de open market
• rezervele minime obligatorii

Refinantarile au avut (1980) pondere de peste 60% in operatiunile bancilor din Europa, pentru ca la sfarsitul anului 1999, ponderea lor sa scada, si sa ajunga la aproximativ 30-40%.

Influenta refinantarii asupra lichiditatii bancare se manifesta in conditiile in care banca centrala BC creaza moneda de prim rang si o acorda bancilor universale si specializate, membre ale sistemului.

Lichiditatea este considerata o fractiune a monedei bancii centrale, ce poate fi procurata de bancile sistemului prin imprumuturi de la BC, prin vanzarea de titluri de creanta pe pietele financiare sau prin constituirea unor depozite controlabile sau necontrolabile, ca urmare a atragerii de resurse de la intreprinzatori si persoane fizice.

BC urmareste realizarea unor operatiuni de echilibrare si sterilizare a excesului de lichiditate in conditiile unor interventii directe ale acesteia pe piata valutara.

Sterilizarea reprezinta operatiunea sau setul de operatiuni desfasurat de BC pentru neutralizarea efectului negativ al interventiei pe piata valutara. Cand BC cumpara valuta creaza automat un excedent de lichiditate pe piata monetara si ca urmare actioneaza pentru absorbtia acestuia prin cumpararea de moneda nationala.

BC utilizeaza oferta de moneda pentru a spori lichiditatea in sistemul bancar si pentru a relansa activitatea in economia reala, dupa cum poate reduce oferta de moneda si diminua lichiditatea avand drept consecinta restrangerea activitatii din economia reala.

A. Rescontul (R)

Instrumentul direct utilizat de BC in relatia cu bancile de sistem este numit rescont si considerat o refinantare a activitatii sistemului bancar.

Rescontul este o forma de imprumut garantat acordat de BC, in moneda de  prim rang, bancilor universale si specializate, contra cedarii portofoliului de titluri financiare sau efecte comerciale. Pretul operatiunii se numeste taxa de rescont sau taxa oficiala a scontului.

De obicei BC se limiteaza la rescontarea efectelor comerciale avalizate, dar in functie de politica de refinantare poate accepta si efecte comerciale neavalizate, fie in pensiune fie in gaj.

Prin rescontare este declansat mecanismul de emisiune al monedei BC si de crestere a volumului masei monetare iar odata cu rambursarea imprumutului de catre banca prezentatoare a efectelor comerciale se distruge moneda bancii centrale si se reduce volumul masei monetare. Politica de rescontare are doua efecte cunoscute: efectul cantitativ si efectul de pret. 

1 - Instrumente monetare cu efecte asupra lichiditatii bancare

A. Rescontul R (continuare)

Politica de rescontare are doua efecte: efectul cantitativ si efectul pret.

Efectul cantitativ semnifica cresterea emisiunii de moneda centrala in favoarea bancilor comerciale. Atunci cand creste taxa de rescont se inregistreaza o diminuare a emisiunii de moneda centrala, deoarece la scontare, respectiv rescontare vor fi prezentate mai putine titluri financiare. Invers scaderea taxei de rescont conduce la o crestere a emisiunii de moneda centrala, datorita volumului sporit de titluri financiare prezentate la rescontare.

Efectul pret semnifica o modificare a volumului de moneda centrala furnizata in functie de pretul rescontului. Daca pretul rescontului creste, bancile comerciale vor primi mai putina moneda centrala (diferenta intre valoarea nominala a titlului si taxa de rescont), dupa cum in conditiile scaderii pretului rescontului, cantitatea de moneda centrala furnizata bancilor comerciale va creste in valoare absoluta.

In conditiile unui tip de politica monetara adoptat de banca centrala, rescontarea e considerata un instrument direct de influentare a lichiditatii din economie si in acelasi timp o operatiune unilaterala. Ea se produce numai la initiativa bancilor comerciale.

Banca centrala poate insa, in acord cu politica si strategia adoptata, sa limiteze sau sa interzica accesul la rescontare al bancilor comerciale si astfel, sub efectul rambursarilor progresive, sa dimensioneze adecvat oferta de moneda.

Rescontarea este o operatiune unilaterala deoarece legatura directa dintre fiecare banca comerciala luata individual si banca centrala nu asigura corespondenta dintre nivelul monedei centrale si nevoia de finantare a sistemului bancar.

Bancile comerciale prezente la rescontare cunosc anticipat doar nivelul taxei de rescont, considerata taxa oficiala a scontului, fara a cunoaste si volumul de moneda centrala, in fapt cererea si oferta de moneda.

Rescontarea e considerata costisitoare pentru sistemul bancar deoarece antreneaza o serie de costuri si angajeaza un volum de resurse umane insemnat.

Cu toate acestea, multe banci centrale considera rescontarea un instrument viabil de politica monetara, capabil sa asigure un suport adecvat necesar indeplinirii obiectivelor specifice politicii monetare, in special celui care se refera la cresterea masei monetare.

B. Piata monetara interbancara (PMI)

Piata monetara interbancara este un instrument cu influenta semnificativa asupra lichiditatii bancare.

La originea existentei pietei monetare din toate statele lumii se afla impulsul participantilor, banci comerciale si institutii de credit, de a compensa excedentul sau deficitul de trezorerie.

Piata monetara interbancara e o piata specializata, o piata a lichiditatii, unde se tranzactioneaza zilnic disponibilitatile banesti ale participantilor, inregistrate ca urmare a compensarii datoriei reciproce.

Exista doua mari categorii de participanti la piata monetara interbancara:

Ofertantii de fonduri care detin disponibilitati monetare in contul deschis la banca centrala (in moneda bancii centrale) ca urmare a inregistrarii unei pozitii monetare excedentare. Ei cauta un plasament bun pentru resursele disponibile, stiind ca banca centrala remunereaza slab asemenea depozite.

Solicitantii de fonduri care au deficit de moneda centrala, ca urmare a unei pozitii monetare negative si care urmaresc echilibrarea ei prin imprumuturi contractate de pe piata monetara, de la banci excedentare.

Unele institutii bancare sunt structural creditoare, iar altele sunt structural debitoare. Banca centrala este autoritatea care a creat piata monetara, care supravegheaza si monitorizeaza piata tranzactiilor si intervine, fara a avea obligatia interventiei, pentru a mentine piata in echilibru.

Cand piata interbancara, prin insumarea algebrica a tuturor operatiunilor derulate intr-o zi, se afla in pozitia de a solicita moneda bancii centrale, se spune ca este "in banca", avand nevoie de interventia bancii centrale pentru echilibrare.

Opus, este "in afara bancii" cind se inregistreaza un excedent de moneda, neavand nevoie de interventia bancii centrale.

Interventiile BC se realizeaza in mod diferit:

Prin stabilirea nivelului dobanzii, volumul de moneda tranzactionata depinde de acesta (interventie specifica Bancii Frantei)

Prin stabilirea volumului creditelor acordate, cererea si oferta de moneda fiind cea care determina nivelul dobanzii (metoda folosita cu predilectie in Anglia si SUA)

Banca centrala are un rol regulator, el manifestandu-se activ, preponderent sau marginal.

Intermediarii financiari participanti la piata sunt bancile comerciale, institutiile financiare si de credit, care indeplinesc conditiile de eligibilitate impuse de banca centrala.

Un segment distinct de intermediari s-a creat in spatiul dintre banca centrala si bancile comerciale, "curtierii" in Franta si casele de rescont "discount house" in Anglia si SUA.

Curtierii actioneaza in numele si la ordinul clientilor (banci, institutii de credit) si aduna date si informatii cu privire la evolutia pietei, a ratei dobanzi, pozitia bancii, oportunitatea derularii unor operatiuni speculative, etc. Ei incaseaza un comision numit curtaj, platit de solicitant si calculat "pro rata temporis" (depinde de nivelul sau volumul operatiunilor si durata operatiunii).

Casele de rescont sunt "banci cu ridicata" sau "wholesale banks". Ele au propriile detineri de titluri, acorda imprumuturi si atrag depozite mai ales de la acei participanti interesati de pe piata. Ele actioneaza in beneficiul acestora si realizeaza in multe cazuri o modificare supla a termenelor de rambursare.

Piata monetara interbancara (a lichiditatii pe termen scurt) tranzactioneaza moneda centrala pentru perioade care variaza de la o zi (overnight) la 2 zile, 6 zile, o saptamana, o luna, 3 luni pana la cel mult un an, prin prelungirea termenelor de rambursare.

Nivelul dobanzii constituie un reper important pentru celelalte piete financiare, mai ales pentru piata bancara a creditului.

Pe piata monetara interbancara din Romania se stabilesc si se publica zilnic doua dobanzi de referinta, inregistrate ca rate medii zilnice BUBID si BUBOR.

BUBID (Bucharest Interbank Bid Rate) este dobanda la care se atrag depozitele de pe piata. Reprezinta pretul mediu la care se cumpara fondurile, fiind cel mai inalt pret pe care cumparatorul de resurse e dispus sa-l plateasca.

BUBOR (Bucharest Interbank Offer Rate) este dobanda la care se acorda imprumuturi. Reprezinta pretul mediu la care se vand fondurile, fiind pretul cel mai scazut pe care vanzatorul de resurse este dispus sa il accepte.

De regula piata creditului finanteaza economia, intreprinzatorii si populatia prin imprumuturi acordate la o rata a dobanzii BUBOR plus 2, 3, 4, 5 procente.

C. Operatiunile de open market (OOM)

OOP sunt operatiuni derulate pe o piata libera, creata de banca centrala, unde tranzactiile au drept obiect activele eligibile de natura titlurilor de stat, bonurilor de tezaur, etc, emisiunea de certificate de depozit si atragerea de depozite.

Operatiunile de open market sunt:

Cumparari/vanzari reversibile (REPO/REVERSE REPO) de active eligibile pentru tranzactionare

Acordari de credite colateralizate cu active eligibile pentru garantare

Emisiune de certificate de depozit si atragere de depozite

Operatiunile de open market se deruleaza intre banca centrala si bancile comerciale urmarindu-se fie injectarea de lichiditate, fie sterilizarea lichiditatii din sistem.

Pentru a fi eligibile, activele ce se tranzactioneaza, trebuie sa indeplineasca cumulativ o serie de conditii:

o       Sa fie in posesia bancii prezentatoare

o       Sa nu fie gajate sau sechestrate

o       Sa aiba scadenta ulterioara scadentei operatiunii respective

o       Sa nu fie emise de banca prezentatoare

Cele mai tranzactionate active sunt titlurile de stat. Ele sunt evaluate zilnic, trecand in posesia creditorilor, odata ce tranzactia a fost initiata. Ele sunt rascumparate la scadenta la valoarea nominala plus dobanda.

Emisiunile de certificate de depozit se realizeaza in forma dematerializata, ele fiind titluri negociabile. Se emit cu discount si se rascumpara la valoarea nominala.

Banca centrala urmareste sa atraga depozite de la banci pentru a drena excesul de lichiditate care altfel ar migra catre alte piete, mai ales spre piata valutara si ar crea presiune asupra cursului de schimb.

Primele operatiuni de open market s-au derulat la inceputul cu secolului al XIX-lea in SUA.

D. Rezerva minima obligatorie (RMO)

Rezervele minime obligatorii RMO sunt depozite slab remunerate, detinute la banca centrala de catre bancile comerciale.

Ele se calculeaza ca o proportie din depozitele totale atrase de banci de la agenti economici si populatie si reprezinta soldul creditor minim al contului deschis la banca centrala de banca comerciala.

Ceea ce se inscrie peste nivelul impus de banca centrala este considerata rezerva libera si beneficiaza de o remunerare mai buna.

Regimul RMO a fost creat in SUA la inceputul secolului XX si generalizat in intreaga lume dupa 1930. Motivul instituirii si constituirii RMO este acela de a asigura o lichiditate minimala in sistemul bancar.

Rezervele minime obligatorii sunt considerate un instrument de politica monetara utilizat pe termen scurt, cu efecte benefice asupra masei monetare si dimensiunilor procesului de creditare.

RMO pot fi stabilite sub forma de cota unica, sau diferentiat, pe tipuri de depozite: la vedere, la termen, in moneda nationala, in valuta.

Functie de obiectivul politicii monetare, banca centrala poate sa creasca nivelul RMO, urmarind restrangerea dimensiunilor creditului, sau poate scadea nivelul RMO pentru a trimite in economia reala mai multa moneda (nivel crescut al multiplicatorului creditului).

RMO prezinta pentru sistemul bancar o serie de avantaje, dar dupa cum s-a constatat are si dezavantaje.

Avantaje:

Creaza o dependenta a bancilor comerciale de moneda bancii centrale si astfel se realizeaza un control al expansiunii monetare

Reduce lichiditatea din sistem cand nivelul crescut al acesteia tinde sa devina cronic

Influenteaza multiplicatorul monetar si al creditului. Nivelul maxim de multiplicare al creditului este invers proportional cu RMO

Ofera sanse egale tuturor bancilor de sistem in conditiile intensificarii procesului de atragere de fonduri si de activizare a cestora.

Dezavantaje:

Incapacitatea de a asigura un reglaj sau acord fin al ofertei de moneda in conditiile unui impact puternic al RMO asupra bancilor

Imposibilitatea utilizarii RMO pe termen mediu si lung cu efecte benefice

Cresterea costului intermedierii financiare in conditiile finantarii economiei de catre bancile de sistem, obligate sa constituie RMO

Cu toate acestea RMO sunt constituite in toate statele lumii, reprezentand un instrument viabil de politica monetara pe termen scurt, atunci cand rata dobanzii nu poate singura sa realizeze principalul obiectiv intern de politica monetara - cresterea sustenabila a nivelului de masa monetara - si a celui extern - stabilitatea cursului valutar.

2Modalitati de adecvare, limitare, rationare si acordare selectiva a creditelor

In perioade cu inflatie in crestere, nefiind posibila o majorare a ratei dobanzii la un nivel prea ridicat, autoritatile monetare sunt tentate sa utilizeze metode si modalitati de reglementare pentru adecvarea, limitarea si rationarea creditelor, si astfel sa controleze masa monetara.

Adecvarea, limitarea si rationarea creditelor, adica plafonarea acestora, a fost utilizata din plin in anii 1970-1980 de majoritatea statelor lumii (incluzand aici tari dezvoltate precum SUA, Anglia, Olanda, Japonia, Franta si state in curs de dezvoltare) cel putin din doua considerente:

Importanta creditului bancar in finantarea economiei - aproximativ 70% din finantarile intreprinderilor se derulau prin credit, asigurandu-se astfel controlul asupra finantarii prin controlul asupra creditului bancar

Imposibilitatea practica a utilizarii ratei dobanzii in mod eficient din cauza nivelului deja atins de aceasta si a necesitatii credibilitatii politicii monetare. In conditiile majorarii excesive a ratei dobanzii existau temeri ca economia reala s-ar confrunta cu probleme financiare care ar fi putut antrena falimentul in lant al unor intreprinderi.

Plafonarea creditelor a functionat in mod practic prin stabilirea de catre banca centrala a unui volum al creditelor acordate tuturor bancilor din sistem, functie de un criteriu unic si anume incadrarea intr-un nivel anume al masei monetare.

Dupa 1985 s-a renuntat treptat la utilizarea acestui instrument, motivele fiind simetrice cu cele ale initierii acestuia, si anume: utilizarea ratei dobanzii ca instrument de politica monetara a devenit mai credibila iar ponderea creditului bancar in totalul finantarii economiei a inceput sa scada.

O alta modalitate utilizata pentru a controla masa monetara si lichiditatea din sistem si totodata a incuraja dezvoltarea unor sectoare defavorizate ale economiei, a reprezentat-o acordarea selectiva a creditelor.

Bancile comerciale acorda credite functie de rentabilitatea afacerii si de riscul asociat acesteia. Astfel doar intreprinzatorii rentabili si cat mai siguri din punct de vedere al riscurilor asociate performantelor vor beneficia de credite.

Prioritatile bancilor comerciale nu sunt intotdeauna aceleasi cu cele ale bancii centrale si ale statului.

Pentru a sprijini promovarea unor activitati si a incuraja dezvoltarea unor sectoare deficitare bancile comerciale au fost influentate sa acorde selectiv credite unor intreprinzatori sau au fost infiintate institutii de credit special pentru aceste motive.

Acordarea selectiva a creditelor a fost practicata in majoritatea statelor lumii dupa al doilea razboi mondial si este practicata astazi, mai ales, in tarile cu economie emergenta.

Principala modalitate de acordare selectiva a creditelor o constituie subventionarea dobanzii de catre stat - direct sau indirect.

In cazul subventionarii directe se acorda credite cu dobanda privilegiata de catre bancile comerciale, acelor intreprinzatori care functioneaza in sectoare precum agricultura, constructiile de locuinte, exportul. Diferenta de dobanda (dobanda de piata fata de dobanda creditelor privilegiate) se suporta de la bugetul de stat.

Subventionarea indirecta apare ca o rescontare a titlurilor financiare prezentate de bancile comerciale la banca centrala cu dobanda privilegiata (taxa de rescont redusa) ceea ce conduce la o diminuare a veniturilor bancii centrale si a profitului acesteia astfel incat impozitul pe profit platit statului va fi redus, incasarile la buget fiind diminuate.

Cu toate ca se constituie intr-un instrument viabil de politica monetar, acordarea selectiva a creditelor are si inconveniente:

Tinde sa perpetueze pe termen mediu si lung avantajul financiar obtinut de anumiti intreprinzatori si sa creeze grupuri de interese.

Favorizeaza "risipa" in economie, tot mai multe banci comerciale fiind tentate sa utilizeze acest instrument, formandu-se o clientela nu foarte rentabila

Diminueaza incasarile la buget, conducand la inregistrarea unor deficite bugetare.