Intreprinderea si ansamblul fluxurile sale

Intreprinderea si ansamblul fluxurile sale

Intreprinderea, ca entitate organizatorica cu triplu caracter: tehnico-productiv, economic si social, este locul de desfasurare a fenomenelor si proceselor economice cu scopul de a produce bunuri sau presta servicii solicitate de piata. Fiind dotata cu un potential tehnico-productiv, care individualizeaza profilul sau de activitate si un potential uman necesar derularii proceselor economice, intreprinderea apare ca un complex de relatii de natura interna, intre structurile organizatorice si functionale proprii si de natura externa, cu mediul ambiant: furnizori, clienti, banci, organisme publice - desfasurate pentru atingerea obiectivului sau.

Fenomenele si procesele economice desfasurate in intreprindere sunt rezultatul unor acte constiente care urmaresc, indeosebi, mentinerea si, mai apoi, dezvoltarea pietelor de desfacere, respectiv a deciziilor privind dezvoltarea intreprinderii si afectarea resurselor, si se concretizeaza in marfuri, servicii si bani care penetreaza spatiul economic al acesteia. Deci, deciziile nasc numeroase fluxuri care pot avea o substanta materiala reala concretizata in bunuri si servicii supuse schimbarii juridice a apartenentei sau pot fi fluxuri monetare si financiare aparute in contrapartida la fluxurile reale ori pentru constituirea capitalului intreprinderii si onorarea obligatiilor fata de stat.

Rezulta, deci, ca fluxurile monetar - financiare ale intreprinderii, care constituie obiectul principal al implicatiilor financiare ale economiei intreprinderii pot fi:

fluxuri complementare fluxurilor reale (fluxuri induse sau fluxuri de compensare);

fluxuri independente (fluxuri autonome).

Pentru realizarea obiectului sau de activitate (produse, servicii, comercializare) si a scopului propus (obtinerea de profit), intreprinderea realizeaza legaturi cu piata factorilor de productie, piata consumatorilor, piata capitalurilor si cu statul ca autoritate publica.

Schema legaturilor si fluxurilor realizate se prezinta astfel:

Schimburile intre doi agenti economici se efectueaza pe baza de moneda sau de inlocuitori ai acesteia. La fluxurile de bunuri reale si servicii spre intreprindere sau de la intreprindere, corespund fluxuri monetar - financiare in contrapartida sau induse. Aceste fluxuri decalate in timp vor da nastere la 'bunuri' sau 'produse' financiare. Totodata, intreprinderile, fara un schimb comercial prealabil, pot sa schimbe moneda in cursul unor operatiuni specifice, numite operatiuni financiare.

Infiintarea si inceperea activitatii intreprinderii este legata de constituirea capitalului acesteia, respectiv de legaturile ei cu piata financiara si bancara. Prin emiterea de actiuni, obligatiuni si contractarea de credite bancare sau prin capitalizarea unei parti din rezultatele obtinute, operatiuni financiare pure, intreprinderea isi constituie sau sporeste capitalul total.

Deci, capitalul intreprinderii se formeaza prin fluxuri financiare autonome din acumulari financiare anterioare din afara intreprinderii sau din intreprindere, fluxuri care isi au originea in operatiuni independente de cele de productie si care conduc la modificarea cantitativa sau a naturii diferitelor active financiare.

Aceste operatiuni pot fi repartizate in trei categorii: de pret, de aport de capital si de imprumut, cu consecinte diferite.

Astfel, daca intreprinderea hotaraste sa se imprumute sau sa-si ramburseze datoriile, ea sporeste, respectiv diminueaza soldul de active (disponibilitati banesti) si indatorarea. Deci, acest tip de operatiuni are o influenta directa asupra cantitatii de active financiare de care dispune. Daca, insa, transforma o parte din portofoliul sau de active financiare (actiuni detinute la capitalul social al altor societati comerciale in scopul efectuarii unor operatiuni speculative pe piata financiara) in participatiuni (active detinute pe termen indelungat pentru controlul gestiunii altor societati comerciale si incasarea de dividende), aceasta operatiune modifica natura activelor intreprinderii.

Fluxurile financiare autonome prin care se constituie capitalul intreprinderii stau la baza fluxurilor monetar - financiare complementare fluxurilor reale.

Cea de-a doua categorie de fluxuri financiare autonome este legata de obtinerea si repartizare profitului intreprinderii. In acest caz, in principal, relatia se stabileste intre intreprindere si stat pentru plata obligatiei privind impozitul pe profit si a celorlalte forme ale venitului net al statului cuprinse in pret (alte impozite, contributii, taxe de consumatie), dar si in incasarea unor subventii de la buget sau beneficierea de unele inlesniri sau scutiri la plata obligatiilor fata de stat.

Odata constituit, capitalul intreprinderii este utilizat prin intermediul fluxurilor financiare induse. Astfel se creaza, mai intai, legatura cu piata factorilor de productie. Pe baza de contracte, furnizorii livreaza intreprinderii utilaje, echipamente, materii prime, energie si, in schimb, la anumite date, primesc contravaloarea pretului sau tarifului acestora. Are loc, asadar, o dualitate de fluxuri: un flux real de produse si servicii spre intreprindere si un flux monetar, financiar spre furnizori. Cele doua fluxuri de naturi diferite si sens contrar se echilibreaza valoric la nivelul pretului negociat.

De asemenea, intreprinderea angajeaza forta de munca, aceasta, in schimbul muncii manuale sau intelectuale prestate, primeste salariul in bani. Se realizeaza dualitatea flux real - flux financiar indus, de naturi diferite si sens contrar, care se echilibreaza la nivelul salariului negociat.

In procesul de fabricatie, dupa obtinerea produsului sau prestarea serviciului, intreprinderea intra in relatie cu piata consumatorilor. In acest caz, fluxul real de produse sau servicii este dinspre intreprindere spre clienti, iar fluxul monetar-financiar complementar, reprezentand pretul sau tariful negociat incasat, apare de la clientela spre intreprindere.

In cadrul fluxurilor duale, desi fluxul real determina fluxul monetar - financiar complementar, totusi fluxurile financiare sunt cele care, in final, determina marimea fluxurilor reale, fapt ilustrat de rolul activ al deciziei de finantare in adoptarea deciziei de investitii. In practica exista numeroase situatii cand fluxurile monetar - financiare preced pe cele reale. Este cazul avansurilor acordate furnizorilor intr-o anumita proportie din pret pentru achizitionarea de catre acestia de materii prime necesare lansarii in fabricatie a produselor contractate cu clientul - creditor.

In realitate, pot exista si fluxuri reale care sa nu fie urmate de fluxuri financiare induse. Este cazul donatiilor, acte juridice rare, de care beneficiaza unii agenti economici, in special institutii si organizatii cu caracter social.

In functie de modalitatea de plata compensatorie pentru fluxul real primit, pot corespunde patru tipuri posibile de fluxuri monetar - financiare in contrapartida:

a) Contrapartida imediata si directa in moneda

La fluxul real (q) corespunde un flux monetar (m) de sens invers, contrapartida compensatorie si directa avand loc simultan cu schimbul fizic. Este cazul vanzarilor sau cumpararilor cu plata in numerar.

b) Contrapartida imediata si indirecta, in titluri de credit. Schimbarile in moneda la scadenta

In acest caz, pe langa cele doua parti intre care are loc fluxul real, A si B, apare si a treia parte, C, in general un bancher, la care A schimba imediat contra moneda titlul de credit cu o anumita scadenta primit de la B, renuntand la dobanda convenita pana la scadenta titlului (un cec sau alt efect de comert).

Daca se noteaza cu 'c', titlul de credit primit de A, fluxurile financiare vor fi reprezentate astfel:

in momentul livrarii bunului sau prestarii serviciului:

la scadenta titlului:

Se pot remarca doua aspecte:

un singur flux real corespunde mai multor fluxuri financiare. Numarul acestor fluxuri este determinat de comportamentul lui C, care la randul lui poate sa schimbe creanta sa contra moneda la D, s.a.m.d;

fluxurile financiare nu sunt niciodata de aceeasi suma, diferenta fiind determinata de rata dobanzii convenita in titluri de credit si durata pana la scadenta.

c) Contrapartida amanata si indirecta in titluri de credit fara piata

De aceasta data furnizorul bunului sau serviciului primeste un titlu de credit pe care insa nu-l poate valorifica inainte de scadenta, pentru ca nu exista piata. El trebuie sa astepte scadenta pentru a primi pretul produsului vandut, fluxurile financiare fiind reprezentate astfel:

in momentul livrarii bunului sau prestarii serviciului:

la scadenta titlului:

d) Contrapartida amanata si indirecta in titluri de credit schimbabile in moneda

In acest caz, debitorul din actul de schimb comercial remite furnizorului un titlu de credit recunoscut pe o anumita piata, dar acesta nu-l schimba imediat in moneda, ci la o data pana la scadenta. Fluxurile care iau nastere se reprezinta astfel :

in momentul livrarii bunului sau prestarii serviciului (t₀):

in momentul in care beneficiarul titlului il schimba in moneda inainte de scadenta (t₁):

la scadenta titlului (t₂):

Schimbarea ulterioara actului comercial se efectueaza numai cu conditia ca beneficiarul titlului (A), sa nu aiba nevoie de disponibilitati banesti pentru activitatea sa de exploatare care sa-l faca sa se imprumute, fiindca, de obicei, costul imprumutului este mai mare decat venitul financiar obtinut din pastrarea titlului de credit. In definitiv, deci, tranzactiile financiare legate de un flux real au la baza rationamente pur financiare care urmaresc cresterea eficientei activitatii financiare a intreprinderii.

Se poate concluziona ca ansamblul fluxurilor realizate de intreprindere sunt rezultatul relatiilor de natura externa si interna a intreprinderii si a operatiilor presupuse de acestea, grupate pe cele trei cicluri: ciclul operatiunilor de investitii, ciclul operatiunilor de exploatare si ciclul operatiunilor financiare.[1] Natura acestor fluxuri este materiala (reala) sau baneasca. In cadrul fluxurilor banesti, insa, pot fi delimitate doua categorii: fluxuri banesti (monetare) pure si fluxuri financiare pornind de la criteriile generale de delimitare a relatiilor financiare de cele economice banesti, in general. Astfel, fluxurile in contrapartida directa la fluxurile reale, ce presupun plata imediata pot fi considerate fluxuri banesti, ce conduc numai la transformarea valorii printr-un act de cumparare (B-M) sau printr-un act de vanzare (M-B), (B=bani; M=marfa), desi prin pret se poate antrena si un transfer de produs intern brut ca urmare a abaterii acestuia de la nivelul de echilibru. Fluxurile monetare ce presupun plata amanata si care dau nastere la 'produse' sau 'active' financiare, precum si fluxurile monetare determinate de formarea capitalului si relatia cu bugetul statului sunt rezultatul unor operatiuni de finantare si de repartitie si, ca atare, sunt fluxuri financiare pure.

Evidentiind marea masa a fluxurilor reale si financiare angajate de si in intreprindere se poate concluziona ca intreprinderea 'se situeaza in centrul proceselor economice' , ca celula de baza a economiei si ca este 'principala veriga in asigurarea unei circulatii monetare sanatoase' marind, prin calitatea si pretul produselor si serviciilor realizate, viteza de circulatie a masei monetare.