Istoricul activitatii bancare

Istoricul activitatii bancare

Germenii operatiunilor bancare isi gasesc inceputurile in activitatea umana desfasurata inca din cele mai indepartate timpuri. Insemnarile antice descoperite de arheologi pun in evidenta faptul ca originea practicilor bancare se pierde in negura timpurilor. In antichitate templele au avut pe langa rolul lor principal, cel de lacase de cult, si rolul de depozitar al unor bunuri. Cand era vorba de bunuri perisabile, singura modalitate de pastrare indelungata era imprumutul de consumatie, care se restituia din recolta urmatoare. Acest imprumut se acorda cu conditia restituirii unei cantitati mai mari, din care rezulta si profitul lacasului de cult si al preotilor. Dovada acestor practici o reprezinta tablele descoperite sub ruinele templului Uruc din Mesopotania, datand din perioada anilor 3400-3200 i.e.n..

Prima insemnare care cuprinde norme de reglementare a depozitului si imprumutului este Codul Hammurabi. Acesta prevedea ca operatiunile de imprumut trebuiau vizate de functionarii regali, tocmai pentru a exista un control asupra acestora. Tot acest Cod reglementeaza pentru prima oara nivelul dobanzii, care la imprumuturile pentru cereale era de 33 % pe an, iar pentru argint dobanda anuala era cuprinsa intre 12 si 20 %.

Infloritoarea activitate comerciala din Grecia si Roma antica, odata cu dezvoltarea oraselor comerciale au dus la aparitia primelor monezi emise de aceste orase. Totodata isi fac aparitia zarafii care incep a face comert cu bani. Pentru a combate camata, o serie de cetati grecesti au inceput sa-si constituie banci populare administrate si controlate de functionari.

Activitatea bancara se dezvolta continuu, pentru ca prima banca recunoscuta sa fie infiintata in anul 1171 la Venetia urmata de bancile din Genua (1407), Amsterdam (1609), Hamburg (1619, Rotterdam (1635).

Si pe teritoriul Romaniei activitatea bancara isi are inceputurile inca din cele mai vechi timpuri. De remarcat este descoperirea din zona fostelor mine de aur ale Daciei Traiane, la Alburnus Maior, constand in 50 de tablite cerate, din care 25 s-au pastrat si au fost publicate integral in anul 1873 la Berlin de istoricul Theodor Mommsen. Cea de-a XII-a tablita cerata contine contractul pentru constituirea unei societati bancare, redactat la 28 martie 167, la Deusara, localitate situata in apropiere de Alburnus Maior. Din textul acestui contract rezulta ca la Deusara a functionat o societate bancara, avand ca obiect imprumutul de numerar cu dobanda.

Evolutia activitati prebancare a fost similara cu ceea ce s-a intamplat in intreaga lume. Astfel zarafia a fost practicata o indelungata perioada de timp pe teritoriul Tarilor Romanesti, mai ales determinat de faptul ca in perioada in care acestea s-au aflat sub suzeranitate otomana nu au avut dreptul sa bata moneda. In acest interval zarafii erau cei care realizau circulatia monetara in acest teritoriu cumparand monede la un pret mai resus si revanzandu-le la un pret mai mare.

Cu timpul zarafii au devenit camatari, ei acordand imprumuturi si diversificandu-si activitatea. In prima jumatate a secolului al XIX-lea asistam la efectuarea de catre camatari a tot mai multe operatiuni comercial-bancare: efectuarea de plati in tara si peste hotare; primirea de depuneri spre fructificare; arendarea colectarii veniturilor statului; exploatarea salinelor; acordarea de imprumuturi visteriilor si particularilor pe gaj si pe ipoteci, reprezentarea in Principate a intereselor unor case de afaceri straine, desfasurarea unor activitati de export si import. Astfel, in timp activitatea acestora evolueaza, transformandu-se in case de bancheri-camatari, care impleteau activitatea comerciala cu cea bancara de imprumut si schimb.

Prima banca in adevaratul sens al cuvantului din Romania a fost Banca Nationala a Moldovei, infiintata in anul 1857.