MODIFICARI IN ORIENTAREA SECTORIALA A FLUXURILOR INVESTITIONALE INTERNATIONALE

MODIFICARI IN ORIENTAREA SECTORIALA A FLUXURILOR INVESTITIONALE INTERNATIONALE

In prezent, fluxurile de IED se orienteaza intr-o proportie considerabila in sectorul serviciilor. IED sunt considerate ca fiind singura modalitate de furnizare internationala a unor categorii de servicii, in special cele necomerciale. Pana la nivelul anilor 2000, expansiunea lor a fost franata de procesul mai lent de liberalizare a reglementarilor nationale in materie.

Anii `80 marcheaza momentul in care investitorii internationali incep sa manifeste un interes din ce in ce mai sporit pentru sectorul serviciilor. Astfel, ponderea lor in stocul mondial de IED a crescut de la 25%, la inceputul anilor `70, la aproape 50%, la nivelul anilor `90, pentru ca in 2002, fluxurile anuale de IED in domeniul serviciilor sa reprezinte 60% din total. In decursul aceleiasi perioade, ponderea sectorului primar in stocul mondial de IED s-a redus de la 9% la 6%, iar ponderea sectorului prelucrator de la 42% la 34%.

In medie, in perioada 2001-2002, serviciile au acumulat 2/3 din totalul fluxurilor de intrari de IED, ceea ce reprezinta 500 mld.USD.

In virtutea nivelului de dezvoltare a sectorului tertiar la nivel national, tarile dezvoltate, prin cei trei poli ai Triadei, concentreaza ce mai mare parte a IED in domeniul serviciilor. In ultimele decenii, in cadrul Triadei s-au produs unele modificari in directia transformarii SUA din principalul investitor in sectorul serviciilor in cel mai mare receptor de IED, la nivelul anului 2002, UE si Japonia fiind cele mai importante surse pentru IED in servicii.

In acelasi timp, se remarca sporirea ponderii tarilor in dezvoltare in calitate de tari de origine pentru IED in servicii de la 1% in anii 90 la 10% in 2002.

In multe cazuri, internationalizarea serviciilor a insotit internationalizarea productiilor manufacturate. Este cazul serviciilor comerciale. Cu toate acestea, si serviciile de afaceri, hotelarie si restaurante servicii financiare au cunoscut evolutii spectaculoase.

Internationalizarea serviciilor prin intermediul IED este in plin proces de expansiune. In cadrul acestui proces, un rol important il detine dezvoltarea economica a tarilor central si est-europene care implica o crestere puternica a sectorului serviciilor, cu deosebire a celor financiar-bancare, de telecomunicatii, juridice si a altor servicii profesionale, necesare constituirii infrastructurii fizice si de afaceri.

In ceea ce priveste IED in sectoarele primar si secundar, se pot face urmatoarele aprecieri:

      IED in sectorul primar vizeaza procesele de privatizare din tarile in dezvoltare si din tarile din Europa de Est;

      IED in sectorul secundar isi mentine o pondere insemnata in total (la inceputul anilor 2000, 40% din IED generate de statele dezvoltate sunt orientate catre industria prelucratoare), suferind insa mutatii de ordin calitativ, in sensul deplasarii spre activitatile ce implica utilizarea intensiva a tehnologiei.

Productia internationala realizata de cele peste 61.000 de CTN-uri care detin peste 900.000 de filiale externe acopera toate tarile si domeniile de activitate, devenind o remarcabila forta a economiei mondiale contemporane. Cele mai multe CTN-uri isi delocalizeaza cea mai mare parte a productiilor lor in sectoare precum biotehnologia, semiconductori, aparate de radio si TV, si intr-o proportie mai redusa in sectoare precum industria alimentara, industria bauturilor nealcoolice.

In ceea ce priveste distributia sectoriala a investitiilor externe, se remarca existenta unor diferente majore intre tarile dezvoltate si cele in dezvoltare, in functie de specializarea internationala a economiilor lor nationale. Tabelul nr.2.17 prezinta o situatie comparativa a distributiei sectoriale in cele doua categorii de tari.

Distributia sectoriala a IED, la nivelul anului 1999

Tabelul nr.2.17

Sursa: UNCTAD, World Investment Report, 2000.

I_TN - indicele de transnationalitate al sectorului.

Potrivit datelor din tabelul 2.17, in tarile dezvoltate, sectoarele industriale cele mai vizate sunt: industria chimica, industria farmaceutica, industria constructoare de masini etc., in timp ce in tarile in dezvoltare sectoarele vizate sunt: transporturile, industria alimentara sau constructiile. Clasamentul respectivelor sectoare s-a realizat in functie de indicele de transnationalitate calculat la nivelul fiecarui sector. Acest indice este calculat ca media a trei proportii: activele din strainatate raportate la totalul activelor, vanzarile in strainatate raportate la totalul vanzarilor si numarul de salariati din strainatate raportat la totalul salariatilor.

Modificarile in orientarea sectoriala a IED reflecta o diviziune globala a muncii mai complexa, fiind indeaproape corelate cu caracteristicile sectoriale in schimbare ale productiei globale. Imediat dupa al doilea razboi mondial, majoritatea IED erau concentrate in sectorul produselor primare. Pe parcursul perioadei postbelice, IED in produsele primare au avut tendinta de a se diminua. Pe langa reflectarea declinului general al productiei primare in economia mondiala, in timpul Razboiului Rece, multe tari in dezvoltare au nationalizat productia de materii prime. CTN urile din aceste industrii au reactionat in mod tipic concentrandu-se asupra prelucrarii si distribuirii materiilor prime. Cu toate acestea, in prezent un numar mare de CTN-uri continua sa domine activitatile extractive si agricole, precum si pe cele de prelucrare si distributie.

CTN-urile acopera in prezent majoritatea exporturilor mondiale de produse prelucrate. Avand in vedere sporirea outsourcing-ului la nivel international, atat la nivelul filialelor, cat si a subcontractantilor globali, comertul cu produse intermediare a crescut pe masura ce CTN-urile au extins procesul de productie la nivel transnational. Prin urmare, CTN-urile creeaza o noua diviziune globala a muncii, prin comertul intrafirma, intrucat productia este organizata pretutindeni in lume astfel incat sa profite de costuri de productie mai mici sau de anumite conditii competitive nationale. Din acest punct de vedere, CTN-urile au devenit din ce in ce mai importante pentru sectoarele exportatoare de produse prelucrate ale unui numar de economii recent-industrializate. Filialele in strainatate ale CTN sunt responsabile acum de mai mult de 25% din exporturile totale ale SUA, Marii Britanii, Germaniei, Frantei si Japoniei. Mai mult, chiar si atunci cand exporturile sunt realizate de IMM, aranjamentele cu CTN-uri privind distributia si marketingul sunt adesea esentiale in asigurarea accesului la pietele mondiale.

Desi o proportie semnificativa de IED este concentrata in sectorul prelucrator, IED in servicii s-au extins enorm, in prezent acestora corespundzandu-le o proportie in crestere din activitatea internationala de afaceri si din stocurile de IED. Cea mai mare parte din aceasta activitate ramane in continuare concentrata in domeniile traditionale ale activitatii bancare si comerciale, dar ea s-a dezvoltat recent si in alte sectoare, inclusiv in alte servicii financiare si de afaceri, in prelucrarea de date si in turism. Aceasta se datoreaza, in mare parte, modului in care CTN-urile au creat o infrastructura pentru comertul international in domeniul serviciilor. Deoarece CTN-urile isi desfasoara activitatea in strainatate, ele impun asigurarea de servicii la un standard echivalent cu cel din tara lor de origine. Acest lucru a incurajat raspandirea globala a serviciilor de contabilitate, juridice si financiar-corporatiste. Dezvoltarea extraordinara a activitatii de afaceri in domeniul serviciilor este insotita de o extindere mai modesta a afacerilor internationale in comertul cu amanuntul si distributie. In toate aceste privinte, balanta sectoriala in schimbare a activitatii de acest tip deosebeste epoca contemporana de cele anterioare.

In continuare ne propunem o analiza comparativa a naturii si diferentelor in ceea ce priveste organizarea productiei globale in sectoare industriale considerate cheie. Pentru aceasta am selectat patru industrii care impreuna totalizeaza aproximativ 50% din stocurile externe de ISD industriale ale principalelor economii investitoare: Franta, Germania, Japonia, Olanda, Marea Britanie si SUA. Este vorba de industria autovehiculelor, a electronicii, a produselor chimice si a textilelor. Outsourcing-ul international, distributia si vanzarile in strainatate sunt importante din punct de vedere strategic in toate aceste sectoare, in timp ce fluxurile de IED contribuie intr-o masura considerabila la formarea capitalului in toate aceste industrii. Textilele si confectiile totalizeaza doar circa 2% din stocurile mondiale de IED, insa ele constituie una dintre industriile cele mai dispersate geografic si in care retelele globale de productie si distributie sunt esentiale. Prin contrast, industriei chimice ii revin peste 20% din stocurile mondiale de IED, in timp ce industria echipamentului electric si cea a autovehiculelor contribuie fiecare cu peste 10%.

Industria autovehiculelor a reprezentat industria de varf in timpul boom-ului economic postbelic. In perioada postbelica, producatorii americani precum Ford si General Motors si-au extins considerabil activitatile lor la nivel international, in special in Europa. Protectia pietelor nationale si costurile de trasport faceau din IED cel mai bun instrument pentru deservirea acestor piete, pe masura ce firmele americane reproduceau liniile de asamblare a productiei de masa in Europa si in celelalte regiuni ale lumii. Desi marile firme au reusit sa castige cote importante din piata, pe pietele nationale europene protejate au aparut competitori nationali, adesea sustinuti de guvernele respective.

In anii 70, producatorii japonezi au inregistrat succese competitive atat pe piata americana, cat si pe cele europene. Avantajul lor competitiv provenea din tehnici inovatoare de management, cunoscute in mare sub numele de "productie lean". Aceste tehnici ar redus costurile si au crescut calitatea, micsorand totodata perioada de introducere a unor noi modele. Initial, producatorii japonezi cu concurat prin exporturi. Ulterior, ei au dobandit partial flexibilitate prin relatii stranse de subcontractare cu firme de componente, ceea ce a incurajat o strategie de productie concentrata geografic, amplasata in preajma firmelor furnizoare. In anii 80, restrictiile de import impuse de SUA si Europa i-au determinat pe producatorii japonezi de automobile sa-si internationalizeze si sa-si localizeze productia in aceste piete. CTN-urile japoneze au folosit la inceput niveluri ridicate de input-uri importate, insa treptat au dezvoltat vaste legaturi cu furnizori din tarile receptoare gazda. Subcontractarea in crestere catre furnizorii de componente a reflectat, de asemenea, patrunderea producatorilor japonezi de componente pe piata europeana. Producatorii americani si europeni au reactionat la concurenta japoneza adoptand multe dintre tehnicile ei de management si s-au implicat intr-un proces semnificativ de restructurare corporatista.

Productia internationalizata si disparitia barierelor impuse comertului au dus la o competitie globala in industria autovehiculelor. In cazul principalilor producatori, cel putin 40% din productie este vanduta in strainatate, fie prin exporturi, fie prin productia filialelor straine. Outsourcing-ul international justifica intre 25% si 33% din intreaga productie de componente, iar comertul intrafirma reprezinta majoritatea comertului in acest sector. Firmele americane si-au dezvoltat retele de productie, cele mai extinse geografic, ca o strategie de reducere a costurilor, in asa fel incat procesul de productie in Europa, de exemplu, este raspandit in prezent in mai multe tari. Cu toate acestea, visul unei masini mondiale, cu un singur model care sa fie vandut in toata lumea, iar productia sa fie organizata la nivel global, ramane neindeplinit, desi Ford a fost aproape, cu seria sa Mondeo. In ceea ce priveste firmele europene, acestea au retele mai putin extinse geografic, insa si-au sporit prezenta in strainatate prin reorganizarea proceselor de productie pe teritoriul Europei, inclusiv in Europa de Est. S-a inregistrat o consolidare transfrontaliera considerabila in cadrul industriei, in special in Marea Britanie, pe masura ce CTN-urile straine au preluat producatori interni. In acelasi timp, firmele europene si-au extins prezenta globala prin societati mixte si prin alte aranjamante de colaborare cu producatori est-asiatici. Desi corporatiile japoneze au organizat in mod traditional sourcing-ul partilor componente cat mai aproape posibil (din punct de vedere geografic) de uzinele lor de asamblare, presiunile exercitate de costuri le-au impus un sourcing international, de la filiale si subcontractanti din strainatate. In prezent, firmele japoneze administreaza retele de productie care fac legatura intre Europa si Asia de Sud-Est.

Industria electronica a fost printre primele in care etape ale procesului de productie au fost raspandite in tari in dezvoltare. Pe langa raspandirea la nivel international a procesului de productie exista si niveluri inate de comert inter-continental, iar firmele concureaza pe pietele din intreaga lume. In special in industria computerelor si in cele inrudite, nivelurile inalte ale competitiei in privinta preturilor si a inovatiilor aferente produselor au generat o adevarata hipercompetitie. Aceasta determina firmele sa mentina strategii competitive, dar si aranjamente transfrontaliere de colaborare cu alte firme.

In acest context, putem identifica importante asemanari intre industria computerelor si acea parte a industriei electronice concentrata pe bunurile de consum, precum televizoare, aparate video etc. Exista, de asemenea, si cateva deosebiri esentiale. Cele mai multe exporturi est-asiatice si nord-americane de computere se fac catre alte regiuni si, probabil, cea mai mare parte a comertului cu computere este intrafirma. Industria este dominata de firmele americane si japoneze, cele europene detinand ponderi mult mai reduse. Firmele americane au investit in Europa, insa, din anii 60, Asia de Est si America Latina au devenit mai importante, pe masura ce acele parti din procesul de fabricatie mai intensive in munca au fost reamplasate in aceste regiuni. Desi industria computerelor se numara printre cele mai avansate din punct de vedere tehnologic, etape ale procesului de asamblare puteau fi repartizate catre facilitatile de productie din strainatate. In anii `70, producatorii japonezi, au avut un succes competitiv remarcabil si au ajuns sa domine anumite subindustrii. La fel ca si in cazul industriei autovehiculelor, tehnicile lor inovatoare de management au fost esentiale. Pana la mijlocul anilor 80, firmele japoneze au fost mult mai orientate catre piata interna decat firmele americane. Ele retineau in tara o proportie mai mare din productie si recurgeau la sourcing mai ales de la firme interne, intrucat beneficiau de un avantaj competitiv producand in tara. Ca reactie la compatitia japoneza, firmele americane nu numai ca au incercat sa-si micsoreze costurile producand in strainatate, ci si-au intensificat si relatiile cu furnizorii asiatici. In schimb, in ciuda sprijinului guvernamental, producatorii europeni s-au descurcat greu in fata acestei concurente.

In anii 80, gigantii industriei electronice japoneze si-au majorat substantial investitiile in strainatate, prin IED in cautare de piete in Europa si America de Nord, ca urmare a aprecierii yenului si a cresterii costurilor cu forta de munca in tara. In consecinta, pe teritoriul Asiei s-a dezvoltat o ierarhie a organizarii productiei. Procesele de productie cele mai intensive in munca au migrat dinspre economiile de varf, in special din Coreea, catre economiile mai putin avansate, inclusiv China. Coreea a devenit un producator important, pe cont propriu, de produse electronice finite si constituie o provocare competitiva pentru producatorii existenti. Retelele de productie s-au extins si mai mult intre tarile est-asiatice si CTN-urile din Europa, in timp ce SUA si-au consolidat retelele cu furnizorii din aceasta regiune. Pentru firmele din industria respectiva, administrarea unor lanturi complexe ale ofertei constituie o sursa esentiala de avantaj competitiv.

In literatura de specialitate se afirma ca industria trece de la globalizarea "partiala" la una "sistemica". Firmele se confrunta cu o presiune competitiva intensa in privinta preturilor si a dezvoltarii produselor, iar acest lucru a dus la reorganizarea geografica si functionala a operatiilor lor. Dupa cum am observat mai sus, coordonarea procesului de productie este esentiala pentru competitiviatea unei companii in aceasta industrie. Unele parti ale procesului de productie pot realiza importante economii de scara, astfel incat, in special in productia de PC-uri, firmele au incercat sa-si rationalizeze operatiile, concentrandu-se asupra acestor activitati (precum si a celor de cercetare-dezvoltare), recurgand la outsourcing-ul altor etape ale procesului de productie catre producatori cu costuri reduse. Cu toate acestea, in loc sa transfere pur si simplu in totalitate productia in afara firmei, CTN-urile au dezvoltat relatii profunde si vaste cu firme furnizoare - retele de productie dirijate de producator, chiar pana la a estompa deosebirile referitoare la proprietate intre firma si furnizori sai. Mai mult, dezvoltarea produselor necesita nu doar cercetare-dezvoltare la nivelul central, ci si inovatie si prefectionare continua in intreaga firma. Prin relatii biunivoce intense intre producatori, in cadrul acestor retele dirijate de producator, companiile sunt capabile sa sprijine imbunatatirea continua a produselor. Trecerea de la structuri ierarhice de organizare la retele intre filiale ale unei CTN si/sau CTN-uri si furnizori si clientii lor ofera o flexibilitate mai mare in productie si face ca, in ceea ce priveste produsul, inovatia continua sa fie mai usoara si mai economica. Retelele de productie ca acestea reprezinta un nou mod de organizare corporatista: intreprinderea retea.

Presiunile competitive cu care se confrunta CTN-urile pentru a atinge obiective precum preturi reduse, dezvoltarea produselor si raspandirea rapida pe piata determina exigente contradictorii. Un rezultat al acestei situatii este nivelul ridicat de aliante strategice si alte forme de aranjamente de colaborare intre firme, circa 50% dintre acestea fiind intre companii amplasate pe continente diferite. In acest sector, din ce in ce mai mult, CTN-urile nu se mai pot sprijini doar pa baza lor interna pentru a genera avantaje competitive, ci au nevoie sa profite si de pe urma exploatarii retelelor din strainatate, a colaborarii cu firme din strainatate si a investitiilor pentru cercetare-dezvoltare in strainatate, in special pentru dezvoltarea noilor produse. Desi internationalizarea cercetarii-dezvoltarii in industria computerelor este un fenomen recent, ea devine tot mai importanta in cadrul si intre principalele regiuni economice ale lumii.

Prin comparatie, firmele de produse electronice de consum sunt mai concentrate geografic, desi industria a suferit o transnationalizare considerabila a productiei. Estimarea comertului intrafirma in acest sector este dificila, insa valoarea nu pare a fi ridicata, doar in jur de 10% pentru firmele americane. Acest lucru poate avea drept cauza faptul ca firmele americane au folosit intr-o masura mai mare subcontractarea, in timp ce CTN-urile europene si japoneze concentreaza productia in filiale din strainatate, si, prin urmare au un nivel mai inalt de comert intrafirma. Standardizarea productiei si nivelurile in crestere de calificare din unele tari in dezvoltare au determinat peste 50% din productia mondiala de televizoare sa fie localizata in afara OCDE. Industria este caracterizata prin importante economii de scara in ceea ce priveste asamblarea, astfel incat asamblarea este geografic concentrata, dar cu sourcing de parti componente dispersat geografic, de la producatori cu costuri reduse. Producatorii japonezi si, mai tarziu, cei coreeni au infiintat retele de productie in Asia de Est, cu asamblare in tari OCDE si cu productie de componente, prin filiale sau subcontractari, in economii cu salarii mai mici. Firmele japoneze au amplasat de asemenea productia in Europa si SUA, pentru a-si asigura accesul pe piata. Producatorii asiatici si europeni au trecut la strategii globale de productie, distributie, precum si de cercetera-dezvoltare. Producatorii americani au pierdut foarte mult teren, astfel incat majoritatea a fost preluata de companii asiatice sau europene, cea mai mare parte a productiei in SUA fiind realizata in prezent de catre firme straine. Inovatia tehnologica in SUA ramane totusi importanta, astfel incat producatorii principali au amplasate aici structuri de cercetare-dezvoltare. Producatorii europeni s-au descurcat mai bine, dar chiar si in Europa importurile si filialele straine dau seama impreuna de majoritatea vanzarilor de produse electronice de consum.

Industria chimica si farmaceutica. Productia internationala in industria chimica dateaza de dinainte de primul razboi mondial. In perioada interbelica, industria produselor chimice a fost cartelizata, insa odata cu al doilea razboi mondial, ea a experimentat o intensa competitie globala. Industria este divizata in produse industriale (circa 50% din total), produse agricole si produse farmaceutice (in jur de 33%); produsele petrochimice constituie cea mai mare parte din primele doua categorii. Industria s-a dezvoltat in perioada postbelica, iar acum reprezinta peste 10% din sectorul prelucrator. Mai mult de 75% din productia si vanzarile de produse chimice au loc in tari OCDE. Industriile produselor petrochimice prin importante economii de scara si tehnologie relativ standardizata. Productia de bunuri farmaceutice realizeaza importante economii de scara, insa productia de bunuri farmaceutice inovatoare este caracterizata in cea mai mare parte de niveluri inalte de cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare.

Dupa razboi, firmele americane de produse petrochimice au pus rapid bazele unor operatiuni multinationale, iar cele mai mari au urmarit strategii globale de distributie, organizandu-si productia in consecinta. ICI dobandise deja o prezenta internationala puternica, bazata in mare parte pe comertul in interiorul Imperiului Britanic. Alte firme europene au dezvoltat initial productia interna si s-au extins pe plan international, mentinandu-si totodata o baza interna considerabila. Cu economii de scara inalta in domeniul produselor petrochimice, firmele si-au concentrat productia in cateva locatii si au deservit pietele prin exporturi. Chiar si in conditiile unei tehnologii relativ standardizate, CTN-urile au preferat in general sa-si concentreze productia geografic in loc sa ofere sub licenta, pentru a-si mentine avantajele tehnologice. Din moment ce pietele principale sunt amplasate in economiile OCDC, iar salariile constituie o proportie relativ mica din costurile totale, au existat putine stimulente economice de a transfera productia in tari in dezvoltare, asa cum a fost cazul altor industrii. In anii 80, competitia sporita, la care s-au adaugat pietele in eclin si costurile in crestere, au dus la scaderea profiturilor. Aceasta a dus la o rationalizare considerabila aindustriei, astfel incat ea devine mai puternic concentrata.

Productia multinationala este mult mai frecventa in industria farmaceutica, in mare masura datorita segmentarii dintre piete, aparuta in urma cererii foarte mari din partea serviciilor de sanatate localizate, care este cel mai bine satisfacuta la nivel local. In consecinta, producsia este puternic internationalizata. Filialele din strainatate totalizeaza pana la 50% din ansamblul vanzarilor de produse farmaceutice si majoritatea productiei din tarile in dezvoltare. Insa produsele farmaceutice necesita un volum urias de cheluieli pentru cercetare-dezvoltare. Acestea sunt puternic concentrate geografic, peste 50% din total fiind localizate in SUA, Germania, Franta, Marea Britanie, Japonia si Elvetia. In cea mai mare parte a perioadei postbelice, industria farmaceutica a reflectat logica generarii unor produse competitive la nivel global pornind de la baza nationala a companiilor. Insa, din ce in ce mai mult, acest lucru se dovedeste a fi insuficient. Desi majoritatea cercetarii-dezvoltarii CTN-urilor se defasoara in tara de origine, atat CTN-urile europene, cat si cele americane au infiintat in strainatate importante facilitati de cercetare. CTN-urile japoneze tind sa concentreze cercetarea-dezvoltarea in tara, dar incheie tot mai mult aranjamente comerciale cur firme straine pentru generarea de tehnologie si produse. Din anii 80, s-au produs mai mute fuziuni si achzitii tranfrontaliere de firme farmaceutice. Aliantele strategice transfrontaliere sunt numeroase si in sectoarele produselor chimice si biotehnologiei. Costurile ridicate ale dezvoltarii de noi produse creeaza o industrie mai puternic concentrata, dar in care  productia este organizata global.

Industria textilelor si confectiilor se numara printre cele mai raspandite de pe glob. Datorita faptului ca tehnologia de productie este relativ usor de dobandit si operat, iar economiile de scara sunt eduse, aceste industrii prezinta importanta pentru exporturile de produse prelucrate ale tarilor in dezvoltare. IED sunt relativ nesemnificative in aceste sectoare, desi distributia acestor produse finite este dominata de marile firme, prin retele dirijate de cumparator. Desi, ponderea salariilor in costurile totale detine o proportie considerabila, conditiile de cerere variaza considerabil, fiind puternic dependente de factorul moda.

Firmele de textile si confectii din tarile dezvoltate au reactionat la aceasta situatie prin subcontractarea unor etape ale procesului de productie catre unele firme independente, adeseori din regiuni in dezvoltare. Astfel, daca in prima faza, respectivii producatori se aflau in tari din vecinatate (Africa de Nord si tarile mediteraneene pentru firmele europene, Caraibe si America Latina pentru firmele americane si Asia pentru firmele japoneze), ulterior, pe masura raspandirii sourcing-ului trascontinental, Asia de Est, si in cadrul acesteia in special China, a devenit un furnizor global esential.

Sourcing-ul global nu numai ca ofera IMM-urilor sau CTN-urilor din cadrul OCDE acces la producatori cu costuri reduse, ci asigura si flexibilitatea ofertei. Aceste retele de afaceri dirijate de cumparator dau CTN-urilor sau IMM-urilor posibilitatea sa transmita mai departe riscurile conditiilor schimbatoare ale pietei catre subcontractantii lor. Desi doar o minoritate semnificativa din productia in acest sector este controlata de CTN-uri, multe dintre ele au inca un rol esential in furnizarea de expertiza si in organizarea retelelor de marketing si distributie.