Sistemul bancar german

Sistemul bancar german

In forma sa moderna, sistemul bancar german, s-a constituit de fapt, incepand din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Din acest moment dezvoltarea sistemului s-a realizat in doua frome puternic differentiate: pe de o parte, implantarea unei largi retele cooperatiste si populare, iar, pe de alta parte, constituirea bancilor comerciale, care s-au concentrate intr-un timp foarte scurt.

Dezvoltarea puternica a Germaniei si statutul ei de cea mai consolidta economie a Europei si lider al Uniunii Europene au drept support si dezvoltarea fara precedent a sistemului bancar. In present, marile banci germane se caracterizeaza nu numai prin marimea bilantului ci si prin functia lor de creditor si actionar la marile grupuri industrial. In plus, dimensiunea universal a serviciilor propuse constituie trasatura comuna a tuturor institutiilor bancare germane, indifferent de natural or - institutii private sau publice operand la scara regionala sau nationala.

La sfarsitul anului 1994, numarul total al institutiilor bancare era de 3613, cu 826 de banci mai putin decat in anul 1985, dar cu 96 mai mult decat in 1992. In total, aceste institutii dispunea in 1996 de un numar de 753750 salariati cu 7400 de slariati mai putin decat in anul 1994. Institutiile bancare fie au disparut fie au fuzionat in timp ce numarul de salariati a crescut pana in 1994, reducandu-se dupa aceasta data, dar scaderea, comparative cu alte sisteme bancare este relative slaba. Observam, de asemenea, ca numarul de sucursale a crescut continuu in conditiile reducerii numarului de banci.

Principalele modificari constatate in activul bilantului centralizat sunt:

tendinta de reducere a plasamentelor in depozite interbancare, acestea reprezentand in total active 24,42% in 1990, 22,06% in 1992 si 21,34% in 1994;

reducerea usoara a creditelor acordate economiei, de la 56,75% in total active in 1992 la 55,03% in 1994 concomitent cu cresterea continua a plasamentelor in valori mobiliare: de la 15,28% in total active in 1985 la 19,93% in 1994;

constatam si tendinta de reducere a ponderii numerarului si depozitelor la banca central, de la 2,68% in total active in 1985 la 1,33% in 1994, in conditiile in care postul bilantier alte active a ramas relative constant.

In domeniul pasivelor, principalele modificari structural constatate in urma analizei sunt legate de urmatoarele:

scaderea continua a resurselor atrase din depozite nebancare de la 53,98% in total pasiv in 1985 la 52,06% in 1990 si paoi la 49,05% in 1994;

aceasta scadere este justificata prin cresterea, aproape in aceiasi masura, a ponderii depozitelor interbancare care au crescut de la 21,77% in total pasiv in 1985 la 23,69% in 1990 si la 24,59% in 1994;

concomitent, constatam si cresterea gradului de capitalizare a bancilor germane reflectata de evolutia postului bilantier capital si reserve, astfel, in 1985 acest post detinea 3,56% din bilantul centralizat al bancilor germane (cu exceptia bancii central) in timp ce, anul 1994 el atingea nivelul de 4,24%.

Cu  cele peste 3500 de institutii bancare, sectorul german se caracterizeaza printr-un grad scazut de concentrare. La sfarsitul anului 1993, primele trei mari banci comerciale germane detineau, in functie de volumul afacerilor, 9% din cota de piata. Daca se adauga instituiile financiare asimilate, cum ar fi bancile ipotecare, aceasta cota de piata urca la 13%. La nivel European, Germania se numara printer tarile cu o structura bancara dintre cele mai dispersate.

Institutiile bancare germane se caracterizeaza fie prin natura activitaii lor - banci universal si banci specializate, fie prin forma juridical - institutii de credit din sectorul public sau din sectorul privat. Totusi, principiul bancii universal s-a impus progresiv si diferentierile au avut tendinta de a se estompa. In present, nu este usor sa distingem cu claritatea activitatile diferitelor institutii chiar daca exista anumite caracteristici specific. In Germania, traditional, se considera patru tipuri de banci: banci comerciale ale sectorului privat, institutii de credit de drept public, banci pentru sectorul cooperatist si, in sfarsit, banci specializate.

In anul 1996, existau 331 banci commercial in sectorul privat care utilizau 251000 salariati in aproape 7000 de sucursale si agentii. Ele desfasurau in marea lor majoritate activitati specific bancii universal. Institutiile cele mai cunoscute in aceasta grupa sunt cele trei mari banci germane, in ordinea importantei: Deutsche bank, Dresdner Bank si Commerzbank, la care in 1996 se adauga 194 banci regionale, 61 de banci private si 73 de sucursale ale bancilor straine.

Toate se caracterizeaza prin predominant operatiunilor de creditare pe termen scurt, chiar daca volumul imprumuturilor pe termen lung, conform raportarilor financiare, are tendinta de crestere. Cele trei mari banci germane sunt societati anonime, in timp ce bancile regionale au forme juridice variate. Ele pot fi, fie societati anonime, societati in comandita pe actiuni, fie societati cu raspundere limitata. Unele dintre banci dispun de o buna reprezentare in strainatate, cum este cazul Bayerische Vereins Bank AG si Bayerische Hypotheken Wechselbank AG.

La sfarsitul anului 1996 Germania avea 620 de institutii de drept public, 607 case de economii si 13 centre de virament, toate utilizand 311000 salariati. Casele de economii a caror activitate principal consta in colectarea economiilor pentru a finanta investitiile imobiliare, joaca din plin rolul bancii universal si, ca tendinta, constatam intensificarea operatiunilor cu strainatatea. Cu cateva mici exceptii, casele de economii sunt institutii de drept public care depend de comune si districte, deci ele nu isi pot exercita activitatile decat in limitele geografice ale colectivitatilor teritoriale de care depend. De fapt, ele dispun de o retea de filiale densa.

Centrele de virament, ca organism central ale caselor de economii in regiuni, gireaza disponibilitatile si realizeaza, intre altele, operatiuni de plati ale caselor de economii. Dupa anii'60 au dezvoltat continuu operatiuni cu industria si strainatatea, angajamentele lor fiind garantate de Land.

In Germania sectorul bancar cooperatist este cel care are cele mai multe institutii. La sfarsitul lui 1996 existau 2514 banci in sectorul cooperatist. In acelasi an, numarul salariatilor din acest sector depasea usor 179000 de personae. Cooperativele de credit ofera un evantai de servicii universal chiar daca isi concentreaza activitatea pe colectarea de depozite la vedere si de economii ca si acordarea de credite pe termen scurt si mediu in favoarea asociatiilor lor.

Organismele central ale cooperativelor de credit efectueaza compensarea intre cooperativele de credit. La nivel federal nu exista decat patru asemenea institutii.

In sfarsit, cele 180 de banci care cosntituie sectorul bancilor specializate joaca un rol primordial in economia germane. Aceasta categorie cuprinde atat bancile ipotecare din sectorul privat, specializate in creditul funciar si creditarea colectivitatilor publice, cat si casele de economii pentru locuinte, societatile de garantii si organismele de plasament colectiv.

In concluzie, desi cifra de afaceri in domeniul bancar a crescut continuu dupa criza economica din 1993 (12,6% in 1996 fata de 7,4% in 1995, ajungand la peste 8500 miliarde DM), numarul institutiilor bancare germane este in scadere, confirmand astfel tendinta pe termen lung. Dupa integrarea din 1990 aproape 1000 de banci au disparut pur si simplu sau au fuzionat, crescand, in acelasi timp, de peste trei ori, numarul ghiseelor automate. In 1996, sectorul bancar, cu exceptia Bundesbank, utilize 727000 de salariati, ceea ce reprezinta o reducere de aproape 7000 de posture fata de anul precedent.