Managementul pierderilor potentiale din credite

Managementul pierderilor potentiale din credite

1. Cerintele managementului

Managementul si controlul pierderilor din credite constituie una din fatetele importante ale operatiilor bancii, o proasta administrare a portofliului de crdite putand avea un impact negativ semnificativ asupra capitalului si veniturilor. Cu cat mai extinse sunt pierderile din credite cu atat mai mari sunt provizioanele pentru pierderi in contul de venituri, determinind diminuarea profitului si implicit a valorii capitalului bancii.

Abordarea sistematica a managementului pierderilor potentiale din credite presupune realizarea urmatoarelor cerinte:

implementarea si dezvoltarea unei politici de creditare corecte;

dezvoltarea unei organizari departamentale puternice cu responsabilitati clar definite;

dezvoltarea unui program de revizuire a creditelor pentru facilitarea controlului asupra calitatii portofoliului de credite si identificarea imprumuturilor proaste cat mai rapid;

stabilirea dosarelor de credit cuprinzatoare pentru fiecare client, care sa cuprinda istoria generala si informatii esentiale, informatii financiare complete, un acord cu privire la rambursari si toate tranzactiile de credit cu clientul;

dezvoltarea tehnicilor si procedurilor pentru imprumuturi problematice;

dezvoltarea instrumentelor si tehnicilor necesare pentru supravegherea imprumuturilor problematice;

recunoasterea faptului ca fiecare caz de colectare a imprumuturilor este puternic individualizat;

instituirea unui program efectiv de urmarire a imprumuturilor restante pentru redresarea maxima a acestora;

exminarea experientei cu privire la pierderile periodice de credite in relatie cu experienta trecuta si cu media nationala si conform politicii de credite si procedurilor de creditare.

2. Managementul sistemului informational

Accesul la informatii referitoare la atributele creditelor este un instrument important pentru administrarea efectiva, sistemul contabilitatii imprumuturilor comerciale este indeosebi important pentru obtinerea ratelor, valorilor nominale, scadentelor. In plus, imprumuturile sunt codificate pe clase de colaterale, ofiteri de credit si ramuri, procedurile standard de operare furnizand, de regula, raportari lunare sau mai frecvente care trebuie sa permita identificarea imprumuturilor cu probleme, evidentiindu-le rapid.

Dezvoltarea unui sistem de management informational cu privire la imprumuturi, la credite ofera o baza de date care permite accesul la informatii performante despre clasele de colaterale, localizarea geografica, ramuri, agregatele valorice ale acestor atribute ale imprumuturilor putand fi comparate pentru a evalua concentrarea portofoliului si a ajusta alocarea portofoliului, daca este necesar. Totodata, baza de date permite corelarea depozitelor cu imprumuturile si alte conturi inrudite pentru analiza profitabilitatii si determinarea strategiei de marketing.

Sistemul bazei de date pentru credite extinde sistemul contabilitatii creditelor, prin faptul ca colecteaza date despre atributele (caracteristicile) creditelor care pot fi regasite conform unor criterii specifice, oferind avantajul ca informatia necesara poate fi redusa, fiind mai adecvata conducerii decat informatia obtinuta din listarea completa a sistemului de credite, care necesita un efort semnificativ pentru a deduce carascteristicile pertinente ale creditelor. Inovatiile informatice recente in baza de date permit furnizarea rapida si cu costuri reduse a informatiilor referitoare la caracteristicile cheie ale creditelor pentru monitorizarea acestora si pentru ajustarea planificata a portofoliului.

3. Revizuirea creditelor

3.1. Necesitatea revizuirii

Revizuirea imprumuturilor realizeaza evaluarea imprumururile pe baza studierii documentatiei de fundamentare, a dosarului de credit, exminand lichiditatea si calitatea imprumuturilor. Pe baza acestei revizuiri imprumuturile sunt grupate pe caregorii, pe clase precum, substandard, cu pierderi, indoielnice si alte categorii speciale (care au colaterale deficiente), in functie de posibilitatile de colectare sau de gradul de improbalitate a rambursarii.

Realizarea scopului revizuirii depinde de tehnicile statistice utilizate pentru selectarea imprumuturilor supuse examinarii si de gradul de ordonare a portofoliului de catre banca. Gradul de incredere al revizuirilor interne depinde de calitatea si frecventa acestora.

Dimensiunea bancii dertermina gradul de dificultate in monitorizarea portofolilui de credite, aceasta dificultate depinzand de factori, precum: operatiile multi-ramuri, metode sophisticate de finantare, natura diversa a procedurilor de finantare (a agriculturii, prin leasing, prin efecte comerciale etc).

Revizuirea imprumuturilor cuprinde trei proceduri distincte:

Revizuirea pre-creditare, care ofera asiatenta ofiterului de credit in structurarea imprumutului inaintea acordarii acestuia, fiind necesara in cazul imprumuturilor noi sau a celor restructurate;

Revizuirea post-creditare, oferind servicii valoroase pentru evidentierea problemelor pentru ofiterul de credite, solicitat cu angajarea noilor credite. Aceasta revizuire serveste la detectarea, cat mai rapida, a creditelor problematice, care vor putea genera pierderi, a discrepantelor din documentatii, a incalcarii reglementarilor si politicilor, precum si la initierea actiunilor corective.

Revizuirea imprumuturilor speciale, initiata de catre manageri cind sesizeaza ca anumite imprumuturi pot genera dificultati in rambursare.

3.2. Organizarea revizuirii creditelor

Independenta functiei de revizuire a creditelor reprezinta caracteristica esentiala, aceasta delimitandu-se clar de functiile srtructurale, pe domenii de activitate, ale bancii, scopul principal al acestei functii fiind sa avertizeze conducerea bancii de potentialele probleme, managementul putand initia actiuni de corectie prin functiile structurale, prin ofiterii de credite. De independeta acestei functii depinde obiectivitatea realizarii revizuirii, modul cum este realizata functia in cadrul bancii.

Exista 4 alternative de plasare a functiei in structura organizatorica a bancii:

o       Departament de audit subordonat comitetului directorilor;

o       Functie independenta, depinzand de comitetul directorilor;

o       Functie depinzand de seful departamentului de credite;

o       Functie depinzand de seful ofiterilor de credite.

Fiecare din cele 4 alternative prezinta avantaje si dezavantaje, adoptarea uneia dintre alternative depinzind de conditiile concrete de functionare a bancii.

3.3. Sistemul de rating al imprumutului

Un sistem de rating sau de ordonare a creditelor constituie un mijloc de clasificare a imprumuturilor in vederea monitorizarii, creditele cazute in anumite clase necesitand o monitorizare continua, in timp ce cele care au urcat in clasele superioare solicitand o monitorizare minimala.

Au fost dezvoltate doua tipuri de rating:

Ratingul obiectiv, care cuantifica anumiti indicatori ai situatiei financiare, colateralelor, documentatiilor si ai calitatii situatiilor financiare (de exemplu, cofidentialitatea informatiilor), pe baza valorilor numerice a fiecarei categorii de indicator se construieste un rating compozit pe baza caruia se ordoneaza creditele,

Ratingul subiectiv, care depinde de judecatile celui care revizuieste creditul , acesta plasand imprumutul in seria de clase definite, fara a aloca valori numerice informatiilor specificate, precum ratele financiare.

In ambele tipuri de rating, creditele sunt delimitate in clase in functie de gradul de rambursabilitate al acestora, care depinde de factori interni sau externi celui imprumutat.

Categorial, pot fi distinse urmatoarele clase ( prezentate, de altfel, si intr-un capitol anterior):

o       A: credite sigure, standard, bazate pe colaterale lichide cu marje sau sustinere adecvata pe situatii financiare solide;

o       B: credite dezirabile, substandard, mai putin sigure ca primele, dar cu situatie financiara puternica sau garantate prin alte titluri negociabile;

o       C: credite satisfacatoare, in observatie, cu o situatie financiara mediocra sau medie, vulnerabile la eventualele modificarii ale mediului economic si financiar;

o       D: credit indoielnice, cu deficiente semnificative in situatia financiara sau a altor componente ale activitatii (piata, tehnologie, retea);

o       E: credite cu pierderi, care prezinta o mare probabilitate de a genera pierderi.

Ultimile doua clase de credite sunt continuu monitorizate si supuse revizuirii, in sensul cresterii ratingului.

Fiecare ordonare a creditelor poate fi introdusa intr-un sistem de informare a managerilor ca elemente distincte, putind fi furnizate rapoarte periodice cuprinzind o clasificare a creditelor si cuprinzind specificatii suplimentare referitoare la client, suma, scadente, locatia sectoriala sau geografica si ofiterul de credit implicat.

3.4. Identificarea creditelor problematice

Cu cit mai rapida este detectarea unui imprumut problematic cu atat creste probabilitatea ca acesta sa fi rambursat, anumite semnale de avertizare timpurie indicand ca exista sau nu probleme la un imprumut, asemenea semene fiind:

Situatii financiare intarziate;

Incalcari ale legii, nerespectarea reglementarilor;

Inrautatirea relatiilor cu clientul;

Scaderea activitatii economice;

Alte semnale: imbolnavire, moarte, probleme familiale, comportament iresponsabil, reinnoirea neasteptata a creditului etc.

O sursa principala de informatie disponibila managerilor o reprezinta raportul de examinare al situatiei de fond, care detaliaza si clasifica creditele in cadrul portofoliului, alte surse fiind: diferite situatii interne ale clientului, raportul managerilor, experienta istorica pe tipuri de credite, garantarea creditelor prin colaterale etc.

Prin luarea, din timp, in considerare a semnalelor de avertizare si prin dezvoltarea unui proces de colectare a informatiilor pentru identificarea creditelor problematice, banca face pasi semnificativi pe calea tratarii creditelor problematice.

4. Tratarea creditelor problematice

Dupa identificarea imprumutului problematic, ofiterul de credite trebuie sa decida asupra actiunii ce trebuie intreprinsa, primul pas fiind identificarea cauzelor dificultatilor clientului. Daca clientul este cooperant ofiterul poate adopta atitudinea "asteapta si vezi", monitorizandu-l indeaproape, daca nu inregistreaza progress, adoptand o atitudine mai agresiva, implicand chiar anularea creditului, ceeace conduce la reabilitarea firmei sau la lichidarea acesteia.

Tratarea creditelor problematice se realizeza prin proceduri vizand debitorii, ca: reabilitarea, lichidarea sau preluarea proprietatii debitorului.

Precizati daca afirmatia de mai sus este adevaratam (A) sau falsa (F).

4.1. Reabilitarea

Reabilitarea consta in transformarea unei companii slabe intr-o companie puternica, cu performante, aceasta implicand timp si efort, luindu-se in considerare gradul de implicare a bancii, precum si costurile si beneficiile reabilitarii. In acest sens, se elaboreaza un plan de reabilitare care poate viza: reducerea sau eliminarea cheltuielilor inutile, reducerea stocurilor, a echipamentelor nefolosite sau inutile, analiza structurii datoriilor, a serviciului datoriilor, a cash-flow-ului, identificarea posibilitatilor de crestere a capitalului, eliminarea activitatilor neprofitabile, imbunatatirea sau inlocuirea managementului etc.

Reabilitarea poate implica modificarea conditiilor imprumutului sau restructurarea datoriei, in conditiile existentei pietelor pentru produsele companiei si existenta de suficiente active viabile care sa acopera lichidarea diferitelor datorii.

O modificare a conditiilor creditului poate rezulta din recunoasterea pierderilor, a faptului daca suma viitoare a tuturor platilor cu principalul si dobanda in noile aranjamente este mai mica decat soldul curent al creditelor inregistrate.

4.2. Lichidarea

Banca poate concluziona ca supravietuirea pe termen lung a clientului este improbabila si decide sa determine lichidarea in scopul de a satisface creditorii, acceptarea acestei solutii implicand un plan de actiune care cuprinde metoda de lichidare si de achitare a datoriilor. O conditie in procesul de lichidare este ca banca sa dispuna de control asupra activelor pentru a se asigura ca veniturile din vanzare sunt folosite pentru a lichida datoriile.

4.3. Utilizarea echipei de reabilitare

. Exista cateva posibilitati de constituire a echipei de rebilitare:

o       Implicarea unui creditor, care poate extinde insa fondurile aditionale avasate, afectind activitatea normala de creditare, in conditiile in care rambursarea creditelor nu accelereaza stingerea datoriilor;

o       Utilizarea specialistilor in reabilitare si lichidare, care pot face o delimitare stricta intre interesele bancii si cele ale clientului, ofiterul de credite prezentind punctele slabe ale derularii rambursarii creditului;

o       Costituirea unei echipe mixte, formate din creditor si specialisti, creditorul fiind mai familiarizat cu problemele debitorului poate sesiza mai bine potentialul de performanta al debitorului, specialistii utilizand aceste informatii in negocierea cu debitorul, acesta din urma recunoscand modificarea pozitiei bancii in procesul reabilitarii.

4.4. Remedii legale

Daca o banca contracteaza un credit, dispune de unele drepturi.

Dreptul contraprestatiei, in sensul ca banca poate utiliza orice depozit al clientului pentru a recupera un imprumut al acestuia;

Stocurile, echipamentele, constructiile pot fi confiscate daca compania este inchisa sau lichidata;

Daca proprietatea este preluata de catre banca pentru a acoperi partial sau complet datoriile, se va stabili valoarea de piata a proprietatii la data achitarii datoriilor. De regula, daca valoarea activelor este mai mica decat valoarea inregistrata a datoriei, banca va inregistra o pierdere, prin reducerea proportiei pierderilor din credite, precum si prin reclasificarea creditului in alte active proprii;

Banca poate forta un faliment fara acordul clientului, daca si ceilalti creditorii sunt de acord.