Performantele bancare - instrument al managementului bancar

PERFORMANTELE BANCARE - INSTRUMENT AL MANAGEMENTULUI BANCAR

1. PROFIT SI RISC BANCAR

Obiectivul oricarui management de banca este obtinerea de profit, dar spre deosebire de firmele obisnuite bancile îsi desfasoara activitatea în conditii de incertitudine, de aceea îsi asuma un risc care se manifesta cel mai pregnant în activitatea de creditare pentru creditele acordate la o dobânda fixa si pe o anumita perioada exista, de asemenea, un risc al cresterii costurilor pe care banca le suporta. De asemenea la dobânda fixa la un moment dat firmele si persoanele fizice prefera alte banci care ofera o dobânda mai flexibila.

Activitatea managementului bancar de a obtine profit mai mare are în vedere si concurenta si piata interbancara. Toate aceste repere sunt avute în vedere de managementul bancii pentru a mentine riscul la un nivel acceptabil. Analistii bancii, depunatorii si investitorii acorda din aceasta perspectiva veniturilor curente ale bancii, ceea ce înseamna utilizarea la maximum a pasivelor curente. Având în vedere ca bancile utilizeaza în mare masura resurse, deci capital atras, managementul bancilor face distinctie si descompune de cele mai multe ori resursele în doua componente.

Managementul bancii se preocupa în primul rând de rata rentabilitatii capitalului. Din punct de vedere al eficientei bancii, rentabilitatea capitalului se divide în rentabilitatea activelor cel mai des utilizate (ROA) si structura capitalului bancar (EM).

Relatia dintre acesti indicatori capata de multe ori semnificatia de grad de îndatorare a bancii sau coeficient de adecvare a capitalului.

Managementul bancii se confrunta în acest caz cu existenta unor factori necontrolabili alaturi de cei care pot fi cuantificati. În principiu conditiile de baza privind cererea si oferta pe care le prezinta banca sunt determinate de factori necontrolabili din care cauza apare riscul si datorita caruia bancile includ în rândul factorilor de risc necontrolabil riscul ratei dobânzii.

În cazul riscului ratei dobânzii, managementul are în vedere ca variatiile reale ale ratei dobânzii sunt egale cu schimbarile anticipate + cele neprevazute. Modificarile anticipate sunt incluse, de obicei, în portofoliul de decizii al bancii. Aceste modificari anticipate au în vedere, în principal, doua repere de baza pe calcule de prognoza si anume dobânda de politica monetara sau refinantare si dobânda interbancara. Aceste rate ale dobânzii pot fi determinate destul de corect în raport cu evolutia ulterioara a fiecarei banci, cu conditia ca banca respectiva sa tina cont de statul de dezvoltare economica generala al tarii si de factorii de conjunctura.

Profit si Risc Bancar (continuare)

Din punctul de vedere al eficientei, rolul mare îl joaca factorii asupra carora bancile au posibilitate de control. De aceea managementul bancii trebuie sa defineasca foarte clar anumite concepte, precum:

tipurile de afaceri;

venitul din exploatare;

calitatea creditului;

cheltuielile cu controlul;

administrarea impozitelor si taxelor pe care banca le plateste;

urmarirea scadentelor în cadrul gestiunii activelor si pasivelor.

Bancile din tarile dezvoltate, inclusiv din Uniunea Europeana identifica si urmaresc urmatoarele tipuri de risc:

1.     Riscul de bilant sau riscul de portofoliu;

2.     Riscul de reglementare;

3.     Riscul tehnologic;

4.     Riscul eficientei operatiunilor;

5.     Riscul strategic (cel întâmpinat de banca în activitatea strategica cu concurenta si cu unele corporatii);

6.     Riscul de subordonare (acesta a aparut odata cu expansiunea geografica a bancilor si s-a amplificat permanent).

Din punctul de vedere al practicii bancilor riscul de portofoliu si cel de operare au cel mai direct efect asupra variatiei veniturilor bancilor.

Riscul principal pentru portofoliul unei banci este riscul de creditare. La acesta se adauga în ordine riscul ratei dobânzii si riscul de lichiditate. Aceste riscuri trebuiesc determinate în banci astfel încât sa exprime clar cât capital lichid trebuie sa detina banca pentru a-si desfasura normal activitatea curenta.

2.  RENTABILITATEA CAPITALULUI

Aceasta rentabilitate masoara profitabilitatea din perspectiva actionariatului. Totusi rentabilitatea capitalului nu trebuie confundata cu profitabilitatea investitiei. Aceasta din urma are în vedere întregul venit al bancii.

În acest stadiu managementul bancii pune accent pe dividende si pretul actiunilor.

Rentabilitatea capitalului masoara profiturile bancii din punct de vedere financiar pe unitatea monetara a capitalului propriu subscris.

Rentabilitatea capitalului poate fi considerata si ca venit net împartit la capitalul propriu mediu, întrucât rentabilitatea capitalului poate fi descompusa în scructura capitalului si rentabilitatea activelor. Ea poate fi exprimata prin relatia:

ROE = ROA  EM

unde:    ROE = rentabilitatea capitalului;

ROA = rentabilitatea activelor;

EM = structura capitalului.

Rentabilitatea activelor tinde sa devina principala preocupare a managementului bancar. Ea se determina ca raport între venit net si media totalului activelor. Se poate spune ca structura capitalului (EM) este factorul de multiplicare care face din rentabilitatea capitalului un multiplu al rentabilitatii activelor (ROA).

Bancile din tarile dezvoltate sintetizeaza astfel variabilele si componentele modelului rentabilitatii activelor.

ROE = ROA  EM = MP Au EM

unde:    MP = marja de profit sau profitul mediu;

Au = utilizarea activelor sau activele utilizate.

Bancile mai calculeaza un indicator, adica RATIO intitulat venit net împartit la capitalul mediu.

unde:    VN = venit net;

CM = capital mediu;

Vop = venituri din operatiuni;

AM = active medii.

Analiza acestor indicatori de performanta presupune descompunerea rentabilitatii capitalului în:

1.     Venit net;

2.     Venit total din operatiuni;

3.     Active medii;

4.     Capital propriu mediu (deci se exclude capitalul ce reprezinta debite - de exemplu, creditele luate de o banca de pe pietele interbancare).

Bancile utilizeaza cel mai frecvent valori medii din bilant sau din situatiile financiare. Inversul structurii capitalului este considerat indicatorul capital raportat la active (în acest caz este exclusa partea de capital, care reprezinta debite).

Modelul rentabilitatii capitalului cuprinde 3 alternative de determinare a profitabilitatii:

a.     Modelul rentabilitatii capitalului propriu-zis, adica cel investit de actionari;

b.     Modelul rentabilitatii activelor;

c.      Modelul profitului mediu sau al marjei de profit.

Bancile se orienteaza în alegerea modelului având în vedere principalele domenii în care sunt investite capitalurile bancare. Deci, rentabilitatea capitalului determina, de exemplu, profitabilitatea din perspectiva actionarilor, iar rentabilitatea activelor pune accent pe investitiile de capital facute de banca, inclusiv capitalurile proprii ale bancii si care nu sunt repartizate actionarilor.

În cazul celei de-a treia alternative se au în vedere interesele globale ale bancii nemaifacându-se o separare stricta între interesele actionarilor, interesele managementului bancii si interesele statului, care preiau o parte din profituri sub forma de impozit pe profit iar daca este actionar statul primeste si venituri din dividende.

Înafara acestui grup de 3 indicatori, bancile pun accent în determinarea performantelor pe solvabilitate, lichiditate si rezultatele de audit.

Solvabilitatea în banci reprezinta un indicator de risc. Acesta presupune ca veniturile sunt distribuite normal, astfel încât banca sa faca fata platilor din disponibilitatile de trezorerie în cadrul unui trimestru care reprezinta unitatea de previziune si executie a fondurilor bancare.

Managementul bancii are în vedere la acest indicator structura capitalului si abaterea standard a rentabilitatii activelor. Aceasta abatere se concretizeaza în existenta unor goluri în trezoreria bancii sau dimpotriva în existenta unui excedent de fonduri, dar care nu poate fi mentinut nefolosit o perioada mai mare de câteva zile.

Managementul bancii trebuie sa determine exact probabilitatea de insolvabilitate. Cu cât veniturile si profiturile bancii sunt mai mari, cu atât este mai redus indicatorul marja de profit (profit mediu) daca fondurile sunt imobilizate.

Lichiditatea bancara face fata cerintelor zilnice de fluxuri monetare. Orice banca trebuie sa detina un numar de active purtatoare de dobânda sub forma de numerar sau echivalent (cecuri, bilete de trezorerie, actiuni tranzactionate la bursa). În situatia în care aceste fonduri nu sunt suficiente, bancile pot atrage la lichiditati soldul mediu al disponibilitatilor banesti existente în contul curent al firmelor.

Auditul si supravegherea constituie activitati bine reglementate în sistemele bancare ale tuturor tarilor. Cel putin o data pe an se efectueaza în banci o evaluare complexa de catre societatea de audit cu rezonanta internationala.

Concluziile acestor agentii sunt luate în consideratie inclusiv de Banca Centrala si de Emisiune din tara respectiva în stabilirea fondurilor de garantare a depozitelor si a provizioanelor de risc.

Si aici managementul bancar are grija ca nivelul unor indicatori de performanta sa fie la standarde internationale, de exemplu Europa a adoptat sistemul Basel II, care exceleaza prin coeficientul de adecvare a capitalului, care asigura si premisele unei profitabilitati ridicate a întregului capital al bancii.

Sistemul Bancar European adopta în scopul cresterii performantelor bancare anumite conditionari, printre care:

1.     Capitalul minim al unei banci sa fie de 5 mil. euro, actualmente se preconizeaza 25 mil. euro;

2.     Garantarea dreptului de control de catre BNR asupra determinarii corecte a lichiditatii bancilor;

3.     Stabilirea unei licente bancare unitare pentru toate tarile Uniunii Europene bazata pe controlul tarii gazda;

4.     Provizioane pentru monitorizarea firmelor si persoanelor fizice care detin actiuni la banca;

5.     Efectuarea de controale privind participarea pe pe termen lung a bancilor la capitalul institutiilor non-financiare.

Alte directive prezinta pe larg limitele expunerii la risc, asigurarea depozitelor, utilizarea fondurilor

proprii, raporturile tarii gazda cu sucursalele bancilor straine.