PIATA VALUTARA SI PIETELE DERIVATE DE DEVIZE

Piata valutara (engl. foreign exchange market) este formata dintr-un sistem de relatii care iau nastere intre banci, precum si intre acestea si clientii lor, prin intermediul carora se efectueaza vanzarile si cumpararile de valute in vederea efectuarii platilor internationale sau pentru realizarea operatiunilor cu scop financiar.

Rolul pietei valutare este acela de a mijloci accesul agentilor economici la valuta necesara desfasurarii schimburilor economice internationale.

Pe piata valutara negocierile sunt supuse cererii si ofertei, conditiile de schimb fiind stabilite prin lege. Ca atare, piata valutara respecta legislatia financiara si monetara a statului pe teritoriul caruia functioneaza, fiind supusa controlului bancii centrale sau al autoritatii financiare.

Pietele valutare au marimi diferite, unele dintre ele avand caracter international, deservind astfel interese generale, nelocalizate din punct de vedere geografic. Cele mai importante piete valutare sunt cele care functioneaza la Londra, New York, Tokyo, Frankfurt, Paris si Zrich.

1. Participantii la piata valutara

Bancile comerciale intervin pe piata valutara, atat in calitate de vanzatori, cat si de cumparatori de valuta, pentru contul propriu sau pentru contul clientilor. Bancile comerciale intermediaza operatiunile de transformare a valutelor si realizeaza operatiunile de arbitraj.

Curtierii sunt intermediarii care centralizeaza ordinele de cumparare si vanzare si asigura executarea lor conform cerintelor clientilor. De asemenea, ei asigura informatii asupra cursurilor de schimb.

Bancile centrale intervin pe piata valutara in vederea mentinerii cursului la anumite niveluri prestabilite, in functie de anumite cerinte de politica economica, in scopul protejarii monedei nationale si pentru satisfacerea unor ordine ale clientilor. Un rol important al Bancii centrale este acela de a reglementa, organiza si supraveghea functionarea pietei valutare.

Societatile comerciale care realizeaza importuri si exporturi sunt, de asemenea, participante la piata valutara. Acestea adreseaza ordine de cumparare si vanzare de valuta prin intermediarii de pe piata (curtierii) sau prin banci.

In literatura de specialitate sunt descrise doua feluri de piete valutare, pietele caracteristice care sunt pietele principale, reprezentative, pe care se comercializeaza valutele convertibile si pietele secundare, necaracteristice, pe care se tranzactioneaza valutele neconvertibile.

De asemenea, literatura de specialitate face diferentierea intre pietele valutare nationale si piata valutara internationala. Suportul existentei, functionarii si dezvoltarii pietei valutare internationale il constituie pietele valutare nationale. Piata valutara nationala cuprinde ansamblul relatiilor care se formeaza intre persoane fizice si juridice privind cumpararea si vanzarea de valute, institutiile specializate in aceste operatiuni, precum si nomele si reglementarile ce faciliteaza efectuarea acestor tranzactii.

Ca structuri nationale, pietele valutare sunt supuse legislatiei din tarile lor, autoritatile monetare exercitand politica valutara subordonata intereselor economice si financiare ale tarilor respective.

Piata valutara internationala concentreaza, in mod sintetic, oferta si cererea de valuta la nivel international. Piata valutara internationala cuprinde totalitatea pietelor valutare nationale pe care sunt permise astfel de tranzactii, in interdependenta lor.

Factorii care determina dezvoltarea pietei valutare si, ulterior, a pietei valutare internationale sunt, in principal:

1. factorii economici cum sunt:

dezvoltarea relatiilor de comert exterior cu necesitatea convertirii valutare din export in alte valute pentru efectuarea platii importurilor;

dezvoltarea comertului invizibil, a turismului, transporturilor internationale, asigurarilor internationale;

miscarile de capital;

repatrierea banilor investiti, care presupune convertirea lor in moneda nationala sau in alta valuta.

2. factorii tehnici, care au permis ca efectuarea platilor prin transferuri bancare sa se realizeze numai prin virarea scriptica a banilor dintr-un cont in altul, precum si generalizarea legaturilor prin telefon, telex, Swift, e-mail etc., fapt ce a condus la realizarea in timp real a operatiunilor cu toate centrele financiare de pe glob;

3. mutatiile de natura monetara si financiara care au determinat largirea pietei valutare;

4. aparitia pietei eurovalutelor etc.

3. Operatiunile de pe piata valutara

Pe pietele valutare se efectueaza operatiuni la vedere, operatiuni la termen, operatiuni de arbitraj si speculative si de acoperire la termen.

Operatiunile la vedere (spot) sunt operatiunile care constau in vanzarea unei valute si cumpararea unei alte valute in suma echivalenta, cu cedarea imediata sau in cel mult 48 de ore a valutei. Cursul la care se realizeaza operatiile cu valuta este expresia raportului dintre ordinele de cumparare si cele de vanzare de valuta emise de participantii la piata. In aceste conditii, cursul se formeaza prin confruntarea cererii cu oferta de pe piata, dar este influentat si de reactiile existente pe alte piete valutare.

Cursul la vedere este curs spot si constituie baza de formare a cursurilor pentru tranzactiile la care ziua de decontare este diferita de cea a operatiunilor spot.

Mecanismul formarii cursului valutar pe piata cunoaste trei stadii, care contribuie la uniformizarea acestuia:

prima uniformizare se realizeaza la nivelul fiecarei banci, prin cererea si oferta existenta la ghiseele acestuia;

a doua uniformizare se realizeaza la nivelul pietei nationale, prin compensarea interbancara;

a treia uniformizare se produce la nivel international, prin compensarea intre piete.

Pe piata valutara se stabilesc cursuri pentru operatiunile de cumparare si cursuri pentru operatiunile de vanzare. Diferenta intre cursul de vanzare si cursul de cumparare al unei valute pe piata la vedere se numeste spread.

Spread = curs de vanzare - curs de cumparare.

Ca raport procentual:

Operatiunile la termen (piata la termen, forward) sunt acelea in care momentul incheierii tranzactiei este separat in timp de momentul efectuarii ei, cursul fiind insa unul determinat.

In mod normal, cursul la termen ar trebui sa fie mai mare decat cursul la vedere, deoarece la cursul la vedere se adauga dobanda la valuta pe o anumita perioada (pana la termenul stabilit). Diferenta dintre cursul la termen si cursul la vedere plus dobanda la o valuta se numeste "AGIO". In situatia in care cursul la termen este mai slab decat cursul la vedere plus dobanda se considera ca valuta coteaza "DISAGIO VALUTAR" la termen.

Diferentialul valutar reflecta deosebirile dintre cursurile la termen si cursurile la vedere.

Operatiunile la termen sunt de doua feluri: operatiuni simple (normale) sau outright si operatiuni complexe (exemplu: operatiuni de swap).

Operatiunile simple presupun vanzarea sau cumpararea la termen a unei valute contra altei valute. Cursurile la care se efectueaza aceste operatiuni se numesc cursuri forward.

Fwd = forward-ul;

D_d = diferenta de dobanda intre cele doua valute pe perioada de calcul a forward-ului;

D = cursul spot;

N_Z = numarul de zile al perioadei de calcul a forward-ului.

La calcularea mai rapida a forward-ului pentru perioadele fixe de 1 - 2 - 3 - 6 - 12 luni, formula devine:

unde: N = 1, 2, 3, 6 sau 12 luni.

Aceste forward-uri vor fi influentate si de alti factori pe care-i vor lua in calcul de pe pietele valutare, baza lor de calcul fiind insa diferenta de dobanda dintre cele doua valute.

La cotarea directa, cand cursul forward este mai mare decat cursul spot, se spune ca valuta face prima (premium) si moneda discount; cand cursul forward este mai mic decat cel spot, valuta face discount si moneda face prima.

Prin urmare, cursul forward este un pret calculat pe baza celui spot, insa nu reprezinta o estimare a cursului spot in viitor. Acesta este determinat de cererea si oferta de valuta in perioada urmatoare.

Operatiunea de swap valutar consta in cumpararea unei valute la o scadenta data si la un curs determinat, concomitent cu vanzarea aceleiasi valute la un termen dat si un curs determinat. Swap-ul valutar poate avea ca motivatie adaptarea portofoliului la necesitatile financiare intr-o perioada determinata, atunci cand o banca detine pozitii long sau short pe diferite valute. Cursul convenit se numeste curs de swap si se stabileste de catre parti in jurul cursului spot din momentul incheierii tranzactiei de swap, astfel incat el sa reflecte diferenta de dobanda (banca A cedeaza USD pentru o luna, valuta americana avand o anumita dobanda si primeste Euro pentru o luna, valuta care poarta o alta dobanda).

Acoperirea riscului prin operatiuni forward. Riscul valutar afecteaza in egala masura atat pe exportator - creditorul obligatiei de plata, cat si pe importator. In cazul exportatorului, care urmeaza sa fie platit in viitor, riscul consta in posibilitatea ca moneda de plata sa inregistreze o depreciere. In mod simetric, importatorul care urmeaza sa plateasca sume in valuta va fi avantajat daca cursul la termen va fi mai mic decat cursul la vedere si inregistreaza pierderi daca moneda de plata coteaza mai bine la termen decat la vedere (se apreciaza).

Pentru protectia impotriva riscului valutar, exportatorii si importatorii pot apela la operatiuni forward pe piata valutara. In practica se cunosc doua metode in acest sens: acoperirea normala si hedgingul valutar.

In primul caz, cel care urmeaza sa incaseze o creanta in valuta la un anumit termen, vinde forward suma in valuta, reprezentand valoarea creantei respective. In acest fel, el isi fixeaza in momentul tranzactiei forward cursul pentru operatiunea de schimb a valutei contra moneda, in momentul cand valuta va fi disponibila.

In cazul hedging-ului valutar exportatorul care estimeaza ca valuta in care se exprima cerintele de export din contractul comercial isi va modifica puterea de cumparare (in sensul deprecierii), incheie o tranzactie cu o banca comerciala prin care cumpara la termen o suma intr-o alta valuta decat cea in care se exprima contractul comercial, dar egala cu valoarea acestuia. Prin operatiunea de hedging, exportatorul are certitudinea ca suma in valuta pe care o va incasa de la importator dupa primirea si receptionarea marfurilor este egala cu suma necesara achitarii obligatiei valutare la termen. Operatiunea de hedging ii protejeaza pe exportatori impotriva efectelor negative ale cursului de schimb, daca nu au prevazut in contract alte metode de contracarare a riscului. In mod evident, operatiunea este valabila si pentru importatori, care vor actiona dupa acelasi mecanism, dar in sens invers, protejandu-se de efectele aprecierii monedei in care trebuie sa plateasca.

Operatiunile de arbitraj valutar

Arbitrajul valutar reprezinta o operatie care consta in vanzarea si cumpararea de valuta, uneori simultan pe pietele valutare in vederea protejarii impotriva fluctuatiei cursurilor valutare, precum si pentru obtinerea unor castiguri. Arbitrajul se poate face si la termen, pe doua sau mai multe piete, profitand de diferenta de curs valutar sau de dobanda pe aceste piete.

Arbitrajul valutar poate fi efectuat de catre unitati bancare, burse de valori si case de schimb (in cazul persoanelor fizice). Este evident ca ponderea cea mai insemnata o constituie bancile care, in acest fel, au un rol regulator in desfasurarea activitatii financiare.

Operatiunile de arbitraj valutar pot fi privite sub diverse aspecte si, deci, structurate pe diferite criterii.

O incercare de clasificare a operatiunilor de arbitraj valutar s-ar putea obtine tinand cont de urmatoarele aspecte:

Din punct de vedere al oportunitatii exista:

1) arbitraj valutar speculativ. Acesta reprezinta operatiunea de vanzare si cumparare de valuta sau de plasare a unei valute pe piata cu scopul exclusiv de a obtine profit.

Acest profit poate fi obtinut din:

diferente de curs - fie diferenta dintre cursurile aceleiasi valute pe aceeasi piata, la momente diferite, fie diferenta de curs dintre doua valute pe doua piete diferite, in acelasi timp sau la date diferite;

diferenta de dobanda, care poate sa fie diferenta de dobanda la un moment dat pentru aceeasi valuta pe piete diferite, fie diferenta de dobanda intre valute diferite.

2) arbitraj valutar impus. In activitatea bancara apar momente in care gestiunea disponibilului valutar al unei banci necesita luarea unor masuri de echilibrare a pozitiilor valutare. De regula, echilibrarea se realizeaza prin vanzarea unor fonduri de la bancile care prezinta un excedent in valuta respectiva.

Din punct de vedere al termenului, se deosebesc:

arbitraj valutar la vedere, denumit si spot;

arbitraj valutar la termen, denumit si forward.

Din punct de vedere al zonei de actiune, exista:

arbitraj valutar pe piata valutara interna. In aceasta situatie tranzactiile se desfasoara intre rezidenti si nerezidenti din tara. Acest tip de arbitraj este mai redus ca volum, deoarece pe aceeasi piata variatiile cursului valutar sunt mai mici decat cele dintre doua piete diferite. De asemenea, dobanzile variaza foarte putin intre banci si destul de lent.

arbitraj valutar pe piata valutara externa. Acesta are cea mai mare frecventa si diversitate.

Arbitrajul valutar combinat cu arbitrajul dobanzilor presupune sa se compare diferentele de curs valutar cu diferentele de dobanda la un plasament egal de capital pe cele doua piete. Operatiunea de arbitraj valutar devine avantajoasa in masura in care diferenta de curs de la valuta este mai mare decat diferenta de dobanda.

Operatiunile speculative

Speculatia valutara reprezinta interventia unui operator pe piata valutara in vederea realizarii unui castig din diferentele de curs ale valutelor.

Speculatia activa la vedere se practica in cazul in care valuta "X" se afla in depreciere. Operatorul imprumuta o suma in valuta "X" la o anumita scadenta. Suma imprumutata in valuta "X" o foloseste pentru cumpararea unei sume echivalente in valuta "Y", care este mai stabila. La termenul de rambursare a imprumutului in valuta "X" operatorul vinde suma in valuta "Y" pentru care obtine o suma mai mare in valuta "X", ramburseaza imprumutul si ramane cu o diferenta.

Speculatia activa la termen se realizeaza pentru a beneficia de diferentele dintre cursul la termen si cursul la vedere. Daca se estimeaza faptul ca la un anumit termen cursul valutar "X" fata de valuta "Y" va fi mai bun decat cursul la vedere, operatorul cumpara o suma in valuta "X" la termen in schimbul unei sume in valuta "Y". La termen, operatorul vinde suma in valuta "X" pentru care obtine o suma mai mare in valuta "Y".

Speculatia pasiva la vedere sau la termen se practica pe pietele valutare in vederea prevenirii si gestionarii efectelor negative ale riscului valutar. Daca un importator are de achitat o suma in valuta "X" peste trei luni si se estimeaza o apreciere, acesta cumpara la termen suma in valuta "X" pentru care plateste o suma in valuta "Y" la un curs mai avantajos.