| CATEGORII DOCUMENTE |
POLITICA FINANCIARA
1. POLITICA FINANCIARA
Prin politica in general se intelege activitatea desfasurata de clasele, de paturile sau grupurile sociale pentru realizarea intereselor lor, precum si metodele si mijloacele cu ajutorul carora sunt promovate aceste interese.
Fiecare partid, miscare sau formatiune cu caracter politic isi elaboreaza propriul program care stabileste directiile activitatii sale in vederea ajungerii la putere, sau consolidarii acesteia. Programul defineste obiectivele urmarite, mijloacele si metodele pe care intelege sa le foloseasca pentru atingerea acestora, grupurile sociale carora se adreseaza cu prioritate si interesele carora le apara, pozitia fata de principalele probleme interne si internationale ale momentului.
In cadrul politicii interne sunt definite obiective ca:
Ritmul cresterii economice in perspectiva imediata si mai indepartata;
Proportiile si orientarile investitiilor de capital;
Dimensiunile consumului in perioada de referinta;
Relatiile dintre sectorul public si privat;
Curba somajului;
Indicele preturilor si tarifelor;
Evolutia salariilor, pensiilor si altor venituri fixe ale populatiei;
Actiunile pentru apararea nationala, sanatatea populatiei; instruire, ordine si securitate s.a.
In cadrul politicii externe se definesc relatiile politice, economice, tehnico-stiintifice, culturale, militare si de alta natura cu statele vecine si celelalte state de pe glob. Atitudinea si intentiile de colaborare si cooperare cu aliantele militare, uniunile economice existente, aderarea si initierea unor conlucrari zonale etc.
Programul fiecarui partid prin modul cum este conceput, respectiv care din cele prezentate reprezinta obiective de baza, prioritare, face ca acesta sa devina o alternativa in optiunile electoratului. Programul partidului victorios in alegeri devine program de guvernamant si de aceea trebuie supus dezbaterii Parlamentului.
Atingerea obiectivelor stabilite reclama importante resurse financiare din partea statului. Insuficienta acestor resurse poate sa constituie un handicap serios in realizarea programelor sociale, economice sau de alta natura la care s-a angajat partidul de guvernamant. Amanarea unor obiective, renuntarea la altele, sau realizarea lor pe seama unor eforturi financiare suplimentare impuse populatiei sau agentilor economici poate sa modifice atitudinea electoratului si indepartarea preferintelor acestuia spre alte formatiuni.
Politica financiara face parte din politica generala a Statului fiind chiar un instrument al acesteia.
Politica financiara inseamna deci, metodele si mijloacele concrete privind procurarea si dirijarea resurselor financiare, precum si instrumentele, institutiile reglementarile financiare utilizate de stat pentru influentarea proceselor economice si a relatiilor sociale, intr-o etapa anume.
Politica financiara face parte integranta din politica generala a statului si indeplineste un rol important in realizarea programelor de dezvoltare economica, formare profesionala, ocrotirea sanatatii, protectiei sociale, dezvoltarea culturii, asigurarii echilibrului ecologic, apararea nationala si celelalte.
Desi metodele si instrumentele politicii financiare sunt specifice, aceasta are o independenta relativa fata de politica statului din celelalte domenii, deoarece ea nu constituie un scop in sine ci impreuna cu celelalte politici sa contribuie la realizarea obiectivelor generale ale societatii.
Intre politica financiara si politica economica a statului trebuie asigurata o convergenta, altminteri fie ca efectele dorite nu sunt pe masura asteptarilor, fie chiar, se obtin efecte contrare. Spre exemplu daca se doreste o crestere economica, o dezvoltare a potentialului, dar se depaseste nivelul optim de prelevare la buget de la agenti economici, efectul nu va fi de crestere economica ci de stagnare, deoarece vor scadea investitiile proprii.
Subventionarea de la buget a intreprinderilor publice este sprijin substantial si poate ajuta la redresarea economico-financiara si la cresterea productiei, exportului si ocuparii fortei de munca. Daca aceasta cale este urmata in cazul intreprinderilor cu dotari invechite, organizate necorespunzator, prost gestionate, nu numai ca nu se obtin efectele scontate, dar se realizeaza o crestere nejustificata a cheltuielilor publice.
1.1. Principalele domenii de manifestare a politicii financiare ale statului sunt:
a) Domeniul cheltuielilor publice;
b) Domeniul resurselor financiare publice care are in vedere:
Veniturile ordinare cu caracter fiscal si nefiscal;
Veniturile financiare extraordinare procurate pe calea imprumuturilor contractate de stat, a emisiunii monetare, a privatizarii unor fabrici, uzine, locuinte si altor bunuri apartinand statului.
c) Domeniul creditului bancar;
d) Domeniul asigurarilor de bunuri, persoane si raspundere civila.
Aceste domenii sunt strans legate intre ele, se intrepatrund si se completeaza reciproc. Politica financiara in inteles restrans (limitata la finantele publice) se interfereaza cu politica monetara, cu politica de credite si cea de asigurari.
In politica financiara nu se poate face abstractie de existenta finantelor private, alaturi de cele publice, de complementaritatea dintre sectoarele publice si private, dintre stat, intreprinderi si banci.
1. Coordonatele Politicii Financiare in domeniul cheltuielilor publice
Politica promovata in domeniul cheltuielilor publice trebuie sa stabileasca marimea, destinatia si structura optima ale acestor cheltuieli sa defineasca obiectivele ce trebuie atinse prin efectuarea diferitelor categorii de cheltuieli, sa precizeze caile, metodele si instrumentele ce trebuie folosite pentru ca obiectivele respective sa fie realizate cu minimum de efort financiar.
Apreciind modalitatile de infaptuire a acestor coordonate se pot face urmatoarele referiri:
a) Dimensiunea cheltuielilor publice presupune atat stabilirea marimii absolute adica volumul total al cheltuielilor exprimat in moneda nationala cat si stabilirea marimii relative a acestor cheltuieli, adica ponderea lor in produsul intern brut (PIB). In acelasi timp se prezinta tendinta cheltuielilor publice in anul curent, comparativ cu cel dinainte, respectiv: de crestere, de mentinere, ori de scadere.
Desigur pentru comparatie exprimarea se face in preturi comparabile (adica prin actualizarea la inflatie sau intr-o moneda de referinta & USA) si aceasta doar in contextul tarii respective si nu cu altele deoarece concluziile ar fi neconcludente.
Daca spre exemplu am compara nivelul cheltuielilor publice pe locuitor in Romania, care este de "n" ori mai mic decat cel din statele occidentale si America, fara sa tinem cont de P.I.B. / locuitor din Romania si tarile respective, concluziile (in speta deciziile) ar fi dezastroase. (Exemplu sa ne punem sa crestem doar cheltuielile).
Preocuparea esentiala in aceasta privinta a organelor de decizie in domeniul politicii financiare a statului trebuie sa fie incadrarea cheltuielilor totale ale societatii in limitele resurselor ce pot fi mobilizate pe plan national.
Aceasta cerinta reflecta un adevar axiomatic si anume acela ca nici o societate nu trebuie sa consume mai mult decat produce.
In cazul in care colectivitatea nationala respectiva nesocoteste aceasta cerinta, satisfacandu-si nevoile pe seama imprumuturilor din strainatate, de cele mai multe ori in conditii impovaratoare, inseamna un grad ridicat de nepasare, de inconstienta a factorului decizional, o ipotecare pur si simplu a viitorului natiunii respective.
b) Stabilirea destinatiei cheltuielilor publice trebuie sa porneasca de la satisfacerea cu prioritate a nevoilor sociale majore. Stabilirea corecta a optiunilor si prioritatilor in fiecare etapa este de cea mai mare importanta deoarece acestea influenteaza ritmul cresterii economice, gradul de satisfacere al nevoilor de trai materiale si spirituale ale populatiei si a celorlalte nevoi obstesti.
Politica financiara a statului trebuie sa asigure:
Realizarea obiectivelor de politica economica care promoveaza progresul tehnic, asigura stimularea initiativei si competitivitatea, mentine stabilirea monedei nationale, creste ocupabilitatea fortei de munca, creste calitatea produselor si serviciilor;
Ridicarea nivelului de asistenta sociala, de cultura si instruire a populatiei, protectia mediului inconjurator, imbunatatirea calitatii vietii in general;
Buna functionare a institutiilor statului care sa asigure ordinea publica, democratia, respectarea drepturilor omului, apararea tarii, dezvoltarea relatiilor cu celelalte state.
In perioada de tranzitie politica financiara va trebui sa sprijine sectoarele care realizeaza productie utila societatii si performanta cu caracteristici ridicate la nivelul criteriilor mondiale atat in ceea ce priveste calitatea cat si consumul descurajand sectoarele mari consumatoare de materii si energie, nerentabile si cu efecte daunatoare asupra mediului inconjurator.
Raportul intre consum, capital, intre investitiile productive si cele neproductive, trebuie influentat spre nivelul optim prin aceleasi politici financiare.
Luarea unor decizii care conduc la majorarea salariilor, pensiilor, ajutoarelor persoanelor fizice, fara acoperirea pe masura cu marfuri si servicii va duce sigur la subminarea echilibrului monetar si la scaderea puterii de cumparare.
c) Utilizarea la maxima eficienta a resurselor financiare, aceasta cerinta derivand din caracterul limitat al tuturor resurselor financiare si materiale.
Cerinta este la fel de justificata pentru sfera productiei materiale cat si pentru cea nemateriala. Daca in sfera productiei rezultatele se masoara prin productii mari de calitate si accesibile, in sfera nemateriala se apreciaza prin gradul de asistenta sociala, invatamant, cultura etc. Reducerea cheltuielilor printr-un regim de economisire uneori fortata nu este solutia cea mai fericita ci dimpotriva utilizarea banilor cu eficienta, din aceeasi suma, bunuri mai multe si mai bune. (exemplu gardienilor).
d) Stimularea beneficiarilor prin metode de finantare si gestionare ori prin alte instrumente specifice: care sa conduca la utilizarea eficienta a fondurilor existente, sporirea acestora si investirea spre domeniile dorite. In acest context al politicii financiare pot fi folosite diverse metode de finantare:
Autofinantare, cu completarea resurselor proprii pe seama cheltuielilor;
Autofinantare, cu completarea resurselor proprii pe seama creditului;
Autofinantare cu completarea resurselor proprii pe seama alocatiilor bugetare;
Finantarea integrala cu titlu definitiv nerambursabil din fondurile bugetare sau extrabugetare dupa caz.
Inlocuirea finantarii directe sau indirecte, totale sau partiale din fondurile publice constituite pentru unele obiective sau actiuni, cu acordarea de stimulente fiscale (avantaje indirecte) reducerea sau scutirea de taxe vamale, TVA impozite etc.
1.3. Coordonatele politicii financiare privind procurarea resurselor financiare
Politica promovata in domeniul procurarii resurselor publice trebuie sa stabileasca volumul si provenienta resurselor ce pot fi procurate, metodele de prelevare precum si obiectivele ce trebuie atinse de instrumentele fiscale folosite in procesul constituirii fondurilor respective.
a) Volumul resurselor financiare de care statul are nevoie pentru indeplinirea functiilor si sarcinilor sale este indicat de cuantumul cheltuielilor publice aferente perioadei considerate.
Aproband aceste cheltuieli, organele de decizie competente determina insasi volumul resurselor financiare necesare. In realitate, intre volumul cheltuielilor considerate indispensabile pentru satisfacerea nevoilor sociale (cererea de resurse financiare) si volumul resurselor financiare posibil de procurat pe plan intern (oferta de resurse) nu intotdeauna exista o concordanta deplina: fie cererea de resurse este mai mare decat oferta (situatie cand despre respectivul buget se spune ca este in deficit) fie invers cand volumul resurselor este mai mare decat cererea (situatie cand despre buget se afirma ca este excedentar).
De subliniat ca aceste neconcordante se pot localiza la unul sau mai multe niveluri respectiv: administratia centrala, administratia locala, asigurarile sociale sau al fondurilor extrabugetare.
De retinut ca volumul resurselor financiare, susceptibile de a fi mobilizate la fondurile publice este cu atat mai mare, cu cat economia nationala este mai puternic dezvoltata iar activitatea desfasurata de agentii economici este mai eficienta. Altfel spus cu cat P.I.B. pe locuitor este mai mare si partea ce se poate preleva la buget poate fi mai mare.
Poate si nu este obligatorie deoarece depinde de politica financiara a tarii respective. Astfel in tari cu acelasi nivel ridicat al P.I.B. / locuitor modalitatile pot fi diferite: in unele apar asociatii, fundatii si chiar agenti privati care fac masive investitii sociale in scoli, spitale, asigurari sociale ceea ce degreveaza bugetul de astfel de cheltuieli, in timp ce in alte state toate aceste cheltuieli se fac doar de catre stat.
b) Provenienta resurselor este de asemenea un obiectiv ce tine de politica financiara a statului respectiv. Teoretic organele de decizie ce fac aceasta politica se pot baza pe doua alternative:
Fie sa se bazeze pe resursele interne ce pot fi procurate pe plan national;
Fie sa se bazeze pe resurse externe ce pot fi atrase din afara, desigur nu in exclusivitate ci doar de completare.
In conditiile normale (intr-o politica sanatoasa) in orice tara mare, sau mica, dezvoltata, sau mai putin, baza trebuie sa o constituie resursele proprii si nu cele imprumutate.
Resursele imprumutate trebuie sa aiba la baza decizii riguros fundamentate si indeobste pentru scopuri productive si nu pentru consum, situatie ce conduce la un grad de indatorare si dependenta crescanda uneori fara iesire.
Resursele financiare interne la randul lor pot proveni in proportii diferite de la sectorul public;
De la sectorul privat sau
De la populatie.
De asemenea politica financiara de prelevare a resurselor poate trata pe picior de egalitate toti agentii economici indiferent de proprietate sau dimpotriva preferential favorizand o forma sau alta. Diferentierea poate fi extinsa si asupra formelor juridice ale agentiilor (societate de persoane sau de capital) asupra marimii acestora (mari, mici, mijlocii) ramurilor (productie, investitii, comert) zonelor (munte, campie, tara, strainatate) toate aceste diferente sunt determinate de un anumit scop respectiv de-a incuraja o forma sau alta si de-a restrange altele.
Diferentierea prelevarii (preluarii) se practica si in ceea ce priveste contributia persoanelor fizice folosindu-se criterii diferite:
puterea contributiva a platitorului (exprimata prin volumul veniturilor);
situatia personala a acestuia (necasatorit, divortat, cu copii, tineri etc)
capacitatea de munca (integrala, partiala, handicap);
grupa sociala (salariat, pensionar, liber profesionist, fermier etc.)
Egalitarismul in care contributia era aceeasi fara nici o deosebire se practica doar in antichitate si evul mediu, in epoca moderna se mai regaseste doar in acele state in care se mai regasesc forme tribale.
c) Numarul si timpul canalelor (modalitatilor) de prelevare a contributiei la fondurile publice o constituie o coordonata importanta a politicii financiare.
In teorie se vehiculeaza doua idei respectiv existenta unui singur canal (spre exemplu impozitul pe venitul global) sau mai multe canale (impozite pe diverse venituri si forme de avere). In practica prima idee nu a fost posibil de aplicat. De asemenea cea de-a doua are mai multe forme de aplicare, impozite si taxe pe nivelul veniturilor, ori al consumatorilor.
Din cele prezentate este lesne de inteles ca asezarea judicioasa a impozitelor si taxelor (canalelor de prelevare) este de mare importanta in politica financiara deoarece afecteaza interesele tuturor categoriilor sociale putand asigura un echilibru, sau dimpotriva favorizarii si defavorizarii a unor persoane.
d) Canalele (modalitatile) de prelevare trebuie sa reprezinte in acelasi timp parghii financiare de influentare a proceselor economice. Aceste modalitati de prelevare trebuie astfel concepute incat sa asigure evolutia vietii economico-sociala in directiile dorite:
Cresterea investitiilor productive, in unele sau alte ramuri;
Crearea unor noi locuri de munca;
Participarea la circuitul economic mondial (stimularea exportului sau importul de tehnologie);
Stimularea productiei agricole, vegetala sau animala, extinderea metodelor moderne (irigare prin picurare, biostimulatorii etc).
e) Destinatia sumelor, veniturilor provenite din sectorul public
Spre exemplu daca are loc vanzarea unor intreprinderi de stat, sumele rezultate ce destinatie ca capete?. Alimenteaza un fond de dezvoltare, sau bugetul statului. Veniturile realizate de Regiile autonome in ce proportie raman la dispozitia acestora si-n ce proportie se preiau de stat.
Daca nu se realizeaza venituri ci pierderi ce se face? Se subventioneaza, se inchide activitatea sau se trece pe principiul societatilor comerciale, negociere cerere-oferta.
f) Echilibrul financiar este un obiect important al politicii financiare.
Organele de decizie trebuie sa-si fixeze pozitia in legatura cu eventualele neconcordante, diferenta intre volumul cheltuielilor necesare a fi acoperite de la fondurile publice si volumul resurselor posibile de mobilizat in conditii normale in perioada de referinta.
Da
Se accepta astfel de dezechilibre?
Nu
Daca Da, in ce proportie? Si mai cu seama pe ce cai urmeaza a fi recuperate diferentele.
Dezechilibrul financiar este accidental, provocat de alte dezechilibre (material, f.d.m., monetar etc) sau este provocat pentru restabilirea echilibrului economic.
g) Contractarea imprumuturilor de stat este o problema de politica financiara ce trebuie sa clarifice multiple probleme, intre care enumeram:
In ce scopuri se contracteaza, pentru realizarea unor obiective productive, pentru infrastructura sau finantarea unor cheltuieli de consum?
Din ce resurse se ramburseaza, din veniturile realizate de obiectivele construite pe seama altor sume imprumutate, din venituri publice special afectate acestui scop sau din veniturile generale ale bugetului.
Pe ce termen si in ce conditii se contracteaza?
Daca imprumutul se indexeaza pentru protejarea detinatorilor de titluri impotriva riscului, deprecierii monedei in care a fost exprimat imprumutul;
Imprumutul extern este conditionat de cerinte economice, politice sau de alta natura?
De pozitia adoptata la fiecare din problemele mentionate mai sus depind in final reusita actiunii de contractare a imprumutului, efortul financiar reclamat de rambursare, precum si eficienta actiunii finantate din imprumut.
Politica financiara presupune nu numai stabilirea obiectivelor urmarite intr-un domeniu sau altul si mijloacele pentru atingerea acestora, dar si analiza critica a rezultatelor obtinute prin promovarea sa.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1503
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
