POZITIA CEC IN CADRUL SISTEMULUI BANCAR ROMANESC -SCURT ISTORIC

POZITIA  CEC  IN CADRUL SISTEMULUI BANCAR ROMANESC -SCURT ISTORIC

Originile Casei de Economii si Consemnatiuni se regasesc in eforturile elitelor politice si economice din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de a pune in ordine finantele publice ale tanarului stat roman, rezultat in urma Unirii din 1859.

Infiintata la 24 noiembrie 1864, Cassa de Depuneri si Consemnatiuni reprezinta una dintre marile creatii institutionale apartinand epocii reformatoare a ilustrului domnitor al Unirii Principatelor Romane, Alexandru Ioan Cuza.

Cu luarea masurilor necesare pentru infiintarea Cassei de Depuneri si Consemnatiuni a fost insarcinat ministrul finantelor. In baza acestei insarcinari, ministrul ad-interim de Finante, Nicolae Rosetti-Balanescu, realizeaza un proiect de lege pentru constituirea unei Casse de Depozite si Consignatii, pe care-l supune aprobarii Domnitorului, la 28 iulie 1864.

Dupa ce a fost discutat de Consiliul de Ministri chiar in ziua de 28 iulie, proiectul a fost trimis Consiliului de Stat, insotit de un mesaj al domnitorului care isi exprima dorinta de ²a se putea dota tara cat mai in graba cu o asemenea folositoare institutie²

Astfel pe 24 noiembrie proiectul a devenit lege fiind semnata de domnitorul Cuza, de Mihail Kogalniceanu ca prim-ministru, de Ludovic Steege ca ministru al finantelor si de Nicolae Kretzulescu ca ministru al justitiei.

Infiintarea Casei de Depozite si Consemnatiuni, prin legea de la 24 noiembrie 1864 insemna cel dintai pas pe taranul organizarii creditului, si adunarii de capitaluri spre fructificare, care, oricat erau de modeste si de limitate, insemnau un inceput meritoriu.

Revenea lui Enric Winterhalder sarcina anevoioasa de a lua conducerea acestei institutii financiare, in calitate de prim director si de a-i asigura functionarea administrativa in conditiile cele mai bune cu putinta din acea vreme.

Winterhalder izbuteste sa asigure Casei de Depuneri si Consemnatiuni o functionare linistita si ordonata, dupa cum se poate constata si din prima situatie incheiata la 31 martie 1865, adica dupa primele trei luni de functionare.

Intr-adevar, intre 1 ianuarie si 31 martie 1865, Casa de Depozite si Consemnatiuni primeste depuneri in numerar in valoare de 10.442.547 lei, din care 8.149.449 lei reprezentau depozitele din trecut, si restituie in acelasi interval 1.474.759 lei, dispunand astfel de un sold lichid de 8.967.788 lei.

Din acest disponibil lichid, Casa de Depozite si Consemnatiuni pune la dispozitia tezaurului statului, sub forma de imprumut pe termen scurt si cu o dobanda de 7,5%, o suma de 6.200.000 lei, pastrand in casa 2.767.788 lei, cu care se putea face fata angajamentelor sale.[1]

Cassa de Depuneri si Consemnatiuni functiona ca o institutie asa-zisa autonoma, cu personalitate juridica. In practica autonomia era cu totul iluzorie, ea fiind ingradita prin lege. Limitele atributiilor Cassei de Depuneri si Consemnatiuni erau stabilite de Ministerul Finantelor si acesta avea grija sa pastreze un control strict asupra institutiei.

Daca, sub forma in care a fost infiintata, Cassa de Depuneri si Consemnatiuni si-a indeplinit sarcina de a centraliza si a pune la dispozitia statului mijloace financiare provenite din depuneri judiciare si administrative, din consemnari ordonate prin legi, din bunuri sechestrate, succesiuni vacante, cautiuni, etc., nu acelasi lucru se poate spune despre depunerile voluntare ale populatiei. Cassa de Depuneri si Consemnatiuni a izbutit sa atraga doar depunerile mari ale capitalistilor si mosierilor, nu insa si micile depuneri ale populatiei de la orase si sate. Pentru atragerea acestor mici depuneri, in baza unor decrete din 5 ianuarie si 21 octombrie 1880, a fost infiintata Casa de Economie, ca o anexa a Cassei de Depuneri si Consemnatiuni. Intre cele doua institutii - Cassa de Depuneri si Consemnatiuni si Casa de Economie - s-a stabilit o delimitare a sferei de actiune : Casa de Economie si-a concentrat atentia asupra micilor economii incepand de la un leu pana la 300 de lei, in vreme ce Cassa de Depuneri si Consemnatiuni a ramas sa se ocupe cu pastrarea depunerilor cu caracter obligatoriu, precum si cu atragerea depunerilor voluntare de capitaluri mai insemnate. Odata cu aceasta Cassa de Depuneri si Consemnatiuni si-a schimbat denumirea in Casa de Depuneri, Consemnatiuni si Economie, scopul acesteia fiind potrivit legii, acela de ²a provoca, a pastra, a face producatoare si strange economiile cele mai neansemnate ale clasei muncitoare²

Criza economica declansata in America in toamna anului 1929 molipseste rapid Europa si se transforma in criza economica mondiala. Bancile incep sa aiba probleme, apar falimentele. Lipsa de lichiditati, de numerar, devine o constanta. Sistemul bancar este bulversat, nesiguranta pluteste printre bancheri si clientii acestora, iar viitorul se arata sumbru.

In aceasta atmosfera, are loc o profunda reforma a Cassei de Depuneri, Consemnatiuni si Economie. Casa de Economie se desprinde, devine independenta si isi schimba denumirea in Casa Generala de Economii.

Afluenta mare de capitaluri de la bancile particulare spre Casa Generala de Economii si introducerea unor noi servicii bancare determina, la numai doi ani de la reorganizare, o noua transformare, nu numai a numelui -Casa Nationala de Economii si Cecuri Postale- dar si in ceea ce priveste activitatea si rolul sau in economia romaneasca. Criza economica nu afecteaza operatiunile C.D.C. si C.E.C., din contra, cunosc o si mai mare dezvoltare.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial (1939 - 1945), cele doua institutii sunt chemate sa contribuie intr-o masura mult mai larga la mentinerea stabilitatii financiare a statului, in acest sens, preluand unele atributii ale Bancii Nationale a Romaniei.

Evenimentele politice si economice interne, produse in anii 1944 - 1948, determina schimbari majore ale sistemului si aparatului bancar romanesc. In acest context, Casa de Economii si Consemnatiuni, institutie formata prin contopirea C.D.E. si C.E.C. in anul 1948, ramane pana in anul 1990 singura banca de economii si unica institutie de credit cu atributii legate de atragerea disponibilitatilor banesti ale populatiei.

Dupa 1990, prima incercare de extindere a serviciilor bancare si de pregatire a conditiilor pentru obtinerea statului de banca universala, a constituit-o adoptarea Legii nr.66/1996, prin care CEC devine societate bancara pe actiuni, cu actionar unic statul, avind capitalul subscris si varsat in prezent de 1.749 miliarde lei. 

In cei 140 ani ca au urmat, Casa de Depuneri si Consemnatiuni (actualul C.E.C.) isi indeplineste menirea pentru care a fost creata. CEC-ul a fost una dintre cele cateva institutii bancare ce si-au continuat -in limitele inerente impuse de sistemul economic si politic- activitatea si dupa 1948.

Casa de Depuneri si Consemnatiuni, pe langa activitatile sale firesti, a fost prezenta in marile momente istorice. Astfel, la 12 iunie 1877, Casa de Depuneri si Consemnatiuni emitea o serie de bilete ipotecare. Rostul actiunii era acela de a permite statului roman -in absenta unei banci de emisiune- sa obtina mijloace banesti necesare finantarii razboiului de independenta. Erau, in fond, primi bani de hartie emisi si pusi in circulatie la noi.

Dupa primul razboi mondial, institutia a participat la finantarea procesului de refacere a economiei distruse si a sprijinit operele sociale ale guvernului de cumparare de grau si alimente pentru populatia lipsita de hrana. De asemenea, a contribuit cu 139 milioane lei la ²Imprumutul Unirii², lansat in anul 1919. In perioada interbelica si in anii celui de-al doilea razboi mondial,  s-au acordat statului diverse imprumuturi pentru inzestrarea armatei.

Pe langa operele de mecenat cultural si social, o alta activitate prodigioasa desfasurata de institutie a fost educatia economica a tinerei generatii, concretizata prin multiple actiuni culturale si de invatamant, ea realizand o adevarata opera de pionierat la noi in tara, prin crearea instrumentelor de economisire destinate copiilor din sistemul scolar.

Toate aceste lucruri sunt marturii concludente despre modul in care Casa de Economii si Consemnatiuni, impreuna cu antecesoarele sale, si-a indeplinit misiunea sa istorica si economica.

Astazi, Casa de Economii si Consemnatiuni este mai mult decat o banca, este un simbol national.

Evolutia capitalului este poate cel mai important criteriu de apreciere a fortei financiare a bancii. La un capital social de 220 miliarde lei in 1990, incep sa se adauge fondurile constituite, adica, capitalul social creste, in prezent ajungand la 1.497 miliarde lei.

La experienta acumulata se adauga o alta noua, urmare a extinderii operatiunilor specifice tranzitiei si economiei de piata.

Astfel, CEC-ul s-a dezvoltat atat prin cresterea gamei de produse si servicii bancare pe care le-a oferit clientelei sale, cat si prin asimilarea rapida a unor noi, din care sunt de mentionat: trecerea la creditarea pe termen mediu si lung pentru investitii ; efectuarea de operatiuni de schimb valutar ; derularea operatiunilor de decontare, in numele clientilor.

Interesul clientilor de toate categoriile pentru colaborarea cu Casa de Economii si Consemnatiuni, evolutia acestei clientele contribuie in final la completarea imaginii despre banca.

In mod voit, voi incheia aceste file de istorie cu cel care a creat aceasta istorie a Casei de Economii si Consemnatiuni, cu omul, cu lucratorul de banca, cu acest partas direct la toate rezultatele bune obtinute de pana acum. Angajatii CEC, fie ei conducatori sau lucratori de toate categoriile, au construit cu profesionalism si daruire Casa de Economii si Consemnatiuni, o banca asa cum este ea acum: puternica, competitiva, eficienta si deosebit de necesara si solicitata de un numar mare de clienti de toate categoriile din economia nationala si de catre populatie.