Monopolurile fiscale

Monopolurile fiscale

Monopolul reprezinta dreptul pe care si-l rezerva statul de a produce sau/si de a vinde anumite bunuri de consum. Monopolul fiscal nu este un impozit special, ci o modalitate de percepere a impozitului indirect si este egal cu diferenta dintre pretul de vanzare stabilit de catre stat si costul de productie, inclusiv profitul intreprinzatorului.

Relatia de calcul a acestui impozit este:

I = PV - (CP + P)

unde:

I - impozitul;

PV - pretul de vanzare stabilit de catre stat;

CP - costul de productie;

P - profitul intreprinzatorului.

Deoarece numai statul produce sau vinde astfel de marfuri, el poate stabili un pret in care sa fie inclus si un asemenea impozit direct.

Monopoluri fiscale au fost instituite de catre stat asupra productiei si/sau vanzarii unor marfuri ca: tutunul, sarea, alcoolul, zaharul, cartile de joc, chibriturile si alte produse specifice. Printre tarile in care monopolurile fiscale aduc incasari importante mentionam[1]: Italia (asupra chibriturilor si tutunului), Germania (asupra alcoolului si bauturilor alcoolizate), Spania (asupra tutunului si petrolului).

In functie de sfera lor de cuprindere, monopolurile fiscale pot fi:

depline, cand se stabilesc de catre stat atat asupra productiei, cat si asupra vanzarii cu ridicata si cu amanuntul;

partiale, cand se asaza fie numai asupra productiei si comertului cu ridicata, fie numai asupra comertului cu amanuntul.

In Romania, monopoluri fiscale se instituie asupra chibriturilor, partial asupra alcoolului si diferitelor produse alcoolice, tutunului, timbrelor fiscale, judiciare si postale, Loteriei Nationale, subsolului s.a. Acolo unde se utilizeaza, desi aduc venituri importante statului, monopolurile fiscale afecteaza veniturile reale ale consumatorilor.