Consolidarea conturilor

CONSOLIDAREA CONTURILOR

1. Aspecte privind grupul de societati si reprezentarea sa contabila

Realitatea economica actuala impune tot mai frecvent notiunea de grupuri de societati, acestea actionand practic in toate domeniile de activitate (industrial, comercial, financiar, etc.).

Într-o acceptiune foarte simpla, din punct de vedere economic, grupul reprezinta un ansamblu de entitati juridice autonome care depind de un centru de decizie unic, denumit societate mama.

Aparitia grupurilor a fost determinata de multiple cauze, insa dintre acestea doua au avut o importanta majora:

- dezvoltarea economica in unele tari, care a condus la aparitia si extinderea unor intreprinderi puternice, dominante in domeniul lor de activitate, si care au depasit granitele tarilor de origine, prin implantarea de filiale aproape in intreaga lume. Se poate vorbi chiar despre o mondializare a unor astfel de societati, care de multe ori au dezvoltat entitati juridice distincte, subordonate centrului unic de decizie, insa adaptate specificului local al tarii in care au fost create.

- aparitia si dezvoltarea pietelor financiare organizate, care au facilitat achizitia titlurilor de valoare, in special a celor de capital, de catre diverse societati, acestea dobandind putere de decizie sau o oarecare influenta asupra societatilor emitente. S-au creat astfel, in functie de interesele societatilor cumparatoare a titlurilor de valoare, adevarate structuri bine legate intre ele, respectiv grupuri de societati.

Complexitatea organizarii si structurarii unui grup de societati, precum si aspectele economice, juridice si fiscale legate de existenta grupurilor au generat si vor genera schimbari si in domeniul contabilitatii.

Informatiile furnizate de contabilitatea financiara, la nivelul unei intreprinderi individuale, s-au dovedit de multe ori insuficiente pentru nevoia de informare a utilizatorilor interni si externi. Astfel au aparut noi metode si tehnici care au dat nastere contabilitatii consolidate, utilizatorilor fiindu-le oferite informatii asupra grupurilor prin intermediul documentelor contabile de sinteza. Pentru construirea informatiei, in contabilitatea consolidata au loc agregari ale datelor furnizate de societatea mama si de societatile controlate de aceasta, precum si retratarea anumitor informatii in vederea aplicarii unei anumite metode si tehnici de consolidare, aspecte ce vor fi prezentate in capitolele urmatoare.

Pe de alta parte, contabilitatea consolidata reprezinta si un mijloc de gestiune care permite masurarea rezultatelor grupului si analiza rentabilitatii, in functie de diferite criterii. Astfel apare posibilitatea comparatiilor intre grupuri si intre societatile din cadrul grupului, contabilitatea consolidata fiind la originea unei bune politici manageriale si a unor decizii strategice privind investitiile, sursele de finantare sau rentabilitatea grupului.

2. Conceptul de grup. Tipuri de grupuri.

Economia contemporana a facut sa se dezvolte si sa prospere numeroase grupuri de intreprinderi, cu obiective cateodata unice dar cel mai frecvent diversificate si multiple. În acord cu strategia lor de dezvoltare, aceste intreprinderi au "tesut" o adevarata retea de relatii multilaterale, de la cele mai simple la cele mai complexe, ceea ce a condus la unele scheme organizationale foarte putin inteligibile. Ar fi foarte simplu de fixat "teritoriul" unui grup daca existenta sa ar raspunde unei definitii univoce. Din pacate, limitele acestuia depind inca de abordarea aleasa de catre observator. De fapt, abordarea si definirea grupului este diferita daca la acestea se refera un economist, un jurist sau un fiscalist si de aceea, pentru a intelege mai bine aceste notiuni trebuie parcurse toate abordarile.

Din ratiuni economice legate de performanta, dar si pentru a fi mai putin vulnerabile, intreprinderile au avut si au tendinta de a efectua concentrari. În plan economic, abordate dupa structurile pe care le genereaza, putem vorbi de trei tipuri majore de concentrari:

concentrare orizontala;

concentrare verticala;

concentrare conglomerat.

Concentrarea pe orizontala presupune regruparea intreprinderilor care fabrica acelasi tip de produs sau evolueaza in acelasi sector de activitate. Astfel, grupul format urmareste controlul pietei, eliminand concurenta intre societatile membre. Rationalizarea tehnicilor de productie sau de distributie determinate de aceasta concentrare duce de asemenea la diminuarea costurilor unitare de productie, grupul vizand o strategie de dominare prin costuri, putand impune anumite preturi pe piata.

Concentrarea pe verticala presupune regruparea unor intreprinderi care sunt cliente unele fata de altele sau care executa produse complementare. Prin aceasta forma de concentrare grupul urmareste controlul total al intregului ciclu de productie, de la materia prima pana la produsul finit. Se creeaza astfel o adevarata filiera a grupului, intreprinderea dominanta putandu-se afla in doua ipostaze (in amonte sau in aval) fata de celelalte societati membre. Din acest motiv, in practica se intalnesc doua tipuri de concentrare pe verticala si anume:

Concentrarea pe verticala in amonte defineste situatia in care o intreprindere preia controlul asupra furnizorilor sai, ceea ce ii va permite sa controleze din punct de vedere cantitativ si calitativ materiile prime (sau alte bunuri ori servicii) cu care se aprovizioneaza. De asemenea, se urmareste si reglarea ritmicitatii aprovizionarilor cu bunuri sau servicii si nu in ultimul rand reducerea costurilor acestor aprovizionari, cu influente benefice asupra costurilor de productie.

Concentrarea pe verticala in aval este intalnita atunci cand intreprinderea se indreapta catre consumatorii produselor si serviciilor sale, urmand preluarea controlului asupra clientilor sai. Acest lucru va permite controlul distributiei produselor vandute (clientii fiind integrati in structuri proprii), ameliorarea politicilor promotionale si un control partial al pietei.

Concentrarea conglomerat presupune o regrupare a unor intreprinderi intre care aparent nu exista legaturi economice. Obiectivul acestei concentrari consta in optimizarea profiturilor sau diversificarea riscurilor si de aici o mai mare stabilitate in fata crizelor economice.

Concentrarea intreprinderilor este fenomenul care a determinat constituirea grupurilor. Astfel, "Concentrarea la nivelul unui grup este procesul de intarire a controlului, informarii, puterii, precum si de comasare a patrimoniului in mainile catorva persoane fizice si/sau juridice, ceea ce va permite conducatorilor acestei entitati sa utilizeze enorme mijloace financiare si de productie pentru o politica coerenta si mai putin dependenta de circumstantele legate de tara de implantare, de climatul social, etc."[1]

Societatea mama este cea care asigura controlul, centralizand deciziile strategice, in scopul optimizarii rentabilitatii capitalului investit. Aceasta poate avea propria activitate industriala sau comerciala, coordonand si controland in acelasi timp societatile din cadrul grupului, sau nu are activitati operationale ci doar gestioneaza titlurile de participare pe care le detine, coordonand activitatea diverselor intreprinderi din grup si satisfacand nevoile de finantare de ansamblu. Societatea mama care se ocupa doar cu gestionarea titlurilor de participare poarta numele de holding.

O serie de definitii prezentate in continuare ne vor ajuta sa intelegem mai bine ceea ce este un grup. Astfel:

"Grupul cuprinde ansamblul de societati dependente de o aceeasi unitate de control. În toate cazurile este vorba de a combina avantajele economice, financiare, si fiscale ce tin de acest control unitar cu acelea care tin de autonomia juridica si descentralizarea functionala."[2]

"Se numeste grup de societati ansamblul constituit de mai multe societati fiecare avand existenta ei proprie, dar unite intre ele prin legaturi diverse in virtutea carora una din ele, denumita societate-mama, exercita un control prevalandu-se ca o unitate de decizie, celelalte societati fiind dependente fata de societatea mama."[3]

"Doua sau mai multe societati formeaza un grup daca una dintre ele (societatea care conduce ansamblul) controleaza direct sau indirect alte societati, sau daca ele sunt efectiv controlate de o aceeasi societate (societate in participatie comuna."[4]

Data fiind importanta pe care au capatat-o grupurile de societati, acestea au intrat si in atentia normalizatorilor contabilitatii, diferite organisme internationale emitand definitii ale grupurilor si ocupandu-se de normalizarea activitatii lor, sub diferite aspecte. Astfel:

"Grupul este o societate-mama cu toate filialele ei; societatea mama este o intreprindere care are una sau mai multe filiale; filiala este o intreprindere care este controlata de o alta intreprindere."[5]

Se observa din aceste definitii ca formarea grupurilor raspunde scopului de a supune un ansamblu de societati independente din punct de vedere juridic unei unitati de decizie (conducere), in vederea realizarii unei flexibilitati in activitate si evitarii ajungerii la o talie enorma a unei singure intreprinderi care-si integreaza activitatile, ceea ce ar fi greoi de controlat.

Unitatea de conducere prezenta in notiunea de grup implica anumite dependente (legaturi) ce se stabilesc intre ea si celelalte societati membre, ceea ce genereaza trei tipuri de grupuri:[6]

- grupuri financiare

- grupuri personale

- grupuri contractuale

Într-o viziune asemanatoare, legaturile de dependenta pot fi interpretate ca fiind de tip juridico-financiar, de persoane (de natura directoriala) sau contractuale (tehnico-comerciale).[7]

Grupurile financiare au la baza dependente juridico-financiare, rezultate din detinerea de catre societatea mama, direct sau indirect, a unei parti a actiunilor societatilor membre ale grupului. Detinerea de actiuni da societatii mama dreptul la vot in adunarea generala a filialelor.

Grupurile personale sunt caracterizate printr-o unitate de conducere, fara existenta unor legaturi de capital intre societatea mama si filiale. Aceasta situatie este posibila atunci cand o persoana controleaza doua sau mai multe societati si are interesul corelarii activitatii acestora.

Grupurile contractuale rezulta in urma existentei unei clauze statutare sau ca urmare a acordului unei societati cu alta (contract de exclusivitate, de concesiune sau de subprelucrare) sau cu cativa dintre actionarii celei de-a doua (acordul votului, de desemnare a administratorilor, etc.).

Grupul, asa cum este perceput el, constituie in primul rand o realitate economica si mai putin una juridica, datorita faptului ca in multe tari legislatia nationala nu-i confera acestuia personalitate juridica.

Marea diversitate a grupurilor rezulta din multiplele diferente dintre ele cauzate de dimensiune, natura activitatilor, tipurile de legaturi dintre societatile membre, structura, etc.

Dimensiunea (talia) unui grup se determina in functie de anumite criterii extrase din conturile anuale cum ar fi: totalul bilantului (active), cifra de afaceri, marimea capitalurilor proprii, numarul mediu de salariati, etc. Cifra de afaceri realizata in afara tarii de origine poate da o informatie despre gradul de internationalizare a grupului. În functie criteriile de mai sus grupurile se pot clasifica in grupuri mici (au in general un caracter familial) sau grupuri mari. La randul lor, grupurile mari pot fi nationale (au filiale numai in tara de origine) sau internationale (poseda implantari in strainatate).

Activitatea desfasurata de societatile componente ale unui grup este de multe ori eterogena si se poate intinde pe mai multe sectoare. În functie de aceste activitati grupurile se pot clasifica in: grupuri industriale, grupuri comerciale, grupuri de servicii, grupuri financiare, grupuri de presa, etc.

Datorita diversitatii grupurilor de societati, acestea prezinta mai multe tipuri de comportament[8]:

Comportament de grup patrimonial: societatea mama nu are decat o simpla activitate de portofoliu si actioneaza ca un investitor. Ea administreaza un portofoliu de participatii, fara sa intervina insa in gestiunea filialelor.

Comportament de grup financiar: societatea mama isi extinde zona de competenta dincolo de simpla gestiune a portofoliului. Ea poate exercita o influenta asupra gestiunii participatiilor sale, in special in ceea ce priveste numirea administratorilor din filiale. Societatea mama poate participa la principalele operatiuni financiare ale filialelor prin subscrierea la cresterile de capital, la imprumuturile pe termen lung, etc.

Comportament de grup industrial: societatea mama este interesata, pe langa activitatile financiare, si de partea industriala a participatiilor sale. Societatea mama poate controla investirile si dezinvestirile, poate decide restructurari sau cesiuni, poate organiza dezvoltarea internationala sau diversificarea.

Grupul strategic: depaseste viziunea grupului industrial in masura in care nu este vorba de o strategie impusa de societatea mama, ci de o strategie decisa in comun de catre ansamblul societatilor de grup. Diferitele societati ale grupului sunt integrate in elaborarea si realizarea strategiilor.

Grupul financiar. Conceptul de control. Conceptul de influenta notabila.

Grupurile financiare sunt formate in baza unor legaturi de tip financiar, avand la origine participatiile pe care le detine societatea mama in alte societati. Altfel spus, legaturile financiare deriva din faptul ca o societate este proprietara unei parti din capitalul altei societati.

În functie de cota de participare, legaturile creeaza doua forme de relatii:

relatii de filiatie - atunci cand o societate detine mai mult de 50% din capitalul unei alte societati;

relatii de participare simpla - atunci cand o societate detine intre 10-50% din capitalul altei societati.

Trebuie facuta precizarea ca nu intotdeauna procentul de capital detinut (relevat de valoarea nominala a titlurilor detinute) corespunde intocmai dreptului de vot. Decalajele care pot aparea intre acestea doua se datoreaza existentei unor actiuni cu drept de vot multiplu (dublu), a unor actiuni private de dreptul de vot precum si a existentei unor certificate care dau drept la vot.

Legaturile financiare stabilite intre societatea mama si societatile la care sunt detinute participatii pot avea multiple forme, ceea ce a creat o tipologie a lor. Astfel putem intalni legaturi directe, legaturi indirecte, legaturi radiale, legaturi circulare sau legaturi reciproce.

Legaturile directe apar atunci cand, de exemplu, o societate M detine actiuni ale unei societati A din cadrul aceluiasi grup:

Legaturile indirecte (piramidale) sunt intalnite atunci cand societatea mama M detine o participatie in filiala A, iar aceasta, la randul ei, detine actiuni ale unei alte societati B. Între societatile M si B se formeaza legatura indirecta. Lantul acestor participatii poate continua in cascada, in cadrul aceluiasi grup existand posibilitatea regasirii mai multor lanturi de participatii:

În cazul grupurilor, aceste legaturi indirecte pot capata un aspect radial (arbore) atunci cand societatea M este inconjurata de mai multe filiale A, B, C, etc. si acestea au la randul lor subfiliale:

Legaturile circulare apar in situatia in care se formeaza o bucla de legaturi, cuprinzand mai multe societati, care porneste de la societatea mama M si care se inchide la aceeasi societate:

Legaturile reciproce (incrucisate) sunt determinate, de exemplu, de participatii ale unei societati M la societatea A, care la randul ei are participatii la societatea M:

Am observat ca in definirea grupurilor de societati se face apel la notiunea de filiala. În termeni juridici, filiala reprezinta acea societate a carui capital este detinut in procent mai mare de 50% de catre alta societate. Se observa ca legatura de afiliatie este determinata strict din punct de vedere financiar. În practica, cateodata, notiunii de filiala i se da un continut mult mai larg, care conduce la aparitia mai multor praguri in legaturile de participatie.

Cand participatiile sunt inferioare procentului de 50%, ele nu sunt suficiente pentru a crea o legatura de afiliatie, dar, cateodata sunt suficiente pentru a domina acea societate, daca alti actionari nu detin o cota superioara de capital.

Participatia reprezinta fractia de capital, cuprinsa intre 10 si 50%, detinuta intr-o alta societate. Ca si in cazul filialelor, criteriul este pur financiar.

În cazul in care participatia este de 50%, iar restul actiunilor sunt foarte dispersate, societatea participanta va detine controlul absolut. Detinerea unei fractii mai mici de 10% nu constituie participatie. În cazul societatilor cotate la bursa, detinerea unei cote procentuale de 8-9% permite uneori de a avea o influenta asupra deciziilor de ansamblu, tot asa cum detinerea unei cote de 15-20% din capitalul unei societati poate fi insuficienta pentru exercitarea unei influente asupra societatii.

O schema a grupului economic[9] pune in evidenta societatile componente si legaturile ce se stabilesc intre acestea (gradul de dependenta), tinand cont si de gradul de participare, direct sau indirect, al societatii mama in celelalte societati ale grupului.

Societatea mama exercita asupra celorlalte societati din grup un anumit control sau influenta.

Controlul reprezinta capacitatea de a dirija (elabora si aplica) politicile financiare si operationale ale unei intreprinderi, in scopul obtinerii de avantaje din activitatile sale. El se stabileste ca rezultat al legaturilor de dependenta al societatilor controlate fata de societatea mama.

Legaturile de dependenta, in functie de gradul lor de intensitate, pot fi:

o apartenenta totala la societatea mama, cum apare in cazul sucursalelor;

o dependenta de drept, specifica societatilor aflate sub control exclusiv (cazul filialelor);

o legatura juridica, reprezentata de participatiile detinute la societatile asociate;

o legatura economica, in baza unui contract de concesiune, subprelucrare, sau a unei simple legaturi comerciale; in acest caz societatile sunt excluse de la consolidare.

Modalitatile de control prin care societatea mama le tine pe celelalte sub dependenta sunt urmatoarele:

control exclusiv,

control concomitent (comun),

influenta notabila.

Controlul exclusiv poate fi de drept, de fapt, contractual sau statutar.

Controlul exclusiv de drept exista cand o societate detine, direct sau indirect, majoritatea dreptului de vot intr-o alta intreprindere, respectiv mai mult de 50% din drepturile de vot din adunarea generala a actionarilor.

Controlul exclusiv de fapt rezulta din detinerea, pe durata a doua exercitii succesive, a majoritatii numarului de membri in Consiliul de administratie. Atunci cand actiunile unei societati sunt impartite intre un numar mai mare de persoane, exista posibilitatea controlului exclusiv, detinand chiar mai putin de 50% din dreptul de vot.

Controlul exclusiv contractual sau statutar are loc atunci cand o intreprindere are dreptul de a exercita o influenta dominanta asupra alteia, in virtutea unui contract sau a unei clauze contractuale (statutare).

Controlul concomitent exista in situatia in care un numar limitat de actionari sau asociati partajeaza controlul unei intreprinderi, iar deciziile care se iau sunt rezultatul acordului lor comun. Astfel de control se intalneste in cazul societatilor multigrup (care fac parte din mai multe grupuri). Pentru un control de acest tip trebuie indeplinite doua conditii: partajarea puterii (controlului) si existenta unui numar limitat de actionari sau asociati.

Calificativul concomitent (comun), inseamna ca nici una dintre societati nu este capabila, in mod singular, sa exercite controlul exclusiv.[10]

Influenta notabila este presupusa, in legislatia internationala, atunci cand o societate dispune, direct sau indirect, de o fractiune cel putin egala cu 20% din drepturile de vot ale altei societati. Însa detinerea acestei fractiuni (1/5) din drepturile de vot nu constituie decat prezumtia unei influente notabile. Pentru ca ea sa devina efectiva este necesara manifestarea efectiva a puterii (influentei).

La nivelul doctrinei, o intreprindere are o influenta notabila asupra alteia daca participa la deciziile acesteia. Participarea la decizii consta in:

reprezentare in organele de conducere;

existenta unor operatii intre cele doua societati;

schimbul de personal;

schimbul de informatii.

Cele trei tipuri de control pot fi prezentate schematic astfel[11]: