Performantele si costurile bancare

Performantele si costurile bancare

a). Performantele bancare.

Profitul este, in final, scopul esential al intreprinzatorului bancar pe care acesta il urmareste dealungul intregii sale activitati de management, cumpanind cu grija angajarile pe linia procurarii resurselor si utilizarea acestora, prin acordarea de credite, tinand seama de toate riscurile posibile.

Profitul, exprimand o suma in expresie absoluta (fie ca se prezinta ca atare), respectiv profitul brut, fie ca profit net determinat dupa plata impozitelor, trebuie sa fie raportat la principalele lui determinante, pentru a evidentia interdependentele in evolutia performantelor bancare si pentru a releva instrumentele utilizabile in vederea imbunatatirii performantelor.

Rata rentabilitatii financiare, RF, sau profitul raportat la capital este cea mai semnificativa expresia relativa a profitului, care masoara rezultatele managementului bancar, in ansamblul sau si arata, pentru actionari, efectul angajarii lor in activitatea bancii.

Rata rentabilitatii financiare se determina, asa cum am aratat, prin raportul:

(6)

Profit net, PN, este evidentiat dupa deducerea tuturor cheltuielilor si taxelor, iar capitalul, CP, este considerat ca suma a capitalului social, a profitului nerepartizat si a fondurilor de rezerva. Acest indicator are o mare expresivitate, demonstrand, prin el insasi, o multitudine de aspecte: gradul de generare a profitului, eficienta operationala, efectul de parghie .s.a.m.d.

Rata rentabilitatii economice, RE, sau profitul raportat la active, reflecta efectul capacitatii manageriale de a utiliza resursele financiare si reale ale bancii pentru a genera profit.

Se apreciaza ca rata rentabilitatii economice este cea mai buna masura a eficientei bancare, intrucat exprima direct rezultatul, functie de calitatea managementului specific al intermedierii bancare, de optimizarea operatiunilor active in functie de un volum de resurse date.

(7)

In conceptia bancara resursele ce constituie obiect al intermedierii bancare, creantele, reprezentand creditele acordate, sunt identificate cu precizie. In tot timpul activitatii de creditare se asigura pastrarea egalitatii surselor de provenienta a fondurilor (respectiv a creditorilor) si bineinteles a detinatorilor cu utilizatorile acestora (respectiv a debitorilor).

Deci, resursele ce fac obiectul intermedierii bancare, si veniturile ce reprezinta efectele utilizarii lor, sunt considerate la banci, inclusiv in contabilitate, ca fluxuri distincte.

De aici faptul ca dimensiunile veniturilor sunt mult mai mici decat in alte ramuri de activitate.

Veniturile brute realizate ca urmare a modului de utilizare a activelor, diminuate cu sumele platite pentru resursele angajate, au un circuit propriu si reprezinta in final, ca venituri nete, o expresie a eficientei activelor bancare.

Venitul net sta, in ultima instanta, la baza calculului de determinare si exprimare a profitului, care permite sa se determine rata profitului , sau rentabilitatea gestiunii bancii, RP, ca raport intre profitul net si venituri totale, VT.

(8)

Aceasta se asociaza cu indicatorul ratei utilizarii activelor, RU, expresie a raportului intre venituri si active:

= (9)

Asocierea este evidenta pentru a determina o corelatie semnificativa:

(10)

De mare expresivitate pentru banca, in calitate de intermediar financiar, este efectul de parghie, de levier, levierul financiar, LF, reprezentand raportul dintre datoriile totale, DT, si capitalul bancii, CP, al bancii,.

Efectul de parghie (levier), EL, arata gradul in care utilizarea unor resurse suplimentare, imprumutate, serveste cresterii rentabilitatii capitalului propriu (al rentabilitatii financiare), determinarea acestuia facandu-se astfel:

(11)

unde rd reprezinta rata dobanzii bonificate.

Efectul de parghie actioneaza atunci cand angajarea unor resurse noi este avantajoasa, respectiv cand costul resurselor este mai mic sau cel putin egal cu rentabilitatea economica.

Se poate evidentia urmatoarea relatie directa :

(12)

Indicatorii de rentabilitate rezulta din datele contabile care reflecta perioada de referinta, in cele mai sintetice expresii ale sale: bilantul si situatia veniturilor (sau contul de profit).

Indicatorii rentabilitatii, prezentati mai sus, sunt masuri retroprespective ale profitabilitatii, oferind informatii referitoare la trecut, pentru a determina performantele profitabilitatii curente sau viitoare se foloseste un indicator prospectiv, numit marja dobanzii nete, determinat astfel:

(13)

unde: - V.D. = veniturile din dobanzi;

- K.D. = cheltuielile cu dobanzi.

Potentialul prospectiv al marjei deriva din posibilitatea luarii in considerare a realizarilor recente, pe fractiuni de an, referitoare la ratele dobinzii la depozite si imprumuturi si extrapolarea acestora pe perioada ramasa din an, metoda putandu-se utiliza si pentru perioade mai mari de 1 an.

Pe baza datelor din aceste documente contabile se determina si indicatorii performantei bancare.

Succesiunea calculelor este prezentata in tabelul nr.4:

Tabelul nr.4. Indicatori de performanta bancara

Dincolo de semnificatia fiecarui indicator, evidenta prin determinantele sale, se remarca legaturile intre acesti indicatori, prezentate mai sus.

b).Costurile bancare

Optimizarea raportului intre venituri si costuri constituie o latura esentiala a managementului bancar, sursa efectiva a cresterii profitului bancar.

Acest aspect nu este numai o problema strict bancara, ci o componenta importanta a activitatii economice, o expresie a evolutiei economice de ansamblu ei, fiind o realitate fara de care analiza costurilor bancare n-ar avea intreaga semnificatie.

Activitatea bancara de intermediere a circulatiei capitalului si de efectuare de servicii in stransa legatura cu circuitul monetar este, pe de o parte, deosebit de utila societatii, iar pe de alta parte, ocupa un loc in continua crestere in activitatea sociala, respectiv in produsul intern brut.

Productia imputata serviciilor bancare corespunde aproximativ produsului net bancar, reprezentand deci costul de functionare a bancilor.

Pe de o parte, se poate considera ca, in conditiile in care sistemul bancar in tarile dezvoltate are o functionalitate data, cu cat cheltuielile privind activitatea bancara sunt mai mici, cu atat sistemul national respectiv este mai performant, din acest punct de vedere fiind necesara minimizarea costurilor bancare.

Examinarea raportului venituri-cheltuieli, raport important pentru fiecare banca, scoate in evidenta faptul ca nu toate activitatile desfasurate de catre banci au, prin ele insesi, conditii de autogestiune, ca unele functiuni nu au venituri acoperitoare pe masura cheltuielilor prilejuite, si ca acestea isi gasesc recuperarea global, deci prin umflarea preturilor unor alte servicii desfasurate de banci.

Ideea ca serviciile bancare, oricare ar fi ele, trebuie sa fie platite de cei care beneficiaza, si sa nu fie transferate asupra altora, capata tot mai mult circulatie si intelegere, insa pana la punerea in aplicare a acestui principiu, este inca nevoie de timp, de o evolutie care a inceput, dar care face inca pasi mici.

In activitatea bancilor, considerand ansamblul functiilor indeplinite in calitate de intermediari, trebuie sa distingem doua categorii mari ale costurilor:

costul resurselor corespondent al materiei prime in intreprinderile industriale;

costul de functionare ( de prelucrare), distribuire si recuperare a disponibilitatilor colectate.

In evolutia lor, principalele elemente de structura a costurilor bancare au ritmuri specifice.

In ce priveste evolutia costului resurselor, acesta decurge din evolutia dobanzii, determinata de conditiile de piata in economie si de orientarile de politica a dobanzii.

In expresia sa medie, dobanda de piata are niveluri distincte, pornind de la taxa scontului pana la dobanda de valorificare a diferitelor disponibilitati, nivelul national al dobanzii depinzand de evolutia puterii de cumparare, de gradul de eroziune a capitalului, existand in acest cadru situatii foarte diferite de la tara la tara, si in acest sens, toate bancile au o situatie egala in raport cu costul de obtinere a resurselor.

Pentru banca este prioritara analiza componentelor costului de functionare, asa cum sunt acestea abordate din punct de vedere bancar.

Cheltuielile de personal, implicand salarizarea si sarcinile sociale aferente, reprezinta, de departe, cea mai importanta componenta a costurilor de functionare.

Ca dimensiune semnificativa, personalul bancilor reprezenta in totalul populatiei active cifre relativ apropiate in diverse tari : 2,4 % (Franta si Marea Britanie); 2,5 % (Germania., Olanda) dar si 2,6 % (Grecia), 2,8 % (Irlanda) si 2,9 % (Belgia).

In aprecierea eficientei activitatii personalului trebuie sa se ia in considerare specificul specialistului bancar, care adesea actioneaza ca sfatuitor, consultant, intr-un cadru de dialog si colaborare, de responsabilitate pentru el, si de mare utilitate pentru client, fapt ce-l deosebeste net de alt prestator de servicii.

Pe de alta parte, trebuie evidentiat ca informatica si tehnica moderna au fost implementate amplu, in ultimele decenii revolutionand tehnica bancara, facilitand munca si actionand in sensul cresterii productivitatii muncii.

Un aspect deosebit care ridica cheltuielile cu personalul este gradul inalt de calificare a angajatilor bancari, calificare ceruta de natura si continutul activitatii, de responsabilitatile asumate, de tehnologiile informationale utilizate.

Cheltuielile generale si amortismentul ca element ponderal de cost inregistreaza o continua crestere, sporind continuu cheltuielile legate de dezvoltarea retelei (infiintarea de filiale si ghisee) si pentru intarirea securitatii casieriilor si salilor de seifuri.

De asemenea, cheltuieli de investitii si amortizare (sau de plati pentru serviciile prestate de societatile specializate de gestiune si informatica) sunt necesare in legatura cu extinderea si perfectionarea retelei agregate pentru prestarea de servicii bancare: automatele bancare, terminalele de plati electronice si retelele aferente.

Rezervele reprezinta si ele un important element al costului bancar, asigurand resursele necesare pentru acoperirea riscului decurgand din operatiile de credit, al creantelor irecuperabile.

Determinate ca o destinatie data profitului brut, in cadrul ecuatiei: profit brut = rezerve + impozite + profit net, volumul rezervelor are valori substantiale, intrecand adesea valoarea profitului net ce revine bancilor, fapt obisnuit pe plan mondial.

Printre impozitele si taxele cuprinse in costurile bancare mentionam: impozite pe profit, impozitele asupra salariilor personalului, taxa asupra volumului creditului ce se include direct in dobanzile percepute de la clienti, taxa asupra valorii adaugate, care se aplica numai asupra serviciilor prestate ca atare (comisioane).

In prezent, in conditiile armonizarii functionalitatii bancilor si apropierii regimurilor legale existente in toate tarile dezvoltate, se actioneaza pe scara larga pentru activizarea concurentei, ceea ce inseamna necesitatea diminuarii cheltuielilor bancare, in paralel cu cresterea veniturilor bancilor.