Sistemul Monetar European, Uniunea Economica si Monetara si introducerea Euro

Sistemul Monetar European, Uniunea Economica si Monetara si introducerea Euro

Bazele constructiei monetare europene au fost puse la summit-ul de la La Haye (dec. 1969), in cursul caruia Consiliul European a adoptat o directiva de relansare a constructiei comunitare. Ca urmare a planului Werner (dupa numele ministrului de finante al Luxembourgului), sefii de stat si de guvern au propus o uniune economica si monetara si armonizarea politicilor economice conjuncturale. Acest plan a fost repus in cauza de criza SMI.

Totusi, ca urmare a acordurilor de la Washington din decembrie 1971, care largeau masele de fluctuatie in interiorul SMI in raport cu dolarul, tarile europene au decis sa stabileasca intre ele un sistem de schimb bazat pe limitarea mai strinsa a marjelor de fluctuatie. Ele au depus eforturi de a stabiliza cursurile de schimb cu scopul de a conserva experienta Politicii Agricole Comune.

1. Sarpele monetar

in 1972 acordurile de la Bale au dat nastere Sarpelui Monetar European. Cele sase tari ale Europei comunitare (Franta, Germania, Belgia, Olanda, Italia si Luxemburg) si Marea Britanie au decis sa franeze fluctuatiile cursului de schimb al monedelor lor. 'Tunelul' a fost constituit din marjele superioara si inferioara de fluctuatie autorizate, in raport cu dolarul: +2,25% si -2,25%. Sarpele este constituit din evolutia fiecarui cuplu de monede europene, ale caror cursuri de schimb nu pot sa se departeze unul de altul mai mult de 2,25% cu totul (latimea sarpelui este de doua ori mai mica decat a tunelului, care are ca punct de referinta dolarul)¹⁴. Fata de dolar flotau concertat, miscarile ondulatorii ale acestei flotari fiind asemanatoare miscarilor unui sarpe intr-uh tunel, de unde si denumirea sistemului.

Mentinerea raporturilor valorice stabilite intre monede se facea prin interventii frecvente ale bancilor centrale pe piata valutara.

Sistemul 'sarpelui monetar'¹⁵ a functionat cu mari dificultati fiind necesare reajustari de paritati prin devalorizare si revalorizare. Chiar dupa punerea in aplicare a sistemului, Regatul Unit (cu Irlanda) parasesc sarpele in iunie 1972 si Italia in februarie anul urmator. in 1972 Statele Unite coboara cursul dolarului, dar la inceputul anului 1973 dolarul se depreciaza din nou foarte tare. Dolarii continuau sa paraseasca teritoriul american, Germania si celelalte tari europene lasand monedele lor sa varieze in raport cu dolarul. in sfarsit, Statele Unite si tarile europene au luat decizia unei fluctuatii generalizate in martie 1973, ceea ce marcheaza abandonul definitiv al sistemului Bretton Woods si al tunelului.

Dolarul a continuat sa se deprecieze in raport cu marca germana, ceea ce a creat tensiuni. Se iveau astfel, doua grupe de tari: una a carei moneda tindea sa creasca, ca Germania, cealalta a carei moneda scadea, ca Franta. Primul soc petrolier a accentuat aceste divergente, si Franta a parasit sarpele in ianuarie 1974, intrand in el din nou in iulie 1975. Inflatia si scurgerile de capital ale tarilor cu moneda slaba le imping la depreciere. Germania adopta focalizarea agregatelor monetare pentru a stapani inflatia, iar Franta urmarind, in schimb, o politica bugetara expansionista, paraseste din nou sistemul in martie 1976. incepand cu aceasta data, realinierile au devenit mai frecvente, intre aprilie 1972 si martie 1977avand loc 31 ajustari de paritati.

Ca urmare, se impuneau schimbari de natura a asigura mai multa stabilitate cursurilor, in absenta careia erau compromise sansele integrarii economice si politice.

Sistemul incepe sa se consolideze numai ca urmare a deciziei luate la Bremen in iulie 1978deacreaSME.

Sistemul Monetar European

La 13 martie 1979 a fost instituita intre membrii importanti ai Comunitatii Europene o structura mult mai bine asezata decat fostul 'sarpe monetar', Sistemul Monetar European. Acesta era mult mai clar elaborat si se baza pe trei elemente:

Moneda ECU, care reprezenta un cos compus din monedele statelor membre. ECU era moneda care servea ca baza pentru stabilirea indicatorilor de divergenta, era folosita in mecanismele de interventie si de credit, fiind un mijloc de armonizare intre autoritatile monetare ale statelor;

Mecanismele de schimb: fiecare moneda avea un curs pivot atasat unitatii de cont europene. Marjele de fluctuatie autorizate erau de 2,25%, iar daca o moneda depasea aceste marje, autoritatile monetare erau obligate sa intervina;

Mecanismele de credit: statele transferau FECOM-ului 20% din rezervele lor in aur si devize.

ECU

E.C.U era unitatea monetara europeana definita prin legislatia comunitara promulgata in cadrul Sistemului Monetar European. Moneda Uniunii Europene era o moneda scripturala, un cos de monede europene, fiecare avand o anumita pondere, in functie de marimea PNB al tarii respective si de ponderea fiecarei tari in comertul intercomunitar.

Fiecare moneda europeana avea atunci un curs definit in raport cu E.C.U si calculat zi de zi. E.C.U nu era decat o unitate de cont comuna ansamblului monedelor din cosul comunitar.

in mecanismul de schimb european, E.C.U indeplinea patru functii¹⁶:

Punct de referinta pentru fixarea cursurilor pivot, in raport de care sunt definite marjele de fluctuatie autorizate.

Punct de referinta al unui sistem de avertizare care conducea autoritatile monetare nationale la luarea de masuri inainte ca marjele de fluctuatie autorizate sa fie depasite.

Unitate de cont pentru tranzactiile dintre bancile centrale si pentru decontarea achizitiilor si vanzarilor de monede pentru sustinerea cursurilor. . Unitate de cont pentru asistenta acordata de Uniunea Europeana, in ceea ce priveste cosul monetar al E.C.U acesta a fost alcatuit din monedele nationale ale statelor membre ale Uniunii Europene. Compozitia cantitativa a cosului a fost revazuta de fiecare data cand o noua tara intra in Uniunea Europeana. Deoarece francii belgieni si luxemburghezi aveau aceeasi paritate, in practica se utiliza unitatea franc-belgo-luxemburgheza. Monedele care faceau parte din cosul monetar si paritatile acestora la 1 mai 1997 sunt prezentate in tabelul de mai jos:

Sursa: Uniunea Europeana

Fiecare moneda participanta la sistem avea un curs pivot.

Cursul pivot era cursul unei monede europene, determinat de banca sa centrala si pe care autoritatile monetare nationale se angajau sa-1 mentina in limitele marjelor de fluctuatie autorizate.

Cursul pivot putea fi:

Curs pivot in ECU care arata cat valora o unitate monetara in ECU;

Curs pivot in moneda nationala care arata cate unitati monetare nationale alcatuiau un ECU.

Mecanismul de schimb

Sistemul monetar european permitea asigurarea organizarii pietei valutare operand pe aceasta piata si intervenind asupra cererii si ofertei unei monede a unei tari membre a mecanismului de schimb european, in functie de care se stopau tensiunile in urcare sau in scadere ale monedei.

Principiul simplificat al mecanismului pus in practica pentru a reglementa interventiile bancilor centrale, se baza pe tunelul monetar, care permitea cursurilor monedelor sa varieze in limitele marjelor de fluctuatie autorizate.

Pentru a face astfel incat monedele sa nu paraseasca tunelul¹⁷, bancile centrale interveneau pornind de la un punct fix pentru fiecare moneda, numit punct de interventie.

Mentinerea cursurilor in limitele marjelor respective de fluctuatie presupunea, evident, interventii ale bancilor centrale, urmand metoda clasica, prin vanzari si cumparari ale monedelor comunitare participante la sistem, fata de care o anumita moneda s-a apreciat sau s-a depreciat.

Interventia avea doua aspecte¹⁸:

in primul rand era obligatorie atunci cand o moneda atingea limitele grilei de paritati, adica atingea punctul maxim admis de scumpire sau ieftinire fata de una sau mai multe, sau fata de toate monedele comunitare. Sursele acestor interventii erau, mai ales, disponibilitatile aflate la F.E.C.O.M., dar si rezervele bancilor centrale.

Evolutia cursurilor si supravegherea lor, precum si bunul mers al sistemului, au fost facilitate de actiunea Fondului European de Cooperare Monetara. Creat la 3 aprilie 1973, a fost destinat sa devina embrionul viitoarei Banci Central Europene.

intr-o prima etapa acesta administra regulile mecanismului de schimb si mecanismele de credit europene. Apoi a devenit institutia care asigura rezervele (statutul Sistemului Monetar European prevedea ca Bancile Central Europene sa puna la dispozitia F.E.C.O.M. 20% din rezervele lor in aur sau dolari) si realiza operatiuni de reglementare intre Bancile Centrale. Se poate spune ca intr-o oarecare masura, F.E.C.O.M. era Banca Bancilor Centrale.

F.E.C.O.M. avea rolul de a ajuta Bancile Centrale in interventiile lor, cu titlu de reglementare a schimburilor. Prin intermediul sau acestea puteau beneficia de credite speciale sub forma de finantari contabilizate in E.C.U dupa cum urmeaza:

Pe termen scurt, intr-un volum limitat rambursabil in 45 de zile.

Pe termen scurt rambursabil in 3 luni.

Pe termen mediu.