Problema globalizarii - asistenta oficiala pentru dezvolare - investitii

Problema globalizarii - asistenta oficiala pentru dezvolare - investitii

Fenomenele care marcheaza evolutia economiei mondiale in ultimele decenii stau sub semnul globalizarii, al interdependentelor si interactiunii. Orice s-ar intampla, in orice colt al lumii, are efecte mai mult sau mai putin ample asupra intregii economii mondiale.

Procesul globalizarii este de data relativ recenta. El s-a manifestat mai ales dupa al doilea razboi mondial si a cunoscut o dezvoltare spectaculoasa mai ales dupa anii 80, odata cu globalizarea pietelor financiare. Zonele cele mai "expuse" globalizarii au cunoscut cele mai inalte cresteri. Intre 1987 si 2001, ponderea in P.N.B. mondial a Americii Latine a crescut de la 4,1% la 5,7%, pentru Asia (fara Japonia), de la 8,8% la 12,2%, in timp ce pentru Africa (zona cel mai putin atinsa de "virusul"globalizarii) aceasta pondere a scazut de la 2,4% la 1,5%. Eficienta finantarii private in procesul de globalizare este, de asemenea, demonstrata de fapte: investitiile in tarile emergente au crescut de la 13 miliarde dolari pe an intre 1981 si 1989 la o medie de 84 miliarde pe an intre 1990 si 2001. In ceea ce priveste Asia, dezvoltarea nu este un mit, ci o realitate. Durata medie a vietii in Coreea de Sud, Thailanda si Malaiezia este acum de 68 de ani, fata de 57 in anii '70. In aceeasi perioada, rata de alfabetizare a crescut de la 83% la 91% in aceste tari.

Viteza deosebita cu care globalizarea a cuprins intreaga lume i-a facut pe unii specialisti sa aprecieze ca " traim transformari profunde care vor rearanja politica si economia secolului urmator.

Nu vor mai fi economii nationale, atunci cand acest proces va fi incheiat. Tot ceea ce va mai ramane in cadrul unor granite vor fi oamenii, care vor compune natiunile"[1]. Cu alte cuvinte, tot ceea ce tine de activitatea economica va apartine unei economii globale, in care nationalul va fi foarte greu de identificat. In opinia aceluiasi specialist, bunastarea oamenilor va depinde de succesul marilor corporatii si nu de succesul fiecarei natiuni. Rolul statului, in contextul globalizarii, tinde sa se minimizeze. Daca, pana acum cateva decenii, el reprezenta principalul actor al relatiilor economice internationale, regulatorul activitatii economice nationale, se apreciaza ca statul a pierdut astazi acest rol in favoarea companiilor transnationale.

Cu toate acestea, exista si opinii[2] conform carora institutiile politice ale statului raman principala forta in modelarea economiei mondiale. Economia mondiala este astazi tot mai politizata, interdependentele dintre tari sunt tot mai mari, nu numai in plan economic, ci si politic. Efectele balantelor de plati, ale ratelor de schimb si ale celorlalte aspecte economice sunt resimtite in economia mondiala si prin prisma implicatiilor lor politice. Statele nationale opereaza la nivel international pe diferite stadii de putere, concurand pentru o pozitie mai buna in comertul international, atragerea de investitii straine, cresterea competitivitatii, toate acestea cu scopul maximizarii bunastarii sociale. In afara de acestea, globalizarea ridica si multe alte controverse. Volatilitatea ridicata a variabilelor pietei (rate de schimb, rate ale dobanzii, cursul titlurilor) este o consecinta a globalizarii. Liberalizarea pietelor (80% din pietele emergente au o totala convertibilitate a monedei, fata de 37% in 1987) concomitent cu mentinerea unor rate fixe de convertibilitate au incurajat speculatiile, care au condus in cele din urma la declansarea unor adevarate crize (vezi criza din Asia). Alte neajunsuri ale procesului de globalizare a finantelor le reprezinta deficitele conturilor curente, care in ultima decada au crescut, ingreunand si mai mult indatorarea externa, peste capacitatea de finantare a acesteia de la banci sau institutii multilaterale. Decalajul intre nevoile de finantare pe termen lung si resursele disponibile a inceput sa fie acoperit de fondurile volatile pe termen scurt. Dupa 1992, pietele emergente au devenit puternic dependente de pietele de export, mai ales ca urmare a politicilor monetare si bugetare.

Pana la globalizarea finantelor, principalele probleme ce trebuiau avute in vedere erau de natura macroeconomica: inflatie, buget, comert exterior. Dupa anii '80, dezechilibrele ce trebuie gestionate sunt de natura microeconomica si privesc :

intarirea sectorului financiar,

evitarea excesului de oferta financiara, care poate conduce la operatiuni speculative de anvergura,

intarirea sistemului companiilor private,

evitarea dezechilibrului reformelor structurale, in sensul ca o deschidere brusca catre exterior poate conduce la un puternic deficit al balantei de plati,

modelul asiatic de dezvoltare, in special neajunsurile sale.

De altfel, specialistii[4] considera criza din Asia si o criza a modelului asiatic de dezvoltare, de fapt a modelului japonez de dezvoltare, considerat cel mai bun pana acum si anume dezvoltarea industriala orientata catre export.

Definirea globalizarii

Pentru fiecare dintre noi globalizarea reprezinta altceva. Implicatiile pe care acest fenomen le are asupra tuturor componentelor vietii economice si sociale determina aparitia numeroaselor curente de opinie in legatura nu doar cu ce reprezinta aceasta, dar si cu ceea ce implica ea.

In incercarile de a defini globalizarea, cel mai la indemana mod este de a o considera sinonima cu schimburile comerciale intre natiuni. E o imensa greseala, pentru ca nu reprezinta realitatea, globalizarea reprezentand un salt cantitativ si calitativ al unei intregi ordinii economice internationale. Globalizarea este o noua era, in care nu se mai aplica vechile paradigme si analize, o revolutie fara precedent la scara mondiala.

Intr-un sens neutru, globalizarea este un proces de extindere a tranzactiilor intre oameni dincolo de granitele fiecarei tari si de adancire a interdependentelor intre entitati globale, care pot fi private, institutii publice sau guverne. Acest proces este condus de forte economice (ca liberalizarea schimburilor comerciale), tehnologice (comunicatii, informatii) si politice (caderea comunismului).

Globalizarea difera de celelalte forme de intensificare a interdependentelor intre natiuni, ea implica un proces calitativ, bazat mai degraba pe o piata globala consolidata a productiei, distributiei, consumului, decat pe piete nationale autonome. Ea implica, de asemenea, cresterea atat a riscurilor cat si a oportunitatilor pentru indivizi si comunitati in transformarea traditiilor si modelului de consum, accentuandu-se mobilitatea, simultaneitatea, pluralismul si cresterea alternativelor de satisfacere a nevoilor. Globalizarea implica cresterea interdependentelor si legaturilor in lumea moderna, ca urmare a dezvoltarii fara precedent a fluxurilor de bunuri si servicii, a capitalurilor, informatiilor, precum si mobilitatea ridicata a persoanelor. Procesul este condus de cuceririle tehnologice, reducerea costului tranzactiilor si are drept principalii actori societatile transnationale.

Dintr-o perspectiva mai practica, globalizarea reprezinta, asa cum arata presedintele grupul american ABB, "libertatea grupului meu de a investi unde si cand doreste, de a produce ce doreste, de a se aprovizioneze de unde doreste, de e realiza tot ceea ce doreste cu cat mai putine piedici posibile legate de dreptul muncii si reguli sociale".

Originea globalizarii

Chiar inainte de Christos, negustorii fenicienii si grecii aveau reprezentanti dincolo de granitele tarii lor pentru a vinde sau cumpara marfuri. Expansiunea romana a dus cu sine raspandirea tehnicilor, produselor si a altor simboluri materializate, care se pastreaza si astazi.

In 1600, compania britanica a Indiilor de Est si-a stabilit sucursale in toata Asia. Cam in aceeasi perioada, companiile daneze si-au deschis si ele sucursale in Asia.

Succesele repurtate dincolo de granitele propriei tari, curiozitatea si dorinta de a face afaceri in toata lumea, chiar si esecurile, au contribuit la mentinerea vie a interesului pentru piata externa.

Dupa 1800, tot mai multe firme sunt angrenate in derularea la scara internationala a afacerilor lor. Prima firma de succes americana pe piata externa a fost Singer Sewing Machine, care a construit o fabrica in Scotia in 1868. In mai putin de douazeci de ani,

Singer a devenit o firma binecunoscuta in lume, cu fabrici in mai multe tari. Alte firme americane au urmat exemplul internationalizarii, iar in 1914, cel putin 37 de companii americane deschisesera unitati de productie in doua sau mai multe tari. Pana la primul razboi mondial, multe companii, mai ales americane, isi deschisesera portile catre piata internationala. Compania Ford avea unitati de asamblare in 14 tari, General Motors si Chrysler au urmat-o. In anii'20, toate trei companiile detineau dimensiuni impresionante ale activitatii lor dincolo de granita. Tot atunci, toate masinile vandute in

Japonia erau fabricate in Statele Unite si asamblate in Japonia. Tot in aceeasi perioada, un alt mare investitor american, General Electric, avea unitati productive in Europa, America Latina si Asia.

Firmele americane erau in aceea perioada de departe cei mai mari investitori ai lumii. Dar si firmele europene isi indreptau atentia tot mai mult catre piata mondiala. Friedrich Bayer si-a construit fabrici in Rusia, Belgia si Franta, iar astazi este una dintre cele mai mari companii de produse chimice din lume.

Atentia asupra exteriorului a fost o preocupare permanenta a omului, inca din cele mai vechi timpuri. Cu toate acestea procesul de globalizare incepe sa se defineasca mai concret dupa cel de-al doilea razboi mondial, prin participantii sai. Globalizarea implica internationalizarea schimburilor comerciale, a productiei si, in ultimele decenii, a pietelor de capital.

Internationalizarea productiei este considerata inima procesului de globalizare. In cadrul procesului de internationalizare a productiei, de fapt de globalizare a procesului de productie, corporatiile transnationale reprezinta elementul esential. Peste 800 000 de filiale, apartinand celor peste 60 000 de corporatii formeaza un univers care implica atat relatii pe baza de transferuri de capital cat si asa numitele non-equity relations, respectiv relatii care nu implica transferuri de capital. Dimensiunea procesului de globalizare la nivelul productiei este reflectata de amploarea procesului de transnationalizare a economiei mondiale. Companiile transnationale detin active in strainatate in valoare de 30 trilioane USD, exporta produse care valoreaza 3,1 trilioane USD, au un personal in strainatate de peste 54 milioane persoane[5]!

Productia internationala are mai multe dimensiuni. Principalele sale caracteristici globale pot fi rezumate astfel:

valoarea productiei realizate de societatile transnationale (societati-mama si filiale) reprezinta un sfert din produsul global mondial, din care o treime se realizeaza in tarile gazda. Vanzarile filialelor pe pietele interne si internationale reprezentau in jur de 17 trilioane de USD, comparativ cu cele 9 trilioane USD ale exporturilor mondiale in acelasi an (2003).

Din punct de vedere al structurii productiei mondiale, in tarile dezvoltate domina productia de servicii, in timp ce in tarile in dezvoltare domina productia de bunuri. De altfel, orientarea investitiilor directe la nivel mondial reflecta schimbarile survenite in structura economiei mondiale precum si dinamica deosebita a sectorului tertiar in toate categoriile de tari;

Fluxurile tehnologice joaca un rol deosebit de important in procesul de globalizare al productiei. Tehnologia se exporta prin produsele pe care le incorporeaza (masurata prin valoarea exporturilor catre filiale) direct, ca urmare a intelegerilor contractuale (masurata prin valoarea platilor si incasarilor generate de acestea) sau prin intermediul programelor de training (masurata prin costul resurselor antrenate in aceste procese). Un indicator care reflecta de asemenea transferul de tehnologie il reprezinta royalty-urile si taxele din contractele de licenta, care au cunoscut o importanta crestere dupa 1980. Fluxurile de tehnologie reprezinta motorul globalizarii productiei, iar in tarile dezvoltate continua sa detina monopolul tehnologic, esential in lupta pentru pastrarea competitivitatii la nivel intern si international. De altfel, din punct de vedere al incasarilor din royalty si taxe de licenta, tarile dezvoltate detin peste 98%.

In stransa legatura cu fluxurile tehnologice, cercetarea - dezvoltarea constituie secretul succesului in procesul de globalizare. Activitatea de cercetare - dezvoltare continua, insa, sa se deruleze la nivelul companiei mama, adica in tarile de origine, iar filialele cheltuiesc mult mai putin in activitatea de cercetare - dezvoltare decat firmele mama.

Acest lucru este de natura a face din procesul de globalizare o "cale" de pastrare a decalajelor ce exista intre tarile de origine (marea lor majoritate tari dezvoltate) si tarile gazda in dezvoltare.

- Comertul international, in calitate de componenta a procesului de globalizare, este stimulat de productia globala, ca urmare a schimburilor comerciale pe care le genereaza societatile transnationale. Se poate aprecia ca globalizarea procesului de productie este o consecinta si a piedicilor ridicate in calea comertului international, in sensul ca firmele si-au transferat productia in tarile cu restrictii in calea schimburilor internationale. Comertul international este astazi de departe dominat de societatile transnationale, apreciindu-se ca ele deruleaza peste doua treimi din schimburile comerciale internationale, iar comertul intra-firma detine cam o treime.

Globalizarea productiei genereaza oportunitati de angajare, ceea ce constituie un aspect pozitiv pentru economia tarilor gazda, mai ales atunci cand este vorba de tari care se confrunta cu grave probleme ale somajului.

In stransa legatura cu internationalizarea productiei, un alt factor al globalizarii il reprezinta comertul international. Comertul international, ca cel mai vechi flux al circuitului mondial a fost devansat de productia globala. Si comertul international este puternic dominat de companiile transnationale!

Institutionalizarea comertului international dupa cel de-al doilea razboi mondial a avut drept consecinta principala reducerea tarifelor, in special la produsele manufacturate, ceea ce a permis tarilor in dezvoltare sa castige noi si noi piete. Valorificarea oportunitatilor oferite prin prisma globalizarii s-a constituit intr-un factor dinamizator al comertului international. Ritmul mediu anual de crestere al exporturilor internationale a fost in perioada 1995 - 2000 de 3,6% pe ansamblul economiei mondiale, iar cel al importurilor de 3,8%. Cele mai ridicate ritmuri le-au inregistrat tarile in dezvoltare, ceea ce demonstreaza o evolutie ascendenta a pozitiei lor in comertul international.

Cu toate acestea, evolutia comertului international in ultimii ani a fost marcata de crizele care au avut loc in diferite regiuni ale lumii. Procesul globalizarii a demonstrat o data in plus ca interdependentele dintre state sunt mai stranse ca oricand si ca nimeni nu este invulnerabil in fata fenomenelor negative care afecteaza o regiune sau alta. In ceea ce priveste termenii schimbului, se constata o inrautatire a acestora, mai ales pentru tarile africane, ceea ce reflecta o adancire a decalajului dintre aceste tari si cele dezvoltate.

Desi liberalizarea comertului international, in special prin prisma acordurilor negociate in cadrul Rundei Uruguay, este un fapt de necontestat, aceasta nu a condus intotdeauna la accelerarea dezvoltarii in tarile mai putin avansate. Produsele de interes la exportul tarilor in dezvoltare continua sa se confrunte cu bariere la intrarea in tarile dezvoltate. Este vorba in special de produsele agricole si cele textile. Se apreciaza ca in comertul cu produsele textile, restrictiile cantitative existente la exportul tarilor in dezvoltare, rezultate din acorduri nu vor fi inlaturate inainte de anul 2005.

Dificultatile resimtite ca urmare a restrictionarii comertului cu aceste produse, se reflecta negativ asupra unor aspecte deosebit de sensibile ale economiei acestor tari. Accesul greu al produselor agricole pe pietele tarilor dezvoltate influenteaza negativ agricultura acestor tari, care este si asa putin performanta. De cealalta parte, sectorul textilelor si confectiilor absoarbe forta de munca necalificata si in mare parte feminina, care este excedentara in aceste tari.

Sunt si alte aspecte care indreptatesc tarile in dezvoltare sa considere ca sistemul comercial actual nu sustine intotdeauna in mod real dezvoltarea acestora. Ele se refera la maniera in care sunt implementate masurile sanitare si costurile de certificare, cresterea utilizarii abuzive a masurilor antidumping in acele domenii in care tarile in dezvoltare au reusit sa penetreze pietele tarilor dezvoltate, gradul mult mai inaintat de liberalizare a comertului si serviciilor pentru acele sectoare de interes pentru tarile dezvoltate comparativ cu cele de interes ale tarilor in dezvoltare, dificultatile inregistrate de tarile in dezvoltare in exercitarea drepturilor lor in cadrul O.M.C., etc.

O alta componenta a globalizarii o constituie internationalizarea fluxurilor financiare internationale. Momentul esential al inceputului globalizarii pietelor financiare l-a constituit trecerea la cursurile flotante si deschiderea pietelor financiare.

Astazi, fluxurile financiare internationale sunt cele mai dinamice.

Conform datelor publicate de PNUD[6], intre 1980 si 1995, fluxul de investitii straine directe a crescut de patru ori, iar exporturile de bunuri si servicii, de 1,5 ori (considerand anul 1980=1). Mai mult de 1,5 trilioane USD sunt schimbati pe pietele valutare internationale in fiecare zi. Cu toate acestea, volatilitatea financiara se dovedeste unul din riscurile majore ale globalizarii pietelor financiare, afectand toate tarile lumii, chiar daca actorii principali sunt tarile dezvoltate.

Acest lucru a fost demonstrat de efectele pe care le-a avut asupra intregii economii mondiale criza din Asia.

Dar poate ca mai mult decat orice, revolutia informationala a fost cea care a dat aripi noi procesului de globalizare. Asa cum remarca un reporter al televiziunii franceze, acum zece ani nu se vorbea de Internet si foarte putini aveau telefon mobil. Astazi ni se pare imposibila viata fara aceste doua instrumente care ne pot conecta in cateva secunde cu oricine de pe glob. PNUD aprecia ca la mijlocul anului 1998 erau peste 140 milioane de utilizatori Internet, pentru ca in anul 2002 sa fie peste 740 milioane. Scaderea costurilor tehnologiilor informationale si continua perfectionare a instrumentelor comunicationale sunt elemente care contribuie din plin la accelerarea globalizarii.

Dincolo de aceste aspecte succint prezentate, legate de procesul globalizarii privit mai ales prin prisma implicatiilor societatilor transnationale, interesante sunt si opiniile care vad in acest fenomen ireversibil o serie de pericole, care, daca sunt ignorate, pot avea un efect total contrar procesului de dezvoltare.

Marginalizarea tarilor sarace nu mai reprezinta o amenintare, ci o realitate, care, daca va persista, nu va face altceva decat sa adanceasca tot mai mult decalajul dintre bogati si saraci. Ponderea Africii in exporturile mondiale este in continua scadere din anii '70, precum si a investitiilor straine directe orientate catre aceasta regiune. Nici tarile latino-americane nu inregistreaza cresteri spectaculoase, dupa unele aprecieri, ponderea lor in produsul global mondial crescand nesemnificativ. Japonia este considerata, intr-o oarecare masura, o victima a fenomenului de globalizare. Criza financiara din 1997, din Asia de Sud Est, a afectat foarte puternic economia japoneza, care nu a avut puterea sa revina. Asa cum deschiderea catre piata mondiala din deceniile opt si noua a favorizat dezvoltarea deosebita a Japoniei, expunerea economiei la fenomenul de globalizare a "permis" observarea si reversului medaliei: globalizarea aduce nu doar beneficii, ci implica si riscuri si nesiguranta.

Tarile cu foarte putine beneficii de pe urma globalizarii, cum ar fi tari ca Madagascar, Niger, Venezuela devin din ce in ce mai izolate, cu toate ca multe dintre ele pareau puternic integrate in economia mondiala. Aceste tari resimt scaderea preturilor produselor primare - majoritare in exporturile lor. Consecintele globalizarii pentru aceste tari sunt o crestere foarte slaba a exporturilor si o atractivitate aproape nula pentru investitorii straini.

Cu toate progresele inregistrate, inegalitatile dintre tari sporesc. Decalajul dintre veniturile realizate de cincimea cea mai bogata a globului si cincimea cea mai saraca era de 74 la 1 in 1997, de la 60 la 1 in 1990 si 30 la 1 in 1960. In anii '90, cea mai bogata cincime a lumii detinea, comparativ cu cea mai saraca cincime a lumii:

86% din P.I.B. mondial, fata de 1%

82% din pietele mondiale de export, fata de 1%,

68% din investitiile straine directe, fata de 1%,

74% din liniile mondiale telefonice, principalul mijloc de comunicatie de azi, fata de 1,5%.

Ultimele decenii au demonstrat aceasta tendinta de concentrare a avutiei la nivelul unor tari, corporatii si persoane:

tarile membre OCDE, cu 19% din populatia globului, detin 71% din comertul mondial cu bunuri si servicii, 58% din volumul total de investitii straine directe si 91% din totalul utilizatorilor de internet,

cei mai bogati 200 de oameni ai globului, si-au vazut crescand averea mai mult decat de doua ori in ultimii patru ani, la mai mult de 1 000 de miliarde USD. Activele primilor trei miliardari sunt mai mari decat PIB-urile celor mai sarace tari ale lumii si ale celor 600 de milioane de locuitori ai lor,

valurile recente de achizitii si fuziuni concentreaza puterea industriala la nivelul unor megacorporatii, cu riscul erodarii concurentei. Primele 10 corporatii in domeniul pesticidelor controleaza 85% din piata, cu 31 miliarde USD, iar primele 10 din domeniul comunicatiilor, 86% din piata, cu 62 miliarde USD,

in 1993, 10 tari detineau 84% din cheltuielile mondiale in domeniul cercetarii-dezvoltarii.

Exista din ce in ce mai multe opinii care privesc globalizarea ca pe un fenomen ale carui efecte negative depasesc cu mult beneficiile pe care le poate aduce. Iata cateva opinii impotriva globalizarii1:

Este cunoscut faptul ca globalizarea este prezentata ca ceva pozitiv, asociat cu progresul uman. Mai mult decat atat, globalizarea este considerata un proces neutru, cu unele elemente negative nefericite, dar datorate mai ales administrarii defectuoase a unei noi realitati. In fond, este o realitate cruda, nu ai ce sa faci, intotdeauna vor fi invinsi; asa-i lumea. Oricum ar fi, globalizarea este un proces inevitabil si singura solutie este adaptarea.

Impactul globalizarii, impreuna cu partea sa nationala - neoliberalismul (cu acel trio infernal liberalizare, deregularizare si privatizare) sunt prezente peste tot: cresterea economica cu pierderea viitoare a 40000 de locuri de munca pe an in ultimii 10 ani in primele 100 de companii multinationale, incalzirea planetei, razboaie si intoleranta.

Termenul globalizare este mult prea tehnic, prea curat daca avem in vedere realitatea pe care o ascunde. La o privire mai atenta, globalizarea reprezinta culmea tendintei de dominare mondiala a unei vechi mentalitati. Globalizarea implica dominarea elitei occidentale (mai ales americane) asupra resurselor materiale si umane ale lumii.

Globalizarea se hraneste dintr-un capitalism putred. Dar originile sale merg dincolo de mercantilism, stramosul capitalismului. Globalizarea este consecinta la scara mondiala a unui mileniu de colonialism proslavit. In acest sens, globalizatorii sunt institutiile internationale si corporatiile multinationale care par vechii conchistadori, dar cu serviete, construind proiecte comerciale, acorduri de liber schimb si imprumuturi conditionate. Cuceritorii lumii de azi sunt inca in cautarea acelorasi obiective de a subjuga intreaga populatie si resursele pentru scopurile lor grobiene si puterea lor construita pe crima.

Globalizarea reprezinta ultimul act al unei opere de 2000 de ani de concentrare a puterii si bogatiei in mainile unei elite supreme a barbatilor

In inima globalizarii sta cresterea incredibila a capitalurilor speculative din 1971, care fac bani din bani. Este o ruleta ruseasca la nivel mondial.

Investitorii institutionali au 210 000 miliarde USD la dispozitia lor. Aceasta suma reprezinta de doua ori PNB - ul tuturor tarilor industrializate. Intre 1800 si 2000 de mld. dolari (daca ar fi in monezi de un dolar ar parcurge drumul pana la luna si inapoi de 63 de ori) circula zilnic cu unicul scop de a influenta ratele de schimb, sustragandu-se salariatilor si mediului. Astfel de speculatii creaza riscuri enorme si conduc catre un viitor imprevizibil. Cresterea numarului de crize financiare (criza din Asia a pus pe drumuri mai multi oameni decat marea criza din anii '30) reprezinta dovada unei lumi dominata de dolar. Dar solutia pe care o ofera pietele financiare sunt noi produse financiare, care pentru o suma minima te asigura impotriva riscurilor, transformand astfel piromanii in agenti de vanzari. Pietele financiare au devenit o loterie distructiva unde vraja banilor sunt bufoneria restului umanitatii.

Un bilant al globalizarii: cresterea numarului de razboaie, cresterea violentei, degradarea ireversibila a mediului. O lume in care 30 mil. De copii pe an sau 340 de copii pe ora mor pentru ca le-a fost luata painea de la gura!

O noua forma a colonialismului corporatist, care afecteaza tarile sarace si pe saracii din tarile bogate. Un proces de raspandire a Mc-culturii, respectiv de recunoastere a marcilor americane de bauturi racoritoare. Globalizarea inseamna, insa, si multe oportunitati.

- Mobilitatea capitalurilor conduce la cresterea accesului la fonduri, ceea ce, pe termen lung, poate conduce la o diminuare a diferentelor dintre state.

- Internationalizarea productiei, introducerea progresului tehnic, reducerea costurilor de transport contribuie la scaderea costurilor de productie, ceea ce permite reducerea preturilor bunurilor si serviciilor si cresterea accesului populatiei la bunuri mai ieftine.

- Reglementarile internationale in materie de libera circulatie a marfurilor faciliteaza accesul din ce in ce mai larg catre piete. Taxele vamale au cunoscut o reducere continua in ultimii ani, la majoritatea produselor industriale si multe dintre tarile in dezvoltare si-au schimbat orientarea din tari predominant exportatoare de produse primare in tari exportatoare de produse prelucrate.

- Sporirea concurentei conduce la sporirea eficientei, ceea ce are efecte benefice asupra productiei, diversitatii de bunuri si servicii, la difuziunea cunostintelor, a progresului si, in final, la cresterea productivitatii si satisfacerea cat mai buna a cerintelor consumatorilor.