Ratingul Financiar - Rating - Functii. Caracteristici

Ratingul Financiar

1. Rating - Functii. Caracteristici

Ratingul este un cuvant a carui traducere literala semnifica ,,evaluare'', desemnand in acelasi timp un proces (analiza riscului), cat si rezultatul final al acestuia (nota).

Cea mai des intalnita definitie, mai ales printre profesionisti este si aceea ca ratingul este procesul de evaluare a riscului atasat unui titlu de creanta sintetizat intr-o nota, permitand un clasament in functie de caracteristicile particulare ale titlului si ale garantiilor emitentului[1].

Functiile care caracterizeaza ratingul financiar:

supravegherea intereselor financiare externe ale intreprinderilor nationale si ale statelor, punand la dispozitie informatii pertinente si cu valoare de intelegere internationala;

alternativa la serviciile clasice de evaluare financiara si analiza oferite de banci comerciale si institutii financiare specializate (in special banci de comert exterior[2] si banci de afaceri).

Caracteristici

Criteriile procesului de notare. Ratingurile se realizeaza pe baza informatiilor furnizate de emitent si din alte surse considerate ca fiind de incredere.

Agentiile de rating stipuleaza insa foarte clar ca "ratingul nu este o recomandare de a cumpara, de a vinde sau de a detine un titlu, acesta avand doar functia izolata de evaluare a riscului, care este doar un element al procesului decizional de investitie"[3].

In ciuda procesului foarte atent de evaluare, agentiile de rating nu realizeaza un audit al calitatii informatiilor ce le sunt puse la dispozitie catre emitenti.

Ratingurile - ca masura relativa a calitatii creditului. Ratingurile realizeaza o clasificare calitativa a celor ce apeleaza la banci sau la pietele financiare cu ajutorul unor criterii de evaluare similare.

Diferentierea notelor acordate sintetizeaza remunerarea suplimentara, prin primele de risc, ce trebuie acordata pentru proiectele mai riscante fata de cele cu grad redus de incertitudine.

Plafoanele suverane Consideratiile cu privire la riscul de tara sunt o parte integranta a analizei emitentilor, deoarece ratingurile sunt influentate si de devizele in care sunt emise titlurile.

Ratingurile de tara reprezinta, in general, un plafon maximal pentru notele acordate atat firmelor, cat si autoritatilor locale sub-suverane. Este totusi posibil ca o entitate locala sa se califice pentru un rating superior celui de tara.[4]

Evenimentele speciale Indiferent de calitatea creditului si de categoria de risc, falimentul poate fi provocat de ,,evenimente speciale' pe care agentiile de rating le definesc ca modificari in situatia financiara ce au un impact brusc asupra calitatii creditului, desi momentul precis de producere si natura acestor modificari nu pot fi prevazute cu ajutorul instrumentelor fundamentale de analiza a creditului.

Exemple de astfel de evenimente pot fi: fuziuni, preluari, dezinvestiri, inceperea procedurii de intrare in faliment pentru a beneficia de protectia oferita de legea falimentului fata de litigii.

Agentiile De Rating Financiar

Agentiile de rating au aparut pentru prima data in S.U.A. Prima societate ce s-a lansat in activitatea de rating a fost The Mercantile Agency, aparuta in 1841 la New York. Primul birou situat in afara Americii de Nord a fost cel deschis in 1857, in Londra. In 1859, The Mercantile Agency trece in proprietatea lui Robert Graham Dun, schimbandu-si totodata si denumirea in R.G. Dun & Company.

Inca din 1849 au inceput sa apara si companiile concurente; in acel an s-a lansat pe piata The John M. Bradstreet Company in Cincinnati, care a publicatin 1857 primul manual de rating denumit The Bradstreet Rating Book.

In 1933, sub presiunea conjuncturii economice, cele doua societati au fuzionat, noua agentie numindu-se Dun & Bradstreet.

De asemenea, in 1900, John Moody a pus bazele companiei Moody's Investors Service, cand a si publicat Moody's Manual of Industrial and Miscellaneous Securities.

In 1909 Moody a emis pentru prima data ratinguri de titluri financiare in lucrarea Moody's Analysis of The Railroad Investments, In acest material, autorul a folosit pentru prima oara clasificarea de la Aaa la C pentru a evalua aproximativ 1500 de titluri financiare individuale emise de peste 200 de societati.

Sistemul de clasificare consacrat de aceasta lucrare este si astazi in vigoare, in pofida trecerii timpului, fiind un standard mondial in domeniu.

In 1860 s-a infiintat Poor's Publishing Company, o data cu publicarea lucrarii lui Henry Varnum Poor The History of Railroads and Canals of the United States, ce a inceput sa furnizeze ratinguri din 1916.

In 1906 a fost fondat Standard Statistic Bureau, care din 1922 a inceput sa emita la randul sau ratinguri pentru titlurile emise de intreprinderi. La scurt timp dupa aceea a efectuat primele ratinguri suverane. Anul 1941 a marcat prima fuziune importanta din industria ratingului cand cele doua firme au creat Standard and Poor's Corporation.

Cea de-a treia mare companie de rating, Fitch Publishing Company, a inceput sa emita ratinguri in 1924.

Situatia de pe piata americana, dominata de cele doua mari agentii Moody's si Standard and Poor's, n-a impiedicat dezvoltarea altor agentii mai mici ca Duff and Phelps si Mc Carthy Crisanti and Maffei.

Chiar daca notarea era destul de raspandita inaintea celui de-al doilea razboi mondial, ea nu privea decat Statele Unite. Autoritatile de reglementare au impus societatilor financiare constituirea de provizioane pentru titlurile speculative grade (titluri avand o nota sub BBB pe scala Standard and Poor's si Fitch sau Baa pe scala dezvoltata de Moody's).

Efectele au fost multiple:

pe de o parte, s-a manifestat tendinta institutionalizarii rolului agentiilor de notare pe piata;

pe de alta parte, piata obligatara s-a fractionat in doua compartimente definite in functie de risc.

Security and Exchange Comission (echivalentul CNVM in Statele Unite) a impus reguli noi de transparenta pentru informatiile difuzate de intreprinderi privitoare la datoriile lor de trezorerie

Astfel, agentiile de rating au inceput notarea sistematica a creantelor pe termen scurt. Demararea acestui tip de notare a permis agentiilor de rating triplarea numarului de entitati notate la inceputul anilor '80. Dezvoltarea emisiunilor obligatare, a operatiunilor LBO[5], a titlurizarii si interconectarea pietelor financiare nationale in tesutul unei piete globale au afirmat rolul de reper al ratingului intr-un mediu economic caracterizat printr-o dinamica accentuata.

Dezvoltarea sustinuta a tarilor din Europa Occidentala, a Japoniei si Canadei a permis aparitia unor agentii locale de evaluare a riscurilor. Extinderea pietei notarii dincolo de Statelor Unite a evidentiat vocatia de concurenti a agentiilor de rating locale.

In Canada au fost create: in 1972 Canadian Bond Rating Service si Dominion Bond Rating Service in 1976. Prima societate este specializata in notarea colectivitatilor locale, iar cea de-a doua in ratingul emisiunilor obligatare ale sectorului privat.

In Asia mentionam Japan Credit Rating Agency, Rating Agency Malaysia si TRIS in Thailanda.

Notarea nationala in Europa are ca reprezentant de frunte Franta. Reformele din anii 1985-1986, caracterizate prin dereglementarea si liberalizarea pietelor de capital au favorizat aparitia de noi produse financiare si cresterea concurentei. Diminuarea rolului statului francez in economie a favorizat crearea primei mari agentii de notare nationale pe plan european. Aparuta in 1986, sub denumirea de Agence d'Evaluation Financiere (ADEF), prima agentie de rating franceza avea drept obiectiv notarea creantelor pe termen scurt. Timp de doi ani ADEF a fost in pozitia de monopol pe piata franceza.

Implantarea agentiei Moody's si crearea, in 1988, a filialei Moody's France a dus la aparitia concurentei pe sol francez. In 1990 structura capitalului ADEF s-a modificat, cand Standard and Poor's a achizitionat 50 %.

Suedia si-a creat propria agentie de notare Nordic Rating AB, avand drept scop notarea in zona Scandinaviei.

Agentiile de rating din afara SUA nu au putut rezista concurentei acerbe manifestata prin tarife, reputatie si savoir- faire venite din partea agentiilor americane.

In octombrie 1990, pentru a contracara dominatia americana de pe piata notarii, a fost creata la Paris agentia Euronotation France, al carei capital era detinut in proportie de 60% de echipa manageriala, iar restul de catre IBCA Limited, o agentie de rating londoneza. In 1992, Euronotation si IBCA au fuzionat, dand nastere grupului de notare IBCA. Importanta acestei operatiuni este esentiala, deoarece pentru prima data in istorie o agentie de rating non americana a primit permisiunea de notare pe teritoriul SUA. IBCA Limited avea permisiunea de notare a institutiilor financiare acordata de catre SEC . Astfel, dupa fuziune noua agentie a putut efectua primele sale ratinguri pentru emitenti americani.

Dezvoltarea ratingului financiar este impulsionata de existenta legislatiei din anumite state, care impun fondurilor de pensii si altor structuri financiare sa investeasca numai in titluri care beneficiaza de note de investitii in vederea reducerii riscurilor.

In Statele Unite este acceptata doar opinia agentiilor care se inscriu in standardul NRSRO[7], instituit de SEC in 1975, in incercarea de reglementare a activitatii de rating financiar. Fiind singurul standard general acceptat in vigoare, obtinerea sa garanteaza intr-o anumita masura pertinenta procesului de notare. Procedura de obtinere a acestui standard este greoaie si putin favorabila agentiilor non americane.

Ultima structura care a obtinut NRSRO a fost Thomson BankWatch in 1992 si doar pentru notarea entitatilor financiare.

In 1997 Fitch si IBCA au fuzionat dand nastere celei de-a treia mare agentie de notare la scara globala FitchIBCA. Economiile cautate de FitchIBCA s-au concretizat in achizitionarea agentiilor americane de nisa Duff and Phelps in iunie 2000 si Thomson BankWatch[8] in decembrie 2000. In prezent procesul de concentrare pe piata notarii pare incheiat. Agentiile care conteaza la nivel mondial sunt: Moody's, Standard and Poor's si FitchlBCA

In ceea ce priveste forma lor de proprietate, Standard and Poor's apartine grupului de media Mc Graw Hill, Moody's este detinuta de salariatii sai, iar FitchIBCA face parte din holdingul francez FIMALAC.

In Romania, accesul la pietele financiare internationale a deschis noi oportunitati de finantare: fie prin emisiuni de euroobligatiuni, fie prin credite sindicalizate.

Pe parcursul ultimilor ani BNR a intervenit pe pietele internationale de capital in scopul:

consolidarii rezervelor valutare ale Romaniei,

indeplinirii conditiilor prevazute in acordurile cu FMI privind un anumit nivel al rezervelor internationale ale tarii noastre.

BNR a solicitat agentiilor de rating internationale evaluarea riscului de credit in vederea obtinerii de imprumuturi de pe pietele internationale.

In anul 1996, Banca Nationala a Romaniei a solicitat primul rating in vederea evaluarii costului imprumuturilor externe ce urmau a fi angajate. Ratingul suveran evaluat in 1996 de catre agentia Fitch a fost BB-.

Pentru moment marile agentii de notare nu si-au deschis filiale in Romania, insa exista convingerea ca dezvoltarea pietei obligatare nationale si preocuparile de implementare ale noului acord de la Basel, in contextul procesului de aderare la structurile europene, vor fi vectorii acestui proces. Chiar daca, analizele de risc sunt efectuate la Londra sau Paris, entitatile romanesti importante, care se finanteaza de pe pietele financiare internationale recurg din ce in ce mai des la serviciile agentiilor de notare externe.

Aprecieri ale agentiilor de rating pentru Romania

"Standard and Poor's lauda Romania"

Sistemul local de guvernanta locala si regionala din Romania a devenit mai transparent si mai predictibil, in urma modificarilor legislative, devenite efective de la 1 ianuarie 2004.

Raportul subliniaza corelatia care exista intre venituri si cheltuieli, in ciuda flexibilitatii lor limitate. De asemenea, sistemul prin care autoritatile locale primesc o parte din impozitele centrale, ramane inca cu o pondere semnificativa.

Principalele provocari in acest domeniu, apreciaza analistii SP, sunt cresterea transparentei financiare si implicarea autoritatilor locale in elaborarea legislatiei nationale, mediul in care actioneaza autoritatile locale avand un impact major asupra credibilitatii lor in fata institutiilor de creditare.

Din punct de vedere al rigiditatii controlului de stat asupra finantelor regionale si locale, sistemul din Romania este apreciat ca apropiat de cel din Bulgaria si Ucraina, apreciindu-se ca Executivul reuseste sa asigure o corelare rezonabila a veniturilor si cheltuielilor la nivel local.

Controlul de stat asupra finantelor este extins - judetele si orasele nu pot influenta deciziile Parlamentului asupra compozitiei veniturilor si cheltuielilor locale sau limitelor de indatorare, se arata in analiza SP.

Dupa ani de relativa volatilitate, structura bugetelor locale de venituri si cheltuieli urmeaza sa se stabilizeze. Conform noii legislatii, conducerea centrala mentine responsabilitatile legate de sanatate si asigurari sociale, in timp ce mare parte din educatie a fost trecuta la autoritatile locale.

Conform raportului SP, pe masura ce Romania va adopta reglementarile UE, ca parte a procesului de aderare, vor interveni si alte schimbari.

"Fitch a imbunatatit ratingurile Romaniei"[9]

Calificativele Romaniei pentru datoriile pe termen lung in valuta si in moneda nationala au fost avansate de catre agentia Fitch Ratings de la nivelul 'stabil' la 'pozitiv'

Romania este cotata 'BB' pentru datoriile in valuta pe termen lung, nivel cu doua trepte sub cel considerat ca reprezentand un risc scazut pentru investitii, respectiv 'BBB minus'.
Ratingul pentru creditele in moneda nationala este 'BB plus'. Pentru imprumuturile pe termen scurt, calificativul este mentinut la 'B'. Potrivit agentiei, imbunatatirea perspectivei ratingurilor pe termen lung este o urmare a consolidarii fiscale si a progreselor in privatizare.

In plus, privatizarea Petrom a fost apreciata favorabil si de Uniunea Europeana in ceea ce priveste angajamentul Romaniei de a restructura sectorul energetic, ceea ce imbunatateste perspectivele statutului de "economie functionala de piata'. Acest statut este una dintre conditiile de aderare la Uniunea Europeana.

Agentiile de notare sunt organizate ca societati prestatoare de servicii financiare cu inalta valoare adaugata[10]. Structura lor organizatorica este supla si presupune un numar limitat de colaboratori repartizati peste tot in lume.

Onorariile agentiilor de notare includ un tarif initial modulat in functie de marimea si complexitatea emisiunii, la care se adauga cheltuielile de urmarire in timp a ratingului. Dincolo de volumul acestor onorarii, comportamentul agentiilor este mai suplu. Pentru intreprinderile care se finanteaza frecvent prin euroemisiuni tarifele sunt negociate.

Evaluarea performantelor agentiilor de notare incepe cu aprecierea obiectivelor economice. Se urmareste in primul rand analiza rentabilitatii. Rezultatul net de 156 de milioane de dolari pentru 1999 a permis degajarea unei ROA[11] de 42% (Moody's). Nivelul inalt al ratei ne arata puternica valoare adaugata degajata de Moody's la serviciile furnizate clientilor sai.

3. Procesul De Analiza Si Metodologia Generala De Notare

Inainte de a trece la o analizacompleta, agentia de rating ii urmaresc, in principal pe acei emitenti despre care se cunosc, la nivelul pietei, informatii in legatura cu nota posibila a fi obtinuta. De aceea, societatile de notare nu se lanseaza in ratingul entitatilor cunoscute ca fiind potential candidate la o nota mica.

De exemplu, o banca nou aparuta pe piata, avand o activitate speculativa importanta si fara solvabilitate semnificativa, nu ar putea, in mod logic, sa pretinda o nota satisfacatoare.

Succint, etapele parcurse de la solicitarea notari pana la publicarea ratingului sunt:

Sursa: "Rating", S. Lazarescu, Editura A.S.E. , 2000, pag, 21

4. Caracteristicile Informatiilor Rezultate Din Activitatea De Rating Financiar

Agentiile de rating au transformat informatia financiara intr-o marfa ce poate fi evaluata la un pret si tranzactionata. O consecinta directa este si orizontul de adresabilitate al informatiilor, faptul ca acestea nu mai sunt restrictionate doar pentru membrii unei organizatii, ci se adreseaza tuturor actorilor de pe pietele financiare.

Nu exista practic sector economic, intreprindere semnificativa sau stat suveran care sa nu fie evaluat din perspectiva riscurilor asociate unei investitii.

Analiza validitatii informatiilor furnizate prin activitatea de rating este un demers complex.

Weinstein M. I., in lucrarea sa "The effect of a rating change announcement on bond price, Journal of Financial Economics", in 1987, propune o analiza statistica a efectului schimbarii ratingului asupra pretului unei obligatiuni. Perioada de studiu este de 12 ani, fiind examinate 132 de schimbari de nota, iar rezultatele au fost urmatoarele:

impactul schimbarilor de nota asupra cursului obligatiunilor nu a fost semnificativ in perioada cuprinsa intre una si sase luni de la schimbarea calificativului;

reactia a fost, in schimb, evidenta in perioada de dupa sase luni scurse de la schimbarea notei, pretul obligatiunilor modificandu-se.

Pentru a raspunde cat mai bine nevoii de informare a publicului, agentiile de rating au instituit practica asa numitei watchlist: un anunt nu o schimbare de nota, dar cu intentia de a proceda la o noua examinare a situatiei entitatii care face obiectul ratingului. Indicand riscul atasat unei creante si realizand un ranking[12] al riscurilor, ratingul se dovedeste extrem de util cadrului juridic si reglementar.

Mai mult decat o simpla ,,eticheta'[13], este vorba de o veritabila sursa de informatii pentru piata intrucat agentiile au acces la informatii asupra sanatatii si perspectivelor financiare ale emitentilor.

Nevoia unui etalon international de evaluare sta la baza expansiunii agentiilor de rating, iar activitatea de notare se subordoneaza dorintei de informare corecte si libera de orice ingerinta a emitentilor sau a altor actori ai pietelor financiare.

Activitatea agentiilor de rating raspunde dreptului la informarea corecta a pietelor de capital si, in primul rand, a investitorilor lipsiti de alte mijloace de investigare a sinceritatii debitorilor.

4.1.Corelarea Rating - Nevoie De Informare A Pietelor Financiare

Prin natura sa, ratingul financiar are o vocatie de informare prospectiva intrucat masoara nu numai riscul, ci si gradul de recuperare al creantelor. Investitorii care recurg la rating anticipeaza destul de bine modul de evolutie in timp al titlurilor din punct de vedere al randamentului, dar si al pierderii economice. Informatiile furnizate de pietele financiare sunt agregate de agentiile de rating in vederea efectuarii de previziuni pe termen scurt si lung.

Notele pe termen scurt nu reflecta decat capacitatea emitentului de a face fata angajamentelor pe o perioada limitata, fara a tine seama de conditiile specifice de pe piata sau de riscul de schimb. Agentiile de rating ofera valoare adaugata pietelor financiare prin analizele furnizate si pastreaza increderea investitorilor, in acestea atribuind ratinguri corecte si in timp util. Esential in aceasta relatie este increderea pe care o manifesta toti actorii pietei fata de caracterul pertinent al informatiilor prelucrate prin procesul de notare.

Prin transparenta afisata, agentiile de rating lupta in permanenta cu fenomenul de rating shopping[14]. In acest caz este vorba de o protectie a pietelor financiare. Agentiile de rating urmaresc reducerea asimetriilor informationale existente intre imprumutat si creditor, manifestate mai ales pe pietele obligatare. In mod firesc emitentii detin toate informatiile legate de calitatea instrumentului vandut pe piata, iar cumparatorii de titluri au nevoie de un etalon just de masurare a credibilitatii lor.

Agentiile de rating sunt un instrument de asistare a deciziei pe piata a investitorilor. Utilitatea ratingurilor pentru investitori rezida din cel putin trei aspecte:

Ratingul ofera un univers investitional larg. Chiar si investitorii ce dispun de instrumente de analiza sofisticate nu au intotdeauna resursele si timpul de a analiza multitudinea de oportunitati oferite pe sectoare, tari sau instrumente de credit. Permitand comparatii prin criterii omogene, notele largesc orizontul de investire.

Introducerea unor praguri de risc. Pentru cea mai mare parte a cumparatorilor de produse financiare ratingurile sunt utilizate drept criteriu de achizitie. De exemplu, un fond de investitii sau un SPV poate stabili un prag minim de investitie in obligatiuni, in functie de tipul fondului gestionat si de obiectivele de performanta stabilite.

Ratingul serveste la dimensionarea spread-urilor. Pe pietele financiare ratingul este un element-cheie in determinarea primelor de risc. Notele servesc la dimensionarea surplusului de remunerare destinat investitorilor in titluri speculative pentru compensarea pierderii potentiale asumate. La nivelul pietelor financiare primele de risc sunt analizate in functie de rata dobanzii ,,fara risc' reprezentata de emisiunile de titluri de stat.

Pentru emitenti, ratingurile reprezinta un adevarat ,,pasaport' in obtinerea imprumutului. Acesta le da posibilitatea depasirii cadrului national - ce se dovedeste restrictiv in cazul economiilor emergente, prin insuficienta fondurilor - si recurgerea la pietele internationale, care ofera facilitati de finantare mai importante ca volum si suficient de diversificate.

Prin rapoartele de analiza, agentiile de rating mentin increderea emitentilor si investitorilor in perioadele in care apar socuri pe piata. Credibilitatea acordata comunicatelor lansate pe piata de agentiile de rating merge pana la calmarea, in anumite limite, a variatiei cursului unui anumit titlu.

5. Scalele De Notare Utilizate De Principalele Agentii De Rating

Prin notele acordate, marile agentii urmaresc atingerea a doua obiective majore:

sa realizeze o delimitare clara intre titlurile cu risc redus si cele speculative;

sa marcheze o corespondenta intre scalele pe termen scurt si cele pe termen lung.

Pentru notarea pe termen lung agentiile au scale cu douazeci de pozitii. Standard and Poor's, de exemplu, isi etaleaza notele de la AAA, cea mai buna, la D care corespunde starii de neplata/faliment[15].

Categoriile de note acordate de agentiile de rating pot fi grupate in trei categorii:

nota de referinta care informeaza investitorii despre capacitatea intrinseca a unei societati, de a face fata la timp la toate obligatiile financiare;

nota de emisiune vizeaza imprumuturile pe termen scurt si lung si se refera la datoria de primul rang si la cea subordonata. Aceasta nota tine seama de capacitatea de plata la termen a principalului si a dobanzilor aferente

nota la creditele bancare ia in calcul si caracteristicile imprumutului notat: garantii si ipoteci. Spre deosebire de nota de referinta, este masurata si probabilitatea de pierdere a investitorului pe langa riscul de neplata la scadenta.

Tabel 1

Sursa "Economia activitatii financiare si monetare internationale", P.Bran, I.Costica, Editura Economica, 2003, pag.407