Reforma sistemului bancar din Romania

Reforma sistemului bancar din Romania

Dupa cum am aratat in subcapitolul anterior, pana la finele anului 1989 sistemul bancar functiona pe un singur nivel, Banca Nationala avand o functie bivalenta - atat banca de emisiune, cat si banca ce presta servicii bancare (atatea cate au fost permise intr-o economie strict centralizata). Celelalte banci din sistemul bancar au fost banci specializate: Banca de Investitii, Banca pentru Agriculturo si lndustrie Alimentara, Banca Romana pentru Comert Exterior si Casa de Economii si Consemnatiuni.

Banca Nationala desfasura atat activitati specifice unei banci centrale (emisiunea de moneda), cat si operatiuni specifice unei banci comerciale, operatiuni menite sa indeplineasca politica statului totalitar in domeniul monetar si al creditului. BNR organiza si coordona circulatia baneasca, coordona activitatea de acordare a creditului pe termen scurt, coordona si supraveghea decontarea fara numerar in economie, acorda credite celorlalte banci specializate si organiza executia de casa a bugetului de stat. Pentru a-si putea indeplini sarcinile, BNR avea infiintate sucursale in toate resedintele de judet si filiale in principalele orase.

Bancile specializate detineau, fiecare in parte, monopolul activitatii bancare pentru un anumit sector al economiei nationale, iar CEC avea 'in grija' populatia, avand ca obiectiv principal atragerea disponibilitatilor de la persoanele fizice, in scopul acesta detinand cea mai vasta retea de unitati in teritoriu. Spre exemplu, in judetul Bistrita-Nasaud existau: Sucursala Judeteana in Bistrita, precum si un numar de 67 de agentii in principalele orase si in comunele reprezentative.

Sistemul strict centralizat si forma de proprietate exclusiv statala eliminau orice forma de concurenta intre banci, toate servind, in ultima instanta, mentinerii sub controlul politic a intregii economii, asigurand astfel mentinerea oranduirii socialiste in Romania.

Primul pas inspre reforma sistemului bancar romanesc a inceput in anii 1990 - 1991 prin elaborarea si adoptarea unei noi legislatii bancare, care sa structureze sistemul bancar pe doua nivele: pe de o parte banca centrala si pe cealalta parte bancile comerciale.

Astfel, pe langa deja amintita Lege m. 31/1990 'a societatilor comerciale', care prezinta importanta si pentru banci, ele fiind organizate ca societati comerciale pe actiuni, au mai fost promulgate Legea privind activitatea bancara (m. 33/1991) si Legea privind statutul Bancii Nationale a Romaniei (nr. 34/1991).

Prin aceste legi, BNR a cedat operatiunile specifice unei banci comerciale catre nou creata Banca Comerciala Romana, BNR redevenind banca centrala a tarii, institutia de emisiune monetara, care coordoneaza si stabileste reglementarile in domeniile: monetar, de credit, valutar si de plati, asigurand in acelasi timp autorizarea si supravegherea celorlalte institutii bancare. BNR are un nivel ridicat de independenta deoarece raspunde doar in fata Parlamentului, Guvernatorul si Consiliul de Administratie fiind numiti de catre Parlament.

Dupa aceasta prima etapa a reformei bancare a urmat perioada 1997 - 1998 cand s-a avut in vedere imbunatatirea si completarea cadrului legislativ ce reglementeaza activitatea bancara, fiind promulgate:

~ Legea privatizarii bancilor (nr. 38/1997)

~ Legea bancara (m. 58/1998)

~ Legea falimentului bancar (nr. 83/1998)

~ Legea statutului Bancii Nationale a Romaniei (nr. 101/1998)

~ Ordinul comun al Ministerului Finantelor Publice si a BNR nr. 1418/344/01.08.1997 privind aprobarea Planului de Conturi pentru societatile bancare si a Normelor Metodologice de utilizare a acestuia.

Obiectivul principal al bancii centrale in aceasta perioada l-a reprezentat stabilizarea monedei nationale in vederea asigurarii stabilitatii preturilor.

De o importanta majora in aceasta etapa a fost si modificarea instrumentarului de interventie aflat la indemana bancii centrale, eliminandu-se vechile linii de credit directionate si reintroducandu-se instrumentele clasice ale politicii monetare, care se vor prezenta mai detaliat in cel de al doilea capitol:

~ mecanismul rezervelor minime obligatorii, prin care orice banca comerciala autorizata sa functioneze pe teritoriul Romaniei este obligata sa constituie depozite in lei si in valuta la banca centrala;

~ refinantarea bancilor comerciale de catre banca centrala, prin: credit structural, credit de licitatie, credit special, credit lombard (overdraft).

- rescontul;

- operatiunile de open market;

- mecanismul cursului valutar: este un atribut foarte important al BNR, pentru a asigura stabilitatea monedei nationale pe plan intern si extern.

Se pare ca banca centrala a manuit cu dibacie si chibzuinta aceste instrumente, avand in vedere ca s-a asigurat macrostabilitatea economiei nationale, BNR reusind sa faca fata cu succes varfului de rambursare a ratelor scadente ale datoriei externe de la finele anilor '90 ale secolului trecut.

A urmat cea de-a treia etapa de reformare a sistemului bancar romanesc, in perioada 2000-2004:

q           elaborarea OUG nr.272/2000 si a Legii nr. 200/2000, prin care a fost creat cadrul legislativ pentru reorganizarea cooperativelor de credit, acestea fiind obligate sa adopte masuri foarte dure, care sa contribuie la functionarea acestora dupa principiile economiei de piata;

q           s-a procedat la alinierea la standardele bancare internationale, in scopul recunoasterii de catre comunitatea bancara internationala. Astfel:

in anul 2001 au fost modificate si completate: Legea statutului BNR (nr. 101/1998), Legea bancara (nr. 58/1998), Legea falimentului bancar (nr. 83/1998);

modificarea a fost continuata si prin promulgarea Legii privind activitatea bancara (nr.485/18.10.2003) care a modificat Legea nr. 58/1998;

amendarea Statutului BNR conform angajamentelor luate cu ocazia inchiderii provizorii (in iunie 2002) a capitolului 'Uniunea Economica si Monetara' de aderare la UE, urmand a fi:

definit fara echivoc obiectivul fundamental al BNR - stabilitatea preturilor;

consolidata independenta institutionala a BNR;

eliminata posibilitatea finantarii directe a Trezoreriei prin overdraft;

interzis accesul privilegiat al institutiilor publice la resursele institutiilor

financiare.

Referitor la standardele pe care bancile sunt obligate sa le respecte in activitatea lor pentru fi recunoscute pe plan extern, acestea sunt precizate in :

~Conventia de la Basel creata in anul 1974 de catre bancile centrale din statele membre ale 'Grupului celor 10', care abordeaza in principal capitalul bancilor, respectiv

~A Doua Directiva de Coordonare Bancara a Uniunii Europene, care se refera la acordarea de licente bancilor.

In concluzie, se poate afirma ca economia de piata presupune existenta unui sistem bancar ce trebuie sa indeplineasca in permanenta rolul de intermediar intre detinatorii de capital si utilizatorii acestuia, trebuind sa fie in continua interactiune cu mediul economic din care preia 'intrari' sub diverse forme (in special resurse financiare, dar si informatii), pe care le transforma in vederea obtinerii 'iesirilor' (produse si servicii bancare, informatii financiar-bancare), fiind astfel un sistem deschis ce isi regleaza activitatea prin feedback, fiind deci capabil de autoreglare.