Reglementari internationale

Reglementari internationale

  conventia unidroit privind factoringul international (Ottawa, 28 mai 1988

Institutul international pentru unificarea legilor private este o organizatie interguvernamentala independenta cu sediul la Roma si care a fost infiintata inca din 1926. Scopul acesteia, asa cum reiese si din nume, este armonizarea si coordonarea legilor private. In prezent are 59 de state membre printre care si Romania.

Printre realizarile acestei organizatii se afla si conventia privind activitatea de factoring, incheiata in anul 1988, care va fi prezentata pe scurt in cele ce urmeaza.

Conventia privind factoringul a fost incheiata cu scopul furnizarii unui cadru legal ce poate facilita si incuraja factoringul international. Are un caracter facultativ, partile avand libertatea de a alege sau nu aplicarea acestei conventii in contracte.

Capitolul 1 - Sfera de aplicare si mentiuni generale

Desi de dimensiuni reduse, conventia stabileste inca din primele randuri ca factorul trebuie sa indeplineasca cel putin 2 dintre urmatoarele functii:

  finantarea vanzatorului, inclusiv plata in avans

  tinerea contabilitatii vanzatorului legata de conturile debitoare

  colectarea datoriei

  protectia impotriva riscului de neplata.

Conventia se refera la factoringul international ( vanzatorul si cumparatorul se afla in tari diferite) si mentioneaza ca aplicarea ei poate fi facuta din decizia partilor la contractul de vanzare- cumparare sau contractul de factoring. Totusi, daca se decide neaplicarea conventiei, aceasta se va face privind conventia in ansamblu.

Capitolul al 2-lea - Drepturile si obligatiile partilor

Se refera la aceleasi drepturi si obligatii enumerate mai sus, dar cu mentiuni despre situatia in care, daca la momentul incheierii contractului de vanzare un stat contractant a semnat o declaratie cu privire la nulitatea cesionarii datoriei, atunci contractul de factoring nu-si poate intra in drepturi.

Conform contractului de factoring, debitorul este obligat sa plateasca datoria direct factorului. In situatia in care vanzatorul datoreaza o suma de bani debitorului, in urma contractului de vanzare, cumparatorul nu este indreptatit sa solicite aceasta datorie factorului, ci vanzatorului.

Capitolul al 3-lea - Transferari ulterioare

In numai doua articole, cat cuprinde aceasta parte a conventiei, se mentioneaza ca notificarea debitorului de schimbarea intervenita in destinatia platii care reiese din contractul de vanzare, cade in sarcina factorului.

Capitolul al 4-lea - Mentiuni finale

Aderarea oricarui stat la aceasta conventie (prin simpla semnre a conventiei) s-a putut face pana la 31 decembrie 1990 la Ottawa. Procesul cuprinde ratificarea, acceptarea, aprobarea si accesiunea unui stat la conventie. De asemenea, pot lua parte si adopta aceasta conventie si state care nu sunt membre UNIDROIT. Retragerea de la acceptarea acestei conventii se poate face oricand prin notificarea statului depozitar al acesteia. Conventia nu este mai puternica decat orice tratat in vigoare in domeniu.

Statul depozitar al acestei conventii este Canada. Guvernul canadian se ocupa de toate problemele legate de inregistrarea de noi membrii, retragerea acestora si alte probleme legate de aplicarea acestei conventii.