SISTEME BANCARE

1. STRUCTURA SI CARACTERISTICILE SISTEMELOR BANCARE

2. EVOLUTIA SISTEMULUI BANCAR ROMANESC

1. STRUCTURA SI CARACTERISTICILE SISTEMELOR BANCARE

Din punct de vedere al organizarii activitatii bancare si al gradului de specializare este posibila stabilirea unei distinctii intre doua tipuri de sisteme bancare:

sisteme bancare ale Europei continentale, putin specializate si care functioneaza dupa modelul bancii universale;

modelul american, aplicat si in Japonia, bazat pe principiul unei specializari stricte a institutiilor bancare.

O banca universala poate fi prezentata ca o institutie care ofera o gama larga si completa de servicii financiare: acorda credite, colecteaza depozite, gestioneaza mijloace de plata, realizeaza plasamente in titluri si participatii la capitalul intreprinderilor.

Specializarea bancilor impusa prin reglementari a antrenat o importanta fragmentare a sistemului bancar american, caracterizat printr-un numar foarte mare al institutiilor si organismelor de credit (24000 in anul 1995, de 40 de ori mai mult decat nivelul inregistrat intr-o tara europeana).

Analiza sistemelor bancare pe cele 4 tipuri de institutii: banci comerciale, banci mutuale, case de economii si institutii specializate, evidentiaza urmatoarele aspecte:

ponderea bancilor comerciale este importanta intr-un numar mare de tari: Marea Britanie (61.4%), Franta (58%), Japonia (47%), SUA (76%), Italia, Grecia;

rolul caselor de economii este important in Germania (36%) si Japonia (13%) unde si bancile cooperatiste detin un rol insemnat 15% in Germania, 20% in Japonia, 35.9% in Marea Britanie;

institutiile specializate prezinta diferentieri de la o tara la alta, in sensul ca bancile ipotecare au o pondere sporita in Marea Britanie, Irlanda si Germania, iar serviciile financiare ale Postei detin o pozitie importanta in Franta, Japonia si Germania.

Structura capitalului reprezinta un criteriu in functie de care pot fi distinse: banci cu capital public, cu pondere de 0% in Marea Britanie, 50% in Germania si 60% in Italia si banci cu capital majoritar de stat in Grecia si Portugalia. In Belgia si Olanda cea mai mare pondere o detin bancile cu capital privat.

Sistemele bancare din tarile dezvoltate se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi, dintre care retin atentia urmatoarele: diversitate, concentrare, bancarizarea activitatii, accelerarea operatiunilor de restructurare, deschiderea catre relatiile cu strainatatea.

Diversitatea unui sistem bancar rezida in existenta unui numar sporit de institutii bancare si de credit definite de legea bancara si ale caror caracteristici pot fi diferite.

Concentrarea activitatii bancare reprezinta o caracteristica ce poate fi cuantificata prin ponderea detinuta de principalele banci in totalul sistemului bancar si prin diminuarea numarului de banci in totalul acestora. Gradul de concentrare este apreciat prin nivelul activitatii (distribuire de credite, colectare de depozite) realizate de institutii bancare si de credit.

O alta caracteristica a unui sistem bancar si al activitatii bancare dintr-o economie il constituie gradul de bancarizare. Acesta furnizeaza informatii relevante cu privire la nivelul de dezvoltare al sistemului bancar, putand fi calculati indicatori precum numarul de conturi la vedere, numarul cardurilor bancare si numarul ghiseelor bancare.

Pentru a exprima gradul de bancarizare se determina si numarul automatelor bancare si al ghiseelor bancare la 1 milion de locuitori. Astfel, se remarca Spania cu 681 automate si 916 ghisee bancare; Germania cu 436 si respectiv 831; Canada cu 595 si 461; SUA cu 467 si respectiv 320.

Operatiunile de restructurare bancara constituie o alta caracteristica a sistemelor bancare actuale, in cadrul acestora fiind incluse fuziunile si absorbtiile, operatiunile transfrontaliere (cu strainatatea), preluarile pachetului de control de catre bancile straine, si operatiunile incrucisate banci-asigurari.

Restructurarile bancare au prezentat pentru banci o modalitate de atingere a unei dimensiuni optime, care sa asigure: eliminarea costurilor suplimentare ca urmare a organizarii productiei, amortizarea pe scara larga a investitiilor in noile tehnologii si largirea gamei de produse oferite clientelei, pentru a ramane competitive.

Dintre efectele restructurarilor este necesara aducerea in discutie a intensificarii concurentei.

Un proces larg raspandit in tarile europene este cel de integrare a activitatii bancare si de asigurari in cadrul aceluiasi grup financiar.

Sintetizand problemele enuntate, se poate concluziona ca in sistemele bancare contemporane se produc o serie de modificari, dintre care semnificative sunt urmatoarele:

amplificarea fortei marilor banci, in contextul dezvoltarii inegale a bancilor nationale si al sporirii internationalizarii activitatii acestora;

inlocuirea specializarii bancilor cu universalizarea operatiunilor lor;

diminuarea rolului statului in activitatea bancilor, ceea ce conduce la procesul de "dezetatizare" si liberalizare a bancilor;

modernizarea tehnicilor si informaticii bancare, realizata prin introducerea in tehnica bancara a celor mai moderne produse bancare si a celor mai performante echipamente;

accentuarea proceselor de restructurare bancara, prin operatiuni de fuziuni si absorbtii;

aparitia unor grupuri financiare prin reunirea activitatilor bancare si de asigurari;

diminuarea participarii bancilor la operatiunile intermediere financiara in favoarea societatilor financiare si de asigurari;

manifestarea crizelor in sistemele bancare apartinand statelor dezvoltate, in contextul globalizarii financiare.

EVOLUTIA SISTEMULUI BANCAR ROMANESC

In anul 1864, se infiinteaza prima institutie romaneasca de credit, respectiv Casa de Depuneri si Consemnatiuni , a carei activitate s-a orientat, in special, catre atragerea de resurse temporar disponibile de la populatie si plasarea acestora in titluri de stat. Pana in anul 1880, cand se infiinteaza BNR, au fost deschise si alte institutii bancare cu capital autohton: Banca Romana (1865); Creditul Funciar, Rural si Urban (1873-1875); Banca Marmorosch-Blank (1874). Prima banca ardeleana cu capital privat autohton a fost Banca Albina, infiintata in 1872 la Sibiu.

Prin Legea din 17 aprilie 1880 se constituie Banca Nationala a Romaniei si sunt stabilite normele de organizare si functionare ale acesteia.

In anul 1900, in Romania functionau 8 banci; in 1910 numarul acestora a ajuns la 116, iar in 1916 la 237. Intre 1919 si 1930, numarul creste de la 486 la 1102, iar cel mai mare numar a existat in 1934, anul aprobarii primei legi bancare, 1204   banci. In structura sistemului bancar se puteau identifica atat banci comerciale cat si banci populare (banci de credit specializate in operatiunile cu amanuntul pentru populatie). Astfel, in anul 1928, functionau in Romania 1122 banci comerciale si 4743 banci populare. Dupa perioada crizei economice, in domeniul bancar s-a constatat un puternic avant, iar pentru mai buna supraveghere, reglementare si control asupra activitatii bancare, a fost infiintat Consiliul Superior al Bancilor.

Dupa actul nationalizarii si pana in 1990, activitatea bancara in Romania a cunoscut o puternica prabusire. Gradul de concentrare in domeniul bancar prezenta in 1989 un nivel maxim, in sensul ca functionau 4 banci: Banca Nationala a Romaniei, care indeplinea rolul de banca de emisiune si avea in atributii privind operatiunile comerciale interne din economie; Banca Agricola , cu rol de finantare a activitatii din agricultura si din industriile conexe; Banca de Investitii care se ocupa de finantarea programelor de investitii ale intreprinderilor de stat; Banca Romana de Comert Exterior , care detinea monopolul operatiunilor de comert exterior ale Romaniei. Casa de Economii si Consemnatiuni, ca institutie de economisire, a efectuat operatiuni de atragere a resurselor de la populatie, practicand si forme de creditare de natura creditelor pentru locuinte si a celor de achizitionare a locuintelor.

Reforma sistemului bancar a demarat in anul 1990, prin organizarea acestuia in doua niveluri. Un pas important l-a constituit infiintarea Bancii Comerciale Romane si preluarea de catre aceasta banca a operatiunilor comerciale ale Bancii Nationale.

Prin legile activitatii bancare, Legea nr. 33/1991 si Legea nr. 58/1998 precum si prin legile privind statutul BNR: Legea nr. 34/1991 si Legea nr. 101/1998 s-a creat cadrul institutional si juridic pentru dezvoltarea sistemului bancar romanesc.

Sistemul bancar romanesc prezinta cateva caracteristici, care s-au evidentiat in ultimii ani: o prima trasatura o constituie gradul sporit de concentrare , caracterizat in dominarea pietei bancare autohtone de un numar redus de banci.

Astfel, la inceputul anului 1999, BCR, BRD, Banca Agricola si CEC detineau 2/3 din piata bancara , 56% din depozitele in lei si 56.2% din depozitele in valuta ale sistemului bancar romanesc (inclusiv Bancorex).

O alta caracteristica a sistemului bancar o reprezinta segmentarea , care s-a manifestat prin implicarea bancilor cu capital majoritar de stat in finantarea sectorului de stat. De asemenea, bancile cu capital privat au finantat sectorul privat. Bancile straine s-au implicat in finantarea unor companii, care au avut aceeasi provenienta ca si banca mama.

Evolutia sistemului bancar romanesc in perioada 1994-2000 evidentiaza urmatoarele aspecte:

a)      gruparea bancilor dupa natura capitalului demonstreaza reducerea, in perioada 1994-1999, la jumatate a numarului de banci cu capital majoritar de stat, paralel cu cresterea de peste 4 ori a bancilor cu capital majoritar strain, care ajung sa detina 56% din numarul total al bancilor comerciale. Sectorul bancar de stat, desi a inregistrat schimbari majore in decursul anului 1999 (privatizarile BRD si Banc Post, restructurarea financiara a Bancii Agricole si a Bancorex) detine 48% din totalul activelor bancare, in timp ce ponderea bancilor cu capital majoritar strain s-a situat la 47.66%. Cota de piata detinuta de primele 3 banci comerciale se situa, la jumatatea anului 2000, la nivelul de 527%, astfel: BCR cu 30%, BRD cu 16.73% si CEC cu 11.34%;

b)      cotele de piata detinute de primele 5 banci comerciale din Romania, dupa volumul activelor si indicii de crestere a activelor, se prezinta astfel: BCR 30.2%; BRD 16.73%; CEC 11.34%; BTRB 4.93%; AMRO 4.55%;

c)      din punct de vedere al participatiilor straine la capitalul social al bancilor comerciale care functioneaza in Romania, se remarca pe primele locuri: Franta cu 33.01%; SUA cu 15.23%, Turcia cu 12.87% si Grecia cu 9.5%.

Caracterizarea sistemului bancar se poate realiza si pe seama analizei principalilor indicatori economico-financiari si de prudenta bancara.

Astfel, prezinta importanta indicatori precum:

ponderea creditelor restante si indoielnice in totalul portofoliului de credite;

ponderea creditelor restante si indoielnice in totalul activelor;

raportul de solvabilitate;

rata generala de risc.

Indicele de crestere a activelor bancare, in termeni reali, a inregistrat in primul semestru al anului 2000 un trend descendent, o scadere accentuata inregistrand operatiunile de trezorerie si interbancare, precum si operatiunile cu clientela. Cea de-a treia componenta a activelor bancare, respectiv operatiunile cu titluri, a inregistrat o crestere, atat in expresie nominala cat si reala.

Analiza structurii indica faptul ca un procent de 70% este detinut de operatiunile cu clientela, urmate de componenta sectorului bancar si a institutiilor financiare a carei contributie este de 14%. Economiile populatiei, au reprezentat o pondere de 28% in prima jumatate a anului 2000 din totalul resurselor bancare, inregistrand o diminuare, in termeni reali de 7%.

Rata generala de risc, raportul de solvabilitate si efectul de parghie, prezinta o evolutie constanta, inregistrand valori de :

aproximativ 40% - in cazul ratei generale de risc;

intre 18% si 21.4% - in cazul raportului de solvabilitate si

intre 7.55% si 10.06% in situatia efectului de parghie.

O problema aparte cu care se confrunta sistemul bancar romanesc, in prezent, este legata de privatizarea societatilor bancare, intrucat aceasta actiune se deruleaza intr-un moment in care restul economiei prezinta probleme.

In vederea integrarii sistemului bancar romanesc in structura Sistemului Bancar European, sunt necesare modificari structurale si operationale in activitatea bancara. Necesitatea transformarilor operationale ale sistemului bancar este argumentata prin mai multe elemente dintre care pot fi mentionate:

cerinte ale clientilor, cu privire la utilizarea unor produse si servicii bancare moderne;

diversificarea gamei de produse si servicii bancare in scopul atragerii de noi clienti si al alinierii la nivelul bancilor straine corespondente;

cerinte , cu privire la crearea sportului legislativ pe baza caruia sa fie promovate produse si servicii noi;

existenta unor structuri fizice la nivelul retelei de comunicatie din Romania, care nu permite transferul rapid al informatiilor;

costurile implementarii unor noi tipuri de activitati, produse si servicii, afecteaza in sens negativ, eforturile de restructurare bancara.