Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Statistica

Solutionarea contestatiilor formulate impotriva actelor administrative fiscale

finante



+ Font mai mare | - Font mai mic



Solutionarea contestatiilor formulate impotriva actelor administrative fiscale

Codul de procedura fiscala reglementeaza drepturile si obligatiile partilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat si bugetelor locale.



Prin administrarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat se intelege ansamblul activitatilor desfasurate de organele fiscale in legatura cu:

a) inregistrarea fiscala;

b) declararea, stabilirea, verificarea si colectarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat;

c) solutionarea contestatiilor impotriva actelor administrative fiscale.

Posibilitatea de contestare

Impotriva titlului de creanta, precum si impotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestatie potrivit legii. Contestatia este o cale administrativa de atac si nu inlatura dreptul la actiune al celui care se considera lezat in drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, in conditiile legii.

Este indreptatit la contestatie numai cel care considera ca a fost lezat in drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.

Baza de impunere si impozitul, taxa sau contributia stabilite prin decizie de impunere se contesta numai impreuna.

Pot fi contestate si deciziile de impunere prin care nu sunt stabilite impozite, taxe, contributii sau alte sume datorate bugetului general consolidat.

In cazul deciziilor referitoare la baza de impunere ce se emit in situatia in care venitul impozabil este realizat de mai multe persoane, contestatia se poate depune de orice persoana care participa la realizarea venitului. Decizia va cuprinde si repartizarea venitului impozabil pe fiecare persoana care a participat la realizarea venitului. Cand sursa venitului impozabil se afla pe raza altui organ fiscal decat cel competent teritorial, competenta de a stabili baza de impunere o detine organul fiscal pe raza caruia se afla sursa venitului.

Bazele de impunere constatate separat intr-o decizie referitoare la baza de impunere pot fi atacate numai prin contestarea acestei decizii.

Orice persoana care formuleaza o contestatie pentru lipsa unui act administrativ fiscal trebuie sa demonstreze dreptul sau, ori interesul legitim lezat.

Prin lipsa actului administrativ fiscal se intelege nesolutionarea in termenul legal a unei cereri a contribuabilului pentru emiterea unui act administrativ fiscal.

In cazul deciziilor emise potrivit art. 86 din Codul de procedura fiscala, republicat, bazele de impunere se pot contesta numai prin contestarea deciziei referitoare la baza de impunere, nu si a deciziilor de impunere emise ulterior in temeiul acesteia.

Forma si continutul contestatiei

Contestatia se formuleaza in scris si va cuprinde:

a) datele de identificare ale contestatorului;

b) obiectul contestatiei;

c) motivele de fapt si de drept;

d) dovezile pe care se intemeiaza;

e) semnatura contestatorului sau a imputernicitului acestuia, precum si stampila in cazul persoanelor juridice. Dovada calitatii de imputernicit al contestatorului, persoana fizica sau juridica, se face potrivit legii.

Obiectul contestatiei il constituie numai sumele si masurile stabilite si inscrise de organul fiscal in titlul de creanta sau in actul administrativ fiscal atacat, cu exceptia contestatiei impotriva refuzului nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal.

Contestatia se depune la organul fiscal, respectiv vamal, al carui act administrativ este atacat si nu este supusa taxelor de timbru.

In contestatiile care au ca obiect sume, se va specifica cuantumul sumei totale contestate individualizata pe categorii de impozite, taxe, datorie vamala, contributii, precum si accesorii ale acestora. In situatia in care se constata nerespectarea acestei obligatii, organele fiscale de solutionare competente vor pune in vedere contestatorului, printr-o adresa, sa precizeze, in termen de 5 zile de la comunicarea acesteia, cuantumul sumei contestate, individualizata.

In situatia in care contestatia este formulata printr-un imputernicit al contestatorului, organele de solutionare competente vor verifica imputernicirea, care trebuie sa poarte semnatura si stampila persoanei juridice contestatoare, dupa caz.

In situatia in care contestatorul precizeaza ca obiectul contestatiei il formeaza actul administrativ atacat, fara insa a mentiona, inauntrul termenului acordat de organul de solutionare, cuantumul sumei totale contestate, individualizata pe feluri de impozite, taxe, datorie vamala, contributii, precum si accesorii ale acestora, sau masurile pe care le contesta, contestatia se considera formulata impotriva intregului act administrativ fiscal.

In situatia in care contestatia nu indeplineste cerintele care privesc depunerea imputernicirii, semnatura, precum si stampilarea in original, organele de solutionare competente vor solicita contestatorului, printr-o scrisoare recomandata cu confirmare de primire, ca in termen de 5 zile de la comunicarea acesteia sa indeplineasca aceste cerinte. In caz contrar, contestatia va fi respinsa, fara a se mai antama fondul cauzei.

Confirmarile de primire se vor anexa la dosarul cauzei.

Organul de solutionare competent nu se poate substitui contestatorului cu privire la motivele de fapt si de drept pentru care a contestat actul administrativ fiscal respectiv.

In exercitarea rolului activ, organul de solutionare va solicita contestatorului, pe baza de scrisoare recomandata cu confirmare de primire, prezentarea, in termen de cinci zile de la data comunicarii acesteia, a motivelor de fapt si de drept, sub sanctiunea respingerii contestatiei ca nemotivata.

Termenul de depunere a contestatiei

Contestatia se va depune in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului administrativ fiscal, sub sanctiunea decaderii.

In cazul in care competenta de solutionare nu apartine organului emitent al actului administrativ fiscal atacat, contestatia va fi inaintata de catre acesta, in termen de 5 zile de la inregistrare, organului de solutionare competent.

In cazul in care contestatia este depusa la un organ fiscal necompetent, aceasta va fi inaintata, in termen de 5 zile de la data primirii, organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.

Daca actul administrativ fiscal nu contine elementele prevazute la art. 42 alin. (2) lit. i), contestatia poate fi depusa, in termen de 3 luni de la data comunicarii actului administrativ fiscal, organului de solutionare competent.

La primirea contestatiei, organul emitent al actului administrativ fiscal va intocmi dosarul contestatiei, precum si referatul cu propuneri de solutionare. Intocmirea dosarului contestatiei nu este obligatorie in situatia in care, potrivit art. 178 alin. (2) din Codul de procedura fiscala, republicat, organul emitent este competent pentru solutionarea contestatiei.

Dosarul contestatiei va cuprinde: contestatia in original, care trebuie sa poarte semnatura persoanei indreptatite, precum si amprenta stampilei, in cazul contestatorului persoana juridica, imputernicirea avocatiala, dupa caz, actul administrativ fiscal atacat, in copie, precum si anexele acestuia, copii ale documentelor care au legatura cu cauza supusa solutionarii, documentele depuse de contestator, decizia de instituire a masurilor asiguratorii si sesizarea penala in copie, dupa caz.

In situatia in care competenta de solutionare nu ii apartine, organul emitent al actului atacat va inainta dosarul contestatiei, precum si referatul cu propuneri de solutionare organului de solutionare competent, numai dupa verificarea indeplinirii cerintelor procedurale.

In cazul in care contestatia este depusa direct la organul competent de solutionare, acesta o va transmite organului emitent al actului atacat, in vederea constituirii dosarului contestatiei, a verificarii conditiilor procedurale, precum si a intocmirii referatului cu propuneri de solutionare.

Referatul cu propuneri de solutionare cuprinde precizari privind indeplinirea conditiilor de procedura, mentiuni privind instituirea masurilor asiguratorii sau sesizarea organelor de urmarire si cercetare penala, dupa caz, precum si propuneri de solutionare a contestatiei, avand in vedere toate argumentele si documentele contestatorului.

In referat se va mentiona obligatoriu daca s-a facut sau nu sesizare penala.

Referatul se aproba de conducatorul organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal atacat.

In conditiile in care din actele dosarului cauzei nu se poate verifica respectarea termenului de depunere a contestatiei, iar in urma demersurilor intreprinse nu se poate face dovada datei la care contestatorul a luat la cunostinta de actul administrativ fiscal atacat, aceasta va fi considerata depusa in termenul legal.

In situatia depunerii prin posta a contestatiei, organul emitent al actului administrativ fiscal atacat este obligat sa anexeze la dosarul contestatiei plicul prin care a fost transmisa.

Persoanele care nu respecta prevederile legale privind comunicarea actelor administrative fiscale si nu anexeaza la dosarul cauzei dovada comunicarii actului atacat, precum si dovada depunerii contestatiei sunt direct raspunzatoare de acest fapt.

Dispozitiile privind termenele din Codul de procedura civila se aplica in mod corespunzator, astfel:

1. Termenul de depunere a contestatiei se calculeaza pe zile libere, cu exceptia cazului in care prin lege se prevede altfel, neintrand in calcul nici ziua cand a inceput, nici ziua cand s-a sfarsit termenul.

Exemplu:

Actul administrativ fiscal este comunicat contribuabilului in data de 29 iunie, termenul de 30 de zile incepe sa curga de la data de 30 iunie si se implineste in data de 29 iulie, astfel incat ultima zi de depunere a contestatiei este 30 iulie.

2. Termenul care se sfarseste intr-o zi de sarbatoare legala sau cand serviciul este suspendat (de exemplu, zile de repaus saptamanal) se va prelungi pana la sfarsitul primei zile de lucru urmatoare.

Exemplu:

In situatia in care data de 30 iunie prezentata la exemplul anterior este sambata, ultima zi de depunere a contestatiei este luni, 1 august.

3. Termenul de 3 luni prevazut la art. 176 alin. (4) din Codul de procedura fiscala se sfarseste in ziua lunii corespunzatoare zilei de plecare.

Exemplu:

Actul administrativ fiscal este comunicat contribuabilului in data de 15 ianuarie, termenul de 3 luni se sfarseste in data de 15 aprilie, astfel incat ultima zi de depunere a contestatiei este data de 15 aprilie.

4. Termenul care, incepand la data de 29, 30 sau 31 ale lunii, se sfarseste intr-o luna care nu are o asemenea zi se va socoti implinit in ultima zi a lunii.

Exemplu:

Actul administrativ fiscal este comunicat in data de 30 noiembrie, termenul de 3 luni se sfarseste in ultima zi a lunii februarie, respectiv 28 februarie sau 29 februarie, reprezentand ultima zi de depunere a contestatiei.

Organele care au incheiat actul administrativ fiscal atacat vor pastra, in copie, dosarul contestatiei, la care vor anexa si deciziile emise in solutionarea contestatiei.

Cand contestatorul isi majoreaza pretentiile, dispozitiile procedurale privind termenul de depunere a contestatiei se aplica corespunzator pentru diferenta contestata suplimentar.

Contestatia se considera depusa in termenul de 3 luni in situatia in care actul administrativ atacat nu cuprinde unul dintre elementele prevazute la art. 42 alin. (2) lit. i) din Codul de procedura fiscala, republicat.

Retragerea contestatiei

Contestatia poate fi retrasa de contestator pana la solutionarea acesteia. Organul de solutionare competent va comunica contestatorului decizia prin care se ia act de renuntarea la contestatie.

Prin retragerea contestatiei nu se pierde dreptul de a se inainta o noua contestatie in interiorul termenului general de depunere a acesteia.

Cererea de retragere trebuie sa fie semnata de contestator sau de imputernicit, iar in cazul contestatorilor persoane juridice, cererea trebuie sa poarte stampila persoanei juridice. Dovada calitatii de imputernicit se face potrivit legii.

Persoanele fizice vor anexa la cererea de retragere copia actului de identitate.

Organul de solutionare competent va comunica decizia prin care ia act de renuntarea la contestatie dupa expirarea termenului general de depunere a contestatiei.

Organul competent

Contestatiile formulate impotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, precum si a titlurilor de creanta privind datoria vamala se solutioneaza dupa cum urmeaza:

a) contestatiile care au ca obiect impozite, taxe, contributii, datorie vamala, precum si accesorii ale acestora, al caror cuantum este sub 5 miliarde lei, se solutioneaza de catre organele competente constituite la nivelul directiilor generale unde contestatorii au domiciliul fiscal sau, dupa caz, de catre organul fiscal stabilit la art. 33 alin. (3);

b) contestatiile formulate de marii contribuabili, care au ca obiect impozite, taxe, contributii, datorie vamala, precum si accesorii ale acestora, al caror cuantum este sub 5 miliarde lei, se solutioneaza de catre organele competente constituite in cadrul respectivelor directii generale de administrare a marilor contribuabili;

c) contestatiile care au ca obiect impozite, taxe, contributii, datorie vamala, accesoriile acestora, al caror cuantum este de 5 miliarde lei sau mai mare, precum si cele formulate impotriva actelor emise de organe centrale se solutioneaza de catre organe competente de solutionare constituite la nivel central.

Contestatiile formulate impotriva altor acte administrative fiscale se solutioneaza de catre organele fiscale emitente.

Contestatiile formulate de cei care se considera lezati de refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal se solutioneaza de catre organul ierarhic superior organului fiscal competent sa emita acel act.

Contestatiile formulate impotriva actelor administrative fiscale emise de autoritatile administratiei publice locale se solutioneaza de catre acestea.

Prin organe de solutionare competente constituite la nivelul directiilor generale unde contestatorii au domiciliul fiscal se intelege serviciile/birourile de solutionare a contestatiilor din cadrul directiilor generale ale finantelor publice judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, sau, dupa caz, Directia generala de administrare a marilor contribuabili, pentru marii contribuabili care sunt administrati de aceasta.

Prin organe de solutionare competente constituite la nivel central se intelege Directia generala de solutionare a contestatiilor din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.

Actele administrative fiscale care intra in competenta de solutionare a organelor specializate sunt: deciziile de impunere, actele administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, precum si a titlurilor de creanta privind datoria vamala .

In situatia in care, ca urmare a raportului privind rezultatele inspectiei fiscale, nu se modifica baza de impunere, de la data aducerii la cunostinta contribuabilului a acestui fapt, titlul de creanta fiscala susceptibil de a fi contestat este declaratia fiscala, asimilata cu o decizie de impunere.

Codul de procedura fiscala, republicat, regrelemnetaza notiunea de ' Decizie de impunere ' , astfel:

(1) Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizie de impunere ori de cate ori acesta modifica baza de impunere.

(2) Pentru creantele administrate de Ministerul Finantelor Publice prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala, prin ordin al ministrului finantelor publice se pot stabili si alte competente pentru emiterea deciziilor de impunere ca urmare a inspectiei fiscale.

(3) Decizia de impunere se emite, daca este necesar, si in cazul in care nu s-a emis decizie referitoare la baza de impunere. Bazele de impunere se stabilesc separat, prin decizie referitoare la bazele de impunere, in urmatoarele situatii:

a) cand venitul impozabil este realizat de mai multe persoane. Decizia va cuprinde si repartizarea venitului impozabil pe fiecare persoana care a participat la realizarea venitului;

b) cand sursa venitului impozabil se afla pe raza altui organ fiscal decat cel competent teritorial. in acest caz competenta de a stabili baza de impunere o detine organul fiscal pe raza caruia se afla sursa venitului.

(4) Declaratia fiscala intocmita de contribuabil prin completarea unui formular pus la dispozitie gratuit de organul fiscal si prin care trebuie sa calculeze cuantumul obligatiei fiscale, daca acest lucru este prevaziut de lege, este asimilata cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificari ulterioare, si produce efectele juridice ale instiintarii de plata de la data depunerii acesteia.

(5) In situatia in care legea nu prevede obligatia de calculare a impozitului, declaratia fiscala este asimilata unei decizii referitoare la baza de impunere.

(6) Decizia de impunere si decizia referitoare la obligatiile de plata accesorii constituie si instiintari de plata, de la data comunicarii acestora, in conditiile in care se stabilesc sume de plata.

Alte acte administrative fiscale pot fi: dispozitia de masuri, decizia privind stabilirea raspunderii solidare, notele de compensare, instiintari de plata, procesul-verbal privind calculul dobanzilor cuvenite contribuabilului etc.

Titluri de creanta privind datoria vamala pot fi: declaratia vamala in detaliu, chitanta vamala, Decizia privind regularizarea situatiei ' emisa in baza procesului -verbal de control si a notei de prezentare .

Competenta de solutionare este data de cuantumul total al sumelor contestate, reprezentand impozite, taxe, contributii stabilite de plata de catre organul fiscal, precum si accesorii ale acestora, sau de cuantumul total al taxelor, impozitelor, contributiilor, aprobate la rambursare, respectiv restituire, dupa caz.

Exemplu:

a) Atunci cand, ca urmare a solutionarii deconturilor cu sume negative de TVA cu optiune de rambursare, se stabileste TVA de plata sub 500.000 lei (RON), iar TVA-ul respins la rambursare este peste 500.000 lei (RON), competenta de solutionare este data de cuantumul taxei pe valoarea adaugata de plata.

b) Daca, ca urmare a solutionarii deconturilor cu sume negative de TVA cu optiune de rambursare, rezulta diferente care diminueaza suma solicitata la rambursare, dar care nu determina stabilirea TVA de plata, competenta de solutionare a contestatiei este data de cuantumul taxei pe valoarea adaugata aprobata la rambursare prin decizia de rambursare.

c) Atunci cand, ca urmare a solutionarii deconturilor cu sume negative de TVA cu optiune de rambursare, rezulta diferente de TVA nedeductibil si/sau colectat in cuantum egal cu TVA-ul solicitat la rambursare, competenta de solutionare a deciziei de rambursare apartine organelor specializate de solutionare, constituite la nivel teritorial.

d) Diminuarea pierderii fiscale prin neadmiterea ca deductibile a unor cheltuieli, fara a rezulta, pe cale de consecinta, impozit pe profit, reprezinta masura si intra in competenta de solutionare a organului emitent al actului administrativ atacat, indiferent de cuantumul sumei contestate.

e) Atunci cand, ca urmare a constatarii pierderii inlesnirilor la plata, contestatorului i se stabilesc, pe cale de consecinta, debite si accesorii, competenta de solutionare a contestatiei apartine organelor prevazute la art. 178 alin. (1) din Codul de procedura fiscala, republicat, in functie de cuantumul sumei contestate.

Contestatiile formulate de sucursalele persoanelor juridice, al caror cuantum este sub 500.000 lei (RON), se solutioneaza de organele de solutionare competente, constituite la nivelul directiilor generale teritoriale care au competenta de administrare a acestor sucursale si in a caror raza teritoriala se afla situate.

Decizia sau dispozitia de solutionare

In solutionarea contestatiei, organul competent se pronunta prin decizie sau dispozitie, dupa caz.

Decizia sau dispozitia emisa in solutionarea contestatiei este definitiva in sistemul cailor administrative de atac.

In solutionarea contestatiei organele de solutionare competente ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala se pronunta prin decizie, iar cele ale autoritatilor administratiei publice locale se pronunta prin dispozitie.

In situatia in care la solutionarea contestatiei participa mai multe persoane, iar una dintre persoanele care au participat, potrivit competentelor ce ii revin, la intocmirea deciziei emise in solutionarea contestatiei nu este de acord cu solutia propusa, are posibilitatea de a semna cu opinie separata exemplarul deciziei care ramane la dosarul contestatiei si pe cel care se pastreaza la dosarul deciziilor.

Opinia separata va fi motivata in fapt si in drept, prezentandu-se considerentele de natura fiscala pe care se bazeaza aceasta.

Decizia emisa in solutionarea contestatiei este definitiva in sistemul cailor administrative de atac, in sensul ca asupra ei organul de solutionare competent nu mai poate reveni, cu exceptia situatiilor privind indreptarea erorilor materiale, potrivit legii.

Forma si continutul deciziei de solutionare a contestatiei

Decizia de solutionare a contestatiei se emite in forma scrisa si va cuprinde: preambulul, considerentele si dispozitivul.

Preambulul cuprinde: denumirea organului investit cu solutionarea, numele sau denumirea contestatorului, domiciliul fiscal al acestuia, numarul de inregistrare a contestatiei la organul de solutionare competent, obiectul cauzei, precum si sinteza sustinerilor partilor atunci cand organul competent de solutionare a contestatiei nu este organul emitent al actului atacat.

Considerentele cuprind motivele de fapt si de drept care au format convingerea organului de solutionare competent in emiterea deciziei.

Dispozitivul cuprinde solutia pronuntata, calea de atac, termenul in care aceasta poate fi exercitata si instanta competenta.

Decizia se semneaza de catre conducatorul directiei generale, directorul general al organului competent constituit la nivel central, conducatorul organului fiscal emitent al actului administrativ atacat sau de inlocuitorii acestora, dupa caz.

Decizia se semneaza de catre directorul general al Directiei generale de solutionare a contestatiilor din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, de directorii executivi ai directiilor generale ale finantelor publice judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, si ai Directiei generale de administrare a marilor contribuabili, sau de inlocuitorii acestora, dupa caz.

In situatia in care inlocuitorii directorilor executivi ai directiilor generale ale finantelor publice judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, si ai Directiei generale de administrare a marilor contribuabili sunt directorii organului de inspectie fiscala, va fi desemnata o alta persoana din cadrul directiei generale respective, care sa semneze decizia de solutionare.

In cazul contestatiilor formulate impotriva altor acte administrative fiscale decizia data in solutionarea acestora se semneaza de conducatorul organului fiscal din care face parte organul fiscal competent in solutionarea acestor contestatii.

Decizia privind solutionarea contestatiei se intocmeste si se comunica astfel:

a) cate un exemplar se comunica contestatorului, persoanelor introduse in procedura de solutionare a contestatiei, organului care a intocmit actul atacat, dupa caz;

b) un exemplar ramane la dosarul contestatiei;

In situatia in care decizia de solutionare se semneaza cu opinie separata, la dosarul contestatiei va fi atasat si exemplarul cu opinie separata.

c) un exemplar se pastreaza la dosarul deciziilor.

In situatia in care decizia de solutionare a contestatiei priveste creante fiscale, organul emitent al actului atacat va inainta o copie a deciziei la compartimentul/serviciul/biroul cu atributii de evidenta analitica pe platitori prin subsistemul de preluare a actelor de colectare a veniturilor.

Organele care solutioneaza contestatiile vor tine evidenta acestora intr-un registru, din care sa rezulte identitatea contestatorului, obiectul cauzei, modul de solutionare si de comunicare a solutiei si calea de atac.

Introducerea altor persoane in procedura de solutionare

Organul de solutionare competent poate introduce, din oficiu sau la cerere, in solutionarea contestatiei, dupa caz, alte persoane ale caror interese juridice de natura fiscala sunt afectate in urma emiterii deciziei de solutionare a contestatiei. inainte de introducerea altor persoane, contestatorul va fi ascultat conform art. 9.

In situatia in care la realizarea venitului participa mai multe persoane si acestea nu au inaintat contestatie vor fi introduse din oficiu.

Persoanei introduse in procedura de contestatie i se vor comunica toate cererile si declaratiile celorlalte parti. Aceasta persoana are drepturile si obligatiile partilor rezultate din raportul de drept fiscal ce formeaza obiectul contestatiei si are dreptul sa inainteze propriile sale cereri.

Dispozitiile Codului de procedura civila referitoare la interventia fortata si voluntara sunt aplicabile.

Interventia voluntara este forma de participare la cerere, in solutionarea contestatiilor, a tertilor ale caror interese juridice de natura fiscala sunt afectate in urma emiterii deciziei.

Interventia fortata este forma de participare a tertilor in solutionarea contestatiilor, care sunt introdusi de catre organele de solutionare din oficiu sau la cererea contestatorului. in cazul in care cererea de interventie fortata este formulata de contestator, aceasta va fi motivata in fapt si in drept.

Organul de solutionare competent se va pronunta asupra admisibilitatii cererii, iar in situatia in care aceasta nu e admisibila, va instiinta contestatorul printr-o adresa. daca cererea de interventie formulata de contestator este admisa, aceasta se va comunica intervenientului.

Introducerea din oficiu a intervenientilor se realizeaza printr-o adresa a organului de solutionare care instrumenteaza cauza.

Atunci cand interventia este facuta pentru apararea dreptului uneia dintre parti, aceasta are caracter accesoriu.

Atunci cand interventia urmareste realizarea sau conservarea unor interese de natura juridica fiscala proprii, aceasta are caracter principal. in aceasta situatie, cererea de interventie trebuie sa indeplineasca cerintele prevazute pentru forma si continutul contestatiei, iar asupra cererii de interventie principala organele competente de solutionare se vor pronunta prin decizie.

Interventia se poate depune la organul competent de solutionare pana la emiterea deciziei de solutionare a contestatiei.

Solutionarea contestatiei

In solutionarea contestatiei organul competent va verifica motivele de fapt si de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestatiei se face in raport de sustinerile partilor, de dispozitiile legale invocate de acestea si de documentele existente la dosarul cauzei. Solutionarea contestatiei se face in limitele sesizarii.

Organul de solutionare competent pentru lamurirea cauzei poate solicita punctul de vedere al directiilor de specialitate din minister sau al altor institutii si autoritati.

Prin solutionarea contestatiei nu se poate crea o situatie mai grea contestatorului in propria cale de atac.

Contestatorul, intervenientii sau imputernicitii acestora pot sa depuna probe noi in sustinerea cauzei. in aceasta situatie, organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal atacat sau organului care a efectuat activitatea de control, dupa caz, i se va oferi posibilitatea sa se pronunte asupra acestora.

Organul de solutionare competent se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura si asupra celor de fond, iar cand se constata ca acestea sunt intemeiate, nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei.

Contestatorul, intervenientii si/sau imputernicitii acestora, in fata organelor de solutionare a contestatiilor, se pot folosi de orice probe noi relevante, chiar daca acestea anterior nu au fost cercetate de organele de inspectie fiscala.

Pentru lamurirea cauzelor organul de solutionare competent poate solicita directiilor de specialitate din cadrul Ministerului Finantelor Publice si Agentiei Nationale de Administrare Fiscala puncte de vedere.

Respectivele directii de specialitate vor transmite punctele de vedere in termen de cel mult zece zile de la solicitare.

In situatia in care pentru aceeasi speta avizele comunicate sunt contradictorii sau sunt contrare punctului de vedere exprimat de organul de solutionare competent, cauza respectiva va fi supusa dezbaterii comisiei fiscale centrale din Ministerul Finantelor Publice, potrivit legii.

In solutionarea contestatiilor, exceptiile de procedura pot fi urmatoarele: nerespectarea termenului de depunere a contestatiei, lipsa calitatii procesuale, lipsa capacitatii, lipsa unui interes legitim, contestarea altor sume si masuri decat cele care au facut obiectul actului atacat.

Exceptiile de fond in procedura de solutionare a contestatiilor pot fi urmatoarele: necompetenta organului care a incheiat actul contestat, prescriptia, autoritatea de lucru judecat etc.

In situatiile in care organele competente au de solutionat doua sau mai multe contestatii, formulate de aceeasi persoana fizica sau juridica impotriva unor titluri de creanta fiscala, sau alte acte administrative fiscale incheiate de aceleasi organe fiscale sau alte organe fiscale vizand aceeasi categorie de obligatii fiscale sau tipuri diferite, dar care sub aspectul cuantumului se influenteaza reciproc, se va proceda la conexarea dosarelor, daca prin aceasta se asigura o mai buna administrare si valorificare a probelor in rezolvarea cauzei.

Prin conexarea dosarelor nu se poate stabili o alta competenta de solutionare decat cea care rezulta din contestarea fiecarui act administrativ fiscal luat individual.

In cazul in care contestatorul isi restrange sau isi majoreaza pretentiile formulate initial, organul de solutionare investit isi va declina competenta in favoarea organului de solutionare competent.

In cazul in care contestatiile sunt astfel formulate incat au si alt caracter pe langa cel de cale administrativa de atac, pentru aceste aspecte cererea se va inainta organelor competente de catre organul investit cu solutionarea caii administrative de atac, dupa solutionarea acesteia.

La solicitarea organului competent de solutionare, organele care au efectuat activitatea de inspectie fiscala vor intocmi un proces-verbal de cercetare la fata locului, pentru lamurirea aspectelor care fac obiectul contestatiei, semnat de organul de inspectie fiscala, si care va fi adus la cunostinta si contestatorului.

Prin acestea nu se vor putea stabili debite noi, iar impotriva lor nu va putea fi exercitata calea administrativa de atac, procesul-verbal de cercetare la fata locului urmand a fi conexat la dosarul contestatiei aflat in curs de solutionare.

In situatia in care organul de solutionare competent se afla in conflict de interese si anume:

a) este contribuabil, este sot/sotie al/a contribuabilului, este ruda pana la gradul al 3-lea inclusiv a contribuabilului, este reprezentant sau imputernicit al contribuabilului;

b) poate dobandi un avantaj ori poate suporta un dezavantaj direct;

c) exista un conflict intre el, sotul/sotia, rudele sale pana la gradul al III-lea inclusiv si una dintre parti sau sotul/sotia, rudele partii pana la gradul al 3-lea inclusiv;

d) in alte cazuri prevazute de lege, acesta este obligat sa instiinteze conducatorul organului fiscal si sa se abtina de la indeplinirea procedurii.

In cazul in care conflictul de interese se refera la conducatorul organului fiscal, acesta este obligat sa instiinteze organul ierarhic superior.

Abtinerea se propune de functionarul public si se decide de indata de conducatorul organului fiscal sau de organul ierarhic superior.

Contribuabilul implicat in procedura in derulare poate solicita recuzarea functionarului public aflat in conflict de interese.

Recuzarea functionarului public se decide de indata de catre conducatorul organului fiscal sau de organul fiscal ierarhic superior. Decizia prin care se respinge cererea de recuzare poate fi atacata la instanta judecatoreasca competenta. Cererea de recuzare nu suspenda procedura de administrare in derulare.

Suspendarea procedurii de solutionare a contestatiei pe cale administrativa

Organul de solutionare competent poate suspenda, prin decizie motivata, solutionarea cauzei atunci cand:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele in drept cu privire la existenta indiciilor savarsirii unei infractiuni a carei constatare ar avea o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in procedura administrativa;

b) solutionarea cauzei depinde, in tot sau in parte, de existenta sau inexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati.

In aplicarea prezentului capitol, ministrul finantelor publice emite instructiuni in conditiile legii.'

Organul de solutionare competent poate suspenda procedura, la cerere, daca sunt motive intemeiate. La aprobarea suspendarii, organul de solutionare competent va stabili si termenul pana la care se suspenda procedura. Suspendarea poate fi solicitata o singura data.

Procedura administrativa este reluata la incetarea motivului care a determinat suspendarea sau, dupa caz, la expirarea termenului stabilit de organul de solutionare competent potrivit alin. (2), indiferent daca motivul care a determinat suspendarea a incetat sau nu.

Hotararea definitiva a instantei penale prin care se solutioneaza actiunea civila este opozabila organelor fiscale competente pentru solutionarea contestatiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civila.'

In cazul in care referatul nu contine mentiuni privind formularea sau nu a unei sesizari penale in cauza, organul de solutionare competent va solicita, printr-o adresa, completarea in acest sens a referatului cu propuneri de solutionare.

Informatiile cerute vor fi inaintate organului de solutionare in termen de maximum 5 zile de la data comunicarii acestora.

In situatia neprimirii raspunsului in termenul solicitat, organele de solutionare vor analiza fondul cauzei, urmand ca de nerespectarea prevederilor alineatului precedent sa fie tinute raspunzatoare persoanele care nu au depus diligentele necesare.

Daca prin decizie se suspenda solutionarea contestatiei pana la rezolvarea cauzei penale, dosarul contestatiei se transmite, dupa caz, organului care a efectuat inspectia fiscala, urmand ca acesta sa fie restituit, la incetarea motivului care a determinat suspendarea, organului de solutionare competent.

Organul de solutionare competent va relua procedura administrativa, numai dupa incetarea definitiva si irevocabila a motivului care a determinat suspendarea. Aceasta trebuie dovedita de catre organele fiscale sau de contestator printr-un inscris emis de organele abilitate. Solutia data de organele de cercetare si urmarire penala trebuie insotita de rezolutia motivata, atunci cand suspendarea a fost pronuntata pana la rezolvarea cauzei penale.

In situatia in care solicitarea de reluare a procedurii apartine contestatorului, organele de solutionare vor cere organului fiscal abilitat, printr-o adresa, comunicarea faptului ca motivul de incetare a suspendarii solutionarii contestatiei a ramas definitiv si irevocabil.

La reluarea procedurii administrative, organul de solutionare competent poate solicita organului fiscal care a sesizat organele de urmarire si cercetare penala punctul de vedere privind solutionarea contestatiei in raport de solutia organelor penale.

La solutionarea contestatiilor, organele de solutionare se vor pronunta si in raport de motivarea rezolutiilor de scoatere de sub urmarire penala, neincepere sau incetare a urmaririi penale, precum si a expertizelor efectuate in cauza, in masura in care acestea se regasesc la dosarul contestatiei.

Suspendarea executarii actului administrativ fiscal

Introducerea contestatiei pe calea administrativa de atac nu suspenda executarea actului administrativ fiscal.

Dispozitiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executarii actului administrativ fiscal, in temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile ulterioare. instanta competenta poate suspenda executarea, daca se depune o cautiune de pana la 20% din cuantumul sumei contestate, iar in cazul cererilor al caror obiect nu este evaluabil in bani, o cautiune de pana la 2.000 lei.'

Daca se suspenda executarea unei decizii referitoare la baza de impunere, atunci se va suspenda si executarea deciziei de impunere ulterioare.

Organele de solutionare pot dispune instituirea masurilor asiguratorii de catre organul fiscal competent in conditiile prezentului cod.

Organul de solutionare competent poate acorda suspendarea executarii actului administrativ fiscal atacat, pana la solutionarea pe cale administrativa a contestatiei, indiferent daca procedura de executare a fost sau nu inceputa.

Aprobarea de catre organul de solutionare a cererii de suspendare a executarii actului administrativ fiscal prin care s-au stabilit obligatii de plata are ca efect, pentru contribuabil, suspendarea obligatiei de plata, iar pentru organul fiscal, suspendarea dreptului de a incepe sau de a continua executarea silita, dupa caz, pentru sumele ce fac obiectul suspendarii obligatiei de plata respective.

Motivele de acordare a suspendarii executarii actului administrativ fiscal contestat pot fi: existenta unei indoieli puternice asupra legalitatii actului atacat, iminenta producerii unei vatamari ireparabile a drepturilor contestatorului, bonitatea contribuabilului, comportamentul fiscal al acestuia etc.

In vederea solutionarii cererii de suspendare, organele de solutionare a contestatiei pot solicita informatii si/sau documente organului de executare sau altor compartimente specializate privind bonitatea contribuabilului, fisa de analiza de risc, cazierul fiscal etc. in acest caz informatiile vor fi transmise pe baza unei adrese, care va cuprinde si punctul de vedere al organului fiscal privind posibilitatea suspendarii actului administrativ.

Contestatorul poate depune orice inscrisuri pe care le considera relevante in sustinerea cererii de suspendare a executarii actului administrativ fiscal atacat.

Organul de solutionare va dispune organului de executare competent instituirea masurilor asiguratorii atunci cand acestea se impun, potrivit legii.

Contestatorul va fi instiintat de modul de rezolvare a cererii de suspendare a executarii actului administrativ fiscal prin decizie de solutionare a contestatiei sau prin decizie privind solutionarea cererii de suspendare a executarii, dupa caz, care pot fi atacate potrivit legii.

Un exemplar al acestei decizii privind solutionarea cererii de suspendare a executarii se comunica organului de executare competent, potrivit legii.

In toate cazurile, suspendarea executarii actului administrativ fiscal dainuie pana la solutionarea caii administrative de atac, chiar daca pentru a se pronunta organul de solutionare a emis anterior o decizie de suspendare a solutionarii contestatiei, urmand ca procedura sa fie reluata dupa incetarea motivului care a determinat suspendarea solutionarii cauzei.

In solutionarea cererii de suspendare a executarii, prin decizie se vor prezenta motivele ce au format convingerea organului de solutionare.

Solutii asupra contestatiei

Prin decizie contestatia va putea fi admisa, in totalitate sau in parte, ori respinsa.

In cazul admiterii contestatiei se decide, dupa caz, anularea totala sau partiala a actului atacat.

Prin decizie se poate desfiinta total sau partial actul administrativ atacat, situatie in care urmeaza sa se incheie un nou act administrativ fiscal care va avea in vedere strict considerentele deciziei de solutionare.

Prin decizie se poate suspenda solutionarea cauzei, atunci cand:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele in drept cu privire la existenta indiciilor savarsirii unei infractiuni a carei constatare ar avea o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in procedura administrativa;

b) solutionarea cauzei depinde, in tot sau in parte, de existenta sau inexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati.

Contestatia poate fi respinsa ca:

a) neintemeiata, in situatia in care argumentele de fapt si de drept prezentate in sustinerea contestatiei nu sunt de natura sa modifice cele dispuse prin actul administrativ fiscal atacat;

b) nemotivata, in situatia in care contestatorul nu prezinta argumente de fapt si de drept in sustinerea contestatiei sau argumentele aduse nu sunt incidente cauzei supuse solutionarii;

c) fiind fara obiect, in situatia in care sumele si masurile contestate nu au fost stabilite prin actul administrativ fiscal atacat sau daca prin reluarea procedurii administrative, luandu-se act de solutia pronuntata de instanta penala, se constata ca cererea ramane lipsita de obiect;

d) inadmisibila, in situatia contestarii deciziilor de impunere emise in temeiul deciziei referitoare la baza de impunere, prin care nu sunt stabilite diferente de impozite , taxe sau contributii.

Prin decizie se poate lua act de renuntarea la contestatie, in situatia in care contestatorul solicita retragerea acesteia.

Contestatia poate fi admisa si actul administrativ fiscal atacat anulat si in situatii cum sunt: constatarea existentei unei exceptii de fond sau de procedura, lipsa unuia dintre elementele referitoare la numele, prenumele si calitatea persoanei imputernicite a organului fiscal, la numele si prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnaturii persoanei imputernicite a organului fiscal, cu exceptia in care actul administrativ fiscal emis prin intermediul mijloacelor informatice este valabil si in cazul in care nu poarta semnatura persoanelor imputernicite ale organului fiscal, potrivit legii, si stampila organului emitent.

Prin decizie se poate constata autoritatea de lucru judecat atunci cand exista identitate de obiect, parti si cauza.

In situatia in care se pronunta o solutie de desfiintare totala sau partiala a actului atacat, in considerentele deciziei se vor prezenta numai motivele care au condus la desfiintare.

Decizia de desfiintare va fi pusa in executare in termen de 30 de zile de la data comunicarii, iar verificarea va viza strict aceeasi perioada si acelasi obiect al contestatiei pentru care s-a emis decizia, inclusiv pentru calculul accesoriilor aferente.

Prin noul act administrativ fiscal, intocmit conform considerentelor deciziei de solutionare, nu se pot stabili in sarcina contestatorului sume mai mari decat cele din actul desfiintat, acesta putand fi contestat potrivit legii.

Respingerea contestatiei pentru neindeplinirea conditiilor procedurale

Daca organul de solutionare competent constata neindeplinirea unei conditii procedurale, contestatia va fi respinsa fara a se proceda la analiza pe fond a cauzei.

Contestatia nu poate fi respinsa daca poarta o denumire gresita.

Contestatia poate fi respinsa ca:

a) nedepusa la termen, in situatia in care aceasta a fost depusa peste termenul prevazut de prezenta lege; depusa de o persoana lipsita de calitatea de a contesta, in

b) fiind situatia in care aceasta este formulata de o persoana fizica sau juridica lipsita de calitate procesuala;

c) fiind depusa de o persoana lipsita de capacitate de exercitiu, potrivit legii;

d) lipsita de interes, in situatia in care contestatorul nu demonstreaza ca a fost lezat in dreptul sau interesul sau legitim;

e) prematur formulata, in situatia in care sumele contestate nu sunt stabilite cu titlu definitiv in sarcina acestuia sau in situatia in care contribuabilul contesta un act premergator care sta la baza emiterii unui act administrativ fiscal.

Aceste solutii nu sunt prevazute limitativ.

Comunicarea deciziei si calea de atac

Decizia privind solutionarea contestatiei se comunica contestatorului si organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.

Deciziile emise in solutionarea contestatiilor pot fi atacate la instanta judecatoreasca de contencios administrativ competenta.

Comunicarea actului administrativ fiscal

Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului caruia ii este destinat. in situatia contribuabililor fara domiciliu fiscal in Romania, care si-au desemnat imputernicit , precum si in situatia numirii unui curator fiscal, actul administrativ fiscal se comunica imputernicitului sau curatorului, dupa caz.

Actul administrativ fiscal se comunica dupa cum urmeaza:

a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent si primirea actului administrativ fiscal de catre acesta sub semnatura, data comunicarii fiind data ridicarii sub semnatura a actului;

b) prin remiterea, sub semnatura, a actului administrativ fiscal de catre persoanele imputernicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicarii fiind data remiterii sub semnatura a actului;

c) prin posta, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, precum si prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, daca se asigura transmiterea textului actului administrativ fiscal si confirmarea primirii acestuia;

d) prin publicitate.

Comunicarea prin publicitate se face prin afisarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent si pe pagina de internet a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, a unui anunt in care se mentioneaza ca a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. Actul administrativ fiscal se considera comunicat in termen de 15 zile de la data afisarii anuntului.

Raportarea statistica a contestatiilor

Directiile generale ale finantelor publice judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, si Directia generala de administrare a marilor contribuabili vor inainta Agentiei Nationale de Administrare Fiscala - Directia generala de solutionare a contestatiilor semestrial si anual, pana la data de 25 iulie pentru semestrul I si respectiv pana la data de 25 ianuarie pentru intregul an expirat:

a) situatia privind contestatiile inregistrate, precum si modul de solutionare, conform anexei nr. 1 la prezentele instructiuni;

b) situatia privind solutiile irevocabile pronuntate de instantele judecatoresti in perioada de referinta, in cauzele avand ca obiect deciziile de solutionare a contestatiilor emise de directia in cauza, conform anexei nr. 2 la prezentele instructiuni. La aceasta vor fi anexate copiile hotararilor judecatoresti irevocabile in baza carora s-a intocmit situatia.

Situatiile vor fi insotite de calculul indicatorilor de performanta , precum si de raportul privind activitatea de solutionare a contestatiilor care sa cuprinda motivele care au determinat admiterea contestatiilor sau desfiintarea totala ori partiala a actelor atacate, motivele pentru care instantele au pronuntat solutii favorabile contribuabililor, precum si propuneri de imbunatatire a cadrului legislativ.

Aceleasi situatii se vor intocmi si la nivelul Directiei generale de solutionare a contestatiilor.

Trimestrial, pana la data de 10 a lunii urmatoare trimestrului expirat, directiile generale ale finantelor publice judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, si Directia generala de administrare a marilor contribuabili vor inainta Agentiei Nationale de Administrare Fiscala - Directia generala de solutionare a contestatiilor situatia privind contestatiile in curs de solutionare la finele perioadei de referinta, in care vor fi evidentiate distinct contestatiile cu termen de solutionare depasit. situatia va fi intocmita conform anexei nr. 3 la prezentele instructiuni.

SITUATIE STATISTICA privind contestatiile solutionate in perioada 01.01.2004 - 30.06.2006

31.12.2004 31.12.2005 30.06.2006

1. Sold initial 19/977.202 35/1.896.588 24/1.170.169

2.Primite in cursul anului 408/13.533.660 263/11.356.468 125/6.265.352

3.Total Contestatii 427/14.510.862 268/13.253.056 149/7.495.521

4.Solutionate,din care: 392/12.614.273 274/12.082.887 125/5.652.447

4.1.Nedepuse in termen 19/112.135 10/367.267 10/474.171

4.2.Admise 18/757.529 16/794.673 14/560.219

4.3.Respinse 292/7.412.298 185/6.046.847 8/3.394.234

4.4.Suspendate 36/3.410.793 22/1.489.428 3/87.665

4.5.Anulare act 18/751.288 34/1.377.638 11/594.108

4.6.Nedoved calit proce. 6/153.602 2/24.484 -

4.7.Fara obiect 1/11.389 4/1.980.751 1/10.129

4.8.Neargumentata 2/5.240 - 5/531.921

4.9.Inadmisibila - 1 / 462 -

5.Sold la sf. perioada 35/1.896.588 24/1.170.169 24/1.783.074

INDICATORII

privind cuantificarea rezultatelor activitatii de solutionare a contestatiilor

perioada 01.01.2004 - 31.12.2004

I. indicatorul reprezentand raportul valoric al solutiilor de admitere si desfiintare in totalul solutiilor pronuntate de directia teritoriala in cursul anului 2004:

( A+D ) * 100 = 757.528 + 751.288 * 100___ = 1.508.816 * 100 = 16,91%

( A+R+D ) 757.528 + 7.412.297 + 751.288 8.921.114

A = suma totala contestata pentru care pretentiile contribuabilului au fost admise,

D = suma totala pentru care s-au pronuntat solutii de desfiintare a proceselor verbale,

R = suma totala contestata pentru care pretentiile contribuabilului au fost respinse.

INDICATORII

privind cuantificarea rezultatelor activitatii de solutionare a contestatiilor perioada 01.01.2005 - 31.12.2005

I. indicatorul reprezentand raportul valoric al solutiilor de admitere si desfiintare in totalul solutiilor pronuntate de directia teritoriala in cursul anului 2005:

( A+D ) * 100 = 794.673 + 1.377.638 * 100___ = 2.172.311 * 100 = 26,42%

( A+R+D ) 8.219.158 8.219.158

A = suma totala contestata pentru care pretentiile contribuabilului au fost admise,

D = suma totala pentru care s-au pronuntat solutii de desfiintare a proceselor verbale,

R = suma totala contestata pentru care pretentiile contribuabilului au fost respinse.

INDICATORII

privind cuantificarea rezultatelor activitatii de solutionare a contestatiilor

perioada 01.01.2006 - 30.06.2006

I. indicatorul reprezentand raportul valoric al solutiilor de admitere si desfiintare in totalul solutiilor pronuntate de directia teritoriala in cursul anului 2006:

( A+D ) * 100 = 560.219 + 594.108 * 100___ = 1.154.327 * 100 = 25,38%

( A+R+D ) 560.219 + 594.108 + 3.394.234 4.548.561

A = suma totala contestata pentru care pretentiile contribuabilului au fost admise,

D = suma totala pentru care s-au pronuntat solutii de desfiintare a proceselor verbale,

R = suma totala contestata pentru care pretentiile contribuabilului au fost respinse.

Din analiza datelor prezente in situatia statistica se desprind urmatoarele concluzii :

fluctuatia numarului contestatiilor depuse spre solutionare nu poate fi considerat un indicator relevant intrucat parcurgerea acestei cai administrative de atac este accesibila oricarui contribuabil potential lezat, atata timp cat legiuitorul nu a perceput o taxa asupra sumei contestate;

numarul mare de contestatii nu poate fi privit ca un indicator al muncii inspectiei fiscale, ci trebuie privit prin prisma modificarii permanente a legislatiei si imposibilitatea contribuabililor, chiar daca sunt de buna credinta, de a tine pasul cu aceste modificari ;

marimea acestui indicator nu reflecta calitatea muncii organului de solutionarea contestatiei, dar poate reflecta gradul de insusire si aplicare a prevederilor legale de catre organele de inspectie fiscala, intrucat organul de solutionare a contestatiei are obligatia legala, morala si profesionala de a analiza obiectiv sustinerile ambelor parti implicate in dosar.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2787
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved