Tehnica imprumutului public

Tehnica imprumutului public

Imprumuturile de stat sunt lansate printr-o dispozitie speciala sau chiar prin legea de adoptare a bugetului de stat. La lansarea oricarui imprumut este necesara stabilirea elementelor tehnice care-l definesc din punct de vedere juridic si anume: denumirea imprumutului care se contracteaza, valoarea nominala a titlurilor de imprumut, termenul de rambursare, dobanda si alte avantaje materiale acordate detinatorilor de inscrisuri, etc.

Denumirea imprumutului reflecta actiunea pe care statul doreste sa o finanteze  ori obiectivul urmarit prin acel imprumut. De exemplu: 'Imprumutul pentru reconstructie', 'Imprumutul pentru inzestrarea armatei' etc. Daca imprumutul se contracteaza pentru acoperirea deficitului bugetar sau pentru alte destinatii (constructii de autostrazi sau alte obiective) in denumirea lui se precizeaza anul contractarii, nivelul dobanzii sau forma pe care o imbraca venitul.

Valoarea nominala a titlurilor de imprumut. Titlurile de imprumut sunt inscrisurile emise de stat denumite efecte publice, hartii de valoare, obligatiuni etc., care atesta sumele imprumutate statului. Ele se emit pentru o anumita valoare (de exemplu: 50 euro, 100$) numita valoarea nominala si exprima marimea creantei pe care detinatorul acestuia o are de incasat de la stat sau, invers, datoria statului fata de detinatorul titlului de imprumut. Daca imprumutul se ramburseaza la termenul pentru care a fost contractat, statul achita detinatorului inscrisului valoarea nominala a acestuia. Daca detinatorul titlului doreste sa-si recupereze banii inainte de termen el poate sa vanda titlul de imprumut la bursa.

Suma obtinuta, denumita valoarea reala, poate sa fie egala, mai mica sau mai mare decat valoarea nominala a acestuia, in functie de cursul la care sunt cotate inscrisurile respective la bursa.

Cursul, exprima pretul cu care se cumpara si se vand 100 unitati valoare nominala. Cursul poate fi egal cu 100 (al pari), mai mic decat 100 (sub pari) sau mai mare decat 100 (supra pari). Cursul este influentat de raportul dintre cererea si oferta de capital de imprumut, de nivelul dobanzilor la imprumutul respectiv, precum si de alte avantaje oferite de stat detinatorilor de obligatiuni.

Termenul de rambursare indica data cand trebuie rambursat imprumutul de stat, existand imprumuturi pentru care s-a stabilit termenul de rambursare si imprumuturi fara termen (perpetue). Imprumuturile cu termen pot fi lansate pe termen scurt (pana la un an), pe termen mijlociu (intre 2-5 ani) sau pe termen lung (de peste 5 ani).

Imprumuturile pe termen scurt (bonuri de tezaur, certificate de trezorerie, polite de tezaur etc.) sunt contractate de catre stat pentru acoperirea golului temporar de resurse ca urmare a neconcordantei intre momentul efectuarii cheltuielilor si momentul incasarii veniturilor, ca urmare a nerealizarii veniturilor in cuantumul prevazut sau cand apare necesitatea efectuarii unor cheltuieli suplimentare neprevazute.

Imprumuturile pe termen mijlociu si lung (obligatiuni, titluri de renta etc.) sunt contractate de catre stat pentru acoperirea deficitelor bugetare devenite cronice sau pentru finantarea unor cheltuieli de capital de valoare mai mare.

Dobanda reprezinta, in sens larg, pretul platit de catre stat creditorilor sai pentru sumele care i-au fost acordate cu titlul de imprumut. Acest pret se acorda sub forma dobanzii fixe (beneficiaza toti posesorii de inscrisuri, proportional cu valoarea nominala a acestora), a castigurilor (acordate prin tragere la sorti, beneficiind un numar restrans de detinatori) sau in forma combinata a acestora.

In unele cazuri, titlul de imprumut are imprimata rata dobanzii pe inscrisul respectiv, care se calculeaza la valoarea titlului.

Rata dobanzii la imprumuturile de stat este influentata de rata dobanzii pe piata capitalurilor si de politica financiar - monetara promovata de catre stat.

In mod teoretic, rata dobanzii la imprumuturile de stat ar trebui sa fie apropriata de cea practicata pentru creditul bancar, deoarece statul apare ca solicitant de capital ca si persoanele fizice sau juridice care apeleaza la credite bancare. In practica insa, rata dobanzii acordata de stat pentru imprumuturile contractate este mai apropriata de rata dobanzii acordata de banci pentru depozitele constituite. Atunci cand se confrunta cu dificultati serioase in finantarea deficitului bugetar, statul acorda dobanzi mai mari decat cele acordate de banci la depozitele constituite de persoanele fizice si juridice.

Pentru a face mai atractive imprumuturile pe care la contracteaza pe piata interna, uneori statul acorda creditorilor sai si alte avantaje decat dobanda: castiguri, prime de rambursare, scutirea de impozit a veniturilor din dobanzi, exceptarea de la executarea silita a titlurilor de valoare, acceptarea unor inscrisuri drept plata in contul impozitelor datorate de detinatorul lor.

Contractarea imprumuturilor de stat presupune o seama de operatiuni privind plasarea acestora pe piata, rambursarea lor, precum si unele operatii privind eventuala modificare a ratei dobanzii si a termenelor de rambursare initial stabilite.

Plasarea imprumuturilor de stat se poate realiza prin urmatoarele modalitati: prin subscriere publica, prin intermediul consortiilor (sindicatelor) bancare sau prin vanzare la bursa.

Plasarea prin subscriptie publica presupune organizarea unei largi publicitati asupra conditiilor imprumutului, asupra avantajelor pe care le prezinta folosind toate mijloacele mass-media.

Organizarea operatiilor de plasare prin subscriere publica cade in sarcina Ministerului Finantelor sau a altei institutii specializate imputernicita de organul de decizie in acest sens. Plasarea inscrisurilor se face, de regula, la administratiile finantelor publice sau la ghisee pe langa banci, case de economii, oficii postale, perceptii, etc.

Suma subscrisa poate fi varsata integral, in momentul subscrierii, sau esalonat in rate, in decursul unei anumite perioade de timp.

Plasarea imprumuturilor prin subscriptie publica poate fi facuta cu limitarea cuantumului imprumutului ce poate fi contractat sau poate fi facuta fara limitarea acestui cuantum. In primul caz, fie se stabilesc de la inceput limitele de subscriere pe fiecare ghiseu, fie se lasa desfasurarea nestingherita a subscrierilor pana la expirarea termenului de subscriere, urmand ca sumele ce pot fi varsate sa fie stabilite proportional cu suma subscrisa, in limita plafonului stabilit. In al doilea caz, fiecare subscriitor efectueaza varsaminte pentru intreaga suma subscrisa.

Plasarea imprumuturilor prin intermediul consortiilor (sindicatelor) bancare consta in aceea ca sarcina plasarii este preluata de mai multe banci organizate intr-un consortiu, care se angajeaza sa efectueze aceasta operatie la cererea organelor competente. Consortiul bancar poate prelua obligatiunile imprumutului in comision sau le cumpara efectiv.

In cazul preluarii in comision, statul va intra in posesia sumelor pe masura ce consortiul bancar plaseaza obligatiunile, acesta primind un anumit comision pentru serviciile prestate. Riscul plasarii imprumutului revine integral statului, consortiul neavand nici o raspundere pentru inscrisurile neplasate.

In cazul cumpararii efective a inscrisurilor imprumutului de stat, riscul plasarii revine consortiului bancar. Consortiul bancar varsa statului contravaloarea obligatiunilor la cursul stabilit in momentul cumpararii. Pentru operatiunea de plasare a obligatiunilor consortiul bancar incaseaza diferenta dintre cursul la care plaseaza inscrisurile si cursul la care le-a cumparat de la stat. Inscrisurile care nu au fost plasate pe piata sunt retinute de banci si intra in portofoliul acestora.

Din punct de vedere tehnic, aceasta modalitate de plasare a imprumuturilor este mai comoda pentru stat decat plasarea prin subscriere publica deoarece, efectuandu-se prin intermediul institutiilor specializate, se poate realiza intr-un termen mai scurt. Sub aspect financiar, plasarea imprumuturilor prin consortii bancare este mai costisitoare pentru stat decat plasarea prin subscriere publica, deoarece genereaza cheltuieli mai mari sub forma de comisioane sau de diferenta de curs in favoarea bancilor.

Prin vanzarea la bursa sunt plasate, de obicei, inscrisurile unui imprumut nou, atunci cand statul nu doreste sa faca o larga publicitate in legatura cu acesta. Aceasta modalitate de plasare are o aplicabilitate mai redusa deoarece oferta mare de inscrisuri ar atrage scaderea cursului obligatiunilor care ar micsora randamentul financiar al imprumutului.

Conditiile in care se contracteaza imprumuturile de stat nu raman vreme indelungata neschimbate. Statul poate opera modificari asupra nivelului dobanzii in functie de modificarile dobanzii pe piata sau poate modifica termenul de rambursare.

In perioadele in care rata dobanzii pe piata inregistreaza scaderi apreciabile, statul poate profita de aceasta situatie pentru a-si usura efortul financiar determinat de contractarea imprumuturilor in  conditii mai putin favorabile. Momentele cele mai favorabile pentru infaptuirea conversiunii sunt in faza de depresiune si la inceputul fazei inviorarii, cand dobanda atinge nivelul cel mai scazut. Statul procedeaza la preschimbarea inscrisurilor unui imprumut vechi cu inscrisuri ale unui imprumut nou, emis cu o dobanda mai mica, operatiune numita conversiune.

Prin conversiune statul obtine un avantaj material prin reducerea cheltuielilor cu plata dobanzilor, dar pierde credibilitatea in fata detinatorilor de disponibilitati banesti, care, cu ocazia lansarii unui nou imprumut cu o dobanda comparabila cu cea practicata de banci, le vor plasa bancilor.

Uneori pe piata capitalului de imprumut au loc scaderi substantiale ale cursului obligatiunilor de stat. Daca cursul acestora este sub cel de emisiune, detinatorii inscrisurilor vandute la bursa nu-si recupereaza nici macar suma varsata statului la subscriere. Pentru a evita astfel de situatii si a conserva interesul subscriitorilor fata de imprumutul al carui curs a scazut considerabil, statul poate proceda la majorarea ratei dobanzii. Aceasta operatiune, care este inversul conversiunii, este cunoscuta sub numele de arozare. Daca situatia financiara ii permite si nu intentioneaza sa contracteze noi imprumuturi, statul poate profita de scaderea cursului obligatiunilor achizitionand la bursa inscrisurile emise la un curs avantajos, operatiune denumita rascumparare inainte de termen. Atunci cand pentru acoperirea deficitelor financiare temporare statul acumuleaza datorii mari care trebuie rambursate la scadente apropriate si nu poate sa faca fata acestor obligatii, statul procedeaza la preschimbarea inscrisurilor imprumuturilor exigibile imediat sau pe termen scurt (bonuri de tezaur si altele) cu inscrisuri ale unor imprumuturi pe termen mijlociu sau lung (obligatiuni si titluri de renta) sau fara termen (titluri de renta perpetua). Aceasta operatiune poarta denumirea de consolidarea datoriei ajunse la scadenta. Prelungirea termenului de rambursare a imprumutului are, pentru creditori, ca efect cresterea riscului de depreciere a banilor plasati in titluri de credit. Pentru a evita aceasta, statul este nevoit sa recurga, deseori, la majorarea ratei dobanzii.

Pentru stat, consolidarea datoriei publice are ca efect imediat diminuarea cheltuielilor publice legate de rambursarea imprumutului ajuns la scadenta, dar pe termen lung are loc o sporire a cheltuielilor cu datoria publica determinata de plata dobanzilor pe o perioada mai lunga de timp.

Uneori, pentru a ascunde dificultatile financiare prin care trece, statul efectueaza o consolidare deghizata, prin achitarea unui imprumut mai vechi, ajuns la scadenta, cu mijloace banesti obtinute din contractarea unui nou imprumut de o valoare relativ egala cu vechiul imprumut.

Rambursarea (amortizarea) imprumuturilor de stat este o alta operatiune care inseamna restituirea sumelor imprumutate prin rascumpararea titlurilor de credit de la detinatorii lor. Amortizarea poate avea caracter obligatoriu sau facultativ. Statul isi asuma obligatia, in mod expres, de a restitui numai imprumuturile cu termen (caracter obligatoriu), dar el poate sa ramburseze si imprumuturile perpetue, fara a fi, insa, obligat sa o faca (caracter facultativ).

Din punct de vedere al momentului rambursarii, rambursarea obligatorie poate fi: rambursarea la data unica, rambursarea anticipata sau rambursarea esalonata.

Rambursarea la data unica implica efectuarea unor plati masive la termenul stabilit, ceea ce implica asigurarea resurselor financiare, emisiune monetara si masuri organizatorice determinate de efectuarea intr-o singura zi a platilor catre toti posesorii de inscrisuri de valoare.

Pentru a evita aceasta situatie, statul poate recurge la rambursarea anticipata, fie prin rascumpararea la bursa a inscrisurilor care se aproprie de scadenta, fie prin stabilirea unei perioade de timp in cursul careia urmeaza sa aiba loc rambursarea.

Rambursarea esalonata se poate realiza prin trei modalitati: pe calea anuitatilor, prin trageri la sorti sau prin rascumparare la bursa.

Amortizarea pe calea anuitatilor consta in faptul ca incepand din al doilea sau al treilea an de la contractarea imprumutului, statul incepe sa achite, pe langa dobanzi, si o parte din suma datorata. Sumele achitate anual in contul imprumuturilor contractate poarta denumirea de anuitati. Aceasta modalitate se foloseste cand statul are de-a face cu putini creditori si stabileste cu acestia conditiile de rambursare. Anuitatile pot fi egale pe toata durata de rambursare a imprumutului sau pot fi stabilite fie in cote progresive, fie in cote regresive.

Tragerea la sorti este practicata ca o metoda de rambursare globala, fiecare titlu fiind rambursat in bloc, la un anumit moment. Se practica atunci cand numarul creditorilor este mare, iar valoarea obligatiunilor amortizabile anual prin trageri la sorti se stabileste in momentul lansarii imprumutului.

Rascumpararea la bursa, se practica in situatia cand prin legea ce autorizeaza contractarea imprumutului este interzisa rambursarea inainte de scadenta. Aceasta are loc prin intermediul aparatului Ministerului Finantelor Publice sau al institutiilor insarcinate in acest sens. Statul recurge la aceasta metoda cand dispune de resurse bugetare si cand cursul obligatiunilor este sub pari. Tot prin rascumparare la bursa statul poate retrage din circulatie titlurile imprumuturilor fara termen.

Amortizarea facultativa se practica in cazul imprumuturilor perpetue cand statul poate recurge (fara a fi obligat), fie la rambursarea directa, fie la rascumpararea titlurilor prin intermediul bursei.

Rambursarea imprumuturilor se face din fondul special de amortizare, din resursele prevazute in buget cu aceasta destinatie si din excedentele bugetare, atunci cand exista.

Imprumuturile contractate de catre stat pot fi amortizate nu numai prin rambursarea acestora, dar si pe alte cai cum sunt: bancruta statului, moratoriul, repudierea s.a., determinate de incapacitatea de plata a statului, de refuzul de a-si achita obligatiile asumate fata de alt stat, de deprecierea monetara etc.

Bancruta statului, este reprezentata de incapacitatea statului de a face fata platilor sale, inclusiv a celor in contul datoriei publice, din cauze politice sau economice. De exemplu, participarea unui stat la un razboi, din care a iesit invins sub raport militar si ruinat din punct de vedere economic. Aceasta stare face ca obligatiile statului privind platile pentru reparatiile de razboi si cheltuielile cu refacerea propriei economii sa nu-i mai permita achitarea obligatiilor fata de creditori. In aceste situatii, creditorii se multumesc cu promisiunea ca intr-o perioada de timp statul sa le achite o anumita parte din datoria restanta cu titlu de arierate financiare.

Moratoriul reprezinta amanarea legala a platilor in contul imprumuturilor contractate din cauza unor situatii exceptionale. Atunci cand statul debitor inregistreaza deficite mari la balanta de plati, cand se reduc rezervele de aur si devize sau cand se reduc veniturile din export, se incearca tratative cu statele creditoare in vederea amanarii platilor in contul datoriei publice. Daca nu se gasesc solutii convenabile, statul debitor apeleaza la moratoriu, care este insotit, in toate cazurile, de un acord de consolidare a datoriei externe.

Repudierea reprezinta refuzul expres si explicit al unui stat de a-si onora obligatiile asumate prin contractul  de imprumut. In acest caz, statul este solvabil, dar din motive politice refuza sa plateasca.

Pentru reducerea platilor, statele creditoare exercita presiuni pe cale diplomatica, amenintari cu folosirea fortei sau chiar folosesc forta armata, iau unele masuri de natura economica si financiara, interzic bancilor autohtone sa le acorde noi imprumuturi si le blocheaza disponibilitatile din conturile deschise la bancile care au sediul pe teritoriul lor, interzic importul si exportul cu aceste tari, etc.

Inflatia constituie o alta cale de stingere a obligatiilor in cazul imprumuturilor de stat. Statul este obligat sa ramburseze imprumutul la valoarea lui nominala, indiferent de gradul de depreciere a monedei in perioada scursa de la emisiune si pana la scadenta. Scaderea puterii de cumparare a monedei nationale determina scaderea imprumuturilor la valoarea lor reala, care este mai mica decat in momentul lansarii. Diferenta respectiva ramane nerestituita chiar daca obligatia de rambursare s-a stins.