Teoria generala a impozitelor si taxelor

Teoria generala a impozitelor si taxelor

1. Definitia si trasaturile caracteristice ale impozitului

Impozitul reprezinta acea contributie baneasca, obligatorie si cu titlu nerambursabil, care este datorata - in temeiul legii - la buget de catre persoanele fizice si/sau juridice pentru veniturile pe care le obtin, pentru bunurile pe care le poseda,  respectiv pentru marfurile pe care le produc si/sau distribuie ori pentru serviciile si lucrarile pe care le presteaza sau executa..

Trasaturile caracteristice ale impozitului sunt urmatoarele:

impozitul este - in principiu - o contributie baneasca, necesitatea perceperii lui in aceasta forma fiind determinata de faptul ca si cheltuielile publice (care se acopera din veniturile realizate, primordial, prin incasarea impozitelor) se efectueaza in bani.

impozitul reprezinta o contributie obligatorie, intrucat toate persoanele fizice si juridice care beneficiaza - intr-o forma sau alta - de actiunile si obiectivele finantate din fondurile generale ale societatii trebuie sa participe, in raport cu veniturile realizate sau cu averea detinuta, la formarea acestor fonduri.

impozitul este o prelevare cu titlu nerambursabil, in sensul ca sumele achitate de catre contribuabili nu au un echivalent direct si imediat in folosul platitorilor de impozite, ele contribuind la formarea fondurilor generale ale societatii, fonduri utilizate pentru acoperirea unor cheltuieli ce urmeaza a se efectua in beneficiul tuturor membrilor societatii. Prin urmare, impozitul este o prelevare fara un echivalent direct, dar el este - in principiu - caracterizat prin reversibilitate, intrucat sumele concentrate de stat prin incasarea impozitelor (de la toate categoriile de contribuabili) se intorc sub forma unor actiuni, servicii, gratuitati de care beneficiaza toti cei care au contribuit la formarea fondurilor generale ale societatii.

impozitul este datorat la buget in conformitate cu dispozitiile legale, in sensul ca orice impozit poate fi stabilit si perceput numai in temeiul legii, conform principiului "nullum impositum sine lege".

in sfarsit, impozitul se datoreaza numai pentru veniturile realizate si bunurile detinute, respectiv pentru marfurile pe care le produc si/sau distribuie ori pentru serviciile si lucrarile pe care le presteaza sau executa, ceea ce inseamna ca subiectele impozabile (contribuabilii) datoreaza contributia numai in cazul cand realizeaza veniturile prevazute de lege ca impozabile, precum si atunci cand dobandesc, detin ori produc bunuri sau presteaza/executa servicii/lucrari care, conform prevederilor legale sunt impozabile.

2. Clasificarea impozitelor

A. In functie de forma in care se percep, se pot intalni:

impozite in natura, cele care se prezentau sub forma prestatiilor sau a darilor in natura si care nu se mai practica in epoca moderna;

impozite in bani (pecuniare), devenite cvasigenerale odata cu stabilirea si extinderea relatiilor marfa-bani si care reprezinta in prezent unica forma sau modalitate de percepere a impozitelor.

B. Dupa modul lor de percepere, distingem doua categorii principale de impozit:

impozite directe, acele prelevari cu caracter fiscal care se stabilesc si se percep in mod nemijlocit de la contribuabilii care realizeaza venituri sau detin bunuri impozabile, fiind suportate de catre acestia (de exemplu: impozitul pe profit etc.);

impozite indirecte, cele care se stabilesc asupra vanzarii de bunuri, prestarilor de servicii sau executarilor de lucrari si care - incluzandu-se in pret - sunt datorate si achitate de catre comercianti sau prestatori, dar sunt suportate de consumatorii finali ai bunurilor ori serviciilor (de pilda: taxa pe valoarea adaugata, taxa vamala, acciza etc.).

La randul lor, atat impozitele directe, cat si cele indirecte pot fi grupate distinct pe subcategorii, dupa cum urmeaza:

Impozitele directe sunt impozite reale sau obiective (cele care   nu tin seama de situatia personala a contribuabilului), respectiv impozite personale sau subiective (acelea care au - primordial - in vedere persoana contribuabilului: ex. impozitul pe salarii).

Impozitele indirecte pot imbraca si ele diferite forme: taxe generale de consumatie, acelea care sunt percepute asupra cvasitotalitatii produselor si/sau serviciilor, fie prin cuprinderea, fie prin adaugarea lor in/la pretul de vanzare (de exemplu, taxa pe valoarea adaugata), taxe speciale de consumatie, cele care se instituie numai asupra unor categorii de bunuri sau servicii, cum sunt: monopoluri fiscale (acele impozite stabilite discretionar de catre stat asupra produselor realizate in regim de exclusivitate), accizele (care privesc doar anumite categorii de bunuri si/sau servicii, limitativ stabilite prin lege), taxe vamale, taxe de timbru etc.

C. Revenind la clasificarea generala a impozitelor si luand drept criteriu obiectul sau materia impozabila, impozitele pot fi:

impozite pe avere, precum: impozitul pe cladiri, pe terenuri, taxa asupra mijloacelor de transport etc.;

impozite pe venit, ca de pilda: impozitul pe profit, impozitul pe veniturile persoanelor fizice etc.;

impozite pe cheltuieli sau pe fapte de consum, cum este, de exemplu, taxa pe valoarea adaugata etc.

D. Tinand seama de scopul urmarit, impozitele se impart in:

impozite financiare, cele a caror stabilire vizeaza exclusiv obtinerea unor venituri publice si

impozite de ordine, prin care se urmareste, pe langa realizarea veniturilor bugetare, limitarea unor activitati, respectiv stimularea altora, in functie de interesele statului in economie.

E. In sfarsit, in functie de locul sau nivelul la care se acumuleaza, pot exista:

impozite centrale (federale, ale statelor componente ale federatiei, in cazul statelor de tip federal si respectiv impozitele care - in statele de tip unitar - se concentreaza la bugetul central, general al statului), respectiv

impozite locale (cele care se fac venit la bugetele locale).

Din punct de vedere juridic, clasificarea cea mai importanta este cea care grupeaza impozitele in: directe si indirecte, intrucat fiecareia dintre aceste categorii ii corespunde un regim juridic distinct.

Impozitele directe

Impozitele directe sunt acele venituri bugetare caracterizate prin faptul ca sunt datorate, platite si suportate de catre una si aceeasi persoana - contribuabilul.

Impozitele directe se impart - in principal - in doua mari categorii: a. impozite pe venit si b. impozite pe avere. Regimul juridic al acestora este diferit stabilit prin reglementarile incidente in materie; de aceea, este necesara si utila analizarea lor separata pentru a se putea evidentia - astfel - diferenta specifica.

Impozitul pe venit este, la randul sau, diferit reglementat in functie de subiectul impunerii: astfel, regimul juridic al impozitarii veniturilor realizate de catre persoanele fizice difera de acela aplicabil in cazul persoanelor juridice pentru veniturile pe care acestea le obtin.

4. Evitarea dublei impuneri

In conditiile lumii moderne, sfera de activitati a unor persoane fizice si/sau juridice depaseste de - multe ori - granitele unei tari; astfel, liber-profesionistii, diferite firme individuale sau societati comerciale realizeaza venituri sau detin in proprietate diverse bunuri si pe teritoriul altor state. Datorita acestui fapt se ridica problema stabilirii autoritatii publice competente a proceda la impunerea veniturilor si averii realizate, respectiv detinute de persoanele fizice si/sau juridice ale unui stat pe teritoriul altui stat.

Cum instituirea impozitelor este dreptul suveran al fiecarui stat, s-ar putea ajunge la situatia in care un anumit venit sau avere sa faca obiectul impunerii atat in statul de origine al debitorului, cat si in cel pe teritoriul caruia s-a realizat venitul ori se afla bunurile impozabile (statul de resedinta). Aceasta ar insemna, practic, realizarea unei duble impuneri asupra aceleiasi materii impozabile, apartinand aceluiasi subiect de drept si pentru o aceeasi perioada de timp. Pentru a se evita o astfel de impozitare excesiva s-a recurs la incheierea unor conventii - de regula, bilaterale - intre statele interesate, prin care este delimitata si recunoscuta, de comun acord (pentru fiecare categorie de venit sau de avere), competenta statelor relativ la stabilirea si perceperea impozitelor.

In practica internationala, pentru evitarea dublei impuneri s-au consacrat anumite principii, pe baza carora - prin conventiile incheiate - se stabilesc metodele de asezare si percepere a impozitelor.

a. Astfel, potrivit principiului nediscriminarii fiscale, statele semnatare ale conventiei pentru evitarea dublei impuneri se angajeaza sa nu aplice fata de rezidentii celuilalt stat contractant, in materie de impozitare, dispozitii normative mai impovaratoare decat cele aplicabile propriilor lor contribuabili, aflati in aceeasi situatie.

b. conform principiului impunerii, statul de origine calculeaza impozitul pornind de la suma totala a veniturilor subiectului impozabil, inclusiv asupra celor care provin din statul de resedinta si care, potrivit conventiei sunt impozabile in acest din urma stat; din impozitul care este astfel stabilit se deduce apoi suma care a fost platita in celalalt stat, diferenta reprezentand obligatia de plata a contribuabilului fata de statul al carui resortisant este;

c. In temeiul principiului scutirii de impozit, statul de resedinta impune numai acele venituri care, potrivit conventiei, sunt obtinute si impozabile in acel stat, scutind de impunere veniturile (sau parte din acestea) realizate si impozabile in statul de origine al platitorului.

Tara noastra a incheiat conventii pentru evitarea dublei impuneri cu mai toate statele europene, precum si cu SUA, Japonia, Egipt etc. Impozitele romane care cad sub incidenta conventiilor incheiate privesc in principal:

impozitul pe venitul din salarii, opere literare, artistice si stiintifice, din expertize si din alte surse;

impozitul pe veniturile societatilor comerciale constituite cu participare romana si straina;

impozitul pe veniturile realizate de catre persoane fizice si juridice nerezidente;

impozitul pe veniturile din inchirieri de terenuri si cladiri;

impozitul pe veniturile din activitati lucrative, meserii, profesii libere;

impozitul asupra venitului realizat din activitati agricole.

Pentru aplicarea prevederilor conventiilor de evitare a dublei impuneri pe teritoriul statului roman beneficiarul venitului va prezenta organelor fiscale din Romania certificatul de rezidenta fiscala, in original, eliberat de organul fiscal din tara de rezidenta, prin care sa se ateste ca este rezident al statului respectiv si ca ii sunt aplicabile prevederile conventiei de evitare a dublei impuneri.

Daca Romania are incheiate conventii de evitare a dublei impuneri cu statele ai caror resortisanti obtin venituri in tara noastra, potrivit dispozitiilor legale in materie, sunt aplicabile prevederile acelor conventii. Reglementarile conventiilor de evitare a dublei impuneri prevaleaza fata de prevederile din legislatia interna.

In masura in care Romania nu are incheiate conventii de evitare a dublei impuneri cu statele ai caror resortisanti obtin venituri in tara noastra se aplica legislatia romana, respectiv aceste venituri se impun in Romania, conform prevederilor Codului fiscal.

Venitul este considerat ca fiind obtinut din Romania, potrivit reglementarilor privind impunerea veniturilor persoanelor fizice daca locul de provenienta a veniturilor persoanei fizice sau al exercitarii activitatii ori locul de unde aceasta obtine venit se afla pe teritoriul Romaniei, indiferent daca este platit in Romania sau din/in strainatate.

Impozitele indirecte

Impozitele indirecte sunt acele surse ale veniturilor bugetare care se realizeaza, in principal, sub forma impunerii asupra consumului, percepandu-se in momentul vanzarii unor marfuri, al prestarii anumitor servicii, respectiv al executarii unor lucrari. Ele se percep, deci, in principiu, de la toti cei care  produc ori distribuie bunuri sau presteaza servicii din categoria celor impuse. Din acest motiv, impozitele indirecte se mai numesc, generic, si taxe de consumatie.

Vizand in mod direct consumul, impozitele indirecte sunt suportate de catre consumatorul final, adica de catre cel care utilizeaza pentru sine bunul ori serviciul in pretul caruia este incorporat impozitul. In sfarsit, se impune sublinierea faptului ca impozitele indirecte au un caracter real, intrucat stabilirea cuantumului lor se face fara a se tine seama - in vreun fel - de veniturile, averea sau situatia personala a celor care suporta impozitele.

Impozitele indirecte se percep fie in cote proportionale stabilite asupra valorilor marfurilor vandute si/sau a serviciilor prestate, fie in sume fixe pe unitatea de masura, astfel ca - indiferent de veniturile sau puterea de cumparare a contribuabilului - cota impozitului indirect perceput la vanzarea unei marfi sau a unui serviciu este unica. De aceea, raportat la veniturile de care dispune o persoana, cu cat contribuabilul realizeaza venituri mai mici, cu atat sarcina fiscala pe care el trebuie sa o suporte este mai mare si invers. In acelasi timp, insa, cu cat o persoana consuma mai multe bunuri si servicii, cu atat si gradul de suportare a sarcinii fiscale va fi mai mare si invers.

6. Definitia si trasaturile caracteristice ale taxelor

Taxele reprezinta, alaturi de impozite, cea de-a doua categorie principala de venituri bugetare  curente.

Taxele sunt plati achitate de catre persoanele fizice si/sau persoanele juridice pentru anumite acte sau servicii indeplinite/prestate - la cererea si in folosul acestora - de catre anumite organe de stat, institutii publice sau alte persoane asimilate acestora.

Spre deosebire de impozite, taxele prezinta urmatoarele trasaturi caracteristice:

subiectul platitor al taxei este intotdeauna precis determinat doar din momentul cand acesta solicita indeplinirea unui act, prestarea unui serviciu ori efectuarea unei lucrari din partea unui organ de stat sau a unei institutii publice.

taxa reprezinta o plata neechivalenta pentru actele, serviciile sau lucrarile prestate/efectuate de organe de stat sau institutii publice care primesc, intocmesc sau elibereaza diferite acte, presteaza servicii sau rezolva alte interese legitime ale diferitelor persoane fizice si/sau juridice. Plata serviciilor sau lucrarilor este - in principiu - neechivalenta, deoarece aceasta poate fi - potrivit legii - mai mare sau mai mica in raport cu valoarea efectiva a prestatiilor efectuate; cuantumul taxelor este stabilit - in principal - avandu-se in vedere alte criterii (politico-economice) decat valoarea in sine a prestatiei organului de stat.

taxa reprezinta o contributie stabilita in sarcina contribuabilului cu scopul de a se asigura astfel acoperirea in parte a cheltuielilor efectuate de catre organele de stat si/sau de catre institutiile publice pentru indeplinirea actelor, respectiv serviciilor solicitate.

taxa este anticipativa, ea datorandu-se si trebuind sa fie achita in momentul solicitarii actului, serviciului sau lucrarii ce urmeaza a fi indeplinit/efectuat de catre organul de stat sau institutia publica competenta.

taxa trebuie sa fie unica, in sensul ca pentru unul si acelasi act sau serviciu taxa se datoreaza o singura data.

actele care nu au fost legal taxate sunt lovite de nulitate

raspunderea pentru neindeplinirea obligatiei de plata a taxelor revine primordial persoanei incadrata la organul de stat sau institutia publica prestatoare a serviciului sau lucrarii (care avea obligatia sa pretinda si sa perceapa taxa) si nu contribuabilului.

7. Clasificari ale taxelor

Taxele pot fi clasificate astfel:

A. Dupa criteriul teritorialitatii sau tinand seama de sfera lor de acoperire in teritoriu exista taxe centrale (generale) si taxe locale (specifice).

B. Avandu-se in vedere caracterul lor, taxele pot fi: taxe judiciare si taxe extrajudiciare.

C. In functie de scopul pentru care se platesc, taxele pot fi: taxe pentru eliberarea unor acte, taxe pentru aprobarea desfasurarii unor activitati, taxe pentru admiterea intrarii pe teritoriul unui stat, taxe pentru utilizarea unor drumuri nationale etc.