Tipuri de regimurile valutare in cadrul Sistemului Monetar International

Tipuri de regimurile valutare in cadrul Sistemului Monetar International.

In conditiile in care Sistemul Monetar de la Bretton Woods (1945) bazat pe fixitatea cursului de schimb nu a avut succes, tarile participant au optat pentru o flotare generalizata (Kingston, Jamaica, 1971). La scurt timp insa situatia economica dar si crizele economice mondiale (socurile petroliere) au demonstrat dificultatea sustenabilitatii unei flotari libere de catre participantii la sistem. Unele tari au optat pentru crearea unui aranjament monetar regional (tarile europene), luand nastere astfel cel mai important sistem alternativa - Sistemul Monetar European, bazat pe o flotare concertata a unor monede fata de ECU.

Pentru alte tari (in special cele in curs de dezvoltare) solutia a fost o adaptare a caracteristicilor regimului valutar la posibilitatile de sustinere ale economiei lor. In acest fel au luat nastere regimurile valutare 'hibride', care combina caracteristici ale cursului fix cu cele ale flotarii libere. Practica a demonstrat  insa rolul fundamental pe care il are alegerea tipului de regim monetar - valutar in ansamblul instrumentelor de stabilizare macroeconomica. Considerat drept o reflexie a starii economiei interne si a competitivitatii acesteia pe plan international, cursul de schimb este determinat de un ansamblu complex de factori externi sau interni, stabilitatea sa fiind o conditie esentiala pentru iesirea din criza.

Prin regimul valutar se intelege ansamblul reglementarilor cu privire la mecanismul de formare a cursului de schimb si a interventiei statului (prin Banca Centrala) in controlul operatiunilor cu valute si in evolutia cursului de schimb.

Regimul valutar cunoaste doua forme extreme - curs fix si flotare libera - intre cele doua forme extreme de regimuri valutare gasindu-se asa numitele regimuri valutare hibride: flotarea administrata, banda de variatie cu variante ale sale - banda oblica de variatie sau banda largita de variatie, crawling - peg, rate de schimb mixte, consiliul monetar.

In prezent, pe langa cele doua variante extreme de regimuri valutare curs fix si flotare libera, au mai aparut o serie de regimuri 'hibride', dintre care cele mai importante sunt: flotarea administrata, banda de variatie (cu variantele: banda orizontala, banda oblica si banda ajustabila de variatie), regimul valutar mixt, ancora valutara (ajustabila si fixa), consiliu monetar. Aceste regimuri valutare sunt combinate cu o serie de regimuri monetare ce folosesc ca ancora: masa monetara (agregatul M3), multiplicatorul banilor, cursul de schimb, cresterea PIB sau un program monetar fixat impreuna cu FMI.

Daca in anii '90 dominau regimurile hibride, in prezent, printre tarile participante la Sistemul Monetar International, se remarca o preferinta pentru extremele regimului valutar (curs fix respectiv flotare libera). Aceasta preferinta poate fi explicata pe de o parte printr-un numar tot mai mare de economii ce au atins un grad de dezvoltare capabil sa sustina un curs complet liberalizat sau gradul din ce in ce mai mare de integrare intre pietele financiare dezvoltate si cele emergente, si pe de alta parte poate fi explicata prin crizele sistemice profunde cu care s-au confruntat unele tari, obligate fiind sa opteze pentru fixarea cursului de schimb.

a. Curs fix: acest regim valutar presupune fixarea administrativa a cursului de schimb in raport cu celelalte monede sau in raport cu un etalon cum ar fi de exemplu aurul.  Un astfel de regim a stat la baza Sistemului Monetar de la Bretton Woods, prin rigiditatea sa dovedindu-si in timp ineficienta si insuficient adaptata la realitatile economiei mondiale.

b. Flotarea libera: are in vedere absenta oricarei implicari din partea statului in mecanismul de formare a cursului de schimb precum si in evolutia acestuia in timp. Statul se limiteaza doar la a supraveghea derularea operatiunilor pe piata valutara si in a controla institutiile implicate pe aceasta piata. Acest regim valutar este specific economiilor dezvoltate, fiind mai putin intalnit la economii slabe, insuficient dezvoltate sub aspectul operatiunilor si institutiilor implicate.

c. Regimurile valutare hibride:

Flotarea administrata presupune implicarea pe perioade scurte de timp a Bancii Centrale in evolutia cursului de schimb prin vanzarea de valuta in cazul unei deprecieri bruste a monedei nationale sau cumpararea de valuta atunci cand cursul cunoaste o apreciere brusca ce ar putea dezechilibra piata.

Practic un astfel de regim presupune existenta unor resurse semnificative in conturile Bancii Centrale care sa poate fi folosite in administrarea cursului de schimb. Lipsa acestor resurse ar transforma acest regim intr-o flotare libera.

Figura 9.1.: Mecanismul flotarii administrate

Dupa cum se poate observa din schema de mai sus, rolul interventiei Bancii Centrale este de a tempera evolutia cursului de schimb si de a evita intrarea economiei intr-o criza de durata. Banca Centrala nu se opune evolutiei ratei de schimb ci reduce din amplitudinea evolutiei acestuia, incercandu-se o distribuire uniforma in timp a deprecierii monedei nationale. O astfel de politica poate fi aplicata cu succes si atunci cand apar presiuni speculative pe curs.

Pe langa problema legata de resursele necesare administrarii cursului de schimb, este importanta si alegerea momentului interventiei pe piata valutara, cat si determinarea cantitatii de valuta ce trebuie 'aruncata' pe piata pentru a obtine efectul dorit.

Banda de variatie: Principiul care sta la baza unui astfel de regim valutar este acela de a fixa administrativ o banda de variatie formata dintr-o limita superioara si inferioara fata de o rata pivot fixa (de exemplu + / - 2,25% fata de rata pivot). Un astfel de mecanism al 'sarpelui monetar' a stat la baza Sistemului Monetar European intre 1973 - 1979.

Rata pivot este de fapt o rata de schimb intre moneda nationala si o alta deviza, etalon sau cos valutar, si ea este stabilita pe o perioada mai mare de timp.

In cazul acestui regim valutar interventia Bancii Centrale se rezuma la a stabili pivotul, largimea bandei de variatie dar si in mentinerea cursului de schimb in interiorul bandei prin vanzarea / cumpararea de valuta atunci cand cursul de schimb atinge limitele de variatie.

Figura 9.2.: Mecanismul benzii de variatie

De regula, resursele necesare mentinerii cursului in interiorul benzii de variatie sunt mult mai mari decat in cazul flotarii administrate (caz in care se are in vedere doar amplitudinea variatiei de curs). Ca variante ale acestui regim valutar sunt banda largita de variatie cand marjele de variatie sunt mari, existand astfel o arie mai larga de evolutie a cursului de schimb sau banda oblica de variatie cand se porneste cu o marja de variatie mare care pe masura stabilizarii economiei se restrange la o banda ingusta de variatie.

Banda de variatie ajustabila: este un regim valutar puternic raspandit printre tarile in tranzitie (Ungaria, Polonia, Cehia) destul de complex si cu rezultate bune in planul stabilizarii macroeconomice, a ajustarilor structurale. Acest tip de regim valutar seamana intru-catva cu banda de variatie insa prin mecanismul care sta la baza lui este mult mai flexibil decat acesta.

Principiul care sta la baza acestui regim valutar este acela de ancorare a monedei nationale de o alta deviza convertibila sau de un cos valutar (simplu sau ponderat) format dintr-un numar de devize. Din punct de vedere tehnic, regimul presupune utilizarea unei rate pivot ajustabile in timp fata de care se stabilesc marje de variatie.

Dupa cum se poate observa, interventia Bancii Centrale consta in stabilirea pivotului, marjelor de variatie, mecanismul de ajustare periodica a benzilor de variatie (saptamanal sau lunar). Un rol important revine Bancii Centrale si in a mentine cursul de schimb in interiorul benzilor de variatie prin interventii pe piata valutara (vanzare / cumparare de valuta). Pentru succesul acestui tip de regim valutar este importanta alegerea devizei sau devizelor in functie de care se va face ancorarea monedei nationale. Pentru ajustarea ratei pivot se poate folosi diferentialul de inflatie, diferentialul de dobanda sau un mecanism mai complex care sa ia in calcul mai multi factori de influenta asupra cursului de schimb.

Figura 9.3.: Mecanismul benzii de variatie ajustabile

Banda oblica de variatie este o alta varianta a benzii de variatie, presupunand ajustarea marjelor de variatie fata de o rata pivot fixa. In aplicarea acestui mecanism se porneste cu o marja de variatie mare (+/- 15 % sau +/- 9 %), urmand ca ulterior, pe masura ce se restructureaza economia, aceasta sa fie redusa la o valoare mai mica (de unde si denumirea de banda oblica de variatie).

Figura 9.4.: Mecanismul benzii de variatie oblice

In orice moment, banda de variatie ajustabila sau banda oblica de variatie se pot transforma intr-o banda orizontala de variatie. Largimea benzii de variatie trebuie stabilita cu mare atentie, in functie de posibilitatile de ajustare ale economiei (de exemplu, in Sistemul Monetar European initial s-a pornit cu o marja de variatie de +/- 2.25 fata de ECU, care ulterior a fost modificat la +/- 15 %).

Ancora valutara fixa si ajustabila presupune fixarea directa a cursului de schimb in raport cu o alta moneda, cos de monede sau alt etalon (aur sau DST).

Figura 9.5.: Mecanismul ancorei valutare ajustabile

In varianta ajustabila a ancorei valutare, Banca Centrala modifica periodic cursul de schimb in baza unei metodologii de calcul specifice ce iau in considerare diferentialul de inflatie sau diferentialul de rata a dobanzii. Moneda sau monedele de care se face ancorarea este, de regula, moneda celui mai important partener comercial sau a celui mai important creditor / investitor extern in acea economie. In ambele cazuri moneda ancorata va avea un raport de schimb fix fata de moneda ancora si va avea un curs variabil fata de toate celelalte devize, determinat prin ancora valutara (crossing rate).

Regimul valutar mixt foloseste o rata de schimb fixa pentru operatiunile aferente contului financiar si de capital din balanta de plati externe si o rata de schimb flotanta pentru operatiunile aferente operatiunilor de cont curent. Banca Centrala nu permite efectuarea de operatiuni valutare de pe un segment al pietei valutare pe celalalt. 

Consiliul Monetar presupune fixarea cursului de schimb la o anumita rata de schimb, modificarea ulterioara a acestuia facandu-se doar in cazul in care ar aparea un excedent de valuta ce nu poate fi acoperit de cantitatea de moneda nationala sau de bunurile produse in interiorul tarii. Emisiunea de masa monetara este blocata prin instituirea acestui Consiliu Monetar. Acest regim valutar seamana intru-catva cu regimul valutar bazat pe curs fix, fiind insotit insa de o serie de masuri de disciplina financiar - monetara ce trebuie respectate cu strictete. Politizarea emisiunii monetare, deficitul cvasi - fiscal, lipsa de incredere pe plan intern in propria moneda nationala, inchiderea pietelor externe fata de Romania sunt numai cateva dintre argumentele aduse de specialisti impotriva adoptarii unui astfel de regim in tara noastra.

Oricare dintre aceste regimuri poate fi combinat cu o anumita varianta de politica monetara:

politica monetara ce fixeaza o anumita rata a inflatie pentru perioada urmatoare, statul exercitand un control strict al preturilor in limitele stabilite (inflation targeting);

politica monetara ce limiteaza cresterea masei monetare (agregatul M3) in anumite limite;

politica monetara bazata pe utilizarea unei ancore monetare specifice (cursul de schimb sau multiplicatorul banilor);

politica monetara ce corecteaza masa monetara in functie de ritmul de crestere economica (cresterea PIB).

In prezent exista practic un numar impresionant de combinatii intre tipurile de regimuri valutare si cele de regimuri monetare, insa nu orice combinatie are rezultate bune prin aplicarea sa in practica.

Grad de liberalizare a cursului de schimb

Sursa: Financial Report, IMF, 2001

In concluzie, esecul fixitatii cursului de schimb si al flotarii generalizate a dus la aparitia si dezvoltarea unui numar relativ mare de tipuri de regimuri valutare. Gradul de interventionism (interventia statului pe piata valutara si in mecanismul de formare al cursului de schimb) difera de la regim la regim, controlul statului asupra fluxurilor financiare denominate intr-o moneda straina fiind caracteristic, de regula, unei tari deficitare in resurse, care prin politica cursului de schimb incearca sa blocheze iesirile de capital autohton. Pentru un operator economic, este foarte importat sa cunoasca tipul de regim valutar si sa stie clar in ce conditii statul poate influenta cursul de schimb pe piata.