Trezoreria in calitate de casier

Trezoreria in calitate de casier

Aceasta functie implica doua aspecte:

Executia de casa a operatiunilor de incasari si plati efectuate de stat;

Asigurarea existentei de disponibilitati suficiente pentru a face fata angajamentelor statului in cadrul exigibilitatilor.

Executia de casa a incasarilor si platilor reprezinta executia operatiunilor statului si ale institutiilor publice, respectiv ale corespondentilor. Trezoreria efectueaza in calitate de casier al statului, un mare numar de incasari si plati. Acestea sunt mai intai, operatiuni prevazute de legea bugetara, adica venituri si cheltuieli bugetare propriu zise, precum si operatiuni ale conturilor speciale ale trezoreriei.

In calitate de casier al statului, trezoreria are ca sarcina emisiunea titlurilor de imprumut public si gestionarea datoriei statului. In acest scop, ea poate beneficia de concursul bancilor care folosesc ghiseele lor pentru plasarea imprumuturilor. Pentru imprumuturile pe termen scurt, trezoreria joaca un rol important in emisiunea bonurilor de tezaur. Pe aceasta cale, se urmareste asigurarea de lichiditati suficiente pentru efectuarea platilor in termenele stabilite, conform angajamentelor asumate.

Asigurarea disponibilitatilor banesti. Sarcina fundamentala a trezoreriei este de a veghea ca in fiecare moment sa existe fonduri disponibile intr-un cuantum suficient pentru a face fata cheltuielilor statului si ale corespondentilor sai. Procurarea de bani pentru casieria publica este prima dintre operatiunile trezoreriei. Aceasta este legata de miscarea fondurilor in timp, determinate de termenele la care devin exigibile incasarile si platile.

Factorul temporal confera trezoreriei un caracter dinamic. Astfel, incasarile si platile sunt obiectul fluctuatiilor monetare in cursul anului. La cheltuieli, exista o anumita regularitate in ceea ce priveste nivelul lor lunar, cu exceptia lunii decembrie in care se executa partial cheltuieli, serviciile publice utilizand cea mai mare parte a creditelor lor inca neconsumate inainte de inchiderea exercitiului, si care risca sa fie anulate in virtutea regulii anualitatii. La venituri, regularitatea este mai putin realizabila, deoarece aceasta depinde de ritmicitatea activitatii economice, mai ales in cazul impozitelor directe.

Aceste miscari diferite in timp ale veniturilor si cheltuielilor se combina cu alte miscari de fonduri exceptionale (emisiunea de imprumuturi, rambursari in strainatate, amortizarea datoriei publice) si cu miscarile datorate operatiunilor corespondentilor; ele imprima lichiditatilor trezoreriei mari variatii. Prin aceste miscari exceptionale, se pot degaja unele miscari constante in fluctuatia lichiditatilor trezoreriei si succesiunea perioadelor de cresteri (lichiditati abundente) si scaderi (lipsa de lichiditati). Asemenea perioade por fi identificate in cadrul trimestrelor, pe luni ale acestora, intre trimestre, dar si in cadrul lunilor, intre decadele acestora.

Pentru echilibrarea trezoreriei se poate apela la trei categorii de resurse:

Utilizarea fondurilor corespondentilor;

Emisiunea de bonuri de tezaur;

Avansurile acordate de banca de emisiune.

1) Utilizarea fondurilor corespondentilor. Fondurile cele mai mari provin din depozitele corespondentilor (colectivitati locale, institutii publice, intreprinderi publice si altele). Trezoreria are posibilitatea sa dispuna de aceste fonduri in intervalul pana cand respectivii corespondenti isi retrag din conturi sumele necesare pentru efectuarea platilor proprii.

In ciuda centralizarii fondurilor, disponibilitatile astfel procurate de trezorerie pot fi insuficiente pentru asigurarea lichiditatilor necesare. Aceasta insuficienta poate tine un deficit bugetar important, precum si de faptul ca aceasta creaza un gol in casieria trezoreriei. De asemenea, aceasta insuficienta poate sa tina de deciziile luate de corespondenti privind retragerea fondurilor lor din conturi. In acest caz, trezoreria trebuie sa procedeze la alimentarea casieriei sale prin alte mijloace, si anume: emisiunea de bonuri de tezaur; avansurile acordate de Banca Centrala.

2) Emisiunea bonului de tezaur. Bonurile de tezaur sunt inscrisuri ale imprumuturilor pe termen scurt si mediu. Se face distinctie intre bonurile de tezaur destinate publicului si cele destinate bancilor sau altor organisme financiare. De asemenea se face distinctie intre "bonuri in formular" si "bonuri in cont curent".

Bonurile in formular sunt plasate in public la ghiseul deschis, adica fara limitarea nivelului. Ele constituie unul din elementele esentiale ale politicii de economisire. De asemenea, regimul lor de emisiune variaza in functie de obiectivele urmarite.

Bonurile in cont curent sunt bonurile cumparate de diferitele institutii financiare si banci care doresc sa-si inscrie valoarea lor intr-un cont curent girat de Banca Centrala. Acest sistem este mai eficient, economisind cheltuielile de confectionare, de paza si de manipulare a formularelor.

Politica de emisiune a bonurilor de tezaur se refera la alternativele operatiunilor trezoreriei posibile de folosit pentru a influenta masa subscrierilor. Acestea sunt:

Mecanismul plafonului, care consta in proportia stabilita de autoritatea monetara ca procentaj din disponibilitatile bancilor, care sa poata fi plasata in bonuri de tezaur. Acest plafon reprezinta un imprumut fortat pe care bancile trebuie sa-l asigure prin bonuri de tezaur, pentru o anumita masa a subscrierilor.

Mecanismul coeficientului de trezorerie, stabilit ca raport intre activele lichide ale bancilor, inclusiv bonurile de tezaur, si ansamblul resurselor. In acest sistem, trezoreria nu este singurul beneficiar al blocarii activelor bancare, ca in mecanismul plafonului, deoarece efectele comerciale mobilizate se pot substitui bonurilor in calculul coeficientului. De fapt stabilirea coeficientului de trezorerie poate permite reducerea, putin cate putin a proportiei plafonului.

Mecanismul "rezervelor obligatorii" prin care bancile sunt constranse sa conserve intr-un cont creditor neremunerat, de la Banca centrala, active reprezentand o anumita fractiune a depozitelor, astfel incat partea respectiva din creditele potentiale sa fie considerate ca economie. Cresterea acestui procent restrange expansiunea creditelor si reprezinta o forma concreta de lupta impotriva inflatiei.

Desi aceste mecanisme au dus la reducerea rolului bonurilor de tezaur in sistemul bancar, totusi bancile continua sa subscrie la bonuri de tezaur pentru plasarea disponibilitatilor.

Mecanismul emisiunii de bonuri in raport cu nivelul resurselor bugetare, aceasta presupune stabilirea unui anumit procentaj al valorii bonurilor emise in raport cu nivelul total al resurselor bugetare. Bonurile de tezaur reprezinta forma curenta, obisnuita sau normala, de recurgere la imprumut ca mijloc de procurare de resurse publice. Imprumuturile propriu zise sunt relativ rare, dar mai ales neregulate. Imprumuturile prin bonuri de tezaur se fac regulat si de o maniera permanenta. Ele genereaza o datorie pe termen scurt cunoscuta sub denumirea de "datorie flotanta".

Datoria flotanta prezinta unele dezavantaje:

Reinnoirea bonurilor de tezaur de la o scadenta la alta, transformandu-le, din imprumuturi pe termen scurt si mediu, in imprumuturi indefinit reannoite. Este o situatie cu riscuri, deoarece ar fi suficient ca reannoirea sa nu fie acceptata, pentru ca sa "plonjeze" in grave dificultati. Ar putea fi vorba de solicitarea rambursarii in perioade dificile pentru trezoreria publica, ceea ce conduce la agravarea crizei;

Pericolul politic apare atunci cand detinatorii de bonuri isi retrag increderea in guvern, aruncandu-l intr-o criza grava.

Remediul clasic pentru protectia impotriva pericolelor datoriei flotante este "consolidarea" acesteia.

3) Avansurile acordate de Banca de Emisiune. Cel mai important ajutor pe care Banca il acorda statului rezulta din avansurile pe care i le transmite. Avansurile se acorda in baza unei conventii incheiate intre Ministerul Finantelor si banca nationala, prin care banca consimte voluntar un avans si ii fixeaza si conditiile. Un bon de tezaur reprezentand un avans este remis la banca in contrapartida. Conventia se aproba prin lege. Recurgerea la lege denota vointa de a restrange si de a controla utilizarea avansurilor.

Din punct de vedere financiar, recurgerea la avansuri la Banca Centrala semnalizeaza o situatie critica a finantelor publice, dezechilibrul bugetului statului si al trezoreriei. Se apreciaza astfel ca apelul la avansuri la Banca Centrala compromite creditul public, denuntandu-i deteriorarea sa. Din punct de vedere monetar, avansurile de la Banca Centrala conduc la emisiune de bani fara acoperire, adica au un factor inflationist.