Arealul biogeografic - Cartarea si reprezentarea cartografica a arealelor biogeografice

Arealul biogeografic.

Cartarea si reprezentarea cartografica a arealelor biogeografice

Arealul biogeografic reprezinta suprafata sau teritoriul ocupat de reprezentantii unui anumit rang taxonomic: specie, gen, familie etc.;

Din punct de vedere biogeografic, se poate vorbi deasemenea de arealul unor formatii vegetale: arealul padurilor boreale, arealul pajistilor alpine, arealul padurilor tropicale umede etc.

Principalele caracteristici ale arealelor biogeografice sunt:centrul biogenetic marimea, forma, vechimea, densitatea indivizilor in cadrul arealului.

Centrul biogenetic reprezinta locul de pe suprafata terestra in care ia nastere o specie; punctul initial al unui areal biogeografic, din care reprezentantii unei specii se raspandesc prin intermediul diferitelor mijloace de diseminare.

Marimea arealelor biogeografice este functie de mai multi factori, dintre care, cei mai reprezentativi sunt:

valenta ecologica a speciilor, respectiv capacitatea de adaptare a acestora la variabilitatea factorilor de mediu; de obicei, speciile euribionte sau euritope au areale de raspandire mai extinse decat cele stenotope sau stenobionte; Exemple de specii euribionte: iarba cerului Molinia coerulea, papadia Taraxacum officinalis, papura Typha latifolia, trestia de balta Phragmites communis etc;

Exemple de specii stenobionte: Dianthus callizonus, Welwitschia mirabilis, Syringa josikaea, speciile de corali sau madrepori etc.

mijloacele de diseminare; in cadrul regnului vegetal, speciile cu diseminare pasiva (prin intermediul agentilor de mediu ) sunt favorizate sub aspectul extinderii mai rapide a arealului de raspandire, comparativ cu cele care prezinta mijloace de diseminare activa;

capacitatea de inmultire; speciile cu prolificitate ridicata (de ex. sporofitele, capabile sa produca milioane de spori/individ, termitele, mustele, insectele, in general, rozatoarele etc.) prezinta bune premise pentru extinderea rapida a arealului de raspandire;

vechimea sau varsta geologica a speciilor; in prezent, speciile relicte (paleozoice, mezozoice etc.) ocupa de obicei areale reduse ca dimensiune, comparative cu arealele corespunzatoare speciilor recente, postglaciare;

interventia antropica; prin activitatile sale, omul poate contribui involuntar sau voluntar la extinderea arealului unor specii (este cazul celor mai multe specii ruderale)

rangul sistematic; de obicei, rangurilor sistematice superioare (genuri, familii, ordine) le corespund areale biogeografice de dimensiuni mari;

Dupa marime, arealele biogeografice se diferentiaza in:

a)      areale cosmopolite, cu dimensiuni care pot corespunde unei intregi mase continentale, mai multor continente, unuia sau mai multor bazine oceanice; sunt specifice mai ales rangurilor taxonomice superioare; dintre specii, pot fi mentionate: papadia (Taraxacum officinale), patlagina (Plantago major), cucul (Cuculus canorus), soimul calator (Falco peregrinus), balena albastra (Balenoptera musculus) etc.

b)     areale endemice, situate la polul opus, cu dimensiuni adesea reduse la cativa kilometri patrati sau chiar metri patrati (cazul speciei Melumbium caspicum-lotusul caspic- din Delta Volgai sau al speciei Linaria menorcensis, gura leului, intalnita in insula Menorca din Baleare, pe o suprafata de numai cativa m ); dimensiunile reduse ale arealelor endemice sunt datorate in cea mai mare masura varstei geologice a speciilor:

foarte vechi, cu origini in era primara, secundara sau tertiara cand aceste specii erau larg raspandite, mentinandu-se pana in prezent prin procesul de conservare, doar in acele habitate al caror mediu a ramas relativ neschimbat (ferigile arborescente din I-lele Juan Fernandez (Pacific), gimnospermul "tumboa" Welwitschia mirabilis din desertul Namib, arborele pagodelor Gingko biloba, din China, arborele mamut Sequoia gigantaea si arborele rosu Sequoia sempervirens din padurile litorale pacifice nord-americane, nufarul termal Nymphaea lotus thermalis de pe lacul Petea (Oradea); echidna si ornitorincul (ordinul Monotrema), soparla tuatara (Sphenodon punctatum), soparla Moloch (Moloch horridus) din regiunea australiana, lemurienii si tenrecii din Madagascar, pestele Latimeria chalumnae din Oceanul Indian, pestii dipnoi Neoceratodus forsteri din America de Sud, melcul de apa Melanopsis parreyssi din lacul Petea etc.); acest tip de areale, numite paleoendemice, sunt prezente prin excelenta in cadrul regiunii biogeografice australiene, data fiind evolutia paleogeografica a acesteia, din jurasic si pana in prezent;

recente (aparute in pliocen sau cuaternar), care nu au avut timpul material pentru a-si extinde arealul de raspandire (specii neoendemice sau endemice progresive); la aparitia lor a contribuit izolarea geografica, pe de o parte si adaptarea la anumite conditii stricte de mediu, pe de alta parte.

Forma arealelor este datorata:

evolutiei paleogeografice a suprafetei terestre;

prezentei unor bariere de natura fizico-geografica, biologica sau antropica, pe care indivizii unei specii nu le pot depasi

Dupa forma se pot diferentia:

a)     areale disjunctive, cu caracter fragmentar sau insular; acestea au rezultat in timp geologic sau in timp istoric, dintr-un areal initial continuu, datorita unor cauze ca: dinamica maselor continentale si oceanice, aparitia unor bariere de natura climatica, orografica, hidrologica etc. sau a diferitelor tipuri de amenajari ale mediilor naturale, responsabile de despaduriri in masa, desteleniri, decopertari, desecari, poluari etc.; exemple:

b)    areale circumterestre, cu aspect de banda ce inconjoara globul terestru, intre anumite grade de latitudine; pozitia geografica si forma acestora reprezinta rezultatul adaptarii speciilor la un anumit potential termic; in cadrul lor pot fi individualizate: areale circumpolare, circumboreale, circumtemperate, pantropicale sau circumtropicale.

Densitatea indivizilor in cadrul unui areal nu este uniforma. In general, densitatea cea mai mare corespunde centrului biogenetic al speciei, intrucat acesta prezinta maxima favorabilitate sub aspectul conditiilor de habitat pentru indivizii speciei respective. In anumite situatii insa (de exemplu, daca din motive naturale sau antropice specia a disparut din teritoriul ce corespunde centrului sau biogenetic), indivizii speciei se pot concentra in proximitatea unei limite cu rol de bariera in calea extinderii arealului de raspandire.

Reprezentarea cartografica a arealului unei specii

Reprezentarea cartografica a arealului unei specii prezinta importanta practica, deoarece pune in evidenta:

marimea arealului de raspandire;

forma arealului (continua, discontinua, tentaculara, circulara, cu aspect de banda etc.);

valenta ecologica a speciei (se poate distinge caracterul euribiont al unei specii, daca indivizii acesteia ocupa teritorii cu caracteristici diferite din punct de vedere al factorilor de mediu sau, dimpotriva, caracterul stenobiont al speciei, daca raspandirea indivizilor este conditionata de anumite valori de temperatura, umiditate, lumina, compozitie chimica, pH, structura sau textura a solurilor etc.) ;

prezenta unor obstacole de natura fizica sau de natura climatica, pe care organismele nu le pot depasi, concentrandu-se in apropierea lor ;

dinamica in timp a raspandirii unei specii, rezultata din analiza unor reprezentari cartografice ale arealului acesteia, realizate la anumite intervale de timp ;

Reprezentarea cartografica a arealului biogeografic poate constitui punct de plecare in analiza cauzelor extinderii sau restrangerii ariei de raspandire a indivizilor unei specii.

Metodologia reprezentarii cartografice a arealului unei specii, presupune:

documentarea in legatura cu preferintele ecologice ale speciei;

inventarierea, pe baza identificarii realizate pe teren si a consultarii materialului bibliografic de specialitate (studii de flora si fauna), a punctelor sau statiunilor unde a fost semnalata prezenta a cel putin unui reprezentant al speciei respective;

. inscrierea pe harta a raspandirii speciei, utilizandu-se in acest scop, metoda care sa sugereze cel mai bine caracteristicile arealului de raspandire:

metoda punctelor sau a semnelor conventionale, daca statiunile de raspandire se afla la distante mari unele fata de altele (fig. );

metoda limitelor, care utilizeaza numai punctele periferice in care a fost identificata specia (aceasta metoda pune in evidenta forma unui areal, in cuprinsul caruia indivizii speciei au o raspandire relativ continua) - fig.;

metoda fondului calitativ, utilizata ca si metoda limitelor, atunci cand densitatea statiunilor de raspandire este mare; arealul rezultat din unirea punctelor periferice de raspandire este hasurat sau colorat (fig. )

Importanta practica a reprezentarii cartografice a arealelor biogeografice

Reprezentarea cartografica a arealelor de raspandire a elementelor floristice si faunistice este necesara atat in scop stiintific si educativ, cat si pentru a veni in sprijinul desfasurarii anumitor activitati economice.

In acest sens, putem oferi exemplul unor categorii de areale biogeografice de inters stiintific si practic deosebit:

arealele unor elemente floristice sau faunistice indicatoare de biodiversitate (endemice, rare, foarte rare, noi pentru stiinta etc.);

arealele unor elemente fitogeografice si zoogeografice (cu apartenenta areal-geografica diferita);

arealele unor elemente floristice si faunistice vulnerabile, periclitate sau amenintate cu disparitia, in principal datorita activitatilor umane, in vederea protectiei si conservarii lor;

arealele unor elemente faunistice de interes cinegetic etc.

arealele speciilor floristice cu calitati farmaco-terapeutice

arealele speciilor vegetale cu valoare economica deosebita (arbori cu lemn pretios, arbore de cauciuc, plante melifere etc.)

TEME DE AUTOEVALUARE

Ce metoda de reprezentare este indicata pentru cartografierea elementelor floristice sau faunistice endemice

Dati exemple de situatii in care, pentru reprezentarea arealului de raspandire a unei specii, pe aceeasi harta, se pot utiliza atat metoda punctelor cat si metoda fondului calitativ.

Dati exemple de domenii de cercetare si activitati practice pentru care reprezentarile cartografice ale arealelor biogeografice prezinta importanta deosebita

TEME DE CONTROL

Pe baza documentarii bibliografice, reprezentati cartografic arealele de raspandire in Romania, caracteristice speciilor : Abies alba, Pinus cembra, Fagus sylvatica, Carpinus orientalis, Ouercus pedunculiflora.