BAZELE GEOGRAFIEI FIZICE

Continut:

1. Definitie

2. Obiect de studiu

3. Ramuri

4. Principii si metode de studiu ale geografiei

5. Invelisul geografic (ca obiect de studiu al geografiei)

1. Definitie

In unanimitate se accepta ca geografia este o stiinta care studiaza exteriorul pamantului.

Simion Mehedinti defineste geografia ca "stiinta Pamantului considerat in relatia reciproca a maselor celor patru invelisuri atat din punct de vedere static (al distribuirii in spatiu) cat si din punct de vedere dinamic (al transformarii in timp)".

Alti geografi (Geografia de la A la Z, p. 105) apreciaza ca "geografia studiaza organizarea launtrica, naturala si cea impusa de om, a nivelului de la exteriorul solid al Terrei, sau spatiul terestru, ca un sistem dinamic si unitar (geografia generala) dar si diversificat si general (geografia regionala)".

Din aceste aprecieri se deduce ca geografia abordeaza fenomenele de la suprafata Pamantului in interdependenta lor teritoriala si temporala, la nivel planetar, cum este geografia generala si la nivel continental, zonal, regional si local, cum este geografia regionala, dar totdeauna in sens cauzal.

V. Mihailescu, geograf roman, considera ca "geografia studiaza complexul planetar sau regional, considerat ca intreg", care rezulta din imbinarea si interactiunea dintre elementele elementele componente ca - aer, apa, uscat, vietuitoare - sub impulsul fortelor interioare si exterioare.

Avand in vedere tendinta actuala de dezvoltare a geografiei se poate formula definitia urmatoare: "geografia este stiinta (sistemul de stiinte) care studiaza sociogeosistemul ca formatiune complexa, cautand sa-i stabileasca componenta, structura, fizionomia si functionalitatea lui, legile care guverneaza legaturile dintre partile componente, evolutia partilor si a intregului, precum si diferentierea lor partiala" (I. Donisa, 1977).

Obiectul geografiei, asadar, este sociogeosistemul sau sistemul geografic, cu doua ramuri distincte: geografia fizica si geografia umana.

Sociogeosistemul, ca sistem complex, este alcatuit din doua parti componente sau subsisteme: sistemul natural sau geosistemul si sistemul antropic sau sociosistemul. Intre aceste sisteme sunt relatii de influente reciproce, schimburi de substanta si energie, interactiuni care duc la multiple legaturi care le asigura unitatea.

Sistemul de stiinte geografice cuprinde doua categorii principale: stiintele naturii din care face parte si geografia fizica cu subramurile ei si stiintele sociale in care se incadreaza geografia economica si subramurile ei (I. Donisa, 1977, p. 85).

Se considera ca geografia are un caracter unitar, vorbindu-se de un sistem geografic unitar alcatuit din geografia fizica si geografia economica, neseparate, avand o pozitie unica intre stiintele naturii si stiintele sociale (I. Sandru, 1965).

2. Obiect de studiu

Geografia fizica este ramura geografiei care studiaza geosistemul cautand sa-i stabileasca alcatuirea, structura, caracteristicile, legile care guverneaza functionarea lui si interactiunile dintre componente, evolutia si diferentierule lui spatiale (I. Donisa, 1977).

Obiectul de studiu si analiza al geografiei fizice, in conformutate cu definitia amintita, este geosistemul, care reprezinta un sistem natural alcatuit din parti componente naturale, cu trasaturi proprii si caracteristice.

Geografia fizica analizeaza geosistemul ca pe un component al geosistemului si tine seama de influentele si modificarile pe care le sufera geosostemul in cadrul interactiunilor dintre geosistem si sociosistem.

Geografia fizica generala sau planetara studiaza geosistemul, in ansamblul sau, la scara planetara.

Geografia fizica regionala studiaza portiuni din geosistem. Aceste portiuni din geosistem se pot stabili arbitrar, dupa necesitati si pot fi un continent, un lant de munte, complexul teritorial al unei localitati s.a., deci se pot studia fizico-geografice portiuni de orice dimensiune.

3. Ramuri

In geosistem exista mai multi componenti care reprezinta geosferele.

Fiecare din geosfere este studiata mai aprofundat de o disciplina geografica, reprezentand o ramura speciala a geografiei fizice.

Astfel sunt: meteorologia si climatologia care studiaza atmosfera; hidrologia care studiaza invelisul de apa; geomorgologia care studiaza scoarta terestra si relieful; pedologia care studiaza solul ca invelis al geosistemului si biogeografia care studiaza invelisul de viata (divizata in fitogeografie si zoogeografie).

Fiecare din aceste ramuri au obiect propriu de cercetare pe care-l priveste ca un component al sistemului din care face parte (geosistemul).

Evolutia geosistemului este studiata de geologia istorica, iar formele de viata disparute, existente sub foema de fosile, sunt studiate de paleontologie.

Si ramurile geografiei fizice pot avea subdiviziuni, prin care se cerceteaza parti din sistemul respective. Exemplu: meteorologia, climatologia, oceanografia (studiaza Oceanul Planetar), limnologia (studiaza lacurile), potamologia (studiaza raurile), glaciologia (studiaza ghetarii) s.a.

4. Principii, metode si mijloace folosite in geografia fizica

4.1. Principii metodologice

Principiile, ca idei de baza, ca elemente fundamentale pe care se intemeiaza o teorie stiintifica, si in geografie au un caracter general. Se cunosc mai multe principii din care mai importante sunt:

principiul repartitiei spatiale

principiul cauzalitatii

principiul integrarii geografice

principiul regionalismului s.a.

Principiul repartitiei spatiale "precizeaza ca orice fapt geografic are o anumita pozitie spatiala" in cadrul sociosistemului. Pozitia geografica influenteaza legaturile fenomenului geografic cu altele si evidentiaza aceste caracteristici.

Este importanta pozitia pe Glob, pozitia fata de unitatile geografice de la care se primesc influente. O forma prin care se carecterizeaza acest principiu este harta.

Principiul cauzalitatii (introdus de Al. Von Humboldt) se refera la "legaturile de cauzalitate dintre faptele geografiei" . Este de fapt principiul determinismului care explica, prin cauze, fenomenele geografice si legaturile dintre ele. Cauzalitatea, ca forma a manifestarii interdependentei In univers, leaga obiectele, procesele si fenomenele intre ele.

Principiul integrarii geografice este strans legat de cel al cauzalitatii. Potrivit acestuia, fiecare proces, fenomen (fapt geografic) trebuie privit in cadrul ansamblului si lagate intre ele "in sisteme de ordine diferite de complexitate". Se intelege ca fiecare fapt geografic trebuie privit ca un complex al "intregului teritorial" in care se incadreaza (dupa V. Mihailescu).

Faptul geografic trebuie integrat sistemului din care face parte precizanduse locul, functia si legaturile cu sistemul.

Principiul regionalismului "decurge din aceea ca obiectul cercetarii si descrierii geografice este un teritoriu concret, adica o regiune. Potrivit acestui principiu faptele geografice sunt privite ca intreguri regionale, adica sisteme teritoriale" legate prin interactiuni si influente reciproce.

In geografie, mai pot fi folosite si alte principii ca: ecologic, sociologic, antropic si al istorismului.

4.2. Metode utilizate in geografie

Metoda de cercetare reprezinta calea urmata in cunoasterea unui fapt geografic. In geografie se folosesc mai multe metode: inductiva, deductiva, analizei, sintezei, cartografica si altele.

Metoda analizei "consta in cercetarea realitatii geografice prin descompunerea intregului in parti componente" . Potrivit acestei metode, intregul se poate cunoaste mai bine si complex prin componentele sale, prin partile sale cu caracteristicile si functiile lor.

Se foloseste o analiza materiala si o analiza mentala.

Analiza materiala se foloseste in unele ramuri ale eografiei fizice. Prin ea, obiectele se descompun in partile componente: analiza apei, analiza aerului atmosferic, analiza solului.

Analiza mentala consta in descompunerea "in gand a sistemelor geografice" , fiind cea mai utilizata in geografie in cazul sistemelor foarte complexe.

Analiza cartografica este aceea prin care sistemele geografice se descompun in partile componente "prin reprezentarea cartografica a fiecarui component". Astfel, geografia nu studiaza planta sau anumalul ca individ, ci asociatia de plante si animale grupate in biocenoza.

In geografie obiectul de cercetare este complexul teritorial unitar. Se mai foloseste analiza functionala prin care se surprinde "modul de functionare a sistemelor geografice" pentru a stabili "rolul functional al fiecarui component".

Se mai foloseste si analiza ecologica necesara pentru a "descoperi raporturile vietuitoarelor, inclusive ale omului, cu mediul inconjurator" .

Metoda sintezei este strans legata de metoda analizei cu care are raporturi de intrepatrundere si conditionare.

Sinteza consta in "reconstructia mintala a obiectului descompus in parti prin analiza" .

Geografia este considerata ca o stiinta a sintezei deoarece, chiar daca recurge la analiza din necesitatile cunoasterii, ea reface intotdeauna integritatea obiectului sau de studiu" .

Se apreciaza ca geografia este o "stiinta analitica" si ca originalitatea ei consta tocmai in capacitatea de sinteza.

Metoda cartografica este specifica geografiei. Cercetarea in geografie incepe cu harta si se incheie cu harta. Harta este o reprezentare micsorata si generalizata asupra suprafetei terestre sau, mai complex, o reprezentare a sociogeosistemului. Harta se foloseste in geografie pentru cercetare si pentru reprezentarea rezultatelor acesteia. Pe langa harta, in cartografie se mai folosesc si alte reprezentari grafice, cum sunt diagramele, blocdiagramele, cartogramele, cartodiagramele, schite panoramice, produse care au un caracter analitic, in timp ce harta are caracter sintetic.

Pe langa metodele amintite se mai folosesc si altele ca: metoda comparativa, metoda modelarii, metoda matamatica, metoda istorica, metoda inductiva, metoda experimentala.

4.3. Procedee si mijloace de cercetare

In clasificarea mijloacelor de cercetare in geografie o contributie esentiala a adus-o Simion Mehedinti in lucrarea sa Terra.

Dupa cum se stie, metodele de cercetare, in procesul cercetarii, se concretizeaza prin metode si tehnici.

Tehnica este o modalitate de aplicare a unei metode. Tehnica de lucru este un ansamblu de procedee si mijloace folosite in executarea unei operatii.

Mijloacele sunt, asadar, uneltele de lucru folosite in cercetare, in cunoastere.

In geografie se folosesc mai multe procedee si mijloace printre care:

observatia geografica

descrierea geografica.

Observatia geografica este cel mai folosit procedeu si poate fi directa si indirecta.

Observatia geografica directa sau in teren cere efort, pricepere de a observa si analiza terenul.

Aceasta poate fi vizuala, cand cercetatorul se deplaseaza in teren si face observatiile de care are nevoie si observatia instrumentala, cand fenomenele sunt analizate cu ajutorul aparatelor si datelor furnizate de ele.

Exemplu: datele meteorologice, datele hidrologice, datele furnizate de seizmografe s.a.

Observatia indirecta se face pe harta si alte produse cartografice (blocdiagrame, profile, s. a.).

Descrierea geografica se foloseste in completare la observatia geografica deoarece se face pa baza ei. Descrierea trebuie sa indeplineasca mai multe cerinte: sa fie exacta, cantitativa, explicativa, corecta, stiintifica.

Ca mijloace, in descrierea geografica, se folosesc harta si textul (descrierea In cuvinte). Este necesar sa se foloseasca un limbaj adecvat, cu termini specifici (limbaj stiintific), dar accesibil.

Invelisul geografic sau geosistemul

Invelisul geografic este, dupa cum s-a vazut, obiectul de studiu al geografiei fizice.

Conceptul de invelis geografic s-a conturat in corelatie cu dezvoltarea stiintelor si cu rezultarele cercetarilor in domeniile geografice.

Putem considera ca inca din 1900, geograful roman Simion Mehedinti (1868-1962) punea bazele acestei gandiri sistemice, cand spunea: "viata planetei in genere nu e altceva decat transformarea treptata si treptat corelativa a acestor invelisuri, care daca se schimba unul, cu necesitate trebuie sa se schimbe si celalalt" (1901). De asemenea, tot el a constatat ca "invelisurile concentrice ale planetei stau intre ele in cea mai stransa legatura de cauzalitate" .

Ideile sale au fost insusite de alti geografi ca George Vaslan (1885-1935) care a propus, pentru patura de interferenta a celor patru geosfere, denumirea de "invelis geosferic" .

Asadar geografii romani au sesizat corect si au exprimat intrepatrunderea si interactiunea dintre cele patru geosfere, recunoscand totodata specificitatea si individualitatea acestui nou invelis pe care l-au denumit invelis geografic, iar mai tarziu geosistem.

Simion Mehedinti a sesizat ca "intre invelisurile planetei exista o legatura de subordonare cauzala" iar "atmosfera este cea dintai veriga de care se leaga lantul cauzalitatii geografice".

Deci, geosferele externe ale Pamantului - atmosfera, litosfera, hidrosfera, biosfera - vin in contact, se intrepatrund, se interactioneaza si formeaza un sistem material cu trasaturi proprii numit geosistem, invelis geografic, invelis landschaftic sau mediu geografic.

Mediul geografic - dupa I. Popovici, L. Manescu - constituie o combinare complexa a conditiilor naturale si anumitor conditii social economice pe un anumit teritoriu, in care se desfasoara in permanenta schimbul reciproc de substante dintre om si natura" (1973).

Asadar geosistemul este un sistem material complex alcatuit din componenti naturali.

In componenta sa intra partea inferioara a atmosferei (troposfera), intreaga hidrosfera, biosfera si scoarta terestra, cu invelisul de sol.

Sub actiunea atractiei Pamantului, aceste invelisuri sunt dispuse concentric.

Geosistemul este un sistem deschis, care face schimb de materie si energie cu exteriorul, sistem in care componentii au legaturi stranse care confera sistemului unele proprietati pe care componentii nu le au luati separati.

Procesele care se desfasoara in interiorul geosistemului sau invelisului geografic sunt determinate de energia solara, forta Coriolis si forta de atractie universala, toate fiind, insa, in interactiune cu actiunea agentilor interni. Aceasta interactiune determina un schimb de materie si energie intre parti. In aceste conditii de interactiune apar rocile, solurile, relieful, formele de viata si societatea omeneasca.

Modul de imbinare al factorilor duce la diferentieri zonale, regionale si locale care formeaza unitati teritoriale si spatiale numite regiuni naturale si regiuni geografice.

Regiunea rezulta din asocierea de factori activi si pasivi de importanta si intensitate variabila - relief, clima, geologie, hidrologie, activitatile umane, istorie unama, organizare sociala - care impun o anumita fizionomie, omogenitate, dinamica si un anume echilibru.

In sens stiintific, regiunea este o portiune din teritoriul national, care se impune omului prin anumite trasaturi. Se pot deosebi: regiuni naturale, regiuni agricole, regiuni urbane, regiuni industriale, regiuni economice etc.

Unitatile teritoriale devin obiect de studiu al geografiei. Acestea pot fi regiuni naturale si regiuni geografice. Regiunile naturale sunt delimitate si definite la fapte naturale. (Exemplu: regiunea naturala ecuatoriala.) Acestea  au elemente naturale omogene. Exemplu: regiune de munte, regiune de desert, padurea ecuatoriala etc.

Regiunea geografica este considerata de geograful Vintila Mihailescu (1890-1987) "un teritoriu delimitat prin caractere exterioare (de peisaj) specifice si prin realizarea unor unitati derivate din legaturile dintre componentele naturale si cele social economice.

Legaturile dintre componentele geosistemului

Trasaturile de sistem ale invelisului geografic (geosistem) rezulta din interdependenta partilor componente.

Astfel, praful din litosfera patrunde in atmosfera, sarurile din scoarta se dizolva in apa, apa trece - in cadrul circuitului - in atmosfera, aerul patrunde in scoarta, sol etc.

Intrepatrunderea geosferelor determina modificari ale proprietatilor fiecarei geosfere. Exemplu: particulele de praf influenteaza culoarea atmosferei si tulbura apele; apa inmoaie unele roci cum sunt argilele si marnele si contribuie la producerea alunecarilor de teren s.a.

Geosferele se interactioneaza puternic si isi provoaca modificari. Exemplu: vantul provoaca valurile si curentii oceanici; vietuitoarele formeaza microrelief; valurile distrug tarmurile; curentii produc depuneri de nisip etc.

Functionalitatea geosistemului rezulta din legatulri complexe dintre componente in cadrul sau: schimbarile dintr-un component determina schimbari ale celorlalte. Exemplu: cresterea cantitatii de CO₂ determina incalzirea atmosferei, aceasta provoaca topirea ghetarilor, apoi cresterea nivelului Oceanului Planetar si inundarea unor regiuni joase de relief.

5.2. Caracteristicile geosistemului

1. Unitatea sau caracterul unitar al geosistemului decurge din legaturile multiple, complexe si stranse dintre componentii care-l alcatuiesc.

Unitatea este pusa in evidenta tocmai de interdependenta, incat o modificare Declanseaza un lant de modificari (a se vedea exemplul anterior).

2. Circuitul materiei si energiei reprezinta deplasarea unor mari cantitati de materie si energie in cadrul componentelor si intre componentele sistemului. Exemplu: dinamica atmosferei; miscarile hidrosferei (apele curgatoare, curentii, circuitul apei in natura); vulcanismul care pune in circulatie material.

Biosfera, in cadrul lanturilor trofice, pune in circulatie materie care contribuie la dezvoltarea subsistemului. Schimbul de caldura intre geosfere se face prin intermediul variatiei solare si suprafetei active.

Baza energetica a circulatiei materiei in geosistem este asigurata de ratiatia solara.

3. Ritmicitatea in geosistem se datoreste variatiei fluxurilor de energie care stau la baza proceselor in geosistem. Radiatia solara are un mare rol in aceasta ritmicitate, iar miscarile de rotatie si revolutie ale Pamantului influenteaza durata de distribuire si intensitatea si determina ritmicitatea diurna si ritmicitatea sezoniera.

Ritmicitatea diurna este determinata de miscarea de rotatie a Pamantului, care determina incalzirea inegala si alternarea zilelor (cald) cu noptile (rece). In raport de acestea se produc: variatii diurne la elementele meteorologice; variatii in dinamica unor vanturi - briza de zi, briza de noapte; variatia temperaturii apelor; biosfera isi intensifica activitatile ziua (asimilatia clorofiliana) si inceteaza noaptea; vietuitoare care activeaza ziua (de zi) si altele noaptea (de noapte) etc.

Ritmicitatea sezoniera este determinata de miscarea de revolutie a pamantului. Exemplu: succesiunea anotimpurilor, alternarea sezonului ploios cu cel secetos (clima sudecuatoriala), inghetul (iarna), caldura (vara); caderea frunzelor (clima temperata si in padurile musonice); migratia vietuitoarelor etc.

Zonalitatea, in cadrul geosistemului este determinata de forma Pamantului, miscarile Pamantului, pozitia azei polilor si are la baza rapartizarea zonala a radiatiei solare pe suprafata terestra. Se stie ca limitele variatiei radiatiei aolare sunt Tropicele si Cercurile polare. Caldura si frigul sunt consecinte ale incalzirii inegale dar si ale redistribuirii lor pe glob de circulatia atmosferei si curentilor oceanici. Pe glob se distinge o zonalitate climatica, care se rasfrange asupra geosistemului prin zonalitatea vegetatiei (paduri ecuatoriele, savane, deserturi, vegetatie medietraneana, paduri de foioase, paduri de conifere, tundra), zonalitatea raspandirii animalelor

etc.

Azonalitatea este o alta caracteristica a geosistemului, care exprima un alt mod de diferentiere spatiala, fiind expresie a perturbarii zonalitatii de extinderea Oceanului Planetar, de raporturile apa-uscat, de dispunerea marilor unitati de relief. Exemplu: vegetatia de lunca, soluri de lunca, soluri azonale, climat de depresiuni.

Etajarea lansaftica este conditionata de relieful uscatului, care, prin altitudinea sa, influenteaza distribuirea elementelor climatice si elementele vegetale si solurile pe verticala. Exemplu: temperaturile scad cu altitudinea iar precipitatiile cresc cu altitudenea; vegetatia este distribuita altitudinal incat deosebim: stepa, sivlostepa, padurile (stejer, fag, conifere) si vegetatia alpina (etajul subalpin si pasunea alpina), de asemenea, solurile suporta aceasta dispunere etajata - molisoluri, cambisoluri, spodosoluri.

5.3 Individualizarea complexelor naturale

Complexele naturale sunt portiuni ale suprafetei terestre cu trasaturi specifice. Aceste complexe poarta numele de regiuni naturale. Pe Glob se diferentiaza regiuni naturale care contribuie la diferentiarea spatiala a geosistemului in tipuri de peisaje naturale.

Peisajul geografic natural este un tip sintetic de mediu, care se diferentiaza de celelalte printr-o grupare proprie a elementelor componente - relief, clima, ape, sol, vegetatie, fauna.

Peisajul subliniaza o anumita trasatura a mediului, pe cea hotaratoare, vizibila.

Pe Glob au fost stabilite urmatoarele tipuri de peisaje naturale: al padurilor tropicale umede; de savana; de stepa, de desert, al -vegetatiei mediteraneene, al padurilor de foioase, al padurilor de conifere, de tundra si al calotelor glaciale.

5.4. Asimetria in geosistem

Pe langa zonalitate si etajare, ca forme de echilibru, de simetrie, in geosistem apar si manifestari de asimetrie, ca expresie a evolutie geologice si a diferentierii temporale.

Astfel, uscatul reprezinta 39,4% in emisfera nordica si 19% in cea sudica.

In emisfera nordica glaciatia actuala este pe o suprafata de 2,2 milioane Km², iar in emisfera sudica este de 12 milioane km , cea mai mare calota glaciara actuala. In emisfera nordica zonele de vegetatie taigaua si tundra au extindere mare iar in emisfera sudica lipsesc.

In concluzie, geosistemul sau mediul natural al planetei Pamant este complex, cu o structura complicata, cu functionalitate multipla, fiind rezultatul unei evolutii indelungate in timpul erelor geologice.

Bibliografie:

Mihai Ielenicz, Laura Comanescu  - Geografie fizica generala, Ed. Universitara,

Bucuresti, 2003

Octavian Mandrut - Geografie - Rezumate, sinteze si teste, Ed. Corint,

Bucuresti, 1998

Victor Voicu Vedea - Geografie fizica cu elemente de cartografie