| CATEGORII DOCUMENTE |
| Demografie | Ecologie mediu | Geologie | Hidrologie | Meteorologie |
Carpatii
Caracterizare geografica generala
1.1. Pozitia geografica si limitele spatiale
1.1.1. Carpatii in cadrul teritoriului national. Pozitia spatiala, configuratia, raporturile complexe cu alte unitati geografice
Carpatii reprezinta unitatea geografica cea mai inalta de pe teritoriul Romaniei, ocupand o pozitie centrala, atat sub aspectul situarii lor cat si sub cel al rolului de unitate unificatoare, de adevarat schelet geografic, pe care se grefeaza celelalte unitati naturale, a caror evolutie in perioadele geologice mai recente a depins in mare masura de evolutia muntilor si ale caror caracteristici fizico-geografice actuale (in special fito-pedo-climatice) sunt influentate puternic de existenta coroanei carpatice in centrul tarii.
Deosebit de caracteristica este si configuratia sectorului carpatic pe teritoriul tarii, arcul montan propriu-zis - Carpatii Orientali si Carpatii Meridionali - fiind continuat in vest de o alta catena (mai scunda si mai discontinua) - Carpatii Occidentali. S-a realizat astfel o configuratie cvasi-circulara ("coroana carpatica"), cu o mare depresiune centrala - Depresiunea Transilvaniei.
Pozitia si configuratia muntilor explica sistemul foarte complex de raporturi dintre Carpati si unitatile intra- si extracarpatice:
a. sub aspect genetic si morfologic, fundamentul de tip carpatic este comun si pentru Depresiunea Transilvaniei, Dealurile Vestice si Campia Tisei, ca si pentru o parte din Subcarpati si Podisul Piemontan Getic; formarea in neozoic (in special in pliocen-cuaternar) a unitatilor de relief mai scunde (spre exemplu, Podisul Piemontan Getic s.a.) se datoreaza in special aportului de material detritic de origine carpatica de catre o retea hidrografica cu orientare frecvent radiara; activitatea eroziva sacadata a retelei hidrografice, cu efect de nivelare in Carpati si de acumulare in unitatile intra- si extracarpatice, a concurat la crearea suprafetelor de nivelare (numite si platforme de eroziune) in munti si a unor orizonturi de acumulare corelativa in ariile invecinate;
b. sub aspect climatic, (cu influenta directa asupra vegetatiei, faunei si solurilor) Carpatii se interpun in calea miscarilor de mare amploare ale maselor de aer deasupra continentului, creand - mai ales in cazul deplasarii celor oceanice, umede - arii de foehnizare, cu climat mai uscat fata de altele, situate la aceeasi latitudine si altitudine dar avand alta pozitie fata de orientarea culmilor montane (spre exemplu, in sectorul de la curbura externa a Carpatilor Orientali, pe latura rasariteana a Muntilor Apuseni s.a.);
c. sub aspect hidrografic, reteaua autohtona principala isi are originea intr-o proportie masiva in Carpati, muntii asigurand debite medii mai bogate si mai constante, care ofera un aport suplimentar de apa regiunilor extracarpatice cu umiditate deficitara, in special celor din sudul si estul Campiei Romane;
d. sub aspectul umanizarii, prezenta unui numar mare de vai transversale si pasuri relativ accesibile, in special in Carpatii Occidentali, Carpatii Meridionali si in extremitatea sud - sud- vestica a Carpatilor Orientali a favorizat circulatia transcarpatica si stabilirea unor legaturi economice durabile, care s-au reflectat puternic si in domeniul etno-cultural, mentinand apropierea permanenta dintre cele trei principate romanesti medievale - Moldova, Tara Romaneasca , Transilvania - si contribuind la pastrarea fiintei nationale a poporului roman.
1.1.2. Limitele spatiale ale Carpatilor
Datorita conditiei si apartenentei lor orogenetice, Carpatii au in modul cel mai frecvent o personalitate geografica distincta. Aceasta permite identificarea relativ clara a limitei muntilor fata de unitatile spatiale naturale mai scunde, invecinate. Delimitarea devine insa dificila in unele sectoare de contact tectono-structural, interior sau exterior, complex. Dificultatea este inca mai accentuata daca se are in vedere faptul ca, prin natura lor, limitele geografice nu pot fi reduse la motivatii exclusiv geologice. In sensul acesta, efectul morfologic al substratului de orogen si complexitatea celorlalte consecinte fizico-geografice ale relatiei respective au generat, impreuna, o accesibilitate variabila pentru ecosistemele naturale si pentru umanizare. Astfel, desi mereu prezenta si fara a-si pierde insemnatatea reala, amprenta tectonica si structural- petrografica se complica, se modifica, este integrata in com binatii variabile de procese, fenomene si efecte ale acestora. Rezultatul concret al acestor conjuncturi - diferentierea spatiala - devine astfel greu de conturat, mai ales in situatiile in care identitatile respective interfereaza, generand arii de tranzitie. Toate acestea explica alura clara a unor segmente de limita si consensul asupra lor, ca si situatia controversata a altora.
Din segmentul terminal, sud-estic al Carpatilor (V. Mihailescu, 1963), pe teritoriul Romaniei se afla peste doua treimi, numai extremitatile ramanand in afara acestui teritoriu (cea nord-vestica, intre culoarul de vai Rika - Swica si frontiera nationala de N-NV si cea sudica, intre defileul Dunarii si culoarul de vai Timok-Nisava). Caracterul extrem de complex al spatiului carpatic se reflecta atat in specificul limitelor sale externe, fata de unitatile geografice vecine, cat si al celor interne.
Spre exterior, in nord-est Carpatii contacteaza unitatea geografica a Podisului Moldovei (in acest sector molasa miocena pericarpatica, acumulata intr-o arie foarte ingusta, nu a generat o unitate morfologica distincta), pe linia localitatilor Straja - Solca - Paltinoasa. Spre est, sud-est si sud, muntii se invecineaza cu Subcarpatii, pe o distanta mare, cu multe complicatii de natura geologica, morfologica si multe consecinte social-economice ale acestora., intre vaile Moldovei si Motrului .Contactul poate fi urmarit aproximativ pe linia Paltinoasa - Vanatorii Neamtului - Piatra Neamt - Targu-Ocna - Tulnici - Nereju - Nehoiu - Maneciu - Comarnic - Pietrosita - Cetateni - Leresti - Capataneni - Salatruc - Calimanesti - Novaci - Bumbesti - Tismana - Baia-de Arama. Spre sud-vest, pe o distanta redusa, Carpatii contacteaza din nou o unitate de podis - Podisul Piemontan Getic, pe linia Baia-de Arama - vest de Turnu Severin. Spre vest , ramura carpatica apuseana si extremitatea nord-vestica a ramurii rasaritene sunt in contact cu Dealurile vestice, pe o linie extrem de sinuoasa : uneori acestea patrund adanc in aria montana, alteori se efileaza pana la disparitie si muntii contacteaza direct campia, aceasta insasi insinuandu-se in unele sectoare montane sub forma de golfuri. Spre interior, Carpatii sunt in contact cu diferitele subunitati ale Depresiunii Transilvaniei. Limita descrie un contur cvasi-circular, trecand pe la Fauresti - Cosbuc - Ilva Mica - Josenii Bargaului - Deda - Praid - Zetea - Racos - Sercaia - Turnu Rosu - Gura Raului - Sasciori -Subcetate - Teliuc - Deva - Sard - Moldovenesti - Gilau - Bologa - Moigrad (intre extremitatea nordica a ramurii carpatice apusene si cea nord-vestica a ramurii orientale prezenta fundamentului cristalin carpatic este numai insulara, in masa sedimentara paleogena a Podisului Somesan).
In ansamblu, atat limita interioara cat si cea exterioara a Carpatilor sunt evidente, datorita diferentelor altitudinale clare fata de unitatile vecine, situatia aceasta fiind motivata tectonic, tectono-structural sau petrografic. Dominanta altitudinala se verifica nu numai pe limita culmilor si masivelor celor mai inalte (Fagaras, Rodna s.a.), ci chiar in cazul muntilor mici (Muntii Banato-Olteni, Munceii Crisurilor, Munceii Muresului) ca si in interiorul masei montane. Sunt cu deosebire clare segmentele de limita tectono-erozive: frunti de panza de sariaj (spre exemplu, aproape tot segmentul exterior estic, unde flisul paleogen sariaza unitatea miocena pericarpatica, culmile muntilor dominand depresiunile subcarpatice formate pe structuri sinclinale; linii de falii (spre exemplu, segmentul interior in lungul caruia culmea nordica a Fagarasului domina Tara Oltului; segmentul de limita exterioara sudica a Muntilor Parang si Valcan, care domina depresiunile subcarpatice oltene; segmente ale limitei exterioare a Muntilor Codru Moma, Padurea Craiului, Plopis cu depresiunile-golf de pe Crisuri.
In alte situatii, limita muntilor este mai putin clara, datorita imbinarii unor caracteristici ale spatiului carpatic cu cele ale Subcarpatilor. Cazul cel mai caracteristic este cel de la curbura externa a Carpatilor Orientali, unde linii structurale ale flisului cretacic-paleogen se afunda pe directie nord-est - sud - vest in molasa miocena, sustinand axele unor structuri anticlinale subcarpatice. Acestea au capatat astfel altitudine si aspect de muncei ("pinteni carpatici"), contrastand puternic cu depresiunile subcarpatice care muleaza structuri sinclinale, dar fiind mai putin diferentiati fata de aria montana. Alteori, formatiuni litologice mai rezistente din Carpati se extind sub forma unor structuri monoclinale in aria subcarpatica, uneori simplificand, alteori complicand modelarea acesteia: este cazul partial al Muscelelor Nasaudului ca si al celei mai mari parti a Muscelelor Argesului, unde depozitele sedimentare paleogene din extremitatea vest - sud-vestica a Masivului Rodnei si cele din aria centrala a Muntilor Fagaras s-au dispus, ca niste contraforturi, la marginea interioara si - respectiv - exterioara a muntilor. Desigur, limita acestora este astfel mai putin clara. Acelasi caracter il are si in situatii in care structuri anticlinale miocene din unitatea geologica pericarpatica se alipesc strans celor montane, ca in sectorul subcarpatic dintre vaile Moldova si Rasca, unde culmile secundare est - nord-estice ale Muntilor Stanisoarei trec gradat in colinele subcarpatice. Sunt si situatii in care contactul muntilor cu ariile invecinate este relativ clar sub aspect morfologic, fiind in schimb estompat de elemente ale complexului fito-pedo-climatic, asa cum se intampla la nord de valea Ozanei, unde padurea carpatica de conifere, cu litiera si solul sau specific, cu microclimatul sau mai umed, mai racoros si relativ mai uniform, coboara si in Subcarpati (in Culmea Plesului), iar mai la nord chiar in Podisul Moldovei (D. Ciungi).
1.2. Caracteristici naturale
1.2.1. Geneza si evolutia geologica si paleogeografica a Carpatilor. Constitutia geologica
Considerati munti tineri, ca intregul sistem alpino-himalaian, in linii generale Carpatii s-au format in mezozoic si neozoic. In ansamblul proceselor tectonice care i-au generat se remarca perioada de d i s t e n s i u ne (deschidere) a segmentului nordic (transilvan) al Oceanului Thetys, intre margini continentale rigide, de platforma (X. le Pichon, 1968, M.Sandulescu, 1984). Procesul a fost initiat prin fracturi crustale profunde (care au antrenat si un magmatism bazic), urmate de expansiunea bazinului, in c are s-a produs o sedimentare complexa, in faciesuri de flis si de molasa, conforma variatiilor morfologice si de adancime ale acestuia[1] si in care au avut loc si procese de subductie. Inca pe parcursul distensiunii (triasic mediu - jurasic mediu-superior) dar mai ales dupa incheierea sa au avut loc fenomene de c o m p r e s i u n e, manifestate prin tectogeneza (obductie, subductie, coliziune): supuse unor compresiuni tangentiale puternice, masele de sedimente s-au faliat si cutat pana la forme exacerbate, (panze) de sariaj (dacide - interne, mediane, externe si marginale; transilvanide; pienide; moldavide). Orientarea sariajelor si dispozitia in plan a structurilor rezultate au fost determinate atat de efectul directional al miscarilor tectonice tangentiale, cat si de conformatia marginilor rigide continentale ale geosinclinalului carpatic. Complicatii suplimentare au fost introduse de modul si masura in care stressul tectonic extern si intern a fracturat si a implicat in tectogeneza generala fragmente ale marginilor mentionate.
Aceasta secventa a istoriei Carpatilor este cea mai recenta (la scara timpului geologic) si, desigur, esentiala. Geneza materialului lor constitutiv este insa mai indelungata, incepand inca din precambrian. Aria montana de azi a parcurs de atunci perioade de acumulare subaeriana/subacvatica si magmatica a materialului constitutiv, de transformare a acestuia prin metamorfism si meteorizare, de constituire a unor structuri specifice, rezultate din cutare/sariaj, din fracturare si din deplasari verticale sau tangentiale ale materialelor constitutive sau ale ansamblurilor morfologice succesive. Evolutia complexa pe care a parcurs-o ansamblul carpatic de astazi explica faptul muntii poarta in nucleele si in aspectul actual al masivelor, culmilor si gruparilor montane nu numai intreaga istorie geotectonica si stratigrafica a segmentului alpin caruia apartin, ci si amprenta climatelor succesive sub care meteorizarea si procesele generale modelare externa, cu intensitate variabila, au generat complexe de relief de dimensiuni diferite, protejate in mod diferit de un invelis vegetal cu variatii extreme, de la formatiuni luxuriante la asociatii aride, sarace si chiar la veritabile pustiuri.
Intr-o epoca veche, in etapa p r e h e r c i n i c a a evolutiei ansamblului montan care va deveni apoi carpatic, din proterozoic si pana la mijlocul paleozoicului soclul cristalin al platformelor Modoveneasca, si Moesica a parcurs fazele de orogen precambrian - cambrian inferior si de nivelare cambriana, constituindu-se astfel cadrul geostructural rigid din fata geosinclinalului carpatic, care i-a impus apoi acestuia o configuratie dublu arcuita. In aria montana actuala orogeneza caledonica a creat cordiliera sisturilor verzi (extinsa din sectorul dobrogean al soclului Platformei Moesice pana in subasmentul panzelor flisului extern), ulterior erodata si ramasa la zi pana in jurasic. In etapa h e r c i n i c a, spatiul carpatic a fost antrenat in miscarile plicative ale orogenezei sudete, insotite de intruziuni masive, predominant granitice, care au provocat un metamorfism puternic. Atunci s-a desavarsit formarea fundamentului cristalin al edificiului montan (formatiuni cristalofiliene - sisturi mezo-katamorfice si epimetamorfice s.a.), fundament care afloreaza pe arii insemnate in ramurile orientala si meridionala si sub forma insulara in cea occidentala. Catenele hercinice au fost nivelate ulterior pana la aspect de pediplena. Consolidarea generala posthercinica, variabila ca intensitate, a generat comportamente dinamice diferite, unele arii rigide fiind antrenate mai tarziu in noi procese orogenetice, altele reluandu-si mobilitatea inca din permian sau chiar din carboniferul superior. Regimul tectonic intens casant, specific in permian, a antrenat un magmatism amplu, acid si chiar bazic.
Intr-o etapa evolutiva cu caracter de tranzitie, fenomenele de compresiune au produs orogenezele cimmerice. In faza veche a acestora (triasic - jurasic inferior) masivele cristaline hercinice, puternic erodate, au fost fracturate si transformate in blocuri (horsturi si grabene) cu mobilitate relativ independenta si predominant verticala. Intre compartimentele puternic inaltate, sectoarele de scufundare tectonica au functionat ca bazine de sedimentare. Atat in faza veche cat si in cea noua a miscarilor cimmerice (jurasic mediu - jurasic superior) scufundarile cristalinului au fost asociate insa si cu migrarea ariei labile catre exteriorul structurilor deja consolidate.
In epoca noua (alpina) a evolutiei Carpatilor, in etapa initiala - c r e t a c i c a - procese ample de compresiune (tectogenezele dacidice) au provocat cutari pana la sariaje de mari proportii. Deformarile mezocretacice au fracturat si au implicat toata marginea continentala a domeniului oceanic precum si o mare parte a acestuia, migrand alternativ intre cele doua arii. Sariajul a fost predominant obductiv, generand cele mai importante panze de obductie din orogenul carpato-balcanic. Sincron, s-au produs si sariaje ale soclului cristalin fracturat al marginilor continentale. Tectogeneze succesive - austrica, mediteraneana, laramica - au generat dacidele interne (panzele de Biharia, de Codru, autohtonul de Bihor, horsturile cristaline din Dealurile Vestice - Ticau, Faget, Magura Simleului, Preluca), urmate de transilvanide (panzele M.Metaliferi simici, panzele transilvane - Haghimas, Rarau, Persani), pienide (panzele Botiza, Petrova), de dacidele mediane (panzele bucovinica, subbucovinice, supragetica, infrabucovinice, panza getica), dacidele externe (panza flisului negru, panza de Ceahlau, panza de Bobu, panza de Severin) si dacidele marginale (autohtonul danubian). Ansamblul acestor procese de compresiune a fost precedat/insotit de acumularea unor mase imense de sedimente in bazine labile. Sedimentarea a avut un caracter foarte variat in special in Muntii Apuseni actuali - detritica, uneori lagunar-continentala, lacustra sau sinorogena cu caracter flisoid, alteori in faciesuri recifale. In arealul Carpatilor Meridionali de azi a fost predominant carbonatica iar in cel al Carpatilor Orientali s-au acumulat sedimente in facies neritico-litoral, conglomerate, gresii, dolomite, calcare recifale. In cursul tectogenezelor dacidice s-au produs si intruziuni magmatice alcaline (ofiolitele mentionate) de tipul gabbrourilor din sudul M. Apuseni si al M.Banato-Olteni, in lungul unor aliniamente de sutura a rifturilor succesive dintre dacidele interne si transilvanide, ca si dintre acestea si dacidele mediane. O serie de falii transformante (active in perioada de distensiune in domeniul oceanic dar prelungindu-se si in marginile continentale) s-au manifestat apoi ca fracturi crustale profunde, (nord-transilvana, sud-transilvana
Peceneaga - Camena, intramoesica, a Bistritei), au dirijat apoi directional deformarile tectonice si au determinat curbarea panzelor. Spre exemplu, deformarile combinate in lungul mai multor asemenea fracturi (sud-transilvana, Peceneaga-Camena si intramoesica) au determinat curbura Carpatilor Meridionali (nemodificata de atunci) si curbura peribihoreana. Ca urmare a acestor configuratii transformate, fragmentele de margine continentala au fost antrenate in fenomene de subsariaj, din ce in ce mai puternice, care au fracturat arii din ce in ce mai intinse de platforma, sectoarele de vorland rezultate deplasandu-se (foarte inegal) spre domeniul oceanic: pe falia (fractura) intramoesica un sector sud-vestic de platforma avansa puternic spre Carpati Meridionali, in timp ce sectorul estic era stagnant. Aceasta explica si absenta unor magmatite calco-alcaline de aceeasi varsta in Carpatii Orientali.
Ca efect final, la sfarsitul tectogenezelor dacidice sectorul transilvan al Oceanului Thetys era inchis in cea mai mare parte, majoritatea Carpatilor actuali fiind consolidata sub forma de blocuri rigide, care au constituit apoi hinterlandul tectogenezelor mai noi. In neozoic ele n-au mai fost implicate in procese de cutare, ci doar de fracturare sau - uneori- de sariaj "in bloc"(pe marginea externa a dacidelor interne - M.Sandulescu, 1984). Intre catenele generate in aceasta etapa s-a conturat si marea depresiune intracarpatica de subsidenta si de sedimentare a Transilvaniei.
In ultima etapa - n e o z o i c a - tectogenezele moldavidice (miocene), deosebit de active in Carpati, au implicat numai sectoare de margini continentale, in conditii de coliziune a fragmentelor mobile. Sariajele "in bloc"au integrat si panze de obductie, mai vechi, dar obductii tertiare nu s-au mai produs. Majoritatea sariajelor au fost de cuvertura, provocand deplasarea unor formatiuni depuse pe arii de crusta continentala. Incepand cu tectogeneza stirica veche (din burdigalian) s-a realizat mai intai un racord dinamic cu sariajul pirenean din eocenul superior, in aria pienidelor, unde panzele cretacice si seriile de flis predominant eocen, transcarpatic, au fost resariate. Sincron, in partea estica, sedimente bogate, in facies de flis, provenite din aria dacidelor externe/sectoarele exondate ale dacidelor mediane si depuse in bazine foarte mobile au fost cutate puternic, sariate si fracturate, generind moldavidele interne (panzele de Teleajen si de Audia). Tectogenezele stirica noua (badenian) si moldava (sarmatian) au adaugat, in ramura orientala, moldavidele externe (panzele de Tarcau si de Vrancea), iar in cea occidentala au produs sariajul "in bloc" al partii vestice a dacidelor interne.
Tectogenezele moldavidice au antrenat si un magmatism puternic, deosebit de activ pe latura interna a Carpatilor Orientali (unde s-a desfasurat conform configuratiei si fracturarilor de pe contactele diverselor segmente ale dacidelor si transilvanidelor - spre exemplu, ale grabenului satmarean, conturat intre faliile Bogdan Voda si nord-transilvana), dar manifestandu-se si in Carpatii Occidentali, in special la nord de Mures. Ca efect general al acestei etape tectonice, configuratia de ansamblu a catenelor montane s-a modificat, in sensul accentuarii curburilor preexistente - spre exemplu, curbura sud-estica a pienidelor s-a conturat mai puternic, prin translarea dacidelor interne pe falia nord-transilvana; blocate in vest de falia intramoesica, moldavidele au fost ejectate spre exterior, ca efect al subsariajelor din vorland s.a.m.d.
Cele mai recente manifestari ale tectogenezelor alpine au avut un efect general de inaltare (inegala) in aria montana, determinat de orogeneza valaha (romanian superior-pleistocen).
De-a lungul intregii evolutii a Carpatilor, secventele orogenetice au alternat sau au fost sincrone cu deformari subsidente care au antrenat procese masive si puternic diferentiate de sedimentare. In pozitie intra-si extracarpatica sau interna, bazine de diferite dimensiuni au receptat produsele succesive de denudatie, intrate apoi in tectogeneza, deformate si consolidate. Au functionat ca sectoare de sedimentare posttectogenetica in aria montana si pastreaza o morfologie deprimata spre exemplu, in Carpatii Meridionali, grabenul Cernei si prelungirile sale spre est - actuala Depresiune Petrosani si sistemul de falii Lotru si Brezoi, Depresiunea Hateg, ca si multe altele. In Carpatii Occidentali se insinueaza si astazi arii depresionare in care sedimentarea a inceput in badenian, odata cu generalizarea subsidentei in ramificatiile Borod, Beius, Brad, Caransebes-Mehadia ale Depresiunii neogene Pannonice. Aceeasi varsta (badenian; sarmatian) o au si depozitele sedimentare din sectorul maramuresan al Depresiunii Transcarpatice intramontane (M.Sandulescu, 1984). Cele mai recente bazine de sedimentare intramontane sunt pliocen-cuaternare. In partea interna a curburii Carpatilor Orientali, pe o arie de subsidenta mai larga decat depresiunea actuala a Brasovului, s-au conturat bazine din ce in ce mai noi, de la vest spre est - nord-est: Barsa-Baraolt (pontian), Sfantu Gheorghe (romanian), Bretcu (pleistocen inferior). Tot in pleistocen (M.Sandulescu, 1984), sau in pliocenul superior-pleistocen (V.Mutihac, 1990) s-a produs si sedimentarea depresiunilor Giurgeu si Ciuc, procesul fiind stimulat de o subsidenta activa.
1.2.2. Relieful
Rezultanta a evolutiei tectono-structurale si a modelarii subaeriene, relieful carpatic se incadreaza in specificul morfometric si morfografic al muntilor mici si mijlocii, cu altitudini absolute extreme intre 617 m - 2544 m. Chiar in sectorul lor cel mai inalt (CarpatiiMeridionali), numai 25% din aria montana depaseste altitudinea de 1500 m, in Carpati Orientali ponderea spatiala a acestor altitudini se reduce la 5%, iar in Carpatii Occidentali este de numai 1% (Al.Rosu, 1973). Fragmentarea si aspectul general sunt foarte variate - culmi prelungi, frecvent plane in partea superioara, depresiuni longitudinale largi, masive cu importante arii plane in zona inalta, sectoare de vai transversale inguste, pana la forme de chei si defilee, inclinari ale versantilor care depasesc frecvent 350 si chiar 550, valori ale fragmentarii verticale de 400 m - 600 m si, in mod exceptional, de peste 1000 m.
In ansamblu, morfogeneza este marcata de procesele tectonice care au actionat succesiv in aria carpatica actuala si de specificul structural-litologic al acesteia, pe de o parte, si de modelarea subaeriana, pe de alta. Seriile repetate de inaltari si cutari/sariaje ale unor formatiuni complexe, frecvent dure (cristalofiliene), strapunse de intruziuni granitice, gabbroice s.a., vulcanismul (subaerian si submers), secventele de faliere in retea si miscarile de scufundare partiala au generat culmi si masive inalte, in special in Carpatii Meridionali si Orientali (culmile principale din M. Fagaras, Parang, Retezat, Rodna s.a., masivele Bucegi, Haghimas, Rarau s.a.), dar si depresiuni : tectonice (Tara Barsei-Trei Scaune, Tara Lovistei, Petrosani, Tara Hategului, Bozovici, Brad-Halmagiu s.a.), vulcanice (Dragoiasa, Bilbor, Borsec, Giurgeu, Ciuc), vulcano-tectonice (Tara Oasului, Tara Maramuresului), vulcano-tectono-erozive (Tara Dornelor), tectono-erozive (Comanesti).
Pe acest fond morfotectonic, gama factorilor relifogeni externi a degajat ansambluri m o r f o - s t r u c t u r a l e si m o r f o - l i t o l o g i c e carora le revine in munti aria cea mai intinsa. Primele se impun in special in ariile de cutare mai recenta a substratului mezo-neozoic si de inaltare mai ampla in orogeneza valaha, tipici fiind Carpatii Orientali (vai si depresiuni longitudinale pe structuri sinclinale, culmi prelungi, muland fie axe de anticlinal - in M. Tarcau, Vrancei s.a., fie sinclinale inaltate - Raraul, Haghimasul, Ciucasul, Bucegii s.a., hog-backs - de la altitudinile mai modeste ale Obcinelor Bucovinei pana la culmea principala de peste 2000 m a Pietrei Craiului, trepte structurale - inclusiv in talvegul vailor glaciare etc.). Relieful structural este bine reprezentat si in peisajul morfologic al Carpatilor Meridionali (in partea de nord a M.Fagaras, in aria inalta a M.Parang si Retezat s.a.) ca si al Carpatilor Occidentali (in M.Almajului si Aninei din sectorul Banato-Oltean, in M.Trascau s.a.), in aceste arii montane revenindu-i insa un loc secundar. Ansamblurile morfo-litologice, intrepatrunse frecvent cu cele morfo-structurale, s-au dezvoltat pe seama marii diversitati petrografice, a variabilitatii litologice cu ecart redus (uneori sub 5 km) si a prezentei depozitelor sedimentare pe arii intinse. Peisaje specifice modelarii calcarelor si dolomitelor, conglomeratelor, rocilor metamorfice, gresiilor, marno-argilelor si - frecvent - alternantelor litologice sunt raspandite in toate regiunile carpatice (carstul de suprafata si subteran din M.Padurea Craiului, Platoul Padesului, M.Sebes, Capatanii, Piatra Craiului si Culoarul Bran-Rucar, Bucegi, Haghimas, Rarau s.a.; relieful cu forme bizare de pe conglomeratele din Ciucas, Bucegi, Ceahlau s.a.); relieful de maguri de pe gresiile de Prisaca din Obcinele Bucovinei, de Stramtura din Tara Maramuresului, de Kliwa si de Tarcau din flisul extern al Carpatilor Orientali; contrastele morfologice de pe substratul mozaicat al M.Metaliferi - flis slab rezistent, calcare, magmatite s.a.m.d.
Relieful carpatic major, creat prin procese tectonice si prin implicarea masiva a structurii geologice si a alcatuirii petrografice, a fost completat - de la inceputul genezei sale - cu ansambluri de forme rezultate din actiunea de sculptura si acumulare exercitata de catre factorii modelatori externi, in primul rand de catre r a u r i. Desfasurandu-se permanent, morfogeneza de factura externa a avut secvente sincrone cu orogeneza, dar si secvente independente, pe parcursul unor indelungate perioade de calm tectonic. In felul acesta au fost create doua generatii morfologice distincte, in crearea carora apele curgatoare si procesele de versant au avut o contributie importanta.
Generatia morfologica mai v e c h e este reprezentata prin suprafete de nivelare de varste diferite, incepand cu perioada post-cretacica si incheind cu cea post-romaniana. Sub forma unor plaiuri netede sau foarte slab ondulate, exceptional de bine pastrate in special in ariile montane cu pondere maxima a rocilor dure, suprafete de nivelare de diferite varste se etajeaza intre 2200 m - 800 m in Carpatii Meridionali, intre 1700 m - 1200 m in Carpatii Orientali si intre 1500 m - 500 m in Carpatii Occidentali. Efectele diferentiate ale tectonicii neogene asupra fiecarei regiuni carpatice, ponderea variabila a rocilor dure, amploarea variabila a modelarii fluviale si fluvio-denudationale au determinat diferentieri altitudinale ale unuia si aceluiasi nivel crono-genetic. Astfel, nivelul post-laramic (eocen) Borascu, situat la 2200 m in Carpatii Meridionali, a fost complet dezmembrat de orogenezele mai noi si de inaltarea valaha in Carpatii Orientali, iar in Carpatii Occidentali se mentine abia la 1400 m - 1500 m. Nivelul post-attic (miocen superior) Rau-Ses, identificat la 1400 m - 1600 m in Carpatii Meridionali, este la 1500 m -1700 m in Carpatii Orientali si la numai 1000 m - 1100 m in Carpatii Occidentali, iar nivelul post-valah (romanian-pleistocen) Gornovita, situat la 800 m - 1000 m in Carpatii Meridionali, a fost modelat la 1000 m - 1200 m in Carpatii Orientali, dar se situeaza abia la 400 m - 500 m in Carpatii Occidentali.
Generatia morfologica mai r e c e n t a a fost realizata prin evolutia retelei de vai si acumularea de tip piemontan. In mod firesc, modelarea reliefului de catre rauri a fost mai mult sau mai putin permanenta, dar morfologia fluviala carpatica, cu trasaturile ei actuale este neogena. Adancite puternic in munti, vaile exprima raporturile morfogenetice (cu amploare variabila in timp si spatiu) dintre apele curgatoare si constitutia geologica a substratului, dintre formele astfel create si procesele gravitationale. Longitudinale, largi, de tip "camplung", insotit de 6-11 niveluri de terase (spre exemplu, pana la 280 m altitudine relativa pe Bistrita, in Carpatii Orientali ), sau transversale, inguste pana la cativa metri (spre exemplu, valea Nerei, pe segmentul din M.Locvei s.a.), cu caractere de defileu sau de chei, vaile sunt flancate de versanti de obicei puternic inclinati, stabili (in special sub padure), dar adesea foarte mobili. Dinamica intensa, caracteristica multora, isi are originea intr-un substrat frecvent usor mobilizabil (alterabil/alterat, umed, puternic inclinat), de multe ori lipsit in mod artificial de protectie vegetala, incepand de la baza.
Morfologia montana mai poarta amprenta generatoare a inca doua importante categorii de procese naturale: m a g m a t i c e (vulcanice/subvulcanice) si g l a c i a r e. Extinsa genetic pe un interval mare de timp (din mezozoic pana in pleistocen), prima categorie a fost pusa in evidenta partial prin denudatie, dar in cea mai mare parte s-a inscris in peisajul carpatic prin activitatea vulcanica propriu-zisa, subaeriana. Corpuri subvulcanice, platouri pe aglomerate vulcanice, aparate subaeriene complete - conuri fara sau cu cratere (simple sau de tip caldẽra), platouri pe curgeri de lava, retele divergente de vai muland retelele initiale ale torentilor de lava sunt caracteristice pentru catena vestica a Carpatilor Orientali, ca si pentru partea de sud a muntilor Apuseni si cea nordica a M.Poiana Ruscai.
Categoria de relief glaciar ocupa ariile montane cele mai inalte, care in pleistocen se situau deasupra limitei zapezilor permanente (M.Maramuresului, Rodnei, Calimani, Bucegi, Fagaras, Parang, Retezat-Godeanu). Creste, circuri (simple si complexe) si vai glaciare (lungi de 6-10 km), flancate si partial inchise de acumulari morenaice coborand uneori pana la 1000 m pe versantii nordici, s-au suprapus unei morfologii fluvio-denudationale preexistente si au fost "nuantate" de morfogeneza criogena si nivala pre-, inter- si postglaciara care, in forme comparativ atenuate, este actuala in toata partea inalta si penduleaza sezonier, in alternanta cu cea fluvio-denudationala, in jurul altitudinii de 1700 - 1800 m.
Fara a atinge anvergura morfogenetica a proceselor naturale, interventiile antropice au fost si mai ales au devenit in timp destul de puternice, atat in muntii propriu-zisi cat si - mai ales - in depresiunile intramontane. Forme de relief a n t r o p i c sunt specifice, in primul rand, ariilor de extractie, unde excavatii la zi sau forme negative rezultate din prabusiri, in unele arii cu exploatari subterane, se asociaza cu acumulari de tip halda. De asemenea, nivelari, taluzari, tasari secundare s-au produs in ariile locuite, succesiuni de baraje masive fragmenteaza vaile amenajate in scopuri hidroenergetice/complexe, iar retelele de drumuri sunt insotite de debleuri si rambleuri. Mai insidios insa imixtiunea antropica s-a manifestat indirect, la nivelul unor procese reliefogene naturale (eroziune torentiala, alunecari de teren, ablatie, prabusiri, surpari, abraziune lacustra), pe care le-a diversificat, le-a amplificat, le-a reactivat sau chiar le-a declansat, in contexte naturale favorabile.
Astfel, de-a lungul timpului, in consecinta despaduririlor, destelenirilor si terasarilor pentru culturi agricole si pasuni/fanete, a debleierii/rambleierii si extractiilor, a amenajarii acumularilor artificiale pe rauri, a traficului greu pe versanti instabili s-au format complexe de relief antropic recent (in Depresiunea Comanesti, in M.Aninei, Calimani, Maramures s.a.., in Defileul Dunarii, pe vaile Bistritei Argesului, Lotrului s.a.), mai vechi (in Depresiunile Petrosani, Tara Barsei - Trei Scaune, Tara Maramuresului, pe versantii M.Maramures, M.Rodnei, Bargau, Calimani, Fagaras, pe rama montana a Tarii Lovistei, in M.Cibin, Poiana Ruscai), sau chiar antic (in M.Metaliferi).
1.2.3. Clima
Interferenta influentelor climatice nordice (dinspre Peninsula Scandinava si Campia Europei Nordice), sudice si sud-vestice (dinspre Peninsula Balcanica si Mediterana), vestice (atlantice) si estice (dinspre masa continentala asiatica), se diversifica net in Carpati conform altitudinii, etajarea caracteristicilor climatice prevaland asupra efectelor latitudinii si pozitiei longitudinale. In general, Carpatii Meridionali si mai ales subunitatea Banato-Olteana a Carpatilor Occidentali se afla sub influente climatice sudice si sud-vestice, Carpatii Orientali suporta mai mult efectul apropierii de marele uscat continental asiatic(in partea nordica fiind atinsi de influentele climatului boreal-baltic) iar Carpatii Occidentali reflecta caracteristicile climatului central-european, cu puternice influente atlantice. Definitorii pentru climatul carpatic raman insa diferentierea altitudinala, gradul de fragmentare a reliefului, orientarea culmilor montane si efectul acestor factori asupra rezultantei medii a interferentei mentionate (chiar daca pentru aproximativ doua treimi din an muntii se afla sub vanturile de vest, mereu mai constante spre inaltime).
In ariile cele mai joase, ale depresiunilor marginale si vailor largi, climatul (temperat continental) este uneori destul de asemanator cu cel al podisurilor sau al campiilor intra- si extracarpatice. In masa montana propriu-zisa este insa puternic marcat de altitudine, devenind mereu mai rece si mai umed.
Temperatura aerului are valori medii anuale de 60 - 80 C la contactul muntilor cu unitatile geografice invecinate (la altitudini de aproximativ 700 m). In situatiile exceptionale ale unor depresiuni intramontane de mari dimensiuni (spre exemplu Tara Barsei-Trei Scaune) sau ale unor depresiuni/culoare de mica altitudine si situate in extremitatea montana sud-vestica (Bozovici, Iezeris, Clisura Dunarii) mediile termice cresc pana la 80 - 90 - 110 C. Odata cu cresterea altitudinii valorile acestui parametru scad, cu gradienti mai accentuati in sectoarele nordice si pe versantii umbriti, pana la aproximativ 50 C in jurul altitudinii de 1000 m, 20 C spre limita superioara a padurii (1700 m - 1800 m) si valori negative mai sus de 2000 m (spre exemplu, -2,60 C la 2500 m, in Vf. Omul din Bucegi).
V e r i l e, cu temperaturi maxime in iulie - respectiv august, in muntii inalti - se instaleaza mai devreme si dureaza mai mult in ariile montane marginale. Valorile termice medii oscileaza intre 130 C - 160 C in depresiunile intramontane si 80 C - 140 C in aria montana propriu-zisa. In partea cea mai inalta sunt insa mai reduse. Spre exemplu, la Vf. Omul nici in luna cea mai calda a anului (august, in acest caz) valoarea medie a temperaturii nu depaseste 5,7 0 C. Totusi, chiar daca in cea mai mare parte a Carpatilor Orientali, Meridionali si in centrul M.Apuseni nu sunt caracteristice temperaturi mari vara, in majoritatea depresiunilor, in marile culoare de vale si in muntii marunti din sectorul Banato-Oltean sau de pe dreapta Muresului s-au inregistrat si zile tropicale (1 zi in aproape toate depresiunile si in M.Crisurilor, 10-30 zile in M.Banatului, Tara Barsei si Tara Maramuresului, peste 30 zile in Clisura Dunarii). Efecte termice importante, determinate de stratificatia gravitationala a aerului in conditii morfologice si sinoptice favorabile, inverseaza si complica in unele situatii relatia dintre temperatura si altitudine. Astfel, circulatia predominant descendenta a aerului determina diferentieri pozitive de 1,50 - 30 C pe versantul curburii externe a Carpatilor Orientali, pe versantul sud-estic al Munceilor Muresului, in Bozovici si Tara Hategului s.a. In schimb, pe durata inversiunilor termice (care au frecventa maxima iarna) in depresiunile intramontane se inregistreaza temperaturi mai reduse cu 40 - 100 C decat la altitudini comparabile in unitatile naturale invecinate sau pe rama montana adiacenta (Octavia Bogdan, Elena Niculescu, 1999). Asa se explica faptul ca minima termica absoluta de pe intregul teritoriu al tarii s-a produs la Bod, in Tara Barsei, la o altitudine cu 400 m - 1800 m mai mica decat in muntii care inconjoara depresiunea.
I e r n i l e se caracterizeaza prin valori termice medii negative, care scad in acelasi sens altitudinal: -40 C in depresiuni mai largi, pe vaile cu circulatie activa a aerului si pe culmile montane mai scunde; -70C - -100 C, intre 1500 m - 1800 m, in M.Paring, Retezat, Fagaras, Rodna, Calimani s.a. si chiar -11,10 C, la Vf. Omul. Pana la 1500 m se produc ingheturi inca din septembrie, fenomenul putandu-se relua pana in prima decada a lui iunie. Mai sus de altitudinea mentionata inghetul este iminent in tot timpul anului. Numarul lunilor cu temperaturi medii negative creste de asemenea spre aria inalta, de la numai 2 in vaile montane si depresiunile cu altitudine absoluta de 50 m - 300 m din vest si sud-vest, la 3 in jurul altitudinii de 900 m - 1000 m, 4 - 6 intre 1400 m - 1600 m si la 6 - 7 mai sus de 2000 m, unde iernile pot dura astfel mai mult de o jumatate de an.
Precipitatiile cresc odata cu altitudinea. In aria de contact cu unitatile intra- si extracarpatice cantitatea medie anuala este de aproximativ 700 mm, in palierul altitudinal 1400 m - 1700 m depaseste 900 mm, iar mai sus de 2000 m ajunge la valori de 1400 mm - 1500 mm.
Diferentieri pozitive insemnate se semnaleaza in catenele vestice, cu precipitatii mai bogate la altitudini si in pozitii latitudinale comparabile, fata de catenele estice: spre exemplu, 1500 mm in M.Bihor-Vladeasa, fata de numai 850 mm in M.Haghimas, in Carpatii Orientali. La nivel de detaliu, gradientii pluviometrici altitudinali si valoarea medie a cantitatii de precipitatii marcheaza aceeasi variabilitate accentuata, ca efect al orientarii versantilor montani in raport cu directia generala a deplasarii maselor de aer umed. Fata de 1604,0 mm la Stana de Vale, pe versantul vestic al M.Apuseni, la Baisoara, pe versantul lor estic, cad numai 843 mm, desi statia meteorologica este situata la o altitudine mai mare cu aproape 300 m. Pe versantul vestic al Carpatilor Orientali, la Anies, cantitatea medie anuala este de 940 mm, in timp ce la Poiana Stampei (in Depresiunea Dornei), situata cu 275 de metri mai sus, este de numai 672 mm, iar la Piatra Neamt scade sub 600 mm. In acelasi fel se explica valorile mai modeste ale precipitatiilor in plina arie montana, atat in depresiuni (600 mm in depresiunea Giurgeu, fata de 862 mm la Muresenii Bargaului; 500 mm in Depresiunea Bozovici, fata de 750 mm in D.Oravitei s.a.), cat si in unele masive inalte (numai 1134 mm in Bucegi, la altitudinea de 2500 m, ca efect al ecranarii spre NV de catre culmea principala a M.Fagaras). Diferentieri cantitative notabile se datoreaza si pozitiei latitudinale, sectoarele extrem nordice fiind mult mai umede decat cele meridionale (in special cand acestea din urma sunt orientate spre sud: la altitudini aproximativ egale (550 m) Poienile-de-sub- Munte (M.Maramuresului) primesc o cantitate medie anuala de 1100 mm, iar Polovragii de numai 800 mm. Diferentierile mentionate sunt exprimate prin valori deosebit de mari in deceniile si anii foarte ploiosi sau foarte secetosi: in 1897, la Poienile-de-sub-Munte s-au inregistrat 2074,2 mm; in 1912, la Fancelul-de-Jos - 1917,2 mm iar la Anina - 1651 mm etc. In schimb, in 1965 la Piatra Neamt s-au inregistrat numai 314 mm, ca in ariile extracarpatice afectate de continentalism.
In ceea ce priveste structura precipitatiilor, ponderea celor solide creste odata cu altitudinea. In aria montana, de la aproximativ 1000 m frecventa iernilor cu strat de zapada stabil este de 100 % (D.Tistea, 1959) iar durata acestui strat depaseste 200 zile (203 zile la Vf. Omul, intre 1.XI - 22.V). Chiar si in depresiuni zapezile dureaza mult (65 zile la Ocna Sugatag, 80 zile la Brasov). Sub influenta unor temperaturi de iarna in mod stabil mai reduse, intreaga arie montana nordica si nord-estica are o frecventa mai mare a iernilor cu strat de zapada stabil. In schimb, zapezile se topesc adesea iarna pe versantul estic al M.Apuseni, ca si pe versantul estic al Carpatilor Orientali, mai ales in segmentul de la curbura al acestui versant, ca efect al circulatiei de tip foehnal. Advectii sud-vestice calde determina iarna topiri (uneori integrale) ale zapezii si in M.Banatului.
Cele mai recente analize asupra variatilor de lunga durata ale preciptatiilor, pe tot teritoriul tarii (Maria-Colette Iliescu, 1996), semnaleaza abateri negative constante (in ultimele decenii inainte de 1992) inclusiv in aria montana (la Vf. Omul -413 mm) dar continua sa incadreze Carpatii in aria de excedent pluviometric in tot timpul anului (Octavia Bogdan, Elena Niculescu, 1999).
Foarte caracteristic (si contrastant in cadrul teritoriului national) atat pentru regimul anual al precipitatiilor cat si pentru cel al temperaturii aerului este caracterul moderat. Fara a se putea sustrage complet efectelor termice si pluviometrice ale unor ani singulari sau decenii cu manifestari extreme, muntii au o capacitate moderatoare clara, care creste odata cu altitudinea. Daca spre partea inalta climatul devine mai rece si mai umed, in schimb contrastele intre sezoane sunt mereu mai atenuate. Un parametru extrem de elocvent in acest sens, amplitudinea termica medie anuala, releva valori de 200 C si chiar de numai 160 C in aria montana, in timp ce in partea de est a tarii valorile acestea ajung la 250 C. Mai mult, prin desfasurarea lor spatiala si prin orientarea principalelor catene, in contextul factorilor climatogeni generali, Carpatii au rolul unei bariere orografice care asigura un caracter moderat si altor unitati geografice, situate in centrul si vestul teritoriului national.
Dinamica aerului este dominata de deplasarea maselor de aer de origine oceanica, dinspre vest si nord-vest, din ce in ce mai active si mai constante pe masura cresterii altitudinii. In partea cea mai inalta a muntilor, pe fondul unei fragmentari morfologice reduse, miscarea aerului are caracteristicile dinamice ale atmosferei libere, asa dupa cum atesta frecventa extrem de redusa a situatiilor de calm inregistrate: 8% la Tarcu, 6% la Lacauti si Vladeasa, 4% in Bucegi si numai 3% in Ceahlau (Atlasul Geografic al Romaniei, 1977). In structura fondului dinamic general circulatia vest - nord-vestica (cca. 67%) este completata in sectoarele orientale si partial in cele sudice cu o componenta de origine continentala, estica si sud-estica (18-20%), iar in cele sud-vestice cu o componenta mediteraneana (20-25%). Caracteristicile fizice (termice si pluviometrice) ale acestor volume mobile de aer imprima atat aspectul general al climatului Carpatilor, cat si diferentierile lui regionale.
La nivel local, circulatia aceasta este influentata insa foarte puternic, in primul rand, de catre morfologia montana. Pe masura ce altitudinea scade si gradul de fragmentare se accentueaza, culmile si culoarele de vale cu orientare diferita descompun si deviaza fluxurile principale. Dominanta vantului din directie nordica pe valea Oltului intre Tr.Rosu si Cozia sau din directie vestica in Defileul Dunarii s.a. sunt concludente in acest sens. De asemenea, expozitia (si incalzirea diferita) a versantilor, prezenta si dimensiunile depresiunilor intramontane, succesiunile de sectoare largi si inguste pe vai induc alte modificari ale miscarii aerului si genereaza chiar deplasari specifice ale acestuia. Spre exemplu, in depresiunile bine inchise intre munti (dar si in multe sectoare adanci si adapostite de vale) decalajul termic fata de ariile montane adiacente genereaza un sistem aero-dinamic local, cu o componenta descendenta rece ("briza" de munte) si una ascendenta, calda si mult mai lent realizata ("briza" de vale). In situatia unor campuri stabile de presiune inalta (in noptile senine de vara dar mai ales in anotimpul rece) aceasta componenta nu se mai formeaza si aria respectiva ramane in regim de calm atmosferic zile de-a randul, fapt confirmat de frecventa inregistrata a fenomenului (72% la Voineasa, 69% la Petrosani, 57 % la Joseni, 39% la Campulung Moldovenesc etc.). Absenta ventilatiei favorizeaza in continuare stagnarea aerului rece, astfel ca inversiunile de temperatura se accentueaza printr-o autoinductie naturala. Atat fenomenul in sine cat si cele hidro-meteorologice asociate (bruma,ceata, chiciura, polei) au un impact negativ asupra ecosistemelor naturale si antropizate, asupra nivelului de confort bio-climatic uman, infrastructurii de comunicatie si circulatiei, altor activitati social-economice.
Derivand din influentele diverse ale conditiilor naturale locale si regionale (carpatice) asupra efectelor pe care le au in munti factorii climatogeni generali, numeroase topoclimate diversifica, spre exemplu, climatul montan marcat de vecinatatea continentala si atins in nord de influente boreale al Carpatilor Orientali, climatul de munti mai inalti, strict (si asimetric) etajat al Carpatilor Meridionali, climatul de nuanta central-europeana dar si submediteraneana al Carpatilor Occidentali.
1.2.4. Apele
Producerea, evolutia si distributia spatiala a fenomenelor hidrologice in Carpati demonstreaza ca atat apele de suprafata cat si cele subterane sunt puternic conditionate de specificul climatic (altitudinal si latitudinal) al alimentarii, de dimensiunile bazinelor hidrografice si ale sectiunilor active ale albiilor, de specificul lito-structural al substratului geologic, ca si de utilizarea terenurilor.
In ceea ce priveste apele de suprafata, se poate constata ca in Carpati se afla obarsiile celor mai multe dintre r a u r i l e mari ale tarii, cu exceptia Dunarii, chiar daca unele dintre ele isi au izvoarele in afara teritoriului national, asa cum este cazul Siretului si al Prutului. Datorita suprafetei lor mai mari, Carpatii Orientali cuprind sectoarele superioare ale celor mai multe rauri: Oltul, Muresul, Somesul Mare, Siretul, Prutul, Tisa, Suceava, Moldova, Bistrita, Trotusul, Buzaul, Teleajenul, Prahova, Ialomita s.a. In Carpatii Meridionali se afla obarsiile si sectoarele superioare ale Dambovitei, Argesului, Lotrului, Gilortului, Jiului, Sebesului, Raului Mare, Motrului, Cernei s.a., iar Carpatii Occidentali asigura o buna parte a apei raurilor din vestul si sud-vestul tarii : Barcaul, Crisul Negru, Crisul Alb, Timisul, Nera s.a. Analiza dispozitiei spatial-altitudinale a bazinelor, atat la nivelul intregii retele cat si al unor sectoare din retea, releva o discordanta relativ generala intre linia altitudinilor celor mai mari si cumpenele apelor, acestea din urma fiind impinse mult spre interiorul muntilor de catre obarsiile raurilor. Eficienta eroziunii fluviale regresive este maxima in cazul unor rauri mari, cu bazine orientate spre vest si sud - Somesul, Muresul, Oltul, care au drenat integral Depresiunea Transilvaniei. O concordanta mai accentuata se mentine in Carpatii Orientali, regiune in care efectele de inaltare ale ultimei orogenezei au fost mai puternice, relieful este mai tanar si obarsiile raurilor inca n-au depasit cumpenele.
In conditii climatice favorabile genezei apelor, atat sub aspectul cantitatii cat si al regimului anual al precipitatiilor, relieful montan asigura retelei hidrografice nu numai o distributie etajata a alimentarii ci ii imprima si o forma specifica. Principalele masive montane au rolul unor adevarate noduri oro-hidrografice, din ele izvorand un numar mare de rauri care se dirijeaza divergent catre nivelurile de baza: M.Maramuresului (cu izvoarele Ceremusului Negru, Tisei Albe si Viseului), M.Rodnei (cu izvoarele Somesului Mare, Bistritei si Izei), M.Haghimasului (cu izvoarele Oltului si Bicazului), M.Parangului (cu izvoarele Lotrului, Gilortului, Jietului, Streiului, Sebesului si Cibinului), M.Retezat-Godeanu (cu izvoarele Cernei, Motrului, Jiului romanesc si Raului Mare), M.Semenic (cu izvoarele Nerei, Barzavei, Timisului ), M. Apuseni (cu izvoarele celor doua Crisuri, Ariesului, Ampoiului) etc.
Excedentul de umiditate caracteristic in aria montana a generat o retea densa (in valoare medie, 0,5 - 1,2 km/km2 ). Debitele (medii multianuale), realizate in mare masura in aria montana, sunt in general mari (Somes, 134 m3/s; Mures, 154 m3/s; Jiu, 29,6 m3/s; Olt, 117 m3/s etc.) si relativ constante; totusi regimul lor releva o serie de diferentieri, corespunzatoare variatiilor spatiale si temporale ale conditiilor (climatice) de alimentare. In general, valorile maxime se inregistreaza primavara si vara, fiind determinate de topirea zapezilor si de precipitatiile (cele mai bogate) din perioada mai-iulie, iar valorile minime sunt cele de iarna, cand precipitatiile sunt mai sarace si cand o mare parte din apa este blocata in zapada si gheata. In masivele /gruparile montane inalte ponderea alimentarii pluviale se reduce treptat in favoarea celei nivale, scade frecventa viiturilor de iarna, topirea incepe mai tarziu, intarziind si perioada debitelor maxime, astfel ca proportia scurgerii de vara devine egala sau chiar o depaseste pe cea de primavara.
Spatial, in concordanta cu accentuarea gradului de continentalism climatic de la vest catre est, in M.Banato-Olteni, ca si pe latura vestica a M.Apuseni si M.Oas si Gutai apele mici de iarna dureaza putin, apele mari de primavara incep devreme, din martie, debite exceptionale putandu-se produce si in plina iarna (571 m3/s pe Aries, in 1941, cf. A.Mustatea, 1996), ca urmare a unor ploi frontale abundente sau a topirii rapide, uneori integrale, a zapezii - in timp ce in Carpatii Orientali apele mari de primavara-vara se datoreaza in principal ploilor, debitele exceptionale se produc de regula in iulie-august, apele mici de iarna dureaza mult. In sectorul de la curbura circulatia foehnala poate determina topiri rapide si viituri chiar si iarna. Reflectand regimul diferentiat al precipitatiilor, scurgerea medie specifica este mult mai abundenta in masivele si pe versantii cu orientare vestica (spre exemplu, 13 l/s/km2 pe versantul rasaritean al Carpatilor Orientali, fata de 7-10 l/s/km2 in M.Vrancei).
Volumul mediu anual de apa vehiculat anual in aria montana (aprox. 27,4 km3) reprezinta 65,2% din volumul total al tarii. Concomitent, raurile detin cele mai importante resurse de energie hidraulica, evaluate la 4.471 MW. Sub acest aspect se remarca, in primul rand, Dunarea (in sectorul de defileu), urmata de Olt, Bistrita, Arges, Lotru, Raul Mare, Sebes, Somesul Mic, Cerna etc. Duritatea si in general mineralizarea redusa - sub 80 G, respectiv aprox. 100 - 200g/l pe aproape toate cursurile superioare ale raurilor carpatice (cu mineralizari calcice si magneziene mai accentuate pe segmentele care strabat sedimente mezozoice) extind utilitatea economica a acestor ape in domeniul alimentarii multor asezari urbane, fie din aria montana (acumularea de pe Tarlung, pentru Brasov), fie din afara Carpatilor (acumularile de la Poiana Uzului, pe Uz, pentru Onesti; de la Paltinu, pe Doftana, pentru Ploiesti; de la Cincis, pe Cerna hunedoreana, pentru Hunedoara; de la Gura Raului, pe Cibin, pentru Sibiu; de la Gilau, pe Somesul Mic, pentru Cluj, de la Firiza, pentru Baia Mare). Raportul dintre resursele disponibile si numarul populatiei din bazinele respective le incadreaza pe majoritatea in categoria echilibrata (spre exemplu, Muresul, Oltul s.a.); altele sunt excedentare (Tisa superioara, Nera-Cerna) si numai putine (Argesul, Ialomita si Siretul) sunt deficitare (P.Gastescu, I.Zavoianu, 1998). Multe rauri au servit pentru transportul lemnului prin plutarit (Vaserul, Bistrita, Muresul, Lotrul, Sebesul).
L a c u r i l e naturale cele mai numeroase in aria montana sunt glaciare si glacio-nivale si se grupeaza frecvent in complexe morfo-lacustre, reprezentand elemente importante ale peisajului muntilor care in pleistocen depaseau limita zapezilor persistente (M.Maramuresului, M.Rodnei, M.Calimani, M. Bucegi, M.Fagaras, M.Parang, M.Retezat-Godeanu). Dezvoltarea larga a unor scoarte groase de alterare, precipitatiile abundente si ponderea mare a versantilor puternic inclinati a favorizat formarea unor cuvete lacustre datorita barajelor produse prin surpari si alunecari de teren (L.Betis, pe un afluent al Vaserului, Lacul Rosu, pe cursul superior al Bicazului, L.Crucii, pe cursul superior al p.Cuejdi, Balatau, pe un afluent al Uzului, Lacul Rosu si Lacul Negru, in M.Vrancei, L.Ighiu, pe Ampoi s.a.). Multe dintre lacurile formate astfel au un caracter temporar. Exista in Carpati si un singur lac vulcanic, Sfanta Ana. Desi dimensiunile lacurilor naturale sunt uneori destul de mari (lacul Bucura din M.Retezat are o suprafata de 10 ha; lacul Zanoaga, din acelasi masiv, este adanc de 29 m etc.), volumelecele mai mari de apa se afla in lacurile artificiale, amenajate pe rauri in scopuri complexe: hidroenergetice, pentru alimentare cu apa, piscicultura, agrement (complexele hidroenergetice Portile de Fier, cu 2550 mil. m3 la Portile de Fier I, salba de lacuri de pe Bistrita, incepand cu Izvorul Muntelui, cu 1200 mil. m3, Vidraru, de pe Arges, cu 465 mil. m3, Vidra, de pe Lotru, cu 340 mil. m3, Gura Apei, de pe Raul Mare, cu 210 mil. m3 s.a.). Alte lacuri artificiale, formate in saline, cariere sau mine abandonate au dimensiuni mult mai mici (Ocna Sugatag, Costiui, in Tara Maramuresului s.a.).
Dintre apele subterane, cele mai bine sunt reprezentate apele f r e a t i c e. Beneficiind de aceeasi alimentare bogata din precipitatii, ca si raurile, au in acelasi timp o contributie importanta si permanenta la alimentarea acestora. Se acumuleaza, de regula, in depozitele cuaternare de pe versanti - grohotisuri, depozite deluviale, dar si in depozitele aluviale si aluvio-proluviale din depresiuni si din vaile raurilor principale, ultimele concentrand cele mai mari cantitati de apa[2]. Depozitele purtatoare fiind detritice, predominant grosiere, deci foarte permeabile si dispuse frecvent pe versanti puternic inclinati, impun un drenaj intens; izvoarele au debite apreciabile. Umectarea puternica si permanenta a depozitelor superficiale explica si dinamica accentuata a versantilor.
Mai putin cunoscute, apele de a d a n c i m e sunt favorizate cantitativ si diversificate sub aspectul calitatii lor de raspandirea larga a depozitelor sedimentare (calcare si conglomerate mezozoice dispuse in structuri sinclinale, formatiuni litologice diverse si puternic tectonizate in flisul cretacic- paleogen, formatiuni vulcanogen sedimentare in ariile vulcanismului neogen si depozite recente, pliocen cuaternare (in depresiunile intramontane si marginale).In ariile montane constituite predominant din roci metamorfice sau eruptive compacte, apele de adancime sunt prezente in acvifere izolate, pe plane de falii.
Extrem de interesante sunt apele subterane din carst, care interfereaza pozitional cu nivelurile mentionate, fiind conditionate de prezenta substratului carbonatic si de amploarea modificarii lui prin carstificare. Sursele climatice si subterane de alimentare a acestor ape, echilibrul extrem de mobil al raporturilor dintre alimentarea si scurgerea lor, dintre drenajul de suprafata si cel subteran, complexitatea traseelor subterane s.a. fac foarte dificila identificarea si evaluarea corecta a tuturor elementelor bilantului hidrogeologic. In general sunt acvifere cu volum foarte variabil, adesea mare. Nu intamplator resurgente carstice din aria montana au debite de peste 10 m3/s (spre exemplu, la izvoarele Cernei), alimentand in parte rauri carpatice mari (Jiul, afluenti ai Oltului s.a.). Sunt prezente la diferite niveluri si parcurg trasee identificate doar partial si indirect in carstul din M.Apuseni, M.Aninei, aria montana mehedinteana, Platforma Luncanilor, M.Capatanii, M.Piatra Craiului, Culoarul Bran-Rucar, M.Bucegi, M.Piatra Mare, M.Haghimas, M.Rarau, M.Rodnei .
Unele caracteristici calitative ale apelor subterane, cum sunt chimismul si temperatura, le confera nu numai diferentieri regionale, ci si o capacitate specifica de implicare in peisajul geografic al ariilor in care sunt prezente. Peste un anumit nivel al cantitatii de substante chimice solvite apele subterane sunt considerate m i n e r a l e, iar cand temperatura cu care apar la zi depaseste temperatura medie anuala a aerului sunt t e r m a l e. Ele isi datoreaza aceste calitati cantonarii in arii puternic tectonizate si constituite din complexe de roci foarte variate, contactului cu diferite emanatii gazoase, precum si unor trasee descendente pana la mare adancime, integrandu-se astfel in mai multe tipuri hidrochimice si termale. Cele mai raspandite ape minerale, ca arie si volum, sunt cele carbogazoase (cu subtipuri foarte variate) generate de fenomene post-vulcanice recente in Carpatii Orientali, unde este cunoscuta aureola mofetica a catenei vulcanice Oas-Harghita, in cadrul careia si pana la mare distanta de care emanatiile de dioxid de carbon au adaugat o componenta carbogazoasa puternica unor ape mai mult sau mai putin pure sub aspect chimic din aria cristalina si unor ape deja mineralizate din formatiunile de flis si din depozite sedimentare miocene, pliocene si cuaternare (A.Pricajan, 1972; Atlasul Geografic al Romaniei, 1974; Geografia Romaniei, 1978). Surse captate, multe dintre ele valorificate terapeutic, sunt la Bixad, Chiuzbaia, Viseul de Sus, Valea Vinului, Sangeorz, Vatra Dornei, Poiana Negrii, Borca, Bicazul Ardelean, Tosorog, Bilbor, Borsec, Miercurea Ciuc, Jigodin, Santimbru, Tusnad, Slanic-Moldova, Malnas, Turia-Balvanyos, Zizin, Covasna s.a.), dar si in M.Apuseni (Chimindia, Rapolt, Geoagiu, Boholt, Banpotoc, Calan, Teliuc). In relatie directa cu prezenta formatiunilor gipsifere in substrat si cu alterarea piritelor exista ape sulfatate/sulfuroase, in special in structurile flisului din Carpatii Orientali, uneori combinate si cu CO2 (Breb, Botiza, Saliste, Dragomiresti, Izvoarele Sucevei, Gainesti, Pipirig, Brosteni, Borca, Moinesti, Asau, Zemes, Lemnia, Sacele s.a.), dar si in Carpatii Meridionali ( Caciulata) si Carpatii Occidentali (Balta, Baile Herculane). Uneori, fie prin oxidarea piritelor, fie prin actiunea unei cantitati mari de CO2 asupra sulfatilor, concentratia este foarte mare si apele au caracter vitriolic (Frumosu, Agarcia). Apele clorurate isi datoreaza mineralizarea specifica unor formatiuni miocene salifere primare, alteori fiind in relatie cu structuri petrolifere (Ocna Sugatag, Slatioara, Valea Audiei, Tg.Ocna, Slanic-Moldova, Venetia, Cozia). Circulatia pe fracturi profunde, efectele calorice ale unor fenomene post-vulcanice ca si radioactivitatea unor roci magmatice au generat termalizari, de la 210C-310C pana la 480C-560C (Baile Herculane, Geoagiu, Vata, Calan, Moneasa, Ciclova Montana, Mehadica, Bala, Caciulata, Siriu, Toplita).
1.2.5. Vegetatia si fauna
Ca efect direct al conditionarii climatice si al relatiilor interactive cu solul, cu specificul substratului geologic si intensitatea procesului de umanizare, Carpatilor le este caracteristic un invelis vegetal predominant forestier. In ordinea capacitatii determinante a acestor factori, climatul actual al muntilor este in cea mai mare parte favorabil padurii si, in evolutie naturala, aceasta formatiune vegetala ar putea fi compacta. Influenta climatului a avut intotdeauna un rol hotarator atat in ceea ce priveste structura vegetatiei cat si in distributia ei spatiala.
Reconstituirile biostratigrafice ale florei vechi, paleozoice si mezozoice, analiza relictelor tertiare, reconstituirile florei cuaternare bazate pe analize sporopolinice si dozimetria radiocarbonului au demonstrat ca istoria vegetatiei din actuala arie carpatica este istoria secventiala, mai general sau mai detaliat descifrata, a climatelor care s-au succedat pe acest teritoriu, cel putin din carbonifer-permian (Geografia Romaniei, 1983). Formatiuni vegetale cu ferigi arborescente si alte plante primitive de talie mare in carbonifer si permian, urmate de conifere primitive gigantice, arbori Sequoia, palmieri s.a., in mezozoic, demonstreaza indelungi perioade cu climat cald, tropical umed. Evolutia florei tertiare, de la elemente si formatiuni forestiere de mlastina, cu Taxodium, Salvinia, Typha, Phragmites s.a. dar si cu formatiuni nemorale de Carpinus, Acer, Platanus, Ulmus, Alnus s.a. exprima o reducere lenta dar permanenta a temperaturii. Astfel, daca in eocen se mai pastrau inca elemente de flora tropicala, in miocen si apoi in pliocen conditiile climatice temperate au eliminat masiv elementele de clima calda, au impus elementelor mai rezistente adaptari specifice, au determinat o dinamica specifica a arealelor, cu migrari ale limitelor spre sud si spre altitudinile mijlocii si mici. Spre exemplu, paleoflora pliocena din aria montana era reprezentata de conifere microterme ca Abies, Picea, Pinus strobus, uneori Pinus halepensis, ca si de Populus latior, Fagus attenuata, Robinia regeli, Castanea vesca, Quercus roburoides s.a., dezvoltate sub un climat musonic, asemanator celui nord-american atlantic, in care diferentele termice si pluviometrice sezoniere erau moderate de prezenta inca masiva a apei in bazinele pliocene intra- si extracarpatic. Oscilatiile cu amplitudine din ce in ce mai mare din cursul procesului de racire progresiva a climei, spre sfarsitul pliocenului, au fost puse in evidenta prin rarefierea si apoi disparitia ultimilor Taxodium, Sequoia abietina, Gingko adiantoides, ca si prin asociatii complexe de foioase cu Fagus, Carpinus, Betula, Acer, Ulmus, Populus, Quercus (cu numeroase specii), Tilia, dar si cu Alnus, Vitis, Berberis si Viscum. In cuaternar au alternat perioade anaterme, in care esentele termofile - stejar, tei, ulm, carpen - dominau asupra celor de climat rece - pin, mesteacan, perioade hipsoterme, cu climat optim pentru elementele termofile si perioade cataterme, marcate de revenirea esentelor microterme si apoi de inlocuirea padurii montane cu o flora arctica-alpina si subarctica ierboasa si arbustiva, cu Salix herbacea, Betula nana, Dryas octopetala s.a. Postglaciar, sub un climat arctic continental, in aria montana era extinsa o silvotundra cu pini, in care (sporadic) existau si molizi, chiar stejari si tei, iar in depresiuni era o vegetatie de stepa rece, cu pelin si chelidoniacee. A urmat o oscilatie anaterma, in care stepa s-a restrans, obligata de o ameliorare climatica, iar pinetele si mestecanisurile s-au extins. Ultima racire din tardiglaciar a reextins tundra, dar in structura ei s-au mentinut raristi de pini. Pe la 9700 a.Chr. formatiunea aceasta s-a retras spre nord si a urcat in partea cea mai inalta a muntilor, aproximativ in limitele ei actuale. Treptat, conditiile climatice au evoluat spre incalzire, ceea ce a favorizat extinderea formatiunilor forestiere de pini si molizi, incepand din refugiile pastrate in Carpatii Orientali si in Carpatii Meridionali. Ulterior molidisurile au urcat, iar foioasele termofile au inceput sa treaca din dealuri spre baza muntilor. Intr-o perioada de optimum climatic, cu temperaturi medii mai mari cu aproximativ 1,50C decat cele actuale, elementele termofile au atins raspandirea postglaciara maxima. Spre sfarsitul acestei perioade in aria montana au aparut palcuri de fag. O oscilatie termica in sensul racirii si reducerii cantitatii de precipitatii a introdus fasii de carpen intre molidisuri si stejarisuri; pe vaile montane a inceput sa se extinda fagul. In perioada cea mai apropiata de timpurile istorice temperatura a continuat sa se reduca usor, umezeala aerului s-a accentuat, iar in aria carpatica s-au instalat fagetele. A continuat (si a devenit mereu mai puternica) influenta antropica asupra distributiei spatiale si chiar asupra structurii formatiunilor vegetale.
In ansamblu, invelisul vegetal actual al Carpatilor se distribuie in doua etaje (forestier si alpin) conditionate climatic. Etajul forestier este cel mai dezvoltat, atat sub aspectul biodiversitatii cat si sub cel al extinderii spatiale. Cu limita superioara situata la altitudini variabile, in functie de pozitia latitudinala, orientarea versantilor montani si gradul de masivitate (spre exemplu, 1.900 m pe versantul sudic al Fagarasului, 1.600 m pe versantul vestic al Pietrei Craiului, 1.370 m pe versantul nordic al Rodnei etc.) si cu cea inferioara coborand de pe munte in Subcarpati si in podisuri, padurea se mentine inca destul de bine in unele masive (gradul de impadurire este uneori de 80% - spre exemplu, in unele sectoare ale Obcinelor Bucovinei, in M.Maramuresului s.a.). In ansamblul montan suprafata forestiera s-a redus insa mult, in special in depresiuni si in lungul marilor vai. Cauzelor naturale (doboraturi de vant si de zapada, atacuri de larve si ciuperci) li s-au adaugat - cu o incidenta progresiva - cele antropice, avand motivatii economice, istorice, administrative. In ordinea cronologica si a dinamicii spatiale, primele despaduriri au vizat extinderea pasunilor, a fanetelor si a terenurilor de cultura in sectoarele cele mai accesibile: depresiuni intramontane (Tara Barsei Trei Scaune, Tara Maramuresului s.a.), sectoare mai largi ale vailor (Campulung Moldovenesc, Vama, Gura Humorului s.a. pe Moldova, Toplet, pe Cerna s.a.), dar si in partea inalta a unor masive cu pasuni alpine pe suprafetele plane, de nivelare (M.Cindrelului, M.Sureanului). Treptat, exploatarea lemnului in scopuri industriale a marit ariile despadurite (situatie tipica in M.Vrancei), dezvoltarea mineritului si amenajarile hidroenergetice avand aceleasi efecte (in M.Metaliferi, Depresiunea Petrosani, M. Maramuresului, M.Bistritei, M.Giurgeului, M. Calimani, M.Aninei s.a.). In ultimii ani, o reorientare centripeta a fluxurilor de muncitori forestieri (Dinca, I., 1996) si reconstituiri ale proprietatii silvice particulare au continuat exploatarea lemnului, in ritmuri care le depasesc cu mult pe cele ale regenerarii naturale.
In concordanta cu variabilitatea altitudinala a conditiilor climatice, in etajul forestier se succed mai multe subetaje. Subetajul padurii de q u e r c i n e e t e r m o f i l e, cu cer (Quercus cerris) si garnita (Quercus frainetto) este o prezenta de exceptie, in ariile cele mai joase din M.Banato-Olteni (la altitudini de 300 m-400 m in M.Dognecei) si in sud-vestul M.Zarandului, la contactul cu Campia Tisei. Subetajul padurii de g o r u n (Quercus petraea) este in special caracteristic in aceeasi extremitate sud-vestica a Carpatilor, dar la altitudine mai mare (400 m-600 m), acoperind suprafete apreciabile pe versantii Defileului Dunarii, in M.Locvei, M.Zarandului, M.Codru-Moma, M.Padurea Craiului, gorunul aflandu-se pe alocuri in amestec cu unele elemente termofile arborescente, ca stejarul pufos (Quercus pubescens), mojdreanul (Fraxinus ornus), carpinita (Carpinus orientalis) sau arbustive, ca scumpia (Cotinus coggygria) si liliacul salbatic (Syringa vulgaris). In general luminoase, padurile de quercinee au si un strat arbustiv bogat, cu alun (Corylus avellana), porumbar (Prunus spinosa), maces (Rosa canina), calin (Viburnum opulus), corn (Cornus mas), mur (Rubus caesius) s.a., ca si un covor de ierburi, cu pastite (Anemone nemorosa), firuta de padure (Poa nemoralis) s.a., printre care multe cu flori, ca lacramioara (Convallaria majalis), vioreaua (Scilla bifolia), ghiocelul (Galanthus nivalis), brebenelul (Corydalis cava) s.a. Subetajul padurii mixte, de g o r u n si f a g (Fagus silvatica) exprima o tranzitie intre padurea de quercinee si cea de fag si ocupa areale destul de mari in Podisul Mehedinti, in sudul M.Banato-Olteni, in vestul M.Apuseni, in defileul Oltului, in M.Persani s.a., in general intre 600 m - 800 m. Subetajul padurii de f a g este mult mai bine dezvoltat decat toate cele mentionate, elementul principal gasind conditii stationale optime pe arii intinse in Carpati. Fagetele incep de la altitudinea de 800 m in sectoarele de vest si sud-vest, unde urca in mod obisnuit pana la 1300 m; pe alocuri insa, spre exemplu in bazinul Cernei, pe versantul sud-vestic al Parangului, pe versantul estic al M.Valcan fagul ajunge pana la 1600 m, intrand in contact direct cu etajul alpin (extins insa artificial, pentru pasunat). In nordul Carpatilor, in general nu depaseste 1200-1300 m, dar pe versantii vestici ai Carpatilor Orientali, cu un climat mai umed si mai moderat decat cel al versantilor estici, urca pana la 1400 m. Avand aceasta afinitate bioclimatica central-europeana - atlantica, paduri intinse de fag se afla mai ales in M.Apuseni, M.Poiana Ruscai, M.Semenic, M.Retezat-Godeanu, M.Oas-Gutai, M.Tibles s.a. Frecvent, in partea inferioara a subetajului sunt prezente si alte foioase, ca frasinul (Fraxinus excelsior), mesteacanul (Betula verrucosa) s.a. Subarboretul padurii de fag este mai sarac, datorita coronamentelor bogate si aproape compacte, care mentin umbra. In structura asociatiilor arbustive se remarca prezenta elementelor de climat mai rece, mai umed, uneori acidofile: soc rosu (Sambucus racemosa), Vaccinium sp.s.a. In acelasi fel sunt constituite si asociatiile de ierburi : horsti (Luzula spicata), trestie de padure (Calamagrostis arundinacea), macrisul iepurelui s.a. Subetajul padurii mixte de f a g si c o n i f e r e (molid, brad, pin) are o dezvoltare aproape la fel de mare ca si cel al fagului, acoperind arii intinse in special in muntii flisului din Carpatii Orientali, intre 1000 m - 1300 m (Obcinele Bucovinei, M.Stanisoarei, M.Tarcaului, M.Vrancei s.a.). In Carpatii Meridionali si in M.Apuseni este mai ingust. Subetajul padurii de c o n i f e r e este dominat de molid (Picea excelsa), aflat in amestec cu proportii mai reduse de brad (Abies alba), pin (Pinus silvestris) si zada (Larix decidua). Este foarte bine dezvoltat in Carpatii Orientali, unde incepe in jurul altitudinii de 1300 m (uneori chiar de la altitudini mai mici) si ajunge pana la limita superioara a padurii. In Carpatii Meridionali si in M.Apuseni, conditiile climatice favorabile foioaselor pana la altitudine mai mare au ingustat padurea de conifere, care incepe in aceste regiuni abia la 1400 m-1600 m. Este ceva mai extinsa in M.Cindrelului, M.Sureanului si in M. Bihor-Gilau-Vladeasa. Ca si in padurile de fag, lumina putina din padurile de conifere, temperaturile mai reduse, umiditatea mai accentuata si aciditatea solurilor nu permit decat un subarboret sarac si puternic acidofil : soc rosu, mai multe specii de Vaccinium s.a. Solul este acoperit frecvent cu paturi de muschi din genul Polytrichum si multi arbori sunt invadati de licheni (Usnea barbata). Datorita valorii sale economice deosebite (pentru industria cherestelei, a celulozei si hartiei, a instrumentelor muzicale, minerit etc), padurea de conifere a fost si ramane cea mai intens exploatata.
In ansamblu, aproximativ 60% din patrimoniul forestier al tarii este situat in Carpati. Acolo unde padurea a fost indepartata in mod sistematic, fara a fi fost introduse culturi, locul sau a fost ocupat de p a j i s t i s e c u n d a r e de graminee si dicotiledonate, folosite fie ca fanete, fie ca pasuni. Cele dezvoltate in subetajul fagului, dominate de iarba campului (Agrostis tenuis) si folosite mai ales ca fanete au valoarea economica cea mai mare (capacitate nutritiva, volum recoltat). Pajistile secundare de paius (Festuca rubra) din padurile de conifere sunt mai sarace. In padurile si pajistile din acest subetaj sunt multe ferigi si plante cu flori, ca vinarita (Asperula odorata) - o rubiacee cu corola campanulata, alba, trepadatoarea (Mercurialis perennis) - o euphorbiacee fara latex, cu frunze crestate care devin albastre dupa ce se usuca, Dentaria glandulosa - o crucifera cu flori rosii s.a.
Etajul alpin este structurat in doua subetaje, corespunzatoare unor conditii climatice din ce in ce mai aspre. Subetajul a l p i n i n f e r i o r (s u b a l p i n) incepe in mod natural la 1850 m- 1900 m in Carpatii Meridionali si la 1750 m in nordul Carpatilor Orientali. Este reprezentat printr-o vegetatie arbustiva, formata din tufarisuri dense de jneapan (Pinus mugo) si ienupar (Juniperus sibirica), cu port tarator, adaptat temperaturilor reduse si in special vantului, din ce in ce mai puternic. In aceste asociatii se afla si o serie de ericacee ca afinul (Vaccinium myrtillus, V.uliginosum, ), smardarul (Rhododendron hirsutum, Rh. ferrugineum), salcii pitice (Salix herbacea) s.a. In partea inferioara, spre contactul cu padurea mai este prezent (foarte rar) un conifer relict glaciar, zambrul (Pinus cembra). Tufarisurile subalpine au fost si ele intens defrisate, pentru extinderea pasunilor. In mod frecvent insa, inlaturarea protectiei pe care o asigurau versantilor a permis activarea puternica a proceselor denudationale si degradarea unor suprafete intinse, efectele economice fiind absolut opuse celor intentionate. Subetajul a l p i n s u p e r i o r incepe la aproximativ 2200 m in Carpatii Meridionali si la 1900 m in M.Rodnei si M.Calimani. In conditiile climatice de la aceasta altitudine nu mai rezista nici arbustii taratori, vegetatia naturala fiind aceea de pajiste alpina, formata in special din graminee rezistente la frig: paius de munte (Festuca supina), o alta specie de iarba campului (Agrostis rupestris), taposica (Nardus stricta). Pajistea alpina are si multe plante cu flori viu colorate (intensitatea pigmentatiei fiind in relatie cu cantitatea mai mare de radiatie solara directa) dintre care se remarca ghinturile - specii ale genului Gentiana (G.lutea, G. kochiana), clopoteii de munte (Campanula carpatica), oitele (Anemone narcissiflora), primule s.a. Pe roci carbonatice, in locuri greu accesibile (pe fisuri, sub pereti abrupti etc) cresc si floarea-de-colt (Leontopodium alpinum), relictul glaciar argintica (Dryas octopetala) s.a., plantele fiind grupate frecvent in pernute si avand modificari morfologice de adaptare la climatul aspru.
Sub forma unor tentacule azonale si a unor enclave intrazonale, asociatii forestiere (arborescente si arbusticole) si de pajiste , puternic influentate de apele curgatoare si freatice, de roca-material parental al solului si de vecinatatea asezarilor umane diversifica etajarea vegetala conditionata morfo-climatic. Zavoaie de salcii, arini (Alnus incana), lemn cainesc (Ligustrum vulgare) si ieburi, frecvent arenacee - coada- vulpii (Alopecurus cristatus), coada-soricelului (Aquilaea millefolium), pir (Cinodon dactylon) s.a. insotesc vaile raurilor ; asociatii vegetale de mlastina oligotrofa populeaza tinoavele (muschi din genul Sphagnum, rogozuri - genul Carex, rugina - genul Juncus, roua-cerului - Drosera rotundifolia si exemplare pitice de pin, molid, mesteacan, arin) ; in bahnele (eutrofe) din depresiuni se grupeaza asociatii acvatice de lintita (Lemna minor), bumbacarita (Eriophorum latifolium), alge, urmate spre margini de stuf (Phragmites communis), papura (Typha latifolia), isma broastei (Alisma plantago) si apoi de o liziera de rogoz si coada-calului (Equisetum palustre) ; afinitatile silicicole diferentiaza chiar specii ale aceluiasi gen - spre exemplu, specia ferrugineum a bujorului-de-munte, iar flora calcifila (Cypripedium calceolus, Larix decidua s.a., pe langa cele mentionate) urmareste substratul carbonatic in diferite etaje de vegetatie ; in apropierea asezarilor umane si in lungul drumurilor este o multitudine de plante ruderale si segetale, dependent nitrofile.
Ca si vegetatia forestiera, fauna carpatica s-a conservat mai bine decat cea de deal si campie, in primul rand datorita unui complex de factori naturali favorizanti, in sensul resurselor de hrana si al conditiilor de adapost. Unele specii disparute din ariile mai joase si-au gasit refugiu si au rezistat in masivele montane, mai greu accesibile unor predatori naturali sau pentru vanatoare.
In fauna p a d u r i l o r de f o i o a s e, cu o viata extrem de activa incepand de la nivelul solului si al litierelor, sunt reprezentative o serie de mamifere ca mistretul (Sus scrofa), viezurele (Meles meles), capriorul (Capreolus capreolus), lupul (Canis lupus), vulpea (Canis vulpes), pisica salbatica (Felis silvestris), iepurele (Lepus europaeus). Dintre rozatoarele arboricole a fost in trecut mult mai numeros (asa dupa cum atesta toponimele) parsul mare (Glis glis). In p a d u r e a de c o n i f e r e elementele definitorii sunt, in primul rand, mamiferele mari de interes cinegetic: cerbul (Cervus elaphus), aflat in toate regiunile carpatice, desi in M.Apuseni a trebuit sa fie recolonizat si ursul brun (Ursus arctos), comun in Carpatii Orientali si Meridionali, dar numai in cateva exemplare in M.Bihorului si disparut in M.Banato-Olteni. Rasul (Lynx lynx) a ramas in general intr-un numar mic de exemplare, iar in M.Apuseni si M.Banato-Olteni este extrem de rar. In padurile de conifere se afla multe veverite (Sciurus vulgaris) si predatorii lor naturali jderul de padure (Martes martes) si jderul de piatra (Martes foina). Datorita vanatorii abuzive au disparut bourul (Bos primigenius) si zimbrul (Byson bonassus). Reintroducerea acestuia din urma in rezervatii succesiv esuate (Hateg, Poiana Brasov) are rezultate mai incurajatoare in rezervatia de la Vanatorii Neamtului, existand astfel perspectiva repopularii.
In e t a j u l a l p i n, cel mai interesant element este capra neagra (Rupicapra rupicapra), considerata relict glaciar, care s-a mentinut in carduri de 5-20 exemplare in M.Retezat-Godeanu, M.Parang, M.Fagaras. Cercetari recente asupra dinamicii spatiale a unor efective de capra neagra din Carpatii Meridionali (C.Drugescu, D.Calin, 1998) indica reinstalari in habitatele initiale preglaciare, care se aflau la altitudini mai reduse, in domeniul padurilor de foioase. Adaptandu-se climatului foarte rece din perioadele glaciare, animalele au preferat in postglaciar ariile alpine, pentru conditiile lor favorabile de hrana si liniste. Presiunea umana din ultimele decenii ale secolului trecut asupra acestor arii le-a determinat sa coboare, in habitate stabile, pana la 900 m in culmea Buila-Vanturarita, 300 m in culmea Basarab, ambele in M.Capatanii, 400 m in M.Cozia s.a. In ultimele decenii ale secolului trecut capra neagra a fost reintrodusa in M.Rodnei, M.Ceahlau si cheile Bicazului, M.Vrancei, M.Buzaului. Din aceeasi perioada s-au reintrodus marmote alpine, aduse din Alpii Elvetiei, in M.Fagaras, in Pietrosul Rodnei si in rezervatia Gemenele din Parcul National Retezat. In M. Ciucas a fost introdusa capra de stanca (Capra ibex), din Alpi si foarte recent, pe Olt, au fost reintroduse familii de castori (Castor fiber).
Evolutia efectivelor de interes cinegetic a fost puternic marcata de efectele negative ale unor evenimente politico-militare de mare anvergura (razboaiele mondiale din secolul trecut si in special cel de al doilea), ale unor strategii de protectie cu caracter excesiv, ca si ale unor experimente hazardate, cu consecinte pe termen lung. In perioada actuala se urmareste reconstituirea densitatilor optime si revigorarea biologica, grav afectata prin protectie nerationala, abuziv/selectiva, a unui fond faunistic de o capacitate naturala exceptionala. Spre exemplu, de la efective reduse sever in timpul celui de al doilea razboi si in anii imediat urmatori (sub 1000 ursi, 1300 capre negre si 2800 cerbi, in 1948), prin masuri de protectie se realizasera in anii '80 efective de aproximativ 3000 ursi, 7300 capre negre si 40.000 cerbi. Chiar si in conditiile in care infractiuni numeroase stanjenesc orientarea rationala mentionata, treptat fauna carpatica se redreseaza, mentinandu-se printre cele mai bogate din Europa. Pe seama importului de exemplare viguroase din padurile carpatice montane se repopuleaza, adesea lent si dificil, sectoare din Pirinei, din Alpi etc.
Avifauna este raspandita in munti in aceeasi relatie sistemica de nutritie/habitat. Spre exemplu, in p a d u r i l e de f o i o a s e se afla multe pasari cantatoare - mierla (Turdus merula), sturzul cantator (Turdus philomelos), privighetori (Luscinia luscinia, Luscinia megarhyincos), grauri (Sturnus vulgaris), canepari si sticleti (specii ale genului Carduelis), pitigoi (specii ale genului Parus), ciocanitori (specii ale genurilor Dendrocopus si Picus), dumbravenci (Coracias garrulus) s.a., multe dintre ele insectivore si astfel sanogene pentru asociatiile forestiere. In p a d u r i l e de c o n i f e r e sunt foarte raspandite forfecutele (specii ale genului Loxia), care se hranesc cu seminte din conuri. Cele mai valoroase pasari in aceste paduri sunt insa cele din familia tetraonidelor (cu efective reduse, in special in M.Maramuresului, M.Rodnei si Obcinele Bucovinei, motiv pentru care se afla in regim de protectie): cocosul-de-munte (Tetrao urogallus), cocosul-de-mesteacan (Lyrurus tetrix), al carui areal este extins pana in tufarisurile subalpine), gainusa-de-alun (Tetrastes bonassia). Grav amenintata cu disparitia este acvila de munte (Aquila chrisatos). Au disparut din avifauna carpatica doua rapitoare mari, frecvente altadata si exceptional de interesante - vulturul barbos (Gypatus barbatus aureus) si vulturul plesuv (Gyps fulvus). In tufarisurile s u b a l p i n e si in pajistile a l p i n e cuibaresc brumarite (specii ale genului Prunella), fase-de-munte (Anthus spinoletta), ciocarlia urecheata (Eremophila alpestris), iar din paduri urca codrosi, corbi, vanturei. O pasare ubicua la munte este gaita (Garullus glandarius). In ierni grele, forfecute, alunari, codrosi si alte pasari din ariile inalte coboara pana in fagete, stejarisuri si chiar in asezarile umane din depresiunile intramontane sau din Subcarpati.
Ichtiofauna este adaptata in mod diferentiat conditiilor climatice care determina caracteristicile fizice ale apelor de munte (in primul rand temperatura acestora) si capacitatea lor nutritiva. In sectoarele de rau din a r i i l e m a r g i n a l e, la contactul cu unitatile naturale mai joase este caracteristica mreana (Barbus barbus), in asociatie cu zglavocul (Cotus gobio) si boisteanul (Phoxinus phoxinus). Intre 700 m-1000 m, pe tronsoanele de rau din paduri de f o i o a s e traieste scobarul (Chondrostoma nasus), la nivelul padurii de c o n i f e r e in rauri sunt lipani (Thymallus thimallus) si cleni (Leuciscus cephalus), iar in apele reci, limpezi, puternic oxigenate de la o b a r s i i traieste cel mai valoros dintre pestii raurilor carpatice, pastravul (Salmo trutta fario), in ultimele decenii introdus si in crescatorii. De asemenea, au mai fost introduse pe raurile de munte unele genuri exotice, pastravul-curcubeu (Salmo irideus) si fantanelul (Salichinus fontinalis). Un salmonid autohton, de talie mare si carnivor feroce, extrem de bine adaptat habitatului sau, foarte rezistent si abil este lostrita (Hucho hucho), devenita si subiect al unor legende si mituri populare. Astazi a devenit extrem de rara, mentinandu-se, in numar mic, numai pe Bistrita Aurie si in bazinul superior al Viseului. Antropizarea intensa a spatiului montan, in special in ariile cu locuire mai densa, cu activitati industriale diverse s.a., a determinat modificarea unor caracteristici ale apelor si a impus astfel schimbari ale distributiei spatiale a speciilor de pesti. Spre exemplu, deversarile de ape industriale, mai calde, au favorizat dezvoltarea mai intensa a unor alge care constituie hrana de baza a scobarului. Astfel arealul sau s-a extins in altitudine, in detrimentul lipanului. Alteori, deversarile de ape uzate, in special din industrie (extractiva, chimica, a neferoaselor s.a.) polueaza raurile, iar produsii toxici respectivi (cianuri, ioni de metale grele s.a.) distrug un numar mare de exemplare adulte si puiet sau se stocheaza in organismele lor, producand degenerescenta, transmitandu-se consumatorilor s.a.m.d.
Solurile
In cea mai mare parte invelisul de soluri al Carpatilor este determinat de etajarea climato-vegetala, conditionata de altitudine. Multe alte aspecte ale pedogenezei si solurilor rezultate sunt insa destul de puternic influentate de specificul topoclimatic impus de orientarea versantilor, de specificul litologic al materialului parental, de distributia spatiala si dinamica apelor de suprafata si subterane, de caracteristicile proceselor geomorfologice, de ponderea interventiilor antropice in structura utilizarii terenurilor s.a.
In depresiunile intramontane largi, in care vegetatia initiala de padure de foioase si de amestec foioase-conifere a fost (aproape) integral inlocuita, s-au format a r g i l u v i s o l u r i - brun-roscate, brune luvice, brune argilo-iluviale.
Pe versantii montani si culmile de pana la 1000 m - 1200 m, in general sub paduri de foioase si de amestec fag - conifere, pana in baza subetajului dominat de molid, predomina c a m b i s o l u r i l e reprezentate prin soluri brune mezobazice (iar pe rocile bogate in carbonati chiar soluri brune eubazice si terra rossa) si soluri brune acide (formate pe roci cristaline acide, pe gresii cuartitice etc.). Sunt soluri cu o cantitate redusa de materie organica acumulata in orizontul superior, dar cu un grad de saturatie in cationi schimbabili destul de mare (peste 55% in cazul solurilor brune eu/mezobazice). Tinandu-se seama de ponderea suprafetelor care le revin in aria montana si de caracteristicile mentionate, aceste soluri sunt considerate componentul esential al potentialului pedologic al Carpatilor. Cu adaos de fertilizanti organici si chimici, fertilitatea lor naturala permite utilizari diverse, nu numai pentru paduri si fanete, ci si pentru plante de cultura mai putin pretentioase: cartof, in, secara, ovaz, trifoi etc. Sub padurea de conifere, pana sub molidisurile de limita, pe litiera puternic acida, amestecata cu afinisuri si muschi, sunt caracteristice s p o d o s o l u r i l e, reprezentate prin soluri brune podzolice, podzoluri feriiluviale si humicoferiiluviale. Sub aspect pedogenetic, acestea sunt solurile cele mai evoluate, mai acide, cu un grad de saturatie in cationi schimbabili foarte redus, cu fenomene de migrare masiva a materiei organice din orizontul superior, care ramane astfel foarte sarac (complexul humic se incadreaza in categoriile moder/mohr). Aceasta il face total impropriu pentru culturi, singurele utilizari bio-vegetale fiind cele forestiere si de pajiste (fanete). In etajul alpin predomina u m b r i s o l u r i l e, reprezentate prin soluri humico-silicatice care se formeaza in conditiile unei pedogeneze foarte lente, cu descompunerea numai incipienta a materiei organice. Humusul care se acumuleaza este puternic acid (mohr), solurile sunt foarte sarace, potrivite numai asociatiilor ierboase rezistente ale pajistii alpine. Utilizarea optima este pentru pasune.
Printre efectele de diversificare introduse in aceasta etajare morfo-bio-climatica a pedogenezei de catre factorii mentionati, extrem de puternice si de interesante sunt cele datorate materialului parental. Ele se realizeaza, cu diferentierile impuse de regimul climato-hidric, inclinarea terenului, grosimea scoartei de alterare s.a., pretutindeni unde o serie de roci sunt dominante in substrat. Spre exemplu, pe un palier altitudinal care incepe din aria montana joasa Banato-Olteana si pana la cele mai mari altitudini unde exista aflorimente carbonatice, s-au format soluri rosii, r e n d z i n e, pseudorendzine (cu variante cambice, litice etc.). Foarte caracteristica este si prezenta andosolurilor, formate pe roci vulcanice, cu variante evolutive extrem de interesante, datorite atat ponderii variabile a unor minerale vitrice melanocrate, care induc caractere tipice sau andice (E.Rusu, 1998, 1999), cat si conditiilor topoclimatice, care induc tranzitii spre soluri cambice - brune acide si brune eu-mezobazice (Angela Lupascu, C.Rusu, Carmen Donisa, 1998). Fara sa aiba o pondere prea mare in aria montana, dependenta de substratul bogat in saruri a creat soluri h a l o m o r f e (spre exemplu pe aflorimentele formatiunilor salifere miocene), iar pe substrat predominant argilos s-au format vertisoluri. Invelisul de sol al Carpatilor a mai fost complicat si de ponderea destul de mare a versantilor puternic inclinati, sculptati in roci dure si care au conditionat formarea r e g o s o l u r i l o r si l i t o s o l u r i l o r , slab evoluate, cu o cantitate mare de schelet, extrem de mobile. In sesuri sunt caracteristice solurile a l u v i a l e, a caror geneza este frecvent intrerupta si reluata pe secvente succesive de aluviuni, iar in relatie cu excesul de umiditate s-au format soluri h i d r o m o r f e , marcate de procese de gleizare si pseudogleizare. Efectul combinat al drenajului deficitar si temperaturii a generat solurile o r g a n i c e (turboase), cu variante caracteristice turbariilor oligotrofe (tinoavelor) si celor eutrofe (bahnelor).
1.3. Caracteristici social-economice
1.3.1. Premisele generale si evolutia procesului de umanizare
Altitudinile mijlocii, fragmentarea avansata (care a creat numeroase grupe montane si masive, separate de vai largi si depresiuni interne), existenta a numeroase pasuri de culme situate la inaltimi accesibile, dezvoltarea larga a suprafetelor de nivelare, resursele naturale variate (paduri, pajisti, ape, soluri cultivabile, ca si carbuni, zacaminte metalifere, diverse roci utile) au constituit premisele unuia dintre cele mai avansate procese de umanizare din toate sistemele montane europene, remarcabil nu doar prin vechime, ci si prin intensitate si continuitate.
Cele mai vechi urme de locuire de pe teritoriul Carpatilor romanesti (Istoria Romaniei, 1960) dateaza din paleolitic si au fost identificate, in cea mai mare parte, in nivelul cavernicol. Vetre de foc (uneori duble), oase de animale, unelte si arme din silex, vestigii de schelete umane, totul acumulat in strate groase de pana la 1m - 1,5 m, denota o locuire permanenta, in grupuri destul de mari, care utilizau pentru vanat, pescuit si cules o arie montana destul de intinsa in jurul pesterilor Cioclovina si Ohaba-Ponor din carstul Luncanilor, Nandru, din partea de est a M.Poiana Ruscai, Pestera Hotilor de la Baile Herculane, pestera Muierilor de la Baia-de-Fier, din sudul M. Capatanii, pestera de la Rasnov, pesteri din culoarul inalt Bran-Rucar. Au existat insa si asezari paleolitice la zi, pe terasele mijlocii ("la Podis") si apoi pe cele inferioare ale Bistritei, pe Bistricioara ("la Lutarie"), in Tara Oasului, sau in arii mai inalte din Ceahlau (Cremenis, La Scaune), la Sita Buzaului (pe Galma), la Iosasel, in Depresiunea Gurahont.
In neolitic, ameliorarea conditiilor climatice si inaltarea limitelor etajelor de vegetatie, fauna si sol au permis o diversificare accentuata a activitatilor economice, culesului, vanatorii, pescuitului si mestesugariei uneltelor si armelor primitive adaugandu-li se agricultura, in depresiuni si pe vai. Reteaua densa de asezari indica o populare aproape generala a ariei carpatice, cu o densitate mai mare in Tara Barsei - Trei Scaune (asezarile de la Reci, Ariusd, Cosmeni s.a.), la contactul M.Poiana Ruscai cu Depresiunea Transilvaniei (Nandru Vale, Deva ), in partea estica a M.Apuseni (Cheile Turzii) si in sudul M.Banato-Olteni (Baile Herculane). Multe dintre cele mai bogate culturi materiale neolitice (Turdas-Vinča, Cris-Starčevo, Tisa, Boian, Cucuteni, Decea Muresului) s-au dezvoltat pe ambii versanti ai Carpatilor, dovedind o circulatie umana si materiala intensa, ca si accesibilitatea ariei montane, capacitatea ei de a atrage si a mentine o populatie activa.
In epoca bronzului s-a pastrat intreaga retea de asezari preexistente si au evoluat culturi materiale al caror nucleu a fost chiar in interiorul Carpatilor - Schneckenberg si Noua, ambele avandu-si centrele in imediata apropiere a Brasovului de astazi.
In perioada geto-daca s-a produs nu numai o amplificare a procesului de umanizare in aria montana, dar si o consacrare a importantei muntilor in viata populatiei autohtone, in Carpati conturandu-se si c e n t r u l p o l i t i c o - m i l i t a r al s t a t u l u i d a c, Sarmizegetusa, inconjurata de o adevarata centura de asezari intarite, in nord-vestul M.Sureanu (Blidaru, Costesti, Luncani s.a.). Numeroase alte asezari dace fortificate au imbracat intreaga coroana carpatica, incepand din M.Apuseni : Porolissum (langa Moigrad, in extremitatea nord-estica a M.Mesesului), Germisara (Geoagiu), Rosia, Baia-de-Cris, Dierna (fosta Orsova) in M.Banato-Olteni, cetatea de la Bobaita, din Podisul Mehedinti, asezarea de la Tilisca, din M.Cibinului, Cumidava langa Rasnov, Covasna si alte asezari de pe rama Tarii Barsei, din Depresiunea Ciucului, pana pe versantul estic al Carpatilor Orientali - Titelca, langa Targul Ocna, asezarea de la Batca Doamnei (probabil Petrodava) s.a. Cu toate deformarile produse de absenta scrierii autohtone si de preluarea in pronuntii si grafii straine, din perioada geto-daca s-au transmis si dureaza pana in zilele noastre numele principalelor rauri carpatice : Marisia (Mures), Alutus (Olt), Samus (Somes), Tibisis (Timis), Crisius (Cris). Din perioada statului dac se cunoaste si valorificarea superioara a unor resurse minerale ale ariei montane - dezvoltarea mineritului in M.Poiana Ruscai si M.Apuseni, insotita de metalurgia fierului si aurului.
Expansiunea romana si procesul de romanizare au avut drept consecinta o dezvoltare economica si culturala exceptionala in toata aria montana. Multe asezari preexistente au primit functii noi, au fost dotate la nivel urban si au devenit orase, s-au construit fortificatii si asezari intarite cu functie de paza si aparare (castrum), in special in fata pasurilor - Angustia (in fata pasului Oituz), Caput Stenarum (Turnul Rosu), Pons Vetus (Boita) si Pons Aluti (pe valea Oltului si la iesirea lui din defileul de la Cozia), Bumbesti (la iesirea Jiului din munte), Micia (la intrarea Muresului in defileu), Ampelum (Zlatna) s.a. In Tara Hategului a fost construita Colonia Ulpia Trajana, cel mai important oras roman din Dacia. Administratia romana a organizat viata economica interna si a stimulat circulatia si schimbul de produse dintr-o parte in cealalta a muntilor, prin construirea unui sistem de drumuri bine intretinute si indeaproape controlate.
In urma retragerii administratiei romane, vaile si depresiunile intramontane au constituit arii de adapost pentru populatia autohtona romanizata din tinuturile extracarpatice, car se refugia din calea marilor migratii. Densitatea exceptionala a locuirii in Carpati este atestata de inaltarea plafonului culturilor pe versantii montani, in M.Bargaului, M.Rodnei, culoarul Bran-Rucar etc., pe terase vizibile si astazi, desi au fost reacoperite de padure. Cercetarile arheologice au evidentiat continuitatea locuirii autohtone, in toata reteaua de asezari din perioada romanizarii, si dupa ce legiunile romane au parasit Dacia, la Porolissum, Ampelum, Micia, Ulpia Trajana s.a. In aceasta perioada de formare a poporului roman, s-au consolidat uniunile de obsti satesti libere, anterioare formarii statelor feudale romanesti, in Tara Hategului, Tara Lovistei, Tara Barsei, Tara Maramuresului, Tara Oasului s.a. Din aceste tinuturi de veche si densa locuire au pornit din nou, in perioadele de stabilitate politica, curenti de populatie spre exterior, contribuind masiv la reconstituirea gradului de populare a zonelor deschise, de podis si campie, aflate in calea multor valuri de migratie.
Limitele administrative ale statelor feudale romanesti, indiferent de dominatia temporara succesiva a statelor ungar, austriac si austro-ungar asupra unei parti din Carpati, nu au reprezentat bariere pentru circulatia populatiei si a produselor, muntii indeplinind rolul unui element de legatura intre regiuni complementare din punct de vedere economic, locuite de acelasi popor, cu aceeasi origine, aceeasi limba, aceleasi traditii de viata si de munca. Circulatia activa prin trecatorile carpatice si pe vaile transcarpatice (Bran, Oituz, Tihuta, Prislop, valea Muresului, valea Oltului) a insemnat deplasarea, secole de-a randul, a negustorilor din orasele ardelene (negotul fiind protejat si stimulat prin privilegii acordate de catre domnitorii Moldovei si ai Tarii Romanesti), care transportau unelte gospodaresti, arme, postavuri si imbracaminte, harnasamente, mobilier, ceasornice, ca si a celor din Tara Romaneasca si Moldova, care duceau peste munti vite, piei, lana, ceara si miere, branzeturi, vinuri, cereale, blanuri etc. De asemenea, au circulat permanent negustori de sare, pacura, var, olarie, marfuri de pe urma carora au ramas denumirile drumurilor pe care umblau - al sarii, al pacurii s.a., consemnate in documente medievale. Au calatorit frecvent pe drumurile muntilor spre tinuturile extracarpatice mesteri pietrari, silitrari, armurieri etc.
Viata Carpatilor ar pierde insa o parte insemnata din esenta ei daca nu s-ar tine seama de deplasarea transhumanta a pastorilor ardeleni, intre pasunile de vara de pe platformele inalte ale muntilor, si cele de iarna, din Campia Romana, lunca Dunarii, Dobrogea si Campia colinara a Jijiei, intr-un continuu flux sezonier. A mai insemnat aceasta circulatie transcarpatica si drumurile ascunse ale bejenarilor romani din Ardeal, care, sub povara asupririi sociale, a impilarii nationale si a oprimarii religioase, au plecat adesea din locurile lor de bastina, au trecut muntii si au intemeiat de cealalta parte sate ale caror nume le repeta frecvent pe cele ale satelor de origine (Voslabeni-Ciuc - Oslobeni-Neamt, Lisa-Fagaras - Lisa- Prahova, Berivoiu-Fagaras - Berevoiesti-Arges, Vaidei-Orastie - Vaideeni-Valcea s.a.). Incepand din nordul Moldovei si pana in Oltenia se tin lant pe sub munte satele in care traiesc urmasii celor pe care primele catagrafii din Tara Romaneasca si Moldova ii consemnau ca "ungureni" sau "mocani". Insusi legendarul "descalecat" al voievozilor Dragos si Bogdan din Maramures se incadreaza in acesti vechi curenti de populatie romaneasca originara din Transilvania.
In urma acestui indelungat, unitar si continuu proces de umanizare, in Carpatii Romanesti se locuieste in mod permanent, de la poala muntilor si pana la peste 1500 m, terenurile de folosinta aferente urcand pana pe culmi. Spre aria inalta, pana mai sus de 2000 m, sunt raspandite asezari temporare, dintre care cu cele mai vechi traditii sunt stanele, grupate uneori in mici catune. De asemenea, de primavara pana spre toamna, se petrec sarbatori ale muntilor (nedei) - forme de viata comunitara de veche traditie daca - la care se aduna si acum nu numai munteni, ci si locuitorii altor tinuturi, intra- si extracarpatice, vanzand si schimband produse, sarbatorind impreuna mari sarbatori crestine (Sf.Ilie, Sf.Maria Mare s.a.) sau soroace de seama ale vietii agro-pastorale : "Sambra oilor" din Maramures, "Sarbatoarea Junilor" in Postavarul, nedeile din Cibin si Fagaras, "Sarbatoarea liliacului" din Mehedinti, "Targul de fete" de pe muntele Gaina, din Apuseni etc.
In perioadele moderna si contemporana in Carpati s-au manifestat noi forme ale procesului de umanizare, generate de dezvoltarea economica si sociala de ansamblu a tarii. Astfel, e x p l o a t a r e a unor r e s u r s e m i n e r a l e (combustibili, minereuri metalifere, substante nemetalifere utile) a atras multa forta de munca in bazinul carbonifer Petrosani, la exploatarile de neferoase de la Balan, din sudul M. Banato-Olteni, din M.Apuseni, din jurul Baii Mari s.a. Va l o r i f i c a r e a p o t e n t i a l u l u i h i d r o e n e r g e t i c al ariei montane a avut efecte similare, deoarece pentru realizarea amenajarilor respective a fost necesara, de asemenea, o importanta forta de munca. De drept temporara, populatia angajata a ramas de fapt multi ani in zonele de lucru, s-au petrecut specializari profesionale ale mai multor generatii din aceleasi familii, precum si atasamente profesionale, care au determinat reangajari pe alte santiere hidroenergetice, mentinand astfel in aria montana, pe termen lung, un palier profesional specializat de dimensiuni destul de mari. S-a locuit astfel succesiv in "colonii" (cu retele de drumuri, servicii comerciale, sanitare, de invatamant) ale marilor santiere de pe Bistrita, Arges, Sebes, Somesul Mic (colonia Tarnita), Lotru s.a. Pe santierele mai recente, asezarile muncitorilor constructori au fost concepute astfel incat cladirile principale si anexele lor sa poata fi mentinute si utilizate si dupa finalizarea lucrarilor. Spre exemplu, pe valea Lotrului, Voineasa si apoi Vidra s-au transformat in statiuni climatice. In alte situatii evolutia procesului de umanizare s-a manifestat printr-un puternic dinamism al oraselor preexistente, datorita impulsionarii i n d u s t r i e i de t r a n s f o r m a r e, tipic fiind cazul Brasovului, a carui populatie a crescut intre 1932 si 1982 de 5,5 ori. Acelasi impuls industrial a accelerat si procesul de urbanizare al unor asezari rurale, ca Brezoi (devenit oras datorita industriei lemnului), Sacele si Cugir (in care au fost dezvoltate unitati ale industriei constructiilor de masini), Vlahita (cu industrie siderurgica), Bicaz (cu industria materialelor de costructie) s.a. C o n s t r u i r e a a numeroase c a i de c o m u n i c a t i e , in special drumuri forestiere si sosele transcarpatice, a necesitat si a retinut in aria montana forta de munca originara din diferite regiuni ale tarii, iar dupa finalizarea lucrarilor a atras alte efective mari, pentru lucrari de exploatare forestiera, sau sub forma unor fluxuri turistice. Au avut efecte asupra procesului de umanizare construirea drumului transfagarasan (cu tunel rutier la cota 2055 m), intre vaile Capra si Balea, soseaua Tulnici-Lepsa-Ojdula, din M.Vrancei spre Tara Barsei-Trei Scaune, soseaua Campulung Moldovenesc-Sucevita, peste Obcinele Bucovinei, soseaua Baia-de-Arama - Baile Herculane, peste M.Mehedinti etc. S-au realizat, de asemenea, cu lucrari dificile si cu multa forta de munca, tronsoane de cale ferata: Salva-Viseu, Bumbesti-Livezeni, Piatra-Neamt - Bicaz-Chei, Deva-Brad, tendinta generala fiind aceea a legarii capetelor de linie, in vederea aceleeasi ameliorari a circulatiei transcarpatice. A avut insa efecte opuse asupra circulatiei localnicilor si asupra atractiei pentru populatia din alte zone dezafectarea aproape integrala a retelei de cai ferate inguste forestiere, care asigurau un trafic mai eficient decat cel rutier, atat sub aspectul economic al costurilor, cat si sub cel al beneficiului ca mijloc de transport necesar populatiei rurale din multe asezari montane, ramase astazi departe de reteaua de comunicatii. Treptat, dispar ultimele tronsoane care mai erau functionale cu cativa ani in urma: Comandau-Covasna, in Muntii Vrancei, Casin-Scutaru, pe cursul superior al Casinului, cele de pe valea Asaului, de pe valea Rascai s.a. In fine, dezvoltarea t u r i s m u l u i a impulsionat atractia fortei de munca necesare construirii unor cabane, hoteluri alpine, refugii, retele utilitare si amenajari sportive (apa, canalizare, curent electric, gaz natural, piste de schi, instalatii de teleferic s.a.) si modernizarii unor amenajari mai vechi. De asemenea, fenomenul a determinat si sedentarizarea/cresterea numerica a personalului de serviciu in statiuni montane fie complet noi (Cheia, Durau), fie modernizate (Paltinis, Poiana Brasovului, Stana-de- Vale, Sinaia, Predeal), in final atragand fluxuri turistice importante, in special interne. Tranzitia economica a ultimului deceniu a degradat insa in buna masura o parte a bazelor de cazare foste proprietati ale statului, privatizarile nu au inca randamentele turistice asteptate, multe disparitati calitative ale serviciilor mentin inca subutilizat un fond turistic carpatic important. O forma recenta de organizare turistica, bazata pe initiativa privata, frecvent de tip familial dar asociata sub egida A.N.T.R.E.C., a realizat servicii si beneficii turistice de nivel european, in special in Tara Oasului, in Tara Maramuresului, in Culoarul Bran-Rucar, in Bucovina montana si tinde spre acest nivel in Salaj.
Desi a parcurs o evolutie istorica marcata nu numai de stabilitate si acumulari graduale, ci si de episoade mai tulburi si mai grele, prin comparatie cu locuitorii din podisurile si campiile extracarpatice populatia din aria montana s-a bucurat, totusi, de un cadru natural al vietii sale mult mai protector. Desi mai aspru din punct de vedere climatic, mai restrans ca spatiu util si cu soluri mai putin fertile, acest cadru le-a format muntenilor o stiinta straveche a folosirii posibilitatilor naturale, actionand concomitent in sensul reducerii pana la anulare a accesibilitatii pentru elemente si fenomene alogene agresive, fie ca in cauza au fost, spre exemplu, valurile succesive de migratie, fie cooperativizarea agriculturii in perioada postbelica. Pe seama acestei legaturi complexe, absolut specifice, in Carpati se poate constata, de-a lungul timpului, si comportamentul demografic cel mai uniform, cel mai putin si mai lent marcat de efectul unor evenimente de natura politica, economica s.a. care au afectat rapid celelalte regiuni ale tarii.
Studii geodemografice mai vechi (Emm. de Martonne, 1902, I.Conea, 1935, N.Al.Radulescu, 1937 s.a.) si mai noi (Vl.Trebici, 1971, 1986, Al.Ungureanu, 1995, I.Muntele, 2000 s.a.) atesta faptul ca, daca se are in vedere numai istoria ultimului secol, atat de puternic afectat de conjuncturi profund defavorabile stabilitatii demografice, populatia din aria montana a reusit sa pastreze (cu putine si restranse exceptii) nu numai efective apreciabile, ci si valori pozitive ale bilantului demografic, atat sub aspectul natural, cat si sub cel mecanic al acestui pertinent indicator. Analiza demografica a oricareia dintre perioadele intercensitare, ca si a intregului interval mentionat, situeaza Carpatii in arii si tipuri demografice de crestere a numarului populatiei, de rezistenta a unui comportament natalist, de mentinere a unei rate a mortalitatii adesea inferioara celei din arii urbanizate extracarpatice, de pendulare zilnica/sezoniera constant mai mare fata de deplasarile definitive. Se citeaza printre factorii favorizanti ai acestei situatii demografice forta traditiei nataliste din lumea rurala montana, sustinuta in parte de conditii de relativa izolare, de capacitatea de rezistenta economica a gospodariei taranesti si a comunitatilor rurale, de efectele adesea mai reduse ale capacitatii de polarizare urbana din afara spatiului carpatic s.a. Singura exceptie mentionabila este aceea a unor sectoare din aria montana occidentala, unde atractia tinuturilor apropiate de campie fertila si a marilor orase din Campia Tisei a indus un proces lent dar continuu de reducere a populatiei. A actionat, probabil, in acelasi sens si influenta intregului sector de vest - nord-vest al tarii, care adoptase mai demult un comportament demografic mai retinut, cu valori din ce in ce mai reduse ale natalitatii. In unele cazuri (spre exemplu in unele sectoare din M.Banato-Olteni) a contat destul de mult si emigratia masiva a unor grupuri etnice (svabii). Totusi, nici chiar in Banatul montan, in special in perioada postbelica, desi dinamica naturala a fost foarte modesta, nu s-a manifestat fenomenul de exod rural care a afectat restul tarii si, la cote extrem de mari, alte sisteme montane de pe continent.
Cu aceste premise ale evolutiei sale, populatia din Carpatii romanesti avea la ultimul recensamant un efectiv de 2.916.416 locuitori, aflati in proportii comparabile in asezari urbane si rurale (cu o usoara predominare a satenilor). Raportata la suprafata totala a muntilor, aceasta populatie este distribuita intr-o densitate medie generala de 41,9 loc./km2, valoare extrem de mare pentru locuirea intr-un lant muntos tanar. Evident, media aceasta niveleaza diferente regionale si mai ales locale importante, datorate accesibilitatii naturale diferite, unor diferente ale evolutiei istorico-economice si administrative, gradului de conectivitate la reteaua de comunicatie etc. In Carpatii Orientali, care se desfasoara pe 51 % din suprafata muntilor (35.500 km2) si in care traieste populatia montana cea mai numeroasa (1.976.700 locuitori), densitatea atinge valoarea cea mai mare, 56 loc./km2. In Carpatii Meridionali, care au suprafata cea mai mica (14.208 km2), masivitatea cea mai accentuata si populatia cea mai redusa (312.900) densitatea este de 22 loc./km2, iar in Carpatii Occidentali, cu o suprafata de 19.900 km2 si o populatie de 616.800 locuitori, densitatea creste la 31 loc./km2. Local, s-au realizat insa si densitati care le depasesc cu mult pe cele mai mari mentionate, asa cum este cazul Depresiunii Petrosani, cu 350 loc./km2, sau care raman mult sub nivelul valorilor celor mai reduse, spre exemplu, unele masive montane inca foarte bine impadurite, ca M.Calimani, M.Gurghiului, M.Tarcaului, M. Almajului s.a., unde densitatea populatiei scade sub 10 loc./km2.
Sub aspectul structurii pe grupe de varsta, in consecinta dinamicii naturale mentionate, desi cu diferentieri regionale importante, in aria carpatica se pastreaza raporturi ponderale normale, incurajatoare, in special in ariile cu comportament natalist (Tara Oasului, Tara Maramuresului, depresiunile Giurgeu si Ciuc s.a.), in cele care prin industrializare si urbanizare au polarizat multa forta de munca (Tara Barsei-Trei Scaune, Depresiunea Petrosani, Depresiunea Comanesti s.a.) si, treptat, in cele catre care reconstituiri ale dreptului de proprietate funciara reorienteaza centripet fluxuri de populatie urbana, disponibilizata in special din sectorul industrial de stat. Cu putine exceptii, imbatranirea si lipsa copiilor nu sunt inca specifice in Carpati.
Profesional, cea mai mare parte a populatiei este antrenata in agricultura montana si exploatarea lemnului. Altor activitati industriale (extractive, mecanice etc.) si serviciilor le revin efective comparativ mai reduse si care s-au restrans drastic in ultimii ani. Este foarte posibil ca, in perspectiva, serviciile (in special turismul) sa impuna specializari profesionale si sa absoarba multa forta de munca.
Etnic, cu exceptia unor sectoare care poarta amprenta dominatiei straine temporare asupra unei parti din Carpati (sectoarele central si estic al depresiunii Tara Barsei-Trei Scaune, depresiunile Plaiesi si Ciuc, sectorul central-sudic al Depresiunii Giurgeu, sectorul vestic al M.Maramuresului, unele sectoare restranse din M.Banatului) populatia este majoritar romaneasca. Minoritatile etnice care traiesc in Carpati sunt reprezentate de secui (in sectoarele mentionate din ulucul depresionar al Carpatilor Orientali), ruteni si polonezi (in nordul Carpatilor Orientali), tigani, sasi (in sectorul central din Tara Barsei), sarbi, cehi slovaci si bulgari (in M.Banatului), la care se adauga in procente reduse, in special in orase, evrei, armeni s.a.
Aproape jumatate din populatia montana traieste in sate, acestea fiind mult mai numeroase decat orasele, desi sunt mai putin dinamice. Spatial, plafonul asezarilor rurale se situeaza in medie la 1000-1200 m, dar in Culoarul Bran-Rucar urca mai sus de 1300 m, in Obcinele Bucovinei depaseste 1400 m, iar in M.Apuseni urca la peste 1500 m. Terenurile agricole (pasuni, fanete) se intind din vai pana pe culmi, unde sunt imprastiate asezari temporare - salase (hodai, conace de plai), in fanete, si stine, pe pasuni, pana mai sus de 2000 m. Ca n u m a r de l o c u i t o r i, in general, in aria montana satele sunt mici si mijlocii, talia lor reducandu-se masura cresterii altitudinii, a inaspririi conditiilor climatice, a cresterii rolului zootehniei in activitatile economice si suprafetelor de pasuni si fanete necesare. Cu putine exceptii (Depresiunea Dornelor, sectorul nordic al Depresiunii Giurgeului, Depresiunea Cornereva. unele obarsii de vai), satele mici sunt asezate pe plaiurile muntilor. Satele de pe vai sunt, de regula, mijlocii; exceptiile, pozitive, marcheaza sectoarele largi, cu terase bine dezvoltate, cu aspect depresionar. Cele mai mari sate, (cu mai mult de 2000 locuitori dar unele avand 6000 locuitori), se afla in vechile "tari" intramontane. Ca f i z i o n o m i e asezarile rurale cele mai raspandite sunt cele de tip disociat (rasfirat), in care o parte din terenul agricol (arabil, livezi) se afla in interiorul vetrei, aceasta extinzandu-se de regula in lungul axului de accesibilitate naturala - valea - uneori pe lungimi de mai multi kilometri. Asezarile inalte, de plai, sunt in mod obisnuit de tip dispersat, cu gospodarii risipite, izolate (ca in Tara Motilor, in nordul Obcinelor Bucovinei, la izvoarele Trotusului, in sudul M.Persani, in Culoarul Bran-Rucar etc.). In schimb, marile depresiuni intramontane, in care se practica prioritar culturi de camp, sunt domeniul asezarilor rurale compacte (Tara Barsei-Trei Scaune, Depresiunea Ciuc, sectorul central-sudic al Depresiunii Giurgeu),unele avand aspecte cvasi-urbane (spre exemplu, Harman, Prejmer s.a.). Sub aspectul f u n c t i i l o r specifice, pentru cele mai multe sate sunt caracteristice ocupatiile agro-zootehnice asociate cu exploatarea si prelucrarea (mestesugareasca/industriala) a lemnului, ceea ce le confera o functionalitate mixta (Bixad, Pojorata,Vama, Sesuri, Tarcau, Brusturoasa, Galautas, Maneciu, Rucar, Baia-de-Fier, Pades, Dobra, Vata-de Jos, Garda, Arieseni etc.). Pe acelasi fond agro-zootehnic s-au grefat insa, uneori pana la dominare neta, mineritul (Rosia Montana, Sasca Montana, Ocna-de-Fier, Asau s.a.) si prelucrarea materiilor prime minerale (Baia-de-Aries, Toplet, Ghelari s.a.), sau agro-zootehnice (alimentare - Turt, Poiana Stampei, Dorna Arini, Remetea, Lazarea, Ozun, Bumbesti, Bozovici, Borloveni, Ilia s.a.; textile - Joseni, Reci, Lunca Calnicului, Cetateni s.a.). Datorita apelor minerale sau prezentei unor exceptionale elemente de patrimoniu cultural, laic sau religios, unele sate asociaza functia agricola, fie cu cea balneo-climatica, fie cu cea turistica (Moneasa, Geoagiu, Bodoc, Ocna Sugatag, Sapanta, Ieud, Bogdan-Voda, Vatra Moldovitei, Putna, Sucevita, Lazarea, Costesti, Densus, Tismana, Ramet s.a.).
Orasele actuale din Carpati sunt destul de numeroase (64), ceea ce creeaza in unele regiuni o densitate a retelei urbane superioara mediei pe tara (spre exemplu in Carpatii Orientali, cu 1,1 orase/1000 km2). Ca v a r s t a, statutul urban al asezarilor din aria carpatica a parcurs peste 2000 de ani, dar generatiile succesive de orase nu s-au suprapus in retele identice de la o epoca la alta, unele pierzandu-si temporar sau definitiv statutul, altele avansand rapid la acest statut, in functie de conjuncturi economice si politico-administrative diferite. Spre exemplu, in perioada medievala, dintre orasele antice mentionate nu si-au mai pastrat acest statut decat Ampelum (Zlatna), Aquae (Calan) si Dierna (Orsova); au evoluat insa cu functii urbane alte asezari, ca Rodna (sfarsitul sec. XII), Brasov, Deva si Abrud (sec. XIII), Sighet, Piatra Neamt, Gheorgheni, Sf. Gheorghe, Hateg si Miercurea Ciuc (sec. XIV), Tg. Secuiesc (sec. XV) s.a. In perioadele moderna si contemporana dezvoltarea economica, la inceput lenta si predominant agricola, apoi cu accentuarea functiei industriale (uneori pana la forme excesive) si a unor activitati tertiare, a densificat reteaua urbana din Carpati (Resita, Anina, Campeni, Brad, Otelul Rosu, Moldova Noua, Baile Herculane s.a. in Carpatii Occidentali; Petrosani si celelalte orase miniere de pe valea superioara a Jiului, Cugir, Brezoi, Caciulata, pe valea Oltului, in Carpatii Meridionali ; Sinaia, Predeal, Busteni, Azuga, Codlea, Rasnov, Sacele, Covasna, IntorsuraBuzaului, Nehoiu, Comanesti, Vlahita, Balan, Toplita, Campulung Moldovenesc, Gura Humorului, Viseul-de-Sus, Baile Tusnad, Borsec, Vatra Dornei, Baile Slanic, Sangeorz-Bai, Seini, Negresti-Oas s.a., in Carpatii Orientali.
Dupa n u m a r u l de l o c u i t o r i, in majoritate orasele montane sunt mici (sub 20.000 loc.) si mijlocii (20.000 - 100.000 loc.). Numai Brasovul, Piatra Neamt si Resita se incadreaza in categoria oraselor mari.
Cu putine exceptii, orasele din Carpati au f u n c t i i mixte. Se remarca insa tenta industriala, (uneori foarte puternica) a activitatilor productive, bazata pe resursele naturale diverse (in primul rand minerale), care au stimulat dezvoltarea industriei extractive, precum si a numeroase ramuri industriale de transformare a materiei prime din aria montana, din alte regiuni sau din import, la Brasov, Resita, Petrosani, Sighet, Piatra Neamt s.a. De asemenea, in unele sectoare montane este destul de caracteristica functionalitatea puternic specializata, orientata spre extractia combustibililor (gruparea urbana de pe valea Jiului) si a minereurilor (gruparea urbana a Baii Mari, gruparea din M.Metaliferi) sau spre valorificarea apelor minerale (in aureola mofetica a catenei vulcanice din Carpatii Orientali, pe valea Cernei, in sudul M.Apuseni). Cu o pondere mai restransa, populatia urbana este activa in silvicultura si chiar in agricultura (in special in orase mici, din generatiile urbane recente, cu un profil industrial slab diversificat, cu un nivel modest al serviciilor si in care preocuparile agricole au asigurat si continua sa asigure o parte a consumului local - Toplita, Viseul-de-Sus, Gura Humorului, Sacele, Anina, Stei s.a.).
Ca d i s p o z i t i e s p a t i a l a, reteaua urbana evidentiaza valentele urbigene ale unor axe naturale (vai, uluce depresionare), ca si rolul complementaritatii economice a contactelor interne (munte-depresiune) si externe (munte- dealuri, podisuri, campii). Este insa numai relativ echilibrata, prezentand disparitati regionale si subregionale, atat in ceea ce priveste densitatea reala, cat si talia asezarilor. Spre exemplu, in Tara Barsei - Trei Scaune aproape 90% din populatie traieste in mediu urban, in timp ce in lungul a zeci de kilometri pe vai (in aceeasi regiune a Carpatilor Orientali) intreaga retea este rurala; in Carpatii Occidentali, cu o singura exceptie, toate orasele sunt mici si mijlocii s.a.m.d. In ceea ce priveste rolul oraselor carpatice in reteaua generala de asezari, este remarcabila capacitatea de polarizare a unor sectoare (gruparile urbane Brasov si Baia Mare, valea Trotusului, valea superioara a Jiului), dar si lipsa de atractie a unor orase mici (Vascau, Baia de Arama, Nehoiu s.a.), cu functionalitate slab diversificata,concurate de forta unor orase apropiate din spatiul extracarpatic (Oradea, Motru, Buzau s.a.). In i e r a r h i a retelei, marea majoritate a oraselor carpatice au functii locale sau restranse; exista insa si municipii-resedinte de judet (Brasov, Miercurea-Ciuc, Tg. Secuiesc, Deva, Resita), unele avand si functii interjudetene (Brasov), sau fiind municipii coordonatoare ale mai multor orase. O ierarhizare potentiala (a v i t a l i t a t i i economice si social-economice), realizata conform situatiei anterioare anului 1989 (I.Ianos, 1987), se confirma astazi integral numai la nivelul categoriilor extreme, unele orase clasate in categorii intermediare (municipii-resedinte de judet, municipii etc.) declasandu-se, ca efect al reducerii severe a productiei, al cresterii ratei somajului s.a.m.d.(Resita, Petrosani).
In structura panzelor transilvane din Muntii Metaliferi complexele de roci ofiolitice sunt acoperite de calcare pelagice sau neritice, de jaspuri sau de asociatii litologice de tip flis ori de serii pelitice, de mare mai adanca, marnoase sau argiloase (M.Sandulescu, 1984).
Pe seama acestor resurse din sesurile si treptele joase, de lunca, ale raurilor carpatice s-au amenajat in aria extramontana sisteme de alimentare cu apa potabila care preleva permanent debite importante. Spre exemplu, din depozitele aluvionare ale sesului si teraselor joase ale Moldovei extracarpatice se utilizeaza debite de 0,4 - 3,3 m/s pentru alimentarea partiala sau integrala a oraselor Suceava, Falticeni, Tg. Neamt, Pascani, Roman, Iasi (P.Olariu si colab., 1998).
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 4288
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
