Concepte generale utilizate in domeniul protectiei si conservarii naturii

Concepte generale utilizate in domeniul protectiei si conservarii naturii

Continutul temei

1. Necesitatea protectiei naturii in general si a biodiversitatii, in special
2. Stabilirea prioritatilor pentru protectie si conservare
3. Ariile protejate - strategii de conservare si protectie a naturii  
4. Date statistice asupra ariilor protejate existente la nivel international

OBIECTIVE

Explicarea necesitatii protectiei si conservarii patrimoniului natural

2. Cunoasterea principalelor organisme nationale si internationale cu preocupari in domeniul protectiei si conservarii patrimoniului natural si cultural-istoric, precum si a principalelor programe de protectie si conservare la nivel national si international

3. Cunoasterea si intelegerea corecta de catre studenti a semnificatiei notiunilor cu cea mai frecventa utilizare in domeniul zonelor si ariilor protejate

1. Necesitatea protectiei naturii in general si a biodiversitatii, in special

In sens larg, protectia naturii are ca obiectiv principal pastrarea nealterata a ecosistemelor naturale (ecofondului) si a fondului genetic (genofondului) la nivel global si regional, in vederea asigurarii echilibrului intre componenetele naturale ale mediului, pe de o parte si intre acestea si societatea umana, pe de alta parte.

In conditiile actuale, cand pe teritorii extinse presiunile exercitate de diferitele moduri de utilizare a terenurilor asupra capitalului natural al planetei au atins valori critice, numeroase peisaje aflandu-se deja in parastazie, protectia si conservarea naturii ocupa un loc prioritar in domeniul preocuparilor specialistilor in stiintele Pamantului. Presiunea antropica a avut cel mai mare impact asupra biodiversitatii floristice si faunistice, plantele si animalele fiind cele mai vulnerabile elemente naturale ale mediului, in raport cu activitatile umane; existenta acestora este indisolubil legata de calitatea celorlalte componente ale peisajului.

Principalii factori responsabili in timp istoric de disparitia a numeroase specii floristice si faunistice pot fi considerati:

- vanatul excesiv (cauza principala a disparitiei pinguinului urias, Alca impennis, al carui areal se extindea acum cateva secole in domeniul tundrei arctice, din nordul Canadei si pana in Scandinavia; apreciat pentru puful si aripile sale, incapabil sa zboare, lipsit de mijloace de aparare, a fost masacrat de pescari in secolele XVI-XVII ; de asemenea, se pare ca locuitorii Insulei St. Kilda (Ecosse) utilizau grasimea sa drept analgezic; ultimul cuplu de pinguini uriasi a fost semnalat in 1844, in largul coastelor Islandei; aceasta specie a disparut deci, cu mult timp inaintea poluarii cu produse petroliere care va afecta mai tarziu pasarile marine);

- alterarea sau distrugerea bitopurilor care atrag dupa sine restrangerea sau chiar extinctia speciilor care le populeaza. Ca exemple pot fi citate cazurile unor specii adaptate la zone umede, mlastinoase din Europa de Vest: orhideea de mlastina Hammarbia paludosa, orhideea cu floare lata, Orchis laxifloral, fluturii albastri (Maculinea nausithous, M. teleius, M. alcon, pasari: Crex crex, Numenius arquata;

- agricultura mecanizata si chimizata (in unele cantoane din Elvetia, utilizarea pesticidelor si a fungicidelor a provocat reducerea masiva si chiar disparitia unui numar insemnat de specii de fluturi diurni (in ultimii 150 de ani, aceste specii au disparut in proportie de cca. 49% din regiunea Bernei, 28% in cantonul Thurgovie, 11% in regiunea Seeland-Chasseral si 7% in imprejurimile Genevei)

- poluarea fizica, chimica, biologica ce poate afecta, de la caz la caz, in mai mica sau mai mare masura, speciile vegetale si animale, inclusiv mediile de viata ale acestora; astfel, unele specii de licheni pot avea sensibilitati diferite la emisiile atmosferice ale surselor industriale; acidifierea lacurilor din Scandinavia, datorata poluarii atmosferice provenita de la surse industriale din tari ale Europei si din America de Nord, a condus la disparitia progresiva a speciilor acvatice (moluste, insecte, crustacee, pesti si amfibieni)

In acest context se inscriu preocuparile legate de crearea de arii protejate, al caror obiectiv principal il constituie protectia si conservarea biodiversitatii ecosistemelor naturale si antropizate.

Pe de alta parte, existenta in anumite teritorii, cu grade diferite de antropizare, a unor elemente cultural-istorice (monumente religioase, arhitectonice, istorice, ansambluri urbanistice deosebite etc.),   cu valoare de patrimoniu, care insa din diferite motive se afla in stadii mai mult sau mai putin avansate de degradare, impune protectia si conservarea acestora prin dobandirea statutului de zone protejate;

De ce este necesara conservarea biodiversitatii?

Termenul biodiversitate inglobeaza ansamblul format din totalitatea formelor de viata vegetale si animale si ecosistemele din care acestea fac parte, interactionand unele cu altele si cu componenetele abiotice ale mediului. Fiind rezultatul unor procese dinamice care au loc in invelisul biotic la scara spatio-temporala, biodiversitatea unei regiuni are la randul ei un caracter dinamic.Biodiversitatea reprezinta o trasatura de baza a structurii unei biocenoze sau a unui ecosistem; deranjarea ecosistemelor/biocenozelor de catre diferiti factori de stress (catastrofe naturale, activitati agricole, industriale, exploatari miniere, activitati turistice etc.) conduce la o reducere considerabila a biodiversitatii, fapt care, cu deosebire in teritoriile afectate, reclama masuri concrete de protectie si conservare.

Conservarea biodiversitatii trebuie abordata ca nou domeniu pluridisciplinar de cercetare, dezvoltat ca raspuns la crizele cu care se confrunta astazi lumea vie.

Conservarea biodiversitatii vizeaza trei obiective:

Investigarea si descrierea diversitatii lumii vii

Intelegerea efectelor activitatilor umane asupra speciilor, comunitatilor si ecosistemelor

Dezvoltarea unor metodologii interdisciplinare pentru protejarea si restaurarea diversitatii biologice.

Conservarea biodiversitatii ca domeniu stiintifc a aparut deoarece nici una dintre disciplinele traditionale nu este destul de comprehensiva pentru a putea descifra si reduce pericolele ce ameninta organismele vii si mediile de viata ale acestora. Ca domeniu de cercetare, conservarea biodiversitatii/diversitatii biologice completeaza domeniile aplicative (agricultura, silvicultura, managementul ariilor protejate, industria pescuitului etc.) care, desi au inceput sa puna un accent considerabil pe conservare, o abordeaza ca pe un aspect subsidiar altor programe.

2. Stabilirea prioritatilor pentru protectie si conservare

Intr-o lume aglomerata si cu surse de finantare limitate, trebuie stabilite clar prioritatile pentru conservarea diversitatii biologice, mai exact pentru speciile care trebuie sa faca obiectul conservarii.

Din pacate, desi conservationistii promoveaza intens importanta actuala sau potentiala a fiecarei specii, zilnic se pierd iremediabil organisme vegetale si animale, unele dintre acestea, chiar inainte de a fi descoperite si descrise. In aceste conditii, pentru stabilirea prioritatilor de conservare, este necesar sa raspundem la trei intrebari cheie:

Ce trebuie protejat?

Unde trebuie protejat?

Cum trebuie protejat?

De obicei, in alegerea elementelor care vor fi puse sub regim de protectie si conservare, se urmaresc 3 criterii principale:

1. unicitatea : o biocenoza reprezinta op prioritate pentru conservare daca este alcatuita predominant din specii endemice rare, mai mult decat daca cuprinde preponderent specii comune larg raspandite; o specie este mai valoroasa pentru conservare daca este unica d.p.d.v. taxonomic, daca este unica specie din genul sau familia sa, decat daca este membrul unui gen cu multiple specii.
2. pericolul de extinctie: speciile sau biocenozele pe cale de disparitie constituie o prioritate
3. utilitatea : speciile cu valoare actuala sau potentiala reprezinta o prioritate de conservare mai mare decat speciile fara interes economic evident

3. Ariile protejate - strategii de conservare si protectie a naturii

moto: "Lumea ariilor protejate reprezinta

cea mai importanta mostenire pe care

o putem lasa generatiilor viitoare: asigurarea

si in continuare a accesului la natura, la

valorile materiale si spirituale pe care

aceasta le detine (.). Olume lipsita de

arii protejate, deposedata de situri naturale

salbatice, ar deveni un mediu extrem de saracit"

(Adrian Phillips, presedinte CNPPA, IUCN)

Aria protejata este un termen conservationist, utilizat pentru ceea ce publicul cunoaste in general sub denumirea de rezervatie naturala, parc national, parc natural, rezervatie a biosferei etc.

Comisia Parcurilor Nationale si a Ariilor Protejate (CNPPA), din cadrul Uniunii Internationale pentru Conservarea Naturii (IUCN), defineste aria protejata ca o suprafata de teren sau acvatica destinata in mod special protectiei si conservarii biodiversitatii, resurselor naturale si culturale si gestionata conform unor legi si reglementari juridice; fiecare tara opteaza pentru categorii diferite de arii protejate, in functie de potentialul natural si cultural de care aceasta dispune si de obiectivele urmarite. In conditiile progresului tehnico-material si stiintific actual, ariile protejate apar ca realitati vitale pentru existenta naturii si a societatii umane, reprezentand mai mult decat niste spatii deosebite din punct de vedere estetic.(Gabriela Manea, 2003)

Initiativele de protectie a naturii au pornit de la necesitatea salvarii speciilor floristice si faunistice rare sau amenintate cu disparitia, idee care s-a extins asupra unor teritorii naturale sau antropizate, de importanta nationala sau internationala, declarate parcuri sau rezervatii.

Primele parcuri au fost infiintate din initiativa particulara, asa cum a fost cazul in Germania, Franta, SUA, Elvetia. Aceste initiative sunt secondate de actiunile in plan guvernamental, inceputul apartinand SUA, unde, la 8 martie 1872, ia fiinta primul parc ocrotit de lege, Yelowstone.

Actiunile din America de Nord au avut repercusiuni asupra Americii de Sud unde, incepand din 1872, sunt continuate preocuparile lui Simon Bolivar - parintele ocrotirii naturii in America de Sud. Punerea in practica a proiectelor se realizeaza incepand din 1942, cand, la Washington are loc Conventia Panamericana pentru Protectia Florei, Faunei si a Peisajelor din tarile americane. In acest climat, urmeaza infiintarea a noi organizatii preocupate de domeniul protectiei naturii.

In anul 1913, la Berna, se infiinteaza Comisia Consultativa pentru Protectia Naturii, care in 1957 devine Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii. In prezent, lista organizatiilor si a programelor internationale care au ca obiectiv principal sau secundar protectia si conservarea elementelor naturii si ale cadrului socio-cultural este deosebit de vasta; pentru exemplificare, le vom cita pe cele mai reprezentative:

Organizatia pentru Educatie, Stiinta si Cultura (UNESCO);

Fondul Mondial de Ocrotire a Naturii (WWF)

Consiliul International pentru Ocrotirea Pasarilor (CIPO)

Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS)

Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO);

Comitetul Special pentru Cercetari Oceanice (SCOR)

Comitetul Special pentru Cercetarea Antarcticii (SCAR)

Programul Biologic International (IBP)

Programul Omul si Biosfera (MAB)

Programul Ecologic pentru Europa (1995)

Planul regional de actiune "Parcuri pentru Viata" (1992)

Planul de Actiune pentru Ariile Protejate din Europa

In scopul reglementarii problemelor privind protectia si conservarea mediului, in numeroase tari au luat fiinta ministere specializate. Pionieratul in acest demers ii apartine Angliei, unde in 1970, a fost creat primul minister al mediului din lume.

Cel mai important demers in conservarea elementelor cadrului natural si/sau cultural-istoric il reprezinta crearea pe cale legislativa a retelei de arii protejate la nivel national si international.

Fiecare tara opteaza pentru categorii diferite de arii protejate in functie de potentialul natural si cultural de care aceasta dispune si de obiectivele urmarite. Prin prisma legii protectiei mediului de la noi din tara , aria protejata este definita ca o zona delimitata geografic, cu o pondere ridicata a elementelor naturale rare, desemnata si gospodarita in sensul atingerii unor obiective specifice de conservare.

In conditiile progresului tehnico-economic actual, ariile protejate apar ca necesitati vitale pentru existenta naturii si comunitatii umane, reprezentand mai mult decat niste spatii deosebite din punct de vedere estetic.

Ariile protejate pot fi create printr-o varietate de modalitati, doua dintre cele mai obisnuite mecanisme fiind: actiunea guvernamentala, adesea la nivel national dar si regional si cumpararea de terenuri de catre persoane private sau organizatii implicate in activitati de conservare. Guvernele pot delimita terenuri care sa fie folosite ca arii protejate si pot promulga legi care permit anumite grade de utilizare economica a resurselor si a habitatelor.

Un model care devine adesea foarte utilizat este acela al parteneriatelor intre guvernul unei tari in curs de dezvoltare si organizatiile conservationiste, banci multinationale sau guverne ale unor tari dezvoltate; in astfel de parteneriate, organizatiile conservationiste furnizeaza de obicei fondurile, instruirea, experienta stiintifica si manageriala pentru asistarea tarii in curs de dezvoltare in crearea unor noi arii protejate. Ariile protejate pot fi create si de catre societatile traditionale care incearca sa-si mentina propriile culturi.

Indiferent de mecanismul prin care au fost create ariile protejate, odata ce perimetrul acestora a intrat in regim de protectie, deciziile legate de utilizarea publica trebuie sa tina cont de gradul maxim permis al interventiei antropice.

4. Date statistice asupra ariilor protejate existente la nivel international

Pana in 1998 au fost declarate in intreaga lume aproximativ 4500 arii integral protejate; suprafata ocupata de acestea insumeaza cca. 500 milioane hectare; acestora li se adauga 5899 de arii partial protejate (parcuri naturale), cu o suprafata totala de 348 milioane hectare. Desi numarul ariilor protejate la nivel mondial poate parea considerabil, in fapt, teritoriul detinut de acestea reprezinta doar 6% din suprafata continentelor.

Din categoria statelor cu cea mai mare pondere a suprafetelor protejate, pot fi citate: Germania (25%), Austria (25%), Marea Britanie(19%). La polul opus se situeaza Grecia, cu 0,8% si Turcia, cu 0,3%. Cea mai extinsa arie protejata se intalneste in insula Groenlanda (97 milioane hectare).

In Romania, ariilor protejate le revin 1,23 milioane hectare, adica 6,18% din suprafata tarii; cele mai mari teritorii protejate apartin parcurilor nationale si Rezervatiei Biosferei Delata Dunarii.

teme de autoevaluare

Argumentati necesitatea protectiei si conservarii naturii

Factori cu impact negativ asupra biodiversitatii

Cand si unde apar primele initiative de constituire a ariilor protejate?

Indicati cateva dintre atributele si strategiile principalelor organizatii mondiale si programe internationale care vizeaza problema protectiei si conservarii

Rezumat