Organizarea administrativ-teritoriala in Romania

Organizarea administrativ-teritoriala in Romania

Numar de ore alocat: 4

1. Introducere. Organizarea administrativ-teritoriala pana in 1920

Organizarea administrativ-teritoriala a unei tari reprezinta cea mai importanta actiune de amenajare a teritoriului national. Unitatile administrative reflecta procesele de natura istorica, sociala, economica si geografica care s-au manifestat si se manifesta in teritoriu, ele reprezinta parghia prin care statul isi administreaza cetatenii.

Pornind de la forme de organizare social-politica si administrativa mult mai vechi, intre care se remarca acele Terrae Valachicae, precum cnezatele, voievodatele, ducatele si "tarile", se dezvolta, incepand cu secolul al XIII-lea, la sud de Carpati, unitati administrativ-teritoriale numite judete (de la latinescul judicium), in Moldova - unitati similare numite tinuturi, iar in Transilvania, comitate

La inceput, judetele si tinuturile s-au mentinut ca si grupari patriarhale de comunitati obstesti, constituite pentru apararea intereselor locale si pentru rezolvarea problemelor comunitare (I.S. Nistor, 2000). Dupa organizarea si centralizarea statelor feudale, ele au fost integrate retelei institutionalem, oficializate si subordonate intereselor statalitatii. Prima mentiune documentara a judetului in Tara Romaneasca este din 1385, iar "tinutul" moldovenesc apare in documente incepand cu 1399.

Judetele si tinuturile si-au pastrat identitatea de-a lungul vremii, rolul lor castigand in importanta pe masura ce institutiile statului sunt mai bine configurate, iar volumul activitatii lor este in continua crestere. Tara Romaneasca avea 17 judete in jurul anului 1800, in vreme ce numarul tinuturilor din Moldova a scazut de la 23 (mentionate de D. Cantemir in 1716) la doar 10 in 1833, ca urmare a anexarii Bucovinei de catre Imperiul Austriac (1775), si a Basarabiei de catre Imperiul Tarist (1812).

Dupa Unirea Principatelor Romane din 1859, principele domnitor Al.I. Cuza promulga Legea pentru infiintarea consiliilor judetene (1864), care va consacra judetul ca circumscriptie administrativ-teritoriala, investit fiind cu personalitate juridica, dupa modelul francez. In acel moment, Romania avea 33 de judete. Dupa 1878 cand, in urma Congresului de la Berlin, Dobrogea revine Romaniei, numarul judetelor creste la 35 (Constanta si Tulcea).

In Transilvania, Banat, Crisana si Maramures, comitatele au cunoscut numeroase modificari, privitoare la denumire, intindere, forma, organizarea administrativ-teritoriala fiind dependenta de deciziile Curtii de la Viena, de Dieta maghiara si de Dieta Transilvaniei. Acordul dualist austro-ungar (1867) creeaza o noua formatiune politica statala, Imperiul Austro-Ungar, in cadrul caruia Transilvaniei i se anuleaza autonomia provinciala, fiind incorporata Ungariei. Prin legea maghiara XXX (1876), completata in 1877, este stabilita ultima organizare administrativa dinaintea Marii Uniri. Au fost constituite urmatoarele comitate (enumerand doar pe cele de pe actualul teritoriu al Romaniei, fie doar si partial): Alba Inferioara, Arad, Bichis, Bistrita-Nasaud, Brasov, Caras-Severin, Cenad, Ciuc, Cojocna, Fagaras, Hunedoara, Maramures, Mures-Turda, Odorhei, Salaj, Satmar, Sibiu, Solnoc-Dabaca, Timis, Tarnava Mare, Tarnava Mica, Torontal, Trei Scaune, Turda-Aries si Ugocea - in total 26, fiind desfiintate comitatele Chioar, Crasna, Solnocul de Mijloc si Zarand.

In momentul Unirii de la 1918, statul national roman mai mostenea si organizarea administrativ-teritoriala din Basarabia (cu cele 8 tinuturi) si Bucovina (organizata in 11 capitanii).

2. Organizarea administrativ-teritoriala din 1920 pana in prezent

Teritoriul Romaniei Mari dupa tratatele de pace de dupa Primul Razboi Mondial totaliza 76 de judete. In 1920, a fost instituita, pe langa Ministerul de Interne, o Comisie pentru studiul unei noi arondari a judetelor Romaniei, condusa de prof. Simion Mehedinti. Aceasta comisie a formulat urmatoarele critici cu privire la judetele mostenite:

nepotriviri ca suprafata;

discordante in ceea ce priveste populatia;

deosebiri mari in ceea ce priveste mijloacele de comunicatie;

anomalii in ce priveste forma;

excentricitatea capitalelor de judet.

Plecand de la aceste temeiuri, comisia a propus organizarea a 48 de judete, apoi, din cauza protestelor, un al doilea proiect, vizand 62 de judete. Problema a ajuns in fata forului legislativ, fiind reglementata prin Legea pentru unificarea administrativa din 14 iunie 1925, care stabileste infiintarea a 71 de judete. Legile administrative din 1929, 1936 si 1938 nu aduc modificari importante organizarii administrative din 1925, care se mentine in vigoare pana in 1950.

Fig. 45. Organizarea administratriv-teritoriala a Romaniei in perioada interbelica. Sursa: I. Iordan (2003)

Cresterea numarului de judete, care a avut loc, in mod firesc, in urma Unirii Principatelor, fenomen amplificat dupa Marea Unire, a adus in discutie si ideea constituirii unor unitati administrativ-teritoriale cu profil regional. De-a lungul timpului, au fost elaborate mai multe asemenea proiecte, denumirile acestora unitati fiind:

prefecturi generale, proiectul Barbu Catargiu (1862);

capitanii generale, proiectul Theodor Rosetti (1888);

dregatorii, proiectul P.P. Carp (1907);

circumscriptii regionale, proiectul P.P. Carp (1912);

regiuni, proiectul Partidului National Liberal (1918);

provincii, proiectul C.I. Negruzzi (1919);

regiuni, proiectul Comisiei Simion Mehedinti (1920);

regiuni, proiectul Constantin Argetoianu (1921, 1931);

provincii, proiectul Partidului National Roman (1922);

provincii, proiectul Carol al II-lea (1938);

provincii, proiectul Ion Antonescu (1944).

Fig. 46. Asamblarea judetelor in tinuturi (1938-1940). Sursa: I. Iordan (2003)

Realizarea efectiva a acestor proiecte s-a facut doar prin instituirea directoratelor ministeriale locale (1929-1931), in numar de sapte, de catre guvernul Partridului National Taranesc, respectiv prin aplicarea Legii administrative din 14 august 1938, ce instituia 10 tinuturi, desfiintate de generalul Ion Antonescu la 21 septembrie 1940. In urma razboiului, Romania pierde Basarabia, Bucovina de Nord, tinutul Hertei si Cadrilaterul (judetele Durostor si Caliacra), astfel incat numarul judetelor se reduce de la 71 la 58 in perioada 1944-1950.

Copierea sistemului sovietic de organizare administrativ-teritoriala a determinat revenirea in forta a ideei de regiune ca structura administrativ-teritoriala de baza. Administratia comunista organizeaza 28 de regiuni prin Legea nr. 5 din 8 septembrie 1950. Aceasta este modificata in 1952 in sensul reducerii numarului de regiuni, de la 28 la 18, apoi in 1956 mai dispar doua regiuni (Arad si Barlad), astfel ca mai raman 16, respectiv: Bacau, Baia Mare (Maramures), Bucuresti, Cluj, Constanta (Dobrogea), Craiova (Oltenia), Galati, Deva (Hunedoara), Iasi, Oradea (Crisana), Pitesti (Arges), Ploiesti, Stalin (Brasov), Suceava, Timisoara (Banat) si Autonoma Maghiara (Mures-Autonoma Maghiara).

Fig. 47. Organizarea administrativ-teritoriala pe regiuni si raioane in anii de dupa razboi. Sursa: I. Iordan (2003)

In 1960, autoritatile comuniste isi reconsidera partial parerea privind rolul traditiei romanesti in denumirea unitatilor administrativ-teritoriale, si aplica noi denumiri regiunilor, multe dintre ele preluand numele unor provincii istorice bine fixate in memoria colectiva romaneasca. Au loc doar cateva schimbari minore in structura anumitor regiuni.

Regiunile erau divizate in raioane, impartire care respecta doar partial vechea structura a judetelor, care cuprindeau mai multe plasi. Raioanele, ca si plasile inaintea lor, nu aveau personalitate juridica.

La jumatatea anilor 60, schimbarile de natura politica de la varful ierarhiei comuniste romanesti au determinat o radicalizare a pozitiei fata de sistemul administrativ sovietic. Prin Legea 2 din 16 februarie 1968 s-a revenit la denumirea de judet, fiind eliminate doua verigi paralele si inutile: regiunea si raionul. Conceptia pe baza careia s-a operat aceasta modificare a avut in vedere si obiectiile mai vechi privind judetele mici si s-a adoptat solutia unor judete mari. Au fost asadar stabilite 39 de judete, la care se adauga municipiul Bucuresti.

Aceasta organizare administrativ-teritoriala cunoaste o mare stabilitate in timp, fiind practic in vigoare pana astazi. O modificare minora survine in 1981, cand se hotaraste infiintarea judetelor Giurgiu si Calarasi, iar ce a mai ramas din judetul Ilfov este redenumit Sectorul Agricol Ilfov, incluzand municipiul Bucuresti. Astfel, in prezent exista 40 de judete, plus judetul Ilfov (fostul Sector Agricol) si municipiul Bucuresti (separate din 1996).

Fig. 48. Organizarea adminsitrativ-teritoriala actuala. Sursa: I. Iordan (2003)

3. Discutii

Cum comentati urmatoarele citate?

A. "Problema care s-a pus dupa 1990, si se pune inca si in prezent, este aceea a necesitatii reale sau subiective, urgente sau nu, a reorganizarii administrativ-teritoriale a teritoriului Romaniei. Desigur, parerile sunt impartite, dar numeroasele opinii exprimate si actiunile intreprinse arata un puternic partizanat pentru o noua restructurare administrativa. Mentionam, in acest sens, insistentele permanente si active ale "Ligii judetelor abuziv desfiintate" (care, de fapt, ar fi trebuit numita "Liga judetelor, comunelor si satelor abuziv desfiintate"), liga ce intruchipeaza optiunile pentru o urgenta si absolut necesara reorganizare administrativ-teritoriala.

In perioada prezenta, poate mai mult decat oricand in istoria tarii noastre, avand in vedere restructurarile masive din toate domeniile social-economice, consideram nu nu numai necesara, ci si urgenta reorganizarea administrativa a teritoriului national, atat la nivelul judetelor, cat si la cel al oraselor si comunelor. Tanand seama de traditiile regionale si locale, de conditiile istorice si de particularitatile geografice, de structurile sociale si economice, de o gospodarire eficienta si armonioasa a localitatilor si a teritoriilor aferente, aceasta actiune nu se poate realiza decat printr-o reorganizare bazata pe existenta unui numar mai mare de judete si comune, adica pe reducerea teritoriilor administrative aferente acestora, a descentralizarii factorului administrativ, precum si pe cresterea gestiunii si autonomiei locale" (I. Iordan, Valeria Alexandrescu, 1996, p. 119).

B. "Asadar, aceasta era situatia institutiilor administrativ-teritoriale ale statului roman, in momentul izbucnirii revolutiei din decembrie 1989. Atunci cand evenimentele au intrat in reflux, problema in cauza a resuscitat o vehementa campanie revendicativa, desfasurata insistent intre anii 1990-1995, sub deviza reinfiintarii "judetelor abuziv desfiintate", actiuni care s-au asociat cu masivele manifestari de protest si revendicari, ce s-au declansat dupa incetarea luptelor de strada. Desigur ca este o chestiune controversata, in aprecierea careia trebuie sa se tina seama de mai multe elemente:

vechea traditie a judetelor, asa cum au fost ele configurate pana in 1950, s-a pierdut in memoria colectiva a populatiei, dupa scurgerea unei perioade lungi de 40 de ani.

cu exceptia a doua-trei cazuri care ar fi, probabil, justificate, solicitarile constituie mai degraba expresia unor orgolii locale, existenta unor persoane veleitare ce aspira la posturile de prefect, subprefect, presedinte de consiliu judetean, vicepresedinti, sefi ai institutiilor descentralizate ale statului etc. Guvernele care s-au succedat dupa 1990 au tratat cu prudenta aceasta chestiune si din cauza enormelor cheltuieli pe care ea le presupune, amanand discutarea ei.

trebuie sa se tina seama, totodata, de existenta unei dinamici firesti a judetelor, privinta in care, periodic, unele judete sunt desfiintate, ca urmare a evolutiei inegale a zonelor si centrelor urbane, cat si a descoperirii, gratie noilor tehnologii, a unor noi resurse, zacaminte si a dezvoltarii unor noi industrii, ceea ce modifica importanta centrelor, a zonelor si impune reconfigurari in organizatia judeteana.

experienta din a doua jumatate a secolului al XIX-lea si din prima jumatate a secolului al XX-lea, cand numerosi cercetatori ai problemei s-au pronuntat in mod repetat impotriva judetelor mici, fara resurse, care isi indeplinesc din aceasta cauza in mod deficitar misiunea, pledand pentru judete mari, puternice, capabile sa sprijine actiunea de dezvoltare si gospodarire eficienta, in scopul ridicarii nivelului de trai pe intreg teritoriul tarii" (I.S. Nistor, 2000, p.139).

C. "Evolutia societatii romanesti in perioada postbelica, sub impulsul si constrangerea ideilor utopice, ultravoluntariste, a avut ca rezultat o indepartare treptata a comunitatilor umane de spatiul in care au aparut si s-au dezvoltat. Interventia violenta si constanta de-a lungul celor patru decenii in sistemele teritoriale a creat conditiile realizarii unui fals echilibru dinamic al oraselor si retelelor de orase, considerate elemente prioritare in dezvoltarea economico-sociala. Totusi, acumularile de tip fortat au dat alta configuratie retelei nationale de orase, iar noii poli de dezvoltare regionala sunt elemente de care nu se poate face abstractie in reconstructia sistemului urban. Criza politica, sociala si economica actuala, transferata la nivelul orasului si sistemului urban provoaca accentuarea unor distorsiuni locale, alterarea relatiilor urban-urban, o complicare a ierarhiilor urbane la nivel judetean, regional si chiar national.

Ce ar reprezenta in acest context cresterea brusca, prin masuri administrative, a tensiunilor din sistemul urban ca urmare a aparitiei de noi judete? Eventualele noi resedinte care si-au pierdut aproape in totalitate rolul avut in urma cu 50 de ani, ar fi ridicate artifical pe o treapta a ierarhiei nationale, incompatibila cu posibilitatile reale de exercitare teritoriala a acestor functii. Presiunea exercitata asupra institutiilor statului de a crea un nou decupaj national la nivelul marilor unitati administrative este generata de cele 21 de orase care au avut astfel de functii si in jurul carora a renascut ideea redevenirii lor la ceea ce au fost in perioada interbelica.

Este cert ca ansamblul conditiilor economico-sociale s-a schimbat in raport cu perioada dintre cele doua razboaie mondiale, ca noul sistem urban national si configuratia sa regionala prezinta noi structuri in care s-au impus centre urbane care au modificat vechile zone de influenta ale fostelor resedinte de judet. In acest context, limitele noilor judete ar trebui corelate cu realitatea teritoriala, iar in unele cazuri concluzia ar fi ca dimensiunile mult reduse ale acestor diviziuni administrative nu ar fi viabile (judetele Muscel si Falciu). Revenirea la vechile limite de judet ar naste cu siguranta arii de conflict, determinate de evolutia rapida a altor centre urbane, mult mai strans legate prin infrastructura actuala, de resedintele judetelor actuale" (I. Ianos, C. Talanga, 1994, p. 94-95).

4. Problema

Cu ajutorul materialului cartografic prezentat si a documentelor existente, fiecare student este rugat sa prezinte unitatile administrative din care a facut parte localitatea de unde provine, in urmatoarele perioade istorice:

perioada antebelica, si pana in 1925;

perioada interbelica, si pana in 1950;

perioada postbelica a "regiunilor" (1950-1952; 1952-1956; 1956-1960; 1960-1968);

perioada revenirii la judete (1968-1981; 1981-prezent).

Intrebari:

Exista modificari esentiale in apartenenta localitatii Dvs. la diferite unitati administrativ-teritoriale?

Care dintre situatiile prezentate de Dvs. este cea mai favorabila localitatii Dvs. si de ce?

Cunoasteti modul in care este organizata Romania in regiuni de dezvoltare? Considerati benefica transformarea acestora in unitati administrativ-teritoriale?

BIBLIOGRAFIE

Cocean, P. (1997), Tara (The Land) - a Typical Geographical Region of Romania, RRG, 41, Bucuresti;

Cocean, P., Lacau, Adnana (2002), Regionarea politico-administrativa intre necesitate si intamplare, Revista Romana de Geografie Politica, Oradea;

Cucu, V. (1978), Atlasul Judetelor din R.S. Romania, Edit. Didactica si Pedagogica, Bucuresti;

Ianos, I., Talanga, C. (1994), Orasul si sistemul urban romanesc in conditiile economiei de piata, Institutul de Geografie al Academiei Romane, Bucuresti;

Iordan, I. (2003), Romania incotro? Regionalizare - Cum? Cand?, Edit. CD Press, Bucuresti;

Iordan, I., Alexandrescu, Valeria (1996), Consideratii geografice privind reorganizarea administrativ-teritoriala a teritoriului Romaniei, Revista Geografica, II-III, Bucuresti;

Iordan, I., Gastescu, P., Oancea, D.I. (1974), Indicatorul localitatilor din Romania, Edit. Academiei RSR, Bucuresti;

Martinovici, C., Istrati, N. (1921), Dictionarul Transilvaniei, Banatului si celorlalte tinuturi alipite, Institutul de Arte Grafice "Ardealul", Cluj;

Merutiu, V. (1929), Judetele din Ardeal, si din Maramures pana in Banat, Lucr. Institutului din Cluj, vol. V, Cluj;

Nistor, I.S. (2000), Comuna si judetul. Factori ai civilizatiei romanesti unitare. Evolutia istorica, Edit. Dacia, Cluj-Napoca;

Posea, G. (1999), Romania. Geografie si geopolitica, Edit. Fundatiei "Romania de Maine", Bucuresti;

Rey, Violette, Groza, O., Ianos, I., Patroescu, Maria (2000), Atlas de la Roumanie, Reclus, Montpellier - Paris;

Sageata, R. (1999), Evaluarea impactului generat de posibila revenire la organizarea administrativ-teritoriala interbelica asupra sistemului urban din Romania, Revista Romana de Geografie Politica, I, 1, Oradea;

Surd, V. (2003), Geografia asezarilor, Edit. Presa Univ. Clujeana, Cluj-Napoca;

xxx (1974), Atlas Geografic General, Edit. Didactica si Pedagogica, Bucuresti;

xxx (1954), Indicator alfabetic al localitatilor din R.P. Romana, Edit. de Stat pentru literatura stiintifica, Bucuresti;

xxx (1969), Judetele Romaniei Socialiste, Edit. Politica, Bucuresti;

xxx (1996), Romania. Atlas istorico-geografic, Institutul de Geografie, Edit. Academiei Romane, Bucuresti.