Pesteri din BAZINUL MIJLOCIU AL CERNEI LA BAILE HERCULANE

BAZINUL MIJLOCIU AL CERNEI LA BAILE HERCULANE

PARCUL NATIONAL DOMOGLED - VALEA CERNEI

Valea Cernei este una dintre putinele vai longitudinale din Carpatii Meridionali. Tinand seama de valoarea peisagistica si botanica deosebita a acestei vai, naturalistii au propus crearea Parcului national, Domogled-Valea Cernei. Acest parc va avea o suprafata totala de 63 580 ha si va fi al treilea parc national ca marime din tara, dupa Delta Dunarii si Muntii Rodnei.

Sa pornim pe Valea Cernei de la Orsova, fosta Dierna a romanilor si Rasava contemporanilor nostri mai batrani. Lasand in urma orasul nou cu siluetele cladirilor sale moderne reflectate in oglinda golfului cu acelasi nume al lacului de baraj "Portile de Fier", ne angajam pe cursul inferior al Cernei. Linia ferata si soseaua serpuiesc impreuna cu raul printre inaltimile domoale ale Muntilor Mehedinti la est si ale Muntilor Almajului la vest. Dupa 12 km suntem la Toplet, unde se pot inca vedea vechi instalatii de morarii cu turbina de apa. In punctele Sub Iorgovan si Podu Turcilor remarcam resturile unui apeduct turcesc construit in 1739, destinat sa dreneze apele Cernei. Imediat dupa Toplet se zareste dincolo de rau binecunoscuta stanca a Sfinxului banatean. Este vorba de un bloc de sist cristalin, inalt de 10 m, care aminteste un profil uman cu capul tesit, in dreptul frumoasei cladiri a garii Herculane asezata langa confluenta Cernei cu Belareca, o luam la dreapta, pe soseaua marginita de trandafiri pana la Baile Herculane.

Bine cunoscuta statiune este situata doar la 160-170 m altitudine, dar intr-un magnific decor montan. Cladirile, plasate intr-o ingusta depresiune, sunt indeaproape incinse de Muntii Cernei pe dreapta si de cei ai Mehedintilor pe stanga. Mai ales acestia din urma ii creeaza un falnic meterez, abruptul de calcare mezozoice al Muntilor Domogled, Suscu si Hurcu, care se ridica dintr-o data cu 800 pana la 1 100 m deasupra fundului vaii ; Varful Domogled domina statiunea Herculane cu cei 1 105 m ai sai. Acest abrupt nu e taiat decat de despicaturi foarte inguste. Tancurile calcaroase salbatice sunt incununate de podoaba negrelor siluete "in umbrela" ale pinului banatean. O padure densa de fag cu iedera si curpen luxuriant dezvoltate imbraca poalele muntilor calcarosi, acoperind in intregime spinarile mai domoale cu substrat de roca eruptiva metamorfica. Toate acestea te fac sa uiti cu desavarsire altitudinea mai mult decat modesta la care te afli.

Climatul cu puternice nuante meridionale e un element esential in intelegerea fenomenului de concentrare in muntii din imediata apropiere a Herculanelor (si mai ales a Domogledului) a celui mai mare numar de specii de plante si animale meridionale din tot ansamblul muntilor Banatului. Se stie astfel ca Baile Herculane se inscriu printre cele mai "calde" puncte ale Romaniei. Pe langa clima dulce a vaii, reteaua deasa si bogata a apelor, varietatea reliefului si substratelor litologice au favorizat aparitia si conservarea unor specii sudice si orientale, rare sau unice in tara. Padurile actualei rezervatii Domogled cuprind esente forestiere de clima blanda, elemente submediteraneene ca stejarul pufos, garnita, cerul, nucul salbatic, carpinita, mojdreanul, dar mai ales visinul turcesc, alunul turcesc si liliacul. Intre etajele gorunului si al fagului creste, cu trunchiul drept, faimosul pin negru banatean, o subspecie locala (Pinus nigra banatica). Rezervatia mai cuprinde cateva raritati de o deosebita frumusete coloristica : inul galben de Banat, intalnit numai in Retezat si Langa Campulung, ciubotica cucului banateana, pojarnita lui Rochel care mai creste doar pe Valea Timocului si altele. Mai merita amintite tulpinile taratoare pentru a nu fi smulse de vant, frunzele cerate pentru a impiedica evaporarea apei, coloritul si parfumul florilor care atrag de la mari distante insectele.

Fauna rezervatiei Domogled nu este nici ea mai prejos, fiind la fel de originala. Pe stancile golase se insoresc viperele cu corn si potarnichea de stanca, iar in padure si printre pietre putem intalni broasca testoasa de uscat, soparle de nisip si de lunca, precum si scorpionul carpatic. Dintre mamifere traiesc aici caprioare, mistreti si pisici salbatice, iar ca aparitie noua semnalam dihorul patat. Dar gloria de necontestat a Domogledului o reprezinta fauna sa de fluturi, muntele fiind recunoscut drept una din zonele Europei cu cea mai bogata si remarcabila fauna de lepidoptere, isi da seama de aceasta si drumetul care colinda poienile Domogledului intr-o frumoasa zi de vara sau care innopteaza acolo cu un felinar aprins. Uluitoarea revarsare de "petale zburatoare" se compune din l 500 de specii, adica 45% din numarul total de lepidoptere al tarii noastre. Datorita tuturor acestor frumuseti, Muntele Do-mogled a fost declarat inca din 1932 rezervatie naturala, fiind printre primele rezervatii forestiere din tara. Incluzandu-se ulterior stancariile abrupte, rezervatia are astazi aproape 6 000 ha.

Atat in Domogled cat si in versantul drept al Cernei, opus acestuia, se afla fenomene carstice importante. Dintre ele prezentam in acest ghid Pestera Mare de la Soroniste (cea mai mare din zona), Gaura Ungurului, Pestera Hotilor si Pestera lui Adam (incalzita de aburi fierbinti pana la 45, veniti din adancuri). Toate acestea sporesc atractia Vaii Cernei la Herculane. Parasind Baile Herculane ne putem continua calatoria pe superba Vale a Cernei care are o directie impresionant de rectilinie pe cea mai mare parte a lungimii sale. In cale, dupa cascada Bobot, intalnim cele Sapte Izvoare Calde, rudimentar captate, dominate de mogaldeata pietroasa a Pietrei Banitei. Apoi vine peretele calcaros al Ineletului, fisurat, incununat de pini si sprijinit de grohotisuri la poale, iar mai incolo cele Sapte Izvoare Reci. Dincolo de podul Tesna trecem prin dreptul gurii salbaticei Vai a Presacinei si, dupa 24 km, ajungem in Cerna-Sat. Aici se impune o oprire pentru a admira salbaticele Chei ale Corcoaiei, ocolite de soseaua asfaltata. Mai departe urcam pe serpentine stranse si poposim la confluenta Cernei ci Ivanu unde s-a construit in ultimii ani un impunator baraj : apa lacului format e dirijata printr-un tunel spre Motru. Drumul ce ingana malul drept ne duce la coada lacului unde, in imediata apropiere, tasneste de sub Godeanu cel mai mare izvor carstic din tara, izvorul Cernei. Aici ia sfarsit calatoria noastra imaginara prin viitorul Parc national Domogled-Valea Cernei.

** PESTERA MARE DE LA SORONISTE

Sinonimii. Gaura din Soroniste, Gaura Dracului, Pestera Tatarczi, Pestera din Domogled.

Localizare si cai de acces. Pestera este sapata in Masivul Domogled, in calcare recifale albe-galbui jurasice si cretacice, la 630 m altitudine (vezi nota Parcul national Domogled-Valea Cernei). Urcusul la pestera este dificil si gasirea ei fara calauza practic imposibila. Pornind din centrul orasului Baile Herculane spre Pecinisca (urmareste fig 67) mergem circa 3 km pe asfalt pana la Fabrica de var Pecinisca. De aici urcam poteca care trece prin incinta fostei cariere de calcar si apoi prin cheile Vaii Feregari (sau Valea intre Pietre). Dupa mai bine de o ora de urcus destul de anevoios, avand tot timpul in stanga liziera rezervatiei Muntele Domogled, apare pe stanga un loc de popas cu masa si banci. De aici parasim poteca devenita lata (si care merge in directia est) si o apucam in stanga pe o poteca care continua prin rezervatie (marcaj banda galbena) pana la un izvoras al afluentului de dreapta al Vaii Feregari pe care am urcat pana aici. Izvorul, neingrijit, e situat la radacinile unui fag urias, usor de reperat de la distanta. Urmand mai departe poteca in directia nord ajungem dupa vreo 700 m in inseuarea dintre Varful Domogled si Varful Soimului. De aici poteca devine din ce in ce inai greu de urmarit, ocoleste pe la obarsie valea suspendata de la nord la Varful Soimului si dupa vreo 500 m ajungem la Padina Soronistei. Suntem deasupra unui abrupt orientat cu fata spre sud-vest, inalt de vreo 10 m, in baza caruia se deschide intrarea in pestera. De aici putem admira in voie Baile Herculane. De la locul de popas pana aici am mai mers 1-1 ora. In total, de la Fabrica de Var pana la pestera se urca 2-3 ore (inclusiv un popas de ora). Cazare : la unul din hotelurile din Baile Herculane.

Date istorice. Intrarea in pestera este cunoscuta de localnici. Unii dintre ei, in speranta de a gasi comori, au sapat gropile ce se mai vad si astazi in Galeria Superioara, alaturi de cele arheologice. Scripetele instalat pe buza putului 2, inscriptia datata 1880 de pe peretele estic al Salii cu Prabusiri si alta inscriptie in argila din 1886 aflata in fundul putului 3 la 84 m atesta faptul ca verticalele pesterii au fost explorate inca din secolul trecut. S-ar putea ca scripetele amintit sa fie cel lasat de Barco, administratorul Bailor Herculane, care dupa relatarea facuta de A. Partos (1905), a coborat cu cativa localnici prin gura putului 2.

Primele cercetari de natura faunistica au fost facute de J. Frivaldsky (1862), fiind urmate de multe altele, toate referindu-se numai la Galeria Superioara, in 1929, R. Jeannel si E. Racovita dau in seria Biospeologica" o descriere si o schita sumara, iar in 1955 C. S. Nicolaescu-Plopsor si C. N. Mateescu publica observatii arheologice si paleontologice. In 1962, L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea efectueaza cercetari complexe ; cu acest prilej alpinistul emerit Emilian Oistea coboara primul put de 31 m, atingand cota de 36 m fata de intrare, in 1968 L Povara, N. Schmidt si L Scheusan ating adancimea maxima, ridica planul pesterii si fac observatii de speologie fizica, in 1977 o echipa a cercului de speologi amatori "Emil Racovita" condusa de Vasile Giurgiu face o explorare completa a puturilor, completand si corectand planul amintit.

Descriere. Pestera este descendenta avand ultima parte verticala (o succesiune de puturi). Galeriile si salile totalizeaza 153 m lungime si 96 m denivelare (-86 m + 10 m). Golul subteran s-a format pe un sistem de diaclaze si fete de strat sub actiunea apei de infiltratie si probabil a unui fost torent care, intrand in pestera, parcurge Galeria Superioara si se arunca in puturile finale, largindu-le treptat pana la forma actuala. Galeria Superioara, astazi fosila, la inceput scunda si lata, are podeaua acoperita cu amestec de sol , nisip si argila, iar pe alocuri crusta de calcit. Dupa 36-40 m tavanul se inalta brusc pana la 14 m, galeria se ingusteaza si o coteste usor spre nord-est, iar concretiunile devin mai abundente: stalactite (unele din mondmilch), scurgeri parietale (care predomina), crusta stalagmitica cu numeroase stalagmite si perle de caverna. Peretii prezinta in numeroase locuri "vermiculatii de decalcifiere" care au fost semnalate pentru prima data de catre R. Jeannel si E. Racovita (1929). Tot ei au mai semnalat si explicat stalpii stalagmitici in forma de "teanc de farfurii", caracteristici acestei pesteri. Dupa mai bine de 100 m de la intrare galeria se largeste. Din acest punct podeaua coboara brusc o panta de 16 m, plina de blocuri imense, pana la gura putului, larga aproape cat galeria. Dincolo de ea avem impresia ca se intrevede continuarea galeriei pe care am venit; in realitate nu e decat o traversa de roca ornamentata in formatiuni stalagmitice intacte. Cine a stat pe marginea acestui sinistru put, cu tavanul undeva sus de tot, abia ghicit, si a aruncat o piatra in abisul negru care i-a intors ecouri repetate, isi da seama de ce pesterii i s-a spus si Gaura Dracului.

Coborand cei 31 m ai verticalei surplombate a putului l (sau prin deschiderea ingusta a putului 2 din imediata apropiere, care dupa 7 m da tot in primul put) se ajunge in Sala cu Prabusiri langa de 60 m, lata de 12 m si inalta de 60 m. La est, aceasta sala este astupata de o scurgere stalagmitica de 12 m inaltime, iar la vest, de blocurile de prabusire, care de altfel se gasesc in mare cantitate si la mijloc, sub deschiderea larga a putului, in peretele nordic al acestei sali inalte exista doua deschideri largi de cate 1 m ale caror galerii se unesc si permit patrundera in putul 3. Dupa 17 m acest put are o platforma comoda de unde se poate continua coborarea inca 15 m, tot de-a lungul peretelui foarte frumos impodobit cu formatiuni intacte (scurgeri parietale, stalactite, stalagmite si coloane zvelte dezvoltate pe iesiturile acestora). Putul se termina intr-o salita cu diametrul de 3 m din care se desprinde o galerie joasa cu argila ce trebuie parcursa taras. La capatul ei, echipa lui V. Giurgiu a sapat printre bolovani circa 2 metri, atingand cota -86 m. Sansele de a se intercepta o galerie noua sau un alt put sant practic nule.

Se cunosc din aceasta pestera cinci specii de animale troglobionte, unele chiar endemice (gandaci, paianjeni, pseudoscorpioni si miriapode). Sapaturile au dat oseminte de urs de caverna.

Conditii de vizitare. Pestera se afla in perimetrul ocrotit al rezervatiei Muntele Domogled. Este neamenajata si nedegradata. De multe ori vin pana la gura pesterii turisti din Baile Herculane, dintre care unii indraznesc sa intre si sa coboare pana la buza fiorosului put 1. Pana aici nu este nevoie decat de sursa de iluminare proprie, casca, bocanci, salopeta si imbracaminte calduroasa (7-8,5 in profunzime si umiditate maxima ; iarna, in primii 15 m se formeaza gheata). Puturile pesterii sunt recomandate numai speologilor amatori ; pentru ele sunt necesare scari speologice, corzi de asigurare, pitoane si carabiniere. Timp de vizitare a Galeriei Superioare : 1/2 ora ; pentru toata pestera 3-5 ore.

Bibliografie. J. Frivaldsky (l 862), R. Jeannel si E. Racovita (1929), C. S. Nicolaescu-Plopsor si C. N. Mateescu (1955), L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (1967), St. Negrea si A. Negrea (1968, 1972, 1977), L Povara, N. Schmidt csi L Seheusan (1971), M. Bleahu, V. Decu, St. Negrea, C. Piesa, I. Povara si I. Viehmann (1976), L. Botosaneanu si St. Negrea (1976), V. Giurgiu (1978).

* GAURA UNGURULUI

Sinonimii. Pestera Ungurului de la Pecinisca.

Localizare si cai de acces. Intrarile se afla in versantul drept al Vaii Salistea (Muntele Domogled), afluent stang al Vaii Cerna, nu departe de localitatea Pecinisca la 300 m altitudine si 45 m deasupra paraului.

Din Piata Hercule a orasului Baile Herculane (unde exista hoteluri) se merge 4,5 km pe sosea asfaltata pana in Pecinisca. Din capatul din amonte al satului urcam pe o poteca de pe malul drept al Vaii Salistea circa 1,5 km pana in cheile scurte dar salbatice, la resurgenta paraului. De aici suim printre stanci pe versantul drept al cheilor la circa 45 m inaltime de talveg, unde se afla intrarile pesterii.

Date istorice. Primele mentiuni faunistice le datoram lui L. Mehely (1900), iar cele arheologice lui C. S. Nicolaescu-Plopsor si C. N. Mateescu (1955). In 1962 ea a format obiectul unor cercetari complexe facute de o echipa a Institului de Speologie "Emil Racovita". In anul 1980 cercul de speologi amatori "Focul Viu" a adaugat la cei 196 m inca 53 m explorand mici galerii ascendente.

Descriere. Pestera s-a dezvoltat pe un sistem de diaclaze paralele si pe fete de strat de catre apa paraului Saliste cand curgea la un nivel superior celui actual ; tunelele de presiune indica ca in cea mai mare parte procesul a avut loc sub nivel hidrostatic. Astazi pestera este fosila. Ambele niveluri legate prin puturi masoara 249 m.

Cele patru intrari lumineaza direct sau difuz nivelul superior aproape in intregime. Acest nivel se compune dintr-un mic labirint de galerii care leaga intrarile destul de inalte (7-10 m) de o galerie foarte larga, cu aspect de sala, plina de blocuri de prabusire si de un strat subtire de guano uscat ; peste tot se vad urme de eroziune si coroziune a apei (lame, cupole, striuri).

Nivelul superior se termina prin doua galerii inguste si inalte ce se unesc si din care se deschid doua puturi : unul de 13,5 m si altul de 10 m. Ambele conduc in nivelul inferior, format dintr-o galerie astupata in capatul sud-estic de concretiuni. Curgeri parietale, stalactite, stalagmite, coloane, gururi cu perle etc.) ; in rest apare un depozit de argila amestecat cu pietris si nisip si mai ales guano (exista colonii de lilieci).

Pe alocuri se mai observa sapaturi arheologice din care s-au scos oase de urs de caverna si ceramica din epoca de bronz.

Conditii de vizitare. Pestera nu este amenintata. Rarii vizitatori intra numai in etajul superior unde nu este nevoie decat de o lanterna nentru galeriile din fund. Coborarea in puturi se recomanda numai speologilor amatori care trebuie sa fie dotati cu casti de protectie, salopeta, scari speologice, corzi de asigurare, pitoane si carabiniere. Temperatura in nivelul inferior, vara : 12-13 . Durata vizitarii nivelului superior : Vizitarea intregii pesteri : circa 2 ore.

Bibliografie, L. Mehely (1900), C. S. Nicolaescu-Plopsor si C. N. Mateescu (1955), L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (1967) A. Negrea si St. Negrea (1971), St. Negrea si A. Negrea (1968, 1972 1977), M. Bleahu, V. Decu, St. Negrea, C. Piesa, L Povara si I. Viehmann (1976), L. Botosaneanu si St. Negrea (l 976).

* PESTERA LUI ADAM

Sinonimii. Avenul cu Aburi, Pestera Calda de la Herculane.

Localizare si cai de acces. Pestera este sapata in versantul drept al Vaii Cerna, sub Varful Ciorici al Culmei Mehadiei, la 295 m altitudine (135 m deasupra Cernei), pe o vale seaca afluenta. Face parte dintre pesterile influentate de apele termominerale din zona, aflandu-se pe aceeasi linie de fractura cu Pestera de la Despicatura, Pestera Hotilor si Pestera cu Aburi (vezi nota Parcul national Domogled-Valea Cernei si   67).

Pornind din piata cu statuia lui Hercule (ridicata in 1847) urcam scarile de langa biserica romano-catolica si dam in Aleea Liliacului. Aici prindem marcajul triunghi albastru care ne duce pe serpentinele unei poteci, prin padure de fag, pana la chioscul de pe Varful Ciorici. Coborand putin pe sub el ajungem la Pestera cu Aburi (14 m lungime), unde printr-o despicatura in stanca ies cu zgomot infundat aburi foarte calzi (52). De aici, daca continuam sa coboram printre doua cleanturi o panta foarte inclinata si plina de grohotis (nu exista poteca si nici marcaj), dam de Pestera lui Adam. De la statuia lui Hercule pana la Pestera (Grota) cu Aburii se fac l-1,1/2 ora iar de aici la Pestera lui Adam 1/4-1/2 ora.

Dupa vizitarea pesterii, daca nu dorim sa ne intoarcem pe la Grota cu Aburi, escaladam un varf de cleant si continuam sa mergem in acelasi sens de-a dreptul spre Cerna, pe panta abrupta cu arboret si pe alocuri cu grohotis. Dupa 3/4-1 ora de coboras dificil pe poteca fara marcaj, care se pierde adesea, dam de scarile de la intrarea Pesterii Hotilor. Coborand apoi treptele si poteca pana la drum (str. Uzinei), trecem pe sub hotelul Roman si ne indreptam spre oras pe malul Cernei. De la Pestera Hotilor pana la statuia lui Hercule sunt circa 600 m.

Date istorice. Intrarea este cunoscuta unor locuitori din Baile Herculane datorita aburilor densi pe care pestera ii emana intermitent in anotimpul rece. Prima mentiune apare in lucrarea lui M. Pascu (1967) care o figureaza pe o harta hidrogeologica si face referiri la ea in text. Pestera a intrat in atentia cercetatorilor de la Institutul de speologie "Emil Racovita" din 1970, cand N. Adam, care lucra pe atunci la administratia bailor, le-a adus la cunostinta ca a identificat exact locul in care se afla intrarea. I. Povara, G. Diaconu si C. Goran au inceput sa faca de indata cercetari de speologie fizica si sa ridice planul topografic, iar V. Decu, A. Negrea si St. Negrea, cercetari de biospeologie. Cam in aceeasi perioada pestera a fost vizitata de speoamatorul Ilie Pompiliu din Lugoj care a publicat unele observatii facute in pestera.

Descriere. Pestera incepe printr-un aven de 11 m ; este fosila, dezvoltata pe un sistem de fracturi si fete de strat si masoara 212 m (27 m denivelare maxima).

Cand nu ies aburi densi si calzi cu miros iute de guano, prin deschiderea circulara cu diametrul de peste 2 m se distinge foarte bine fundul avenului. Coborand verticala usor surplombata la inceput ajungem intr-o salita in podeaua careia se deschid trei puturi si o galerie scunda si puternic descendenta. Aceasta galerie ne conduce in Sala cu Piele de Leopard. Din capatul salii, intrand la dreapta printr-o gaura stramta si tarandu-ne printr-o baltoaca cu apa de condensare calda de pana la 43, patrundem in galeria cu Aburi care dupa cateva zeci de metri da in Sala Terminala. Aburii fierbinti pana la 45, pulsand intermitent, impiedica adesea inaintarea pana in sala, mai ales ca pe alocuri tavanul e lasat, fortandu-ne la un taras printr-o mocirla gelatinoasa.

Din Sala cu Piele de Leopard, executand un taras la stanga printr-o alta gaura stramta aflata in fata celeilalte, ajungem in Galeria cu Guano apoi, dupa o gatuitura, in Sala cu Guano, care se termina in fund de sac. In drumul spre iesirea din pestera aburii transforma cea mai mare parte a Galeriei si Salii cu Guano intr-o punga cu aer cald, care, in capatul vestic, are 29 iarna si 31 vara. De altfel, aici umezeala este foarte mare, uneori maxima, iar curentii de aer practic nu ajung, in aceste conditii, care amintesc pe cele ale pesterilor din zona tropicala, mai multe specii de lilieci (indeosebi rinolofi) formeaza colonii masive prin aprilie-mai, iar dupa ce si-au crescut puii pleaca prin octombrie-noiembrie. Intrind vara in aceasta parte a pesterii starnim o agitatie si o forfota de nedescris, riscand sa fim loviti usor cu aripile peste fata. Podeaua este acoperita cu un depozit de guano gros de peste 3 m. Peretii si tavanul sunt putin concretionati (slabe scurgeri parietale, odontolite, stalactite), prezentand mai degraba hieroglife si ,,piele de leopard".

Aceasta pestera incalzita de aburii fierbinti veniti, din adancuri ridica interesante probleme legate nu numai de originea ei ci si de formarea unor concretiuni nemaiintalnite in alte pesteri, precum si de studierea faunei in conditii climatice de "pestera tropicala". Este vorba de crusta gelatinoasa, galbuie, care acopera complet peretii si planseul Galeriei cu Aburi si de niste stalactite, de asemenea gelatinoase, lungi de 4-8 cm si groase de pana la 1 cm, care penduleaza la suflarea aburului incins, in ce priveste fauna, un interes deosebit il prezinta aceea care traieste in guano, dand nota caracteristica pesterii. Aici exista putine specii (printre care un acarian, probabil relict tropical) care au putut rezista la conditiile cu totul particulare, dar care se dezvolta in numar impresionant. Ca si in pesterile cu punga de aer cald si cu mult guano din regiunile tropicale, fauna troglobionta este cantonata mai ales in zona dinspre intrare, unde conditiile de viata seamana cu cele din pesterile obisnuite (specii de crustacei terestri si paianjeni, unele noi, descrise de aici). 

Conditii de vizitare. Pestera nu este amenajata, nedegradata si rareori vizitata. Se recomanda turistilor obisnuiti cu coborarea pe scari speologice sub conducerea unui speolog. Echipamentul necesar : casca de protectie, salopeta subtire, bocanci sau cizme de cauciuc, lanterna etansa, o scara speologica de 10 m, o coarda de asigurare, carabiniere. Durata vizitarii intregului sistem : 1¹/₂-2 ore. Atentie la guanoul lunecos si la scorpionii din baza avenului (pe sub pietre).

Bibliografie. I. Povara, G. Diaconu si C. Goran (1972), V. Decu, A. Negrea si St. Negrea (1974), M. Bleahu, V. Decu, St. Negrea, C. Piesa, I. Povara si I. Viehmann (1976), L. Botosaneanu si St. Negrea (1976), St. Negrea si A. Negrea (1977).

** PESTERA HOTILOR DE LA BAILE HERCULANE

Sinonimii. Gaura Talharului, Gaura Hotilor, Grota Haiducilor.

Localizare si cai de acces. Pestera se gaseste in versantul drept al Vaii Cernei, la 186 m altitudine si situata la numai 600 m distanta de statuia lui Hercule din Baile Herculane (vezi caile de acces la Pestera lui Adam si   67).

Date istorice. Pestera a fost locuita inca din paleoliticul mijlociu si, desigur, cunoscuta si de romani, care au construit in imediata apropiere vestitele Thermae Herculi ad Mediam. Dupa cum atesta nenumaratele inscriptii care acopera peretii afumati ai galeriilor si salile luminate difuz, pestera constituie un obiectiv turistic inca de la inceputul secolului al XIX-lea (cea mai veche iscalitura este din 1820). Autorul acestor randuri (St. Negrea) a descoperit printre de iscalitura istorica a lui N. Golescu ("ministru dinlauntru" al guvernului revolutionar din 1848), alaturi de cea a lui P. Ghica (probabil din familia Ghiculestilor), datate 1836. Din pacate, in 1972 nu mai erau vizibile, fiind astupate de vopsea si iscalituri proaspete.

In zilele noastre pestera este prezentata numerosilor turisti si celor veniti la bai prin tabla indicatoare si reclame sub numele de "Grota Haiducilor" in loc de neaosul Pestera Hotilor.

Prima descriere apare in cartea lui Criselini din 1780. Cele dintai cercetari stiintifice au fost facute de M. Munk (1872, geologie), B. Milleker (1894, arheologie) si K. W. Verhoeff (1897, fauna), in 1929, R. Jeannel si E. Racovita dau in seria "Biospeologica" o sumara descriere sub numele de Gaura Talharului. In 1961-1962 St. Negrea impreuna cu A. Negrea si L. Botosaneanu au ridicat planul pesterii si au intreprins cercetari extensive, intre 1966 si 1972 s-au efectuat cercetari ecologice (A. Negrea si St. Negrea) si arheologice ample (colectivul condus de C. S. Nicolaescu-Plopsor). S-a propus organizarea unui muzeu in pestera. Daca se va realiza, ar fi pacat ca "expozitia" de iscalituri sa dispara.

Descriere. Pestera este fosila, dezvoltata pe un sistem de diaclaze care se intretaie in diferite unghiuri si masoara 143 m.

Aproape intreaga cavitate este luminata direct sau difuz prin cele trei deschideri; exceptie face Galeria cu Gururi, complet obscura. Deschiderile comunica intre ele prin galerii nu prea inalte (2-4 m) si prevazute cu cateva hornuri. Galeria cu Sapaturi continua cu o sala inalta de pana la 13 m, locuita de o colonie de lilieci, din care se poate trece aplecat in diaclaza Galeriei cu Gururi, a carei inaltime scade treptat spre fund. Aici exista niste gururi pline uneori cu apa de infiltratie.

Tavanul si peretii pesterii prezinta ici-colo concretiuni banale, degradate aproape in intregime. Peste tot pe podea se gasesc depozite masive de argila amestecata cu pamant, batucite de picioarele oamenilor. Acesta pentru ca, desi nu are nimic atractiv in afara de peretii incarcati de inscriptii (unele cu embleme si chenare, artistic mestesugite in culori, altele de o reala valoare istorica) pestera, fiind langa drum, la indemana oricui, este foarte des vizitata de numerosi trecatori si de grupuri organizate.

Pestera Hotilor de la Baile Herculane prezinta un interes deosebit pentru fauna sa si pentru documentele arheologice din umplutura. Fauna terestra contine trei specii troglobionte si endemice de crustacei si miriapode - dintre care unul descris de Verhoeff din aceasta pestera (Polydesmus subscabratus speleorum). In apa gururilor din fundul pesterii traiesc doua specii de crustacei subterani endemici descrisi tot de aici. Dupa informatiile primite de la Muzeul din Timisoara s-ar fi gasit oase de urs de caverna. Sapaturile din deceniul trecut au scos la iveala unelte rudimentare de cuartit datand din paleoliticul mijlociu (adica de circa 50 000 de ani), unelte din epipaleoliticul timpuriu (cam de acum 14 000 de ani), precum si mai multe niveluri de locuire din neolitic, cu ceramica de tip Cotofeni.

Conditii de vizitare. Datorita importantelor descoperiri mentionate mai inainte, pestera a fost declarata rezervatie arheologica. Amenajarea pesterii consta din scarile de beton cu balustrada pana la intrarea 2 (vezi schita) si din inchiderea cu gard de nuiele si sarma ghimpata a intrarii in Sala cu Sapaturi pentru protejarea sapaturilor arheologice. Galeriile in care au acces turistii pot fi vizitate la lumina zilei in tinuta de oras ; in anotimpul rece se impune imbracaminte mai groasa, aceste galerii fiind influentate de temperatura de afara, in general pestera este relativ calda (9-15 la gururile din fund, in iunie-decembrie), umeda si strabatuta de curenti intre cele trei deschideri.

Bibliografie. Criselini (1780), M. Munk (1872), B. Milleker (1894), K. W. Verhoeff (1897), R. Jeannel si E. Racovita (1929), L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (1967), St. Negrea si A. Negrea (1968, 1972, 1977), L. Botosaneanu (1971), M. Bleahu, V. Decu, St. Negrea, C. Piesa, I. Povara si I. Viehmann (1976), L. Botosaneanu si St. Negrea (1976).