Pesteri din MUNTII PADUREA CRAIULUI

MUNTII PADUREA CRAIULUI

2

*** PESTERA MEZIAD

3

Localizare si cai de acces. Pestera Meziad se deschide la o altitudine de 435 m, in versantul drept al Vaii Pesterii, la 3,7 km amonte de confluenta acesteia cu Valea Meziadului care, la randul sau, este afluent al Vaii Rosia (bazinul Crisului Negru). Punctul de plecare pentru vizitarea pesterii il constituie orasul Beius, situat pe DN 76 (Oradea-Brad-Deva) si deservit atat de mijloace I.T.A. din directia Oradea si Campeni-Petru Groza, cat si de mijloace C.F.R. din directia Oradea. Din Beius se urmareste soseaua spre Rosia-Alesd (DR 764) pana in comuna Remetea (9 km), de unde un drum neasfaltat dar bine intretinut conduce in lungul Vaii Meziadului pana in satul cu acelasi nume (9 km). Legatura Beius-Meziad este asigurata si de mijloace I.T.A. In capatul de sus al localitatii se ramifica spre stanga valea Pesterii, accesibila pana la Cabana Meziad (2,5 km), mai ales in timpul verii, tuturor categoriilor de mijloace auto. Pentru a se ajunge la pestera se urca in continuare cu piciorul de-a lungul aceleiasi vai inca 1,2 km, traversand o pitoreasca zona de chei.

Pestera Meziad este cuprinsa si in doua trasee turistice, ambele marcate cu triunghi albastru. Primul, in lungime de 9 km, porneste de la motelul ,,Lesu", din Valea Iadului, situat la 24 km de Bucea (DN 1), si razbate direct la Pestera Meziad pe la obarsia Vaii Pesterii. Cel de al doilea, insumand 22,5 km, pleaca de la statiunea Stana de Vale si, avand ca punct culminant Piatra Tisei (l 057 m), coboara in cele din urma la Cabana Meziad.

Capacitatea de cazare a cabanei este de cca 40 locuri, repartizate in doua cladiri ; cabana dispune de bufet. Datorita ingustimii Vaii Pesterii, posibilitatile de popas indelungat sunt limitate.

Date istorice. Prima semnalare a pesterii in literatura de specialitate apartine geografului austriac Adolf Schmidl (1863), care publica si un crochiu al cavitatii, insumand l 150 m. In perioada 1921-1926, pestera este explorata in trei reprize de Institutul de speologie din Cluj, ocazii cu care Emil Racovita si colaboratorii sai intreprind mai ales cercetari biospeologice. In 1932, geologul clujean Erno Balogh initiaza lucrari de topometrie, in urma carora lungimea cunoscuta a pesterii sporeste la 3464 m. In sfarsit, in intervalul 1968-1972, Pestera Meziad face obiectul unor ridicari topografice de precizie, efectuate de o echipa a Sectorului Cluj-Napoca al Institutului de speologie "E. Racovita", compusa din T. Rusu, Gh. Racovita si V. Craciun, ridicari care stabilesc lungimea retelei subterane la 4 750 m si plaseaza in acel moment Pestera Meziad pe locul 9 in ierarhia romaneasca.

Descriere. Pestera Meziad se desfasoara pe doua niveluri de carstificare, deosebite in mare masura atat sub raportul lungimii lor, cat si sub cel al aspectului pe care il prezinta.

Nivelul inferior insumeaza 1542 m si se infatiseaza in general sub forma unei galerii neobisnuit de spatioase, masurand curent 20-30 m latime si 15-20 m inaltime. Aceasta nota de grandoare este imprimata de la bun inceput de marele portal de la intrarea in pestera, care se ridica la 15 m inaltime si a carui bolta se arcuieste intr-o geometrie aproape perfecta. Dupa 400 m, cavernamentul se reduce brusc, nivelul inferior prelungindu-se prin doua galerii greu accesibile si care, din aceasta cauza, nu sunt incluse in sectorul turistic al pesterii.

Nivelul superior totalizeaza 3 208 m, descriind un arc de cerc larg deschis, cu trei zone principale de racord cu galeria inferioara : Galeria Descendenta, Galena de Jonctiune si Gatul Dracului. Suprapunerea celor doua niveluri in regiunea Podului Natural creeaza un spectacol deosebit de impresionant, inaltimea totala a cavernamentului ajungand aici la 35 m.

Galeriile care intra in compunerea nivelului superior se caracterizeaza, mai ales in ultima treime a pesterii, printr-o topografie mult mai labirintica si printr-un grad mult mai ridicat de concretionare. Este remarcabila, indeosebi, Galeria Gururilor, al carei planseu, desfasurat pe aproape 100 m lungime, este in intregime acoperit cu o retea de mici baraje de calcit.

Pestera Meziad a luat nastere ca urmare a captarii subterane a doua paraie afluente Vaii Pesterii : Paraul Bradului, care a concurat la formarea sectorului aval al nivelului superior, incepand cu Galeria Prabusirilor, trecand prin Sala Liliecilor, Sala Turnurilor si Galeria Tulnicului si terminand cu Galeria Descendenta, si Pararul Gropilor, pe seama caruia trebuie pusa geneza intregului sector amonte al cavitatii, de la "Posta" si Galeria Ponorului si pana la Sala Liliecilor; aceasta din urma apare, deci, ca un punct de confluenta subterana.

In momentul de fata, drenajul subteran se realizeaza printr-un al treilea nivel de carstificare, aflat sub galeria inferioara si complet inundat, ceea ce il face inaccesibil. Resurgenta sa este reprezentata de un izvor carstic aflat in malul drept al Vaii Pesterii, cu 130 m mai jos de portalul de la intrare. La viituri, apele patrund insa in pestera prin Galeria Ponorului, cad in cascada la capatul Galeriei cu Sant, traverseaza Sala Oaselor si dispar printr-un sorb impenetrabil, pentru a reapare in galeria inferioara sub Gatul Dracului; apoi, dupa ce parcurg intregul nivel inferior al pesterii, ele apar la zi sub marele portal si conflueaza imediat cu Valea Pesterii.

In cursul evolutiei cavitatii subterane, care a durat cel putin un milion de ani, au existat mai multe faze de colmatare, in care apele au umplut cu aluviuni parte din salile si galeriile preexistente. Planseul de calcar al pesterii a fost astfel acoperit cu un strat gros de pietris si nisip, care a ajuns pe alocuri pana la bolta, contribuind la accentuarea aspectului labirintic caracteristic nivelului superior al pesterii, in cuprinsul acestui depozit s-au conservat numeroase fosile apartinand ursului de caverna, concentrate indeosebi in Sala Oaselor.

Pestera Meziad ofera conditii prielnice pentru hibernarea liliecilor, unele specii, cum este, mai ales, Miniopterus schreibersii, formand o colonie destul de mare in locul numit tocmai din aceasta cauza Sala Liliecilor.

Conditii de vizitare. Amenajarea pesterii se rezuma pana in prezent la cateva scari metalice care inlesnesc depasirea unor sectoare mai dificile (urcarea in Galeria Descendenta si intrarea in Galeria Izvorului de Piatra). Traseul subteran este lipsit insa de alte dificultati tehnice si nu necesita echipament special. Este recomandabila utilizarea mijloacelor individuale de iluminat.

Pestera este declarata monument al naturii, vizitarea ei neputand fi facuta decat sub conducerea ghidului care se afla la cabana. De altfel, accesul liber este limitat la Sala Mare, la extremitatea careia galeria este barata de o poarta metalica incastrata intr-un zid de piatra, iar in sectorul labirintic al nivelului superior vizitatorul neavizat se poate rataci cu usurinta.

Bibliografie. A. Schmidl (1863), R. Jeannel si E Racovita (1929), E. Balogh (1969), T. Rusu, Gh Racovita si V. Craciun (1981), M. Bleahu si col. (1976), S. Bordea(1978).

* PESTERA DE LA CUBLES

4

Sinonimii. Pestera de la Cuglis, Pestera de la Coblesd.

Localizare si cai de acces. Desi nu se bucura inca de un prestigiu turistic deosebit, Muntii Padurea Craiului includ numeroase zone de un remarcabil pitoresc, asa cum este, printre altele, si salbatica Vale a Videi, in bazinul superior ai acesteia, mai exact in versantul stang al unui afluent numit Paraul Blajului, la 1,5 km amonte de punctul de confluenta, se afla si un interesant obiectiv speologic : Pestera de la Cubles. Drumul pana aici este ceva mai lung si mai anevoios. El porneste din comuna Dobresti, unde se poate ajunge parasind DN 76 in comuna Sambata si urmand cursul Vaii Topa pe o distanta de 10 km pe DR 13 (Sambata-Tileagd). La capatul de nord al comunei incepe drumul forestier de pe Valea Videi care, dupa ce trece de cantonul silvic, atinge, dupa 17 km de la Dobresti, gura Vaii Cublesului. Urcand pe firul acestei vai si apoi pe primul afluent care se desprinde pe stanga (Paraul Blajului), se ajunge in scurt timp in zona pesterii. Datorita vegetatiei abundente care imbraca versantii si care mascheaza intrarea in pestera, aceasta este greu de gasit fara ajutorul unui ghid.

In imprejurimile cantonului silvic Vida exista posibilitati de campare.

Date istorice. Pestera de la Cubles a fost cunoscuta inca din prima jumatate a secolului trecut si ocrotita mult timp datorita zidului construit la intrare prin grija unei companii de exploatare a bauxitei, care activa in zona pe la inceputul secolului nostru. Aceasta fericita situatie ia sfarsit o data cu incetarea lucrarilor miniere iar explorarile intreprinse in 1922-1924 de Institutul de speologie din Cluj dezvaluie si primele semne de degradare a pesterii.

Descriere. Intrarea, foarte larga dar relativ scunda, se deschide la o altitudine de 430 m. Ea se continua cu un scurt vestibul, care se ramifica in doua galerii spatioase, orizontale, insumand aproape 350 m. Galeria din dreapta, aproape rectilinie, este in intregime concretionata. Peretii sunt imbracati in largi scurgeri stalagmitice. In timp ce pe planseu abunda stalagmitele si gururile. In mijlocul sau se inalta o mare coloana, denumita Palmierul. Galeria din stanga, cu un traseu mai sinuos, ofera la randul ei o vasta gama de concretiuni, cu numeroase gururi si domuri stalagmitice, concentrate mai ales in sectorul terminal. Alaturi de acest remarcabil tezaur cristalografic, pestera este reputata si pentru diversitatea faunei subterane pe care o adaposteste si care ii confera o importanta biospeologica particulara.

Conditii de vizitare. Cum pestera nu prezinta nici o dificultate de ordin tehnic, echipamentul necesar vizitarii ei se rezuma la mijloacele individuale de iluminat, iar splendidul cadru subteran - care se cere pastrat cu ingrijire si ferit de pericolul distrugerii ireversibile atat de iminent pentru pesterile concretionate -, ca si peisajul spectacular al cheilor Vaii Vida constituie o motivatie suficienta pentru parcurgerea intregului itinerar care duce la Pestera de la Cubles.

Bibliografie. R. Jeannel si E. Racovita (1929), M. Bleahu si col. (1976).

* PESTERA IGRITA

5 Pestera Igrita (dupa L. Valenas, 1978)

Sinonimii. Pestera Igretului.

Localizare si cai de acces, in zona localitatii Astileu, limita dintre versantul nordic al Muntilor Padurea Craiului si Depresiunea Vadului este marcata de o faleza inalta de calcar, in mijlocul careia, la o altitudine de 328 m, se afla ovalul regulat al intrarii principale in Pestera Igrita. Indiferent daca la Astileu se ajunge cu trenul sau cu mijloace auto (comuna fiind legata de DN 1 printr-o sosea asfaltata de 4 km care pleaca din Alesd), traseul spre pestera continua pe un drum carosabil pana in satul Pestera (3,5 km) si, mai departe, pe poteca de picior care urca spre deschiderea pesterii (l km). In vecinatatea acesteia, la picioarele abruptului, se pot gasi terenuri potrivite pentru campare.

Date istorice. Pestera Igrita a facut obiectul a numeroase investigatii, dintre care primele apartin entomologilor L. Miller si J. Frivaldsky, care intreprind aici cercetari inca pe la jumatatea secolului trecut. Aceste cercetari sunt completate apoi de E. Bokor (1921), precum si de E. Racovita si colaboratorii sai (1921-1926). Cu ocazia campaniilor organizate de Institutul de speologie din Cluj, reputatul arheolog francez, abatele Henri Breuil, efectueaza importante sapaturi, in urma carora au fost scoase la iveala numeroase vestigii ale culturii aurignaciene. Intre timp, L. Roediger publica in 1881 descrierea si planul pesterii.

Descriere. Datorita unui puternic proces de colmatare, pestera are in zilele noastre un aspect aparent labirintic, cu numeroase diverticole care se inchid, toate, in fund de sac. In realitate, de la intrarea in forma de gura de cuptor se ajunge printr-un scurt coridor ascendent intr-o sala unica, al carei spatiu este compartimentat si complicat de mai multe septe de roca. O a doua deschidere, mai mica si situata cu ceva mai sus decat cea dintii, comunica, de asemenea, cu coridorul de acces, in extremitatea opusa a salii se deschide o galerie ingusta si joasa, intrerupta de mai multe praguri argiloase. Ea razbate intr-o a doua sala, circulara, a carei bolta se ridica pana la 30 m inaltime si al carei planseu pastreaza urmele repetatelor sapaturi practicate pentru a scoate la iveala numeroase oase de urs de caverna. De fapt, Pestera Igrita este cunoscuta in primul rand pentru bogatia de fosile apartinand acestui mare mamifer disparut spre sfarsitul ultimei glaciatiuni, adica in urma cu peste 10 000 de ani. Se estimeaza ca numarul fosilelor conservate in depozitul de umplutura care acopera podeaua celor 350 m ai retelei subterane este de ordinul a catorva sute de mii. Din pacate, valoarea estetica data de existenta unor forme variate de concretionare care dubla inainte interesul paleontologic si arheologic al cavitatii a fost in mare masura compromisa datorita degradarii accentuate a tuturor speleotemelor. Aceasta pestera se constituie astfel intr-un ilustrativ exemplu a ceea ce nu trebuie sa faca vizitatorii cavitatilor subterane.

Pestera Igrita reprezinta probabil un vechi nivel de drenare, astazi fosil, a apelor care se pierd in depresiunea de captare carstica de la Pusta Calatea, asa cum o dovedeste prezenta actualei resurgente a Pesterii Bisnita, situata cu 52 m mai jos in acelasi abrupt calcaros.

Conditii de vizitare, in afara de mijloace individuale de iluminat, nu este necesar nici un alt echipament special pentru vizitarea pesterii.

Bibliografie. R. Jeannel si E. Racovita (1929), M. Bleahu si col. (1976).

* PESTERA DE LA GALASENI

Sinonimii. Pesteroaia.

Localizare si cai de acces. Pestera de la Galaseni se gaseste pe platoul cu acelasi nume din bordura nordica a Muntilor Padurea Craiului. Ea se deschide la o altitudine de 380 m, in extremitatea dinspre aval a Vaii Deblei care, dupa ce traverseaza satul Galaseni, se pierde de fapt in aceasta cavitate.

Punctul cel mai apropiat de pestera care poate fi atins cu mijloace auto e situat pe DR 764 (Alesd- Beius), la aproximativ l km dupa iesirea din satul Calatea. Aici soseaua descrie o curba larga spre dreapta, in mijlocul careia se ramifica spre stanga un drum de tara care urca spre satul Galaseni, aflat la o departare de 2 km. Intrarea in pestera se gaseste in vecinatatea bisericii din sat si este usor de gasit datorita stancilor calcaroase care bareaza Valea Deblei.

O a doua varianta de acces porneste de la gara Vadu-Crisului, situata pe linia ferata Cluj-Napoca-Oradea. De aici se urmeaza drumul carosabil pana in centrul satului Dobricionesti (aproximativ 3 km), apoi se urca spre stanga in lungul Vaii Galaseni pana la Moara Jurjii (4 km), alimentata de apele izbucului care se afla si la originea acestei vai. Drumul urca in continuare si ajunge, dupa mai .putin de l km, in dreptul bisericii din Galaseni, deci in imediata vecinatate a pesterii.

Gospodariile din sat ofera posibilitati limitate de cazare.

Date istorice. Nu-i putem atribui Pesterii de la Galaseni o anume data a descoperirii, deoarece pierderea de apa de la intrarea sa a fost cunoscuta desigur de foarte mult timp. Se stie insa ca prima explorare, apartinand lui J. Xantus, a fost intreprinsa in anul 1943. Cu exact 20 de ani mai tarziu, C. Piesa ridica planul cavitatii pe o lungime de 962 m, pentru ca, in 1975-1976, Cercul "Z" al speologilor amatori din Oradea sa impinga mai departe explorarea pesterii, ridicand la 2 357 m lungimea cunoscuta a acesteia.

Descriere. Reteaua subterana a Pesterii de la Galaseni se desfasoara pe trei niveluri principale de carstificare, racordate intre ele in mai multe puncte si alcatuite din galerii cu desfasurare in general liniara, slab meandrate.

Nivelul inferior este activ, constituind actuala curgere subterana a Vaii Deblei, ale carei ape se pierd la intrarea in pestera printr-o cascada de 4 m inaltime si, dupa un traseu de 174 m, dispar intr-un sifon impenetrabil, pentru a nu mai putea fi regasite decat o data cu reaparitia lor la zi in izvoarele din Groapa Motului de la Josani. La 41 m de la intrare, cursul subteran primeste, pe dreapta, un mic afluent, care parcurge, pe o lungime de 90 m, o galerie stramta si intortocheata.

Un al doileia tronson activ apare in extremitatea nordica a retelei. El dreneaza un curs de apa a carei origine ramane inca necunoscuta si care curge printr-o galerie de 217 m lungime, ingusta si pe alocuri foarte joasa, marginita la amandoua capetele de sifoane impenetrabile.

Celelalte doua niveluri sunt fosile si in buna masura suprapuse. Foarte curand dupa cascada care succede intrarii in pestera, o catarare relativ usoara peste un prag de 4 m inaltime permite accesul in galeriile care compun primul etaj fosil. Partea cea mai importanta a acestuia este formata dintr-un lung coridor aproape rectiliniu, pe traseul caruia exista mai multe stramtori si doar o singura portiune mai largita - Sala Capitei de Argint - care constituie unul din sectoarele cele mai bogat concretionate ale pesterii. O a doua sala - Sala Liliecilor, pe al carui planseu se ingramadesc numeroase blocuri prabusite, reprezinta de fapt o ramificatie laterala. Coridorul principal se termina cu o panta argiloasa care debuseaza in galeria celui de al doilea parau subteran. Cu putin inainte de acest punct se deschide, pe stanga, Galeria Morcovilor, lunga de 389 m, cu variate forme de concretionare, printre care predomina stalactitele. In sfarsit, ultimul tronson al etajului I este reprezentat de Galeria Belemnitilor, care prelungeste cu 105 m in amonte, dar la un nivel superior, galeria cursului secundar de apa. Al doilea etaj fosil urmeaza cu fidelitate traseul coridorului principal al etajului T, fata de care se desfasoara cu 5-10 m mai sus. El se compune din cateva tronsoane de galerii, unele cu o topografie

labirintica, dintre care cel mai important insumeaza 902 m si adaposteste numeroase concretiuni.

Conditii de vizitare. Parcurgerea integrala a Pesterii de la Galaseni pune o serie de probleme tehnice care implica, pe langa un echipament complet (salopeta, cizme de cauciuc, sursa individuala de lumina), si materiale de explorare (scari sau corzi), si o pregatire fizica adecvata. Din aceasta cauza, ea nu este recomandata decat turistilor antrenati.

6 - Pestera de la Galaseni (dupa L. Valenas si Gh. Drijniba, 1978, simplificata)

Bibliografie. M. Bleahu si col. (1976), S. Bordea (1978), L. Valenas si Gh. Drimba (1978).

*** PESTERA DE LA VADU CRISULUI

( 7)

Sinonimii. Pestera lui Zichy, Pestera de la Vad.

Localizare si cai de acces. Vechi si bine cunoscut obiectiv turistic, Pestera de la Vadu Crisului isi tradeaza prezenta prin tumultul apelor care, dupa ce i-au strabatut galeriile, se arunca in Crisul Repede printr-o frumoasa cascada, situata in inima defileului pe care acest important rau transilvan il formeaza intre Suncuius si Vadu Crisului. Aceste doua localitati constituie, de altfel, si punctele terminus ale accesului cu mijloace auto : comuna Vadu Crisului este legata de DN l printr-o derivatie asfaltata de 3 km, in timp ce la Suncuius se poate ajunge si pe un drum secundar care se desprinde la gura Vaii Iadului din soseaua ce urca spre statiunea Stana de Vale. Distanta care ramane de parcurs cu piciorul pe poteca din lungul defileului este de aproximativ 2 km din ambele directii. La pestera se poate ajunge foarte comod si cu trenul, deoarece ea se afla la numai 300 m de halta Pestera, de pe linia de cale ferata Cluj-Napoca- Oradea. In imediata vecinatate a obiectivului se intalneste Cabana Pestera Vadu Crisului, care dispune de cca 80 de locuri si bufet permanent. Cele cateva mici poienite de pe malul Crisului ofera posibilitati modeste de campare. Intrarea in pestera se deschide la o altitudine de 305 m, pe aceeasi terasa in stanca de pe malul stang al Crisului pe care se afla si cabana.

7 - Pestera de la Vadu-Grisului (dupa C. Piesa, 1966)

Date istorice. Actualele noastre cunostinte despre Pestera de la Vadu Crisului isi au originea in explorarea temerara pe care cantonierul K. Handl o intreprinde in premiera in anul 1903, in perioada construirii caii ferate care traverseaza defileul. La foarte scurt timp dupa aceea, proprietarul terenului, contele Zichy realizeaza o prima amenajare turistica finantind montarea unor scari si punti de lemn iar J. Czaran editeaza cel dintii ghid al pesterii (1905). Istoria cavitatii consemneaza apoi cercetarile de biospeologie intreprinse intre 1921 si 1927 de Institutul de speologie "E. Racovita", care efectueaza studii privind climatologia subterana si ecologia faunei cavernicole terestre si subacvatice.

Descriere. Pestera prezinta sectorul aval accesibil al unui drenaj subteran de 4 Km lungime aeriana care isi are originea pe platoul carstic de la ZeceHotare unde Valea Pestireului este captata in subteran prin Pesera Batrinului. Ea este constituita dintr-o galerie unica aproape complet lipsita de diverticule a carei directie este stabilita de o puternica diaclaza.Din aceasta cauza galeria prezinta in cea mai mare parte a sa un aspect caracteristic, fiind relativ ingusta dar avind bolta ridicata uneori la peste 20 m. La 100 m departare de intrare apare un prim sifon impenetrabil dar accesul este asigurat de un nivel superior, fosil care ia sfirsit in Sala Balconului dupa un traseu de 150m. Acesta este singurul sector in care concretiunile si in special scurgerile  parietale sunt mai numeroase, dar majoritatea sunt degradate ca urmare a indelungatei vizitari a pesterii in conditii precare de supraveghere a vizitatorilor. Pe urmatorii 80 de metri, dupa ce se coboara din nou la nivelul cursului subteran, apa adinca a acestuia ocupa intreaga latime a galeriei justificind denumirea de Iad pe care primii exploratori, confruntati cu serioase dificultati de inaintare

Au dat-o acestei portiuni a pesterii Apoi spatiul se deschide in Sala Mare, dupa care peisajul subteran ramane aproape neschimbat pana la cel de al doilea sifon, cu plaje de pietris si argila insiruite alternativ pe cele doua maluri ale paraului. Acest al doilea sifon, situat a 750 m de la intrare, devine penetrabil in perioade mai secetoase, permitand accesul in ultima portiune a pesterii, mai bogat concretionata si formata din doua coridoare convergente, dintre care doar unul este ocupat de apele paraului. Punctul terminus il constituie un al treilea sifon, de data aceasta permanent inchis, a carui traversare ar impune utilizarea scafandrului autonom si care nu a fost pana acum depasit. Lungimea galeriei cuprinsa intre intrare si acest punct este de l 000 m.

Conditii de vizitare. Datorita mai ales diversitatii si importantei faunei cavernicole, Pestera de la Vadu Crisului este declarata monument al naturii. Ca urmare, ea este inchisa si nu poate fi vizitata decat sub conducerea ghidului. De altfel, intreg Defileul Crisului Repede constituie o importanta rezervatie naturala, in perimetrul careia turistii au obligatia de a respecta normele de protectie a florei, faunei si peisajului, in interiorul pesterii se interzice cu strictete orice actiune care poate duce la degradarea cadrului subteran.

Traseul turistic al pesterii se desfasoara pe o lungime de 500 m, intre intrare si locul numit "La Stramtoare", unde o prabusire de blocuri masive nu lasa decat o trecere ingusta. Acest traseu este amenajat cu scari si punti construite din prefabricate de beton montate pe grinzi metalice, astfel incat vizitarea pesterii nu impune un echipament special. Se recomanda, totusi, folosirea cizmelor de cauciuc mai ales in perioadele ploioase, cand paraul subteran ajunge sa depaseasca pe alocuri nivelul puntilor. Cu toate ca pestera a fost electrificata in anul 1969, sunt necesare, de asemenea, mijloace individuale de iluminat, deoarece instalatia a devenit intre timp nefunctionala. Programul zilnic de vizitare incepe la ora 9 si se termina la ora 17. Tariful de intrare este cuprins, in functie de categoriile de turisti, intre 2 si 5 lei.

Bibliografie. R. Jeannel si E. Racovita (1929), C. Piesa (1966), I. Viehmann, C. Piesa si T. M Rusu (1964), M. Bleahu si col. (1976), S. Bordea.