| CATEGORII DOCUMENTE |
| Demografie | Ecologie mediu | Geologie | Hidrologie | Meteorologie |
Regiunea Carpatilor Orientali
Pozitional, aceasta regiune corespunde partii estice a Carpatilor romanesti, incepand din nord, de la frontiera cu Ucraina. Extinderea ariei montane orientale intre limitele de nord, est si vest mentionate este acceptata unanim in literatura de specialitate. Aproape unanim este considerata limita sud-vestica valea Prahovei (culoarul de vai Prahova - Timis). Difera insa opinia formulata de catre C.Martiniuc si P.Cotet (1960), conform careia ultimul segment al Carpatilor Orientali este marcat de vaile Dambovitei si Barsei.
Argumentele primei pozitii constau in altitudinea si masivitatea gruparii montane a Bucegilor, precum si in anvergura de ax transcarpatic a culoarului Prahova - Timis, sustinandu-se astfel apartenenta acestei grupari la Carpatii Meridionali si, in consecinta, valoarea de limita a culoarului mentionat.
O analiza geografica complexa evidentiaza si argumentele celei de a doua pozitii :
a. toate liniile tectonice importante si principalele diviziuni morfo-structurale ale Carpatilor Orientali se continua, fara intrerupere, la vest de valea Prahovei - unitatea cristalina centrala cu invelisul sau sedimentar mezozoic, flisul cretacic de Ceahlau si de Teleajen etc. - chiar daca marginal flisul paleogen este invadat de sedimente mai noi, mio-pliocene si relieful format pe acest suport este subcarpatic;
b. in muntii dintre Prahova si Dambovita predomina depozite sedimentare mezozoice, in special conglomerate cretacice masive, ca in Ceahlau si Ciucas, si nu roci cristaline, ca in Carpatii Meridionali. Pe conglomerate s-a format un relief specific de dezagregare, similar celui din Carpatii Orientali;
c. relieful muntilor dintre Prahova si Dambovita este predominant structural, format pe un suport cutat, cu cele mai frumoase sinclinale inaltate si forme de hog-back din Carpatii romanesti, in timp ce in Carpatii Meridionali dominanta morfologica este dictata de o structura de blocuri, formate prin fracturarea unui fundament cristalin rigid;
d. insemnatatea reliefului glaciar in aceasta grupare este modesta, la fel ca in Carpatii Orientali, in contrast puternic cu amploarea morfologiei glaciare din Carpatii Meridionali;
e. sub aspect climatic, altitudinea gruparii nu-i asigura precipitatiile bogate din Carpatii Meridionali, foehnizarea impusa de ecranul constituit de culmea nordica a M.Fagaras fiind potentata de influentele climatice continentale, specifice in Carpatii Orientali;
f. accesibilitatea culoarului Prahova-Timis ca ax transcarpatic nu este naturala (segmentul fiind ingust), ci amenajata destul de tarziu; pana la sfarsitul sec. al XVIII-lea circulatia majora folosea traseul antic, prin culoarul Bran-Rucar, abia de la sfarsitul sec. al XIX-lea fiind realizata o artera de circulatie de importanta nationala;
g. acceptarea limitei respective pe valea Prahovei si includerea gruparii Bucegilor in Carpatii Meridionali transforma Tara Barsei-Trei Scaune intr-o depresiune marginala, in timp ce ea este o mare depresiune interna, specifica in Carpatii Orientali, unde se inscrie in culoarul (ulucul) depresionar central.
Pentru argumentele mentionate, a doua pozitie este mai intemeiata si recomandabila. In acelasi timp, tinandu-se seama de masivitatea naturala a muntilor, de altitudinea lor, care depaseste in Bucegi 2500 m si de functionalitatea culoarului Prahova-Timis, intreaga grupare poate fi considerata o subregiune a Carpatilor Orientali care are caractere de tranzitie spre Carpatii Meridionali.
Intre limitele mentionate, Carpatii Orientali sunt diviziunea cea mai intinsa a Carpatilor romanesti, in care se inscriu cu 35.484 km2, reprezentand 51% din suprafata acestora.
2.1.1. Constitutia geologica si evolutia Carpatilor Orientali. Consecinte
Fundamentul Carpatilor Orientali, ca si al celorlalte regiuni carpatice , este constituit dintr-o masa de roci metamorfice, extrem de complicata, care a fost pusa in loc si transformata succesiv in cel putin trei mari cicluri orogenetice: ciclul prebaikalian (in precambrian), cand au fost metamorfozate cele mai vechi serii cristaline, cand metamorfismul a fost mai redus, formandu-se serii cristaline epimetamorfice, dintre care cea mai dezvoltata este cea de Tulghes (sisturi cloritoase, sericitoase, sericito-cloritoase, cuartite negre s.a., in care uneori cele mai dure sunt rocile verzi, tufogene, cu structura porfiroida), deosebit de importanta sub aspect economic, metamorfismul specific generand mineralizatii de Mn si sulfuri complexe; ciclul hercinic, cand metamorfismul a fost inca mai redus, caracteristic seriilor de Damuc si de Repedea (sisturi grafitoase, calcare cristaline s.a.). Acest soclu cristalin afloreaza numai in lungul partii centrale, de la frontiera de nord si pana in nordul M.Ciucului, mai spre sud avand numai o aparitie insulara, in partea vest - sud-vestica a M.Persani. Pe alocuri este strapuns de intruziuni magmatice, dintre care cea mai importanta este reprezentata de masivul sienitic de la Ditrau.
Incepand din triasic, in aria Carpatilor Orientali de astazi a inceput un nou ciclu de evolutie geosinclinala, care de fapt continua si care a fost marcat de repetate paroxisme orogenetice si de migrarea continua spre est a axului activ al geosinclinalului, pe seama bordurii Platformei Est-Europene. In acest geosinclinal, in triasic si jurasic, peste fundamentul cristalin, s-a depus o cuvertura sedimentara apreciabila ca volum, diferentiata insa petrografic, predominant neritica (conglomerate, gresii, dolomite, calcare recifale) in partea sa estica si predominant de mare mai adanca (marne, marnocalcare) in cea vestica. Depozitele triasic-jurasice, exondate si antrenate in orogenezele urmatoare, au fost in cea mai mare parte inlaturate prin denudatie, in special post-cretacic, cand axul cristalino-mezozoic era deja o arie montana rigida. Acum aceste depozite nu mai apar decat insular, intr-o serie de sinclinale (cuvete) cu pozitie marginala, inaltate ca efect al orogenezelor celor mai recente si conservandu-si altitudinea si datorita rezistentei induse de faciesul neritic unor roci: sinclinalul Raraului, al Haghimasului, al Bucegilor, al Pietrei Craiului etc.
Din cretacicul inferior, in fosa care se deplasa spre est a inceput depunerea unor sedimente sinorogene, in strate de grosimi variabile, denumite in ansamblu flis (conglomerate, gresii, marne, argile etc.), intr-o succesiune stransa si ritmica, dovedind o modificare ritmica si relativ rapida a conditiilor de sedimentare (o deosebita instabilitate tectonica).
In noul ciclu orogenetic, alpin, prima faza importanta a fost cea austrica, din cretacicul mijlociu. Ea a afectat cel mai puternic fundamentul cristalin si cuvertura sa sedimentara, producand sariaje de mare amploare, comparabile cu sariajul getic din Carpatii Meridionali: panza t r a n s i l v a n a, care sariaza spre est panza b u c o v i n i c a, la randul sau sariata peste unitatile tectonice cele mai vestice ale flisului, cea a f l i su l u i n e g r u si cea de C e a h l a u, conturate in fazele orogenetice de la sfarsitul cretacicului (cea subhercinica, din senonian si cea laramica, de la limita cretacic-paleogen). In orogeneza stirica veche (din burdigalian) unitatilor flisului li s-au adaugat cele de T e l e a j e n si de A u d i a (panza sisturilor negre), de asemenea sariate est-vest. Fazele stirica noua (din badenian) si moldava (din sarmatian) au fost deosebit de puternice in Carpatii Orientali, generand unitatile flisului de Ta r c a u si de V r a n c e a, prima, in pozitie vestica, acoperind-o pe distante apreciabile pe cea de a doua si ajungand frecvent pana la limita rasariteana a muntilor. De asemenea, in faza moldava unitatile flisului si intregul edificiu carpatic s-au deplasat din nou spre est, peste depozitele sedimentare din avanfosa (unitatea pericarpatica) si chiar peste o parte a marginii Platformei Est-Europene. Faza valaha (din romanian-pleistocen) a determinat o inaltare in bloc a Carpatilor Orientali care, desi inegala ca amploare, a stimulat puternic modelarea externa a muntilor in cuaternar. In timpul orogenezelor neozoice, pe flancul vestic al Carpatilor Orientali s-au produs importante miscari crustale, in lungul carora s-a manifestat o puternica activitate magmatica. Fenomenele au inceput din miocenul mediu si s-au continuat oarecum ritmic pana in pleistocenul mediu, generand la vest de axul cristalino-mezozoic o mare catena eruptiva. Aceasta este mai veche in partea sa central-nordica (unde in mare masura a fost inlaturata de eroziune, lasand numai un relief subvulcanic rezidual) si din ce in ce mai recenta spre nord-vest (badenian) si mai ales spre sud (sarmatian), unde eruptiile au continuat pana in pleistocenul mediu si unde aparatele vulcanice se pastreaza cel mai bine, fiind si cele mai inalte (peste 2.102 m).
Formarea catenei vulcanice si miscarile recente de scufundare a unor sectoare interne ale Carpatilor Orientali au generat un mare uluc depresionar intern, din Tara Maramuresului pana in tara Barsei, in care s-au instalat lacuri pliocen-pleistocene, prin colmatarea carora a rezultat un relief de adevarate campii aluvio-proluviale, de dimensiuni neobisnuit de mari pentru un lant montan.
Consecintele de natura geologica ale acestei evolutii complexe constau in dispunerea in fasii paralele a principalelor unitati tectono-structurale (catena eruptiva, ulucul depresionar central, axul cristalino-mezozoic, subunitatile flisului), cea mai larga dezvoltare a flisului din Carpati si o diversitate remarcabila a resurselor minerale, desi in rezerve uneori modeste (p e t r o l, g a z e n a t u r a l e, s i s t u r i b i t u m i n o a s e in depozitele oligocene ale flisului din partea de est a M.Tarcaului, din M.Oituz, partea de vest a M.Vrancei - Ghelinta, valea Moldovei - Gura Humorului, Frasin, Maramures - Sacele, M.Stanisoarei - Pipirig ; c a r b u n i s u p e r i o r i in rezerve mici la Codlea si Valcan, c a r b u n e b r u n in Depresiunea Comanesti, lignit de varsta pliocena in golful Baraolt si in apropiere de Sf.Gheorghe, in Tara Barsei-Trei Scaune, ca si in Tara Oasului, turba in ulucul depresionar - Poiana Stampei, Neagra Sarului, Remetea, Madaras-Ciuc; s a r e si s a r u r i de p o t a s iu in depozitele sedimentare salifere din flisul eocen - Costiui, Ocna Sugatag din Tara Maramuresului si miocen - Targul-Ocna ; m e t a l e n e f e r o a s e - cupru, plumb, zinc, argint, aur s.a. in muntii vulcanici - Oas-Gutai, Tibles, in M.Maramuresului - Toroiaga, in M. Rodnei - Rodna Veche, Valea Blaznei, in Obcina Mestecanisului - Fundul Moldovei, in sectorul Ostra - Lesul-Ursului - Barnar si in M.Giurgeului - Balan; m i n e r e u de f i e r - in cristalinul epimetamorfic din Obcina Mestecanis - Delnita, in aria de magmatite neogene din M.Harghita - Lueta ; b a r i t i n a, la Ostra , precum si o serie de roci sedimentare, vulcanice sau rezultate din alterarea rocilor vulcanice, utile in constructii sau pentru fabricarea materialelor de constructie, ca b a z a l t e - Toplita, Racos, a n d e z i t e - Bixad, Stinceni s.a., c a l c a r - Bicaz -Chei, Comarnic, Lespezi s.a., g r e s i i - Tarcau, Teliu s.a., c a o l i n - Leptes, Parva, Baile Harghita, h i d r o m i n e r a l i z a t i i, in special in aureola mofetica a catenei vulcanice).
Sub aspect geomorfologic, mai ales in consecinta evolutiei din perioadele geologice recente, Carpatii Orientali au relieful cel mai tanar prin comparatie cu celelalte regiuni montane, cu adaptarea cea mai clara a culmilor si vailor la structura substratului. De asemenea, ca efect al inaltarilor inegale impuse de orogeneza valaha, au altitudinile cele mai mari situate la extremitati - M.Rodnei in nord (2.303m) si M.Bucegi in sud-vest (2.505 m) - si arii mai coborate in partea central-sudica - bazinul Oituzului. Dezvoltarea larga a formatiunilor sedimentare, foarte variate sub aspect litologic, favorizeaza procese geomorfologice extrem de active, in special in aria de flis, care modifica uneori substantial si rapid morfologia versantilor, degradeaza invelisul vegetal si solurile, maresc excesiv debitele solide ale raurilor, uneori le bareaza si produc pagube materiale importante.
2.1.2. Relieful
Din punct de vedere morfometric, Carpatii Orientali se apropie cel mai mult de valorile medii din sectorul carpatic romanesc (Al.Rosu, 1973). Altitudinea medie este de aproximativ 1.000 m, fragmentarea orizontala evidentiaza interfluvii montane largi de aproximativ 600 m, iar combinatiile cele mai frecvente ale altitudinilor relative cu valorile inclinarii terenului sunt caracteristice unui relief cu energie[1] medie, in cea mai mare parte a muntilor, in ariile platourilor structurale slab fragmentate si sectoarelor longitudinale, largi, ale vailor, in sectoarele de vai transversale si ;o a r t e e n e r g i c in ariile de contact ale unor extreme altitudinale si in masivele pe suport litologic rezistent la modelare mecanica.
Factorul modelator principal al reliefului actual au fost si raman raurile, cele mai vechi efecte morfologice ale actiunii lor erozive pastrandu-se in suprafetele de nivelare, prezente in partea inalta a multor interfluvii montane. Fata de opiniile mai vechi (A.Nordon, 1933, T.Morariu, 1937 s.a.), literatura de specialitate din ultimele decenii (I.Sarcu, 1961,1971, N.Barbu, 1976) a demonstrat convingator ca tectogenezele miocene (in special stirice si moldave), deosebit de puternice in toti Carpatii si care in aria orientala au sariat fundamentul cristalin peste sedimentarul eocen si chiar miocen inferior (spre exemplu in sudul Tarii Maramuresului), au dezmembrat complet suprafata de nivelare post-laramica, incat cele mai inalte si mai vechi plaiuri de azi nu pot fi decat post-attice, corespunzand nivelului Rau-Ses. Denumit Cerbu (I.Sircu, 1961, 1971), acest nivel relativ neted a fost identificat la altitudini de 1500 m - 1750 m in M.Rodnei, in M.Giumalau, in M. Vrancei, M.Siriu, s.a. Mult mai larg este nivelul post-valah, dezvoltat la 1000 m - 1200 m, denumit Mestecanis (Predeal, Clabucete, Poiana Marului) si in care se inscriu majoritatea intefluviilor plane sau usor ondulate aflate la altitudini de 1000 m - 1200 m. Actuala retea de vai este destul de tanara, rezultat probabil al unor insemnate remanieri impuse de miscarile tectonice pliocen - cuaternare si de edificarea catenei vulcanice. Cele mai vechi urme ale activitatii eroziv-acumulative fluviale dateaza din sarmatian (C.Martiniuc, 1948, I.Donisa, 1968) si sunt reprezentate de importante depozite de pietrisuri si nisipuri de origine carpatica, situate in sectoare de debuseu in marea sarmatica ale unor paleorauri (care puteau fi precursorii Bistritei, Moldovei sau chiar Ozanei), orientate predominant spre est, conform inclinarii generale a versantului rasaritean al catenelor moldavidice. Continuarea tectonicii plicative in miocenul superior-pliocen si inaltarea puternica a Carpatilor in pliocen-cuaternar au accentuat orientarea longitudinala a unor importante sectoare de vale si astfel adaptarea la structura geologica. Raporturile evolutive stranse ale retelei de vai cu dispozitia stratelor si cu alcatuirea lor petrografica explica frecventa succesiunilor de sectoare largi, adevarate depresiuni de eroziune diferentiala, orientate longitudinal si sculptate in roci putin rezistente (Campulung Moldovenesc, pe valea Moldovei, "camplungul" Moldovitei s.a.) si sectoare inguste, orientate transversal, sculptate in roci dure (ingustarile-defileu de la Pojorata si Prisaca Dornei, pe Moldova, Zugreni si Straja, pe Bistrita s.a.). Pe vai, in special in sectoarele longitudinale, activitatea fluviala in principal acumulativa a creat sisteme bogate de terase, care dovedesc efectele stimulative puternice ale inaltarii tectonice din romanian-pleistocen. Chiar daca cele mai inalte (si cele mai vechi) nu se mai pot identifica decat fragmentar, uneori numai prin dispozitia interna si specificul morfometric/morfoscopic al depozitelor, ele demonstreaza vigoarea raurilor ca factori morfogenetici, capabili sa impuna in relieful montan actual complexe morfologice de insemnatate exceptionala pentru dinamica apelor, pedogeneza, habitat uman.
Relieful structural din Carpatii Orientali se imbina in mod strans cu cel de facies petrografic. In mod obisnuit masivele principale si altitudinile cele mai mari au drept suport structuri anticlinale cu roci dure in bolta, dar sunt foarte frecvente si inversiunile de relief, in special sinclinale inaltate constituite din roci rezistente - conglomerate cretacice (in masivele Bucegi, Ceahlau, Ciucas), gresie eocena de Tarcau (in M.Nemira, M.Penteleu), gresie oligocena de Kliwa (M.Siriu), calcare jurasice (in M.Rarau, M.Haghimas, in Piatra Craiului). Flancurile structurilor sinclinale inaltate sunt mari cueste montane, iar cutele-falii au asigurat formarea unor succesiuni de hog-back (in Obcinele Bucovinei, in M.Vrancei s.a.).
Relieful carstic are un grad mediu de raspandire, fiind mai reprezentativ in culoarul inalt Bran-Rucar, M.Bucegi, M.Haghimas, M.Rarau, sud-vestul M.Rodnei si pe suprafete mai restranse in M.Barsei, Munceii Tulghesului, sudul M.Giurgeu.
Relieful glaciar este destul de modest in Carpatii Orientali, pe care altitudinile nu prea mari i-au mentinut, in cea mai mare parte, sub limita zapezilor pleistocene persistente, limita probabil mai inalta si zapezi in cantitati mai reduse decat in Carpatii Meridionali, ca efect al influentelor climatice continentale. Complexe morfologice glaciare tipice sunt in M.Bucegi, M.Rodnei si destul de modeste in M.Maramuresului si in M.Calimani.Este, in schimb, larg raspandit relieful periglaciar, format in generatii succesive incepand din pleistocen si suprapunandu-se fostului domeniu glaciar. Crionivatia actuala interfereaza cu morfogeneza fluviala (in partea superioara a domeniului acesteia) si, sub forma efectelor sale morfologice cele mai ample, mantalele groase de grohotis stabilizat si trenele de grohotis activ, se implica puternic in procese geomorfologice de deplasare in masa. Raspandirea mare a rocilor gelive, ponderea mare a formatiunilor de flis, favorabile si prin structura si prin alcatuirea petrografica modelarii fluvio-denudationale explica abundenta reliefului din aceasta categorie genetica si prezenta sa aproape ubicua. El se grupeaza in complexe care diversifica si complica morfologia glaciara din unele sectoare inalte, produc convergente morfologice de tip glaciar la altitudini mai mici si reduc stabilitatea versantilor, in special in sectoarele puternic antropizate (despadurite, cu nivel freatic si unghi de taluz natural modificate etc).
2.1.3. Particularitatile climato-hidrice si fito-pedologice
Datorita orientarii lor meridiane (perpendiculare fata de directia predominanta a dinamicii atmosferice) si latimii destul de mari, Carpatii Orientali prezinta o asimetrie extrem de clara a etajarii conditiilor climatice si a efectelor hidrice, vegetale si pedologice ale acestora. Pe versantul vestic fagetele urca pana la altitudini mult mai mari, in M.Tiblesului ajungand pana la 1400 m (insotite de soluri brune) si in mod exceptional, in amestec cu coniferele, fagul ajunge la 1600 m, in timp ce pe versantul estic nu depaseste 1300 m. Pe acest versant, rasinoasele in amestec cu fagul coboara pana la limita muntilor (600 m), dar pe versantul opus nu apar nicaieri sub 1000 m. Exprimand aceeasi asimetrie de origine climatica, in structura padurilor de conifere de pe versantul vestic bradul, mai termofil, are o pondere mai mare decat pe versantul estic, unde verile sunt mai uscate, iernile mai reci, iar stratul de zapada dureaza mai mult, chiar daca precipitatiile sunt mai sarace (ca si solurile, spodice). La nivelul local al conditiilor climatice, extinderea mare a depresiunilor intramontane favorizeaza inversiuni termice frecvente, cu temperaturi coborate, extrem de severe in anotimpul rece, ceturi groase si durabile, brize de munte-vale si nori cumuliformi vara pe muntii din jur. Inversiuni corespunzatoare ale vegetatiei etaleaza molizi pana in partea cea mai joasa si palcuri de brazi si fagi pe rama (mai inalta) a depresiunilor, in apropierea sau deasupra plafonului de inversiune. Evapotranspiratia redusa si morfologia plana a unor mari sectoare din depresiuni au determinat un drenaj permanent deficitar, favorabil stagnarii apei meteorice sau provenite din izvoare, creandu-se astfel conditii pentru o pedogeneza hidromorfa si oligotrofa, in cele mai intinse mlastini de turba din tara.
In r e g i m u l scurgerii apelor se remarca torentialitatea indusa de regimul excesiv al precipitatiilor de pe versantul estic. Mai bogate (si mai uniforme) pe versantului vestic, acestea produc si o s c u r g e r e m e d i e s p e c i f i c a mai mare, cu valori de peste 13 l/s/km2, in timp ce in muntii de pe latura estica si sud-estica (spre exemplu in M.Vrancei) acestea se reduc la 10 si chiar 7 l/s/km2. Asimetria distributiei precipitatiilor se reflecta si in d e n s i t a t e a m e d i e a retelei hidrografice, care este de 0,7 - 0,9 km/km2 in vest si nord-vest si scade la 0,5 - 0,6 km/km2 in estul Carpatilor Orientali. Pe versantul transilvanean zapezile se topesc mai timpuriu, iar apele mici de iarna sunt mai abundente decat pe versantul moldovean. In aluviunile din sesuri si terase, ca si in alte depozite superficiale din lungul vailor se gasesc ape freatice abundente si extrem de mobile.
Dezvoltarea latitudinala apreciabila (aproximativ 320 km) si reducerea treptata a masivitatii de la nord (170 km latime) spre sud (90 km) introduc alte diferentieri ale climei, vegetatiei si solurilor, limitele etajelor si subetajelor urcand sensibil de la nord spre sud. Spre exemplu, in M.Vrancei padurea mixta de fag si molid urca pe alocuri pana la 1600 m, in timp ce in M.Rodnei nu depaseste 1300 m, situatie care corespunde unei diferente de 1,50 C a temperaturii medii anuale, la altitudini comparabile.
In ansamblul Carpatilor Orientali, variabilitatea climatica, altitudinea mai redusa decat in Carpatii Meridionali si suprafata mare au favorizat dezvoltarea celui mai mare areal forestier din tara si din aria montana (60% din fondul forestier al Carpatilor romanesti),in care s-a pastrat cel mai bine fauna spontana de mamifere si pasari de padure. De asemenea, in structura padurilor exista o pondere mult mai mare a rasinoaselor decat in celelalte regiuni carpatice, ceea ce a stimulat si cel mai mare volum al exploatarilor de material lemnos. In schimb, suprafata pajistilor alpine este mult mai redusa, multe pajisti din partea inalta fiind formatiuni secundare, create prin despadurire (in M.Vrancei, M.Ciucului, Obcinele Bucovinei, M.Bargau s.a). Din aceasta cauza si viata pastorala a fost si ramane mai redusa decat in Carpatii Meridionali, relativ mai caracteristica fiind numai in M.Rodnei si M.Calimani (unde urca turme ale localnicilor dar si ale unor oieri din Marginimea Sibiului), ca si in Bucegi (unde pe platoul inalt si pe culmile sudice vin turme ale sacelenilor si branenilor).
Cea mai mare parte a populatiei si asezarilor umane este concentrata in depresiuni si in vaile longitudinale largi, cu terase, unde conditiile de clima si sol au permis practicarea timpurie a agriculturii. Gradul de populare al plaiurilor inalte este mai redus decat in M.Apuseni. Favorabilitatea naturala pentru vetre de asezari si fertilitatea acceptabila a solurilor nu sunt insotite insa si de o accesibilitate la fel de mare pentru transporturi. Carpatii Orientali sunt si azi mai greu de traversat fata de celelalte regiuni carpatice, datorita paralelismului mai multor siruri de culmi. Trecerile cele mai usoare sunt in sectorul sudic, cu pasuri la altitudine mai mica (saua Vladenilor, in M.Persani, la 650 m, pasul Oituz la 865 m). In nord traversarea implica trecerea unei succesiuni de pasuri, mai inalte : Mestecanis (1099 m) si Tihuta (1227 m) pe soseaua Suceava - Bistrita, Pangarati (1256 m) si Bucin (1287 m) pe soseaua Piatra-Neamt - Targul Mures (cu parcurgerea cheilor Bicazului).Aceasta dificultate naturala explica si intarzierea dotarii sectorului nordic cu cai de comunicatie moderne, unele dintre ele fiind construite abia in perioada contemporana (spre exemplu, segmentul de cale ferata dintre Vatra Dornei si Ilva Mica, cel dintre Salva si Viseu s.a.).
Numeroasa si deosebit de densa, populatia din Carpatii Orientali este mai mozaicata sub aspect etnic fata de alte regiuni carpatice, datorita colonizarilor organizate de statul maghiar in sec. XII-XIII : sasii in Tara Barsei (in fata pasurilor Bran, Bratocea si Siriu), secuii in Trei Scaune (in fata pasului Oituz), in Ciuc (in fata pasului Ghimes) si in Giurgeu (in fata pasului Pangarati). Prezenta anterioara a romanilor pe teritoriile locuite azi de secui si pana de curand de sasi este demonstrata, pe langa dovezile arheologice, de existenta unei toponimii autohtone (Poiana, Lemnea, Bolovanis, Galbenu, Archita s.a.), ca si de influentele romanesti in obiceiuri, port, tip de casa si de poarta etc. (S.Opreanu, 1939). De asemenea, in M. Maramuresului, in Obcinele Bucovinei si in Tara Maramuresului au patruns, liber si treptat inainte de 1775, organizat apoi, sub administratia austriaca, ucraineni (ruteni, hutuli). In acelasi sector nordic au mai fost colonizati germani din Slovacia (zipseri) si polonezi.
Suprafata mai mare (35.484 km2), dezvoltarea larga a depresiunilor, orientarea retelei de vai s.a. au facut ca numarul intersectiilor naturale, cu valente urbigene sa fie mai mare decat in restul Carpatilor (asa sau format, spre exemplu, Brasovul, Vatra Dornei, Comanestii s.a). Viata urbana are de altfel inceputuri vechi, feudale, dezvoltandu-se mai intai Rodna, ca asezare miniera de la sfarsitul sec. XII, apoi Brasovul (1234), Sighetul (1334) iar spre sfarsitul sec. XIV - Piatra Neamt. Cu cele 38 de orase in perioada actuala, Carpatii Orientali prezinta o r e t e a urbana mai d e n s a decat cea nationala, in unele sectoare aproape sau chiar peste 90% din populatie traind in mediu urban (Tara Barsei, valea Prahovei, depresiunea Comanesti). Sunt insa si situatii in care pe arii destul de intinse nu exista orase si nici macar centre de revitalizare a retelei, care sa poata constitui nuclee urbane in devenire (spre exemplu, pe valea mijlocie a Bistritei, intre Bicaz si Vatra Dornei). Necesitati (si posibilitati reale) de indesire a retelei exista, ele reflectand gradul avansat de populare. Astfel se explica si faptul ca in aceasta ramura orientala se afla cele mai inalte orase din tara: Predeal (1040 m), Azuga (940 m), Busteni (890 m), Vlahita, Sinaia si Gheorgheni (850 m). Multe orase sunt noi, datorindu-si statutul urban i n d u s t r i a l i z a r i i (Balan, Comanesti, Zarnesti, Rasnov, Sacele), unele pastrand inca spre periferie o functionalitate a g r i c o l a (Toplita, Viseul-de-Sus). Spatiul relativ restrans in profilul transversal al vailor a impus uneori alungiri exagerate (Comanesti - 8-9 km).Majoritatea oraselor au avut timp de decenii un d i n a m i s m deosebit (Brasov, Piatra Neamt, Sacele, Miercurea-Ciuc, Gura Humorului etc.). Izolat au existat si orasele stagnante, datorita unui profil functional ingust, ca Slanic-Moldova (aproape exclusiv balnear), sau Cavnic (aproape exclusiv minier), contrastand cu altele, tot de talie mica, dar care au facut eforturi de diversificare a activitatii (Sangeorz, specializat in valorificarea apelor minerale si Nehoiu, specializat in industrializarea lemnului, ambele adaugand insa in profilul activitatilor economice si unitati ale industriei textile). De asemenea, d i v e r s i f i c a r e a activitatilor economice a fost impulsionata de abundenta a p e l o r m i n e r a l e, care au creat conditii pentru dezvoltarea celor mai numeroase statiuni balneare din tara: Vatra Dornei, Borsec, Tusnad-Bai, Malnas, Covasna., Bodoc, Zizin, Slanic-Bai, Sangeorz-Bai s.a.
Pe fondul unei locuiri rurale cu caracter p e r m a n e n t, unele arii depresionare mai izolate au asigurat o capacitate mai mare de rezistenta autarhica taranimii libere - spre exemplu in ocolul Campulungului. Din acest ocol, ca si din Bargau, a fost populata (relativ tarziu) depresiunea mai inalta si mai rece a Dornelor. Multe sate de pe versantul estic, in special in bazinul Trotusului si pe Valea Bistritei cuprind o insemnata proportie de populatie originara din Transilvania. E x p l o a t a r e a f o r e s t i e r a a contribuit la umanizarea Carpatilor Orientali intr-o masura mai mare decat in alte regiuni carpatice, creandu-se la inceput asezari temporare care, cu timpul, au devenit permanente (Sesuri, pe Bistrita Aurie, Scutaru, pe Casin, Tarcau s.a.). Fabricile de cherestea si-au format, de asemenea, colonii muncitoresti proprii : Vaduri, pe Bistrita, Comandau, pe Basca mare s.a. Carpatii Orientali au avut si cel mai intens plutarit (pe Bistrita, Dorna, Negrisoara, Neagra Sarului, Vaser, Mures) si sate de plutasi specializati, cum sunt cele dintre Vatra Dornei si Brosteni. C o n s t r u c t i i l e h i d r o e n e r g e t i c e au modificat mai puternic decat in alte arii montane reteaua de asezari, numai prin amenajarea lacului Izvorul Muntelui fiind necesara stramutarea a 14.000 persoane. In ceea ce priveste pozitia vetrelor, plafonul asezarilor de vale ajunge la 1.100 m pe Bistrita Aurie si la 1.200 m pe Basca. Cele mai multe astfel de sate sunt d i s o c i a t e, bine adaptate la relief si caracteristice tuturor vailor din partea central-estica, Suceava, Moldova, Moldovita, Bistrita, Trotus etc. Exista insa sate de tip disociat si in sectorul nordic, mai fragmentat al depresiunii Giurgeului, ca si in depresiunea Intorsurii Buzaului. Desi mai putin caracteristice, exista si a s e z a r i de p l a i, care urca destul de sus, la peste 1.400 m in Obcinele Bucovinei, 1.365 m in M.Bargaului, 1.350 m in culoarul Bran-Rucar, 1.300 m pe marginea depresiunii Dragoiasa etc. Acestea sunt asezari d i s p e r s a t e cu gospodarii risipite, relativ recente si provin, in general, din roiri. Pe langa locatiile mentionate, mai pot fi intalnite in M.Ciucului, la izvoarele Trotusului, in bazinul Damucului. In depresiuni, sate risipite sunt doar in Tara Dornelor. Sunt asezari mici, cu mai putin de 500 locuitori. In depresiunile intramontane din culoarul central predomina insa satul de tip a d u n a t, tipic pentru Tara Barsei-Trei Scaune, Ciuc, sectorul central-sudic al Giurgeului si pentru partea vestica a Tarii Maramuresului (valea Izei). Acestea sunt de regula si satele cele mai mari, cu mai mult de 1.500 locuitori, uneori depasind 3.000, ca Harman (3.749 loc.) si Prejmer (4.841 loc.) in Tara Barsei, Joseni (5.406 loc.) si Ditrau (6.078 loc.) in Giurgeu, Moisei, in Tara Maramuresului (8.961 loc.), Poienile-de-sub-Munte (10.561 loc.), in M. Maramuresului etc.
La recensamantul din 1992, in Carpatii Orientali traia o populatie de 1.986.752 locuitori, generand o densitate de 56 loc./km2, absolut neobisnuita in ariile montane europene. Valorile m a x i m e sunt caracteristice pentru depresiunile care au imbinat o industrie dezvoltata si diversificata cu o agricultura intensiva, Tara Barsei-Trei Scaune si Comanesti, cu peste 150 loc./km2. Densitatile cele mai m i c i corespund masivelor montane bine impadurite, lipsite de vai largi si depresiuni, ca M.Calimani, M.Gurghiu-Harghita, M.Vrancei, M.Leaota (sub 20 sau chiar sub 10 loc./km2). Dinamica actuala a populatiei confirma Carpatilor Orientali mentinerea calitatii de arie de c r e s t e r e, chiar daca mai lenta in ultimii ani, in contrast puternic cu alte arii din tara si de pe continent. Cea mai rapida crestere a populatiei s-a produs in zona de influenta a Brasovului, pe valea Trotusului, pe valea Bistritei intre Bicaz si Piatra Neamt, in zonele miniere Ostra si Baia Sprie-Cavnic. Au existat in ultimii ani reducerea ritmului exploatarilor miniere determina stagnari sau reduceri ale numarului populatiei, uneori in foste arii de crestere (Ostra, Balan). Datorita bilantului demografic permanent pozitiv, unele sectoare marcheaza insa in continuare cresteri, chiar pe fondul unor deficite migratorii (Tara Oasului, M.Bargaului ). In ceea ce priveste miscarea m e c a n i c a , in perioadele trecute au fost foarte caracteristice migratiile temporare pentru munca, mai ales din depresiunile dens populate ale Maramuresului si Oasului, pentru exploatari forestiere si pentru cosit, migratii care, in forme atenuate, se mai mentin si astazi.
Sub aspectul activitatilor economice, Carpatii Orientali se evidentiaza printr-un nivel al industrializarii superior chiar celui al urbanizarii, pe de o parte deoarece numeroase unitati industriale mici au fost dispersate in aria rurala, iar pe de alta pentru ca o buna parte din populatia care lucreaza in industria din orase locuieste, de fapt, in sate. In deceniile trecute, cu o populatie care reprezenta 10% din totalul national, in Carpatii Orientali se realiza 11% din productia industriala a tarii. Spre deosebire de regiunile extracarpatice, in special cele de campie, cele mai caracteristice ramuri industriale sunt cele bazate pe resurse proprii de materii prime si energie.
In industria electro-energetica predomina hidrocentralele, construite pe Bistrita (Stejaru, Pangarati, Vaduri si Batca Doamnei), Ialomita (Dobresti, Moroieni si Scropoasa), sau amenajate in barajele lacurilor de alimentare cu apa: Paltinu pe Doftana, Poiana Uzului pe Uz, lacurile de pe Tarlung si de pe Firiza, de la Maneciu pe Teleajen ; noi hidrocentrale sunt in constructie pe Buzau la Siriu si Nehoiasu, pe Dambovita la Dragoslavele, pe Colibita si pe Bistrita mijlocie la Borca si Poiana Teiului. Termocentralele sunt mici, cea mai importanta fiind la Comanesti si functionand cu carbune local.
Foarte insemnata este in Carpatii Orientali industria lemnului, sustinuta de cele mai mari exploatari forestiere din tara, prin care se obtin anual aproximativ 7.000.000 m3 lemn, in special de rasinoase. Foarte multe fabrici de cherestea se insiruie si astazi pe vai, desi multe unitati s-au desfiintat prin concentrarea productiei, mai ales pe vaile Bistritei (Vatra Dornei, Tarcau, Piatra Neamt), Moldovei (Frasin, Gura Humorului), Trotusului (Lunca-de-Jos, Agas) si Viseului (Viseul-de-Sus, Borsa). Acestora li s-au adaugat mari combinate de industrializare a lemnului, in care pe langa c h e r e s t e a se produc si p l a c i a g l o m e r a t e, p l a c i f i b r o - l e m n o a s e, m o b i l a etc., la Sighet, Galautas, Comanesti, Covasna. Fabrici de mobila de calitate functioneaza la Campulung Moldovenesc, Targul Secuiesc, Brasov, Ghimbav, Codlea, Gheorgheni, Nehoiu, Miercurea-Ciuc, Ditrau s.a. Este bine reprezentata si industria c e l u l o z e i si a h a r t i e I, cu unitatile de la Busteni, Zarnesti, Prundul Bargaului, Ghimbav. Mai recent s-a realizat o instalatie de obtinere a u l e i u r i l o r e t e r i c e din cetina, la Pangarati, iar la Sadova a functionat o instalatie de recuperare, sortare si uscare a semintelor de conifere, extrem de cautate pe piata externa.
Industria materialelor de constructie produce mari cantitati de c i m e n t si v a r, gruparea de la Bicaz-Tasca avand cea mai mare capacitate din tara (4.000.000 t/an) si intrand in ultimii ani sub administratia concernului Lafarge, angajat si in importante actiuni de retehnologizare, orientate spre confinarea la sursa a emisiilor de pulberi, care in perioada anterioara au avut un puternic si complex impact negativ. Gruparea este urmata de capacitatile de la Comarnic si Brasov. Mici instalatii traditionale de producere a varului se pastreaza inca pe valea Bicazului si la poala Raraului. Argilele refractare sunt valorificate pentru producerea c a r a m i z i l o r r e f r a c t a r e in Tara Barsei si in jurul sau, la Brasov, Cristian, Azuga si Comarnic. Pietrisul din glacisurile piemontane ale depresiunii Tara Barsei-Trei Scaune se valorifica intr-o mare intreprindere de p r e f a b r i c a t e din b e t o n, la Brasov. Dintre fabricile de c a r a m i d a si t i g l a , cea mai cunoscuta este cea de la Feldioara.
In metalurgia neferoaselor nu functioneaza decat prima treapta tehnologica, aceea a concentrarii minereurilor in numeroase instalatii de flotatie, construite in apropierea minelor, la Balan, Tarnita, Fundul Moldovei, Baia Borsa, Baiut, Baia Sprie, Herja, Cavnic s.a. Concentratele sunt trimise apoi pentru industrializare finala in alte unitati din tara sau se exporta.
Petrolul extras se rafineaza la Darmanesti (rafinaria are o capacitate totala de 700.000 t/an) si la Brasov. Industria chimica este destul de modesta : se produc coloranti la Codlea (initial pe seama carbunelui local), mase plastice la Rasnov, articole de cauciuc si din mase plastice, la Brasov, Gura Humorului, Sfantul Gheorghe), medicamente din plante la Pangarati s.a.
Destul de restransa este si siderurgia, initiata prin uzina de fonta de la Vlahita (acum inchisa) si reprezentata prin mici otelarii si turnatorii de fonta care functioneaza pe langa intreprinderile mecanice din Brasov, Gheorgheni s.a. La Ferneziu functioneaza o instalatie de bioxid de mangan electrolitic, obtinut pe baza minereului din bazinul Dornelor iar Baia Sprie este singurul centru de separare a wolframului din tara. Pe langa acestea, marea cariera de dolomite cristaline de la Izvorul Muresului asigura centrelor siderurgice din tara mari cantitati de fondant.
In industria textila este deosebit de caracteristica industria l a n i i, dezvoltata in gruparea Brasovului, initial pe seama oieritului traditional (la Brasov, Lunca Calnicului, Covasna, Ghimbav, Azuga. Cultura i n u l u i alimenta mai bine in deceniile trecute topitoriile de la Joseni si Reci, precum si intreprinderile integrate de filatura si tesatura de la Gheorgheni si Negresti-Oas.
Celelalte ramuri industriale s-au dezvoltat mai mult in functie de traditia mestesugareasca, de calificarea fortei de munca, precum si de linia politica a distributiei spatiale mai omogene a productiei industriale. Primul loc in cadrul acestei categorii revine industriei c o n s t r u c t i i l o r de m a s i n i si a p r e l u c r a r i i m e t a l e l o r, cu cel mai vechi si mai important centru (al doilea dupa capitala) la Brasov. Acolo se produc tractoare (unitatea asigura 87% din productia nationala), camioane, rulmenti, utilaj industrial, material rulant, produse electronice si de mecanica fina, suruburi etc. Centre mai mici sunt Ghimbav (pentru elicoptere, avioane usoare, planoare), Tohan (motorete si biciclete), Sinaia (pompe de injectie), Sacele (echipament electric pentru autovehicule), Rasnov (scule), Sfantul Gheorghe (piese auto), Miercurea-Ciuc (tractoare pe senile), Targul Secuiesc si Sighet (suruburi), Piatra Neamt (utilaj agricol) etc., multe dintre ele aflandu-se in stranse relatii tehnologice cu industria brasoveana, sau derivand din descentralizarea unitatilor industriale din Brasov. Cele mai recente unitati au fost cele de la Gheorgheni, producatoare de piese turnate pentru masini-unelte si de la Bogdan-Voda, care avea 1000 locuri de munca pentru producerea de electromotoare. La Vatra Dornei functioneaza intreprinderi specializate in reparatii de utilaj minier si forestier. Urmeaza, in aceeasi categorie de motivatie functionala, acele ramuri ale industriei t e x t i l e care folosesc pentru tesaturi fire sintetice (spre exemplu, fabrica de stofe pentru mobila din Gheorgheni), bumbac din import (tesatoriile si filaturile din Miercurea-Ciuc, Sfantul Gheorghe, Gura Humorului si Campulung Moldovenesc), fire diverse pentru tricotaje (la Brasov, Piatra Neamt, Sighet, Negresti-Oas, Nehoiu, Sangeorz-Bai), sau tesaturi pentru confectii (Targul Secuiesc, Miercurea-Ciuc, Sighet etc.).
In toata perioada postbelica, cu exceptia ultimilor ani, agricultura a avut in Carpatii Orientali o pozitie secundara fata de industrie, dar o proportie insemnata a populatiei active a fost permanent antrenata in activitati agricole, capabile sa absoarba multa forta de munca si sa acopere in mod traditional o buna parte a necesitatilor de consum. Structural, se evidentiaza trei tipuri de agricultura. Primul, este cel cu predominanta neta a z o o t e h n i e i, in care cultura plantelor este neinsemnata. Se cresc in special bovine si ovine, dar pe alocuri se mentin si efective importante da cabaline, extrem de necesare in mica gospodarie taraneasca, pentru lucrarile agricole si pentru transportul pe drumuri grele. In Obcinele Bucovinei, unde functioneaza si herghelia de la Lucina, se inregistreaza cea mai mare densitate a cabalinelor din tara. O astfel de agricultura se practica in sectorul estic al Tarii Maramuresului, in Tara Dornelor, pe vaile Sucevei, Moldovei, Bistritei, Trotusului s.a. Pe seama materiei prime de origine animala functioneaza fabricile de produse lactate de la Vatra Dornei, Campulung Moldovenesc, Sighet, Viseul-de-Sus, Baraolt, Remetea, Brasov s.a. si cele de produse din carne de la Piatra Neamt, Brasov, Sinaia s.a. Pieile sunt mai slab valorificate, capacitati de prelucrare mentionabile fiind numai la Campulung Moldovenesc, Toplita si Brasov. Pe suprafete mici se cultiva cartof, plante furajere (trifoi), secara si ovaz. La altitudini mai mici patrunde si porumbul, uneori acoperind pana la 60% din putinul teren arabil (pe valea mijlocie a Bistritei). In cadrul celui de al doilea tip de agricultura zootehnia continua sa se mentina pe primul loc, dar are o pondere insemnata si c u l t u r a p l a n t e l o r. In cresterea animalelor se inregistreaza o proportie mai mare a porcinelor, pe langa bovine si ovine, ca urmare a cresterii ponderii furajarii cu plante cultivate. Culturile, pe suprafete mult mai mari, sunt dominate tot de cartof si plante furajere, dar se adauga destul de mult grau, orz, sfecla de zahar, in. Acest tip de agricultura este caracteristic marilor depresiuni din partea central-sudica (Tara Barsei-Trei Scaune, Ciuc). Cerealele produse alimenteaza industria moraritului si panificatiei de la Brasov, cea a berii de la Brasov, Ozun, Azuga etc. Sfecla de zahar se prelucreaza la fabrica de zahar de la Bod, iar pe baza acestuia functioneaza industria produselor zaharoase de la Brasov. Cartoful este materia prima pentru fabricile de spirt si amidon de la Targul Secuiesc, Sansimion si Ozun. Pentru al treilea tip de agricultura este caracteristica ponderea comparabila a z o o t e h n i e i, c u l t u r i i p l a n t e l o r de c a m p si p o m i c u l t u r i i. Acest tip este caracteristic pentru partea vestica, mai joasa si mai calda, a Tarii Maramuresului, ca si pentru Tara Oasului. La Sighet functioneaza si principala unitate de semi-conservare a fructelor din Carpatii Orientali.
Ca pretutindeni, dar mai ales ca pentru o arie montana, transporturile au o insemnatate deosebita. Legaturile la distanta sunt asigurate in primul rand de calea ferata, care este reprezentata prin patru artere transcarpatice (Salva - Viseu - Sighet, Paltinoasa - Ilva Mica, Targul Ocna - Ciceu si Comarnic - Brasov) si de o artera longitudinala (Brasov - Miercurea-Ciuc - Toplita - Deda). Reteaua de cai ferate fiind destul de rara, legaturile transcarpatice sunt completate de sosele. Prin specificul lor acestea urca la altitudini mai mari si admit pante mult mai accentuate, spre exemplu, Negresti-Oas - Sighet (peste pasul Huta, 587 m), Baia Mare - Sighet (peste pasul Gutai, 987 m), Campulung Moldovenesc - Radauti (peste pasul Trei Movile, 1.040 m si pasul Ciumarna, 1.100 m), Vatra Dornei - Sighet (peste pasul Prislop, 1.416 m), Vatra Dornei - Bistrita (peste pasul Tihuta, 1.227 m), Targul Neamt - Toplita (peste pasul Patru-Voda, 900 m si pasul Sarmas, 1.105 m), Bicaz - Gheorgheni - Sovata (peste pasul Pangarati, 1.256 m si pasul Bucin, 1.287 m), Miercurea-Ciuc - Odorheiul Secuiesc (peste pasul Vlahita, 985 m), Targul Secuiesc - Onesti (peste pasul Oituz, 816 m), Brasov - Campulung (prin culoarul inalt Bran Rucar, 1.290 m), Sacele - Valenii-de-Munte (peste pasul Bratocea, 1.272 m).
Valorificarea turistica si balneara a potentialului natural (peisaj, izvoare minerale, climat) este foarte inegala. Exista arii cu o infrastructura adecvata, capabile sa atraga fluxuri turistice importante (M.Bucegi, valea Prahovei, M.Barsei, valea superioara a Oltului), arii cu un grad mediu de dotare (M.Ceahlau, valea Bicazului, M.Rodnei, M.Gutai, M.Harghita), dar si arii intinse aproape necunoscute pentru turism (M.Calimani. M.Maramuresului, M.Tarcau s.a.).
2.1.5. Unitati spatiale
Avand in vedere consecintele evolutiei geologice si paleogeografice a Carpatilor Orientali, definirea principalelor subunitati se poate realiza prin aplicarea criteriului morfostructural. Cu argumentarea anterioara a apartenentei gruparii montane a Bucegilor, personalitatea geografica a marilor morfostructuri este exprimata concret prin cinci subunitati, aproape integral paralele, orientate NNV-SSE : Muntii axului cristalino-mezozoic, Muntii flisului, Muntii vulcanici, Ulucul depresionar central, Gruparea montana cu caracter de tranzitie spre Carpatii Meridionali (a Bucegilor) .
Catena centrala, care se desfasoara intre valea Tisei si valea paraului Sercaia, constituie o subunitate discontinua, intrerupta in partea sa central-sudica de avansarea spre est a muntilor vulcanici. Astfel, intre izvoarele Trotusului si defileul Oltului de la Racos fundamentul cristalin si, probabil, invelisul sau de sedimente mezozoice sunt fracturate, scufundate si acoperite de magmatitele pliocen-pleistocene ale M.Harghita. Intreruperea produce astfel doua sectoare montane foarte inegale. Primul este situat intre valea Tisei si izvoarele Trotusului, ingustandu-se treptat spre sud si cuprinzand M.Maramuresului, M.Rodnei, M.Bistritei Aurii, M.Bistritei Mijlocii, M.Giurgeu, M. Rarau si M.Haghimas. Al doilea constituie extremitatea sud-vestica si este reprezentat prin M.Persani.
In substratul g e o l o g i c soclul cristalin vechi afloreaza frecvent, datorita activarii puternice a modelarii externe de catre orogenezele alpine, prin care cea mai mare parte a invelisului sedimentar mezozoic a fost inlaturata. Fragmentar, sub forma de lambouri si petece (de acoperire), frecvent in pozitie sinclinala, acesta se mai pastreaza pe marginea estica a axului (sinclinalul Raraului, sinclinalul Haghimasului s.a.). O parte din aceasta cuvertura de sedimente are dispunere anormala, fiind de fapt un rest al panzei transilvane. Litologic este constituita din calcare triasic-jurasice si conglomerate cretacice, care au indus formarea unui relief mult mai variat decat cel de pe roci cristaline, masiv, greoi, monoton, cu exceptia sectoarelor modelate glaciar.
Ca in cea mai mare parte a Carpatilor Orientali, r e l i e f u l muntilor cristalino-mezozoici se prezinta sub forma unor culmi paralele, orientate conform structurii de ansamblu, NNV-SSE, desi adaptarea la structura este mai putin evidenta decat in subunitatea de flis. Datorita efectelor puternice ale orogenezelor alpine, cel mai vechi relief de modelare ciclica este nivelul post-attic Cerbu, pastrat fragmentar, pe suprafete nu prea mari ; nivelul post-romanian, Mestecanis, este mult mai larg dezvoltat, in el inscriindu-se majoritatea interfluviilor montane cu altitudinea de 1.100 m - 1.200 m. In neogen si cuaternar muntii acestia au fost fracturati si reintineriti prin inaltari puternice, ceea ce le-a creat un aspect de masive-blocuri, antrenate inegal in cele mai recente miscari de inaltare, fapt care explica diferentele mari de altitudine dintre M.Rodnei, care depasesc 2.000 m si aproape toti ceilalti munti (1.500 m - 1.900 m), M.Persani ramanand chiar sub 1.300 m. Acest ecart altitudinal destul de mare genereaza diferentierile c l i m a t o -h i d r i c e corespunzatoare, cu toate consecintele lor asupra modelarii reliefului, invelisului vegetal si solurilor. Caracteristici morfologice si vegetale alpine se realizeaza numai in M.Rodnei. In rest predomina un peisaj de munti mijlocii sau chiar mici, care se mentin in cea mai mare parte la nivelul etajului forestier.
Muntii Maramuresului , ca unitate naturala, depasesc spre nord frontiera nationala, continuandu-se pana la culoarul format de vaile Tisei, Tisei Albe si Ceremusului Negru. In sud-vest trec gradat spre partea estica, mai inalta, a Tarii Maramuresului. In sud si sud-est se intind pana la pasul Prislop si valea Bistritei Aurii, invecinandu-se cu M.Rodnei si M.Suhard, iar spre est valea Tibaului ii separa de Culmea Tapului.
O r o g r a f i c, au aspectul unui arc de cerc larg, orientat spre sud-vest, care se desfasoara intre confluenta Viseului cu Tisa si confluenta Tibaului cu Bistrita. Culmea principala se inalta pana la 1.937 m in varful Pop Ivan si trimite prelungiri radiare spre sud-vest, separate de afluentii de pe dreapta ai Viseului, uneori mai inalte. Dintre acestea, cele mai importante sunt culmea Farcaului (1.957 m), situata intre vaile Repedea si Ruscova, culmea Bardaului (intre vaile Ruscovei si Vaserului), culmea Toroiaga (intre vaile Vaser si Tasla) si culmea Cearcanu (intre Tasla si pasul Prislop).
C o n s t i t u t i a g e o l o g i c a foarte variata a M.Maramuresului a generat un r e l i e f diferit. Corespunzator aflorimentelor fundamentului cristalin mai dur s-au format culmi greoaie, masive, pe gnaisele, micasisturile, amfibolitele, cuartitele seriilor cristaline mezo-metamorfice, dispuse intr-o coarda ce subintinde arcul de cerc - in Pop Ivan, in bazinul mijlociu al Vaserului s.a., culmi mai scunde si versanti cu dinamica activa pe cristalinul epimetamorfic, predominant in fundamentul M.Maramuresului, ca si pe rocile mai putin rezistente din cuvertura sedimentara a panzelor transilvana si bucovinice. Tectonica de inaltare a stimulat puternic modelarea fluviala, astfel incat raurile si-au impins obarsiile spre NE, traversand aceasta bara cristalina.
Dupa I.Sarcu, intre 1.600 m - 1.800 m culmile montane reprezinta fragmente ale suprafetei de nivelare Cerbu, a carei varsta post-stirica (post-attica) este demonstrata de faptul ca in M.Cearcanu ea sectioneaza, la acelasi nivel, atat sedimentarul paleogen cat si cristalinul care sariaza depozitele respective. Suprafata de nivelare Mestecanis, la 1.200 m, este mai putin clara. Au rezistat foarte bine modelarii externe rocile mezo-metamorfice, ca si o serie de roci magmatice, de varste diferite, cele mai vechi fiind niste bazalte si dolerite triasice din sedimentarul transilvan (sincrone celor din sectorul montan mehedintean si din vestul M.Metaliferi), iar cele mai noi, andezite si diorite neogene, antrenand o mineralogeneza de tip hidrotermal (sulfuri complexe) si hidromineralizatii predominant carbogazoase. Primele au conservat altitudinea maxima din M.Maramuresului (1.957 m), in culmea cu profil bine marcat Farcau-Mihailec. Celorlalte le corespund cateva corpuri subvulcanice, dintre care cel mai important este cupola masiva Toroiaga, cu zacamintele de la Burloaia si Baia Borsa, cu roci de constructie si izvoarele carbogazoase, bicarbonatate, feruginoase, cloro-sodice, calcice Suligu, Lostun, s.a., pe valea Vaserului, Casla, Vinisoru, s.a., pe vaile Casla si Secu. Acelasi reflex petrografic este caracteristic si pe vaile raurilor, sectionarea cristalinului mezo-metamorfic generand sectoare de chei salbatice (spre exemplu pe valea mijlocie a Vaserului), iar rocile slab rezistente lasand loc unor largiri depresionare, tipica fiind cea de la Poienile-de-sub-Munte, pe Ruscova, intr-o prelungire a flisului paleogen. Dispozitia stratelor in complexele sedimentare, ca si stratificatiile cristalinului, au generat versanti cuestiformi si abrupturi structurale, cele mai cunoscute fiind in M.Cearcanu (Cearcanu, Podul Cearcanului, Comanul). Sub efectul conditiilor climatice din pleistocen, modelarea glaciara si periglaciara a creat circuri simple (in Farcau) si chiar complexe de circuri (Pietrosul Bardaului), uneori mai greu identificabile, datorita convergentelor morfologice induse de eficacitatea proceselor de crio-nivatie subactuala si actuala, ca si de disponibilitatea scoartelor de alterare (de pe cristalinul epimetamorfic si de pe sedimentarul de flis) pentru procese de deplasare in masa. Se considera ca alunecarile de teren de mare amploare, partial stabilizate sub padure, au fost declansate in conditii periglaciare pleistocene.
C l i m a este aspra, cu ierni lungi de peste o jumatate de an si cu zapezi abundente, corespunzatoare unor valori medii multianuale ale precipitatiilor care depasesc 1.000 mm in depresiuni, iar pe culmi sunt de peste 1.400 mm, asigurand a p e l o r curgatoare o alimentare permanenta si debite mari, uneori exceptionale, ca reflex al potentarii reciproce a influentelor climatice atlantice si boreale. In cuvetele de origine glaciara si nivala s-au acumulat apele unor lacuri (Taul Vindirelului, in Mihailec, Taurile Bardaului). Hidromineralizatiile generate de vulcanism se combina cu tipuri hidrochimice dominate de prezenta fierului, in cristalin, a sulfului in unele sedimente oligocene s.a. Corespunzator conditiilor climatice, muntii sunt acoperiti aproape integral de o v e g e t a t i e forestiera. Padurile de conifere (cu molid, brad, zada si tisa), dominante in partea nord-estica, se amesteca pe latura sud-vestica, mai scunda, cu fag, care urca dinspre Tara Maramuresului uneori pana la 1.360 m. In partea inalta a tuturor culmilor care depasesc 1.650 m - 1.700 m se dezvolta un complex vegetal subalpin, cu tufarisuri de jneapan, ienupar, smardar, arin de munte. Poienirile, mai restranse decat in alti munti, s-au facut insa mai ales la acest nivel subalpin, ca si spre contactul cu Tara Maramuresului si pe valea Ruscovei. La adapostul masivelor forestiere f a u n a este mult mai bine pastrata decat in alte sectoare montane, desi prin vanat abuziv au fost exterminate bovideele mari (ultimul exemplar de zimbru a fost vanat in 1852 pe valea Tibaului), capra neagra s.a. Sunt insa numeroase exemplare de urs, lup, cerb, ras, mistret, iar dintre pasari sunt destul de bine reprezentate tetraonidele. In rezervatia naturala Cornul Nedeii - Ciungii Balasinii (480 ha) este protejat cel mai mare efectiv de cocos-de-mesteacan din tara. Spre obarsiile paraielor sunt inca multi pastravi iar pe cursurile superioare ale Viseului, Vaserului si Ruscovei a rezistat, in mod spontan, lostrita. Fata de caracteristicile pedologice generale ale ariei montane, in tipologia si distributia spatiala a solurilor se remarca (Secu, Cr., 1998) prezenta unor rendzine cambice si litice (pe aflorimente carbonatice, mai sus de 900 m, in Podul Cearcanului s.a.), a andosolurilor (formate sub vegetatie subalpina si frecvente la altitudini de peste 1.700 m in Toroiaga, Piciorul Caprei s.a.), precum si forme specifice de poluare/degradare a solului (datorate unor pulberi din halde, deseuri din prelucrarea primara a lemnului, despaduriri abuzive care reactiveaza mase de grohotis s.a.).
U m a n i z a r e a este mai putin intensa. In M.Maramuresului sunt numai trei asezari permanente, dintre care una foarte noua (colonia miniera de la Baia Borsa). In Poienile-de-sub-Munte si la Repedea, sate de vale, localnicii sunt ruteni. Relativa izolare, specificul etnic/religios si ocupatiile de baza explica si comportamentul demografic intens natalist, satele mentionate (in special primul) avand o populatie extrem de numeroasa. Activitatile economice traditionale, predominante si astazi, sunt silvo-zootehnice. S-a exploatat si se exploateaza inca mult lemn, transportat pe cai ferate inguste in bazinul Vaserului (odinioara prin flotatie) si cu mijloace auto pe valea Ruscovei. In zootehnie, initial oieritul a fost predominant, ulterior trecandu-se la cresterea preferentiala a bovinelor. Cele mai recente activitati economice sunt exploatarea minereurilor neferoase din M.Toroiaga (Baia Borsa-Burloaia si Noviciori) si a andezitelor, minelor asociindu-li-se si instalatiile de preparare (concentrare) de la Baia Borsa. Lucrarile de amenajare si exploatare (constructii de drumuri, haldare, constructii de locuinte, amenajarea iazurilor de decantare etc., ca si despaduririle mai intense din ultimii ani, au provocat degradari ale versantilor, fenomene de poluare a apelor de suprafata si freatice etc. Potentialul turistic natural al M.Maramuresului este foarte mare, dar insuficienta retelei de drumuri si a capacitatilor de cazare (exista un singur camping, de mici dimensiuni, la Poienile-de-sub-Munte) fac ca acesti munti sa fie foarte putin cunoscuti.
Masivul Rodnei este un puternic horst cristalin, asimetric, orientat oblic fata de directia generala a liniilor structurale din Carpatii Orientali si care a evoluat in cadrul unei retele de fracturi profunde. Cele mai importante dintre acestea sunt falia Dragos-Voda, in nord si falia Somesului Mare, in sud, in lungul carora M.Rodnei domina Tara Maramuresului si contacteaza gradat Dealurile Nasaudului. Dislocatii tectonice corespund si limitelor de vest (valea Salautei-pasul Setref-Valea Carelor), spre M.Tiblesului si de est (valea superioara a Viseului-pasul Prislop-valea superioara a Bistritei Aurii-pasul Rotunda), spre M.Maramuresului si M.Suhard, ale masivului.
O r o g r a f i c, masivul se prezinta sub forma unei culmi principale de aproximativ 50 km, care intrerupe marele uluc depresionar central. Culmea este marcata de varfuri care nu coboara sub 2.000 m (Rebra, Puzdrele, Galati, Gargalau, Varful Laptelui,Inau, Varful Omului), mai inalta totusi in NE fata de SV, alungita pe directie est-vest, sinuoasa si asimetrica, din care se orienteaza spre nord si spre sud culmi secundare. Inscriindu-se in asimetria generala, culmile nordice sunt scurte, inalte (2.303 m in varful Pietrosul) si abrupte. Cele care se inscriu in versantul sudic sunt prelungi, mai putin inalte si mai domoale. Vaile care separa aceste culmi sunt adancite puternic (cu 600 m - 1.000 m).
Substratul g e o l o g i c este esentialmente cristalin, cu o pondere mai mare fata de M.Maramuresului. Prezenta masiva a unor roci mezometamorfice, dure - micasisturi, gnaise, amfibolite, cuartite, calcare cristaline, din seria de Rebra-Barnar, a unor magmatite intrusive mai vechi - granite, diorite si a unor roci subvulcanice neogene - riolite, andezite, dacite, ca si tectonica de inaltare specifica horsturilor, accentuata prin inaltarea generala determinata de orogeneza valaha, explica altitudinile mari, neobisnuite in Carpatii Orientali. Rocile epimetamorfice afloreaza in special in partea central-sudica, in bazinul Aniesului. Stilul plicativ initial, orientat SV-NE, i-a imprimat cristalinului o structura specifica, cu supracutari inspre NE, structura complicata insa si printr-o basculare generala N-S. In extremitatea vest - sud-vestica depozite sedimentare cretacic superior-paleogene in facies de flis si cutate - gresii, calcare, menilite, sisturi bituminoase - acopera transgresiv cristalinul.
Cu aceste motivatii tectono-structurale si petrografice complexe, r e l i e f u l prezinta asimetria spatiala si altitudinala mentionata, precum si o serie de vestigii ale modelarii ciclice, foarte variate ca aspect, distribuite pe un ecart altitudinal destul de mare si uneori greu racordabile, ceea ce a perpetuat si o diversitate de opinii asupra numarului si varstei nivelurilor respective (A.Nordon, 1933, T.Morariu, 1937, I.Sircu, 1961). Cele mai clare sunt identificate la 1.700 m - 1.800 m, in special pe sedimentarul paleogen din vest - sud-vest (suprafata Batrana, sau Cerbu, post-attica), dar si in nord-est, in M.Stiol si la 1.250 - 1.300 m, in cateva interfluvii marginale, spre vaile Viseului, Bistritei Aurii si Somesului Mare (suprafata Rotunda - Mestecanis - post-valaha).
Desi structural substratul este destul de diferentiat, efectele morfologice sunt mai putin vizibile. Pot fi citate totusi culmi pe structuri de sinclinal inaltat (spre exemplu culmea Corongis, de pe versantul sudic, sustinuta si de calcare cristaline) si vai care muleaza partial structuri sinclinale (spre exemplu, pe acelasi versant sudic, valea superioara a Gersei), ca si caracterul de mare hog-back al abruptului nordic. De asemenea, o serie de trepte structurale apar in profilul longitudinal al vailor glaciare, accentuand pragurile si producand cascade, una dintre cele mai frumoase fiind pe calcare cristaline, intre circul Izvorul Cailor si Valea Fantanii.
Alcatuirea petrografica se impune in primul rand prin diferentieri altitudinale, rocile metamorfice si magmatice sustinand sectoarele cele mai inalte si mai masive(Pietrosul si Puzdrele pe cuartite, Inaul pe micasisturi), iar sedimentarul din sud-vest fiind in mare parte inlaturat prin modelare externa si generand culmi care abia depasesc 1.700 m. Alternantele de roci cu rezistenta diferita au determinat evolutia diferentiata a vailor. Spre exemplu, valea superioara a Somesului Mare se prezinta sub forma unei succesiuni de tronsoane inguste, sapate in roci magmatice si tronsoane largi, in sedimentarul paleogen ("depresiunile" Sant, Rodna si Maieru). Cel mai original efect morfologic este creat insa de calcarele (sedimentare) eocene si de calcarele cristaline, pe care s-au produs fenomene de carstificare. Doline, lapiezuri si pesteri de dimensiuni modeste (Baia lui Schneider, pe Valea Vinului) sunt caracteristice in sectoarele de calcare cristaline, mai greu corodate, dar mai ales in calcarele eocene din vest - sud-vest, unde pe fata de strat a evoluat si cea mai lunga pestera din Carpatii Orientali, Izvorul Tausoarelor, cu galerii ramificate pe mai mult de 11 km, avenuri (Jgheabul lui Zalion, cu adancime de peste 240 m), circuite hidrogeologice complicate etc.
Precedate de o modelare fluviala intensa, efectele glaciatiilor cuaternare (trei faze , dupa L.Sawicki si I.Sircu, primele doua cu ghetari de vale, ultima numai cu ghetari de circ) au imprimat M.Rodnei veritabile caracteristici alpine. In tot lungul culmii principale si indeosebi pe latura sa nordica se insira complexe de circuri glaciare (Pietrosul, Rebra, Puzdrele, Inau s.a.) separate de culmi ingustate si ascutite, cu aspect de custuri (mai putin spectaculoase decat in Carpatii Meridionali); Acumularile de gheata au fost uneori masive, producandu-se chiar fenomene de transfluenta : se pare ca ghetarul de sub vf. Stiol ar fi jonctionat, peste sea, cu cel de la obarsia Vaii Fantanii.
Deosebit de active au fost (si raman) procesele de modelare crio-nivala, care au diversificat si complicat relieful glaciar din partea inalta si care domina intregul palier altitudinal de peste 1.700 m. Grohotisuri, in cea mai mare parte active, imbraca baza abrupturilor, alternand cu valuri si torenti de blocuri, potcoave si ghirlande nivale, pietre glisante si terasete de solifluxiune se insiruie si se succed pe versanti s.a.m.d. Sub altitudinea mentionata, morfogeneza este dominata de modelarea fluviala si de procesele de versant, extrem de active pe arealele despadurite din sectorul sud-vestic. Cele doua domenii morfogenetice interfereaza, cu o extensiune mai mare a proceselor periglaciare pe versantul nordic si in sezonul rece.
Formele cele mai caracteristice ale reliefului fluvial sunt vaile, puternic adancite si in general inguste, modificate prin modelare glaciara in cursul lor superior si aproape fara terase, amploarea determinata tectonic a eroziunii in adancime reducand conditiile acumularii aluviunilor (ca si ale pastrarii morenelor laterale). Singura exceptie, notabila, o constituie valea Somesului Mare, insotita de 6 niveluri de terasa, pana la altitudinea relativa de 200 m (I.Sircu, 1973), sau chiar 8 niveluri (I.Ichim si colab., 1988). Pe Bistrita Aurie, acumulari fluviale nu s-au identificat decat pana la 20 m.
C l i m a M.Rodnei exprima la valori maxime influenta reliefului, cu etajarea termica (40C- -20C), a precipitatiilor (900 mm - 1.400 mm), cu asimetrii (N-S) caracteristice ale gradientilor termici si pluviometrici si cu o dinamica a aerului din ce in ce mai puternica spre altitudinile mari. In cadrul acesteia se citeaza frecvent o pondere insemnata a componentei sud-vestice, cu efect de spulberare a zapezii spre nord-est si de acumulare a ei in caldarile glaciare adapostite (spre exemplu, in Pietrosul). In Rodna sunt numai 80 zile pe an fara inghet, iernile sunt lungi si aspre, cu temperaturi medii care coboara sub -160C, fapt care explica si plafonul poienirilor pentru fanete destul de coborat, cel putin pe versantul maramuresan.
Ca reflex al alimentarii bogate si relativ constante din ploi si zapezi, r a u r i l e din M.Rodnei se distribuie intr-o retea densa (!,2 km/km2 ) care dreneaza, pe trasee paralele, versantul nordic (Batrana, Repedea, Putreda, Inaul, Lala) si cel sudic (Gersa, Rebra, Cormaia, Anies, Izvorul Bailor). Cele 23 de lacuri din circurile glaciare (Lala, Buhaiescu, Galati s.a.) completeaza volumul apelor de suprafata. Intre apele subterane se remarca cele cantonate in scoartele de alterare groase de pe cristalinul epimetamorfic, ca si cele antrenate in circuitele carstice subterane, deosebit de interesante sub aspectul traseelor parcurse, al pozitiei si caracterului resurgentelor etc.(spre exemplu, izbucul Izei, resurgenta de pe valea Telcisorului - cu arie principala de alimentare departe, spre est, in valea Gersei etc.).
V e g e t a t i a M.Rodnei, predominant forestiera, se distribuie etajat si asimetric, cu paduri de amestec fag-conifere bine dezvoltate si urcand pana la altitudini mai mari (1.300 m-1.400 m) pe versantul sudic, cu o larga dezvoltare a padurilor de molid, extrem de viguroase, cu cresteri naturale medii de 7,5-8,2 m3/ha, in structura carora se remarca zada si tisa, iar la limita superioara (in medie la 1.750 m) exemplare de zambru, care ajung pana in marginea circurilor (de exemplu in circul Lala). Altitudinile mari, caracteristice unor arii destul de intinse, au asigurat conditii climatice prielnice si etajului alpin, mai bine dezvoltat decat in M.Maramuresului, in cadrul caruia se remarca tufarisurile si pajistile subalpine cu jnepenisuri dense si campuri de smardar, ansamblul purtand denumirea locala generica de "durzau" si constituind habitatul preferat al cocosului de mesteacan. In pajistea alpina sunt numeroase specii de Festuca, Silene, Campanula, Gentiana, Soldanella, Pulmonaria, precum si o serie de endemisme - caryophilacee (Lychnis nivalis), compozite (Saussurea porcii), umbelifere (Heracleum carpaticum). Pe fondul climatic rece s-au mentinut si o serie de relicte glaciare. Fara posibilitatea reconstituirii fondului faunistic bogat al acestor munti (in care pana in secolele trecute mai existau bouri, zimbri, elani, potarnichi albe, de zapada - Lagopus mutus, zagani, vulturi plesuvi s.a.), au fost recolonizate capra neagra si marmota alpina. Se mentin efective importante de urs, cerb, mistret, ras, lup, vulpe, jder, iar dintre pasarile deosebite cocosul-de-munte, ierunca si cateva exemplare de cocos-de-mesteacan. Pentru conservarea intregului peisaj natural (aflorimente geologice, morfologie glaciara, elemente de flora si fauna), inca din perioada interbelica (1932) s-au constituit rezervatia Pietrosului (ajunsa treptat la 6.400 ha si evoluata pana la regim de parc national).
Putin fertila, cuvertura de s o l u r i montane este diversificata de caracterele rendzinice pe substratul carbonatic din vest - sud-vest si de cele andice din sud-est. Cu exceptia celor de pe terase, aceste soluri au fost favorabile numai padurilor si pajistilor.
U m a n i z a r e a M.Rodnei este redusa, iar ca distributie spatiala prezinta acelasi caracter asimetric al datelor naturale : este localizata in ariile marginale, cu precadere spre baza versantului sudic unde, in lungul vaii Somesului Mare, in special in sectoarele usor largite, se insiruie sate mari - Valea Mare, Sant, Rodna, Maieru (peste 5.000 loc.), Telciu (pe Salauta, peste 4.000 loc.) si unde densitatea medie ajunge la 40 loc/km2. In partea nordica recentul oras Borsa (pastrand accentuate caractere rurale) se disociaza pe mai multi kilometri in lungul vaii omonime, iar in partea sudica micul oras Sangeorz-Bai are o functionalitatea predominant balneara. Populatia este majoritar romaneasca.
Sub aspectul activitatilor economice, se repeta aceeasi orientare silvo-pastorala din M.Maramuresului. Exploatarea lemnului este foarte intensa, iar in zootehnie predomina cresterea bovinelor, bazata pe fanete, dar si pe pasunile situate uneori pana la 1.000 m. Sunt foarte caracteristice la aceasta altitudine, pe versantul sudic, "vacariile" (echivalent al stanelor), in special in comunele ale caror limite administrative trec culmea principala, spre nord (spre exemplu, Rodna). Acestor activitati li se adauga culturi montane, pe treptele de terasa din lungul Somesului Mare si al treptelor de piemont dinspre Tara Maramuresului, ca si o veche preocupare miniera (extractia minereurilor de sulfuri complexe si de pirita, cu flotatii la Rodna si Faget), inceputa la Rodna si Valea Blaznei din perioada medievala, la care s-au adaugat mai tarziu exploatarile de caolin de la Parva (cu flotatie la Rebrisoara), dacit si andezit de la Valea Vinului, Anies si Sangeorz, calcar cristalin (marmora) de la Cormaia, Anies, Maieru si de pe Valea Fantanii. Relativ recenta este si valorificarea, prin imbuteliere si proceduri terapeutice, a apelor minerale (bicarbonatate, carbogazoase, sulfuroase, cu debite de 140.000 l/24 ore) la Valea Vinului si Sangeorz-Bai. Activitatile turistice sunt modeste. Drumurile de acces in masiv nu sunt integral marcate, nu sunt organizate servicii turistice ghidate, nu s-au facut amenajari pentru sporturi de iarna (cu exceptia celor de la Borsa), capacitatile de cazare in aria montana propriu-zisa sunt insuficiente (cabanele de sub Puzdrele si Pietrosu, cabana "Farmecul padurii" de pe valea Cormaia si mica statiune Sangeorz sunt mult sub nivelul potentialului turistic natural al masivului), initiativa locala pentru turism rural ecologic este slaba, insusi regimul de protectie si de acces in rezervatia Pietrosul sunt slab controlate. Perspectiva economico-sociala a M.Rodnei ramane totusi strans legata de valorificarea turistica a potentialul sau natural, insa la un nivel superior celui actual.
Muntii Bistritei Aurii constituie o subunitate destul de controversata in literatura de specialitate. Identitatea ei (Culmea Suhardului, Culmea Tapului si Obcina Lucina-Mestecanis), argumentata in 1971 de catre I.Sircu, este fie numai partial acceptata (Al. Rosu, 1973), fie integral negata (N.Barbu, 1976, Valeria Velcea, A.Savu, 1982 s.a.). Conform unor criterii foarte diferite, culmile mentionate sunt atribuite de catre contestatari in parte M.Maramuresului, in parte M.Rodnei, in parte Obcinelor Bucovinei. Caracteristicile lor de ansamblu, impuse in primul rand de omogenitatea geologica (mai accentuata decat in unitatile precedente) si de pozitia accentuat interna (au un singur contact, foarte redus, cu o singura arie depresionara, tot interna, rece si umeda), cu reflex pana in specificul umanizarii, pledeaza insa pentru unitatea lor.
P o z i t i o n a l, in SV valea Cosnei ii separa de M.Bargaului, in NV pasul Rotunda ii separa de M.Rodnei, in N masivul Tomnaticul ii prelungeste dincolo de frontiera nationala, pana la confluenta Ceremusului Alb cu Ialovicioara, in NE culoarul de vai Ceremusul Alb-Suceava superioara- Moldova superioara ii separa de Obcinele Bucovinei, spre SE valea Putnei ii separa de M.Bistritei mijlocii. Spre S domina Tara Dornelor.
O r o g r a f i c sunt reprezentati prin trei culmi, orientate NNV-SSE : culmea Suhardului, cea mai inalta (1931 m, in varful Omul), situata pe dreapta Bistritei Aurii, culmea Tapului (1661 m), aflata intre vaile Tibau, Carlibaba, Bistrita Aurie si Obcina Lucina-Mestecanis (1588 m), intre Carlibaba, Moldova si Bistrita Aurie. In constitutia g e o l o g i c a domina rocile din seria epimetamorfica de Tulghes. Numai in extremitatea nord-estica si in cea sud-vestica (spre contactul cu M.Bargaului) sunt prezente roci sedimentare (dolomite, calcare, conglomerate, marne), de varsta triasic-jurasic-cretacic inferior si cretacic superior-eocen, apartinand cuverturii mezozoice a cristalinului, flisului intern si - respectiv - flisului transcarpatic.
In consecinta, r e l i e f u l acestor munti este masiv, greoi, destul de monoton. Varfurile cele mai inalte, spre exemplu Omul, se inalta peste suprafata de nivelare miocena. Pe aflorimentele de calcare, dolomite si conglomerate mezozoice, in Lucina, relieful are contururi mai variate, este semet, uneori ruiniform, cu stanci izolate, turnuri, piramide etc. De asemenea, pe conglomeratele si calcarele eocene din sud-vest, culmea numita sugestiv Ousorul (1639 m) domina aria depresionara alaturata. La traversarea calcarelor si a dolomitelor triasice, vaile au sectoare scurte de chei (Moldova, intre Breaza si Botus, Lucava). Pe faciesurile mai putin rezistente ale cristalinului si pe flis, s-au format depresiuni de eroziune diferentiala (Fundul Moldovei s.a.). In M.Bistritei Aurii glaciatia cuaternara nu a avut efecte morfologice, cel mai probabil datorita deficitului de precipitatii impus de pozitia interna. Sub varful Omul se afla o depresiune circulara, considerata de origine nivala. O alta depresiune, similara genetic si partial colmatata, este citata si in culmea Tapului. Sunt foarte frecvente mantale de grohotisuri fixate, formate probabil in conditii periglaciare, in prima parte a cuaternarului.
Sub aspectul v e g e t a t i e i, muntii acestia se desfasoara aproape integral in nivelul padurii de conifere, datorita rigorii termice impuse nu atat de altitudine, cat de aceeasi pozitie in interiorul masei montane. Influentele climatice vestice fiind mult mai slabe decat in M.Rodnei si M.Maramuresului, fagul nu patrunde decat izolat. In afara de molid, padurile de conifere mai au pin, brad, tisa si zada. Altitudinile in general modeste nu favorizeaza climatic vegetatia subalpina, prezenta doar pe suprafete restranse cu jnepenis, numai in culmea Suhardului. In Lucina, in rezervatia naturala Rachitasul Mare este protejata cea mai mare suprafata cu Arctostaphylos uva-ursi din tara (91 ha). In locurile cu apa stagnanta s-au format turbarii oligotrofe, una dintre acestea favorizand si conservarea unui areal insemnat de Betula nana aflat, de asemenea, in regim de rezervatie naturala.
U m a n i z a r e a este mai avansata in ariile marginale, mai ales in bazinele Moldovei si Sucevei unde, pe langa satele de vale s-au format si asezarii risipite de plai (spre exemplu, in partea de vest a depresiunii Fundul Moldovei si la izvoarele Sucevei). Unele sate, ca acelea de pe valea superioara a Bistritei Aurii, sunt relativ noi, formate in legatura cu exploatarile miniere (Iacobeni) sau cu cele forestiere (Sesuri). In schimb, bazinele superioare ale Tibaului si Carlibabei sunt salbatice, cu padure masiva si lipsite de sate.
Locul principal in activitatile economice este detinut de exploatarea lemnului, in trecut inca mai intensa, cand se si plutarea pe Bistrita Aurie. In prezent lemnul extras se evacueaza prin transport rutier. Un drum transmontan leaga asezarile Carlibaba si Izvoarele Sucevei, prin nordul Lucinei. Din perioada administratiei austriece au inceput si exploatarile minereului de mangan (lentile de carbonati din cristalinul de Tulghes) din minele Arsita, Nepomuceni, Dadu, Cosna s.a., cu prelucrare primara la Iacobeni, ale sulfurilor complexe (pirite si calcopirite cuprifere), la Fundul Moldovei si ale minereului de fier (impregnat in calcare si dolomite triasice), la Delnita. Se cresc bovine de rasa, foarte productive si cabaline pentru tractiune (cai hutuli, in herghelia de la Lucina). Conditiile climatice destul de aspre si solurile predominant forestiere nu permit decat culturi nepretentioase, pe suprafete foarte restranse. In terenul agricol cele mai reprezentative sunt fanetele.
Muntii Bistritei mijlocii sunt limitati in nord-vest de valea Putnei, in vest domina aliniamentul de depresiuni din ulucul central - Tara Dornelor, Dragoiasa, Bilbor, in sud se intind pana la valea Bistricioarei, care ii separa de M.Haghimasului, iar in est valea Bistritei, de la confluenta cu Bistricioara si pana la confluenta cu Colbul, apoi Colbul si Izvorul Giumalaului ii marcheaza limitele cu M.Stanisoarei si M.Rarau.
O r o g r a f i c se prezinta ca un aliniament montan orientat NNV-SSE, fragmentat in masive de catre Bistrita si afluentii sai de pe dreapta : Giumalau (1.856 m) intre Putna si Bistrita, Pietrosul Bistritei (1.791 m) intre Bistrita si Barnarel, Barnar (1.778 m) intre Barnarel si Barnar, Grintiesul Brostenilor (1.734 m) intre Barnar si Neagra Brostenilor, Budac (1.859 m) intre Neagra Bostenilor si Borca, Grintiesul Mare (1.758 m) intre Borca si Bistricioara. In extremitatea sud-vestica a aliniamentului se afla Munceii Tulghesului (1.551 m).
S t r u c t u r a l si l i t o l o g i c sunt alcatuiti in cea mai mare parte din cristalin epimetamorfic de Tulghes (sisturi sericitoase, cloritoase s.a.) mai putin rezistent, cu exceptia unor cuartite si metatufuri. Cele mai rezistente roci sunt porfiroidele de Pietrosul, care strabat muntii de la NV spre SE sub forma unui dyke intrus in timpul orogenezei baikaliene. Seria cristalina mezometamorfica de Rebra-Barnar (paragnaise, micasisturi s.a.) are o raspandire subordonata, aflorand insular, in unele masive de pe dreapta Bistritei. In extremitatea sud-vestica, cristalinul este acoperit de resturi ale cuverturii de calcare si dolomite triasic-jurasice dispuse in structura sinclinala. Spre sud-est, la confluenta cu Bistricioara, apar si formatiuni de flis cretacic.
R e l i e f u l predominant este generat de rauri, care au modelat un substrat destul de neuniform ca rezistenta. Raspandirea mare a cristalinului epimetamorfic a permis adancirea destul de puternica a vailor (pana la 1.000 m). Inaltimile cele mai mari s-au conservat pe porfiroidele de Pietrosul (Pietrosul), pe metatufurile acide din seria de Tulghes (Barnarul, Grintiesul Brostenilor, Grintiesul Mare), pe cuartite dure (Giumalaul) si pe calcare cristaline (Budacul). In ansamblu relieful este greoi, masiv. Un peisaj morfologic mai variat, mai pitoresc, cu pereti abrupti, cu maguri s.a. s-a format pe sedimentarul carbonatic din M.Tulghesului. Relieful cel mai modest ca altitudine se afla pe stratele de Bistra si de Sinaia din flisul situat in extremitatea sud-estica. La traversarea unor roci dure vaile sunt putin evoluate, insasi Bistrita, la Zugreni, parcurgand tronsonul sau cel mai ingust (in porfiroide, intre Giumalau si Pietrosu), acelasi caracter al vaii repetandu-se si la Toance, amont de gura Barnarului, ceea ce crea altadata mari dificultati plutaritului. Aceeasi motivatie litologica au si cheile Barnarului, dar si sectoarele de vale larga ca, spre exemplu, cel dintre Chirilu si Crucea, pe Bistrita, care a evoluat mai usor in sisturile clorito-sericitoase ale seriei cristaline de Tulghes. Relieful de modelare ciclica este clar reprezentat la nivelul suprafetei miocene Cerbu (1.500 m), in special in Poiana Ciungilor, pe latura vestica a Giumalaului, dar si in partea inalta, adesea cu aspect de plai, a masivelor de pe dreapta Bistritei. Suprafata pliocena Mestecanis este mai fragmentata, mai greu de identificat. Cea mai interesanta (si complicata) problema a reliefului acestor munti este evolutia retelei de vai, care strabat aproape perpendicular structurile cristalinului. Atat Bistrita, cat si afluentii sai (Barnarul, Neagra Brostenilor, Borca, Bistricioara) sunt orientate transversal, spre sud-vest obarsiile lor aflandu-se dincolo de linia altitudinilor maxime. Conform cercetarilor geomorfologice mai vechi (A.Nordon, 1931, R.Mayer, 1936) aceasta situatie se explica prin antecedenta vaii Bistritei, confirmata de orientarea afluentilor ei in lungul unor vechi culoare, identificate pe suprafetele de nivelare. Cercetarile mai noi (I.Donisa, 1968) aduc in plus argumentul unor elemente de roca vulcanica prezente in depozitele sarmatiene de la debuseul extracarpatic al Bistritei, ceea ce confirma prezenta bazinului ei inca din sarmatian. In acelasi sens pledeaza si meandrele adancite, atat pe Bistrita, cat si pe unii afluenti (Neagra Brostenilor, Barnar, Bistricioara).
Aceeasi pozitie in interiorul masei montane explica asprimea conditiilor c l i m a t i c e, datorita carora v e g e t a t i a forestiera este aproape integral de conifere (molid, brad, pin). Numai marginal, pe vaile Bistritei si Bistricioarei avanseaza padurile de fag si molid. Desi in mod natural vegetatia subalpina n-ar fi putut acoperi suprafete prea mari, prin despadurire au fost extinse mult pajistile secundare, pentru pasunat, in special in Giumalau si Budacul, deosebit de accesibile si datorita aspectului de cupole largi in partea lor inalta. Pentru dimensiunile si varsta arborilor, pentru diversitatea si vigoarea formatiunilor vegetale din aria de interferenta a padurii cu tufarisurile subalpine, la partea inalta a versantului nord-vestic al Giumalaului, in bazinul superior al paraului Putna, a fost instituit regim special de protectie pentru Codrul secular Giumalau-Valea Putnei. Pe o suprafata de 315 ha se afla un arboret aproape pur de molid, in varsta de aproximativ 130 ani, in interferenta cu tufarisuri de jneapan, afin, merisor si cu o serie de plante cu flori, tipice pajistilor subalpine - degetarut (Soldanella montana), clopotei-de-munte (Campanula abietina), cretisoara (Alchemilla vulgaris), cinci-degete (Potentilla auraea). In acest codru, in perimetrul unei arii de 210 ha, este ocrotit cocosul-de-munte.
Sub aspectul u m a n i z a r i i, muntii acestia au fost accesibili mai mult in ariile marginale, in lungul vailor Bistritei si Bistricioarei, pe care se insira sate rasfirate. Activitatile economice sunt cele tipic montane, orientate spre exploatarea (de veche traditie) a lemnului si cresterea animalelor. Mai recente au fost exploatarile de sulfuri complexe de la Barnar si Grinties si de oxizi de uraniu de la Crucea. Pe valea paraului Borca sunt si izvoare minerale carbogazose-feruginoase, foarte slab valorificate, ca si cele sulfuroase sulfatate (Brosteni, Borca).
Muntii Giurgeului continua spre sud axul cristalino-mezozoic. Limita lor nordica este marcata de valea Bistricioarei. In est valea Putnei, pasul Pangarati si valea superioara a Oltului ii separa de M.Ceahlau si M.Haghimas, iar spre nord-vest, spre vest si sud-vest, desi nu prea inalti, acesti munti domina depresiunile Borsec, Giurgeu si inseuarea dintre depresiunile Giurgeu si Ciuc. Substratul g e o l o g i c este alcatuit predominant din cristalin epimetamorfic de Tulghes acoperit fragmentar, spre est si sud de calcare triasic-jurasice, spre nord-vest de formatiunea vulcanogen-sedimentara a eruptivului neogen, detasata de eroziune din masa catenei vulcanice. Originalitatea constitutiei geologice este data de prezenta puternicului masiv de sienit nefelinic de la Ditrau, intrus in masa cristalina in liasic, in aria centrala a muntilor. R e l i e f u l este, in general, lipsit de personalitate, fiind reprezentat prin culmi mijlocii si chiar mici, cu altitudini usor mai mari in partea sudica (1.567 m in varful Piatra Siposului, din M.Voslabenilor) fata de cea nordica (1.544 m in varful Prisca, din M.Ditraului). Cele doua inseuari carora le corespund pasurile Ditrau si Pangarati nu coboara prea mult sub nivelul general al culmilor, vaile sunt putin adancite si au versanti domoli. Nu se constata diversificari morfologice nici pe insulele de calcare. Singurul element mai deosebit este pestera Sugau, cu concretiuni de calcit si aragonit, formata in calcare cristaline, in apropiere de Fagul Cetatii. Reteaua de vai nu prezinta corespondente structurale, fiind orientata divergent, in special pe flancurile cupolei sienitice de la Ditrau, spre bazinele Bistritei, Muresului si Oltului. In sectoarele mai inalte, in general la altitudinea de aproape 1.500 m, culmile se inscriu in suprafata de nivelare Cerbu, mai scunda decat in ariile montane de la nord. Spre depresiunile Giurgeu si Ciuc, V.Mihailescu (1963) identifica si suprafata Mestecanis, in jurul altitudinii de 1.000 m.
Asprimea c l i m a t i c a indusa de pozitia interna este usor diminuata de altitudinea mai redusa, ca si de deschiderea spre vest, catre depresiunea Giurgeului (chiar daca si aceasta este o depresiune interna, rece si umeda). P a d u r e a, initial masiva, este dominata tot de conifere, doar pe valea Bistricioarei prezentandu-se sub forma de amestec al molidului cu fag, mesteacan, arin s.a. Accesibilitatea permisa de altitudinile mici si caracterul domol al culmilor a stimulat insa poienirea puternica, padurea fiind inlocuita pe arii intinse cu fanete, in cea mai mare parte ale satenilor din depresiunea Giurgeului.
U m a n i z a r e a este destul de densa, satele s-au format atat in lungul vailor cat si pe plaiurile inalte, larg valurite, acoperite cu gospodarii risipite si hodai de fan. Populatia are o structura etnica neomogena (romani si secui). Sub aspect economic, cresterea traditionala a animalelor si exploatarea lemnului au fost insotite, in perioada postbelica, si de exploatarea sulfurilor complexe (in principal pirite cuprifere) din cristalinul de Tulghes, la Fagul Cetatii (M.Voslabenilor), prelucrarea primara a minereului (concentrarea) realizandu-se la Balan. Se mai exploateaza calcare cristaline si sedimentare (la Sandominic, Izvorul Muresului, Voslabeni si Lazarea, folosite ca materiale de constructii si ca fondant in siderurgia din diferite centre industriale ale tarii. In aceeasi aureola mofetica a catenei vulcanice, mai puternic dezvoltata in cristalin, exista numeroase izvoare minerale, preponderent carbogazoase, inca insuficient valorificate.
Masivul Rarau constituie un fragment deosebit de interesant al sinclinalului marginal extern al axului cristalin. Pe o suprafata relativ restransa el reprezinta partea cea mai pitoresc individualizata a marelui interfluviu montan Bistrita-Moldova. Spre sud-vest si vest valea Bistritei, vaile paraielor Colbu si Piciorul Stanei si valea Moldovei (intre Breaza si Fundul Moldovei) il despart de M.Bistritei Mijlocii si M. Bistritei Aurii. Spre nord-est si nord valea Sadovei si valea Moldovei (in sectorul de la Campulung Moldovenesc) il separa de Obcinele Bucovinei.
F u n d a m e n t u l cristalin mezometamorfic, cu gnaise oculare de Rarau, cuartie s.a. si epimetamorfic, de Tulghes, cu importante mineralizari de sulfuri complexe, afloreaza numai in zonele marginale (in vest, spre valea Bistritei si in est, spre vaile Slatioara si Brateasa). In cea mai mare masura masa montana este constituita insa din cuvertura sedimentara, variata, a cristalinului (calcare si dolomite triasice, jurasice si cretacic-inferioare, gresii si conglomerate jurasic superior-cretacic-inferioare), precum si dintr-o masa de flis grezo-argilos cretacic superior, in care sunt cuprinse si blocuri de calcar, rupte din depozitele mai vechi. Aceasta masa de roci sedimentare este dispusa intr-o structura foarte complicata, in parte in pozitie normala (autohtona), in parte in panza de sariaj (panza transilvana), inaltata intre planuri de falie sub forma unei imense inversiuni de relief (sinclinal inaltat).
R e l i e f u l se prezinta sub forma unei culmi principale, conforma in linii mari cu axul sinclinalului (NNV - SSE) si cu dezvoltarea masiva a calcarelor, mai inalta in partea centrala (1.651 m in varful Rarau) si mai scunda in sud-est (1.474 m in Batca Oblancului). Spre nord-est, este dublata de o culme secundara, pe depozite grezo-conglomeratice jurasic superior-cretacic inferioare, sectionata de micul defileu al Moldovei dintre Pojorata si Sadova si de o serie de afluenti de pe dreapta ai Moldovei (Mesteacanul, Valea Seaca, Izvorul Alb s.a.) intr-o serie de muncei (Muncelul, 1.302 m, pe stanga Moldovei si Runcu-Bodea, 1.176 m, pe dreapta raului), care inchid spre sud-vest depresiunea (largirea) de la Campulung Moldovenesc. Varfurile cele mai inalte au rezistat pe calcare (Raraul, Pietrele Doamnei s.a., sculptate in calcare recifale masive din cretacicul inferior). Modelarea externa a mai pus in evidenta numeroase alte blocuri de calcare mai vechi, detasate din masa de flis, generand o mare varietate locala a reliefului, cu peisaje ruiniforme, turnuri, piramide de dezagregare etc. Aflorimentele de roci mai dure in lungul vailor au determinat formarea unor mici sectoare de chei, repezisuri si cataracte in albii, in contrast cu sectoarele mai largi, deschise in depozitele predominant argiloase si argilo-marnoase de flis. Datorita discontinuitatilor din masa de calcar, relieful carstic este relativ slab dezvoltat. Exista o pestera de mici dimensiuni si greu accesibila (Pestera Liliecilor) la baza Pietrelor Doamnei. Este posibil ca unele turnuri de calcar sa fie reminiscente ale unui endocarst prabusit. Caracterul geliv al rocilor din substrat si altitudinea modesta a masivului au fost favorabile numai modelarii periglaciare, care a creat haosuri de blocuri si trene de grohotis (in cea mai mare parte stabilizate), activa si in prezent prin dezagregare mecanica si procese de solifluxiune, in special in sezoanele de tranzitie (C.-V.Rusu, 2002). In relieful de modelare ciclica, suprafata Cerbu este identificata la 1.500 m - 1.600 m, prin forme-martor (Raraul, Todirescu). Suprafata Mestecanis, la 1.000 m - 1.100 m, include partea superioara a culmilor marginale dinspre bazinul Moldovei.
C l i m a prezinta unele particularitati determinate de pozitia mai estica fata de axul Carpatilor Orientali, ceea ce mareste efectul influentelor continentale, reducand corespunzator efectele altitudinii asupra umezelii aerului. La statia meteorologica Rarau, in medie multianuala precipitatiile nu depasesc 910 mm, iar temperatura aerului subliniaza acelasi continentalism, avand valori medii anuale de 20 C, -7,70 C in ianuarie si 11,80 C in august, cu o asimetrie sensibila intre versantul sud-vestic si cel nord-estic Specificul climatic se reflecta in structura v e g e t a t i e i, reprezentata prin paduri de conifere (molid, brad, pin, tisa), in amestec pe versantii estici si pe culmile mai scunde dinspre bazinul Moldovei cu fag, mesteacan, paltin. La nivelul acestei paduri de amestec (intre 800 m si 1.320 m) s-a organizat, inca din 1905, prima rezervatie forestiera din tara - Codrul secular Slatioara, caruia i s-a adaugat mai tarziu rezervatia naturala Todirescu. Acopera impreuna o suprafata de 854 ha de padure de amestec, cu exemplare deosebite de molid si fag, arbusti si multe plante cu flori, unele endemice sau rare - papucul doamnei, tulichina (Daphne mesereum), vulturica (Hieracium pojoratense), foaie grasa (Pinguicula alpina), floare-de-colt. Se extinde pe versantul estic al varfurilor Popchii Raraului, Todirescu si Arsita Rea, prelungindu-se spre est pe culmile Batca Lesii, Batca-cu-Plai si Batca Neagra, ca si pe vaile unor paraie - Paraul lui Ion, Ursului, Ciurgau si Slatioara. Pajistile din Rarau sunt secundare, frecventa oronimului "arsita"demostrand intensitatea despaduririi. In partea inalta sunt folosite ca pasuni, iar in ariile mai joase pentru fanete. In invelisul de s o l u r i, pe langa cambisolurile brune eu-mezobazice si spodosolurile de sub padurea de conifere, distribuite spatial in conformitate cu etajarea morfoclimatica si asimetria climato-vegetala mentionata, sunt caracteristice areale de rendzine, pe aflorimentele de calcar.
Raraul este un masiv destul de intens u m a n i z a t Pe versantul dinspre valea Moldovei si in aria cu relief scund dintre culmea secundara Runcu-Bodea si culmea principala, gospodariile si hodaile sunt risipite in fanete. Pe versantii dinspre Bistrita si Suha sunt caracteristice satele de vale. Sub aspect economic, pe langa exploatarea padurii si cresterea animalelor (in special bovine de rasa) sunt importante si exploatarile de minereuri neferoase (sulfuri complexe) si de baritina, deschise in perioada postbelica. Exploatarea principala este la Lesul Ursului, minereul transportandu-se printr-un tunel de cale ferata ingusta, pe sub seaua Alunis, la flotatia de la Tarnita si apoi concentratul obtinut fiind trimis la Frasin, pe valea Moldovei. In aria Raraului se exploateaza si destul de mult calcar, folosit - in parte chiar de catre localnici, in cuptoare mici, traditionale - la fabricarea varului, unitatile principale fiind la Campulung Moldovenesc si la Pojorata. Turismul este activ, peisajul masivului fiind deosebit de atractiv. Circulatia turistica a fost stimulata prin deschiderea drumurilor modernizate care traverseaza masivul, din valea Bistritei, pe paraul Chiril, spre partea inalta a Raraului si din valea Moldovei, pe Izvorul Alb, spre aceeasi parte, sau care il inconjoara pe la est - Campulung-Stulpicani-Holda. Acelasi rol stimulativ il are si hotelul alpin de sub Pietrele Doamnei. Importanta turistica a Raraului este sporita si de pozitia nodala, care permite excursii radiale, spre Giumalau, defileul de la Zugreni al Bistritei, Vatra Dornei etc.
Muntii Haghimas sunt asezati intre valea Bistricioarei, in nord, care ii separa de M. Bistritei mijlocii, culoarul longitudinal de vai urmat de Putna si de Oltul superior, in vest, dincolo de care se afla M.Giurgeului si un culoar identic in est, urmat de Pintic, Paraul Caprei, Damuc, Valea Rece si cursul superior al Trotusului, care ii separa de masivul Ceahlau, M.Tarcaului si M.Ciucului, Spre sud se intind pana la pasul Ghimes, de sosea. In ansamblu, repeta peisajul natural al Raraului, dar intr-o pozitie mai sudica, ocupand o arie mai intinsa si avand o morfologie mai variata.
Sub aspect g e o l o g i c fundamentul cristalin afloreaza sub forma a doua benzi puternice, orientate NNV-SSE, pe cele doua flancuri ale sinclinalului, cel vestic mai larg iar cel estic mai ingust. Predomina seria mezometamorfica de Haghimas-Rarau-Bretila, strabatuta de aceleasi gnaise oculare, ca si in Rarau. Partea axiala a sinclinalului este din depozite mezozoice masive, din care se disting calcarele si dolomitele triasice si jurasice, ca si formatiunea de wildflis a cretacicului inferior, constituita din argile si nisipuri cu blocuri de roci diferite, conglomerate, breccii si klippe de calcar tithonic-neocomiene. Depozitele carbonatice jurasic-superioare au o dispozitie anormala, in panza de sariaj, fiind petece de acoperire din panza transilvana, suprapuse in orogeneza austrica wildflisului, acesta fiind, la randul sau, ultima secventa sedimentara a unui alt domeniu tectonic, panza bucovinica. Postaustric, in sinclinalul Haghimasului s-au depus conglomerate cenomaniene, initial probabil mult mai masive, ulterior indepartate partial prin eroziune.
R e l i e f u l este relativ lipsit de unitate, prezentandu-se sub forma unui ansamblu de culmi oarecum independente, ca rezultat al adancirii puternice a retelei de vai in consecinta inaltarii determinate de orogeneza valaha, la sfarsitul pliocenului si inceputul cuaternarului. Culmea principala (Curmatura, 1.792 m in varful Haghimasul Mare) este situata intre vaile Oltului si Bicajelului si se continua spre sud prin culmea mai scunda Nascalat (1.566 m). In nord, intre Putna, Bistricioara si Bicaz se afla M. Suhardului (care culmineaza la nord-vest de Lacul Rosu in Licas, la 1.675 m) iar spre est, intre Bicajel si Damuc se afla culmea Damucului, mai scunda (1.435 m).
Tectonica de inaltare si actiunea diferentiata a modelarii externe asupra substratului geologic foarte variat au dat Haghimasului aspectul unui mare sinclinal suspendat, sedimentele mezozoice (calcarele, dolomitele si conglomeratele, in special) rezistand mai bine la eroziune, in timp ce pe cristalinul epimetamorfic relieful este mai estompat. Flancul vestic al sinclinalului, care formeaza culmea Curmaturii, este mai inalt, datorita grosimii mai mari a calcarelor jurasice, dominand printr-un abrupt impresionant (de peste 800 m), cu caracter de cuesta, valea Oltului. In lungul sau se insiruie cele mai mari inaltimi - Haghimasul Mare, Haghimasul Negru (1.773 m), Piatra Singuratica, s.a., intre care se afla inseuari, care par sa aiba o motivatie tectonica (falii transversale). In M.Suhardului inaltimile cele mai mari (Licasul,Vithavasul s.a.) sunt formate pe calcare jurasic-superioare sau pe conglomerate cretacice (Highisul). Culmea Damucului, cea mai scunda, este sculptata in wildflis si cristalin epimetamorfic. In aceleasi depozite friabile ale wildflisului, valea superioara a Bicajelului, cu orientare longitudinala, se largeste sub forma unei depresiuni, cea de la Trei Fantani, amont de angajarea raului in cheile din sectorul inferior, sapat in calcare jurasic superior - cretacic-inferioare. Aproape toate vaile au orientare longitudinala, fiind paralele culmilor. Contrasteaza numai valea principala, a Bicazului, orientata transversal si sectionand structurile masive de calcare mezozoice intr-unul dintre cele mai spectaculoase sectoare de chei din tara, cu pereti verticali, inalti de 200 - 400 m. Geneza cheilor pare sa fie relativ recenta, determinata de acelasi impuls tectonic al orogenezei valahe. Un rol important in formarea acestui sector l-au avut procesele carstice. Tronsoanele cu versanti in surplombe au evoluat din traseele unor cursuri subterane, care uneau mai multe avenuri si ale caror plafoane s-au prabusit. Astfel au rezultat si unele blocuri de mari dimensiuni, care se succed in lungul cheilor, asa cum sunt cele de la confluenta Bicajelului cu Bicazul. Alti afluenti parcurg, de asemenea, sectoare de chei, unele inca mai spectaculoase (cheile de pe cursul inferior al Sugaului). In lungul acestora sunt multe ruperi ale profilului longitudinal, cu cataracte si chiar mici cascade, care evidentiaza diferentele de duritate ale rocilor din substrat. Uneori vaile secundare raman usor suspendate, nereusind acordul de ritm al evolutiei cu valea principala. Carstul de suprafata este bine reprezentat, cu multe lapiezuri, doline, martori de carstificare (hum-uri), chiar depresiuni care au fost considerate polii (Poiana Alba) etc. Resurgentele, destul de numeroase si cu debite permanente dovedesc existenta unor cursuri subterane importante, dar endocarstul este greu accesibil si putin cunoscut. Singurele accesibile sunt cateva pesteri mici - Tosorog, in partea de est, aproape de Paraul Caprei si Munticelu, in apropiere de cheile Sugaului.
In M.Haghimas nu exista relief glaciar, probabil in consecinta climatului mai sarac in precipitatii din partea centrala a Carpatilor Orientali, ecranata spre vest de catena vulcanica. In schimb, mantale groase de grohotisuri, unele stabilizate, altele extrem de active , dovedesc rolul insemnat al proceselor periglaciare in geneza si evolutia reliefului, atat in prima parte a cuaternarului, cat si in perioada actuala.
Sub aspect c l i m a t i c, pozitia centrala mentionata si altitudinea nu prea mare fac ca precipitatiile sa nu depaseasca decat cu putin o valoare medie de 1.000 mm/an. Cel mai interesant aspect h i d r o g r a f i c este introdus de Lacul Rosu, un mare lac de baraj natural, format in 1837 prin alunecarea unei mase mari de argile cu blocuri, pe versantul vestic al culmii Ghilcosului. Aceasta a barat vaile mai multor paraie din bazinul superior al Bicazului (Paraul Oii, Paraul Calului, Paraul Rosu, Licasul si Suhardul), pe atunci impadurite pana in firul apelor. Lacul a inundat astfel padurea, ai carei arbori s-au pastrat in parte, petrificati prin silicifiere.
Cea mai mare parte din v e g e t a t i e este constituita din padurea de conifere (molid, pin - in special pe substrat calcaros, brad si zada). Pe vaile Bicazului si Bistricioarei inainteaza si arborete mixte de conifere si fag. In partea cea mai inalta, pe platourile din culmea Curmaturii vegetatia arborescenta nu mai rezista temperaturilor coborate si vantului puternic, fiind inlocuita de tufarisuri subalpine. Pajistile sunt insa extinse artificial, pentru pasune. Cele mai mari pajisti secundare, formate din asociatii de Festuca pratensis, Agrostis tenuis s.a., se afla in partea sudica a muntilor, spre izvoarele Trotusului. Pe stancile de calcar cresc floarea-de-colt, campanule, specii de garofite salbatice, tufe de Saxifraga s.a. Pe langa solurile zonale (soluri brune acide si spodosoluri), se dezvolta pe suprafete apreciabile soluri brune eu-mezobazice si rendzine, asigurate de prezenta masiva a substratului calcaros.
U m a n i z a r e a este avansata, in special pe vaile marginale (Trotus, Damuc, Paraul Caprei, Putna) si in depresiunea Trei Fantani, unde s-au format sate rasfirate. Sunt insa si numeroase asezari risipite, cu gospodarii izolate in fanete, pe plaiuri, in special in aria de la izvoarele Trotusului. Etnic populatia este mixta (romani si secui). Ocupatia de baza consta in cresterea animalelor (ovine, bovine si cabaline). Spre pasunile din Haghimas vin si acum pastori cu turme de oi din Marginimea Sibiului, locuind in grupari de stane, cu aspectul unor catune temporare (spre exemplu, in Poiana Ala, dintre Haghimasul Mare si Haghimasul Negru). In seria ocupatiilor urmeaza exploatarea lemnului si exploatarea initial locala, redusa, apoi de nivel industrial a calcarului, pentru unitatea de la Bicaz-Tasca. In extremitatea sudica sunt iviri de pirite cuprifere (in continuarea structurilor din M.Giurgeu). Turismul este destul de intens pe valea Bicazului, atractiva prin caracterul spectaculos al cheilor, prin originalitatea Lacului Rosu si a peisajului, in ansamblu, accesibila pe soseaua modernizata construita inca din perioada interbelica. La 930 m, in apropierea lacului, s-a format si statiunea climatica, cu posibilitati de practicare a alpinismului si sporturilor de iarna. Culmea Curmaturii, in schimb, dotata cu o singura cabana modesta (la Piatra Singuratica) si numai temporar accesibila, este foarte putin cunoscuta. Nu este valorificat nici potentialul agroturistic al ariei montane de la izvoarele Trotusului.
Muntii Persani, izolati in sud-vest prin expansiunea eruptivului neogen, se desfasoara pe directie NE-SV, intre Tara Barsei-Trei Scaune si Depresiunea Transilvaniei. Valea Sercaiei ii separa de Carpatii Meridionali (M.Fagaras), iar in NNE trec gradat spre M.Harghita, in aria Lueta-Chirui. In treimea lor nordica sunt traversati de Olt.
O r o g r a f i c, sunt un ansamblu de culmi cu infatisare destul de diferita, detasate prin inseuari si ale caror altitudini au valorile cele mai reduse din tot axul cristalino-mezozoic (950 m - 1.000 m). Numai in extremitatea sud-estica se realizeaza altitudinea de 1.294 m (Magura Codlei).Vaile sunt adancite cu 200 m - 500 m dar versantii sunt domoli, iar culmile frecvent plane.
Constitutia g e o l o g i c a este extrem de complexa, prefigurand mozaicul petrografic al M.Apuseni. Fundamentul cristalin, integral epimetamorfic, afloreaza numai pe suprafete restranse, in partea central-vestica (M.Garbova) si in sud-vest (in prelungirea celui din partea nordica a Fagarasului). R e l i e f u l format pe acest tip de substrat este greoi, are contururi sterse, estompate. Invelisul sedimentar mezozoic este predominant calcaros si dispus in petece de acoperire, in special in sud-est, vest si nord. Sectoarele respective au culmile cele mai inalte (Magura Codlei) si formele de detaliu cele mai variate. In nord, pe calcare a evoluat si un complex carstic - cheile Varghisului si o succesiune de pesteri, cu deschidere pe versanti, intre 107 m si 3-8 m altitudine relativa. Cea mai mare parte a fundamentului cristalin este acoperita de sedimente cretacic-superioare, in special marne, gresii si conglomerate asemanatoare celor din Bucegi. Pe conglomerate este caracteristic un relief ruiniform, relativ inalt (varful Cetatii, 1.104 m, in centrul Persanilor). Produse ale magmatismului neogen-cuaternar acopera cristalinul pe arii insemnate, in nord. Sunt variate petrografic, apartinand atat formatiunii vulcanogen-sedimentare, cat si eruptiilor subaeriene (andezite, bazalte, tufuri bazaltice). Relieful format pe eruptiv se prezinta sub forma unor platouri aproape plane, structurale. Din abrupturile lor marginale se detaseaza coloane prismatice, cum sunt cele dinspre valea Oltului, de la Racosul-de-Jos (Comana, Bogata).
Aspectul plan al intefluviilor montane a sugerat prezenta suprafetei de nivelare Poiana Marului (echivalenta nivelului Mestecanis), la altitudinea de 900 m - 1.000 m. Pe alocuri aceasta este acoperita cu depozite lacustre din pliocenul superior, demonstrand acelasi caracter recent al inaltarii (romanian-pleistocen) si in M.Persani. In legatura cu efectele morfologice ale acestei inaltari, tronsonul transversal al vaii Oltului intre Augustin si Bogata (defileul de la Racosul-de-Jos) a fost interpretat ca antecedent (N.Orghidan, 1929), orientat in lungul unui vechi culoar de legatura intre lacurile pliocen-superioare - pleistocene din Tara Barsei-Trei Scaune si Depresiunea Fagarasului. Antecedenta este argumentata si de meandrarea adancita a vaii, ca si de prezenta teraselor, pana la altitudinea relativa de 50 m - 60 m (Oltul fiind insotit in aria depresionara din amont de terase care ajung pana la 90 m - 112 m altitudine relativa).
In ansamblul montan, pe langa sectionarea produsa de Olt, o serie de inseuari transversale au acelasi efect de decupaj spatial - seaua Vladeni (685 m), urmata de drumul national si magistrala de cale ferata Brasov- Fagaras-Sibiu, in dreptul golfului depresionar Vladeni al Tarii Barsei, seaua Bogata (692 m) in centru, urmata de soseaua Brasov-Sighisoara, seaua Rica (650 m) la izvoarele paraului omonim, afluent al Varghisului. Sectoarele rezultate sunt (N.Orghidan, 1965, Valeria Velcea, Al.Savu, 1982, A.Cioaca, 2002) M.Poiana Marului, la sud de seaua Vladenilor, cu interfluvii netede, largi, la altitudinea de 1.000 m (suprafata Poiana Marului), dominate cu aproape 300 m de catre martorul calcaros al Magurii Codlei, M.Racosului, intre seile Vladeni si Rica, cu predominarea reliefului dezvoltat pe conglomerate cretacice si pe lave bazaltice si M. Varghisului, la nord de seaua Rica, unde a evoluat cel mai bogat relief carstic din acesti munti, devenit obiectiv protejat, in cadrul unei rezervatii naturale (cu pesteri, cheile Varghisului s.a.).
Conditiile c l i m a t i c e ale Persanilor difera mult de cele din restul axului cristalino-mezozoice, datorita pozitiei lor pe latura vestica a Carpatilor Orientali. Absenta oricarui ecran montan pe directia de deplasare a maselor de aer de origine atlantica face ca altitudinea modesta a muntilor sa nu aiba acelasi efect diminuant asupra precipitatiilor, care ating valori medii de 750 mm - 1.000 mm. In complex cu temperaturile medii destul de mari - 60C-80C - creeaza conditii stationale tipic favorabile padurii de foioase, cu dominanta fagului mai sus de 700 m - 800 m si a gorunului sub aceasta altitudine. Vegetatia forestiera este destul de bine pastrata, cu exceptia partii sudice, unde accesibilitatea morfologica pentru locuire a determinat despadurirea timpurie si puternica a platourilor. Versantii au ramas insa bine impaduriti, ceea ce a creat un peisaj asemanator celui din partea de est a M.Poiana Ruscai.
U m a n i z a r e a este avansata, dar inegala ca distributie spatiala si intensitate si neomogena sub aspect etnic. In partea nordica asezarile secuiesti sunt disociate pe vaile Oltului, Varghisului, Ricai, iar in partea central-sudica cele romanesti urca pana la 500 m - 550 m in aria marginala a Persanilor centrali, mai bine impaduriti si sunt risipite pana la 1.000 m pe platourile din sud. Poiana Marului (peste 3.000 locuitori) este tipica, cu gospodariile izolate printre fanete, culturi, livezi de mar. Se cresc animale (bovine), culturile (desi traditionale) avand o dezvoltare subordonata. Se extrage bazalt (de la Racosul-de-Jos, Bogata, Comana), calcar (de la Codlea, Venetia-de-Sus) si argila refractara (de la Holbav). A fost exploatat si un mic zacamant de carbune liasic (epuizat) langa Codlea, de care se leaga inceputurile industriei colorantilor si matasii artificiale de la Codlea. Partial sunt valorificate izvoarele minerale carbogazoase de la Varghis, cele clorosodice de la Racosul-de-Jos si cele mezotermale de la Codlea (in statiunea Caprioara de la poalele Magurii Codlei).
Subregiunea muntilor flisului este reprezentata printr-o fasie continua de culmi si masive, delimitate de vaile principale sau de unele depresiuni tectonice ori erozive si situate pe latura externa a Carpatilor Orientali - Obcinele Bucovinei, M.Stanisoarei, M.Ceahlau, M.Tarcau, M.Ciucului, M.Oituzului, M.Vrancei, M.Buzaului, M.Intorsurii Buzaului, M.Ciucasului, M.Baiului. .Unica exceptie pozitionala este introdusa de M.Bodoc si M.Baraolt, din extremitatea sudica, pe care geneza (prin miscari tectonice de scufundare recenta si puternica) a marii depresiuni interne Tara Barsei-Trei Scaune i-a izolat, spre nord-vest.
In ansamblu, sunt munti m i c i si m i j l o c i i, cu altitudinile cele mai frecvente de 1.100 m - 1.200 m, numai in Ceahlau, Ciucas si Garbova-Baiul trecand peste 1.900 m. In aspectul lor general frapeaza paralelismul majoritatii liniilor morfologice principale. Ca si cele secundare, acestea au fost modelate intr-un substrat l i t o l o g i c cu alternante repetate (si monotone) de roci sedimentare - gresii, marne, argile, sisturi, conglomerate, strans cutate in fazele mai tarzii ale orogenezei alpine si inaltate puternic in pliocenul superior-cuaternar. Caracterul recent al acestor fenomene tectonice a indus si raporturi mult mai consecvente de adaptare a r e l i e f u l u i la s t r u c t u r a, liniile mentionate (culmi si vai) fiind in general longitudinale (uneori conforme, alteori sub forma unor inversiuni de relief). Sunt, de asemenea, foarte caracteristice asimetriile morfologice, determinate de directia dominanta a deformarilor tectonice si de rezistenta diferita a rocilor din formatiunile de flis. Cel mai frecvent, versantii abrupti corespund unor structuri de hog-back sau de cuesta, iar formele proeminente sunt sustinute de rocile cele mai dure (conglomerate cretacice de Ceahlau, gresii glauconitice de Prisaca, gresii silicioase de Kliwa etc.), in care si vaile au inaintat greu, prin vai inguste, cu aspect de defileu, care contrasteaza cu sectoarele largi, sapate in roci slabe (argile, marno-argile, gresii carbonatice in strate subtiri s.a.).
Din punct de vedere c l i m a t i c, pozitia estica si sud-estica in cadrul Carpatilor Orientali introduce nuante mai continentale, cu precipitatii mai reduse (adesea sub 1.000 mm/an) si cu amplitudini termice mai mari. Pe versantii sud-estici ai M.Vrancei si M.Buzaului efectele dinamicii foehnale a aerului combinate cu cele determinate de influentele climatice continentale si cu cele produse de pozitia latitudinala mai sudica permit prezenta unor elemente submediteraneene in v e g e t a t i e (liliacul salbatic s.a.) si f a u n a (scorpionul - Euscorpius carpaticus s.a.). Acestea sunt si elementele cele mai obiective ale variantelor de regionare care includ sectoarele montane respective intr-o unitate "sudica" sau "de curbura". In cea mai mare parte muntii flisului se incadreaza in subetajul padurii de amestec, cu o pondere clara a coniferelor in nord (in special in Obcinele Bucovinei) si a foioaselor in sud. In unele grupuri montane scunde din sud coniferele lipsesc aproape complet, ca in M.Baraoltului, M.Intorsurii s.a..
Obcinele Bucovinei depasesc spre nord valea Sucevei si frontiera nationala, ajungand pana in valea Ceremusului. Spre vest si sud valea Moldovei si valea Sadovei le separa de M.Bistritei Aurii, de M.Rarau si de M.Stinisoarei, iar spre est domina Podisul Moldovei (Podisul Piemontan si Podisul Sucevei) in lungul contactului Straja-Marginea-Solca-Solonetul Nou-Cacica-Paltinoasa.
O r o g r a f i c, Obcinele sunt un ansamblu de culmi paralele (largi si adesea netede in partea inalta, separate prin culoarul depresionar larg al Moldovitei. Altitudinea medie este de aprox. 1.200 m (1.300 m in Obcina Feredeului si 1.100 m in Obcina Mare). Altitudinile cele mai mari sunt in Obcina Feredeului (varfurile Vejul Mare, 1.493 m si Pascanu, 1.479 m) iar cele mai mici la iesirea Moldovei (480 m) si Sucevei (460 m) din munte. Cea mai unitara este Obcina Feredeului. In Obcina Mare (incluzand si Obcinele Moldovitei, Obcinele Humorului) culmile sunt mai distantate, mai independente, Obcinele Brodinei sunt constituite si ele dintr-un ansamblu de culmi (transversale fata de precedentele), iar depresiunea Moldovitei este un complex morfologic, format dintr-un uluc de contact cu Obcina Feredeului, o arie colinara centrala si valea Moldovitei, la randul sau destul de diferentiata morfologic (N.Barbu, 1976).
In constitutia g e o l o g i c a a Obcinelor s-au identificat unitatile tectonice ale flisului de Audia, Tarcau si Vrancea, alcatuite din roci detritice (gresii, conglomerate, marne, argile), in succesiuni ritmice si puternic tectonizate, pe fracturi directionale superficiale si profunde, crustale, sub forma de cute-falii (solzi) si de sariaje. In unitatea de Audia, prezenta in Obcina Feredeului, sunt caracteristice complexul litologic cretacic al sisturilor negre (pelite negre cu intercalatii de gresii glauconitice, dure), urmat de argile rosii si verzi, si spre est de gresia eocena de Prisaca-Tomnatecu. Solzii strans imbricati ai flisului de Audia sunt deversati spre est iar gresia de Prisaca apare sub forma unei digitatii care se ingusteaza spre sud-est. Fruntea flisului de Audia il domina pe cel senonian-paleogen al unitatii de Tarcau din depresiunea Moldovita, constituit din gresii, calcare si marne eocene (litofaciesurile de Tarcau, de Doamna si de Bisericani), gresii silicioase, micacee, sisturi disodilice (faciesurile de Kliwa si de Fusaru). Unitatea de Vrancea (constituita din calcare si marne eocene, gresii oligocene s.a.) este in cea mai mare parte acoperita prin deversarea spre est a unitatii de Tarcau, fiind prezenta numai in semiferestrele Putna si Humor, la iesirile Sucevei si Moldovei din munte.
R e l i e f u l dominant este structural si litologic, conditionat de tectonica flisului si de alternantele litologice. Exista ansambluri de hog-back corespunzatoare succesiunilor de solzi, care imprima caracteristica morfologica generala a unitatilor de relief principale. Spre exemplu, Obcina Feredeului este un mare hog-back, cu reversul orientat spre vest si format dintr-o succesiune de culmi monoclinale a caror altitudine scade in aceeasi directie. Obcina Mare corespunde unui anticlinal deversat spre est, cu axul afectat de o importanta falie inversa, in lungul careia flancul estic este scufundat, in relief pastrandu-se numai cel vestic, deversat peste solzul urmator, spre est. O falie secundara in partea central-sudica determina o bifurcatie a culmii, care se pastrase unitara pe mai mult de 25 km. Pe ramura vestica se afla si varfurile Scoruset (1.223 m), Bobeica (1.208 m) s.a.m.d. In general culmile corespund unor structuri anticlinale iar vaile si largiri ale lor unor sinclinale Exista insa si inversiuni de relief, cand culmile s-au pastrat pe roci mai dure din axul sinclinalelor (colinele din partea centrala a depresiunii Moldovita s.a) , iar vaile parcurg axe de anticlinal (Moldovita, amont de confluenta cu Putna si aval de Frumosul s.a.). Rocile moi au generat arii mai coborate (vai, culoare depresionare - depresiunea Moldovitei in ansamblu formata pe oligocen moale, in facies de Fusaru, valea Moldovitei intre confluenta cu Putna si Frumosul - pe gresii micacee friabile, ulucul Ciumarna-Sacries - pe marno-argile eocene si disodile oligocene s.a). Pe rocile dure s-au pastrat forme mai inalte (maguri de peste 1.200 m pe gresiile de Prisaca, martori pe gresie de Kliwa in ulucul mentionat s.a.).
Relieful fluvial este reprezentat prin vaile raurilor (puternic influentate de specificul substratului geologic) si prin complexe de terase (6 pe Humor si Sucevita, 9 pe Moldova si Moldovita), cu altitudini relative de la 1 m - 2 m la 100 m - 110 m, racordabile cu terasele inferioare si mijlocii ale Bistritei. Relieful ciclic este reprezentat in Obcine prin "nivelul vailor"(N.Barbu, 1976), identificat pe Moldova, pe Moldovita, pe Putna, in bazinul superior al Sucevei, in sectorul inferior al Humorului s.a., in acelasi nivel inscriindu-se si partea inalta a reliefului format pe semiferestrele flisului de Vrancea. Acest nivel se afla la altitudini de 700 m - 1.000 m altitudine absoluta, mentinandu-se cu 200 m - 400 m sub nivelul general al culmilor si cu 200 m deasupra albiilor actuale. Este considerat fragment al suprafetei de nivelare Mestecanis.
Intre procesele geomorfologice actuale, fara sa fie prea caracteristica, eroziunea areolara actioneaza totusi pe unele sectoare de versant ale Moldovei, Humorului s.a. Eroziunea liniara , producand adanciri ale unor ravene pana la 15 m, este mai frecventa in partea inferioara a versantilor acoperiti cu pasuni si fanete, in apropierea asezarilor din camplunguri, la Vama, Moldovita, Gura Humorului, Argel, Straja, Vicov, dar arealele afectate nu sunt prea mari. Cele mai pagubitoare sunt alunecarile de teren, favorizate de rocile cu proprietati fizico-mecanice atat de diferite ale flisului, ca si de despaduririle din cauze naturale si artificiale produse in ultimii ani. In general sunt mai putin extinse si mai slabe in Obcina Feredeului, dar se accentueaza aval pe Moldova, in ulucul Ciumarna-Sacries si mai ales pe contactul flisului Obcinei Mari cu miocenul pericarpatic, de la Vicov la Paltinoasa.
C l i m a Obcinelor Bucovinei are acelasi fond central-european ca si in cazul altor munti din nordul Carpatilor Orientali, dar cu influente boreale in nord-vest si continentale in sud-est. Corespunzator acestora, spre exemplu, valoarea medie de 850 mm/an a precipitatiilor se manifesta cu un plus de aproximativ 100 mm/an in nordul Obcinei Feredeului si o reducere de 200 mm/an in sud-estul Obcinei Mari. Temperatura medie anuala scade in acelasi sens si in altitudine , de la 60 C la 20 C. Sunt 60-80 zile de iarna si numai 20-30 zile de vara, relieful depresionar atenuand aceasta asprime climatica (50 zile de iarna si peste 40 zile de vara). In schimb, inversiunile termice si fenomenele hidrometeorologice asociate acestora sunt mai frecvente. Ca efect al climei, a p e l e paraielor si raurilor (Sadova, Moldovita, Moldova, Suceava si afluentii lor sunt alimentate in proportie de 60% din ploi si zapezi (pluvio-nival in nord-est si pluvial-moderat in sud-est)si de 20-40% din ape subterane. Acestea prezinta mineralizari mici si moderate (bicarbonatari, sulfatari) in sud-est si foarte mari (500 g - 800 g/l), pe contactul cu miocenul salifer pericarpatic.
V e g e t a t i a forestiera este dominata de molid in padurile de pe versantul vestic al Obcinei Feredeului si prezinta diferite amestecuri spre est, de molid cu fag in partea estica a Feredeului, in Obcinele Brodinei, in depresiunea Moldovitei si pe versantul vestic al Obcinei Mari, pe versantul opus al acesteia in amestec fiind si brad. In general, conform conditiilor climatice molidul se regaseste la altitudini din ce in ce mai mari spre est, iar fagul si bradul, mai termofili, coboara din ce in ce mai mult spre vest. Pajistile secundare din nivelul padurii de molid au asociatii de paius si iarba campului, dar si elemente subalpine - afin, ienupar, iar cele din padurile dominate de fag (foarte extinse in bazinul Humorului) sunt mai bogate, in asociatiile de Festuca rubra si Agrostis tenuis intrand si specii de Arenatherium, Lolium, Cynosurus s.a. Corespunzator conditiilor climatice si de vegetatie, s o l u r i l e brune au un caracter acid si podzolic spre nord-vest si eu- mezobazic spre sud-est, in depresiunea Moldovitei si in Obcina Mare. Sub padurea de molid, cu precipitatii mai bogate si temperaturi mai coborate, in Obcina Feredeului solurile sunt spodice, dar spodosoluri se formeaza si in Obcina Mare, pe gresii silicioase de Kliwa. Pe calcarele senoniene si pe calcarele de Doamna din Obcina Mare sunt soluri rendzinice. In arealele cu drenaj deficitar din luncile raurilor mai mari si de pe versantii cu alunecari de teren se produc gleizari si se formeaza soluri gleice. O suprafata destul de importanta este acoperita cu protosoluri aluviale si cu aluviuni nesolificate.
U m a n i z a r e a este straveche (s-au identificat vestigii de locuire neolitica), continua si deosebit de viguroasa de-a lungul timpului. O retea densa de asezari este consemnata in documentele sec. XV (Vama, 1409), Campulung (1411), Manastirea Humor (1428), Moldovita (1443), Putna (1468), Straja (1490). Din sec. XVI se adauga Sucevita, Frumosu s.a. Conditiile istorice si economice au favorizat durabilitatea acestor asezari de tarani liberi din Ocolul Campulungului. Structura etnica s-a modificat incepand din sec. XVII, prin infiltrarile tolerate si apoi organizate ale hutulilor (asezati in special in Obcinele Brodinei - bazinul Argel si spre izvoarele Sucevei) si continuand prin colonizarile din perioada dominatiei austriece (austrieci din Tirol si Stiria, instalati pe toata valea Moldovei, la Campulung, Prisaca Dornei, Vama s.a., dar si la Cacica, Solca, Fundul Moldovei, polonezi, evrei). In sec. XVIII s-au produs roiri din satele initiale si a inceput locuirea risipita pe plaiuri. Astazi satele sunt asezate atat pe vai (rasfirate, de obicei de talie mijlocie), cat si pe plaiuri (risipite pana la 1.400 m si de talie mica). Pe fondul impulsului industrial al urbanizarii unor pozitii nodale, asezarile de la Campulung, Gura Humorului si Solca au devenit orase. Conform premiselor naturale si social-economice multe alte asezari au o perspectiva urbana reala (Vama, Pojorata, Vatra Moldovitei, Frasin, Cacica).
Pe seama unor resurse importante de materiale de constructie (gresii, marno-calcare, argile si mari cantitati de pietris si nisip) si a resurselor de minereuri metalifere si sare din zonele invecinate, ocupatiile traditionale (in primul rand cresterea bovinelor de rasa) au fost dublate de minerit, de industrializarea lemnului, a laptelui, de alte activitati industriale, bazate pe materii prime aduse din alte regiuni (textila, incaltaminte s.a.). Cel mai intens flux turistic din Obcinele Bucovinei este determinat de valoarea artistica patrimoniala si de semnificatia cultural-religioasa a manastirilor pictate in fresca exterioara Voronet, Humor, Moldovita, Sucevita, Putna. De asemenea, s-au inscris in circuitul valorilor turistice atelierele de ceramica de la Marginea, salina de la Cacica si, in ultimii ani, capacitatile de cazare si serviciile turistice de nivel european oferite in toata aria Obcinelor, in cadrul A.N.T.R.E.C.
Muntii Stanisoarei continua structurile flisului la sud de Obcinele Bucovinei si de valea Moldovei, care este astfel limita lor nordica. Spre vest, sud-vest si sud vaile Suha (cu Slatioara si Brateasa) si Bistrita ii separa de M.Rarau, M.Bistritei mijlocii, M.Ceahlau si M.Tarcau, iar spre est culmile Stanisoarei domina Subcarpatii Neamtului (in lungul unui contact tectonic), intre Paltinoasa - Vanatori-Neamt.- Piatra Neamt.
La alcatuirea lor g e o l o g i c a participa toate unitatile flisului, dispuse in structuri orientate NNV-SSE, deversate spre est. Cele mai extinse sunt unitatile de Ceahlau (gresii, grezocalcare, marnocalcare, sisturi argiloase s.a. - litofaciesul de Sinaia, gresii micacee s.a. - litofaciesul de Bistra, gresii si conglomerate - litofaciesul de Ceahlau-Zaganul) si Tarcau. O r o g r a f i c se prezinta ca o culme principala (vestica), mai inalta, din care se dirijeaza divergent culmi secundare mai scunde, unele longitudinale , separate de afluentii Moldovei, in nord (spre exemplu Obcina Voronetului), sau de cei ai Bistritei, in sud, altele transversale, orientate spre est si separate de Suha Mare, Suha Mica, Ozana si Topolita.
Altitudinile cele mai mari corespund, de regula, rocilor celor mai rezistente din culmea principala, in special conglomeratelor de Ceahlau (varful Bivolul, cu altitudinea maxima - 1.530 m, se afla in centrul unui mare sinclinal inaltat, in alcatuirea caruia se afla o masa importanta de conglomerate cretacice de Ceahlau). Pe rocile mai putin rezistente s-au format depresiuni de facies petrografic, ca depresiunea Gainesti, pe Suha Mica (pe sisturi argiloase si marne bituminoase oligocene), depresiunile Pipirig, pe Ozana si Hangu, pe Bistrita (pe marnocalcarele cretacic-superioare de Hangu), aceasta din urma acoperita acum de apele lacului de acumulare Izvorul Muntelui. In aceleasi roci au fost modelate si inseuari destul de joase, care au permis amenajarea traversarilor, ca Petru-Voda (la 900 m). De regula intre sectoarele mai largi raurile trec prin scurte defilee, pe care le-au sapat in roci mai dure, asa cum sunt cele doua defilee ale Bistritei de la Izvorul Muntelui si de la Straja, in gresia eocena de Tarcau, primul servind si constructiei barajului pentru lacul de acumulare al hidrocentralei "Stejarul".
Ca urme ale evolutiei ciclice a reliefului au fost identificate (I.Ichim, 1979) doua niveluri de culmi interfluviale, unul la 1.300 m - 1.400 m, sarmatian, foarte clar intre Holda si Cotargasi, echivalent la altitudine mai mica al suprafetei Cerbul si altul la 900 m - 1.000 m, mai recent, corespondent al suprafetei Mestecanis. Sub aceste niveluri, in special in lungul Bistritei se dezvolta un sistem complex de terase, cu altitudine relativa pana la 280 m (I.Donisa, 1968, I.Ichim, 1979).
In M.Stanisoarei sunt foarte active procesele de modelare a versantilor - prabusiri, eroziune torentiala si mai ales alunecari de teren cu deluvii groase de pana la 20 m, care se dezvolta mai ales pe stratele de Hangu si pe sisturile negre de Audia, provocand dificultati materiale importante in intretinerea si exploatarea drumurilor (in special a soselei Bicaz - Largu). Conform cercetarilor geomorfologice detaliate ale acestor munti (I.Ichim, 1979), dinamica actuala a versantilor este in buna parte o reminiscenta a morfodinamicii specifice conditiilor climatice periglaciare din pleistocen.
Sub conditii c l i m a t o - termice mai marcat continentale, datorita pozitiei, si primind o cantitate de precipitatii mai redusa decat in Rarau si in Obcinele Bucovinei, M.Stinisoarei sunt inca bine impaduriti (aprox. 75%), dar padurea este dominata de formatiunea de amestec conifere-fag. Numai pe culmile de peste 1.200 m din vest si sud-vest exista molidisuri pure. In sud, pe versantul culmii Cozla, s-a plantat pin, iar spre baza versantului estic, la contactul cu Subcarpatii Neamtului, in amestecuri patrunde gorunul.
Muntii sunt bine populati, cu ghirlande de sate rasfirate atat pe vaile marginale (Moldova si Bistrita), cat si pe cele interne (Suha, Ozana, Cracau, Sabasa, Largu - in lungul careia in ultimii ani satele au evoluat spatial pana la aglutinare, accentuand premisele devenirii urbane ale asezarii de la Poiana Largului). Importante asezaminte religioase (Bistrita, Sihla, Sihastria, Secu, Neamt, Horaita, Agapia stimuleaza astazi fluxuri turistice importante. In extremitatea sud-estica, la contactul cu Subcarpatii, s-a dezvoltat Piatra Neamt, al doilea centru urban al Carpatilor Orientali, la confluenta Cuejdiului cu Bistrita. Oras medieval, mentionat documentar din sec. XIV, fosta resedinta a unei curti domnesti si mai tarziu resedinta a tinutului Neamt, este astazi un centru industrial important, concentrand si functii culturale si de invatamant, de ocrotire a sanatatii s.a., pe langa cele administrative aferente conditiei de resedinta a judetului. Concomitent este o veritabila placa turnanta pentru turismul din bazinul montan al Bistritei.
Activitatile economice de baza in aria montana propriu-zisa sunt cele zootehnic-forestiere. Subordonat, pe terasele inferioare ale raurilor se cultiva cartof, plante furajere si chiar porumb. Resursele minerale sunt modeste, singurele in cantitati mari fiind materialele de constructie, care nu fac insa obiectul unor exploatari sistematice de amploare. In gresia oligocena de Kliwa au fost identificate mici rezerve de petrol, exploatate numai la Pipirig, din 1983.
Masivul Ceahlau, desi ocupa o suprafata mult mai restransa, se distinge din masa muntilor flisului prin altitudinea mai mare (1.908 m in Ocolasul Mare) si prin silueta sa aparte, de cetate naturala. In plan, masivul are un contur rombic, descris de vaile Bistricioarei in nord-vest si culoarul Pintic-Paraul Caprei in sud-vest, care-l separa de M.Bistritei mijlocii si de M.Haghimas, de valea Bistritei in nord-est si valea Bicazului in sud-est, dincolo de care se afla M.Stanisoarei si - respectiv - M.Tarcau.
G e o l o g i c, Ceahlaul corespunde in cea mai mare parte unitatilor interne ale flisului - Ceahlau, Teleajen si Audia, numai in extremitatea estica fiind prezenta si unitatea de Tarcau. Mari contraste de rezistenta la modelarea externa sunt evidentiate atat intre formatiunile fiecarei unitati a flisului, cat si intre unitatile vecine si partial suprapuse. In r e l i e f se impun conglomeratele masive poligene din partea superioara a stratelor de Ceahlau, dispuse in pozitie centrala intr-o structura de sinclinal puternic inaltat, incluzand in baza si o serie de klippe de calcar, provenite din sinclinalul marginal al axului cristalin invecinat. Aceste roci contrasteaza cu cele mult mai slabe din aria montana periferica (gresii, marne, argile), creandu-se astfel doua niveluri morfologice net deosebite. Unul este inalt (Ceahlaul propriu-zis), dezvoltat pe conglomerate sub forma unui platou structural, marginit de abrupturi cuestiforme cu diferente de altitudine de peste 700 m si dominat de cativa martori de eroziune - spre exemplu Toaca (1.900 m). Al doilea este mult mai scund (1.300 m - 1.400 m) si reprezentat prin culmi radiare separate de afluentii Bistritei, Bistricioarei si Bicazului. Contrastul altitudinal puternic al celor doua niveluri face partea inalta vizibila - pe vreme senina - de la mari distante. In detaliu, pe conglomeratele din partea centrala s-au detasat forme de dezagregare selectiva - trepte structurale (polite), turnuri, coloane etc. Cea mai cunoscuta este Panaghia, de forma unei clai de piatra. Inaltimi izolate, formate prin dezagregare si eroziune diferentiala sunt specifice si klippelor de calcar, asa cum este Ocolasul Mic. Aceleasi diferente altitudinale cu motivatie structural-petrografica explica si repezisurile din albiile unor paraie, care au generat cascade deosebit de pitoresti (Duruitoarea s.a.).
Datorita altitudinii, in partea centrala inalta a Ceahlaului c l i m a este mai aspra decat in restul muntilor flisului. Temperatura medie anuala este de numai 0,70 C, in schimb precipitatiile sunt de 800 mm - 1.200 mm/an) si puternic diferentiate intre versantul vestic (950 mm la Durau) si cel estic (700 mm). Cele sub forma de zapada se mentin un timp mai indelungat, in unele locuri adapostite din fisuri, de la baza abrupturilor etc. ramanand toata vara. Dinamica aerului este foarte activa. In aria inalta situatiile de calm au o pondere de numai 3%, cel mai frecvent fiind vantul din vest, urmat de cele din sud-vest, sud si est. Desi prin altitudine masivul s-a aflat in pleistocen in aria zapezilor persistente, probabil insuficienta precipitatiilor sau spulberarea lor de pe platoul inalt au impiedicat formarea gheturilor perene, astfel incat urme glaciare sigure nu s-au identificat. Abunda insa forme de relief create in conditii periglaciare - trene de grohotis stabilizat la baza abrupturilor, care coboara pana la 1.200 m, microdepresiuni de tasare nivala in scoarta de alterare, pietre glisante si terasete de solifluxiune etc.
Desi suprafata este redusa, v e g e t a t i a este bogata si extrem de variata. Cercetarile de botanica sistematica au identificat in Ceahlau 33% din totalul speciilor de plante superioare din tara. Ansamblul invelisului vegetal are o dispozitie concentrica. Pana la altitudinea de 1.100 m este un brau de padure mixta (brad, molid, fag, carpen, mesteacan, paltin), bine dezvoltat atat pe versantul estic si sud-estic, cat si pe cel vestic, spre paraul Schitului si pe interfluviul Schit-Bistricioara. Urmeaza padurea de conifere, cu molid, brad si relativ multa zada, uneori cu exemplare batrane, protejate. Peste 1.750 m apar jnepenisurile, odinioara compacte, acum in mare parte defrisate si inlocuite de pajisti secundare, dominate de Festuca supina si Poa alpina. Sunt insa si foarte multe plante cu flori, ghinturi (Gentiana nivalis, G.lutea, G.kochiana), clopotei, primule, orhidee (Nigritella nigra) s.a. Este foarte frecventa floarea-de-colt. Pe platoul inalt, in sectoarele in care apa stagneaza, s-au format turbarii oligotrofe. In pajistile secundare din nivelul forestier de amestec, in special pe versantii de sud-vest si sud-est, spre valea Bicazului, pajistile sunt alcatuite din paius rosu, iarba campului s.a., frecvent cu taposica. Pentru diversificarea faunei, altadata foarte bogate, s-a recolonizat capra neagra. Amenajarea lacului Izvorul Muntelui a determinat imbogatirea avifaunei, cu trei specii de pescarusi, rate salbatice s.a. Pe paraul Schitului sunt amenajate doua pastravarii de mare capacitate.
Ca si M.Stanisoarei, Ceahlaul este bine populat. Urme de locuire, chiar la zi, dateaza de la finele paleoliticului. Ulterior populatia n-a parasit niciodata masivul, ideal prin resursele naturale de baza si calitatile de cetate naturala. Si azi satele se inlantuie atat pe vaile limitrofe, cat si pe cele din interior (valea Schitului, valea Bistrei). Modificari importante ale sitului multor asezari si ale utilizarii terenurilor s-au produs prin amenajarea lacului de acumulare. Ocupatiile de baza sunt cele tipic montane, exploatarea lemnului si cresterea animalelor. In parte, populatia activa a fost atrasa si spre orasul Bicaz, dezvoltat ca centru al industriei materialelor de constructie, extrem de poluanta timp de mai multe decenii, preluata si retehnologizata acum de catre actionarul principal, concernul european Lafarge. Ceahlaul este deosebit de atragator sub aspect turistic, avand un peisaj frumos si fiind relativ accesibil. Amenajarile din statiunea climatica Durau, intensificarea vietii monastice in schitul Durau (comunitatea monahala, Centrul ecumenic - baza a invatamantului seminarial si superior teologic ortodox) si pe platoul inalt, ca si revitalizarea sarbatorilor traditionale ale muntelui au amplificat si diversificat in ultimii ani fluxurile de turism laic si religios.
Muntii Tarcau se afla la sud de valea Bicazului. Spre vest valea Damucului si Valea Rece, iar spre sud-vest si sud valea Trotusului, ii separa de M.Haghimas si M.Ciucului. In extremitatea sud-estica domina depresiunea marginala Comanesti, iar spre est sectorul depresionar subcarpatic Tazlau, intre Piatra Neamt si Targul Ocna.
Substratul g e o l o g i c este constituit din toate unitatile tectonice ale flisului, etalate si partial suprapuse de la vest spre est. In general formatiunile cretacice sunt caracteristice in partea de vest, ariile centrala si de est fiind predominant paleogene. Litologic, cretacicul este reprezentat prin succesiuni de roci in general moi (strate de Bistra, de Plaiesu, de Palanca, constituite din suite ritmice de gresii slab rezistente, calcare in strate subtiri, cu intercalatii de sisturi argiloase negre, iar spre est, dar subordonat - complexele sferosideritic, al sisturilor negre si gresiilor glauconitice, marnocalcare). Paleogenul este in cea mai mare parte grezos si calcaros (gresii si calcare eocene, de Tarcau si de Doamna, gresii oligocene de Fusaru si de Kliwa). Tectonic, partea vestica corespunde flisului unitatilor de Ceahlau, Teleajen si Audia, partea central-estica - flisului de Tarcau, iar in extremitatile de nord-est si sud-est flisul de Vrancea apare in semifereastra Bistritei si sub forma unor klippe de rabotaj. Structurile de detaliu corespund unor sisteme de sinclinale, anticlinale si solzi, cu aceeasi orientare generala NNV-SSE.
O r o g r a f i c, in partea vestica se afla culmea principala - Grindusul (1.664 m), dublata spre vest, catre valea Damucului de o culme secundara, sugestiv numita Muntele Lung. In est, culmea Gosmanul (Gocimanul), cu altitudinea de 1.442 m in varful Geamana, se prelungeste la sud de seaua Moinesti in culmea mai scunda Berzunti (982 m in varful Magura). Culmea Preotesele (1.330 m), in sud si Munceii Uture, in est, se dispun transversal, prima in lungul cumpenei de ape Tarcau-Asau, ceilalti ca niste contraforturi, pe dreapta Tazlaului Mare. R e l i e f u l este predominant structural si litologic - culmi longitudinale corespunzand anticlinalelor (Grindusul, cu altitudinile maxime conservate si litologic, Gosmanul) si vai formate pe sinclinale (Tarcaul, Asaul, Tazlaul Sarat s.a.). Rocile mai dure sau in bancuri groase (gresiile de Kliwa si de Tarcau) contribuie la pastrarea altitudinilor mai mari in Grindus si Gosmanu (gresia de Tarcau) si in Berzunti (gresia de Kliwa). In schimb, rocile slabe ale cretacicului inferior au dat altitudini modeste, in Muntele Lung, iar faciesurile putin rezistente ale oligocenului din est au permis retelei de vai sa coboare altitudinea culmilor secundare ale Gosmanului la 800 m -1.000 m. De asemenea, vaile unor afluenti vigurosi ai Tarcaului si Trotusului au avansat mult la obarsii, incat cumpenele de ape spre bazinele Damucului si Trotusului sunt foarte sinuoase. Pe seama acelorasi faciesuri moi si alternante litologic, s-au amplificat si deplasari in masa de mari proportii, realizand baraje naturale (pe paraiele Doamna, Calu s.a.). La 1.200 m - 1.300 m interfluviile montane se inscriu in suprafata de nivelare Mestecanis.
C l i m a t i c, Muntii Tarcaului au temperaturi medii anuale intre 60-70 C in ariile marginale, in special la contactul cu depresiunea subcarpatica si 20 C mai sus de 1.500 m. Valoarea medie anuala a precipitatiilor este de aprox. 1.000 mm in partea inalta si de 600 mm - 650 mm pe vai si pe contactul extern. Influentele climatice continentale se resimt in special pe rama estica, ramasa si in "umbra" de precipitatii. Fata de dinamica aerului destul de activa in partea inalta, se produc si inversiuni de temperatura favorizate de frecventa calmului atmosferic, atat pe valea Tarcaului cat si pe valea limitrofa a Trotusului, unde minima absoluta a coborat pana la -300 C (Brusturoasa).
A p e l e se distribuie intr-o retea relativ densa (in medie 0,49-0,53 km/km2). Ata, Brates, Bolovanis, Asau, Nechit, Calul, Iapa s.a. se orienteaza catre Tarcau, Trotus si Bistrita. In substratul integral sedimentar si frecvent fisurat se afla acvifere importante, unele mineralizate (ape oligominerale, la Tarcau, iodurate, la Calul si Iapa, clorurate, in bazinul Tazlaului Sarat si chiar vitriolice, la Agarcia, Zemes-Magiresti s.a., datorate solvirii sulfatilor si oxidarii unor ape de zacamant - A.Pricajan, 1972).
V e g e t a t i a este predominant forestiera, cu molidisuri in partea inalta din Grindus, ca si in aria montana dinspre Damuc si Valea Rece-Trotus. In Gosmanul (cu mici exceptii, spre valea Tarcaului) se intinde o padure de amestec fag-ulm-paltin de munte-conifere. Pe versantul estic al Gosmanului sunt si pinete. In Berzunti, conditiile climatice induse de altitudine si pozitie sunt favorabile numai padurii de foioase, cu subetaje de fag, fag-carpen-gorun si gorun, spre ariile depresionare vecine. In extremitatea sud-estica, exprimand specificul termic favorizat de influentele climatice continentale si de foehnizare, este prezent si Fagus thaurica. Pe versatul stang al paraului Gosmanul, intre 700 m - 1.300 m, se afla in regim de rezervatie naturala (pe 173 ha) o padure de amestec, cu fagi si molizi de aprox. 260 ani (inalti de peste 60 m, cu diametre de 1,5 m), ulm, paltin alun, scorus s.a. In concordanta cu substratul mineral, conditiile climatice si de vegetatie, s o l u r i l e cambice se prezinta ca argiluvisoluri, soluri brune luvice si soluri brune eu-mezobazice, iar cele spodice, ca soluri brune acide si brune podzolice.
A s e z a r i l e sunt mai numeroase pe vaile limitrofe si pe contactul cu depresiunea subcarpatica, dar exista si pe valea Tarcaului, unele fiind formate in legatura cu exploatarea si prelucrarea lemnului. Din oligocenul unitatii de Vrancea se extrage petrol, in bazinul Tazlaului Sarat si mai ales in interfluviul Asau-Tazlaul Sarat (Piatra Crapata, Zemes). Se mai exploateaza gresii silicioase si mai ales lemn, care se prelucreaza in unitatile de la Tarcau si Comanesti. In toate gospodariile taranesti se cresc animale, iar pe contactul cu ariile depresionare sunt si culturi specifice.
Muntii Ciucului sunt cuprinsi intre valea Trotusului, care-i contureaza spre nord-est si nord-vest, in vest domina depresiunea Ciuc iar spre sud se intind pana la valea Uzului.
Constitutia g e o l o g i c a difera fata de cea a sectoarelor de flis situate la nord, prin absenta totala a unitatii de Vrancea, complet acoperita de catre cea de Tarcau. Muntii au un r e l i e f scund, asemanator celui din M.Stanisoarei, in cel mai inalt varf - Gura Muntelui, la nord de valea Uzului - ajungand la 1.553 m. Sunt strabatuti de o retea de vai cu orientare generala de la vest la est, formata de afluenti de pe dreapta ai Trotusului. Vaile au depasit la obarsii linia inaltimilor maxime si sunt foarte rar (si numai partial) adaptate la structura (datorita unui efect de inaltare mai slab al orogenezei valahe), culmile dirijandu-se exclusiv de la sud-vest spre nord-est, in contrast puternic cu situatia din M.Tarcaului. Cele mai inalte varfuri sunt sustinute de formatiunea de Tarcau (Gura Muntelui, Carunta - 1.517 m), de unele strate mai dure din formatiunea de Sinaia, sau de gresia de Cotumba din unitatea de Teleajen. In sisturile negre ale unitatii de Audia a fost sculptata depresiunea de eroziune selectiva de la Poiana Uzului, acum acoperita de apele lacului de acumulare.
In ceea ce priveste specificul u m a n i z a r i i, se remarca diferente clare intre tipurile de asezari si modul de utilizare a terenului. In partea vestica, locuita si folosita de secuii din depresiunea Ciuc si de pe valea superioara a Trotusului, padurea de molid a fost defrisata intens, se mai pastreaza numai in palcuri, iar gospodariile si hodaile sunt risipite in fanete. In partea estica, padurea de amestec a fost pastrata mai mult timp, iar satele nu ies din lungul vailor. In toata aria insa ocupatiile sunt cele traditionale, cu o pondere mai mare a cresterii animalelor in partea vestica si a exploatarii lemnului in cea estica.
Muntii Oituzului, in cele mai multe optiuni sunt considerati ca facand corp comun cu M.Ciucului, fiind prezentati nediferentiat de acestia, sub numele de M.Trotusului. In realitate au o personalitate suficient de clara, ceea ce impune prezentarea lor independenta. La nord, valea Uzului ii separa de M.Ciucului, spre nord-est domina depresiunea Comanesti, in sud-est valea Oituzului si pasul Oituz ii despart de M.Vrancei, iar spre sud-vest si vest domina alte doua sectoare depresionare, Plaiesi (Cason) si compartimentul nord-estic al depresiunii Tara Barsei-Trei Scaune.
Individualitatea geografica a acestor munti se contureaza de la nivelul constitutiei lor g e o l o g i c e, diferita fata de cea a sectoarelor precedente al flisului prin dezvoltarea larga a unitatii de Vrancea, care apare la zi de sub unitatea de Tarcau, in semifereastra Casin-Oituz (datorita unei inaltari recente mai puternice decat in M.Ciucului). Mai mult, spre deosebire de alte semiferestre ale acestei unitati, in M.Oituzului flisul de Vrancea are si sedimentar miocen salifer.
Ca efect m o r f o l o g i c direct al inaltarii mentionate, reteaua de vai, desi in ansamblu este tot transversala, prezinta un grad de adaptare la structura mult mai avansat, cu sectoare longitudinale mai mari si mai largi, asa cum este valea Paraului Rosu, cel mai important afluent de pe dreapta al Uzului, orientata pe o structura sinclinala alcatuita din oligocen friabil. Acelasi efect directional longitudinal se constata si la nivelul culmilor, Nemira-Sandru (1.649 m) urmarind pe 15 km axul unui sinclinal inaltat, constituit din gresie masiva de Tarcau, ca o replica litologica mai sudica a Grindusului. La vest si la est culmea centrala este inconjurata de culmi mai scunde, care coboara spre valea Trotusului si spre Tara Barsei-Trei Scaune. In literatura de specialitate (V.Mihailescu, 1963) partea superioara a acestor culmi (800 m - 1.000 m) este considerata fragment al suprafetei de nivelare Mestecanis, in timp ce aria de la 1.300 m - 1.450 m din culmea centrala ar apartine suprafetei miocene Cerbul. Alti geografi (I.Sircu, 1971) au considerat ca toate culmile periferice se inscriu in suprafata Mestecanis. Prin modelare selectiva s-au format depresiuni, cea mai importanta fiind Harja, pe Oituz, sculptata in sedimentarul miocen friabil al unitatii de Vrancea. Acelasi efect selectiv se constata in sectoarele cu roci dure, in care vaile au aspect de defileu, cu versanti abrupti, asa cum este cel de pe cursul inferior al Slanicului. Procesele de versant sunt foarte active, uneori alunecarile de teren producand baraje (si lacuri) pe vai (spre exemplu, lacul Balatau s-a acumulat in spatele unui baraj de alunecare pe Izvorul Negru, un afluent de pe dreapta al Uzului).
Din p a d u r i l e de conifere, dar mai ales din cele de amestec fag-conifere si din cele de pe versantul estic, de fag si fag-carpen, din bazinul Oituzului si de la confluenta Casin-Oituz se exploateaza lemn. Se cresc animale, dar p o p u l a t i a activa a mai fost antrenata si in exploatarile de petrol si gaze de pe valea Slanicului si de gresie de Kliwa (in cariere). La Targu Ocna se exploateaza sare acvitaniana si numeroase izvoare minerale clorurate si sulfatate sunt valorificate terapeutic in statiunile balneare de la Slanic-Moldova si Targul Ocna.
Depresiunea Comanesti este cea mai importanta arie depresionara si singura de origine tectonica din muntii flisului. Este dezvoltata in lungul Trotusului si cuprinsa intre culmea Berzunti, la nord-est si M.Ciucului si ai Oituzului, la sud-vest.
Genetic a rezultat din prabusirea unui sector al flisului din unitatile de Tarcau si de Vrancea, ,in sarmatian, formandu-se astfel un golf in care s-au d e p u s sedimente de tip m o l a s a, de varsta sarmatiana si meotiana, dupa care aria aceasta a fost exondata si usor cutata.
Pe substratul slab rezistent (nisipuri, argile, gresii) s-a format un r e l i e f deluros, cu altitudini mult mai mici decat cele ale muntilor din jur (500 m- 550 m pe interfluvii), iar Trotusul si afluentii sai au creat un sistem bogat de terase (7 niveluri, dintre care cele de 10-15 m si 80 m - prima locuita - sunt cele mai dezvoltate, optime pentru culturi si asezari). O problema mult discutata a reliefului depresiunii a fost cea a genezei inseuarii de la Moinesti, interpretata initial ca vestigiu al unui vechi curs al Trotusului. Constatarea ca pietrisurile din sa au caracteristicile modelarii marine s-a convenit ca aria este un vechi culoar de legatura intre golful format prin prabusirea partiala a flisului si marea sarmatica de la est. Un element morfologic interesant este si tronsonul de defileu (Ciresoaia) prin care, aval de Dofteana, Trotusul ies in depresiunea subcarpatica.
Depresiunea Comanesti este dens populata, cu sate foarte mari si numeroase (40 de asezari), situate frecvent pe terase de confluenta. Locuitorii practica atat cultura plantelor (porumb, cartof, plante furajere, legume, pomi fructiferi si chiar vita-de-vie, pe parcele mici) si cresterea animalelor, cat si exploatarea unor resurse minerale. Aici se afla singurul bazin carbonifer al Moldovei, cu un carbune brun (2.900 - 6.000 kcal/kg), valorificat in termocentralele de la Comanesti si Darmanesti (cu putere de 32 MW si productie anuala maxima de 200.000.000 kw/h energie electrica si 250.000 Gcal energie termica). Lemnul exploatat din padurile montane invecinate este prelucrat in unitatile de la Comanesti (cherestea, placi fibrolemnoase, placaj, mobila), Darmanesti si Dofteana. Depresiunea comunica spre exterior pe valea Trotusului si prin seaua de la Moinesti.
Depresiunea Casonului este o arie depresionara de mici dimensiuni, situata intre M.Ciucului, in nord, M.Oituzului, in est si M.Bodocului, in sud-vest, fiind drenata integral de paraul Cason. Este formata prin eroziune selectiva, in s i s t u r i l e n e g r e ale unitatii de Audia. R e l i e f u l este deluros, larg ondulat, cu vai largi, adesea inmlastinite. Prin contrast, rocile paleogene, mai dure, au determinat ingustarea sub forma unui defileu frumos, cu meandre adancite a vaii Casonului, la iesirea in Tara Barsei-Trei Scaune. Altitudinea destul de mare pentru o arie depresionara (800 m) si pozitia interna induc un c l i m a t aspru, pe fondul unor inversiuni termice frecvente. Este totusi dens p o p u l a t a, cu sate mari, locuite de secui, antrenati in ocupatii tipic montane.
Muntii Vrancei domina spre vest Tara Barsei- Trei Scaune, in lungul unui abrupt de falie, pe linia Bretcu-Covasna. In sud-vest culoarul larg al vaii Basca Mare ii separa de M.Buzaului. Singura limita mai puti clara este spre sud-est si est, unde Subcarpatii Vrancei nu mai au o morfologie depresionara clara si unitara ca in Subcarpatii Moldovei. Contactul se poate urmari pe o linie Lopatari-Nereju-Tulnici-Grozesti. In nord-vest pasul Oituz si valea Oituzului ii separa de M.Oituzului.
Muntii Vrancei sunt constituiti din flisul p a l e o g e n al unitatilor de Tarcau si de Vrancea, care afloreaza in semiferestre mari. In unitatea de Tarcau cele mai reprezentative sunt gresiile eocene de Tarcau, masive, rezistente, frecvent aflate in axele unor anticlinale. In flisul de Vrancea este larg dezvoltat sedimentarul oligocen, mai variat sub aspect litologic(gresie de Kliwa, dar si roci moi - sisturi disodilice, marne bituminoase s.a.). Ca directie a structurilor componente, M.Vrancei sunt primul sector al flisului in care configuratia marginii continentale a impus schimbarea directiei liniilor structurale, acestea orientandu-se aici de la nord spre sud.
O r o g r a f i c, se prezinta ca o culme principala orientata nord-sud, ale carei altitudini cresc de la sud si de la nord catre centru, de la 1.000 m - 1.100 m, pana in varfurile Musat - 1.503 m, Goru - 1.784 m si Lacauti - 1.777 m. Din culmea principala se desprind culmi radiare spre nord-est - Magura Casinului (1.165 m, intre Oituz si Casin) si Zboina Neagra (1.350 m, intre Casin si Putna), spre est - Coza (1.629 m, intre Putna si Naruja) si Zboina Frumoasa (1.657 m, intre Naruja si Zabala), spre sud-est Furu (1.415 m, intre Zabala, Basca Mica si izvoarele Ramnicului Sarat), iar spre est Penteleul (1.772 m, probabil terminatia sudica a culmii principale, afectata de tectonica si pe cale de a fi detasata prin eroziune fluviala regresiva). Spre vest, Munceii Bretcului sunt un ansamblu de culmi secundare cu altitudine in jur de 1.000 m, orientate transversal si separate de afluentii de pe stanga ai Raului Negru.
R e l i e f u l s-a format, in cea mai mare parte, prin actiunea apelor curgatoare din bazinele Trotusului, Putnei si Buzaului care, sub impulsul probabil destul de puternic al miscarilor de inaltare recente, au atacat flisul fara sa fie impiedicate de orientarea liniilor structurale. In cadrul retelei de vai predomina orientarea transversala, cu scurte tronsoane adaptate la structura (spre exemplu, cursurile superioare ale raurilor Basca Mare si Basca Mica). Obarsiile raurilor se afla dincolo de linia altitudinilor maxime din bazinele respective, ceea ce a indus ipoteza antecedentei retelei, presupunandu-se chiar (N.Orghidan, 1929) ca, inainte de formarea in pliocen-pleistocen a depresiunii de prabusire tectonica Tara Barsei-Trei Scaune, vaile ar fi fost mult mai lungi, raurile avand izvoarele undeva mult mai departe spre nord-vest, dar fiind ulterior decapitate prin prabusirea tectonica mentionata si remanierea colectorilor din aria interna. Aceleasi procese complexe au produs si captari, asa cum Basca Mare ar fi captat cursul superior al Bascai Mici. Relieful de eroziune selectiva este determinat frecvent de stratele de gresie eocena de Tarcau, pe care se pastreaza, spre exemplu, culmea Lacauti, cu structura de hog-back avand abruptul orientat spre est, sau Penteleul, pe structura de sinclinal inaltat. Aceleasi efecte morfologice sunt determinate si de gresia oligocena de Kliwa, care sustine Gorul, Zboina Frumoasa s.a. In general, pe unitatea de Tarcau relieful este mai masiv, mai greoi, in timp ce pe flisul de Vrancea, mai variat litologic, exista inaltimi asimetrice, profiluri mai bine conturate, fara ca altitudinile sa fie prea mari. La traversarea rocilor dure s-au format defilee, cu sectiune ingusta si trepte in talveg, asa cum este defileul sapat de Basca Mare in gresie de Tarcau, la sud-vest de Penteleu. In roci moi au fost sculptate depresiuni de eroziune selectiva, asa cum este cea de la Comandau, in bazinul superior al Bascai Mari, unde raul si-a largit valea in marnocalcarele cretacic-superioare de Hangu. Aceleasi roci au favorizat si formarea curmaturilor sau a inseuarilor, cum sunt cele dintre izvoarele Putnei, Zabalei si Bascai Mici. Inca neclara este problema suprafetelor de nivelare, mai numeroase dupa unele opinii (N.Al.Radulescu, 1937, A.Nordon, 1931), numai doua dupa altele (I.Sircu, 1971), Siriu (Cerbul) la 1.500 m, dominata de varfurile inalte care ar fi martori de eroziune si Poiana Marului (Mestecanis) la 1.000 m - 1.100 m, dezvoltata mai ales in Munceii Bretcului.
Altitudinea modesta si pozitia (externa si in apropierea curburii) n-au putut asigura conditii climatice favorabile glaciatiilor cuaternare. In Penteleu exista doua cuvete naturale cu tinov - Lacul Rosu si lac - Lacul Negru, carora li s-a atribuit o origine nivala. Cuvetele lor ar putea fi insa generate de alunecari de teren. De altfel, in evolutia actuala a reliefului, alaturi de eroziunea fluviala, procesele de deplasare in masa sunt cele mai raspandite, ajungandu-se frecvent la formarea unor creste de intersectie a versantilor si a unui microrelief specific de padine, trepte, valuri s.a.
Din punct de vedere c l i m a t i c, in M.Vrancei se cumuleaza deja conditii favorabile unor temperaturi mai mari, valorile medii anuale depasindu-le pe cele din nordul Carpatilor Orientali, la altitudini similare (1,40 C la Lacauti, 30 C la 1.200 m, 60 C la periferia externa ). Precipitatiile sunt mai bogate pe versantul vestic, unde pot depasi valoarea medie de 1.100 mm, coborand pe versantul estic la 700 mm. Aria munceilor Bretcului este atinsa de inversiunile termice caracteristice in Tara Barsei-Trei Scaune, ca si depresiunea Comandau, sau unele arii adapostite de la obarsiile raurilor (spre exemplu la izvoarele Slanicului). Cea mai mare parte a M. Vrancei este acoperita de v e g e t a t i e forestiera, sub forma unei paduri de amestec molid-fag, cu inversiuni determinate climatic. Molidisuri pure apar doar la altitudini de peste 1.300 m. Pe versantul estic sunt si pinete, plantate. Pe Gorul, Lacauti si Penteleu sunt areale mici de jneapan, vegetatia subalpina fiind inlocuita cu pajisti secundare, extinse si pe seama padurii, pentru pasunat. In depresiunea Comandau si in Penteleu, in sectoare slab drenate, sunt mlastini oligotrofe, iar pe versantul sud-vestic al Penteleului, spre Basca Mare, mlastinile au caracter eutrof. Pe versantul estic al acestei culmi, intre 800 m - 1.300 m, in regim de codru secular se afla padurea Milea-Viforata (550 ha), cu fagi si molizi de peste 300 - 400 ani si cu arborete de brad, molid si pin de 80 - 100 ani, cu exemplare inalte de 40-50 m si diametre de 0,8-1 m, cu orhidee rare si endemisme, iar in zona Lacului Rosu cu plante carnivore.
Muntii Vrancei sunt relativ putin populati, in contrast puternic cu depresiunile invecinate. Sunt numai cateva a s e z a r i de vale, destul de noi, cum este Comandau. Sub aspect economic, dupa oieritul care a avut o traditie seculara, exploatarea forestiera a devenit activitatea cea mai intensa, in unele perioade excesiva. Prin replantari padurea s-a refacut insa in buna masura. Cresterea oilor continua, mai ales de catre bretcani si barsani, care au numeroase stane in special in Penteleu. In deceniile trecute s-a identificat si un zacamant de petrol, la Ghelinta, azi in exploatare. O retea de drumuri forestiere si cateva (din ce in ce mai putine) tronsoane de cale ferata ingusta (Covasna-Comandau, pana in anii trecuti Casin-Scutaru), dar mai ales soseaua Tulnici-Lepsa-Ojdula asigura accesul in munti si traversarea lor. Peisajul culmilor si al vailor, padurea si fauna bogata de interes cinegetic (urs, cerb, caprior, mistret s.a.) constituie un potential turistic natural deosebit, insuficient sustinut insa prin capacitati de cazare. Sunt multe case de vanatoare, dupa aparente excelent echipate, dar intr-un regim de proprietate si de exploatare opac, ca si multe cabane forestiere (numai in Penteleu, spre exemplu, Vadul Oii, Secuiul, Musa, Fagul Alb, Gura Basculita), utile scopului lor dar nestimulative pentru un flux turistic rentabil.
Muntii Buzaului sunt situati la sud-vest de M.Vrancei, de care ii despart valea Bascai Mari, pana la Varlaam si apoi valea Slanicului, pana la Lopatari. Spre nord-vest domina cu 600 m - 800 m depresiunea Intorsurii Buzaului, iar spre vest valea superioara a Buzaului, pasul Boncuta, pasul Tabla Butii, valea Telejenelului, pana la confluenta si valea Teleajenului, pana la Maneciu, ii despart de M.Ciucasului. Spre sud-est, contactul cu Subcarpatii se poate urmari de la Lopatari, pe la Gavanele, Nehoiu, Chiojdu, Maneciu-Ungureni.
O r o g r a f i c, la sud-vest de valea superioara a Buzaului, intre afluentii sai Crasna si Siriu, se afla masivul omonim, cel mai inalt din toata gruparea (1.663 m, in varful Malaia). La sud-est de Siriu, Muntiorul este format dintr-o culme semicirculara mai scunda, orientata spre nord-est (Rastoaca - 1.294 m, Muntioru - 1.345 m), inchisa partial de culmea secundara Gherghelau si drenata de obarsia Nehoiului. Din Muntioru, pe sub molasa miocena din sinclinalul subcarpatic Drajna, se ramifica oblic spre sud-vest "pintenul" de flis Homoraciu. Pe stanga vaii Buzaului, un complex de culmi conturate de afluentii de pe aceasta parte si de pe dreapta ai Bascai Mari poarta numele culmii celei mai inalte, Podul Calului. La nord de valea Hartagului, se afla culmea Bota (1.288 m), intre Hartag, Basca Mare, Casoca si Buzau este Teharaul (1.360 m), intre Casoca, Basca Mare, Basca Rusilei si Buzau se afla Podul Calului (1.439 m), iar la sud de Basca Rusilei, Ivanetul (Zboiul - 1.115 m, Arsenie - 1.191 m) este radacina "pintenului" de Valeni.
R e l i e f u l M.Buzaului este puternic marcat de specificul structural si litologic al substratului. In orientarea de ansamblu a structurilor principale se mentine aceeasi directie generala nord-sud, dar exista si structuri (mulate de relief) care contureaza curbura maxima, avand orientare nord-est - sud-vest. Partea cea mai inalta, Siriul, este un sinclinal inaltat, cu flancul estic faliat, in buna masura constituit din gresie eocena de Siriu. Ambele flancuri sunt abrupte si au caracter cuestiform, cu "colti" pe capetele de strat din roci rezistente (Coltii Balei, Coltii Bocarnei s.a.). Aceeasi corespondenta oro-lito-structurala se remarca si pe stanga Buzaului, culmile fiind frecvent formate pe anticlinale (cele din Bota - pe conglomerate albiene, pe gresii de Tarcau si de Kliwa, Teharaul, Podul Calului) sau pe sinclinale inaltate (Ivanetul, pe gresii de Fusaru, orientat nord-est - sud-vest), iar vaile - pe sinclinale si faciesuri moi sau pe linii de contact petrografic (Hartagul, Casoca s.a.). In lungul vailor sectoare inguste (in gresii rezistente), pana la forme de defileu (valea Buzaului, pe aproape 20 km, s.a.), alterneaza cu largiri in faciesuri moi, care favorizeaza si alunecari de teren masive. Orientarea transversala a vaii Buzaului a fost explicata prin antecedenta (N.Orghidan, 1929, 1932). Diversitatea litologica stimuleaza procese de versant foarte variate. Spre exemplu, baza abrupturilor din Siriu este imbracata in grohotisuri mai vechi si mai recente, formate prin dezagregare mecanica, prabusiri si rostogoliri ale fragmentelor de gresie rezistenta. Pe oligocenul mai moale, de Fusaru, din partea de sud - sud-est a aceleeasi culmi, matricea mai moale si sensibila la apa a favorizat alunecari de teren, trenele de grohotis fiind inlocuite cu deluvii de alunecare groase. Procesele respective sunt deosebit de frecvente in M.Buzaului, barand adesea vaile mai mici (Casoca a trecut printr-o etapa de baraj prin alunecari simultane de pe ambii versanti), si stranguland chiar valea principala. Multe diferente morfologice ale vailor se explica si prin diferentele altitudinale ale nivelurilor de baza. Spre exemplu, afluentii de pe stanga ai Buzaului au vai mai evoluate decat cei ai Bascai Mari, desi obarsiile tuturor se afla in aceeasi arie montana, Podul Calului. In acelasi fel, Sibiciul, Balaneasa, Saratelul si alte paraie subcarpatice, au vai mai lungi decat afluentii de pe stanga ai Bascai Rusilei, care isi au obarsiile in aceeasi culme a Ivanetului etc.
Tectonizarea puternica si alcatuirea litologica foarte variata au facut destul de dificila aprecierea reliefului ciclic, numarul suprafetelor de nivelare osciland intre cinci (A.Nordon, 1931) si trei (N.Al.Radulescu, 1937). Dupa aprecieri mai recente (I.Sircu, 1971), un nivel la 1.500 m, sub Siriu, ar fi echivalentul suprafetei miocene Cerbul, iar restul masei montane, la altitudinea de aprox. 1.000 m se incadreaza in suprafata pliocen-pleistocena Poiana Marului.
In cadrul Carpatilor Orientali, M.Buzaului exprima cel mai clar caracterul compozit, de interferenta multipla, al factorilor c l i m a t o g e n i in sectorul de la curbura. In cuprinsul lor, masele de aer de origine atlantica acced practic fara obstacole in partea inalta, dar in masa montana propriu-zisa efectele lor sunt modificate, in parte prin "penele" de circulatie anticiclonala continentala, in parte prin foehnizare catabatica, prin care pe versantul extern se realizeaza conditii termice si de umiditate similare celor din Subcarpati si uneori chiar din estul Campiei Romane. Ca reflex direct, densitatea medie a r e t e l e i h i d r o g r a f i c e nu depaseste 0,53 km/km2. Raurile au totusi debite destul de mari (Basca Mare, la confluenta - 6,18 m3/s, Buzaul, la Nehoiu - 19,4 m3/s), realizate si printr-o alimentare subterana destul de bogata, asigurata de volume importante de apa infiltrate in gresiile paleogene fisurate, in sisturi negre etc. Pentru valorificarea acestui potential hidroenergetic, pe valea Buzaului, la Siriu si Ciresu s-au construit doua baraje, centralele de la Nehoiasu si Surduc urmand sa aiba o putere instalata de 208 MW si - respectiv - 20 MW ( Gr.Pop, 1996). In relatie cu gresia de Tarcau si cu unele fracturi profunde, la Siriu apele subterane au caracter oligomineral (sulfuros, datorita unor concretiuni piritoase), mezotermal (300 C), fiind si partial arteziene (A.Pricajan, 1972). In Stiubeiul Burlacului, la Nehoias, izvorul are acelasi tip de mineralizare. Intre apele de suprafata, sunt destul de frecvente lacurile de alunecare (chiar daca au, in majoritate, un caracter temporar). Asa s-au format (si s-au scurs apoi) lacuri pe Casoca (in 1969), pe Hartag, pe Basca s.a. In Siriu, pe ariile slab drenate din partea inalta sunt ape stagnante, la 1.405 m aflandu-se si Lacul Vulturilor.
In evolutie naturala, v e g e t a t i a a fost initial integral forestiera, fiind constituita din paduri de amestec fag-conifere. Pe culmile mai scunde si situate pe latura externa (Muntiorul si Ivanetul), sunt caracteristice fagetele si padurile de amestec fag-gorun, iar pe versantul extern, spre contactul cu Subcarpatii, domina gorunul. In lungul vailor si pe plaiurile inalte padurea a fost poienita si inlocuita cu pajisti secundare, pentru pasunat.
A s e z a r i l e cele mai numeroase sunt pe contactul cu Subcarpatii , dar nu lipsesc nici pe vai, ale caror terase sunt siturile exclusive in aria montana propriu-zisa (Crasna, Gura Siriului, Lunca Jaristei, Siriu, Lunca Priporului, Nehoiu s.a., unele provenite din asezari sezoniere pentru exploatarea si prelucrarea lemnului -Crasna, Gura Siriului s.a.). Ceva mai rare sunt numai in sectorul ingust, de chei. In general sunt rasfirate, cu tendinte de adunare la confluente adesea fiind mult alungite (spre exemplu, Gura Teghii de pe Basca Rusilei, pe aproape 9 km). Pe versantii externi ai Muntiorului si Ivanetului satele au tendinte de risipire, atat pe fondul unui bilant natural relativ sustinut pana in perioada contemporana, cat si ca efect al favorabilitatii climatice a versantilor externi, din ce in ce mai despaduriti si care se preteaza astfel la utilizari diversificate. In M.Buzaului se exploateaza mult lemn si se cresc animale, in special oi, numarul stanelor fiind insa intr-o descrestere severa (de la peste 100 la inceputul secolului trecut, la mai putin de 25 in anii optzeci ai aceluiasi secol). Culturi sunt putine, numai pe vai, dar sunt destul de raspandite livezile de prun. Exista un singur oras, Nehoiu, specializat in industrializarea lemnului si o mica statiune balneara, la Siriu. Capacitatile de cazare asigurate astfel sunt total insuficiente pentru organizarea unei activitati turistice pe masura potentialului natural si antropo-cultural real. Datelor naturale utile in acest sens (peisajul din partea inalta a Siriului, sectoarele de chei de pe vai, padurile, vinatul etc.) si elementelor etno-floclorice de la Nehoiu, etc. li s-a adaugat in deceniul trecut o descoperire exceptionala. Pe contactul culmii Ivanetu cu Subcarpatii, in perimetrul Alunis-Nucu-Braiesti se afla un complex rupestru, in parte laic, in parte religios, cu 29 de incaperi - adaposturi precrestine, lacasuri paleocrestine (sec. III-IV) si medievale, cu sgrafitti etc. Valorificarea intregului potential ar fi cu atat mai inlesnita cu cat exista posibilitati de relatie, pe sosea transcarpatica (si partial pe calea ferata) in lungul vaii Buzaului, pana in anii din urma pe cale ferata ingusta spre Comandau etc.
Depresiunea Intorsura Buzaului este interna, situata intre M.Buzaului si M. Intorsurii Buzaului. Considerata initial de origine tectonica, este formata in realitate prin eroziune, fiind sculptata de Buzau si afluentii sai din cursul superior, in sedimentarul cretacic friabil al flisului unitatii de Teleajen (gresia curbicorticala). Este o depresiune inalta, situata la 800 m altitudine absoluta, semanand destul de mult cu depresiunea Casonului, dar fiind ceva mai larga. Este constituita din sesul Buzaului si terasele sale inferioare, avand aspectul unei mici campii intramontane. Inchiderea ei intre munti favorizeaza inversiuni termice care genereaza valori minime severe in timpul iernii. Depresiunea este bine populata, cu sate numeroase, unele fiind formate prin permanentizarea asezarilor de lucratori la padure (spre exemplu, Zabratau, Barcani, Sita Buzaului, Acris s.a.). Populatia este integral romaneasca. Ocupatiile sunt cele tipic montane - cresterea animalelor, exploatarea lemnului, putine culturi de cartof si plante furajere. Prelucrarea industriala a lemnului i-a adus asezarii principale - Intorsura Buzaului - statutul urban in perioada contemporana. Un element exceptional de important pentru evolutia acestui oras si pentru vitalizarea intregii depresiuni ar putea sa fie completarea tronsonului de cale ferata din depresiune pana la Nehoias.
Muntii Intorsurii Buzaului (Clabucetele Intorsurii sau Munceii Teliului) sunt un grup de munti mici situati intre Tara Barsei-Trei Scaune, in nord-vest, depresiunea Intorsurii Buzaului, in sud-est, valea Tarlungului, in sud-vest si valea Zagonului, in est. O r o g r a f i c, culmi monotone - Calan, Ghilcos, Blidaru s.a. - inalte de aprox. 1.000 m (cu altitudinea maxima de 1.222 m, in varful Pilisca) isi datoreaza altitudinea modesta constitutiei g e o l o g i c e de flis din unitatile de Ceahlau si Teleajen, reprezentate prin litofaciesurile lor cele mai putin rezistente (marno-calcare, sisturi marnoase, marne nisipoase si strate subtiri de gresii calcaroase, bituminoase, micacee s.a., in unitatea de Ceahlau, sisturi argiloase negre, gresii calcaroase curbicorticale, argile, gresii marnoase , marnocalcare s.a., in unitatea de Teleajen). Pe acest fond litologic putin rezistent, raporturile de sariaj vest-est ale celor doua unitati (flisul de Teleajen afloreaza in semifereastra tectonica de pe valea Teliului) n-au putut accentua altitudinea r e l i e f u l u i montan, afectat si de efectul prabusirii tectonice de la sfarsitul pliocenului si inceputul cuaternarului care a creat depresiunea interna Barsa-Trei Scaune. Sub influenta acelorasi fenomene si al subsidentei inca active in partea centrala a acestei depresiuni, vaile au evoluat exclusiv transversal (nord-vest - sud-est) fata de structurile flisului. Munceii rezultati sunt deosebit de accesibili, atat prin altitudine cat si prin aspectul plan al culmilor, motivandu-se astfel si frecventa oronimelor care semnaleaza curmaturi si plaiuri ("dealuri") bune pentru pasuni (Predeal, Dealul Cocanilor s.a.). Plaiurile respective se incadreaza in suprafata de nivelare Mestecanis (prezenta la altitudini similare si in alte arii vecine, de flis - spre exemplu in munceii Bretcului s.a., sau cristalino-mezozoice - M.Persani, M.Barsei s.a.). In conditii c l i m a t i c e generoase sub aspectul precipitatiilor, ca si al temperaturii permise de altitudinea lor redusa, (valori medii de aproape 1.000 mm si 60 C-70 C), culmile conturate de r a u r i (Zagon, Dobarlau, Teliu, Budila s.a.) sunt acoperite aproape integral (cu exceptia pajistilor secundare) de o padure de foioase cu fag si gorun spre culmi si spre depresiunea Intorsurii Buzaului, gorun spre Tara Barsei-Trei Scaune. A s e z a r i l e se afla pe vai, la contactul cu ariile depresionare vecine, putand fi considerate intr-o linie transcarpatica de sate, deoarece Munceii Intorsurii nu au reprezentat un obstacol pentru legatura dintre Tara Barsei-Trei Scaune si valea Buzaului. Inca din perioada interbelica au fost strabatuti de tunelul feroviar Teliu, unul dintre cele mai lungi din tara.
Muntii Ciucasului se afla la vest de M.Buzaului (contactul putandu-se urmari pe Buzaul superior, prin pasurile Boncuta si Tabla Butii, pe Telejenel si Teleajen, pana la Maneciu). Spre nord-vest, un culoar de vai urmat de Dalghiu, afluent al Buzaului, si de Tarlung ii separa de M.Intorsurii Buzaului, in vest valea Doftanei (prahovene), pasul Predelus si valea Doftanei (barsane) ii despart de M.Baiului iar in sud domina depresiunile subcarpatice, intre Maneciu-Ungureni si (nord de ) Brebu, pe valea Doftanei.
In substratul lor g e o l o g i c flisul intern al unitatilor de Ceahlau si Teleajen este dominant, cel de Audia fiind subordonat. Litofaciesurilor predominant slab rezistente din ariile invecinate de flis li se adauga insa, cu o dezvoltare larga, gresiile si conglomeratele masive albiene (500 m - 700 m, stratele de Ceahlau-Zaganu), constituite din elemente dure, de sisturi cristaline (gnaise oculare, gnaise granitice, micasisturi, cuartite s.a.) si klippe de calcar, deosebit de rezistente. Chiar daca in partea sudica aceste strate se prezinta intr-o varianta litofaciala predominant grezoasa micacee si de flis curbicortical (strate de Bobu) prezenta lor are consecinte morfologice deosebite.
Structural, aceste formatiuni sunt depuse in doua sinclinale inaltate, formand r e l i e f u l cel mai inalt, in nord-est masivul Ciucas (1.954 m) - Zaganu (1.883 m) iar in partea centrala masivul Grohotis (1.767 m), intre care se afla seaua Bratocea. Din aceste doua masive se dirijeaza divergent culmi secundare, mai scunde (1.000 m-1.300 m), sculptate in depozite cretacice mai putin rezistente, indeosebi din unitatea de Teleajen. Aceste culmi ocupa o arie destul de intinsa in partea sud-sud-vestica (M.Craiu-Badila), facand o trecere morfologica gradata spre inaltimile subcarpatice vecine. Ca si in Ceahlau, masivele inalte au un relief interesant, cu numeroase forme de dezagregare a conglomeratelor, mai semete, mai ascutite pe conglomeratele calcaroase - colti, piramide, coloane, turnuri, ciuperci, un "sfinx" (al Bratocei) s.a., mai rotunjite, cu aspect de cupola pe conglomerate cuartitice. Stancile cu forme bizare, uneori cu infatisare de turma in popas poarta numele locale de tigai (tiglai) - Tigaile Mari, Tigaile Mici. In Ciucas nu se repeta insa platourile structurale intinse din Ceahlau, probabil datorita unei cutari mai stranse in axul celor doua sinclinale, cu o inclinare mai accentuata a stratelor rezistente. La trecerea prin conglomerate, valea superioara a Teleajenului este ingusta, cu aspect de chei prapastioase. Aval se largeste insa, creandu-se o tipica depresiune de eroziune selectiva (Cheia), sapata in marne si marnocalcare. Suprafata de nivelare miocena Siriu (Setu, Cerbul) este semnalata la 1.500 m, iar partea inalta a culmilor mai scunde (la 1.000 m - 1.300 m ) se inscrie in suprafata Mestecanis. Fara sa fie definitiv clarificata, problema morfologiei glaciare nu se poate argumenta prin forme specifice, desi altitudinea maxima ar fi putut sa inscrie masivele inalte in aria de inghet cuaternar peren. Absenta urmelor clare s-ar putea explica fie printr-o cantitate insuficienta de precipitatii solide, datorita pozitiei morfo-climatice, fie printr-un efect destructiv si convergent morfologic al proceselor periglaciare, deosebit de active si azi. Acestora li se datoreaza acumularea unor trene groase de groase de grohotisuri (numai partial stabilizate) la baza abrupturilor.
Sub aspect c l i m a t i c, precipitatiile sunt mai bogate decat in M.Buzaului si M.Vrancei, ajungand la 1.200 mm/an. R a u r i l e nu sunt insa mai dense (0,46 km/km2), dar debitele au permis amenajarea complexa din bazinul Doftanei (Paltinu), acumularea din amont de confluenta Teleajen-Telejenel (Maneciu). V e g e t a t i a este destul de asemanatoare celei din ariile mentionate, padurile de fag urcand destul de mult, pana la 1.300 m, iar coniferelor revenindu-le un areal relativ restrans (cu o pondere a zadei care aminteste de padurea din Ceahlau). Jnepenisurile si pajistile subalpine sunt insa mai dezvoltate decat in M.Vrancei si M.Buzaului.
Vaile in general inguste si arealele restranse care se preteaza la culturi au facut ca p o p u l a r e a sa fie modesta. In secolele trecute mai multe sate erau pe valea limitrofa a Doftanei (Secaria, Tesila, Traisteni) pe Teleajen aflandu-se doar doua manastiri, Suzana si Cheia. Dezvoltarea turismului, stimulat de peisajul natural deosebit de atragator si de deschiderea drumului transcarpatic prin pasul Bratocea (cu fluidizarea accesului dinspre capitala spre Brasov, prin evitarea culoarului aglomerat Prahova-Timis), au facut ca in jurul celor doua manastiri sa se formeze statiuni climatice si de hidroterapie (ape sulfuroase-sulfatate la Cheia), ca si pentru sporturi de iarna, foarte solicitate, cea de la Suzana specializandu-se in tabere pentru copii. O alta statiune s-a dezvoltat la Babarunca, pe cursul superior al Tarlungului, cu fluxuri de sfarsit de saptamana din Brasov, pentru care alte statiuni din Bucegi si M.Barsei sunt prea aglomerate, cel putin in sezoanele turistice de varf. Este de asemenea mentionabila amenajarea, intr-o galerie din M.Rosu (in masivul Zaganu), a observatorului seismic national, tinandu-se seama de sensibilitatea seismica maxima din sectorul de curbura, ca si de favorabilitatea substratului geologic pentru amenajari subterane durabile.
Muntii Baiului (Garbovei) sunt situati la vest de M. Ciucasului, de cele doua Doftane si pasul Predelus. In vest si nord-vest se invecineaza cu M.Bucegi si cu M.Barsei (M.Piatra Mare), limita putandu-se urmari pe valea Garcinului (afluent al Tarlungului) si, in linii generale, pe valea Prahovei. In realitate, substratul g e o l o g i c de flis intern (argilo-marnos, calcarenitic, marno-argilos si mai rar greso-conglomeratic) se continua pana in bazinul Dambovitei si, cel putin pana la vaile Ialomitei si Ialomicioarei contribuie la formarea unui relief specific. Astfel, o r o g r a f i c, la est de valea Prahovei se afla culmea prinicipala, Baiul (Garbova-Baiul), care depaseste (sau se mentine aproape de)altitudinea absoluta de 1.900 m (Neamtul, 1.923 m si Baiul Mare, 1.895 m). Spre vest se afla un ansamblu de culmi secundare, cu altitudine de 1.300 m - 1.600 m, situate atat pe stanga Prahovei (separate de Azuga si afluentii sai - Culmea Cocosului, Clabucetul Taurului, Zamura, Culmea Cainelui s.a.), cat si pe dreapta acestei vai (Diham, 1.589 m si Gurguiatu, 1.339 m, situat intre Prahova si Ialomicioara si separat de Bucegi prin pasul Sinaia (1.190 m).
Liniile principale ale r e l i e f u l u i sunt orientate longitudinal (NNE-SSV), atat la nivelul culmii (anticlinale) inalte cat si la nivelul vailor superioare ale Prahovei si Doftanei, conform directiei structurilor flisului. Doar culmile secundare de pe stanga Prahovei si vaile catorva afluenti mici ai Azugai sunt orientate transversal, ca si valea Prahovei aval de Sinaia, pana la Comarnic (unde iese din munti). In contrast puternic cu largirea din amont a vaii, intre Predeal si Sinaia (mica depresiune insotita de terase pe ambele parti), acest sector ingust are caracter de defileu (defileul de la Posada). El sectioneaza masa stratelor de Sinaia, intre culmea principala a M.Baiului si Gurguiatu. Aspra genezei sale au fost emise opinii diferite, unele (G.Valsan, 1940) optand pentru captarea unei Prahove ialomitene (montane) de catre o Prahova din Subcarpati, mai viguroasa, ca urmare a nivelului de baza mult mai coborat. Altele (I.Sarcu, 1971) considera ca diferentele morfologice au o motivatie litologica (in realitate acelasi flis putin rezistent aflandu-se in substratul ambelor sectoare). In fine, s-a presupus si efectul unei inaltari recente deosebit de puternice, atat in culmea principala (care depaseste 1.900 m, desi nu este sustinuta de roci rezistente) cat si in sectorul de la Comarnic (Al.Rosu, 1971). Nici aceasta ultima opinie, in sine plauzibila, nu se confirma insa pe teren, unde terasele Prahovei nu prezinta deformari pozitive in defileu, problema ramanand inca neclarificata. In ceea ce priveste relieful ciclic, este semnalat (Valeria Velcea, 1964) nivelul miocen, bine dezvoltat la 1.600 m in bazinele Azugai si Doftanei si dominat de martorii de eroziune pe care ii reprezinta varfurile din culmea principala. Pe latura sudica, la 1.000 m - 1.200 m se contureaza clar nivelul cel mai recent, Poiana Marului (Predeal sau suprafata Clabucetelor, I.Sircu, 1971), care patrunde printre culmi sub forma unor culoare suspendate in care s-a adancit actuala retea de vai.
Conditiile c l i m a t i c e si reteaua de a p e sunt asemanatoare celor din M.Ciucasului, cel putin partea inalta a culmii principale primind influente atlantice pe care M.Barsei (Postavarul) nu le pot diminua. In acelasi timp, culmile vestice, mai scunde, resimt atat vecinatatea imediata (cu efect dinamic catabatic) a Masivului.Bucegi, cat si frecventa inversiunilor termice din lungul vaii Prahovei. Sub precipitatii medii anuale care depasesc 1.200 mm, dar probabil si pe fondul predominantei unor litofaciesuri mai favorabile siroirii decat infiltratiei, reteaua de rauri este mai densa (0,53 km/km2) decat in M.Ciucas. Prezenta unor cristale de pirita diseminate in rocile flisului a produs (oligo-)mineralizari sulfuroase si sulfatate ale apelor subterane (Azuga, Predeal, Sinaia, Busteni). P a d u r e a are aceeasi distributie altitudinala, dar cu o pondere mai redusa a elementelor calcifile si cu inversiuni de vegetatie spre valea Prahovei.
Sub aspectul u m a n i z a r i i, latura vestica (cea mai dens populata si cea mai activa) este polarizata de valea Prahovei. In cea mai mare parte, materia prima (animaliera, lemn, roci de constructie) si forta de munca sunt implicate in activitatile de prelucrare industriala si de turism organizate in lungul vaii si in aria montana inconjuratoare, animata de catre acest ax : industria lanii, a sticlei si a berii (Azuga), industria celulozei si hartiei, initiata din 1882 (Busteni), industria cimentului si a varului (Comarnic), industria produselor de mecanica fina, precedata de producerea sarmei si suruburilor (Sinaia), turismul practicat pe toata valea si beneficiind de amenajari atractive (cabane, hoteluri alpine, instalatii pentru sporturi de iarna, echipamente de teletransport, racord la retele utilitare).
Muntii Baraoltului si Muntii Bodocului sunt doua arii montane separate de restul muntilor flisului datorita scufundarii tectonice care a generat depresiunea Barsa-Trei Scaune. Ambele au un contur alungit pe directia N-S si sunt separate de golful Sesul Frumos (V.Mihailescu, 1963) al depresiunii, in lungul caruia curge Oltul, conturand pe trei laturi M.Baraoltului. Spre est, M.Bodocului domina valea si depresiunea Casonului, iar spre nord Valea Rosie (afluent de pe stanga al Oltului) ii separa de extremitatea sud-estica a M.Harghita (M.Ciomat). Spre acelasi masiv al Harghitei, M.Baraoltului se opresc la pasul Hatod (710 m). O r o g r a f i c se prezinta ca niste munti marunti, cu altitudinea maxima in M.Bodoc (1.241 m in varful Omeagu) si mai redusa in M.Baraolt (1.017 m in varful Gurgau). Culmile secundare se mentin in general la 900 m - 1.000 m (Barbat, Arcos s.a., in M.Baraolt, Bordeiu, Ciomagu, Mioara Mare, Ticos s.a., in M.Bodoc).
Substratul g e o l o g i c est constituit din flisul unitatilor de Ceahlau si de Teleajen, reprezentat in general prin rocile slab rezistente caracteristice in toate ariile analizate anterior, dar prezentand si unele particularitati. Spre exemplu, in unitatea de Ceahlau, la contactul stratelor de Sinaia si Bistra se afla un litofacies greso-bituminos si marnos (flisul de Sanmartin, in M.Bodoc), la marginea vestica a unitatii de Ceahlau contactul respectiv este marcat printr-un litofacies grosier, cu blocuri (in sud-vestul M.Baraolt). In restul ariei montane, in partea superioara a unitatii de Ceahlau alterneaza conglomerate, gresii, marnocalcare, marne si argile, flisul de Teleajen avand aceeasi dominanta grezo-curbicorticala din ceilalti munti. Nici unul dintre complexele litologice prezentate si nici structurile cutate (cute-solz) in care apar n-au opus rezistenta fata de modelarea externa si n-au conditionat forme de r e l i e f deosebite. Afluentii tineri ai Oltului si Raului Negru si-au sculptat vai adanci, transversale, orientate spre vest sau spre est, cu versanti puternic inclinati, avand caracter de abrupturi tectonice spre depresiune), asemanatoare celor din M.Persani. In raporturile cu structura substratului, numai cele doua culmi principale si cateva vai din nordul M.Bodoc, in bazinul Casonului, sunt longitudinale. Deosebit de activ a fost paraul Aita, care si-a impins obarsiile pana in nord-estul golfului depresionar Baraolt, dincolo de care a separat un grup de muncei cu altitudinea maxima de 824 m. Interfluviile sunt plane sau foarte larg ondulate, inscriindu-se in suprafata de nivelare pliocen-pleistocena Poiana Marului, la 900 m - 1.000 m. C l i m a este moderata, cu medii termice de 60 C - 80 C si precipitatii bogate, aduse prin circulatia atlantica. Ca urmare, desi r a u r i l e sunt mici, reteaua este destul de densa (0,65 - 0,75 km/km2). Apele subterane au mineralizarea carbogazoasa specifica in aureola mofetica a catenei vulcanice, pe fond hidrochimic uneori feruginos, sulfatat sau clorurat. Padurea, bine pastrata (grad de impadurire peste 80%), este reprezentata predominant prin fagete, iar in ariile marginale prin amestecul fag-gorun.
A s e z a r i l e sunt situate mai ales pe versantii externi, la contactul cu aria depresionara. Rareori au avansat pe unele vai mai largi din interior (spre exemplu, in partea de sud a M.Baraolt). Populatia este majoritar secuiasca. Ocupatiile traditional montane - exploatarea si prelucrarea mestesugareasca a lemnului, cresterea animalelor si chiar cultura pomilor (meri) pe versantii sudici - sunt devansate de valorificarea apelor minerale, desi - cu exceptia Tusnadului - statiunile balneare sunt modeste, echipate pentru fluxuri locale de mici dimensiuni (Malnas-Bai, Bodoc, Balvanyos (Bolovanis), Turia, Sugas.
2.1.5.3. Muntii vulcanici
F o r m a r e a catenei vulcanice neogene Oas - Harghita a fost sincrona cutarilor flisului de pe latura estica a Carpatilor Orientali, tectogeneza miocena care a pus in loc moldavidele antrenand si un mag matism intens, pe latura interna a regiunii. Acesta s-a desfasurat in etape, de la inceputul miocenului pana in pleistocenul mediu. Deoarece vulcanismul prin care s-au format muntii este unul tipic de subductie iar subductia careia i se datoreaza intreaga regiune a Carpatilor Orientali continua (asa cum demonstreaza seismicitatea puternica din sectorul vrancean), este foarte probabil ca si evolutia catenei vulcanice sa continue. De altfel manifestarile vulcanice secundare (postvulcanice) sunt foarte active (emanatiile de gaze in aureola mofetica) iar in derularea fenomenelor vulcanice s-au succedat, asa cum demonstreaza studiile petrografice, intreruperi mult mai indelungate decat cele cateva sute de mii de ani care s-au scurs de la ultimele eruptii. Primele manifestari magmatice s-au produs in partea centrala a catenei de azi (M.Tibles-Bargau), avand un caracter tipic subvulcanic. Din badenian ele s-au propagat spre nord-vest, in segmentul Oas-Gutai, iar din sarmatian si spre sud-est, in segmentul Calimani-Gurghiu-Harghita, care este astfel cel mai recent. In conformitate cu tipul de procese si fenomene generatoare, ca si cu varsta c o m p l e x e l o r m o r f o l o g i c e rezultate, acestea prezinta aspecte destul de diferite, care variaza de la ansambluri structurale (subvulcanice) reziduale pana la ansambluri complexe de aparate vulcanice subaeriene, relieful cel mai bine pastrat aflandu-se, desigur, in segmentul sud-estic, cu altitudine maxima (2.102 m in caldeira Calimanilor). Formarea catenei vulcanice a redus mult suprafata depresiunii intracarpatice a Transilvaniei, din care au fost separate o serie de depresiuni de baraj, care in pliocen-cuaternar au fost colmatate cu material terigen aluvio-proluvial.
Muntii Oas-Gutai sunt cuprinsi intre depresiunea (Tara) Maramuresului, in nord-est si depresiunea Panonica (Campia Somesului si depresiunea Baia-Mare), in sud-vest, spre ambele terminandu-se prin abrupturi de peste 400 m. In est, inseuarea dintre varfurile Neteda si Varatic, la izvoarele Lapusului, ii separa de M.Tiblesului.
V u l c a n i s m u l care i-a generat a avut o evolutie complicata, desfasurata in trei cicluri magmatice. In primul, badenian, o formatiune vulcanogen-sedimentara, predominant riolitica s-a acumulat in mediu marin, asa cum demonstreaza aflorimentele de la Orasul Nou, in vestul M.Oas. In doilea ciclu (sarmatian-meotian), cand au fost puse in loc, in conditii subaeriene, lave andezitice si dacitice, o mineralogeneza specifica a produs mineralizatii polimetalice bogate. In ciclul al treilea (pontian-dacian), efuziile andezitice caracteristice n-au mai produs mineralizatii. Atat formatiunea vulcanogen-sedimentara cat si lavele acopera un substrat sedimentar (paleogen-miocen-pliocen), in mare parte cutat, comun nordului Depresiunii Transilvaniei si Tarii Maramuresului. Intre fazele eruptive s-au scurs perioade apreciabile de timp, in care aparatele vulcanice mai vechi au fost partial erodate, iar fragmentele ramase au fost acoperite (partial sau total) de lave mai noi. A rezultat astfel o structura destul de complicata a muntilor.
Cele mai bine pastrate forme de r e l i e f vulcanic sunt cele create de eruptiile mai recente, pliocen-superioare. De atunci dateaza cele doua caldeire, destul de scunde (nu depasesc 1.292 m) si slab marcate, Sapanta, in nord, cu un diametru de peste 6 km, drenata spre Tisa de raul Sapanta si Mara, cu o forma alungita est-vest si dimensiuni de 4/8 km, drenata spre Iza de raul Mara. In morfologie, forma cea mai caracteristica este un platou vulcanic, destul de monoton, cu altitudine mai mica in nord-vest, in M.Oasului (824 m in varful Piatra Viscului) si mai accentuata in sud-est, in M.Gutaiului, care incep la est de pasul Huta (1.443 m in M.Gutin). Platoul este sectionat de vai adanci, uneori cu aspect de defileu (defileul Tatarului, pe Valea Runcului, in Gutai), cu versantii puternic inclinati. Uneori apele au indepartat complet cuvertura vulcanica, ajungand pana la substratul sedimentar si formand mici depresiuni de eroziune, ca depresiunea Firiza (unde afloreaza paleogenul) si Chiuzbaia (in care afloreaza pontianul). Platoul este dominat de o serie de inaltimi care au fost interpretate ca forme de relief vulcanic rezidual - fragmente de conuri, necks, dykes etc. Astfel, cele mai inalte varfuri sunt considerate vechi mulaje ale cosurilor vulcanice (necks) - Gutinul, Ignisul (1.307 m). Un exceptional dyke degajat prin eroziune este Creasta Cocosului (1.428 m). Alte forme de pe platou sunt negative, prezentandu-se ca niste cratere mici, de explozie (maar), partial colmatate si adapostind mlastini. In alte cateva forme negative de pe versantii din jurul Gutinului se afla mici lacuri (iezere) - Iezerul Mare, Iezerul Mic, Taul lui Dumitru s.a., interpretate ca periglaciare (Posea Gr, 1962), dar in geneza carora nu sunt excluse nici procese de alunecare.
C l i m a este umeda si relativ calda, datorita pozitiei vestice si altitudinilor mici. Temperaturile medii anuale se mentin intre 40C - 60C, iar precipitatiile medii au valori de 1.200 mm - 1.400 m, care se regasesc in debitele r a u r i l o r, frecvent destul de mari, uneori producand inundatii, fie in aria intramontana (in depresiunea Oasului), fie in ariile limitrofe (Campia Somesului, depresiunea Baia Mare). Pentru regularizarea acestor debite (si pentru alte utilizari) au fost amenajate lacurile de la Calinesti, Firiza s.a. In conditiile climatice mentionate, v e g e t a t i a forestiera este dominata de foioase (fag), mai sus de 1.100 m aparand si paduri de amestec fag-conifere. Molidisurile pure sunt foarte rare (spre exemplu pe Gutin), provenind, se pare, din plantatii. In schimb, pe versantii sudici si vestici, spre depresiunea Baia Mare si Campia Somesului, sunt caracteristice padurile de gorun si chiar de stejar pedunculat. In acest sector este prezent si cel mai nordic arboret de castan comestibil din tara (plantat, dar in mod clar favorizat de blandetea conditiilor climatice).
Pe langa exploatarea forestiera si cresterea animalelor, o intensa activitate de extractie si prelucrare industriala este determinata de faptul ca M.Oas-Gutai sunt zona cu cele mai bogate zacaminte de sulfuri polimetalice din tara, carora li se adauga si filoane auro-argintifere (de importanta mai redusa fata de cele din M.Apuseni). Cele mai ample exploatari (sulfuri de Pb, Zn, Cu) se fac la Nistru, Ilba si Hondol (nord-vest de Baia Mare), la Herja, Baia-Sprie, Cavnic si Strambu-Baiut (pe versantul sud-vestic al Gutinului). Dintre zacamintele auro-argintifere, mai importante sunt cele exploatate la Sasar, Suior si Jereapan. La Baia-Sprie si Tautii-de-Sus sunt flotatii, iar la Ferneziu se rafineaza Pb. Mineralizarea carbo-gazoasa a apelor din aureola mofetica se combina cu ioni de cloruri, sulfati s.a. (spre exemplu izvoarele de la baile Turt, in M.Oasului s.a.). Probleme destul de dificile in exploatarea si valorificarea apelor din sectorul de contact cu depresiunea Baia Mare (ca si in ceea ce priveste calitatea aerului) sunt determinate de poluarea industriala avansata.
Depresiunea (Tara) Oasului se afla intre M.Oasului, in nord-vest si M.Gutaiului, in sud-est, comunicand in nord-est cu Tara Maramuresului, prin pasul Huta si cu Campia Somesului, prin "portile" deschise de cele doua rauri osene - Tur (poarta de la Calinesti) si Talna (poarta de la Orasul Nou). G e n e t i c, este o depresiune de natura eroziva, creata de Tur si Talna, prin indepartarea cuverturii celei mai recente, de lave pliocene (probabil mai subtire in acest sector) si prin scoaterea la zi a unor sedimente friabile sarmatiene si panoniene (in special nisipuri si marno-argile, foarte asemanatoare celor din Dealurile Vestice). Aceasta evolutie epigenetica este dovedita si de martorii de eroziune formati din material vulcanic (Belavara, Maguricea), prezenti in partea central-vestica a depresiunii.
In depozitele sedimentare apele mai intai au sculptat iar ulterior au acumulat in partea centrala, creand un r e l i e f amfiteatric, cu dispunere concentrica pe trei niveluri. Cel mai inalt, cu inclinare mai accentuata spre interior, cu aspect colinar si chiar deluros, interpretat ca un piemont de eroziune, a fost modelat atat in sedimentar cat si in formatiunea vulcanogen-sedimentara. Al doilea nivel, cel mai larg, este format dintr-un ansamblu de glacisuri de acumulare piemontana, foarte asemanatoare celor din Tara Fagarasului. In partea centrala a depresiunii, nivelul cel mai coborat este constituit din luncile largi ale raurilor Tur si Talna, care indica o subsidenta recenta si activa (cu drenaj deficitar si freatic aproape de suprafata), asemanatoare celei din Campia vecina a Somesului si aflata la aceeasi altitudine mica (200 m).
In Tara Oasului c l i m a este temperata, de nuanta central-europeana, blanda si umeda, cu precipitatii bogate (750 mm - 900 mm/an). Umiditatea excedentara a creat in zona joasa si mlastini, azi in majoritate drenate, iar amenajarile mentionate au permis controlul debitelor celor doua rauri principale. In conditii naturale, depresiunea se situeaza la nivelul p a d u r i i de gorun, pe alocuri in amestec cu stejarul, dar padurea a fost aproape complet indepartata, ramanand sub forma unor palcuri sau arbori izolati, cu aspect de parc.
U m a n i z a r e a este extrem de veche si de o remarcabila continuitate, cu valori mari ale densitatii populatiei si un bilant natural permanent pozitiv, chiar pe fondul unor deficite migratorii temporare. Satele sunt mari si numeroase, grupate mai ales pe contactul dintre piemontul de eroziune si glacisurile de acumulare. Cu exceptia colonizarii de la Orasul Nou (unde in proportie de 90% populatia este maghiara), Tara Oasului este locuita de romani Populatia pastreaza extrem de bine vechile traditii romanesti - port, tip de casa, obiceiuri. Ocupatiile agricole stravechi includ si o pondere insemnata a culturilor de camp, clima fiind favorabila atat plantelor furajere , cartofului, inului, cat si cerealelor. In ariile marginale sunt conditii foarte bune si pentru pomicultura, rodind bine nu numai marul si prunul, ci chiar nucul si castanul dulce. In centrul urban Negresti-Oas exista unitati ale industriei textile (prelucrarea inului, tesatorie) si mecanice (utilaj minier), la Bixad se produce cherestea iar la Vama, ceramica. La Racsa se extrage bentonita si s-au propus pentru exploatare mici iviri de lignit pontian, la Tarsolt si la Camarzana. Dintre numeroasele izvoare minerale (bicarbonatate-clorosodice-carbogazoase, feruginoase-bicarbonatate s.a.) sunt mai intens valorificate cele de la Bixad, Tarna Mare si Valea Mariei. Potentialul turistic deosebit al depresiunii este accesibil atat la nivelul capacitatilor de cazare (motelul de pe malul lacului Calinesti si foarte multe locuri in regim de pensiuni private sau in gospodariile taranesti), cat si prin intermediul drumurilor dinspre campia Somesului (soseaua prin poarta de la Calinesti si apoi peste pasul Huta, spre Sighet si Viseu si calea ferata - initial ingusta, prin poarta de la Orasul Nou).
Muntii Tiblesului si Muntii Bargaului ilustreaza perfect principiul unitatii (omogenitatii), cel putin naturale, chiar in cazul lipsei de coerenta teritoriala. Desi manifestarea fenomenelor vulcanice neogene a fost intrerupta spatial de catre puternicul horst cristalin al Rodnei, masivele rezultate prezinta similitudini esentiale ale peisajului natural, creat de specificul fenomenelor magmatice, de relieful caracteristic si de particularitatile cuverturii fito-pedo-climatice. P o z i t i o n a l, M.Tiblesului sunt situati intre izvoarele Lapusului (pasul Neteda), in vest si valea Salautei-pasul Setref-Valea Carelor, in est, dincolo de care se afla M.Rodnei. M.Bargaului domina spre nord, vest si est arii depresionare, respectiv Tara Maramuresului, Depresiunea Transilvaniei, Tara Dornelor. Spre nord-est valea Cosnei ii separa de M.Bistritei Aurii, spre nord-vest valea Somesului Mare ii separa de M.Rodnei, iar spre sud valea Bistritei ardelene marcheaza vecinatatea lor cu M.Calimani.
Sub aspect g e o l o g i c, cea mai mare parte a ambelor masive este formata din depozitele sedimentare de varsta cretacic superior-paleogen (eocen si oligocen) ale klippelor transilvane si flisului transcarpatic, reprezentate indeosebi prin marne si marnocalcare, gresii cu intercalatii de marnoargile si de sisturi bituminoase, gresii calcaroase, cutate puternic in anticlinale si sinclinale orientate vest-est. Uneori, cutarile au generat solzi - spre exemplu cuta-solz "de Bargau", in care cristalinul sariaza chiar sedimentarul acvitanian. Adesea flancul nordic al cutelor il sariaza pe cel sudic. Absolut specific acestor doua masive este faptul ca o multime de corpuri subvulcanice diferite (stock, neck, dyke, sill), andezitice si dioritice, au strapuns sedimentarul de flis. Corpurile subvulcanice principale din M.Tibles au fost interpretate ca apofize ale unui puternic lacolit. In nici una dintre secventele de intruziune (acvitanian-badenian, sarmatian si pannonian-cuaternar (D.Radulescu, M.Borcos, 1968) nu s-au produs fenomene magmatice submerse sau vulcanice, subaeriene, ceea ce explica absenta formatiunii vulcanogen-sedimentare si a lavelor.
Domina un r e l i e f de eroziune selectiva. Fara exceptie, cele mai mari altitudini corespund corpurilor subvulcanice, intotdeauna mai rezistente decat sedimentarul de flis (varfurile Tibles, 1.839 m si Hudin, 1.611 m, in M.Tibles, Heniul Mare, 1.611 m si Miroslava, 1.625 m, in M.Bargau). Inaltimile de pe substratul vulcanic au un profil semet, cu versantii abrupti si forme frecvent conice sau de capatana de zahar. Aceasta este insa numai o convergenta morfologica, formele respective fiind reziduale si nu (conuri) vulcanice. Pe rocile sedimentare ale flisului relieful este mult mai scund, mai sters, cu altitudini de 900 m - 1.300 m, marcat numai pe alocuri de unele suprafete structurale pe orizonturi de gresie mai dura. Diferentele litologice se reflecta si in morfologia vailor, de-a lungul carora alterneaza mici chei/defilee in andezite (de exemplu cheile de la Colibita pe Bistrita ardeleana si alte segmente inguste pe Ilva, pe Lesu, pe Iliuta s.a.) si mici depresiuni (largiri) in sedimentarul paleogen (Ilva Mare, Magura Ilvei, Poiana Ilvei, pe Iliuta, Colibita, pe Bistrita ardeleana s.a.). In depresiuni raurile sunt insotite de terase. Evolutia subaeriana mai indelungata fata de celelalte sectoare ale catenei vulcanice a permis formarea suprafetei de nivelare Mestecanis (I.Sarcu, 1961), in care se inscriu majoritatea interfluviilor cu altitudinea de 1.000 m - 1.300 m, dominata de inaltimile pe substrat subvulcanic, care sunt martori de eroziune.
C l i m a t i c, M.Tiblesului si M.Bargaului, situati pe fatada vestica a Carpatilor Orientali, au un climat moderat, cu precipitatii bogate (care in M.Tiblesului, la altitudinea de 1.800 m ajung la valoarea medie anuala de 1.400 mm). Influentele vest- si central-europene se resimt si in structura v e g e t a t i e i, marcata de urcarea padurii de fag pana la altitudini destul de mari (in amestec cu molidul pana la 1.300 m - 1.400 m), ceea ce reduce subetajul coniferelor la cateva insule de molid, in jurul varfurilor celor mai inalte. Datorita conditiilor morfoclimatice, numai in M.Tiblesului sunt si arii (restranse) de pajiste subalpina.
Singurele diferente mentionabile intre cele doua arii montane privesc u m a n i z a r e a lor. M.Tiblesului au ramas impaduriti in cea mai mare parte, fiind putin populati, cu sate doar pe vaile marginale (Dealul Stefanitei, Fiad, Romuli, pe Salauta) sau pe contactele cu depresiunile limitrofe (Poiana Botizii, Grosii Tiblesului, Suplai). M.Bargaului sunt foarte bine populati, cu numeroase sate mari, de vale (pe Iliuta, Lesu, Bargau, Bistrita), dar si cu o larga dispersie a gospodariilor, izolate pe versanti si pe culmi, uneori pana mai sus de 1.300 m (spre exemplu in jurul depresiunii Colibita, sau in bazinul superior al paraului Tiha). Culturi agricole (cartof, plante furajere, secara), alternand cu pasuni si fanete, se practica pana la peste 1.000 m, pe vechi terase antropice, si genereaza un peisaj asemanator celui din Tara Motilor. Pe baza exploatarii lemnului functioneaza multe fabrici de cherestea, la Lunca Ilvei, Ilva Mica, Bistrita Bargaului, Susenii Bargaului, ca si fabrica de hartie de la Prundul Bargaului. Sulfuri complexe (din mineralizatiile hidrotermale produse de fenomenele magmatice) se exploateaza la Varatec, in M.Tibles si la Colibita, in M.Bargau, iar in lungul cailor ferate sunt si mari cariere de andezit (Magura Ilvei s.a.). Intr-o mica statiune balneara, la Colibita, se valorifica izvoarele minerale. Turismul este favorizat de posibilitatile de comunicatie (drumul national Bistrita - Vatra Dornei, prin pasul Tihuta) si calea ferata IlvaMica-Vatra Dornei), ca si de capacitatile de cazare (hoteluri, pensiuni agro-turistice). In schimb, M.Tiblesului raman inca o rezerva potentiala, fiind foarte putin vizitati si cunoscuti.
Muntii Calimani-Gurghiu-Harghita constituie sectorul cele mai recent, cel mai inalt, cu cele mai tipice caractere vulcanice, desfasurandu-se cu o continuitate perfecta pe 150 km, de la valea Bistritei ardelene, in NNV, pana la valea Oltului, in SSE, in conformitate cu un sistem de fracturi crustale profunde care au facilitat ascensiunea lavelor.
Primele e r u p t i i v u l c a n i c e (sarmatian superior-pontian) au generat dacitele de la Dragoiasa, care afloreaza numai pe suprafete mici, in partea de est a M.Calimani. Dupa o intrerupere, magmatismul a reinceput in pliocenul superior, cand a fost pusa in loc o masa imensa de material vulcanogen-sedimentar, reprezentata mai ales prin brecii si aglomerate vulcanice, depusa in cea mai mare parte subacvatic si care formeaza baza edificiului vulcanic. Dupa o faza de inaltare, in consecinta careia formatiunea vulcanogen-sedimentara a fost puternic erodata si nivelata, eruptiile au continuat in pleistocenul mediu, cand s-a edificat suprastructura vulcanica, formata din curgeri de lave in alternanta cu aglomerate si tufuri. S-au format astfel strato-vulcani predominant andezitici, in final chiar cu lave de tipul andezitelor bazaltoide si bazaltelor (ca in sectorul Sarmas), care acopera partial formatiunea vulcanogen-sedimentara, mai veche, aceasta ramanand la zi in zonele marginale, in special in cea vestica. In faza finala, vulcanismul a avut un caracter exploziv, generand conuri de piroclastite (Sfanta Ana si Mohos, formate din piatra ponce). Varsta recenta a edificiului vulcanic este demonstrata de identificarea unui orizont de tuf in terasa de 20 m a Muresului.
Una dintre caracteristicile principale ale r e l i e f u l u i M. Calimani-Gurghiu-Harghita consta in profilul lor asimetric, cu versanti prelungi spre Depresiunea Transilvaniei si cu versanti mai scurti si abrupti spre depresiunile de baraj vulcanic din est. Asimetria se datoreaza faptului ca suprastructura este pozitionata doar peste partea estica si sud-estica a infrastructurii vulcanice, subsidenta pliocen-pleistocena a depresiunilor Dragoiasa-Giurgeu-Ciuc contribuind la accentuarea acestei pozitii. Elementele morfologice principale sunt platourile si conurile vulcanice.
Primele se dezvolta atat pe lave, in partea superioara (unde s-au format prin ingemanarea curgerilor provenind din conurile vecine), cat si pe formatiunea vulcanogen-sedimentara, in ariile periferice (mai ales spre Depresiunea Transilvaniei). Platourile de pe lave sunt de fapt structurale, inalte, urcand de la periferie spre axul catenei, de la 900 m - 1.000 m la 1.300 m - 1.400 m. Frapeaza prin platitudinea interfluviilor, care n-au coborat probabil prea mult sub suprafata initiala, datorita caracterului recent al ultimelor eruptii.. Cel mai larg si mai inalt (1.400 m - 1.600 m) dintre acestea este cel al M.Calimani, dezvoltat in partea central-vestica a masivului, platitudinea sa generand toponime explicite, ca Sesul Paltinului, Dealul Sesului, Poiana Campului. Incercarile mai vechi de identificare a unor trepte de relief ciclic, bazate pe o antedatare a genezei sectorului fata de perioada reala a formarii sale, au fost corijate de informatia geologica ulterioara, care a precizat varsta pleistocena a ultimelor eruptii, incompatibila cu durata utila genezei unei suprafete de nivelare. Pe alocuri platourile prezinta proeminente, interpretate, conform constitutiei lor litologice, drept corpuri subvulcanice (necks, dykes) sau conuri vulcanice secundare. In contrast puternic, versantii vailor sunt foarte inclinati, raurile sectionand adanc platourile. In special pe versantii sculptati in formatiunea vulcanogen-sedimentara s-au format complexe morfologice specifice, de dezagregare ruiniforma (asemanatoare celor de pe conglomeratele sedimentare - de tip sfinx, babe, turnuri s.a.), asa cum sunt cei "doisprezece apostoli" din Calimani, cu aspect de siluete umane petrificate. Evolutia avansata a vailor in sectoarele mai putin rezistente ale formatiunii vulcanogen-sedimentare a ajuns pana la stadiul formarii unor mici depresiuni de eroziune diferentiala, asa cum este cea a Varsagului, din bazinul superior al Tarnavei Mari, unde sunt bine dezvoltate si terasele inferioare ale raurilor. Depresiunea are, in acelasi timp, si un caracter subsecvent, valea principala fiind orientata transversal fata de inclinarea stratelor de aglomerate vulcanice.
Conurile vulcanice sunt formele de relief dominante, iar varsta lor mai recenta fata de cea a platourilor le-a conservat forme mai clare, mai putin afectate de eroziune. Lor le corespund altitudinile maxime (2.102 m in Pietrosul Calimanilor). Au diametre mari, unele de 10 km - 30 km, versantii mai puternic inclinati si o morfologie de ansamblu mai apropiata de cea initiala, fata de aria platourilor. In sensul acesta, vaile (cu orientare divergenta tipica pe versantii conurilor - spre exemplu pe Fancelul, din nordul M.Gurghiu s.a.) ar putea fi interpretate ca derivand din barrancos. In acelasi fel, intre vai, fragmentele versantilor principali derivate din suprafata initiala, mai bine pastrate acolo unde lavele sunt mai dure, pot fi asimilate unor planeze, ca acelea de pe versantul vestic al conului Harghita (W.Schreiber, 1980). In majoritate conurile au cratere, de dimensiuni variabile, unele fiind veritabile caldeire, asa cum este marea caldeira a Calimanilor. Caracterul sau definitoriu este demonstrat de imbucarea, in partea sa estica, a conului vulcanic mai tanar al Dumitrelului, cu propriul sau crater, mai mic, drenat de paraul Calului. In partea centrala a acestei caldeire eroziunea a degajat o serie de corpuri subvulcanice (necks), ca Pietricelul, in sud-vest (1.991 m) si Varful Haitei, in vest (1.854 m). Unele cercetari geomorfologice (L.Somesan, 1948) semnaleaza in partea inalta a Calimanilor ingemanarea a doua caldeire, pe langa cea principala, drenata spre nord-est de Neagra Sarului, existand o a doua, spre vest, cu forme mai putin clare, drenata spre nord de Dornisoara. Un alt con care culmineaza cu caldeira este Fancelul (1.684 m), din nordul M.Gurghiului, caldeira fiind drenata spre sud-vest de afluentii de pe dreapta ai paraului Gurghiu. Tot o caldeira pare sa fie si craterul Harghitei Mari (1.800 m), din centrul sectorului nordic al M.Harghita, in ea fiind imbucate, in sud-vest, doua conuri mai tinere si mai scunde (W.Schreiber, 1980). Conurile vulcanice din partea central-sudica a sectorului Calimani-GurghiuHarghita au, de regula, cratere simple, mai mici, aproape toate drenate. Acestea sunt numeroase (numai in Harghita W.Schreiber semnaleaza zece), dintre care cele mai importante sunt Saca (1.776 m), in partea centrala a M.Gurghiu, cu un crater clar conturat, cu diametrul de 6-7 km, drenat spre nord de un afluent de pe stanga al paraului Gurghiu, Sumuleu (1.577 m) si Amza (1.694 m), in Gurghiul sudic, ultimul avand doua cratere, unul drenat spre nord-est iar celalalt spre sud-vest, Ostoros (1.384 m) si Arotas (1.390 m), in partea nordica a Harghitei, Luci (1.390 m) si Cucu (1.558 m), in Harghita centrala, ultimul cu un crater aproape intreg, drenat totusi spre est de Paraul Mare, un afluent de pe dreapta al Oltului, Pilisca (1.374 m), in partea sudica a Harghitei, cu un crater foarte mic. Singurul con vulcanic care are doua cratere inca intregi este M.Ciomatul (1.301 m), situat la sud-est de defileul Oltului de la Tusnad. In craterul mai adanc, din vest, s-au acumulat apele lacului Sfanta Ana, iar in cel estic, mai putin adanc, s-a format mlastina (turbaria) Mohos. Geneza ambelor a fost pusa pe seama unor explozii vulcanice, ele fiind incadrate in tipul maar (I.Sarcu, 1971). Caracterul recent al fenomenelor explica si faptul ca n-au fost inca stirbite prin evolutia regresiva a vailor. O varianta morfologica este reprezentata de conurile vulcanice fara crater, as cum este cazul Borzontului (1.496 m), in partea sudica a Gurghiului. Intre conurile vulcanice, in special cand sunt mai indepartate, altitudinea catenei scade si se formeaza inseuari, spre care s-au orientat viguros obarsiile raurilor principale. Dintre acestea, unele sunt foarte bine marcate, constituind pasuri transcarpatice importante - cea de la izvoarele Gurghiului, la 1.125 m, separand Gurghiul nordic de cel central, pasul Bucin, la 1.287 m, intre conurile Saca si Borzont, separand Gurghiul central de cel sudic, pasul Sicasau, la 1.000 m, intre Amza si Ostoros, separand Gurghiul de Harghita si pasul Vlahita, la 985 m, intre conurile Arotas si Luci, separand partile nordica si centrala ale Harghitei. Se considera ca acolo unde aceste distante intre conurile vecine au fost mari si inseuarile joase, raurile au putut avansa regresiv mai rapid, formand defileele Toplita-Deda si Tusnad. In ceea ce priveste defileul Muresului, captarea si drenajul lacului pleistocen de catre un rau transilvan care inainta prin inseuarea dintre Calimani si Fancel au fost considerate cauze clare (H.Wachner, 1929 s.a.). In acelasi fel, Oltul ar fi avansat prin inseuarea dintre Pilisca si Ciomatul (I.Popescu-Voitesti, 1935). Conform altor opinii (N.Orghidan, 1929, Tr.Naum, 1969) sectoarele respective sunt antecedente, drenajul si colmatarea bazinelor lacustre respective incheindu-se la sfarsitul punerii in loc a formatiunii vulcanogen-sedimentare, ceea ce atesta preexistenta vailor fata de formarea suprastructurii vulcanice. Printre argumentele acestei ipoteze a fost invocata prezenta teraselor de 10 m, 20 m, 40 m ale Muresului in lungul intregului defileu (L.Sawicki, 1912, H.Wachner, 1929), traseul acesta al vaii putand fi chiar mai vechi, asa cum atesta terasa de 70-80 m din depresiunea Giurgeului.
In morfologia acestui sector al catenei vulcanice au fost mentionate si forme de relief subteran, sub forma unor cavitati identificate in Negoiul Romanesc (M.Calimani), cu ocazia decopertarilor practicate in vederea exploatarii sulfului. Geneza lor a fost explicata in mod diferit, fara ca ipotezele respective sa se excluda (reciproc) integral. Prima (Tr.Naum, E.Butnaru, 1969) presupunea efectul circulatiei subterane a unor lave foarte fluide pe sub niveluri de lava mai vascoasa. Cea de a doua acorda credit mai mare efectelor erozive ale unor ape de condensare, care s-ar fi concentrat pe trasee marcate de deplasarea subterana si racirea treptata a unor lave cu un continut important de gaze. Concretionarile succesive creasera in aceste cavitati o micromorfologie convergenta endocarstului propriu-zis, fapt care a sugerat definirea lor ca vulcano-carstice. Continuarea decopertarilor le-a distrus complet.
Probabil sub efectul caloric al continuarii vulcanismului pana in pleistocenul mediu, relieful glaciar din partea inalta a Calimanilor este destul de modest. Pe versantii caldeirei Calimanilor, la 1.610 m, sub Pietrosul si la 1.750 m, sub Retitis, au fost semnalate (I.Bojoi, 1986) doua circuri glaciare, cu contururi estompate, ca si acumulari morenaice, pe vaile Retitis, Pietricelu s.a., uneori groase de peste 50 m, in care talvegurile actuale sunt adancite cu 3-7 m, continuandu-se spre partea inalta cu segmente nivale (culoare de avalanse).
Pe langa asprimea termica din ce in ce mai accentuata spre aria Calimanilor, unde temperaturile medii anuale coboara spre -20C, specificul c l i m a t i c este marcat de asimetria celor doi versanti ai catenei. Cel vestic este mai umed (cantitati mediii anuale de precipitatii care ajung la 1.000 - 1.300 mm), aflandu-se sub influenta directa a circulatiei vestice si cumuland efectul adiabatic al barajului orografic. Cel estic se afla sub componenta dinamica descendenta si primeste precipitatii mai reduse, a caror valoare medie coboara pana la 800 mm. Reteaua hidrografica este insa densa (0,71-0,94 km/km2) si raurile au debite mari. Lacurile naturale sunt rare, cel mai important fiind Sfanta Ana (cu adancime de 7 m). In vederea regularizarii regimului debitelor Tarnavei Mari, s-a amenajat acumularea de la Zetea. Datorita permeabilitatii piroclastitelor si formatiunii vulcanogen-sedimentare, apa freatica se afla adesea la adancime mare si pe suprafete intinse, in aria inalta ca si pe platouri, izvoarele sunt rare. In schimb spre baza versantilor, catre ambele arii depresionare invecinate, apar foarte numeroase izvoare minerale, cu o componenta carbogazoasa generala, unele fiind hipotermale (Toplita).
V e g e t a t i a este influentata de asimetria climatica. Pe versantul vestic padurea de fag are o foarte mare extindere, padurea de amestec fag-conifere urca la 1.350 m - 1.400 m, iar molidisurile ajung pana pe varfurile conurilor. In est molizii coboara mult, pana spre baza versantilor (800 m - 900 m), prin efecte de inversiune determinate climatic. In padurile de molid bradul si spre limita superioara zambrul au o frecventa mai mare decat in alte sectoare ale Carpatilor Orientali. Padurea este bine pastrata, acoperind aproape 80% din aria montana si constituind o resursa extrem de importanta in special in M.Calimani. Vegetatia subalpina bogata si diversa si chiar cea de pajiste alpina sunt caracteristice numai ariei celei mai inalte din M.Calimani, areale mici de jnepenisuri, afin, merisor s.a.fiind prezente si in craterele Saca si Harghita. F a u n a are efective numeroase, cu o pondere mare a elementelor de interes cinegetic (urs, cerb, caprior, mistret), a tetraonidelor (in special cocos-de-munte si cateva exemplare de cocos-de-mesteacan, in M.Calimani), a unor felide mai rare (rasul). La Toplita este amenajata o pastravarie. Corespunzator complexului p e d o g e n e t i c specific (mai ales materialului parental), au o pondere mare andosolurile tipice, caractere andice constatandu-se si in cazul solurilor brune acide si al celor brune feriiluviale.
U m a n i z a r e a acestui sector al catenei vulcanice este relativ slaba, densitatea medie fiind sub 25 loc./km2. Cea mai mare parte a terenurilor se mentine in utilizare silvica. Populatia romaneasca este grupata mai ales in partea nord - nord-vestica, cea secuiasca spre centru, sud si sud-est. Cele mai multe asezari se afla pe contactul cu depresiunile vecine, in interior fiind sate numai in largirile din defileul Muresului (Stanceni, Lunca Bradului, Rastolita), in bazinele superioare ale Gurghiului (comunele Ibanesti si Hodac, cu numeroase sate mici) si Tarnavei Mici (Bucin), ca si in depresiunea Varsag. Vaile au impus aceeasi fizionomie rasfirata, dar in depresiunea Varsag si pe unele arii de platou (Liban, Sicasau) gospodariile sunt risipite in fanete. Sub aspect economic, activitatile productive s-au orientat catre cresterea animalelor de rasa (bovine si - in ultimii ani - cabaline), exploatarea si industrializarea lemnului, o fabrica mare de cherestea functionand la Lunca Bradului. Mai sarace decat in celelate segmente ale catenei vulcanice, resursele minerale ofera totusi andezit (extras in cariere mari la Stanceni, pe Mures si Dornisoara, in nordul M.Calimani) si caolin (exploatat la baile Harghita). S-a mai exploatat un zacamant de fier (hidrotermal) acum epuizat, la Lueta, pe seama caruia a functionat micul centru siderurgic de la Vlahita. A fost, de asemenea, extrem de modesta rezerva de sulf din Negoiul Romanesc (M.Calimani), ceea ce a impus incetarea activitatii de extractie, nu inaintea distrugerii ecosistemelor forestiere si subalpine, a morfologiei subvulcanice si a acidifierii pe termen incalculabil a solului, apelor din bazinul Negrei Sarului si pana aval, pe Bistrita. Rezerve mici de minereuri de mercur (cinabru, la Cocoizas si Santimbru, pe versantul estic al Harghitei) si de cupru (in craterele Saca, Sumuleu, Amza sa.) nu justifica investitii de valorificare. Este in schimb destul de intensa activitatea balneara. In M.Ciomatul, intr-o mica pestera se produce o emanatie de CO2 liber, mofeta fiind valorificata in scopuri curative. Sub forma amenajata si sustinuta cu capacitati de cazare izvoarele minerale sunt bine valorificate la baile Tusnad (statiune de interes national), Harghita, Homorod si Chirui - langa Vlahita, baile Santimbru - pe versantul estic al conului Luci si baile Ozunca, pe versantul sudic al Harghitei.
2.1.5.4. Ulucul depresionar central
Aria dintre catena vulcanica si unitatile montane pe structura cutata din partea central-estica reprezinta cel mai intins sector depresionar intern din toti Carpatii romanesti. Cu exceptia intreruperii produse de horstul cristalin al M.Rodnei, intre Tara Maramuresului si Tara Dornelor, continuitatea sa este aproape perfecta, intre diferitele compartimente existand doar praguri scunde sau scurte sectoare de defileu. G e n e t i c, cele mai multe sunt considerate depresiuni de baraj vulcanic (Giurgeu, Ciuc, Dragoiasa, Bilbor, Borsec, partial Maramures). Altele au origine tectonica, fiind formate prin scufundari recente (Tara Barsei-Trei Scaune). Cea mai discutata a fost Tara Dornelor, in a carei geneza edificarea M.Calimani impune o componenta vulcanica (fara ca barajul sa fi fost probat prin sedimente specifice), iar tectonica de scufundare pe o retea complexa de falii a accentuat caracterul depresionar si vigoarea modelarii externe, in principal fluviale, de catre o Bistrita instalata pe traseul actual inca din sarmatian (I.Donisa, 1968). R e l i e f u l, care da nota dominanta a peisajului, este in majoritatea sectoarelor de campie intramontana (Tara Barsei-Trei Scaune, Ciuc, partea central-sudica a Giurgeului), cu o netezime care a sugerat sedimentari lacustre (chiar daca doar aparente). Celelalte compartimente (Maramures, Dragoiasa, Bilbor, Borsec, sectorul nordic al Giurgeului) au un relief mai fragmentat, mai variat, cu aspect de dealuri sau chiar de muncei. In depresiuni c l i m a t u l este aspru, cu temperaturi reduse, in special iarna, datorita frecventei inversiunilor termice. Fata de altitudinea absoluta, adesea destul de mare (600 m - 800 m) precipitatiile sunt destul de reduse (600 mm - 750 mm), datorita foehnizarii maselor de aer care traverseaza muntii dinspre vest. Doar Tara Maramuresului, larg deschisa spre nord-vest, primeste precipitatii mai bogate. Atmosfera este relativ umeda, tot timpul anului, ca urmare a uniformitatii destul de constante a regimului anual al precipitatiilor si valorii reduse a evapotranspiratiei. Netezimea multor sectoare, accentuata de permanenta subsidentei, face dificil drenajul, ceea ce favorizeaza formarea mlastinilor oligotrofe.
Desi climatul nu este foarte permisiv, terenul plan si solurile mai fertile decat in aria montana adiacenta, formate de regula pe depozite aluvio-proluviale tinere, au favorizat o u m a n i z a r e timpurie, bazata pe practicarea agriculturii. Acest uluc este sectorul cel mai populat si unul dintre cele mai urbanizate din Carpatii romanesti, cu densitati care adesea le depasesc pe cele din regiunile de campie extracarpatica.
Tara Maramuresului este strajuita de M.Maramuresului, spre nord-est, M.Rodnei, in sud-est, si muntii vulcanici Oas-Gutai si Tibles, in sud-vest. Este deschisa larg spre nord-vest, unde se continua si la nord de valea Tisei, in Ucraina transcarpatica.
Depresiunea are un substrat g e o l o g i c variat, constituit din flis transcarpatic si molasa mio-pliocena, care prezinta multe afinitati cu depozitele din nordul Depresiunii Transilvaniei si din Dealurile Vestice. De altfel, numai formarea relativ recenta a catenei vulcanice a permis individualizarea ei fata de Depresiunea Transilvaniei si Depresiunea Panonica, incat poate fi considerata o depresiune de (pseudo)baraj vulcanic. In partea nord-estica predomina depozite mai vechi de flis paleogen (eocen-oligocen), mai rezistente la eroziune (spre exemplu, gresia de Stramtura). In partea sud-vestica este caracteristic un sedimentar mai tanar, mio-pliocen, molasic, format din marno-argile cu intercalatii de tufuri vulcanice, gipsuri si sare de varsta badeniana. Toate aceste formatiuni sunt complicat cutate, chiar cu mici sariaje orientate nord-vest - sud-est, sau cu diapire generate de sarea badeniana, ceea ce diversifica mult comportamentul substratului in cursul modelarii externe.
In ansamblu, r e l i e f u l este deluros (uneori chiar de muncei), cu energie accentuata, cu vai care s-au adancit si cu peste 250 m si cu altitudini absolute care depasesc pe unele interfluvii 1.000 m. Morfologic, se diferentiaza bazinul Izei, din sud-vest, cu un relief mai scund (Sighetul se afla la numai 270 m), cu vai largi, versanti domoli si terase bine dezvoltate, de bazinul Viseului, din nord-est, cu un relief mai inalt (1.038 m, la sud de Viseul-de-Sus, in Varful-lui-Dan), mai fragmentat, cu vai inguste, uneori cu aspect de defileu. In sud-vest, trecerea la muntii vulcanici si M.Rodnei se face prin intermediul unui piemont larg, care are un caracter mixt, predominant de eroziune in partea superioara si de acumulare in cea inferioara, in aceasta din urma putandu-se separa mai multe trepte de glacis de acumulare piemontana (spre exemplu in piemontul Borsei, pe contactul cu M.Rodnei). Desi ca directie generala vaile principale, Viseul si Iza, sunt orientate transversal fata de liniile structurale ale substratului, in detaliu evolutia retelei a corespuns aproape permanent caracteristicilor substratului geologic. Astfel, vaile se largesc in depozite badenian-panoniene (la Dragomiresti, pe Iza) si oligocene (la Viseul-de-Sus, pe Viseu) si se ingusteaza la trecerea prin roci mai dure, gresii cretacice (valea Viseului, aval de Bistra) sau gresie eocena de Stramtura (valea Izei, intre Rozavlea si Barsana). In reteaua de vai secundare sunt si adaptari la structura, asa cum este cazul Ronisoarei, afluent de pe dreapta al Izei, care s-a orientat in lungul unui sinclinal format din roci moi, badenian-sarmatiene. Vaile sunt insotite de un sistem de 5-7 terase, care pe Tisa, Iza si Viseu ajung pana la 150 m altitudine relativa. Cele mai bine dezvoltate sunt nivelurile de 5-11 m si 11-24 m, foarte favorabile asezarilor si culturilor. In partea de vest a depresiunii, Tisa, Iza si Mara au si albii majore foarte largi. Reliefului natural i se adauga si depresiuni antropice, formate pe locul unor exploatari mai vechi de sare, la Costiui.
Complexul caracteristicilor c l i m a t i c e, de v e g e t a t i e si s o l u r i prezinta variatii importante, in functie de altitudine, de la vest spre est, fiind de o factura mereu mai accentuat montana spre golful depresionar de la Borsa. Astfel, partea vestica (bazinul inferior al Izei, bazinele Marei si Ronisoarei), cu temperaturi medii anuale de peste 80C si precipitatii medii de 700-800 mm/an, este domeniul padurilor de gorun si al solurilor brune argiloiluviale. Partea centrala, cu temperaturi medii anuale de 70C - 80C si precipitatii de 800 mm-1.000 mm/an este domeniul padurilor de mixte de fag-gorun si al fagetelor, in general pe soluri brune luvice. Partea estica si sectoarele mai inalte, cu temperaturi medii anuale de 60C - 70C si precipitatii medii care depasesc 1.000 mm/an intra in domeniul padurii de amestec fag-conifere si al spodosolurilor.
Tara Maramuresului este p o p u l a t a de foarte mult timp, fapt confirmat de numeroasele asezari preistorice. Inca din sec. XI au fost mentionate mici formatiuni politice locale ale populatiei romanesti, din randul carora s-au ridicat in sec. XIV si intemeietorii statului feudal moldovean, prin migratie peste Carpati. Anterior aceluiasi sec. XIV documentele atestau 47 de asezari. Densitatea permanent mare a populatiei este confirmata si de dimensiunile remarcabile la care au ajuns asezarile rurale, unele cu mai multe mii de locuitori (Moisei, cu 8.961 loc.). De asemenea, cu toate colonizarile si imigrarile din perioadele de administratie austriaca si austro-ungara (zipseri - germani din Slovacia adusi la Viseul-de-Sus, evrei (atat in orase cat si in sate, in mare parte exterminati in 1940 - 1944, sub ocupatia hortyista), populatia a fost si a ramas majoritar romaneasca, pastrandu-si comportamentul demografic de-a lungul timpului. Prin natalitate si bilant natural pozitiv, mereu superior mediei nationale, Maramuresul are si astazi insemnate resurse de forta de munca, chiar pe fondul unei migratii traditionale pentru lucrari agricole si forestiere, pe arii largi. In afara satelor mari, rasfirate pe vai, gospodarii risipite acopera adesea si interfluviile inalte. Majoritatea populatiei are ocupatii agricole. Se cultiva cereale (mai ales in bazinul Izei), in, cartof, plante furajere. Sunt intens utilizate terasele antropice de cultura, amenajate din vechime pe versanti, pana in partea inalta a interfluviilor. Se cresc animale, in special bovine din rasa bruna de Maramures, creata aici, prin incrucisare. In vestul depresiunii este foarte rentabila si pomicultura. In perioada contemporana, s-a dezvoltat si industria de transformare: a lemnului (la Sighet, Viseul-de-Sus, Borsa), textila (Sighet), chimica (Viseul-de-Sus), constructii de masini (Sighet). Tara Maramuresului este extrem de variata si interesanta sub aspectul potentialului turistic etno-cultural, datorita mentinerii nealterate a unor vechi traditii si a artei populare. Portul, obiceiurile extrem de bogate, artizanatul textil si al lemnului, casele, portile si mai ales bisericile de lemn, ca si adaptarea rapida a multor gospodarii taranesti la standarde ale calitatii serviciilor obisnuite in turismul european, au racordat aria maramuresana la A.N.T.R.E.C. si Euro-Gites, aducand venituri importante populatiei.
Tara Dornelor este inconjurata de M.Bistritei Aurii, la nord, M.Bistritei mijlocii, la est, M.Calimani, la sud si M.Bargaului, la vest. Este o depresiune inalta, a carei vatra e situata la 800 m si, fiind plata, are margini care nu depasesc 1.000 m. Geneza complexa a produs diferentieri morfologice, sub forma a doua sectoare, unul vestic, mai mare drenat de Dorna si afluentii sai si unul estic, drenat de Neagra Sarului. Sunt incomplet separate de un promontoriu cristalin, orientat sud-nord, Dealul Negru (1.302 m). Originea depresiunii, controversata, pare a fi una complexa, modelarii externe stimulate de tectonica revenindu-i un rol insemnat. Pe aceasta cale a fost indepartat aproape total sedimentarul paleogen, care ar fi trebuit sa acopere integral depresiunea, odata ce in M.Ousorul, situat imediat la nord, depozitele respective se afla mai sus de 1600 m. Existenta unor fracturi profunde care au putut produce prabusiri inegale este sugerata de numeroasele izvoare minerale. Este logic insa ca eficienta modelarii fluviale sa fi fost accentuata, prin imbogatirea retelei de afluenti ai Bistritei si prin cresterea debitelor, datorita barajului vulcanic.
R el i e f u l actual este cel al unei campii de acumulare aluvio-proluviala, cea mai mare parte fiind formata din albiile majore si terasele Dornei, Negrei Sarului si Bistritei, precum si din glacisuri de acumulare, in lungul contactului cu rama montana. Au fost identificate 7 terase, cu altitudine relativa pana la 200 m, cu un grad de conservare foarte diferit, cele inalte pastrandu-se numai ca depozite, pe areale mici, cele mai dezvoltate fiind terasele de 20 m si 40 m - 50 m. Albiile majore sunt slab drenate, mlastinoase, cu mari turbarii oligotrofe, la Poiana Stampei (un strat gros de 6 m, acoperind o suprafata de 480 ha), si pe Neagra Sarului. In turbarii (tinoave) asociatiile vegetale sunt cele specifice mediului acid oligotrof, arboretele avand consistenta slaba, cu exemplare pipernicite (pini, mesteceni, molizi, cu diametre de 10-22 cm la varsta de 100 ani), iar vegetatia ierboasa (dominata de muschi) etaland specii relicte si actuale subarctice - ca Sphagnum wulffianum, o specie de muschi frunzos, cu arealul cel mai sudic in acest tinov, plante carnivore (Drosera rotundifolia) etc. O fauna de rotifere, tardigrade si paianjeni, pastrand aceleasi caracteristici de mediu rece si acid, mareste valoarea stiintifica a turbariilor, contribuind si ea la dobandirea statutului de rezervatie naturala. Turba se exploateaza inca drept combustibil, iar namolul de turba se foloseste in tratamentul balnear.
C l i m a este rece si umeda. Reduse prin circulatie catabatica, precipitatiile medii nu depasesc 750 mm/an, dar umiditatea aerului este permanent accentuata, depasind si in iulie 72%. In depresiune sunt mai putin de 40 zile cu cer senin pe an. Media termica este de numai 40C-50C. V e g e t a t i a naturala a fost forestiera, padurile de conifere fiind insa in cea mai mare parte inlaturate si inlocuite cu pajisti, pastrandu-se numai sub forma de palcuri sau siruri de molizi care marcheaza limitele de proprietati.
Desi u m a ni z a r e a s-a produs mai tarziu, Tara Dornelor a ajuns la o densitate mare a populatiei, asezata in sate mici dar numeroase, situate in special pe terasele mai largi ale raurilor. Predomina satul dispersat, cu gospodarii izolate, bine organizate (cu case foarte frumoase, construite din lemn, pe temelii de piatra), cu mici nuclee de grupare. Datorita asprimii climatului, culturile agricole nu se pot dezvolta. Exista doar mici parcele de cartof si trifoi. Cea mai mare parte a terenurilor despadurite este folosita ca pasuni si fanete, pentru efective importante de bovine de rasa. Pe baza izvoarelor carbogazoase-feruginoase si carbogazoase-arsenicale s-a dezvoltat statiunea balneo-climatica Vatra Dornei. Se valorifica, de asemenea, si apele de la Poiana Negrii (imbuteliata in cantitati mari), ca si cele de la Sarul Dornei. Depresiunea este polarizata de oraselul Vatra Dornei, relativ tanar (sec.XIX) dar activ, cu unitati industriale de prelucrare a lemnului, a laptelui si unitati de reparatii ale utilajului forestier si minier.
Depresiunea Dragoiasa-Glodu ocupa aria cea mai restransa in cadrul ulucului depresionar si este situata la altitudinea cea mai mare (1.000-1.100 m). Spre vest este inchisa de M.Calimani, spre est de M.Bistritei mijlocii care, prin inaltimea cristalina Almasul Mare (1.451 m), o inchid si spre sud, separand-o de depresiunea Bilbor. In nord comunica larg cu Tara Dornelor, printr-o inseuare putin denivelata. Se prezinta sub forma a doua compartimente, cel vestic (Dragoiasa) fiind separat partial de cel estic(Glod) de catre o alta inaltime cristalina, traversata de Neagra Brostenilor printr-un sector de vale destul de ingusta.
Compartimentul Dragoiasa are caracteristicile unei depresiuni de b a r a j v u l c a n i c, fiind format prin edificarea masivului Calimani in pliocenul superior-pleistocen. Bararea vaii prin care un rau se orienta spre vest a determinat formarea unui lac. Acesta a fost treptat colmatat si drenat prin inaintarea regresiva a Negrei Brostenilor. In sedimentele lacustre specifice s-au format si lentile de carbuni. Odinioara mai extinse, aceste depozite sedimentare au fost partial indepartate prin eroziune. Compartimentul Glod (Glodul) s-a format prin e r o z i u n e diferentiala, pe seama rocilor cretacic-eocene dintr-un mic sinclinal pe cristalin. C l i m a este mai rece decat in Tara Dornelor, cu precipitatii bogate (aprox. 1.000 mm/an) si ceturi frecvente. Depresiunea este totusi bine populata. Gospodariile sunt risipite in fanete, iar locuitorii cresc animale, extrag si prelucreaza lemnul. Pe langa case sunt si mici parcele cultivate cu cartof si plante furajere.
Depresiunea Bilbor este situata mai spre sud, la o altitudine mai mica (900 m - 1.000 m) si are o suprafata mai mare. Caracteristicile b a r a j u l u i v u l c a n i c sunt inca mai evidente in cazul sau, depozitele lacustre romanian-pleistocene (mai bine cunoscute, prin foraje) au o grosime mai mare (75-130 m) si o raspandire mai larga. Formarea depresiunii se datoreaza inaltarii aceluiasi masiv vulcanic al Calimanilor, care a barat un parau orientat dinspre muntii cristalini ai Bistritei mijlocii spre vest. A urmat colmatarea treptata si drenarea lacului astfel format, atat spre est, prin inaintarea regresiva a Bistricioarei, cat si spre sud, spre bazinul Muresului, prin inaintarea obarsiilor paraului Sec, afluent al Toplitei. In r e l i e f u l actual au mai ramas fragmente plane, din fosta campie de acumulare lacustra, separate de inaltimi cristaline izolate. Desi mai blanda, c l i m a este totusi destul de rece, temperaturile medii anuale nu depasesc 40 C, iernile sunt geroase, cu frecvente inversiuni termice, cand se inregistreaza valori sub -300 C. Precipitatiile sunt si aici bogate, depasind valoarea medie de 900 mm/an. Netezimea reliefului favorizeaza stagnarea apei, formarea turbariilor si inmlastinirea padurilor de conifere, care constituie v e g e t a t i a spontana. Acestea au fost insa inlocuite, in cea mai mare parte, cu pajisti folosite ca fanete. Culturile au conditii ceva mai prielnice, alaturi de cartof crescand bine ovazul si chiar mici livezi de mar (cu soiuri criofile). Depresiunea este foarte bine populata, avand insa o singura comuna, mare (Bilbor), cu gospodariile mai adunate in partea centrala si risipite spre margini. Pe langa cresterea animalelor si exploatarea lemnului, se mai extrage carbune (dintr-un strat cu grosimea de 3 m) si se imbuteliaza ape minerale carbogazoase.
Depresiunea Borsec este asemanatoare g e n e t i c cu depresiunea Bilbor, de care este separata printr-o culme cristalina inalta de aproape 1.400 m. Este drenata doar spre est, de paraul Vinului, afluent al Bistricioarei. Depozitele lacustre romaniene, cu lignit, au fost mai puternic sectionate de reteaua hidrografica, vaile adancindu-se pana sub 800 m. A rezultat un relief mai fragmentat, cu mai putine sectoare plane. Formarea depresiunii se datoreaza edificarii conului vulcanic Sarmasul Mare (1.399 m), o prelungire sud-estica a M.Calimani.P a d u r e a de conifere este mai bine pastrata, deoarece p o p u l a t i a se ocupa mai putin cu agricultura, activitatile economice principale constand in valorificarea balneara si imbutelierea apelor minerale carbogazoase (cotate cel mai bine intre apele minerale din aureola mofetica a catenei vulcanice), exploatarea travertinului si a lemnului. S-a mai exploatat si un mic zacamant de lignit pliocen-pleistocen din bazinul Jolotca. Un foarte interesant (si pitoresc) element al peisajului a fost calea ferata ingusta (azi dezafectata) spre Toplita, specializata pentru transportul apei minerale, care facea un ocol mare, coborand mai intai spre est pe valea Vinului, pana la confluenta cu Bistricioara si apoi se orienta spre vest, prin sudul depresiunii Bilbor.
Depresiunea Giurgeului (Gheorgheni) este mai larga, alungita pe directia NNV-SSE si mult mai tipica de b a r a j v u l c a n i c decat precedentele. S-a format in romanian-pleistocen, ca urmare a eruptiilor din M.Gurghiului. Tectonica subsidenta a avut si ea un rol genetic deosebit, confirmat de grosimea neobisnuita a depozitelor acumulate intr-un interval relativ scurt (200 m - 700 m - chiar 1.000 m in centrul depresiunii - V.Mutihac, 1990), mai redusa in nord si din ce in ce mai mare spre sud, ca si de inclinarea acestora spre centru. Suprapuse unui fundament cristalin, depozitele sunt constituite atat din material vulcanic cat si terigen (pietrisuri, nisipuri, argile), includ lentile de carbune si trec lateral spre vest in formatiunea vulcanogen-sedimentara, cu care se intrepatrund. Faptul acesta dovedeste ca lacul format prin baraj se colmatase treptat in timpul punerii in loc a acestei formatiuni, ulterior in depresiune instalandu-se Muresul.
In r e l i e f se remarca valea principala, insotita de un sistem bogat de terase (8 niveluri, de la 4-5 m altitudine relativa pana la 110-120 m), cea mai inalta derivand din insasi suprafata initiala a campiei de acumulare lacustra. Contactele cu M.Giurgeului, in est si cu M.Gurghiului, in vest, sunt acoperite cu o bordura larga de glacisuri de acumulare, usor inclinata spre centrul depresiunii. Spatial relieful prezinta insa diferentieri. Partea central-sudica (la sud de Hodosa) are aspectul unei campii fluvio-lacustre, formata prin dezvoltarea exceptionala a albiei majore a Muresului (cu largime de cativa kilometri), a teraselor sale inferioare si a conurilor aluviale ale afluentilor, in timp ce partea nordica are un relief mai fragmentat, sectionat de vai mai puternic adancite, separate de interfluvii prelungi, formate in mare parte din succesiuni de terase.
C l i m a t i c depresiunea Giurgeului este rece. Media termica la Gheorgheni este de numai 5,60 C (altitudinea fiind de 815 m), datorita producerii relativ frecvente a unor raciri masive, ca efect al inversiunilor termice, extrem de intense (pana la 100C), cu durate de 10-18 zile si putandu-se produce din septembrie pana in martie (Octavia Bogdan, Elena Niculescu, 1999). Temperaturile minime au coborat uneori iarna pana la -35,00 C la Gheorgheni si -38,00 C la Joseni. Precipitatiile sunt reduse, datorita efectului de baraj orografic produs de M.Gurghiu, avand valori medii de aprox. 600 mm/an. Aportul de apa din aria montana si drenajul deficitar, conditionat de relieful plan al partii central-sudice si de evapotranspiratia redusa, au determinat formarea unor mlastini numeroase si intinse (17, cu o suprafata totala de 476 ha), in care se afla cantitati apreciabile de turba. In parte mlastinile sunt drenate.
Datorita temperaturilor reduse, v e g e t a t i a naturala este forestiera, apartinand subetajului coniferelor, cu rare exemplare de fag pe terasele mai inalte ale Muresului, deasupra stratului de inversiune. In cea mai mare parte depresiunea este insa despadurita, datorita popularii dense si utilizarii agricole.
P o p u l a t i a este numeroasa (aprox. 80.000 locuitori). Asezarile au evitat albia majora umeda a Muresului, instalandu-se pe terase si conuri aluvio-proluviale. In partea sudica satele secuiesti sunt mari, adunate, unele cu aspect urban (spre exemplu Ditraul) si situate la distante mai mari, valorificandu-se agricol terenurile plane intinse. In partea nordica satele romanesti sunt foarte numeroase, mici, rasfirate pe vai, chiar cu tendinte de risipire spre bordura. In functie de variatii strict locale ale conditiilor climatice, se cultiva cartof, ovaz, secara, plante furajere si, pe suprafete mai mari, in. O buna parte din populatia activa a lucrat in industria lemnului (la Galautas, Toplita, Gheorgheni), a inului (in topitoria de la Joseni si intreprinderea integrata de filatura-tesatorie de la Gheorgheni), a lactatelor (Remetea), a prelucrarii metalelor (piese de schimb pentru utilaj industrial) si textila (la Gheorgheni). Sub aspectul valorificarii potentialului turistic, la Toplita functioneaza o mica statiune balneara cu ape hipotermale, la Izvorul Muresului este o statiune turistica (climatica si pentru sporturi de iarna), iar castelul medieval Bethlen de la Lazarea, construit in 1530, a fost restaurat si introdus in circuitul turistic ca spatiu muzeal si pentru organizarea unor expozitii de arta. Soselele care strabat in lung si traverseaza depresiunea, ca si segmentul de magistrala feroviara Brasov-Deda, asigura posibilitati satisfacatoare de comunicatie.
Depresiunea Ciucului (Ciucurilor) este alungita nord-sud pe 45 km si seamana mult cu depresiunea Giurgeu, prin geneza, dimensiuni, climat, peisaj. Este formata prin b a r a j u l v u l c a n i c produs de edificarea M.Harghita. Amploarea subsidentei este confirmata si aici de grosimea sedimentelor de natura vulcanica si terigene, cu carbuni (800 m, dintre care 500 m in cuaternar). R e l i e f u l pastreaza fragmente din campia de acumulare initiala mai ales pe latura estica, la 70 m altitudine relativa fata de Olt. Sub nivelul acestor fragmente se desfasoara 4 niveluri de terase ale Oltului, cu altitudini relative intre 2 m si 32 - 40 m. La Jigodin si la Racu, prezenta unor aparate vulcanice la est de valea Oltului (pe latura vestica a M.Ciucului) ingusteaza depresiunea, compartimentand-o in trei sectoare (care explica si pluralul toponimic) - Ciucul superior (compartimentul Danesti), Ciucul mijlociu (compartimentul Miercurea-Ciuc) si Ciucul inferior (compartimentul Sanmartin, cel mai larg).
C l i m a are acelasi caracter aspru, cu raciri masive produse prin advectii continentale-arctice urmate de inversiuni termice cu durata mare si valori minime severe (-38,40C la Miercurea-Ciuc). Structura si distributia v e g e t a t i e i naturale sunt similare celor din depresiunea Giurgeu, ca si gradul de impadurire redus, ca efect al umanizarii intense. Pe fondul acelorasi conditii climato-hidrice inmlastinirile sunt curente, turbariile fiind insa mai restranse decat in depresiunea Giurgeu. Pentru valoarea stiintifica a unor relicte glaciare (muschiul de tundra Meesea hexasticha s.a.), mlastina Borsaros de la Sancraieni a fost declarata monument al naturii.
P o p u l a t i a este si aici numeroasa, majoritar secuiasca. Satele sunt mari, compacte, unele cu aspect urban (de exemplu Sandominic). Centrul polarizator al depresiunii il constituie municipiul Miercurea-Ciuc, a carui dezvoltare a fost stimulata puternic prin industrializare (industria constructiilor de masini, a lemnului, textila, de prelucrare a maselor plastice s.a.). Multe unitati industriale au fost dispersate in mediul rural (unitati de fabricare a cherestelei la Sandominic, Carta, Sancraieni, a spirtului si amidonului la Sansimion s.a). La Jigodin-bai se utilizeaza in scopuri balnear-terapeutice apele minerale. Ciceul este un important nod feroviar, la intersectia magistralelor electrificate Adjud-Ciceu si Brasov-Deda.
Depresiunea Tara Barsei-Trei Scaune (a Brasovului) este cea mai mare din intregul uluc depresionar. O r i g i n e a sa este tectonica, depresiunea fiind alcatuita dintr-un sistem de trei grabene, orientate NNV-SSE, formate datorita prabusirii unor sectoare montane ale catenelor de flis si cristalino-mezozoica. Fenomenul a inceput de la sfarsitul pontianului si a continuat pana in pleistocenul inferior (M.Sandulescu, 1984). Cele trei compartimente-graben sunt marcate prin apropierea, pe directie nord-sud, a unor culmi ale muntilor din jur : cel vestic, Barsa-Baraolt, se intinde spre est pana la ingustarea produsa de M.Postavaru si cativa martori de prabusire (dealul Cetatuia s.a.) din extremitatea sudica a M.Baraolt, ramasi pe dreapta Oltului ; in pozitie centrala, Sesul Frumos (Sfantul Gheorghe) se afla intre ingustarea mentionata si cea datorata prelungirii spre nord a M.Intorsurii Buzaului si extremitatii sudice a M.Bodoc ; spre est se afla compartimentul Targul Secuiesc (Bretcu). Lacul care s-a instalat in acest sistem de grabene comunica , pe traseul actualei vai a Oltului, cu cel din depresiunea Fagaras, fiind complet drenat spre sfarsitul pleistocenului mediu, asa dupa cum atesta cele mai noi depozite fosilifere, de la Bod-Rodbav. Sedimentele caracteristice, desi contin si material piroclastic, sunt predominant terigene (marne, argile, nisipuri, prundisuri, grupate intr-un complex bazal cu 5 strate de carbuni, peste care se afla alte doua complexe, marnos si psefito-psamitic (V.Mutihac, 1990) si destul de groase (600 m - 700 m).
O parte din campia lacustra initiala se pastreaza in r e l i e f u l actual sub forma unei trepte mai inalte, in partea de vest, la poalele M.Persani. Terasele Oltului sunt foarte bine dezvoltate, cele mai inalte avand altitudinea relativa de 90 m - 112 m, dar disparand spre centru, sub efectul subsidentei active. Vatra depresiunii este formata din imbinarea sesurilor largi al Oltului si afluentilor sai, relieful fiind deosebit de neted. In zonele marginale jonctioneaza vaste conuri aluviale ale raurilor care coboara din muntii inconjuratori, mai ales pe latura sud - sud-vestica, spre M.Barsei s.a., formand intinse glacisuri de acumulare (spre exemplu, in golful depresionar Zarnesti). Un element morfologic deosebit sunt dunele de la Reci, modelate de vant in nisipuri aluviale.
Prin comparatie cu depresiunile Giurgeu si Ciuc, Tara Barsei-Trei Scaune fiind mai larga si mai joasa (500 m - 750 m) are o c l i m a mai calda (media termica anuala de 7,80C la Brasov este cu 2,20C mai mare decat la Gheorgheni), dar mai continentala (amplitudinea termica medie anuala este de 220C-240C). Inversiunile termice sunt foarte frecvente si intense; cand in ianuarie 1942 la Bod (508 m altitudine) s-au inregistrat -38,0C (minima termica absoluta din tara), in Bucegi, la varful Omul (2.504 m), s-au inregistrat numai -240C. In interior, inversiunilor li se datoreaza conditiile mai aspre din centru fata de cele din ariile marginale, mai inalte (mediile termice ale lunii ianuarie sunt de -5,30C la Bod si de -3,90C la Brasov). Datorita altitudinii modeste a muntilor Bodoc, Baraolt si Persani, care marginesc depresiunea spre nord - nord-vest, circulatia foehnala nu atenueaza stratificatiile termice si nu mareste temperatura aerului. Cantitativ, precipitatiile cresc de la 550 mm/an, in partea centrala, la 750 mm - 850 mm/an, pe rama sudica si sud-estica.
H i d r o g r a f i c, depresiunea functioneaza ca un colector de ape pentru Olt, care intra cu un debit de 7,8 m3/s, dar primind aici Raul Negru, Timisul, Barsa, Homorodul, Aita s.a. iese cu un debit de peste 38 m3/s. In ansamblu, reteaua este densa (0,5-0,6 km/km2) fiind alimentata si din izvoare bogate, care provin din infiltratii puternice in glacisurile de pe rama montana. Raurile sunt convergente in "piete" de adunare a apelor, la Feldioara, la Prejmer, in arii de subsidenta activa, unde prezinta si o oarecare dezorganizare, fapt care alaturi de drenajul deficitar, favorizat si de platitudinea reliefului, a impus masuri hidroameliorative sustinute. In special s-au regularizat cursurile, pentru evitarea inundatiilor (altadata frecvente pe Olt, pe Raul Negru s.a.), dar au fost drenate si multe mlastini, in special in vederea realizarii unor terenuri pentru culturi agricole, pasuni si constructii.
V e g e t a t i a forestiera naturala (paduri de gorun si de amestec gorun-fag-carpen, in aria marginala) a fost aproape integral inlocuita, de multe sute de ani, cu pajisti secundare si culturi. Acolo unde se mai pastreaza, este puternic influentata de inversiunile termice, gorunul urcand si pana la 1.050 m la Poiana Brasov, molidul coborand pana la 800 m, pe rama depresiunii si bradul patrunzand in subetajul de gorun pana la 600 m. Accentele de continentalism climatic au favorizat si ochiuri de vegetatie stepica (cu colilie, rogoz pitic, jales, arbusti xerofili - migdal pitic, porumbar, paducel s.a.) pe dealul Lempes, care domina sesul Barsei. Conditiile climatice, morfologice si hidrogeologice au contribuit la formarea mlastinilor cu turba (a bahnelor Santionlunca, Borosneu s.a.), cu o flora specifica, acidofila, reprezentata prin plante interesante, multe relicte glaciare favorizate de apele unor izvoare reci, unele aflate la limita sudica a arealului specific ( spre exemplu Pedicularis sceptrum carolinum), altele endemice etc. In mlastinile-rezervatii naturale de la Harman, Prejmer si Stupini, a caror suprafata s-a redus in ultimii 30 de ani de la 100 ha la 1 ha, se afla o planta carnivora unica in lume, Armeria alpina ssp.barcensis (jimla Tarii Barsei), grav amenintata prin desecarea abuziva, constructii in perimetrul rezervatiei stiintifice, chiar incendierea vegetatiei pentru extinderea pasunii. Pe dunele de la Reci se pastreaza un arboret de mesteacan aflat in regim de rezervatie naturala. Pe langa ponderea insemnata a s o l u r i l o r hidromorfe, depresiunea prezinta originalitatea pedologica a unei evolutii spre molizare a argiluvisolurilor forestiere initiale, ca urmare a unei indelungi utilizari agricole.
Depresiunea este foarte bine p o p u l a t a, avand peste 600.000 locuitori, dintre care mai mult de jumatate (314.219)se afla in Brasov. Calitatile sale naturale de exceptie in spatiul montan, pozitia la contactul unor mari unitati naturale, economice, politico-administrative si la intersectia a numeroase drumuri transcarpatice explica nu numai permanenta sa capacitate de atractie si geneza unei retele dense de asezari, ci si ritmul deosebit al dezvoltarii acestora. Gradul de urbanizare este cel mai avansat din toata aria montana (8 orase in care se concentreaza 77 % din numarul total al populatiei). Cele 143 sate au dimensiuni variate, de la cele mici (sub 300 locuitori) la unele care depasesc 3.000 loc. (Tarlungeni, Harman) si chiar 4.000 loc.(Prejmer). Structura etnica (eterogena datorita colonizarilor) este subliniata si de grupari spatiale, a romanilor in sud si sud-vest, a sasilor in centru si a secuilor in nord-est. Conditiile naturale au favorizat dezvoltarea timpurie a unei agriculturi care s-a diversificat treptat, pana la tipuri structurale specifice ariilor extracarpatice. Se cultiva cartof, sfecla de zahar, orz, ovaz, secara dar si grau, porumb, legume, flori. Pe glacisurile marginale din sud (ca si pe cele nordice din Sesul Frumos) sunt livezi, iar pasunile si fanetele sunt diseminate, incepand de pe rama, in toata depresiunea. Industrializarea este una dintre cele mai puternice din tara (parcurgand insa azi o etapa de restructurare). Procesul a evoluat atat pe baza unor traditii medievale, cat si prin investitii specifice in perioada postbelica, fiind vizat in primul rand Brasovul, dar si unele orasele altadata mai putin dezvoltate (Targul Secuiesc, Sfantul Gheorghe). De asemenea, o parte din asezarile rurale au dobandit statut urban prin industrializare (Sacele, Rasnov s.a.). Printre cele mai importante ramuri se pot cita, constructiile de masini (Brasov, Codlea, Sacele Tohan s.a.), industria textila (Brasov, Lunca Calnicului s.a.), industria celulozei si hartiei (Zarnesti), metalurgia cuprului si rafinarea petrolului (Brasov) etc. Brasovul mai este si un nod de comunicatii de prim ordin, detinand, de asemenea, o importanta functie de coordonare pentru zona inconjuratoare.
2.1.5.5. Gruparea montana cu caracter de tranzitie (a Bucegilor)
Avand caracteristicile geografice esentiale ale Carpatilor Orientali, dar si interferente cu elemente ale peisajului geografic al Carpatilor Meridionali, gruparea montana a Bucegilor domina dinspre sud-est Tara Barsei (golful Zarnesti) si dinspre nord Subcarpatii, invecinandu-se spre est cu M.Baiului, de care o separa culoarul de vai urmat de Garcin, Cerbu, Prahova si apoi pasul Sinaia, iar spre vest cu M.Fagarasului, in lungul vailor Dambovita si Barsa.
In ceea ce priveste constitutia geologica, ei sunt un segment tipic al axului cristalino-mezozoic, reprezentat printr-un complex tectono-structural special, Leaota - Bucegi - Piatra Mare. Soclul cristalin afloreaza masiv in M.Leaota. Restul gruparii (M.Bucegi, M.Piatra Craiului, Culoarul Bran-Rucar si M.Barsei) se dezvolta pe cuvertura sedimentara mezozoica, predominant conglomeratica si calcaroasa. Intreaga unitate sariaza unitatile de flis, in lungul limitei est - sud-estice. Specificul substratului geologic a influentat puternic morfogeneza, categoriile de relief structural si de facies petrografic fiind dominante. Efectul de inaltare produs de orogeneza cea mai recenta a fost mai puternic decat in alte unitati ale Carpatilor Orientali, ceea a ce a determinat o etajare mai complexa a invelisului vegetal.
Masivul Bucegi este cel mai reprezentativ si pitoresc in aceasta grupare, avand tinuta masivelor cristaline orientale si nota de peisaj alpin a celor meridionale. Este inalt (2.504 m in varful Omul), dar are o suprafata redusa iar caile de acces naturale si amenajate l-au facut extrem de atragator, atat pentru cercetarea stiintifica, cat si pentru turism. Prin predominarea conglomeratelor in substrat si forma rombica in plan seamana mult cu Ceahlaul. O parte din limita sa est - sud-estica coincide cu limita intregii grupari. Ca limite si vecinatati interne, domina dinspre est Culoarul Bran-Rucar si este separat in sud-vest de M.Leaota prin valea Brateiului.
O r o g r a f i c domina toate unitatile invecinate, inaltandu-se deasupra Tarii Barsei si vaii Prahovei cu 1.600 m - 1.800 m. Atat spre exterior cat si spre interiorul gruparii se termina cu abrupturi puternice, sculptate in conglomerate sau calcare, cu diferente de nivel de peste 1.000 m, care contrasteaza puternic cu netezimea aproape perfecta a partii inalte, un platou larg ondulat, asemanator celui din Ceahlau. Nodul orografic este varful Omul (2.504 m) din care doua culmi principale se orienteaza una spre sud - sud-est, intre Prahova si Ialomita (mai inalta, cu Costila - 2.480 m, Caraimanul - 2.284 m, Furnica - 2.103 m si Varful-cu-Dor - 2.030 m) si alta spre sud - sud-vest, intre Ialomita si Bratei (mai scunda, cu varful Doamnele - 2.189 m). Spre nord-vest, nord si nord-est, din varful Omul coboara culmi mai scurte si foarte abrupte in profil longitudinal.
Sub aspect g e o l o g i c, fundamentul Bucegilor este cristalin, reprezentat predominant prin roci epimetamorfice (sisturi muscovito-cloritoase) din seria prehercinica de Leresti-Tamas (V.Mutihac, 1990). In cuvertura sedimentara preaustrica cele mai reprezentative sunt calcarele masive, recifale, din jurasicul superior (cu grosimi de cateva sute de metri, care afloreaza in partea de vest si pe sectoare mai mici in partea central-sudica, degajate prin modelare externa specifica in valea Ialomitei) si mai ales conglomeratele masive din cretacicul mediu (cu o grosime de 2.000 m, mai mare decat a celor din Ceahlau si Ciucas, dispuse in doua niveluri separate printr-unul de gresii - gresia de Scropoasa si prezentand pe alocuri alte intercalatii de gresii, in strate mai subtiri). Intreaga cuvertura sedimentara este cutata sub forma unui vast sinclinal orientat nord-sud, cu axul apropiat traseului actual al vaii Ialomitei, usor asimetric, cu flancul estic mai larg si mai slab inclinat..
Principala caracteristica a r e l i e f u l u i este dezvoltarea exceptionala a reliefului structural. Suprafete structurale sunt specifice in partea inalta, pe fetele interne ale ambelor flancuri ale sinclinalului, la vest si est de valea Ialomitei, mai largi in partea estica, prezentand o usoara inclinare spre axul sinclinalului. Marile abrupturi externe, care poarta varfurile inalte, sunt niste cueste, dezvoltate pe capetele de strat ale conglomeratelor cretacice in est (abruptul prahovean) si ale calcarelor jurasice si conglomeratelor cretacice in vest (abruptul branean). Evolutia cuestelor se produce relativ rapid, prin actiunea conjugata a dezagregarii gelive, apelor curgatoare si avalanselor. Unele vai au strapuns frontul de cueste, desprinzand martori izolati. Politele (local numite brane) apar pe versantii de cuesta in niveluri succesive, corespunzatoare intercalatiilor de gresii (spre exemplu, in Caraiman). In functie de orientarea lor, vaile sunt fie adaptate la structura substratului (Ialomita are o vale longitudinala tipica de sinclinal, vaile afluentilor sai, conforme inclinarii stratelor spre ax, sunt consecvente), fie o sectioneaza (valea superioara a Izvorului Dorului, are orientare longitudinala dar subsecventa, ceea ce a facut versantul vestic mai abrupt, de tip cuesta si cel estic mai slab inclinat, conform). Reorientarea in unghi drept a acestei vai a fost explicata printr-o captare de catre un afluent al Prahovei, care evolua mult mai energic, in lungul unei vai cu profil longitudinal puternic inclinat, de fapt o succesiune de praguri cu cascade - cascadele Vanturisului (Valeria Micalevich-Velcea, 1961).
Relieful carstic este reprezentat in primul rand prin cheile formate in bazinul Ialomitei, in sectoarele in care calcarele jurasice au fost degajate de sub conglomeratele cretacice. Pe valea Ialomitei se succed cheile Ursilor, cheile Pesterii (langa pestera Ialomitei), cheile Tatarul Mic (Coteanului), cheile Tatarul Mare, cheile Zanoagei si cheile Orzei, in alternanta cu sectoare mai largi, cu aspectul unor mici depresiuni de eroziune selectiva, in conglomerate sau intercalatii marno-argiloase (spre exemplu Padina, intre cheile Pesterii si cheile Tatarul Mic). In geneza cheilor au existat si episoade de evolutie carstica subterana, confirmate de numeroasele ruperi (si cataracte, local numite horoabe) in profilul longitudinal al talvegurilor, profilul transversal frecvent in surplombe, marmitele de pe versanti si meandrele foarte stranse, care par sa derive din trasee subterane. Dintre pesteri, cea mai mare si mai cunoscuta este cea a Ialomitei, cu intrarea la altitudinea de 1.660 m, cu un segment mai accesibil la inceput, grav degradat de vizitatori si unul mai greu accesibil, cu formatiuni concretionare si urme de fauna cavernicola pleistocena (Ursus spelaeus). Ratei, cea mai lunga dintre pesterile cercetate (7 km) este situata in extremitatea sud-vestica a Bucegilor. Celelalte pesteri, mici, sunt mai putin cunoscute. La suprafata, aflorimentele de calcar sunt corodate sub forma unor campuri de lapiezuri (spre exemplu, in M.Strungile Mari, din culmea sud-vestica.
Un efect al modelarii selective sunt si formele cu aspect bizar, numite popular babe sau ciuperci, care s-au format datorita rezistentei mai mari la dezagregare a lespezilor de gresie intercalate in conglomeratele cretacice. Fragmentele de roca dezagregata prin gelifractie au fost purtate (si partial indepartate) de vant, a carui forta de soc a devenit astfel mai puternica. Efectul morfologic al coraziunii este dovedit de forma aerodinamica a trunchiurilor ciupercilor, orientate NNV-SSE, ca si vantul dominant. Complexe morfologice ruiniforme de dezagregare (stalpi, colti - Coltii Morarului s.a., turnuri, sfinxul din M.Scara) s-au format si pe conglomerate.
Desi Bucegii au altitudine mai mare, relieful glaciar are un grad de dezvoltare asemanator celui din M.Rodnei, datorat probabil unui deficit de precipitatii solide, conditionat de pozitia sud-estica si in umbra culmii inalte a Fagarasului. Centrul glaciatiei a fost varful Omul, in jurul caruia s-au format cateva circuri complexe. Din acestea se orienteaza radiar vai glaciare cu profil transversal clasic, cea mai mare fiind valea Ialomitei, in sud, cu o morena frontala la 1.760 m, langa cheile Ursilor. Spre est se orienteaza vaile glaciare ale Cerbului si Morarului, spre nord - nord-est, vaile glaciare (mai lungi) ale Tiganestilor si Malaiestilor prezinta morene frontale la 1.350 m, iar spre vest - valea Gaurii. Intre vaile glaciare vecine interfluviile au forma de creste (custuri), asa cum este custura din M.Padina Crucii, dintre vaile Tiganesti si Malaiesti. Deoarece conglomeratele au fost puternic dezagregate in sectoarele de prag, in circuri nu s-au putut forma lacuri glaciare. Intr-o singura excavatie, de mici dimensiuni, pe valea Tiganestilor se strang temporar ape. Morenele au fost traversate si mai usor de catre rauri. Pe fondul general da factura morfostructurala, relieful glaciar este si el influentat de structura substratului, vaile glaciare subsecvente avand o asimetrie evidenta (spre exemplu, valea Sugarilor, afluent de pe stanga al Ialomitei). De asemenea, in profilul longitudinal al vailor glaciare, pragurile au si o natura structural-litologica, mai ales in cazul vailor orientate contrar inclinarii stratelor (spre exemplu, valea Malaiestilor). In literatura de specialitate (Valeria Micalevich-Velcea, 1961) se argumenteaza manifestarea a doua faze glaciare pleistocene, urmele primei fiind observabile sub forma unui nivel de umeri in lungul vailor glaciare. Aceasta a fost si cea mai puternica, vaile Malaiestilor si Tiganestilor fiind parcurse de o masa unitara de gheata, in timp ce in a doua faza glaciara, mai slaba, s-au format numai ghetari individuali, pe fiecare din aceste vai. In perioadele glaciare dezagregarea geliva a conglomeratelor si calcarelor din marile abrupturi externe a fost mai puternica decat cea actuala, creand mantale groase de grohotis fosil, care mascheaza structura geologica, mai ales la poalele abruptului prahovean.
In ceea ce priveste relieful ciclic, unele cercetari mai vechi (Emm. de Martonne, 1906) au considerat toata aria de platou inalt ca expresie morfologica a marii nivelari miocene, corespunzatoare suprafetei Raul Ses. Cercetarile mai recente (Valeria Micalevich-Velcea, 1961) confirma prezenta acestei suprafete, dar sub forma unui nivel mai coborat, la 1.600 m, in bazinul Ialomitei. De asemenea, ca si in alte surse (G.Valsan, 1939), se sustine existenta suprafetei Borascu, prezenta mai greu de argumentat avandu-se in vedere evolutia geologica a unitatii central - est-carpatice (cristalino-mezozoice) in care se incadreaza gruparea Bucegilor. In sudul masivului apar fragmente, sub forma de pinteni, ale suprafetei de nivelare Predeal (Poiana Marului sau Gornovita).
C l i m a este marcata in primul rand prin insemnate diferentieri termice verticale, generate de desfasurarea masivului pe un ecart altitudinal mare. Media termica anuala, care la Dobresti, pe valea Ialomitei (la altitudinea de 900 m) este de 6,20 C coboara la Scropoasa, amont de cheile Orzei (1.101 m) la 4,10 C, iar al varful Omul (2.504 m) devine negativa (-2,50 C). Inversiunile termice de vale, mult mai frecvente pe valea Prahovei, inchisa spre sud-est de defileul de la Posada, fac ca aici temperaturile sa fie sensibil mai reduse si fenomenele hidrometeorologice de inversiune mult mai accentuate si mai durabile decat pe valea Ialomitei. La Sinaia, aflata la aceeasi altitudine cu Dobrestii, media termica anuala este de numai 3,70 C, iar numarul mediu anual de zile cu ceata este de 174, fata de numai 44 la Scropoasa, ceea ce demonstreaza marja destul de insemnata de subiectivism din voga climatica a statiunilor de pe valea Prahovei. Platoul inalt are un climat alpin ; la 1.800 m temperaturile medii sunt negative timp de 200 zile pe an, frigul combinat cu vantul puternic alungand padurea numai in locuri adapostite. Distributia precipitatiilor este atipica fata de legea gradientului vertical, diferentierile fiind mult mai reduse decat cele normale. Astfel, in sezonul rece partea inalta este mai uscata, ramanand frecvent deasupra plafonului norilor stratiformi. La Dobresti precipitatiile medii anuale sunt de 1.101 mm, iar la varful Omul, cu 1.600 m mai sus, sunt de numai 1.134 mm. Efectul de "umbra" produs de culmea M.Fagaras este inca accentuat de foehnizarea impusa la coborarea abruptului estic, ceea ce face ca versantul prahovean sa fie si el mai uscat (971 mm la Sinaia) decat cel branean. In ansamblu insa zapada este abundenta, stratul durand in medie 5-6 luni pe an.
H i d r o g r a f i c, Bucegii sunt un castel de ape, din care raurile se dirijeaza divergent spre exterior, fara ca reteaua sa fie prea densa. Cel mai mare si mai activ este Ialomita. Pentru toate, alimentarea subterana este foarte importanta, o mare parte din precipitatii si apele din topirea zapezii infiltrandu-se in calcare si in grohotisurile formate pe conglomerate si generand izvoare puternice (spre exemplu la baza mantalelor de grohotisuri de pe abruptul prahovean).
V e g e t a t i a este foarte bogata si foarte interesanta. Cercetarile de botanica sistematica (Al.Beldie, 1967) au indicat prezenta a 1185 plante vasculare si a 68 % din endemismele carpatice (fapt care inrudeste Bucegii cu Ceahlaul). Padurea ocupa aproape o jumatate din suprafata, dezvoltandu-se pe versantii exteriori si inaintand pe valea Ialomitei spre nord pana la 1.750 m - 1.850 m. In mod exceptional, pe versantii sudici, la adapost de vant, poate urca pana la 1.960 m, situatie care nu se regaseste nicaieri in Carpatii Orientali. De la baza pana la 1.400 m - 1.500 m padurea de foioase cu gorun si fag, apoi fag, este urmata de molid, brad si fag, fagul urcand mai sus decat in nordul Carpatilor Orientali. Pana la limita superioara urmeaza o fasie ingusta de conifere (molid, cu o proportie mare de zada si , mai sus de 1.700 m, exemplare de zambru). Subetajul subalpin a fost in mod natural foarte larg dezvoltat, cu jnepenisuri intinse, care au generat si oronimele Jepii Mari, Jepii Mici s.a., pana mai sus de 2.000 m. In aceleasi asociatii vegeteaza afinul, ienuparul, bujorul-de-munte. Suprafata jnepenisurilor s-a redus insa mult, prin defrisarea veche, pentru pasuni. In altitudine urmeaza subetajul pajistilor alpine, formate din rogoz (specii de Carex), parusca (Festuca glacialis), taposica (Nardus stricta), Loiseleuria procumbens (o ericacee marunta), Salix herbacea s.a. In pajisti si pe stancarii cresc multe plante cu flori viu colorate, ca Papaver pyrenaicum, Gentiana lutea, Dianthus kitaibelii s.a. Pe un fragment de platou neted din M.Laptici, la 1.470 m, este si un tinov cu Sphagnum, inconjurat de bumbacarita (Eriophorum latoifolium), rugina (Juncus effusus), plante carnivore. Datorita bogatiei floristice si valorii stiintifice a plantelor rare, relicte s.a., a complexelor geologice si geomorfologice, ca si valentelor estetice ale intregului peisaj geografic, partea inalta a Bucegilor se afla in regim de parc national. Pe o suprafata totala de 6.680 ha, cu forma de potcoava deschisa spre sud, incluzand Omul si partea inalta a culmilor care coboara in jurul sau, desfasurata de la 1.000 m - 1.110 m pe versantul prahovean si de la 1.650 m pe versantul branean, pana la 2.500 m, sunt protejate padurile, asociatiile vegetale subalpine si alpine, relieful de facies petrografic, cascadele, pesterile, relieful glaciar s.a. O suprafata de 200 ha, pe versantul sudic al Caraimanului si pe valea Jepilor (cu vegetatie specifica, pe brine) a fost declarata zona stiintifica cu regim de protectie absoluta.
Viata e c o n o m i c a a fost multa vreme dominata de pastoritul de pe platoul inalt. Din secolul XVIII (1789) s-a amenajat drumul transcarpatic pe valea Prahovei, iar cu aproape un secol mai tarziu (1879) a fost introdusa in circulatie magistrala feroviara din capitala spre Transilvania, prin pasul Predeal. Atunci a inceput industrializarea si urbanizarea vaii Prahovei, ca si valorificarea ei climatica si turistica (in cea mai mare parte bazata pe potentialul muntilor din jur, in special al Bucegilor), amenajandu-se primele statiuni, Sinaia, Busteni si Poiana Tapului. Pe valea Ialomitei, ramasa fara drum transcarpatic, dezvoltarea moderna a fost mai lenta, limitandu-se la exploatarea lemnului si construirea hidrocentralei de la Dobresti, cu lacul de acumulare Scropoasa, in 1929. In perioada postbelica s-au mai construit hidrocentralele de la Moroieni si de la Scropoasa, cu lacul de acumulare Bolboci. Bucegii sunt muntii cu cea mai intensa solicitare turistica din tara, datorita proximitatii capitalei si accesibilizarii lor prin cai de comunicatie moderne (drumul national si magistrala feroviara pe valea Prahovei, soseaua prin pasul Sinaia, pana la 2.400 m pe Costila, soseaua de pe valea Ialomitei pana in cheile Ursilor), ca si prin amenajari si echipamente speciale (linii de teleferic Sinaia - Varful-cu-Dor, Busteni - Babele - Pestera), instalatii de teleschi (Varful-cu-Dor s.a.) si capacitati moderne de cazare (cabane, hoteluri alpine etc.).
Muntii Leaota sunt considerati uneori in literatura de specialitate (Al.Rosu, 1973) ca parte a unui grup unitar Bucegi-Leaota. Caracteristicile lor geografice sunt insa destul de diferite de cele ale Bucegilor si juxtapunerea morfologica nu poate anula aceasta realitate. O inseuare inalta (Bucsa, 1.750 m) la izvoarele Brateiului marcheaza contactul celor doua masive. Leaota se prezinta sub forma unui bloc lipsit de personalitate, care se intinde spre est pana la vaile Brateiului si Ialomitei, spre vest pana la valea Dambovitei, spre sud domina Subcarpatii iar spre nord-vest se inalta cu aprox. 500 m deasupra Culoarului Bran-Rucar. In constitutia lor g e o l o g i c a predomina rocile cristaline (sisturi cloritoase s.a.) din seria de epizona Leresti-Tamas. Subordonat, in partea centrala sunt si roci mai dure(gnaise, micasisturi) din seria de mezo-katazona Voinesti. Pe o arie restransa, in est - sud-est, afloreaza si conglomerate cretacice, in pozitie sinclinala si la altitudine mica. Au un r e l i e f greoi, masiv, monoton. Vaile raurilor au conturat o serie de culmi radiare care se orienteaza divergent din nodul orografic Leaota (2.133 m), spre nord, vest, sud-vest si sud-est. Interfluviile au infatisarea unor plaiuri inalte, larg ondulate, monotone, contrastand cu vaile inguste, puternic adancite, cu versantii abrupti. Nu au relief glaciar, ci doar niste nise de nivatie. P r e c i p i t a t i i l e bogate si constitutia litologica putin favorabila infiltratiei au favorizat formarea unei r e t e l e h i d r o g r a f i c e deosebit de dense (1,1 km/km2), mai ales prin comparatie cu Bucegii. Leaota este destul de bine impadurita, in special pe versanti. La baza, padurea incepe cu fag, urmat pana la 1.400 m - 1.500 m de o padure de amestec fag-molid, deasupra careia se afla o banda ingusta de molidis. Plaiurile inalte se inscriu in subetajul subalpin, pajistea fiind insa mult extinsa, atat prin defrisarea jnepenisurilor cat si prin despadurire. Activitatile economice traditionale, neschimbate nici in perioada actuala, constau in pastorit (practicat in special de satenii din Bran) si exploatarea lemnului (mai ales de catre musceleni).
Muntii Barsei includ doua masive destul de asemanatoare, situate intre pasul Predeal si Tara Barsei-Trei Scaune, individualizate spatial prin valea ingusta a Timisului - Postavarul, spre vest si Piatra Mare, spre est.
Constitutia lor g e o l o g i c a o continua spre nord-est pe cea a Bucegilor, la care se adauga si unele elemente de asemanare cu Persanii. Sunt formati din roci sedimentare de varsta triasica si jurasica (predominand calcarele), dar si din flis cretacic (conglomerate, marne, gresii). Intregul ansamblu sedimentar este foarte puternic si complicat cutat, cu falieri si mici sariaje, orientate de la nord-vest spre sud-est. Calcarele triasice si jurasice afloreaza in general de sub masa de flis cretacic, in axele unor structuri anticlinale.
R e l i e f u l cel mai inalt s-a pastrat pe calcare, sub forma unor culmi orientate conform liniilor structurale, Cristianul Mare (1.799 m) in Postavarul si Piatra Mare (1.842 m). Versantii calcarosi sunt acoperiti cu lapiezuri iar pe unele vai s-au format chei, cu profil longitudinal de talveg in trepte, uneori foarte spectaculoase (spre exemplu, Prapastia Ursului si cascada de la Sapte Scari, pe versantul nordic al Pietrei Mari, sau cheile Rasnoavei, in Postavarul). Desi putin caracteristic, endocarstul este destul de interesant, in Piatra Mare existand o pestera cu gheata, iar pestera Fundata din valea Rasnoavei parcurgand in 1949 un episod de explozie hidraulica, prin care un volum apreciabil de apa acumulat in galeria de resurgenta, temporar colmatata, a expulzat brusc materialul obstruant. Pe conglomeratele, gresiile si marnele cretacice care predomina in ariile marginale s-a format un relief mai scund, lipsit de originalitate. In partea de vest si nord-vest a Postavarului s-a dezvoltat larg o treapta de relief deosebit de neteda, cu altitudine de aprox. 1.000 m, interpretata ca fragment al suprafetei de nivelare Poiana Marului. Acest nivel sectioneaza fara denivelari sedimentarul de varsta triasica si jurasica si suporta, pe alocuri, depozite de varsta pleistocen inferior, fapt care confirma geneza si perioada formarii lui. Un fragment din aceasta treapta, M.Tampa, avanseaza ca un pinten spre Tara Barsei, dominand Brasovul.
Desi nu sunt prea inalti, M.Barsei primesc o cantitate medie de p r e c i p i t a t i i comparabila cu cea din Bucegi (1.100 mm), deoarece, la fel ca Persanii, nu sunt ecranati spre vest. Astfel, sunt in cea mai mare parte acoperiti de p a d u r e, incepand cu cea de gorun (de la contactul cu Tara Barsei, spre exemplu pe Tampa), urmata de fagete, apoi de amestecul fag-molid si de molidisuri, in partea cea mai inalta. Numai pe suprafete foarte mici, in special in Piatra Mare, s-a putut dezvolta o vegetatie subalpina. Ca si in alti munti, pajistile au fost mult extinse prin defrisare si mai ales prin despadurire, pentru pasunat.
In ordinea importantei activitatilor economice specifice, M.Postavarul si Piatra Mare constituie o zona turistica aproape la fel de intens fragmentata ca si Bucegii. Intre statiunile climatice, Poiana Brasov (dezvoltata pe treapta de 1.000 m din M.Tampa) a fost mult timp cea mai moderna statiune turistica din tara si s-a dezvoltat continuu, extinzandu-si atat capacitatea fizica de cazare, cat si nivelul calitativ al unor servicii turistice din ce in ce mai diversificate. Alte statiuni s-au dezvoltat pe valea Timisului (Timisul-de-Sus si Timisul-de-Jos), specializate in tabere pentru copii. Cetatea taraneasca de la Rasnov (in extremitatea vestica a treptei de la Poiana Brasov), sectoarele de chei, pesterile mici de la Pietrele-lui-Solomon, in Postavarul, cabane si hoteluri, linii de teleferic pe Postavarul si Tampa, drumuri de acces turistic foarte pitoresti (Brasov - Poiana Brasov) accentueaza atractivitatea acestor munti. Subordonat, exploatarea unor roci utilizate ca materii prime in industria materialelor de constructie (calcar, pentru var, din D.Sprenghi si D.Melcilor, argile liasice, de la Cristian, pentru fabricarea caramizilor refractare, in trecut si huila liasica, de la Cristian, dintr-un mic zacamant azi epuizat) continua sa asigure niste locuri de munca, dar majoritatea populatiei active in aria montana este ocupata in servicii turistice, care vor constitui perspectiva economica cea mai rentabila.
Piatra Craiului ocupa o arie restransa (18 km pe directie nord-est - sud-vest), dar este un masiv montan foarte personalizat, cel mai frumos dintre muntii calcarosi ai Carpatilor Orientali. Spre nord, nord-vest si vest limitele sale coincid cu cele ale gruparii Bucegilor, iar spre interior se inalta cu aproape 900 m deasupra Culoarului Bran-Rucar, catre care trecerea este treptata. O r o g r a f i c se prezinta sub forma a doua culmi paralele, foarte diferite, una vestica, inalta, cu un profil semet, cu versanti abrupti (in special cel vestic, numit si WestWand-ul Pietrei Craiului), culminand la 2.239 m in varful La Om, sau Piscul Baciului, si una estica, mult mai scunda (1.586 m) si cu forme domoale. Intre cele doua culmi este un culoar cu orientare NNE-SSV.
Sub aspectul structurii g e o l o g i c e, Piatra Craiului seamana mult cu Bucegii, fiind un mare sinclinal cu un culoar in ax, pe fundament format din acelasi cristalin epimetamorfic de Leresti-Tamas, care afloreaza in extremitatile vestica si estica ale masivului. Acesta este acoperit de calcare masive, de varsta jurasic superior, mai groase decat in Bucegi (pana la 1.200 m), care formeaza cele doua flancuri ale sinclinalului, fiind insa redresate pana la verticala in cel vestic si mult mai slab inclinate in cel estic. In partea centrala sinclinalul este alcatuit din conglomerate de varsta cretacic mediu, mai subtiri decat in M.Bucegi (600 m - 700 m).
In r e l i e f se impune culmea principala, vestica, care are aspectul unei creste structurale clasice (hog-back), poate cea mai frumoasa din Carpatii romanesti, cu versanti a caror inclinare depaseste 500. Aceasta prezinta din loc in loc cateva curmaturi (inseuari) mai scunde, dar se mentine pe o lungime de 8 km la altitudini de peste 2.000 m. Aspectul impresionant al culmii vestice, in special al versantului vestic, este rezultatul pozitiei stratelor si duritatii calcarelor (care au format un complex structural-litologic deosebit de rezistent la modelarea externa), ca si al amplitudinii locale ale celor mai recente miscari de inaltare. Culmea principala este atacata totusi de procese viguroase de dezagregare geliva, favorizata atat de conditiile climatice de la aceasta altitudine, cat si de unele fisuri, diaclaze etc. Inclinarea puternica favorizeaza formarea unor torenti de pietre deosebit de activi, care determina acumularea la baza versantilor a unor trene groase de grohotis mobil (asemanatoare celor de pe versantul vestic al Haghimasului). Sub WestWand torentii de pietre si avalansele opresc padurea la plafonul de 1.600 m. Mai jos, sub padure, grohotisurile sunt mai vechi, stabilizate, formate in doua generatii, in conditiile periglaciare din pleistocen (Valeria Micalevich-Velcea, 1961). Dezagregarea produce in lungul crestei un relief subordonat ruiniform (ace, colti, turnuri, hornuri, piramide). Pe stratele mai dure de calcar s-au format brane. Relieful carstic este reprezentat prin lapiezuri, cateva doline si vai in chei (de origine fluvio-carstica). Raurile cu izvoare in culmea principala curg un timp in lungul ulucului central, vaile fiind longitudinale si apoi se angajeaza in chei, la traversarea culmii estice - Prapastiile Zarnestilor, pe valea Cheii (in nord-est) si cheile de pe cursul superior al Dambovicioarei (in sud). Endocarstul (probabil bogat si profund) este putin cunoscut, datorita accesibilitatii extrem de reduse a galeriilor subterane. Pe versantul estic al culmii principale au fost identificate 6 avenuri, dintre care cel mai adanc este avenul din Grind (120 m). Pe conglomeratele din culoarul central s-a dezvoltat un relief mai scund, iar culmea estica are si ea o altitudine modesta (in general, 1350 m - 1.450 m) si versanti calmi, datorita inclinarii mult mai reduse a stratelor in acest flanc al sinclinalului. Conditiile morfologice (suprafata restransa, inclinarea puternica) n-au fost favorabile acumularii zapezii, astfel incat nu exista relief glaciar.
C l i m a t i c, versantul vestic este cel mai umed din tot masivul, datorita expozitiei sale extrem de favorabile si altitudinii culmii principale. Aparenta ariditate este sugerata de absenta vegetatiei in covor continuu pe stancariile care ocupa suprafete mari in aceasta culme. P a d u r e a de fag dinspre baza culmii principale este urmata de amestecul fag-molid, pana la 1.400 m si apoi de o fasie ingusta de molidisuri atacata de forta mecanica a torentilor de pietre si a avalanselor. Culoarul central si culmea estica sunt in mare parte despadurite si acoperite cu pajisti secundare de graminee. Jnepenisurile urca, pe arii mici, intre 1.700 m - 1.900 m, deasupra lor dezvoltandu-se o vegetatie saracacioasa, cu smocuri de Festuca supina, Poa alpina si plante cu flori, unele endemice (Dianthus callizonus - garofita Pietrei Craiului). In Piatra Craiului nu sunt asezari permanente, chiar cele temporare (stane) sunt putine, turismul este practicat numai de catre persoane experimentate si motivate pentru natura montana, iar dotarile turistice sunt incomparabil mai austere decat in Bucegi sau M.Barsei. Reprezinta o rezerva (turistica) naturala inca bine pastrata.
Culoarul inalt Bran-Rucar[4] constituie o arie importanta de discontinuitate in cadrul gruparii montane a Bucegilor. Calificativul/denumirea de platou care i se da destul de frecvent este impropriu, intrucat nu are nimic din netezimea specifica unei asemenea forme, ci are aspectul unei arii mai joase, puternic fragmentate, situate intre munti. Este orientat nord-est - sud-vest, fiind dominat dinspre nord-vest de M.Piatra Craiului, dinspre sud-est de M.Bucegi si M.Leaota si domina spre nord-est golful depresionar Zarnesti al Tarii Barsei. In sud-vest este conturat de valea Rausorului, afluent de pe dreapta al Dambovitei.
Substratul g e o l o g i c are o structura destul de complicata. Fundamentul cristalin epimetamorfic este acoperit in cea mai mare parte de calcare jurasice, care au fost exondate, partial indepartate si afectate de un sistem complex de falii. Aria reintrand in regim de sedimentare marina in cretacicul inferior si mediu, gresii, marne-argile si conglomerate, mai groase in fostele sectoare depresionare de pe calcare, afloreaza frecvent.
R e l i e f u l, fragmentat, are altitudinea obisnuita a interfluviilor de 1.100 m - 1.200 m, cu tendinta generala de coborare din partea centrala (pasul Bran, 1.343 m) spre nord-est si sud-vest. Este atacat atat de raurile din bazinul Oltului (spre exemplu paraul Turcului, afluent al Barsei), cat si de Dambovita si afluentii sai. Este considerat ca fragment mai inalt al suprafetei de nivelare Poiana Marului. Peste nivelul general se inalta cativa martori de eroziune, in general pe calcare si gresii, sedimentarul mai moale, de varsta cretacica , fiind modelat sub forma unor mici largiri depresionare, de natura tectono-eroziva ale vailor (Podul Dambovitei si Rucar). Este deosebit de interesant relieful carstic, in special cheile sapate in calcare de afluentii Dambovitei, pe segmentele dintre depresiuni. Cele mai spectaculoase chei sunt cele ale afluentilor de pe stanga ai Dambovitei, valea Cheii (cu cheile Crovului) si valea Ghimbavului (cu chei aproape inaccesibile), ale Dambovicioarei, amont de depresiunea Podul Dambovitei, unde conflueaza cu Dambovita si ale Dambovitei insesi, intre depresiunile Podul Dambovitei si Rucar (obligand soseaua Brasov - Campulung-Muscel sa urce pe interfluviul de pe dreapta vaii). Exista si un mare numar de pesteri , putin cunoscute, dintre care cea mai mare si mai bine cercetata este pestera Dambovicioarei. In general, partea sud-vestica a culoarului are un relief mai accidentat decat cea nord-estica, contrastul respectiv sugerand si numele de platou (al Branului).
C l i m a este montana, totusi mai blanda decat in muntii din jur, ca urmare a foehnizarii maselor de aer care se deplaseaza dinspre vest. Precipitatiile se mentin totusi la 1.000 mm/an. V e g e t a t i a naturala este reprezentata prin resturi ale padurilor de fag si de amestec fag-molid-brad-pin, ramase pe inaltimi si in vaile inguste si umbrite, dupa despadurirea initiata din timpuri vechi.
Culoarul Bran-Rucar este foarte bine p o p u l a t. In partea nord-estica predomina asezarile de plai, cu gospodarii risipite in fanete si pasuni , organizate dupa tipul ocol intarit (inchis), caracteristice ariilor specializate in cresterea animalelor, dar cu o populatie destul de numeroasa (960 locuitori la Moeciul-de-Sus). In partea sud-vestica asezarile sunt mai concentrate, in cele doua depresiuni. Pe langa cresterea animalelor si exploatarea lemnului din padurile de pe muntii din jur, clima permite si unele culturi rezistente la temperaturi mai coborate, pe parcele mici, iar in depresiunile Podul Dambovitei si Rucar sunt conditii favorabile si livezilor de mar. In ultimii ani, populatia se orienteaza din ce in ce mai mult catre calificare profesionala si echiparea gospodariilor pentru servicii turistice, din ce in ce mai rentabile, intregul culoar fiind sectorul-pilot al A.N.T.R.E.C.
Divizarea Carpatilor Orientali in trei subunitati, inca de larga acceptie, marcate de "culoarul" Bargau-Dorna- Campulung si - respectiv - valea Oituzului-pasul Oituz-depresiunea Brasov, este inconsecventa criteriilor de regionare geografica, rezultatul concret fiind exagerat de eterogen la nivel individual. Spre exemplu, in "grupa nordica" sunt incluse masive si culmi cu o constitutie geologica (si resurse minerale) diferita - vulcanice, cristaline (cu invelis sedimentar predominant carbonatic) si de flis, desfasurate V-E pe aproape 170 km si avand diferente ale altitudinilor maxime de 1.500 m, ceea ce determina diferentieri climatice importante, cu efecte corespunzatoare asupra alimentarii si regimului apelor, asupra dispozitiei si structurii invelisului vegetal, al solurilor, posibilitatilor de utilizare a terenurilor, tipului de habitat si structurii activitatilor economice. Caracterul acesta eterogen se repeta si in cazul celorlalte subunitati.
La originea petrotipului "ditroid" (sienit cu nefelin si sodalit),descris pentru prima data in literatura geologica internationala (Zirkel, 1866).
Denumirea de culoar se justifica prin importanta sa de arie de legatura istorica intre Muntenia si Transilvania, documentata din perioada romana, cand controlul era asigurat prin castrul de la Rucar, si continuata in perioada medievala, cand la marele drum Brasov-Campulung s-au construit cetatea Branului (in sec. XIII) si cetatea Neamtului, deasupra Podului Dambovitei unde, din sec. XIV, s-a instalat vama munteana. Din sec. XIX importanta culoarului s-a redus, iar in perioada contemporana, datorita "concurentei" altor segmente de drum transcarpatic, mai putin dificile (pe valea Prahovei, prin seaua Vladenilor, pe valea Dambovitei etc.) are mai mult o insemnatate turistica generala, pastrandu-si insa importanta pentru relatia Brasov-Campulung-Pitesti.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 5245
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
