ASPECTE SOCIALE ALE RECICLARII DESEURILOR MENAJERE

Aspecte sociale ale reciclarii deseurilor menajere

Daca in trecutul apropiat criza de energie nu s-a manifestat cu pregnanta, in prezent ea a inceput sa devina un factor important in evolutia economiei mondiale. Descoperirea unor surse noi de combustibili pentru compensarea deficitului celor clasici a devenit o sarcina pentru toti specialistii de pe glob. Acest considerent a scos la iveala faptul ca mari cantitati de energie se arunca pur si simplu la "cosul de gunoi" prin reziduurile menajere si industriale astfel incat dupa ultimele cercetari, s-a ajuns la concluzia ca practic reziduuri nu exista, ele pot fi complet valorificate atat pentru obtinerea unor materiale secundare cat si ca surse noi, neconventionale de energie.

Notiunea de gunoi frecvent utilizata pare sa nu mai fie valabila deoarece prin gunoi intelegem un produs care nu mai are nici o valoare si care trebuie indepartat, considerandu-se total nefolositor. Realitatea arata insa ca in urma evolutiei familiei, deci si a menajului insusi, rezulta nu numai gunoaie propriu-zise ci si o serie se produse care intr-adevar nu mai sunt folositoare menajului respectiv dar cu certitudine au o valoare, care nu trebuie neglijata, ca materii prime pentru anumite industrii.

Cantitatea si componenta reziduurilor legate de viata de zi cu zi a oamenilor denumite reziduuri/deseuri menajere urbane variaza dupa standardul de viata al familiei, natura hranei consumate, conditiile climaterice, anotimpurile in care se produc, etc.

Cantitatile de deseuri inregistreaza o tendinta crescanda data fiind gama larga de produse din unitatile comerciale la a caror ambalare si conditionare se utilizeaza materiale textile, metale, sticla si materiale plastice. Data fiind precara sau chiar lipsa totala de educatie privind protectia mediului sau reciclarea deseurilor in tara noastra, ambalajele produselor ajung adesea pe strazile oraselor fara a fi astfel colectate de societati de profil, iar mai apoi supuse vreunui proces de reciclare. Numai prin implicarea activa a tuturor producatorilor/generatorilor de deseuri in colaborare cu societatile cu specific de colectare si reciclare problema deseurilor, care contamineaza mediul de viata al populatiei, poate fi rezolvata. Este necesara o stransa colaborare si atenta planificare a actiunilor in acest domeniu intrucat agentii poluanti noi se raspandesc cu iuteala in aer, apa sau pe sol generand, dezvoltand si propagand unul dintre cele mai grave pericole pe care le-a intampinat civilizatia moderna. Ca o ironie amara, nu stihiile naturii ori populatiile vegetale sau animale sunt acelea care il ameninta pe om si conditiile sale de existenta, ci insusi omul, prin activitatea sa generala, insuficient controlata si neadaptata in intregime la realitatile naturale inconjuratoare.

Educatia populatiei pentru curatenie este singura modalitate prin care deseurile din plastic, hartie, metal, sticla, etc. vor disparea de pe strazile oraselor si vor fi antrenate in procese de valorificare care vor aduce beneficii sociale si financiare intregii populatii. Educatia trebuie sa debuteze cu cea in familie si apoi consolidata si dezvoltata in toate formele de invatamant prin antrenarea in actiuni de colectare a deseurilor care ulterior sunt reciclate.

Nu numai persoanele fizice ci si cele juridice sunt producatoare de deseuri in cantitati insemnate carora odata cu trecerea timpului legislatia tot mai aspra din acest domeniu le impune colectarea / recuperarea si reciclarea deseurilor din ambalajele produselor comercializate sau fabricate. Astfel, in trecut, o firma din domeniul industriei chimice putea sa degaje produse toxice in atmosfera sau sa elimine deseuri care poluau apa si solul, fara a fi obligata sa dea cuiva socoteala. Firma in cauza nu incerca sa afecteze in mod deliberat mediul, ci doar sa pastreze costurile la un nivel cat mai scazut. Incepand cu deceniul al saptelea, au intrat in vigoare diferite legi vizand protectia mediului, care impuneau firmelor instalarea de echipamente diverse pentru supravegherea gradului de poluare. Pe masura ce calitatea aerului din orasele mari s-a degradat, fabricantilor de automobile spre exemplu li s-au impus standarde tot mai stricte in privinta convertizoarelor catalitice. Toate acestea au dus la cresterea costurilor si la nemultumirea unor producatori din tari precum America, care se simteau dezavantajati in fata concurentilor europeni care operau in conditiile unei legislatii a mediului mai blanda sau chiar inexistenta.

Cu toate acestea, miscarea pentru protectia mediului va fi din ce in ce mai putin dispusa la compromisuri in viitor. Occidentul a fost socat nu numai de dezastrul nuclear de la Cernobal, din 1986, ci si de constatarile de dupa caderea comunismului privind neglijenta fata de mediu manifestat de fostele regimuri. In numeroase orase est-europene aerul este irespirabil, apa este poluata, iar solul este otravit cu reziduuri chimice. Este evident faptul ca firmele vor fi din ce in ce mai raspunzatoare pentru eliminarea reziduurilor, materialelor folosite pentru ambalaj, depozitarea deseurilor si a altor produse cu influenta negativa asupra mediului, rezultate din activitatile productive si cele de comercializare.

Avand in vedere complexitatea consecintelor produse de deseuri in lumea actuala, s-a ajuns pe plan mondial la concluzia ca solutiile de rezolvare nu se pot obtine decat in cadrul unui management integrat al deseurilor care trebuie sa ia in considerare toti factorii implicati si anume:

generatorii potentiali (producatorii de bunuri, lucrari, servicii);

lantul comercial care pune in circulatie produsele;

producatorii efectivi de deseuri (populatia, agentii economici);

operatorii de salubritate care asigura colectarea si transportul deseurilor;

operatorii economici care actioneaza pentru reciclarea deseurilor si reintegrarea lor in circuitul productiv;

operatorii economici care actioneaza pentru neutralizarea deseurilor in instalatiile de procesare finala;

Tinta acestui management integrat al deseurilor este minimizarea producerii de deseuri, tinta care poate fi atinsa numai prin transformarea populatiei din "producatori de deseuri" in "operatori activi de mediu", prin educarea cetatenilor si agentilor economici in directia unei atitudini active in rezolvarea problemelor de mediu aferente propriului habitat.

1 Situatia actuala a reciclarii in Romania

In prezent, in Romania, rata de reciclare a deseurilor si ambalajelor din deseuri este de 47 % pentru hartie, 12 % pentru sticla si 5 % pentru materialele reciclabile din mase plastice. Deseurile de ambalaje provin in proportie de circa 70% de la populatie, regasindu-se in deseurile menajere, si numai 30% de la agentii economici. In tara noastra se constata o situatie caracterizata prin:

nivel redus de curatenie si actiuni modeste de salubrizare in majoritatea oraselor tarii ;

lipsa oricaror alte activitati de salubritate in comune si sate cu exceptia catorva comune de langa marile orase ;

lipsa de simt civic din partea majoritatii populatiei cu privire la pastrarea curateniei ca urmare a unor carente majore de educatie, informare, dar si a inexistentei unor actiuni sustinute in acest sens din partea institutiilor abilitate, in special din partea scolii si a primariilor ;

implementarea in legislatia romaneasca a obiectivelor europene care contin prevederi extrem de severe in domeniu, creeaza in raport cu cele prezentate anterior un decalaj insemnat si mai ales dificultati majore in aplicarea si respectarea lor;

bugete de austeritate care lasa descoperite segmente importante din domeniul protectiei mediului in general si al salubrizarii in special;

insuficient sprijin acordat sectorului privat, respectiv patrunderii acestui capital in domeniul salubrizarii de catre organele abilitate ale statului;

actiuni insuficiente ale partidelor ecologice si ONG-urilor pentru promovarea solutiilor si masurilor de curatenie, respectiv de salubrizare;

Dat fiind obiectivul major la care aspira tara noastra si anume cea de aderare la Uniunea Europeana, problemele privind mediul (protejare, conservare, etc.) au devenit de prim ordin. Cerintele U.E. care trebuie indeplinite de tara noastra presupun o abordare mai serioasa si mai pregnanta a acestui domeniu.

Asociatia Romana de Salubritate a prezentat cu ocazia Forumului National al Serviciilor Publice de Interes General din 17 - 18 noiembrie 2003 un proiect  Strategie de Dezvoltare Durabila a Serviciilor Publice de Salubrizare si a Managementului Integrat al Deseurilor Solide - Romania 2025  in incercarea de ameliorare a situatiei existente.

Aceasta strategie prevede ca, ceea ce priveste reciclarea materialelor recuperabile continute in deseurilor menajere (care acum se face doar in proportie de 1 %), datorita colectarii selective, aceste vor inregistra o crestere de:

10% pana in 2005;

30% pana in 2010;

45% pana in 2015;

60% pana in 2020;

Ca rezultat al realizarii indicilor de reciclare prognozati, cantitatile de deseuri urbane depozitate vor fi:

7,49 mil. tone - in 2005;

6,56 mil. tone - in 2010;

5,65 mil. tone - in 2015;

4,56 mil. tone - in 2020 ;

Acest lucru in conditiile in care populatia din Romania va fi in 2017 de 20.900.487 locuitori iar in 2020 de 20.700.236 locuitori cu urmatoarea repartizare pe medii: mediu urban dens: 27%; mediu urban: 25%; mediu rural : 48%.

Tabelul nr. 2

"Prognoza gestiunii deseurilor urbane" [2]

2 Clasificarea deseurilor menajere

Prin "REZDUU", "REZIDUURI", intelegem     restul ramas in urma unui proces chimic sau fizic efectuat asupra unui material brut. ◊ Reziduuri furajere = deseuri din industria alimentara care pot fi valorificate in alimentatia animalelor. ♦ Materie care se depune pe peretii sau pe fundul recipientelor in care se pastreaza substante lichide. Iar prin "DESU", "DESEURI", restul dintr-un material rezultat dintr-un proces tehnologic de realizare a unui anumit produs, care nu mai poate fi valorificat direct pentru realizarea produsului respectiv.[3] Daca dorim sa facem o clasificare generala a deseurile produse in centrele urbane ajungem la urmatoarea concluzie:

1. reziduuri menajere (casnice si din gospodarii);

2. reziduuri stradale (strazi, parcuri, locuri de agrement);

3. reziduuri din institutii (institutii de invatamant, institutii de cultura, etc.);

4. reziduuri comerciale (unitati comerciale);

5. reziduuri din institutii de sanatate (spitale, dispensare, sanatorii, etc.);

6. reziduuri rezultate de la intreprinderile zootehnice si agricole;

Categoriile 1,3 si 4 au structuri si caracteristici apropiate motiv pentru care sunt tratate in general ca fiind grupa reziduurilor/deseurilor menajere care la randul sau trebuie impartit in reziduuri menajere urbane si reziduuri menajere rurale date fiind diferitele posibilitati de valorificare a lor.

Cele mai importante categorii de materiale care compun deseurile si care pot fi reciclate (componente valorificabile) sunt:

hartia;

sticla;

metalul;

materialele plastice;

O prezentare generala a categoriilor de deseuri care au fost cuprinse in procesul de legiferare este realizata in anexa Nr. I B al legii nr. 426/18 iulie 2001 privind regimul deseurilor (anexa nr. 2).

Conform determinarilor de ansamblu din cercetarile efectuate in ICIM in cadrul programului MENER si promovata ca standard national, deseurile alimentare / de gradina impreuna cu alte tipuri de deseuri (textile, lemnoase, provenite din lucrari de constructii, deseuri periculoase etc.) reprezinta cca. 78.5% din intreaga cantitate de deseuri analizate.
Referitor la ambalaje, se pot remarca urmatoarele:

ambalajele din materiale plastice au ponderea cea mai mare - in medie 8,71% din cantitatea totala de deseuri analizate;

ambalajele din sticla si cele din hartie / carton au ponderi medii apropiate (2,80% respectiv 2,73%);

ambalajele feroase au o pondere superioara celor neferoase, dar proportia acestora din urma nu fluctueaza de la o etapa la alta asa cum s-a observat in cazul ambalajelor feroase.[4]

3 Valorificarea deseurilor menajere urbane

In Romania se produc anual circa 7,7 mil. tone deseuri urbane din care 6,3 mil. tone deseuri de la populatie si 1,4 mil. tone deseuri stradale.

Cei 78 de membrii ai ARS (Asociatia Romana de Salubritate), persoane juridice si fizice, sunt operatori care deservesc mai mult de 80% din populatia care beneficiaza de servicii de salubritate. Din prelucrarea datelor obtinute din teritoriu a rezultat ca:

din numarul total de cca. 500 operatori de salubrizare din Romania, 237 sunt societati comerciale iar 263 sunt departamente specializate in cadrul primariilor;

pentru 60% din populatia urbana serviciul de salubrizare este asigurat de circa 10% din numarul total de operatori (circa 50 operatori asigura serviciile de salubrizare pentru circa 7,3 mil. locuitori);

pentru 40% din populatia urbana, circa 5,3 mil. locuitori, serviciul de salubrizare este asigurat de 187 operatori;

igiena urbana (curatenia stradala si a spatiilor verzi) este asigurata prin servicii proprii de circa 263 de primarii;

in orasele mari, serviciul de salubrizare este asigurat de operatori mari, societati cu capital privat:

20 operatori in 12 localitati cu 100.000-199.999 locuitori;

23 operatori in localitati cu 200.000-999.999 locuitori;

4 operatori in Bucuresti (mai mult de 2,5 mil. locuitori).[5]

Cresterea volumului de deseuri din ce in ce mai mult, necesitatea terenurilor de depozitare tot mai mari si in special criza de combustibili clasici au obligat si obliga tot mai stringent pe specialisti in cautarea de noi si noi metode practice de reciclare, de utilizare pentru ca acestea sa nu mai constituie un impediment care sa necesite cheltuieli ci o sursa de venit. Acesta cu atat mai mult cu cat conform datelor O.N.U. populatia globului era in estimata la 5.400 milioane oameni fiind foarte probabil sa ajunga in anul 2075 la 10.200 milioane. In aceste conditii cantitatea de deseuri menajere produsa de populatia globului va creste si odata cu ea si imposibilitatea depozitarii si neutralizarii lor. O solutie la aceasta problema o reprezinta valorificarea deseurilor menajere (hartie, sticla, metale, materiale plastice, materiale textile si deseuri organice) intr-un mod sau altul. Conform H.G. 349/ 11.04.2002, art. 13, obiectivele privind recuperarea si reciclarea deseurilor de ambalaje pana in anul 2010 sunt urmatoarele:

recuperarea unui procent de 50 % din greutatea deseurilor de ambalaje;

reciclarea unui procent de 25 % din greutatea totala a materialelor de ambalaj continute in deseurile de ambalaj recuperate, cu un procent minim de 15 % din greutatea fiecarui tip de material de ambalaj cu urmatoarea etapizare:

Tabelul nr. 3

"Reciclarea materialelor de ambalaj continute in deseurile de ambalaj recuperate."

Procent din greutatea deseurilor de ambalaje. ^**) Procent din greutatea totala a materialelor de ambalare continute in deseurile de ambalaje recuperate, cu un procent minim de 15 % din greutatea fiecarui tip de material de ambalare.)

Ca orice activitate care se desfasoara in cadrul societatii si care necesita implicarea cetateanului de rand, beneficiaza de sustinatori dar si de denigratori. Printre argumentele contra care ii sunt aduse acestui proces se numara volumul mare de munca manuala implicata in colectarea lor, costurile insemnate ocazionate de sortarea si reciclarea lor, conditiile de munca speciale, etc. Din acest motiv cetatenii sunt incurajati sa faca ei insisi o parte a acestei munci (in Germania 9 din 10 cetateni participa la sistemul de colectare a deseurilor) prin depunerea deseurilor de hartie in stive separate si colectarea sticlei pentru depozitarea si transportul acestora ulterior din centrele specializate in fabricile unde aceasta este refolosita precum si sortarea deseurilor la domiciliu fie numai in doua categorii ("uscat" si "umed") fie in: hartie, sticla, materiale plastice, deseuri organice care fiind depozitate ulterior in saci sau recipienti diferiti sunt ridicati si reciclati in mod direct de firme de profil.

Hartia.

Are o existenta milenara fiind descoperita in secolul al II-lea in China pentru a se raspandi apoi si in alte tari din Asia cu 4-5 veacuri mai tarziu. In Europa ea apare in secolele XI-XII. Chiar daca inventia ei este destul de veche, in vremurile noastre caracterizate printr-o multitudine de mijloace de comunicare si de informare fara precedent, producerea hartiei a devenit o preocupare pregnanta deoarece nevoia de hartie inregistreaza o tendinta crescanda si dupa toate prognozele tendinta se va mentine in viitor. Materia prima de baza a hartiei este lemnul (celuloza de lemn), exista insa si pasta de hartie confectionata din paie, anumite ierburi (espadrila si albardina), bumbac si in (hartia pentru bancnote), material fibros ramas dupa extragerea zaharului din trestia de zahar, etc. Necesitatile actuale absorb circa un sfert din productia de lemn a lumii destinata prelucrarii. Pe plan mondial, utilizarea materialului lemnos are urmatoarea repartitie procentuala :

combustibil - 54%;

constructii - 17%;

hartie - 15%;

produse industriale - 14%.

Varianta cea mai simpla a celulozei de lemn este pilitura de lemn care se obtine prin polizarea bustenilor. Ulterior, pilitura este amestecata cu apa si anumiti compusi chimici, iar pasta obtinuta este utilizata la fabricarea hartiei ca material de adaos in cazul in care materialul de baza este cel textil. Prin aceasta metoda se obtine o hartie de calitate inferioara pentru utilizari nepretentioase si de scurta durata (ex.: presa cotidiana, hartia igienica, cartoane pentru ambalaj, etc.).

Deseurile de hartie sunt de mult timp utilizate in scopul fabricarii cartoanelor si a hartiei de o calitate mai redusa insa incepand cu anii 1960 se produc tot mai multe tipuri de hartii in acest fel. Acest lucru a fost posibil datorita conceperii instalatiilor de decolorare care permit obtinerea unei paste de hartii mult mai albe. Din pacate hartia fabricata doar din reciclarea deseurilor de hartie este de o calitate si cu o rezistenta foarte slaba motiv pentru care trebuie adaugata si o anumita cantitate de pasta proaspata pentru ca fibrele sa capete forta necesara utilizarii lor cotidiene.

Desi cele mai multe tipuri de hartie pot fi usor reciclate, totusi numai un sfert din deseuri se refolosesc. Procesul de reutilizare este compus din mai multe etape: colectarea hartiei, maruntirea acesteia, decolorarea deseurilor in bazine de decolorare prin adaos de sapun si aer, turnarea pastei si modelarea produsului final. Utilizand aceasta metoda vopseaua de pe hartie se va lipi de sapun si va ajunge la suprafata de unde se aspira spuma si vopseaua, pasta astfel rezultata putand fi utilizata pentru obtinerea hartiei propriu zise. Hartia poate fi colorata prin adaugarea de substante colorante sau vopsele precum praful de lut, caolinul care face ca hartia sa fie alba si opaca. O alta metoda prin care deseurile de hartie pot fi utile chiar si dupa ce acestea au fost aruncate este depozitarea lor sistematica alaturi de celelalte deseuri menajere, in rampe ecologice. In urma procesului de putrefactie care survine se degaja gaz metan care este captat si utilizat drept combustibil.

In circuitul de fabricare a hartiei din deseuri, se inscriu un numar relativ redus de societati (S.C. Lorena S.R.L. Dambovita, S.C. Romrecycling S.R.L. Bucuresti, S.C. Hermes Eco Group S.A Arad,[7]etc.) dintre care poate cea mai importanta este "Ecopaper" Zarnesti care in prezent nu mai produce hartie decat pe baza de maculatura reciclabila, fiind la ora actuala principalul producator de astfel de hartie din tara noastra. Fabrica foloseste circa 35% din totalul de maculatura colectata pe intreaga tara, avand relatii de colaborare cu cei mai importanti furnizori de deseuri de hartie reciclabila din Romania. Prin acest sistem de reciclare a maculaturii, se inlocuieste procesul de fabricare a hartiei pe baza de materie lemnoasa, se realizeaza economii de material lemnos, forta de munca, utilaje costisitoare, etc. In ultima instanta, aceasta preocupare nu dovedeste decat grija fata de mediu, protejarea resurselor lemnoase insemnand salvarea padurilor, acest proces avand in acelasi timp si o importanta valoare educationala si economica. Spre exemplu: prin colectarea unei tone de maculatura se economisesc 4 mc de lemn pentru fabricarea hartiei.

Pentru a putea aprecia impactul procesului de reciclare a deseurilor de hartie asupra mediului, masura in care putem contribui la pastrarea bogatiilor naturale dar si necesitatea luarii unor masuri urgente in acest sens trebuie sa cunoastem cateva date reale. Pentru producerea unei tone de hartie sunt necesari 4-5 arbori care produc in fiecare ora oxigenul necesar pentru 320 de oameni si purifica 24.000 mc aer (un singur hectar de padure de pin si molid retine anual pana la 40 tone de praf). Pentru producerea pe cale naturala insa a unui singur mc de masa lemnoasa trebuie sa treaca 70 de ani. Dupa unele estimari padurile "lucreaza" mult mai bine pentru protejarea atmosferei decat si-au inchipuit specialistii, dovada fiind cele 1.000.250.000 tone de reziduuri de natura carbonica provenite din combustia carburantilor absorbite de paduri intr-o perioada de 30 de ani (adica 20% din totalul reziduurilor de acest tip). Toate actiunile daunatoare mediului inconjurator precum: defrisarea padurilor tropicale si nu numai ar pute fi ameliorate daca hartia folosita s-ar putea recupera constiincios si cu toata raspunderea de fiecare cetatean in parte. Tot astfel s-ar putea economisi forta de munca, consumul de energie si combustibili necesari la fabricarea hartiei din lemn. Din pacate insa, aproximativ 90% din locuitorii tarii noastre arunca hartia la gunoi odata cu reziduurile menajere fiind inconstienti de valoarea acesteia.

Din motivele enumerate anterior este lesne de inteles ca trebuie sa reciclam hartia in cantitati tot mai mari rolul nostru in acest sens fiind acela de colectare constiincioasa la centre cu acest specific. Numarul redus de societati cu un astfel de obiect de activitate in tara noastra se poate explica si prin faptul ca, hartia rezultata din reciclarea deseurilor de hartie, daca nu luam in considerare rolul ecologic, este de fapt mai scumpa decat hartia noua, produsa cu mijloacele clasice.

Sticla.

Cand, unde, de cine si cum a fost fabricata cea dintai sticla este un mister, dar este aproape sigur ca descoperirea a fost facuta in Egipt, cea mai veche sticla cunoscuta fiind de origine egipteana, din anul 3200 i.e.n., fara de acest material evolutia civilizatiei fiind de ne conceput.

Sticla este un amestec de siliciu si hidroxizi alcalini, de sodiu sau potasiu. Fabricarea ei necesita nisip curat (dioxid de siliciu), piatra de var, carbonat de potasiu sau de sodiu si caldura. Daca aceasta caldura este suficienta, materialele se topesc formand sticla. Dificultatile stau numai in obtinerea materiilor prime in stare pura intrucat si cea mai neinsemnata impuritate poate altera calitatea sticlei. Sticla colorata isi datoreaza culoarea adaugarii metalelor sau oxizilor. Sticla verde este colorata cu oxid de fier. Cobaltul produce sticla rosie sau albastra, manganul pe cea violeta, cromul galbena sau verde, plumbul o sticla galben deschis. Nichelul da o culoare violeta in sticla de potasiu si o culoare bruna in cea de sodiu. Sticla este al doilea produs important care se gaseste in reziduurile menajere iar prin colectarea ei se realizeaza importante economii de materii prime, energie, forta de munca.

Principalul impediment, in calea reciclarii sticlei, este costul ridicat al selectarii si colectarii acesteia, problema care ar putea fi rezolvata prin instituirea de centre de colectare pe intreg teritoriul Romaniei care sa achizitioneze sticla, de la populatie si nu numai, contra cost. Procesul de reciclare a sticlei este unul simplu constand din: colectarea sticlelor cu ajutorul populatiei sau extragerea ei din deseurile mixte, sortarea acestora in functie de culoare (alba, verde, maronie), curatarea sticlei de impuritati si etichete, sfaramarea acesteia in bucati mici si in final topirea si adaosul de substante speciale pentru fabricarea unor noi recipiente din sticla.

economiseste

este materie prima pentru    sau

sau

Fig. 6 Reciclarea sticlei. Economii si produse obtinute in urma reciclarii. [8]

In figura de mai sus nu sunt incluse valorile combustibililor, cheltuielile de fabricatie, transportul si manopera. Datorita existentei mai multor procedee de refolosire si recuperare a sticlei un program de colectare a tuturor produselor din sticla este absolut necesar, aici s-ar putea include: ambalaje ale bauturilor alcoolice, produselor alimentare, colectarea cioburilor de geam de pe santiere, fiolele utilizate a produselor farmaceutice, etc.

Metalul

Cu aproximativ 200 de ani in urma, Lomonosov, in lucrarea sa "Bazele metalurgiei si arta mineritului" definea metalele astfel: " Metalele sunt corpuri stralucitoare care se pot ciocani ". Intr-un lexicon german publicat in 1897 metalele erau caracterizate dupa cum urmeaza: "Acele elemente care sunt bune conducatoare de caldura si electricitate, poseda luciu metalic, sunt netransparente in anumite proportii in grosime".

Metalele se clasifica in doua mari categorii: metale feroase si metale neferoase. Metalele care nu contin fier se numesc metale neferoase. Acest grup include aproximativ 70 de elemente, de la aluminiu - metalul cel mai raspandit in scoarta terestra - pana la elementele artificiale cum este plutoniul, care nu se gaseste niciodata in natura.

In industrie, cele mai importante metale neferoase sunt aluminiul, cuprul, zincul, plumbul, staniul si nichelul. Metalele pretioase aur, platina si argint au, pe langa rolul lor decorative si comercial, multe utilizari industriale importante.

Pe baza cunostintelor dobandite pana in prezent, metalele pot fi definite ca "elemente chimice cu structura cristalina care, spre deosebire de nemetale, prezinta proprietati fizico - chimice, mecanice si tehnologice".

Proprietatile fizico - chimice ale metalelor sunt: culoare - variaza de la cenusiu inchis la alb stralucitor, au luciu metalic, densitatea variaza de la 530 kg/mc (litiu) la 22 500 kg/mc (osmiul), sunt fuzibile (proprietatea metalelor de ase topi), se dilata termic, sunt conductibile termic si electric, magnetismul (proprietatea de a fi atras sau respins intr-un camp magnetic), rezista la coroziune. In ceea ce priveste starea lor de agregare toate metalele se afla in stare solida la temperatura ambianta cu exceptia mercurului care este lichid.

Proprietati mecanice sunt: plasticitatea, elasticitatea, rezistenta la rupere (rezistenta mecanica), duritatea, rezistenta la soc.

Proprietati tehnologice: capacitatea de turnare, maleabilitatea (proprietatea de a fi tras in foi foarte subtiri), ductibilitatea (proprietatea de a fi tras in fire subtiri prin trefilare), deformarea al cald, sudabilitatea, prelucrabilitatea prin aschiere ( strunjire, gaurire, frezare, etc. - operatii in urma carora rezulta aschii).

Deseurile metalice sunt parte componenta a deseurilor menajere prin intermediul: cutiilor de conserve, dozelor de bauturi racoritoare si bauturi alcoolice, componente de automobile uzate, aparate electronice si electro-casnice defecte, etc. Data fiind cantitatea insemnata a acestora, numeroase puncte de colectare au fost deschise pe intreg teritoriul tarii, fiind considerata o adevarata afacere. Majoritatea fierului colectat la noi in tara este destinat exportului la un pret de 400-600$/t in conditiile in care pretul platit populatiei variaza intre 2.500-6.000lei/kg functie de categorie. Printre societatile care achizitioneaza deseuri de fier de pe teritoriul tarii noastre se numara: S.C. Romrecycling S.R.L. Bucuresti, S.C. Hermes Eco Group S.A Arad, [9]etc.

Asemeni deseurilor de hartie si cele metalice sunt reciclate din cauza economiilor de materii prime, de resurse financiare si de personal, care se inregistreaza odata cu derularea acestui proces. Procesul de reciclare este unul compus din: colectare, sortare (adesea deseurile metalice sunt separate de celelalte deseuri cu ajutorul unor electromagneti puternici), topire si remodelare a noilor produse finite.

Industria utilizeaza, in zilele noastre in jur de 80 de metale, unele comune dar multe pe cale de disparitie. Zacamintele bogate exploatabile de diverse feluri sunt putine, reciclarea fiind absolut necesara. De exemplu, cuprul reprezinta 0,117% din scoarta terestra, staniul 0,004%, plumbul 0,0016%, uraniul 0,0004%, argintul 0,000001% si aurul doar 0,0000005%. Unii experti considera ca industria exploateaza prea repede zacamintele bogate in anumite minereuri iar nu peste mult timp anumite metale vor deveni insuficiente deci si foarte scumpe. Ameliorarea acestei situatii intr-o oarecare masura se poate realiza numai prin reciclarea deseurilor de metal. Expertii estimeaza ca deja 1/2 din cantitatea de fier si 1/3 din cantitatea de aluminiu utilizate provin din deseuri reciclate totusi acesta fiind doar un inceput. Acest lucru in conditiile in care anual se produc peste 5.400 de milioane de tone de fier, si 19 mil. tone de aluminiu.

Reciclarea prezinta si alte avantaje si anume: reduce poluarea, economiseste energia necesara extractiei si purificarii metalelor din minereuri, etc. De exemplu pentru a produce o tona de aluminiu din deseuri este necesara doar a douazecea parte din energia consumata pentru extragerea si prelucrarea aceleiasi cantitati de metal din minereuri. O masina uzata care nu mai poate circula pe drumurile publice care cantareste 1.600 kg contine: 1.100 kg otel, 110 kg fier, 15 kg cupru, 25 kg zinc, 2 kg aluminiu, 9 kg plumb si circa 200 kg de materiale nemetalice care toate pot fi reciclate in vederea obtinerii otelului de exemplu, economia de materie prima fiind evidenta. Problema costurilor mari, care privesc colectarea, ridicata de deseurile de materiale plastice si de sticla este valabila si pentru deseurile de metal (aluminiu sau fier).

Materialele plastice

Dupa anul 1950 materialele plastice au devenit de mare interes, in mai putin de zece ani productia maselor plastice crescand foarte mult. Consumul mondial poate fi acum comparabil cu cel al metalelor neferoase.

Cu toate ca unele  mase plastice pot parea identice, de fapt sunt grupe de materiale diferite cu o structura moleculara diferita. Reciclarea depinde de procesul de separare a lor in diverse categorii acest lucru putand fi obtinut in mod eficient in fabricile unde materialele reciclabile generate in procesul de productie sunt separate.

Utilizarea materialelor plastice prezinta probleme de identificare, separare si de contaminare. Dar acolo unde sunt  suficiente cantitati de materiale reciclabile clasificabile, de exemplu ambalaje de paleti sau saci utilizati in industrie sau agricultura,  reciclarea este realizata cu succes. Cele mai scumpe produse secundare din plastic, cum sunt cele ce provin din calculatoare, fotocopiatoare si o gama larga de echipamente electronice similare, sunt foarte solicitate. Spectrometrul este una din tehnicile utilizate pentru a asigura precizia identificarii acestor materiale care, dupa procesare, sunt deseori folosite in manufacturarea echipamentelor electronice si electrice noi.

Exista sapte tipuri diferite de materiale plastice a caror grad, corespunzator tabelului de mai jos, se poate determina privind aproape in partea de jos a recipientului. Materialele plastice care au codul 6 de exemplu, poarta denumirea de polistiren (PS) si pot fi reciclate in tavi, pieptene si alte articole.

Tabelul nr. 4

"Tipurile de material plastic."[10]

Nu sunt incluse toate exemplele posibile

Industria de ambalaje este si va ramane si in viitor in lume principalul consumator de materiale plastice. Se estimeaza ca rata de dezvoltare a ambalajelor din plastic va fi in continuare in medie de 10% anual in lume, iar pe tari o dezvoltare proportionala cu produsul national brut. Materialele plastice au patruns adanc in domeniile de utilizare ale sticlei, tablelor si foliilor metalice, precum si extinderea si perfectionarea sistemelor de ambalaje.

"Intr-un an, romanii arunca suficiente ambalaje din plastic pentru a umple distanta intre Bucuresti si Ploiesti. 3 kilograme din 100 au fost reciclate in vreun fel in 2002 cu toate ca fiecare tona de plastic aruncata inseamna o pierdere de cel putin 350$[11]"si mai mult decat atat materialele plastice aruncate la intamplare au o perioada de descompunere naturala cuprinsa intre 10-30 de ani. Fiecare roman, numai in anul 2002, zilnic a aruncat la cosul de gunoi 5 sticle de plastic (1 sticla de plastic de 2L=100gr) si 270 gr carton. Dat fiind ritmul de crestere de 20%/an, in 2003 numarul flacoanelor a crescut la 6/pers. iar in 2004 la 7/pers. Tinand cont de greutatea lor aproximam o cantitate de 182.500gr/pers./an in 2002, 219.000gr/pers./an in 2003, 255.500gr./pers./an in 2004 iar in cazul in care tendinta de crestere se mentine se asteapta pentru anul 2005 o cantitate de 292.000gr/pers./an costul acestor deseuri nereciclate, la nivelul intregului judet, fiind redat in tabelul de mai jos. Este absolut normala cresterea cantitatii de deseuri din material plastic aruncat de oameni la cosul de gunoi in conditiile in care numai "Coca Cola HBC", lider pe piata bauturilor racoritoare, a produs in 2003 aproape 1 miliard de litri de bauturi fata de doar 768 de milioane in anul precedent, ambalajele acestor produse ajungand de cele mai multe ori la cosul de gunoi fara a fi revalorificate in vreun fel.

Tabelul nr. 5

"Cantitatea de deseuri plastice produsa la nivelul judetului Arad."

* 1$=28.000 lei

Din analiza atenta a tabelului se poate constata cu usurinta ca desi populatia are o tendinta de scadere, cantitatea de deseuri plastice pe care o "producem" este in crestere. Pentru anul 2005 un total de 131.194.000.000 lei reprezinta pierderile inregistrate. Adica aproximativ 8,6% din Bugetul General al Consiliului Local al Municipiului Arad care conform HCLM 34/28.02.2005 constituie venituri din impozite si taxe de la populatie. Printr-o simpla colectare a acestor deseuri si a exportului lor in strainatate, aceste sume ar putea fi categorisite drept castiguri si nu pierderi cum sunt la ora actuala existand posibilitatea investirii lor chiar in imbunatatirea calitatii serviciului de salubritate al judetului sau de ce nu scutirea populatiei municipiului Arad de plata taxelor si impozitelor pe perioada unui an cu conditia colectarii lor constiincioase.

Recuperarea ambalajelor de plastic reprezinta cea mai mare provocare, si nu doar in realizarea economica privind colectarea de material suficient segregat pentru a face reciclarea viabila. Sticlele PET, care sunt utilizate in cantitati mari in multe tari pentru bauturi, este un excelent exemplu de reciclare al ambalajelor. Polietilentereftalatul - numele complet al cuvantului PET- este un material sofisticat de o rezistenta mare care este utilizat cu foarte mare eficienta ca recipient pentru bauturi. Avantajul reciclarii ambalajelor PET este enorm, dat fiind numarul mare de sticle folosite care pot fi exploatate la un cost acceptabil.

Costul de colectare a materialelor in cantitati mici de la o multitudine de surse este principalul obstacol in dinamizarea progresului in reciclarea multor polimeri. In unele tari, politicile administrative isi asuma o mare responsabilitate in recuperarea de ambalaje si alte produse. Aceasta 'responsabilitate' presupune dezvoltarea reciclarii maselor plastice prin acoperirea unor elemente ale costurilor comerciale traditionale - initial prin manufacturare si distribuire, si in final de catre consumator prin preturile de productie usor crescute.

Procesele continua sa se dezvolte pentru a obtine substantele utilizate in producerea maselor plastice, si pentru a folosi aceste materiale ca materie prima in producerea unor substante diferite. Deseurile, plasticul ne reciclabil, au valoare calorica si pot fi utilizate prin urmare drept combustibil. Printre societatile, din Romania, care achizitioneaza deseuri PET se numara: S.C. Green-Tech Buzau, S.C. Lorena S.R.L. Dambovita, Ecoplast Industries Group Constanta, Redplast Den S.R.L Constanta, S.C. Romrecycling S.R.L. Bucuresti, SMV Trading Company S.R.L. Sibiu, S.C. Hermes Eco Group S.A Arad, [12]etc.

In tara noastra, la circa 2 mc de reziduuri menajere se gasesc in medie 4 kg resturi de polietilena. O tona de polietilena recuperata economiseste circa 8 tone de petrol. Din aceasta tona recuperata se pot fabrica 6.000 mp de folie polietilena netransparenta, sau 3.000 saci pentru ambalaj.

Procesul complet de reciclare a deseurilor din materiale plastice este grupat, in principal, in 5 faze:

Explorarea resurselor de materiale plastice de interes pentru recuperare.

Colectarea de materiale reciclabile pe baza unor scheme optime.

Recuperarea  materialelor colectate in forma utilizabila prin reciclare

Regenerarea materialului.

Reconversia propriu-zisa.

4 Norme juridice care reglementeaza regimul deseurilor

In ultimii ani Romania s-a aliniat din punct de vedere legislativ recomandarilor Comunitatii Europene prin emiterea unor acte normative specifice dar din pacate inainte ca tehnologia de reciclare/valorificare sa fie functionala in Romania si de aceea aplicarea ei implica costurile greu acceptate atat de investitori cat si de cetateni.

O.G. 33/1995 - privind "Colectarea, reciclarea si reintroducerea in circuitul
productiv a deseurilor de orice fel."

H.G. 68/1977 - privind "Regimul produselor si serviciilor care pun in pericol viata, sanatatea, securitatea muncii si protectia mediului."

H.G. 172/1977 - privind "Registrul national al substantelor toxice."

H.G. 155/1999 - privind "Evidenta gestiunii deseurilor."

O.G. 78/2000 - privind "Regimul deseurilor." (aprobata cu Legea 426/2001)

O.G. 11/2001 - privind "Achizitionarea metalelor neferoase, a aliajelor acestora si deseurilor neferoase reciclabile."

O.G. 16/2001 - privind "Gestiunea deseurilor industriale reciclabile."

H.G. 157/2001 - privind "Regimul bateriilor si acumulatorilor."

H.G. 662/2001 - privind "Gestionarea uleiurilor uzate."

H.G. 162/2002 - privind "Depozitarea."

H.G. 128/2002 - privind "Incinerarea."

H.G. 349/2002 - privind "Ambalajele si deseurile din ambalaje."

O.M.S.F. 219/2002 - privind "Gestionarea deseurilor rezultate din activitatea medicala."

Legea nr. 426/18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deseurilor este actul normativ in vigoare care impune conditii cu privire la colectarea, depozitarea si reciclarea deseurilor din toate categoriile. Obiectul ordonantei de urgenta il constituie reglementarea activitatilor de gestionare a deseurilor (menajere, de productie, de constructie si demolari, deseuri periculoase precum si alte categorii specifice) in conditii de protectie a sanatatii populatiei si a mediului. Intrucat activitatea de gestionare si de reciclare a deseurilor este una complexa necesitand utilaje si personal calificat, principiile care stau la baza acestor activitati sunt prevazute de articolul 3 al legii:

principiul utilizarii cu exclusivitate a acelor activitati de gestionare a deseurilor care nu aduc prejudicii sanatatii si mediului;

principiul poluatorul plateste;

principiul responsabilitatii producatorului;

principiul utilizarii celor mai bune tehnici disponibile, fara antrenarea unor costuri excesive;

principiul proximitatii, care presupune ca deseurile sa fie valorificate si eliminate cat mai aproape de locul de generare;

principiile nediscriminarii, consimtamantului si permisiunii transportului de deseuri periculoase numai in acele tari care dispun de tehnologii adecvate de eliminare, care trebuie respectate in comertul international cu deseuri.'

In ceea ce priveste implicarea autoritatilor in rezolvarea problemei deseurilor, legea de fata prevede obligativitatea stabilirii de norme, standarde, reguli si adoptarii de masuri stimulative economice si financiare corespunzatoare pentru: valorificarea deseurilor prin reciclare, reutilizare sau prin orice alt proces care vizeaza obtinerea de materii prime secundare sau utilizarea unor categorii de deseuri ca sursa de energie, dezvoltarea de tehnologii curate si economice in utilizarea resurselor naturale, dezvoltarea tehnologiei in vederea obtinerii de produse astfel proiectate incat prin caracteristicile lor de fabricatie, prin comercializarea acestora pentru utilizare si prin eliminarea lor dupa utilizare sa nu contribuie sau sa contribuie in masura cat mai mica la cresterea riscului de poluare si a gradului de nocivitate a deseurilor, dezvoltarea de tehnici adecvate pentru eliminarea sau neutralizarea substantelor periculoase continute in deseurile destinate valorificarii.(art. 6) De asemenea se elaboreaza, in mod obligatoriu, un sistem adecvat si integrat la nivel national al instalatiilor de eliminare a deseurilor, tinand seama de cele mai bune tehnologii disponibile, care nu implica costuri excesive. Acest sistem trebuie sa asigure eliminarea deseurilor la nivel national si sa isi indeplineasca scopul la nivel local, tinand seama de conditiile geografice si de necesitatea unor instalatii specifice pentru anumite tipuri de deseuri, prin intermediul unei stranse colaborari a autoritatilor locale si judetene cu Autoritatea Publica Centrala de Protectie a Mediului, masura stipulata prin articolul 7. Cea din urma institutie are de asemenea obligatia de a elabora "Planul National de Gestionare a Deseurilor" pe baza planurilor judetene elaborate de autoritatile teritoriale de protectie a mediului.

Planurile judetene pentru deseuri vor furniza, la randul lor, masuri pentru urmatoarele obiective:

diminuarea sau limitarea generarii de deseuri si a gradului de periculozitate a acestora;

reciclarea, regenerarea sau alte forme de utilizare a deseurilor;

neutralizarea din punct de vedere ecologic a deseurilor;

remedierea siturilor poluate.

In ceea ce priveste autorizarea activitatilor legate de deseuri, Legea nr. 426/18 prevede, organele competente pentru a atribui autorizatii pentru selectarea si amenajarea unor noi amplasamente, construirea instalatiilor si aplicarea tehnologiilor, in vederea valorificarii si eliminarii deseurilor, pentru activitati ce se desfasoara pe un teritoriu mai mare decat un judet, si pentru deseuri periculoase, in cazul in care capacitatea de procesare a acestora este mai mare de 750 kg/h. Acordurile si autorizatiile de mediu pentru desfasurarea activitatilor de valorificare si eliminare a deseurilor se emit in conformitate cu prevederilor Legii Protectiei Mediului nr. 137/1995, republicata.

Articolul 131 este menit a stabili persoanele fizice si juridice care trebuie sa se implice financiar in intregul procesul de reciclare de la sortare si pana la etapa finala de valorificare prin reciclare. Astfel costurile aferente activitatilor de colectare, transport, depozitare, valorificare sau eliminare a deseurilor se suporta de: detinatorul de deseuri care incredinteaza deseurile unei unitati specializate sau de detinatorul anterior al deseurilor sau producatorul de produse care genereaza deseuri. Aceste costuri se acopera: in mod direct sau printr-un contract incheiat cu unitati specializate in colectarea, transportul, depozitarea, valorificarea sau eliminarea deseurilor sau printr-un sistem fiscal de taxe prevazut in Legea nr. 73/2000 privind Fondul Pentru Mediu.

Data fiind marea cantitate si proportie a acestor deseuri in totalul deseurilor menajere s-a impus luarea unor masuri legislative pentru reglementarea cantitatii de deseuri ce trebuie reciclat cu caracter obligatoriu de catre fiecare societate producatoare de bunuri in caz contrar acestia fiind pasibili de amenda platita la Fondul Pentru Mediu.

Acest fond de mediu in anul 2004 avea aproximativ 938 de mld. de lei colectate din urmatoarele surse:

deseuri feroase si neferoase 277 mld. lei;

emisii poluanti 185 mld. lei;

ambalaje goale/pline 270 mld. lei;

substante chimice periculoase 110 mld. lei;

masa lemnoasa 43 mld. lei;

producatori si importatori de produse finite 12 mld. lei;

taxe/impozite din autorizare 30 mld. lei;

dobanzi circa 9 mld. lei;[14]

Cheltuielile legate de analizarea deseurilor, de monitorizarea tehnologica proprie si a factorilor de mediu si de verificare a datelor declarate se suporta de detinatorii deseurilor.
Daca insa generatorii de deseuri sunt necunoscuti, cheltuielile legate de curatarea si refacerea mediului vor fi asumate de persoanele care sunt identificate ca actuali detinatori, pana la aflarea savarsitorului; acesta din urma va acoperi si cheltuielile legate de actiunile actualului detinator pentru a-l identifica. In cazul in care generatorul deseurilor nu poate fi identificat, persoanele fizice sau juridice ale caror proprietati sunt afectate pot primi sprijin financiar din partea autoritatilor locale, iar in cazul in care sunt implicate deseuri periculoase, din partea Fondului Pentru Mediu.

Controlul activitatilor legate de deseuri este de asemenea o problema care a trebuit legiferata pentru a putea stabili in orice moment persoanele responsabile pentru ne indeplinirea obiectivelor propuse prin Planul National de Gestionare a Deseurilor. Din acest motiv articolul 141 prevede urmatoarele:

Primarii unitatilor administrativ-teritoriale si persoanele autorizate de acestia vor controla:

generarea, colectarea, stocarea, transportul si tratarea deseurilor menajere si de constructie si implementarea planului de gestiune a acestora;

eliminarea deseurilor de productie si a celor periculoase si implementarea planului local de gestiune a acestora;

facilitatile si instalatiile pentru stocarea si neutralizarea deseurilor menajere si de constructie si cele pentru eliminarea deseurilor industriale si periculoase.

Autoritatile teritoriale de protectie a mediului inspecteaza si iau masuri pentru respectarea de catre cei implicati in gestionarea deseurilor a legislatiei de mediu in vigoare si a conditiilor de autorizare impuse conform legii, tin evidenta si comunica celor interesati informatiile legate de deseuri.

Autoritatea centrala de protectie a mediului inspecteaza si ia masuri pentru respectarea de catre cei implicati in gestionarea deseurilor a legislatiei de mediu in vigoare si a conditiilor de autorizare impuse conform legii pentru investitiile si activitatile ce se desfasoara pe un teritoriu mai mare decat un judet.

Directiile de igiena si sanatate publica vor exercita controlul sanitar al activitatilor de neutralizare a deseurilor periculoase.

Autoritatile vamale, cele de control al frontierei si reprezentanti ai autoritatii de protectie a mediului controleaza impreuna cu alte autoritati publice centrale si locale si iau masuri pentru asigurarea conformitatii incarcaturilor cu documentele insotitoare si pentru respectarea prevederilor legale referitoare la indeplinirea conditiilor de import, export si tranzit ale deseurilor.

In conformitate cu prevederile prezentei ordonante de urgenta autoritatea competenta careia ii revin atributii si responsabilitati in ceea ce priveste regimul deseurilor este Ministerul Apelor si Protectiei Mediului. Alte autoritati publice cu atributii in domeniul gestionarii deseurilor sunt: Ministerul Sanatatii si Familiei, Ministerul Industriei si Resurselor, Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei, Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, Ministerul de Interne, Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Administratiei Publice, consiliile locale si judetene fiecare cu atributii specifice.