BIODIVERSITATEA - O PROBLEMA GLOBALA

BIODIVERSITATEA O PROBLEMA GLOBALA

Biodiversitatea (bios = viata; diversitas-atis lat. = diversitate)

se refera la intreaga lume vie

trebuie inclusa in problematica generala a mediului inconjurator, mediu ce se afla astazi intr-o adevarata criza ecologica

aceasta criza este cea mai puternica, mai intinsa ca areal si ca durata din toata istoria Planetei

se manifesta

printr-o modificare drastica a ansamblului de factori ambientali

modificarea raportului dintre capacitatea de productie si de suport a ecosistemelor dintr-o regiune data si cerintele de supravietuire ale comunitatilor de organisme, inclusiv cea umana, modificare ce pune in pericol insasi perenitatea vietii.

Criza ecologica se adauga la marile probleme ale umanitatii contemporane:

razboaie,

terorism,

saracie,

alimentatia,

explozia demografica

Ca prim efect, criza ecologica impune erodarea biodiversitatii.

Despaduririle masive din toate regiunile Globului, dar mai ales din regiunile tropicale, au determinat:

a. Desertificarea continua a unor mari suprafete, supraexploatarea terenurilor agricole si a pajistilor, insotita de puternicele eroziuni ale solului si de folosirea unor mari cantitati de ingrasaminte chimice si de pesticide.

b - Modificarile climatice (accentuate, mai ales, de erodarea stratului de ozon)

c - Cresterea suprafetelor ocupate de constructii si cai de comunicatie, industrializarea accentuata, lipsita de respect fata de mediu

d - Eliminarea necontrolata de noxe in aer, apa, sol

e - Explozia demografica din ultimul secol

In concluzie, criza ecologica actuala are la baza dereglarea relatiilor dintre cele trei mari sisteme:

Tehnosfera - Sociosfera- Biosfera

Biodiveristatea impune identificarea, conservarea si valorificarea ei

Are o sfera pluridisciplinara, impunand conlucrarea naturalistilor, juristilor, economistilor, politicienilor, industriasilor, jurnalistilor, agricultorilor, ONG-urilor etc. Astazi, toate aceste categorii, cu interese deosebite si din tari diferite, cu sisteme socio-economice diferite recunosc implicatiile complexe ale biodiversitatii

Termenul de biodiversitate globala a fost folosit pentru prima data in SUA, la primul forum american Forumul National de Biodiversitate (1986), termen atribuit lui E.O. Wilson, cunoscut entomolog si parintele sociobiologiei, cel care a prezidat acest forum.

In 1992, la Conferinta Natiunilor Unite pentru Mediu si Dezvoltare s-a adoptat Conventia asupra Diversitatii Biologice (CBD)

Conform CBD, biodiversitatea biologica reprezinta variabilitatea organismelor vii, de orice origine, inclusiv ecosistemele terestre, marine si alte ecosisteme acvatice si complexele ecologice din care fac ele parte

Din aceasta definitie se pot puncta urmatoarele aspecte:

Este accentuata una dintre proprietatile fundamentale ale oricarui nivel de organizare a materiei vii, aceea de a fi distincte, diferite unele de altele;

Sunt mentionate, practic, toate grupurile mari de tipuri de ecosisteme, facandu-se astfel referire la Biosfera, rezultand caracterul global al biodiversitatii

Biodiversitatea este perceputa ca un ansamblu dinamic si interactiv intre diferitele niveluri ale ierarhiei biologice

Biodiversitatea este o valoare a patrimoniului national si universal

Joaca rol major intre stabilitatea si dinamica ecosistemelor

Are implicatii primordiale in viata socio-economica si culturala

Conservarea biodiveristatii reprezinta o datorie a intregii umanitati

ORIGINEA SI EVOLUTIA VIETII PE PAMANT

Universul apare in urma unei inimaginabile explozii, Big Bang-ul. In fizicianul ruso-american George Gamov si asistentii sai Ralph Alpher si Robert Herman au lansat ideea de explozie incandescenta de materie si energie la inceputurile universului.

Aceasta teorie poarta numele de 'big bang', dat de astronomul englez Fred Hoyle in

Calculele cele mai recente arata ca varsta universului este de 10-15 miliarde de ani

Planeta Pamant este una dintre cele noua planete ale sistemului nostru solar, a treia (numarand de la Soare spre exterior), a cincea ca marime si a doua ca densitate.

Atat astronomia (rocile de pe Luna), cat si datele furnizate de rocile de pe Terra arata ca inceputul planetei noastre se afla in urma cu 4,5 miliarde de ani.

Exista doua idei fundamentale in ce priveste formarea Pamantului si a planetelor din sistemul solar:

prima pune la originea planetelor materia solara;

a doua sustine ca planetele s-au format din alt material cosmic, nu cel solar, intrand apoi in sfera de influenta a Soarelui

Cea mai simpla si cea mai veche ipoteza cosmogonica asupra formarii Pamantului este aceea emisa de marele naturalist francez Georges Louis Leclerc de Buffon in anul 1748. Dupa Buffon, planetele ar fi luat nastere din ciocnirea unei comete cu Soarele. Cometa lovind Soarele lateral, a desprins o buna bucata de materie incandescenta, aruncand-o in spatiu sub forma de bulgari de marimi diferite, din care s-au format planetele.

Teoria lui Buffon s-a dovedit insuficienta, deoarece ea nu explica rotirea planetelor in jurul propriilor axe si presupunea comete mult prea mari decat sunt in realitate.

La inceputul sec. XX ideea desprinderii planetelor din Soare a fost reluata de doi cercetatori americani, geologul Thomas Chamberlin si astronomul Forest Moulton, care au presupus ca o uriasa stea s-a apropiat de Soare, provocand o gigantica explozie, in urma careia s-au desprins bucati din acesta, viitoarele planete.

Filozoful german Immanuel Kant si matematicianul francez Pierre Simon Laplace, au propus o alta ipoteza, conform careia spatiul ocupat de sistemul nostru solar era ocupat de o nebuloasa alcatuita din particule cu marimi si densitati diferite. Conform legii atractiei universale a lui Newton, particulele au inceput sa se atraga reciproc, cele mai mari atragandu-le pe cele mai mici.

A luat nastere o miscare, la inceput haotica, cu timpul insa, prin concentrarea continua a materiei, s-a format un nucleu central mai mare, in jurul caruia s-a ordonat miscarea celorlalte nuclee. Apoi materia s-a concentrat in cateva corpuri globulare, la diferite distante de masa centrala, care toate au capatat un acelasi sens de miscare. Masa centrala a devenit Soarele, iar corpurile din jur planetele.

Astrofizicianul german Karl von Weizsacker a emis teoria conform careia planetele s-au format nu din Soare, ci din materia interstelara atrasa gravitational de acesta, care, prin alipire, au inceput sa creasca in marime, ajungand sa fomeze planetele.

Imensul rastimp de la formarea planetei pana astazi a fost impartit in cinci ere, primele doua (Arhaic si Proterozoic) separate pe criterii tectonice, celelalte (Paleozoic, Mezozoic, Neozoic), dupa criterii paleontologice.

Sa ne imaginam ca cei 4,5 miliarde de ani reprezinta 12 ore, adica un cadran de ceas. Prima era, Arhaicul, se termina la 6 si 32 de minute, cand incepe Proterozoicul, care tine 4 ore, asa ca era Paleozoica, cea cu care incepem sa socotim timpurile geologice dupa urmele de viata, incepe de-abia la 10 si 32 de minute. Mezozoicul incepe la 11 si 25 de minute, era Neozoica la 11 si 49 de minute, iar omul apare la 12 fara 10 secunde.

In ultimele 2 ore si jumatate, care reprezinta 600 milioane de ani, incep timpurile fanerozoice, in care viata a fost dezvoltata si diversificata cu organisme superioare.

Pana in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, incercarile de elucidare a problemei aparitiei vietii, se bazau aproape exclusiv pe ideea autogenezei spontane (a generatiei spontane). Conform acesteia, vietuitoarele se pot naste din semenii lor, dar si spontan, din materia anorganica, ca forme perfect organizate (viermii, larvele, unele insecte, etc. pot aparea spontan din putrezirea malului, a gunoaielor, din lemn uscat, din par, carne).

Printre cei care au emis si acceptat diferite variante ale autogenezei spontane, se numara:

Aristotel, figura ilustra a filozofiei antice

Toma d¢Aquino (1225 - 1274), reprezentant al scolasticii evului mediu

W. Harvey (1578 - 1657), descoperitorul circulatiei sanguine

Francis Bacon, intemeietorul materialismului englez, in sec. al XVII-lea

Descartes, mare filozof al secolului al XVII-lea

Cel care da lovitura de gratie teoriei generatiei spontane, demonstrand experimental imposibilitatea aparitiei spontane a fiintelor vii din materia nevie este Louis Pasteur (1822 - 1895), premiat de Academia de Stiinte a Frantei. Prin urmare, in prezent, teoria generatiei spontane prezinta numai valoare istorica.

Alte teorii asupra vietii sustin originea extraterestra a acesteia: panspermia, conform careia germenii vietii au ajuns in mod intamplator sau deliberat, prin interventia unor fiinte cosmice inteligente pe suprafata terestra. Teoria, sustinuta de unele cercuri si in prezent, porneste de la premisa ca, sistemul nostru solar nefiind unic, nimic nu ne impiedica sa presupunem existenta vietii si in alte sisteme solare.

Teoria savantului rus A.I. Oparin, bazata pe principiul evolutionist, leaga aparitia vietii de dezvoltarea generala a materiei, ajunsa la un anumit stadiu de organizare si complexitate. In sprijinul acestei teorii, vin numeroase date din domeniile biochimiei, geochimiei, astrofizicii, astrochimiei, etc.

Atat cercetarile asupra evolutiei carbonului (elementul principal care intra in alcatuirea organismelor vii) si compusilor sai in cosmos, cat si reconstituirea acestui proces pe Pamant si cercetarile experimentale conduc la aceeasi concluzie: principalele grupe de substante organice cu structura simpla sau mai complicata, pe care astazi le gasim obligatoriu in structura vietuitoarelor, au putut aparea pe cale abiogena ca rezultat firesc al evolutiei materiei in Univers.

Dupa A.I. Oparin, apa a fost mediul obligatoriu, de neanlocuit, unde a avut loc formarea celor mai complicate combinatii organice, care au devenit apoi caramizile corpului organismelor vii.

Argumentele care sustin aceasta ipoteza sunt numeroase. Dintre acestea putem cita:

atmosfera primitiva anoxica, bogata in compusi ai azotului, CH4, H2S, etc.,gaze toxice care nu intretin viata;

absenta ecranului protector de ozon impotriva radiatiilor ultraviolete, nocive pentru fiintele vii, la nivelul stratosferei;

cantitatea mare de diferiti derivati oxigenati, azotati si sulfati ai hidrocarburilor, ajunsi aici din litosfera si mai ales din atmosfera. Transformarea ulterioara a acestora s-a produs partial sub actiunea razelor ultraviolete si, indeosebi, pe cale catalitica. Catalizatorii au putut fi atat diferite saruri dizolvate, cat si unele precipitate, insolubile in apa, pe suprafata carora erau absorbite substante organice. Compusii aparuti astfel erau din ce in ce mai complicati si interactionau mai activ.

La inceputul Fanerozoicului viata era deja evoluata si diversificata. In 1974 au fost descoperite in roci metamorfozate de acum 3,5 miliarde de ani, in Africa de Sud, urmele fosile ale unor alge albastre. In Canada s-au descoperit urmele de carbuni, indicand prezenta unor vegetale.

Din Proterozoic urmele sunt deja mai numeroase. Ele cuprind bacterii, alge, ciuperci, animale unicelulare (flagelate si radiolari) si animale pluricelulare (brahiopode, spongieri si chiar artropode).

Evolutia vietii a urmat o neintrerupta ascensiune spre perfectionare. In lupta pentru viata, organismele au facut tot felul de experiente genetice din care au triumfat doar formele mai bine adaptate mediului.

Era Paleozoica

Dureaza aprox. 325 mil de ani si poate fi supranumita era primelor plante si animale de uscat. Inceputul si sfarsitul acestei ere este marcat de aparitia si disparitia trilobitilor in apele oceanice.

Paleozoicul timpuriu cuprinde perioadele: cambrian (Cambria - numele latin al Tarii Galilor); ordovician si silurian (ordovicii si silurii - popoare antice, care populau teritoriile de varsta ordoviciana si siluriana).

Paleozoicul tarziu include perioadele devonian (Devon - localitate in SV Angliei), carbonifer si permian (Perm - oras din Muntii Urali).

Peisajul devonianului prezenta deserturi intinse, dezolante, psilofitalele fiind sporadice.

In carbonifer, in conditiile unui climat tropical-umed, flora continentala cunoaste o dezvoltare impresionanta, fiind dominata de ferigi arborescente uriase (30 - 40m inaltime), din genurile Calamites, Sigillaria, Lepidodendron; apar primele gimnosperme;

in fauna se semnaleaza aparitia insectelor, dezvoltarea amfibienilor si aparitia reptilelor;

Prin procesul de carbonificare, s-au format cele mai mari zacaminte de carbuni, fapt ce a dus la denumirea perioadei.

Calamites

Sigillaria

Fauna paleozoica, tot mai bogata si diversificata, este reprezentata de cefalopode cu cochilie externa: nautiloidee (din care si astazi traieste specia Nautilus) si amonoidee

Amoniti

Cele mai caracteristice nevertebrate ale Paleozoicului sunt crustaceii cu corpul impartit in trei segmente, de unde numele de trilobiti

In Paleozoic apar, in padurile Carboniferului, primele insecte, ca uriasa libelula Meganeura

In Paleozoic apar primele specii de pesti: placodermi (10 m lungime), cartilaginosi si ososi (Coelacanthus, adevarata fosila vie descoperit in Oceanul Indian, in 1952.

Era Mezozoica

Cunoscuta si sub denumirea de "era a faunelor intermediare", dureaza cca. 150 milioane de ani, fiind incadrata intre doua momente de extinctii majore care au afectat lumea animala

Flora prezinta un mare grad de perfectionare. Apar coniferele, dintre care Cicadofitele si Ginkgofitele se cunosc si astazi. Ele aveau aspectul palmierilor de astazi.

Mezozoicul se caracterizeaza prin prezenta reptilelor, care dobandesc suprematia absoluta in toate mediile de viata. Reptilele terestre erau atat ierbivore, cat si carnivore. Intre primele se numara cele mai mari animale terestre din istoria planetei.

Brontosaurii aveau 20 m si 30 tone

Diplodocus - 27 m, dar capul avea numai 70 cm

Brachiosaurus - 23 m lungime, 100 tone

Tyranosaurus rex - cel mai temut carnivor, de doar 15 m lungime, cu dinti ca niste baionete

Printre reptilele acvatice se numara Plesiosaurus

Ichtiosaurus

Reptilele Mezozoicului au cucerit si mediul aerian. Mai intai apar pterosaurieni, de dimensiuni modeste, la care se dezvolta un fel de aripi dintr-o pielita prinsa intre cap si membrele anterioare.

Reptilele Mezozoicului prezinta o mare lectie de adaptabilitate la cele mai variate conditii de viata, cu remarcabile perfectionari. Aceste perfectionari devin periculoase, astfel ca la sfarsitul Cretacicului conditiile de viata s-au schimbat, reptilele nu au mai avut resurse de adaptare, disparand in mod catastrofal.

S-au emis numeroase ipoteze asupra disparitiei reptilelor:

explozia unei supernove

disparitia mijloacelor de hrana

ouale de reptile au fost consumate de mamifere

Dintr-un grup de reptile apar pasarile cu aripi si pene

Archaeopterix isi trada originea printr-un cioc cu dinti. Este cel care face trecerea la pasarile adevarate

Era Neozoica

Numita si era tertiara, este cea mai scurta era - 70 milioane de ani

Flora se apropie de cea cunoscuta astazi. Apar angiospermele.

Apar numulitii (foraminifere de talie mare)

Se dezvolta molustele - scoicile si melcii

Mamiferele cunosc o adevarata explozie

Se dezvolta marsupialele - mamifere fara placenta

Apar mamiferele placentare, insectivorele primitive, din care probabil se trag toate celelalte placentare.

Carnivorele au inceput cu forme primitive (stramosii hienelor), ajungand la forme evoluate, cum este Machairodus, cel mai temut carnivor.

Dintre ierbivore, se diferentiaza cele trei ordine importante ce cuprindeau Proboscidienii (elefantii), paricopitatele (caii - animale cu copite perechi) si imparicopitatele (rumegatoarele).

La toate se observa o complicare si specializare a dentitiei, o marire a taliei si o lungire a picioarelor.

Stramosii elefantilor aveau marimea unui caine, ajungandu-se apoi la dimensiuni impresionante de 4 m, ca la Dinotherium

La sfarsitul Neogenului, in Cuaternar, apare omul. El a rezultat din perfectionari repetate ale antropoidelor, din diferite variante, unele dintre acestea disparand pe drum.

La baza genului Homo sta probabil primul antropoid, Propliopitheccus urmat de Ramapithecus, care au trait acum 14 milioane de ani.

In 1972, in Africa, s-a descoperit craniul primului om, cu o vechime de 2,6 milioane de ani, care poarta un nume cifrat:

KMN-ER 1470

I s-au adaugat mandibula si dintii descoperiti, tot in Africa, in alt loc, in 1975.

Toate aceste resturi apartin lui Homo habilis, adica omul indemanatec, care-si faurea unelte.

Homo habilis evolueaza, prin diferite alte grupe de hominide, spre Homo erectus

In timpul ultimei glaciatiuni a aparut un nou grup de oameni mai evoluati, Omul de Neandertal, numit astfel dupa prima localitate unde au fost gasite resturile lui scheletice.

Se pare insa ca el nu este in ascendenta directa a omului, fiind o ruda mai indepartata, nereusita, care a disparut odata cu ultima glaciatie.

Inca dinaintea disparitiei lui aparusera deja alti oameni - Omul de Cro-Magnon - care practic sunt identici cu oamenii actuali, cu oamenii intelepti, de unde si numele de Homo sapiens

Primele resturi sunt foarte vechi, de acum cca 400.000 de ani, rastimp in care oamenii aproape ca nu au evoluat si suferit transformari fizice. Ei s-au perfectionat insa psihic, si mai ales au perfectionat un dar minunat, pe care nici o alta vietuitoare nu-l detine, acela de a-si fauri unelte.

Omul este un unicat, caci, dupa cateva miliarde de ani in care suprafata Pamantului a stat sub imperiul acelorasi forte modelatoare si transformatoare, odata cu el a aparut un nou agent geologic. Poate inca slab, dar care, spre deosebire de toti ceilalti agenti, are posibilitatea sa evolueze, sa devina tot mai puternic, sa subordoneze, in folosul lui, celelalte forte ale naturii.

Una din trasaturile esentiale ale lumii vii este diversitatea, iar diversitatea nu poate avea loc in afara evolutiei

Privite in dinamica lor, cele doua fenomene ale naturii - diversitatea si evolutia - actioneaza pentru continua transformare a lumii vii catre perfectiune, desi perfectiunea nu poate fi atinsa niciodata.

Evolutia vietuitoarelor de la prima forma de viata presupusa - gena primitiva libera - si pana la formele evoluate de astazi, atat de complexe si de superior organizate, structural si functional - dovedeste cata forta de transformare exista in natura, indreptata spre progres.

Vietuitoarele, in lupta lor pentru existenta, gasesc "solutii" de viata chiar si in cele mai dificile conditii, considerate uneori improprii existentei vietii.

Desi supusa unor presiuni puternice atat din partea factorilor naturali, dar indeosebi din partea omului care, paradoxal, pentru propria-i supravietuire, este obligat ca dintr-un distrugator de biodiversitate sa devina si un aparator al ei, numarul speciilor de plante si animale se ridica in prezent la 1,7 milioane, existand convingerea ca numarul lor ar fi de 10-12 ori mai mare.

Aceasta dubla putere a omului de distrugator si aparator de biodiversitate subliniaza responsabilitatea omului in conservarea naturii. Principiul unei gestionari durabile a biodiversitatii decurge din parteneriatul ce trebuie sa existe intre om si natura.

Cu toata recunoasterea importantei sale, biodiversitatea este in pericol. Interese economice, politice si comerciale, in frecvente cazuri, au prioritate in fata necesitatii conservarii biodiversitatii.

La acestea se adauga si presiunea cresterii demografice, care are loc tocmai acolo unde nevoia de hrana este cea mai acuta: 80,5 % din populatia Terrei se afla in tarile sarace ale lumii.

Poluarea, sub toate formele ei de manifestare, reprezinta o alta provocare majora cu care se confrunta biodiversitatea.

Datorita poluarii aerului, prin eliberarea in atmosfera a unor cantitati uriase de dioxid de carbon, metan si cloro-fluoro-carbonati se produce asa-numitul "efect de sera", care duce la spargerea stratului de ozon, cu influente directe asupra procesului de incalzire globala.

Mai putin luat in seama, acest proces a devenit in ultima vreme o provocare majora pentru omenire, prin declasarea unor fenomene naturale devastatoare, precum secete, inundatii catastrofale, incendii de mari proportii, temperaturi excesiv de ridicate sau scazute, vanturi puternice sub forma de vijelii, uragane, tornade etc.

Datorita acestor cauze, sute de mii de forme de viata dispar pentru totdeauna de pe suprafata pamantului. Omenirea se afla in fata unui proces biologic de natura sa afecteze biodiversitatea intr-o proportie ingrijoratoare.

Mii de specii ajung sa dispara inainte de a fi cunoscute. Ecosisteme intregi cad victima mainii omului, poluarii apelor, solului si atmosferei, parcelarii excesive a terenurilor prin constructii de drumuri si implantari irationale de platforme industriale.

Mai mult de jumatate din animalele disparute in ultimele doua milenii, incepand cu extinctia leului de pe continentul european, inregistrata in anul 80 d.Hr., au fost distruse de la 1900 incoace. In prezent, cca 1000 specii de pasari si mamifere sunt grav amenintate cu extinctia.

Ceea ce este mai grav se constituie in erodarea rezervei genetice a plantelor si animalelor.

Taierile masive de paduri constituie o alta cauza a deteriorarii biodiversitatii, mai ales ca peste jumatate din vietuitoarele Terrei traiesc in Padurea Tropicala.

Alarmata de o asemenea situatie, Comunitatea Internationala incearca sa opreasca degradarea mediului natural, indeosebi a biodiversitatii, si sa creeze conditii pentru o dezvoltare durabila a omenirii.

Sub egida ONU au fost organizate mai multe intalniri internationale, in care au fost puse in dezbatere teme majore ale lumii contemporane, precum conservarea mediului natural, protectia biodiversitatii, problemele cresterii demografice, poluarea mediului etc.

Au fost organizate summituri mondiale la Stockholm, Rio de Janeiro, Johannesburg, cu participarea sefilor de state, dar care, din pacate, nu au dus la acele masuri asteptate de toata populatia lumii.

Diferite interese, situate deasupra dorintei si necesitatii popoarelor de a insanatosi calitatea mediului natural, cu accent deosebit pe conservarea biodiversitatii si, prin aceasta, calitatea insasi a vietii, au pus stavila luarii unor decizii majore in acest sens.

VALOAREA BIODIVERSITATII

Biodiversitatea are 4 categorii de valoare:

ØValoare de folosinta

ØValoare ecologica

ØValoare de optiune viitoare

ØValoarea intrinseca

a. Valoare de folosinta

Resursele biologice constituie materii prime:

lpentru diverse procese de productie artizanala sau industriala (valoare de productie),

lpentru activitati comerciale (valoare de piata),

lpentru consum in stare proaspata sau conservata (valoare de consumatie sau valoare directa).

lpentru particularitati specifice peisajului si insusiri benefice pentru comunitatea umana (valoare recreativa)

lreprezinta obiectul unor cercetari (mai cu seama in domeniul biotehnologiilor)

lreprezinta actiuni de instruire si educatie a populatiei (valoare cognitiva)

b. Valoare ecologica

Øsau valoarea de protectie si de reglaj a intregii noastre ambiante naturale ori seminaturale, care constituie un enorm beneficiu cu urmari directe sau indirecte in toate sferele activitatii noastre (sanatate, arta, cultura, productie etc.)

c. Valoare de optiune viitoare

Ø(valoare de mostenire), care nu este altceva decat zestrea pe care suntem dispusi/obligati sa o lasam generatiilor viitoare, pentru ca ele, la randul lor, sa o poata valorifica dupa o strategie pe care ele o vor contura.

d. Valoarea intrinseca

Ø(valoarea de existenta) - un drept al fiecarei fiinte vii (taxon idiobiologic sau cenologic) la perpetuare in timp, la evolutie, la diversificare prin procese naturale, pe care noi, oamenii, nu avem dreptul moral sa-l ignoram.

ØAu fost lansate diferite programe comunitare (DIVERSITAS, CORINE-BIOTOPES, LIFE, NATURA-2000 etc.) menite sa inventarieze si sa propuna masuri de identificare si conservare a biodiversitatii locale si regionale.

Directii de actiune

ØIdentificarea elementelor constitutive ale diversitatii biologice, importante pentru conservarea ori pentru utilizarea lor durabila.

ØStudiile de biodiversitate nu se mai pot rezuma la prezentarea unor liste de specii, ci este necesara

Øcunoasterea variabilitatii in interiorul populatiilor,

Øestimarea efectivelor fiecarei populatii,

Øidentificarea tipurilor de ecosisteme care le asigura conservarea in complexitatea diversitatii lor,

Øcunoasterea acelor specii ori comunitati care pot fi exploatate si care este gradul permis al acestor exploatari;

Directii de actiune

ØSupravegherea prin:

Øprelevarea de esantioane si prin alte tehnici, a elementelor constitutive ale diversitatii biologice identificate   

Øacordarea unei atentii speciale acelora care trebuie de urgenta sa faca obiectul unor masuri de conservare, precum si a celor care ofera cele mai mari posibilitati in materie de utilizare durabila.

Øacest obiectiv depaseste sfera stricta a biologului, el necesitand sprijinul adus de etnolog, agronom, zootehnician, farmacist, biochimist, economist, sociolog, jurist.

Directii de actiune

ØIdentificarea proceselor si categoriilor de activitati care au (sau risca a avea) o influenta sensibil defavorabila asupra conservarii si utilizarii durabile a diversitatii biologice, precum si supravegherea efectelor lor prin prelevari de esantioane si prin alte tehnici.

Directii de actiune

ØConservarea si structurarea, cu ajutorul unui sistem, a datelor rezultate din activitatile de identificare si de supraveghere intreprinse in banci de date unitare si centralizate.

Tipuri de biodiversitate

ØBiodiversitatea este abordata la cele trei mari niveluri de organizare ale materiei vii, fiecare utilizand metode de cercetare si evaluare specifice (abordare sistemica), la care se adauga un al patrulea tip, impus de existenta Omului:

lgenetica

lspecifica

lecologica

lculturala

Biodiversitate genetica

Ø(intraspecifica) reprezinta variabilitatea genotipurilor si genofondului din interiorul populatiilor unei specii, pe intregul sau areal de raspandire;

Biodiversitate specifica

Ø(interspecifica) cuprinde totalitatea speciilor aflate intr-un anumit biotop, o anumita regiune, tara etc., privite si prin prisma importantei biogeografice, a efectivelor populatiilor si a suprafetelor ocupate de acestea;

Biodiversitate ecologica

Ø(a ecosistemelor) priveste mozaicul realizat de diversele comunitati de organisme, integrate intr-un anumit biotop, dar si complexul de relatii functionale care guverneaza ecosistemele prezente.

Biodiversitate culturala

ØNu se poate exclude din relatia biodiversitate-conservare, Omul, cu toate traditiile sale ce vizeaza lumea vie.

ØEl reuneste toate practicile, traditiile si creatile umane, care au ca obiect ori ca baza de inspiratie componente ale viului, in toata complexitatea sa.

ØPrin aceste practici si traditii omul a reusit sa creeze biodiversitate (specii hibride, varietati, soiuri si rase) ori sa conserve anumite fragmente din ecosistemele apropiate sufletului unei anumite comunitati umane si intr-o anumita perioada a dezvoltarii societatii.

Biodiversitatea genetica (intraspecifica)

Øpriveste variabilitatea existenta in interiorul populatiilor unei specii, evaluare realizata prin metodele taxonomiei ori ale geneticii clasice, geneticii moleculare sau biochimiei

Ørezultatele obtinute au fost folosite practic in conservare, in biotehnologii sau in alte sectoare ale vietii socio-economice

Øizolarea populatiilor reprezinta un factor important in procesul de speciatie, fie ca este vorba de izolare geografica, ecologica sau etologica.

ØPe baze fenotipice, taxonomistii au descris o serie de subspecii, varietati sau forme in cadrul uneia si aceleiasi specii, infrataxoni care reprezinta modificari ale materialului genetic din genofondul uneia sau alteia dintre populatii.

ØDe exemplu, diferentierea populatiilor de broasca testoasa uriasa (Geochelone elephantopus, syn. Testudo elephantopus) din arhipelagul Galapagos.

ØFiecare insula din arhipelag detine o populatie caracteristica, descrisa de taxonomisti ca o subspecie aparte. Presiunea antropica a dus la disparitia a 2 din cele 14 subspecii descrise, iar alte 2 sunt aproape disparute. Parcul National constituit in acest arhipelag si Statiunea de Cercetari "Ch. Darwin" fac eforturi pentru refacerea acestor subspecii

ØGena pentru glutamat-oxaloacetat-transaminaza (GOT) cuprinde trei alele (a,b,c) care, insa, sunt distribuite diferit in popuatiile diverselor specii. Astfel, la gramineul Gastridium ventricosum din SV Marii Britanii, fiecare populatie contine numai una din cele trei alele, pe cand la Agrostis curtisii, din aceeasi zona geografica, fiecare populatie contine toate cele trei alele.

ØGastridium ventricosum

ØStudiindu-se distanta genetica (pe baza secventelor de nucleotide din ADN mitocondrial) a populatiilor de urs brun (Ursus arctos) din Europa, s-au identificat trei grupe (clustere) in dendrograma realizata:

ØIn strategia de conservare, cunoscandu-se acest fapt si presupunand ca exista o stransa corespondenta intre gradul de heterozigotie si succesul reproductiv, se vor folosi doar indivizi din populatiile apropiate genetic, chiar daca morfologic ursii sunt asemanatori.

ØDistanta genetica mare va impiedica succesul recolonizarilor, respectiv al reproducerii intre indivizi apartinand unor populatii diferite.

ØDe-a lungul timpului, cel mai adesea prin metode empirice, comunitatile umane au obtinut un numar impresionant de soiuri traditionale sau locale (cca 4000 soiuri de cartof, cca 3000 soiuri de mere, cca 2000 soiuri de orez etc.).

ØTot prin studii privitoare la variabilitatea intraspecifica s-au stabilit si centrele genetice ale speciilor cultivate, aspect important pentru cercetarile de ameliorare.

ØS-au conturat 10 mari centre din care provin principalele plante de cultura, regiuni care adapostesc cea mai mare variabilitate genetica a speciilor spontane parentale.

ØSe impune conservarea importantelor rezerve de germoplasma pastrate in astfel de populatii.

ØStudiile clasice de genetica urmaresc evidentierea numarului de cromozomi. Astfel, s-a observat existenta unor serii poliploide complete la paius:

Øgenul Festuca are specii diploide (2n=14 cromozomi) -

Festuca pratensis

Øtetraploide (4n=28) - Festuca pallens

Øhexa si octoploide (6n=42, respectiv 8n=56)

Festuca rubra

Ødecaploide (10n=70 cromozomi) -

Festuca ovina

ØTot prin studii clasice de genetica se demonstreaza manifestarea aneuploidiei, cu variantele cunoscute: trisomie, monosomie, nulisomie

ØAneuploid - are numar de cromozomi diferit fata de cel normal

ltrisomie - anomalie datorata prezentei unui cromozom suplimentar (2n+1)

lmonosomie - anomalie datorata lipsei unui cromozom (2n-1)

lnulisomie - anomalie datorata lipsei unei perechi de cromozomi (2n-2)

ØCardamine pratensis prezinta populatii diploide in padurile de foioase (2n=16), pentaploide in rogozisuri (5n=40) si de tip nulisonic (4n=30) in pajistile mezofile

ØMetodele moderne de genetica experimentala apreciaza diversitatea genetica prin calcularea unor indici, cum ar fi: varianta, procentul de heterozigotie, procentul de gene variabile in populatie, numarul mediu de alele per gena, distanta genetica etc.

ØAsemenea cercetari, utilizate in farmacologie, medicina, criminologie, filogeografie etc., sunt foarte costisitoare, fiind folosite mai ales pentru identificarea sau obtinerea de OGM-uri (organisme transformate genetic)

Biodiversitatea specifica (interspecifica)

ØCuprinde totalitatea speciilor aflate intr-un anumit biotop, o anumita regiune, tara etc., privite si prin prisma importantei biogeografice, a efectivelor populatiilor si a suprafetelor ocupate de acestea;

Biodiversitatea specifica (interspecifica)

Øreprezinta cea mai studiata dintre categoriile de diversitate biologica

Øevidentiaza numarul de specii dintr-o regiune, dintr-o biocenoza sau dintr-un anume biotop ori tip de ecosistem

Øeste corelata cu: suprafata, cu numarul de indivizi/specie, cu importanta biogeografica a fiecarei specii, cu particularitatile ecotopului.

ØInventarierea numarului de specii din diversele regiuni ale Globului a dus la asa-numita cartografiere a punctelor fierbinti ale biodiversitatii specifice, in cadrul careia se vorbeste de :

1. Tari sau regiuni cu megadiversitate

Ønumarul total de specii, precum si numarul de taxoni endemici si/sau relictari este foarte mare. O ierarhizare in acest sens a dus la atribuirea unui astfel de calificativ la 11 tari, intre care Mexic. Columbia, Ecuador, Zairul, Indonezia si Australia, Madagascar

Madagascar - o tara cu megadiversitate

98% din speciile de palmieri

Aprox. 80% dintre plantele cu flori

233 specii de reptile endemice

93% dintre primate

142 specii de amfibieni

8 specii de carnivore

2 - Tari sau regiuni cu mare bogatie de specii endemice

ØDetin suprematia pentru un anumit grup taxonomic: in China sunt cca 18.000 cormofite endemice.

ØProcesul de inventariere nu este terminat, el fiind dublat de doua fenomene contrastante:

ldisparitia unor specii (cunoscute deja sau inca neidentificate) si

ldescrierea de taxoni noi.

ØSe estimeaza ca se cunosc cca 10% din biodiversitatea specifica a Terrei

ØContinentul european adaposteste cca 125.000 specii de cormofite, din care 3.500 specii vegeteaza numai aici

ØDisparitia sau extinctia speciilor a capatat un caracter alarmant. De la o rata naturala a extinctiilor de o specie/4 ani, a ajuns 1-2 specii/zi

ØPrincipalele cauze:

lsupraexploatarea speciilor,

lsupraexploatarea si deteriorarea habitatelor,

lexplozia procesului de poluare artificiala cu toate efectele sale asupra organismelor si asupra climatului general

ØUn rol important il are si procesul de introducere (voluntara sau involuntara) a unor specii cu origine geografica, cerinte ecologice si comportament diferite fata de speciile autohtone

ØAceste specii introduse pot fi:

lplante exotice - aduse intr-o regiune in scop productiv (plantele de cultura) sau decorativ (orhidee, Heliconia, Hibiscus)

lplante straine accidentale - se pot dezvolta in regiunea de adoptie ca adventive sau subspontane (Falopia japonica, Cirsium arvense, Erodium cicutarium)

lplante naturalizate - cele care gasesc conditii favorabile si se aclimatizeaza in noile conditii (Acer negundo, Quercus rubra)

lplante invadante - care dispun de o mare capacitate competitiva

(Elodea canadensis, Rumex alpinus)

ØIn ultimul deceniu al secolului trecut au fost descrise numeroase specii noi:

Øin 1994 s-a descoperit intr-un canion din SE Australiei o populatie de cca 20 de exemplare mature a unui arbore de 30-36 m inaltime, din familia Araucariaceae. Specia a primit numele de Wollemia nobilis

ØIn anul 1998 a fost identificata o populatie similara ca numar de exemplare, dar localizata doar pe cca 200 mp, dintr-o feriga de tip Ophioglossaceae. Numele dat acestei populatii este Mankyua chejuense, pe de o parte cinstind astfel pe botanistul coreean Mankyu Park, iar pe de alta parte indicand insula in care a fost descoperita - insula Cheju, din sudul peninsulei Coreea.

ØIntr-un studiu de biodiversitate specifica sunt necesare, pe langa identificarea taxonilor si raportarea lor la tipul de ecosistem si la suprafata, precizari referitoare la urmatoarele categorii de specii:

lSpecii cheie

lSpecii tinta

lSpecii redundante

ØSpecii cheie (producatori cheie, mutualisti cheie), cele care au un rol indicator in functionarea normala a tipului de ecosistem si care devin astfel, in acelasi timp, si specii de monitorizat. Ele pot sa apartina la categoria speciilor dominante, frecvent facand parte dintre cele indicatoare.

ØSpecii tinta, care prezinta un grad ridicat de vulnerabilitate si care trebuie sa faca obiectul unor actiuni de gestionare si protectie;

ØSpecii redundante - includ acei taxoni care sunt capabili de a substitui anumite specii afectate de unele perturbatii, fara a modifica major functionarea ecosistemului.

ØBogatie specifica - totalitatea speciilor existente intr-o anumita regiune geografica, intr-un anumit tip de ecosistem sau intr-o anumita biocenoza, numar de specii corelat cu suprafata, cu abundenta sau frecventa fiecarei specii si cu valoarea ei biogeografica

ØIn interpretarea bogatiei specifice, se tine cont de faptul ca aceasta este supusa unor gradienti:

ØPozitia latitudinala si altitudinala a suprafetelor studiate

lconstau intr-o reducere a numarului de specii de la ecuator spre poli si din etajul colinar-montan spre cel nivo-glaciar

ØMarimea suprafetelor ocupate de o biocenoza si diversitatea microhabitatelor din interiorul ei.

lIn aceeasi regiune geografica, biodiversitatea creste paralel cu cresterea suprafetei si cu diversitatea microhabitatelor din interiorul unui anumit ecosistem.

lUn faget carpatin, dezvoltat pe 100 ha si in interiorul caruia se gasesc mici luminisuri, grohotisuri, izvoare si trunchiuri cazute si cu grade diferite de putrezire, va avea o bogatie specifica mult mai mare decat un altul care ocupa doar 10 ha si nu dispune de o diversitate de microhabitate.

ØStadiul evolutiv al ecosistemului dat.

ØDin stadiile de tinerete, spre cel de climax, ecosistemele devin mai complex structurate si cantitatea de informatie creste, implicit si diversitatea specifica generala.

ØTroficitatea mediului in care se dezvolta comunitatile studiate.

lDinamica bogatiei specifice urmeaza o curba de tip gaussian, pornind de la mediile extrem de sarace, cu un maximum in cazul celor mezobazice si cu o scadere spre cele megabazice

ØIntensitatea presiunii antropo-zoogene.

lCu cat aceasta presiune este mai intensa si de durata mai mare, cu atat vor fi eliminate mai multe specii vegetale    din suprafata afectata, cu atat mai mult va dura procesul de restaurare a ecosistemului respectiv.

lDeseori, refacerea este imposibila, ori ea dureaza milenii, rareori secole, in functie si de capacitatea regenerativa a speciilor componente, de posibilitatile de autoepurare oferite de biotopul respectiv.

Biodiversitatea specifica (interspecifica)

ØCuprinde totalitatea speciilor aflate intr-un anumit biotop, o anumita regiune, tara etc., privite si prin prisma importantei biogeografice, a efectivelor populatiilor si a suprafetelor ocupate de acestea;

Biodiversitatea specifica (interspecifica)

Øreprezinta cea mai studiata dintre categoriile de diversitate biologica

Øevidentiaza numarul de specii dintr-o regiune, dintr-o biocenoza sau dintr-un anume biotop ori tip de ecosistem

Øeste corelata cu: suprafata, cu numarul de indivizi/specie, cu importanta biogeografica a fiecarei specii, cu particularitatile ecotopului.

ØInventarierea numarului de specii din diversele regiuni ale Globului a dus la asa-numita cartografiere a punctelor fierbinti ale biodiversitatii specifice, in cadrul careia se vorbeste de :

1. Tari sau regiuni cu megadiversitate

Ønumarul total de specii, precum si numarul de taxoni endemici si/sau relictari este foarte mare. O ierarhizare in acest sens a dus la atribuirea unui astfel de calificativ la 11 tari, intre care Mexic. Columbia, Ecuador, Zairul, Indonezia si Australia, Madagascar

Madagascar - o tara cu megadiversitate

98% din speciile de palmieri

Aprox. 80% dintre plantele cu flori

233 specii de reptile endemice

93% dintre primate

142 specii de amfibieni

8 specii de carnivore

2 - Tari sau regiuni cu mare bogatie de specii endemice

ØDetin suprematia pentru un anumit grup taxonomic: in China sunt cca 18.000 cormofite endemice.

ØProcesul de inventariere nu este terminat, el fiind dublat de doua fenomene contrastante:

ldisparitia unor specii (cunoscute deja sau inca neidentificate) si

ldescrierea de taxoni noi.

ØSe estimeaza ca se cunosc cca 10% din biodiversitatea specifica a Terrei

ØContinentul european adaposteste cca 125.000 specii de cormofite, din care 3.500 specii vegeteaza numai aici

ØDisparitia sau extinctia speciilor a capatat un caracter alarmant. De la o rata naturala a extinctiilor de o specie/4 ani, a ajuns 1-2 specii/zi

ØPrincipalele cauze:

lsupraexploatarea speciilor,

lsupraexploatarea si deteriorarea habitatelor,

lexplozia procesului de poluare artificiala cu toate efectele sale asupra organismelor si asupra climatului general

ØUn rol important il are si procesul de introducere (voluntara sau involuntara) a unor specii cu origine geografica, cerinte ecologice si comportament diferite fata de speciile autohtone

ØAceste specii introduse pot fi:

lplante exotice - aduse intr-o regiune in scop productiv (plantele de cultura) sau decorativ (orhidee, Heliconia, Hibiscus)

lplante straine accidentale - se pot dezvolta in regiunea de adoptie ca adventive sau subspontane (Falopia japonica, Cirsium arvense, Erodium cicutarium)

lplante naturalizate - cele care gasesc conditii favorabile si se aclimatizeaza in noile conditii (Acer negundo, Quercus rubra)

lplante invadante - care dispun de o mare capacitate competitiva

(Elodea canadensis, Rumex alpinus)

ØIn ultimul deceniu al secolului trecut au fost descrise numeroase specii noi:

Øin 1994 s-a descoperit intr-un canion din SE Australiei o populatie de cca 20 de exemplare mature a unui arbore de 30-36 m inaltime, din familia Araucariaceae. Specia a primit numele de Wollemia nobilis

ØIn anul 1998 a fost identificata o populatie similara ca numar de exemplare, dar localizata doar pe cca 200 mp, dintr-o feriga de tip Ophioglossaceae. Numele dat acestei populatii este Mankyua chejuense, pe de o parte cinstind astfel pe botanistul coreean Mankyu Park, iar pe de alta parte indicand insula in care a fost descoperita - insula Cheju, din sudul peninsulei Coreea.

ØIntr-un studiu de biodiversitate specifica sunt necesare, pe langa identificarea taxonilor si raportarea lor la tipul de ecosistem si la suprafata, precizari referitoare la urmatoarele categorii de specii:

lSpecii cheie

lSpecii tinta

lSpecii redundante

ØSpecii cheie (producatori cheie, mutualisti cheie), cele care au un rol indicator in functionarea normala a tipului de ecosistem si care devin astfel, in acelasi timp, si specii de monitorizat. Ele pot sa apartina la categoria speciilor dominante, frecvent facand parte dintre cele indicatoare.

ØSpecii tinta, care prezinta un grad ridicat de vulnerabilitate si care trebuie sa faca obiectul unor actiuni de gestionare si protectie;

ØSpecii redundante - includ acei taxoni care sunt capabili de a substitui anumite specii afectate de unele perturbatii, fara a modifica major functionarea ecosistemului.

ØBogatie specifica - totalitatea speciilor existente intr-o anumita regiune geografica, intr-un anumit tip de ecosistem sau intr-o anumita biocenoza, numar de specii corelat cu suprafata, cu abundenta sau frecventa fiecarei specii si cu valoarea ei biogeografica

ØIn interpretarea bogatiei specifice, se tine cont de faptul ca aceasta este supusa unor gradienti:

ØPozitia latitudinala si altitudinala a suprafetelor studiate

lconstau intr-o reducere a numarului de specii de la ecuator spre poli si din etajul colinar-montan spre cel nivo-glaciar

ØMarimea suprafetelor ocupate de o biocenoza si diversitatea microhabitatelor din interiorul ei.

lIn aceeasi regiune geografica, biodiversitatea creste paralel cu cresterea suprafetei si cu diversitatea microhabitatelor din interiorul unui anumit ecosistem.

lUn faget carpatin, dezvoltat pe 100 ha si in interiorul caruia se gasesc mici luminisuri, grohotisuri, izvoare si trunchiuri cazute si cu grade diferite de putrezire, va avea o bogatie specifica mult mai mare decat un altul care ocupa doar 10 ha si nu dispune de o diversitate de microhabitate.

ØStadiul evolutiv al ecosistemului dat.

ØDin stadiile de tinerete, spre cel de climax, ecosistemele devin mai complex structurate si cantitatea de informatie creste, implicit si diversitatea specifica generala.

ØTroficitatea mediului in care se dezvolta comunitatile studiate.

lDinamica bogatiei specifice urmeaza o curba de tip gaussian, pornind de la mediile extrem de sarace, cu un maximum in cazul celor mezobazice si cu o scadere spre cele megabazice

ØIntensitatea presiunii antropo-zoogene.

lCu cat aceasta presiune este mai intensa si de durata mai mare, cu atat vor fi eliminate mai multe specii vegetale    din suprafata afectata, cu atat mai mult va dura procesul de restaurare a ecosistemului respectiv.

lDeseori, refacerea este imposibila, ori ea dureaza milenii, rareori secole, in functie si de capacitatea regenerativa a speciilor componente, de posibilitatile de autoepurare oferite de biotopul respectiv.

Biodiversitatea ecosistemica (sau ecologica)

Biodiversitate ecologica

(a ecosistemelor) priveste mozaicul realizat de diversele comunitati de organisme, integrate intr-un anumit biotop, dar si complexul de relatii functionale care guverneaza ecosistemele prezente.

Biodiversitate culturala

Nu se poate exclude din relatia biodiversitate-conservare, Omul, cu toate traditiile sale ce vizeaza lumea vie.

El reuneste toate practicile, traditiile si creatile umane, care au ca obiect ori ca baza de inspiratie componente ale viului, in toata complexitatea sa.

Prin aceste practici si traditii omul a reusit sa creeze biodiversitate (specii hibride, varietati, soiuri si rase) ori sa conserve anumite fragmente din ecosistemele apropiate sufletului unei anumite comunitati umane si intr-o anumita perioada a dezvoltarii societatii.

Este cel mai putin studiat tip de biodiversitate, intrucat el nu priveste numai tipul de ecosistem si structura sa specifica, ci mai ales bogatia si lungimea lanturilor si retelelor trofice, modul in care se realizeaza circulatia materiei si energiei, precum si evaluarea capacitatii de productie si de suport a fiecarui tip de ecosistem in parte.

Biodiversitatea ecosistemica se apreciaza in functie de tipurile de aliante de vegetatie dintr-un spatiu dat (numarul lor, numarul de asociatii subordonate, suprafata ocupata, stadiul de evolutie, relatia cu factorii orografici), modalitate care a dus la o clasificare a tipurilor de habitate, ierarhizate apoi in functie de biodiversitatea specifica, in interiorul aceleiasi categorii.

Folosirea unitatilor de vegetatie este considerata drept cheia pentru delimitarea si recunoasterea biomurilor terestre

La nivel national si continental, diversitatea ecologica este evaluata pe baza tipurilor de habitate, stabilite prin conventii internationale (Conventia de la Berna, Directia Habitate etc.) ori prin acte normative nationale (la noi - Legea 462/2001)

In tara noastra, Legea 462 prezinta 19 categorii de habitate, fiecare avand intre unul si 12 tipuri, caracterizate pe baza structurii vegetatiei:

Comunitati de ierburi marine

Comunitati ierboase halofile de balti si terenuri stepizate

Nitraria schoberi

Comunitati de dune nisipoase de coasta si de plaje nisipoase

Dune nisipoase fixate

Dune nisipoase continentale, slab fixate si umede

Ape dulci statatoare

Comunitati ierboase de ape continentale salcii si slab sarate

Comunitati ierboase si tufarisuri din lungul apelor curgatoare

Comunitati de ericacee si tufarisuri temperate

Pajisti calcaroase uscate si stepice

Pajisti subalpine si alpine

Comunitati de ierburi inalte din zone umede

Pajisti mezofile, colinar-montane

Vegetatia de mlastini si de locuri umede

Comunitati de stancarii si grohotisuri

Paduri de fag est-carpatice si dacice

Paduri termofile de cvercinee, in amestec

Paduri si tufarisuri de lunca

Paduri temperate de conifere

La nivel planetar sunt utilizate formatii vegetale sub forma de biomuri:

I. Biomuri acvatice continentale

1. biomul lotic (sau reofil) - al izvoarelor si apelor curgatoare

2. biomul lacustru (sau lentic) - al lacurilor

3. biomul palustru - al baltilor

4. biomul mlastinilor eu- si oligotrofe

5. biomul deltaic, inclusiv mangrovele

II. Biomurile marine si oceanice

1.biomul marin

2. biomul oceanic, inclusiv zona sa abisala

III. Biomurile terestre

1. biomul deserturilor

a. tropicale si subtropicale

b. temperate

c. nivo-glaciare

2. biomul savanelor

3. biomul stepelor

4. biomul formatiunilor lemnoase din zonele tropicale si subtropicale

a. paduri tropicale umede sempervirescente

b. paduri tropicale cu frunze cazatoare

c. paduri subtropicale umede

d. paduri si tufarisuri subtropicale xerofile, cu frunze dure si mate

5. biomul formatiunilor lemnoase din zona temperata

a. paduri si tufarisuri cu frunze cazatoare

b. paduri de conifere

6. biomul padurilor de conifere boreale (taigaua)

7. biomul tundrelor arctice si alpine

IV. Biomul subteran

cu viata din pesteri, grote si din reteaua interstitiala

Biodiversitatea culturala

de-a lungul secolelor, populatia umana si-a construit asezari si s-a dezvoltat un anumit sistem agro-silvo-pastoral care a ajuns la un anumit echilibru cu ambianta ecologica in care se practica

s-au consolidat o serie de traditii populare, multe legate de mediul inconjurator

de la aceste practici s-au dezvoltat atitudini protective sau distructive fata de ambianta ecologica

pentru conservarea primelor trei tipuri de biodiversitate, asocierea si utilizarea unora dintre aceste traditii culturale reprezinta una dintre modalitatile cele mai sigure si mai economicoase

multe dintre esecurile ecologice au la baza schimbarea unor traditii seculare cu tehnologii importate, straine populatiei bastinase (agricultura intensiva in regiunile tropicale este un exemplu)

CONSERVAREA BIODIVERSITATII

uLa nivel planetar, procesele naturale induc spontan o accentuare a diversitatii de-a lungul timpului, dar, in acelasi timp, o extinctie masiva poate determina un regres temporar.

uCea mai celebra extinctie masiva este disparitia dinosaurilor de pe suprafata Terrei.

uAstazi, de asemenea, ne aflam intr-o noua extinctie masiva cauzata, de data aceasta, de catre om.

uIn ceea ce priveste impactul exercitat de om asupra biodiversitatii, pana in prezent el este, de cele mai multe ori, negativ.

uVersantul argesean al Masivului Piatra Craiului in anul 1998

uMasivul Piatra Craiului, astazi !

uRata de extinctie a unei specii (sau chiar a unui ecosistem) creste odata cu descresterea suprafetei insulare sau a ariei protejate.

uTerra este o planeta cu un spectru larg de conditii pedo-climatice, ceea ce explica marea varietate de forme vegetale si animale de-a lungul zonelor climatice si in cadrul ecotopurilor specializate. Alaturi de balena si sequoia, care ating dimensiuni impresionante, exista si lumea invizibila, masurabila in microni si angstromi

uIn general, Terra favorizeaza formele de viata cu gabarit mijlociu si mic, mai plastice si mai adaptative. Dovada, grupa zoologica cea mai raspandita si prospera o reprezinta insectele

uGigantismul a fost sanctionat de-a lungul erelor geologice: amonitii uriasi, ca si criptogamele gigantice din paleozoic, sau dinosaurienii mezozoicului nu au putut supravietui mutatiilor climatice sau ecologice

uDaca astazi mai exista "uriasi" ai florei si faunei, fenomenul se datoreaza unor conditii prielnice de viata in anumite medii: spatiile largi ale marilor si oceanelor si faptul ca plutirea in apa usureaza greutatea corpului, favorizeaza aparitia uriaselor vietuitoare acvatice

uabundenta de hrana vegetala si animala pe care o ofera padurile tinuturilor calde explica prezenta, aici, a pitonului, anacondei elefantului, crocodilului si varanului

uumezeala intensa, solul bogat, lupta pentru a birui desisul vegetal alcatuiesc un mediu prielnic pentru uriasi ai copacilor, precum baobabul sau eucaliptul, pentru nesfarsitele liane tropicale, pentru dezvoltarea gigantica a frunzelor si florilor

uasta nu inseamna ca nanismul depinde neaparat de precaritatea conditiilor de viata: in padurile ecuatoriale se intalneste si uriasul gandac al lui Hercule, dar si coleoptere marunte, si rapitoare impresionante, dar si miniaturalele si multicolorele pasari-musca, de asemenea si negrii uriasi din triburile burundeze Tutsi, Batutsi etc. (media - 2m), dar si triburi de pigmei (media - 1,40m)

Uriasi disparuti:

uMelci si scoici gigantice:

Campanilla giganteum din eocen - gigantul gasteropodelor din toate timpurile (40-60 cm),

lamelibranchiatul Pecten latissimus (pieptenul urias), un exemplar de 40 cm fiind gasit si in cariera de piatra de la Sandulesti-Turda

ucele mai caracteristice nevertebrate din marile mezozoice erau amonitii. Au fost identificati peste 6000 de specii, stinse astazi total. Marimea lor varia de la aceea a unei monede, la a unei roti de moara

ustapani incontestabili timp de 350 milioane de ani, ai marilor si oceanelor paleozoice au fost trilobitii, artropode marine cu corpul divizat in trei parti, atat longitudinal, cat si vertical, unii dintre ei depasind 1 m lungime

uin ultimele doua perioade ale paleozoicului, permianul si carboniferul, datorita climei favorabile, imense suprafete au fost acoperite de paduri luxuriante care, mai tarziu, au stat la baza formarii celor mai vaste si valoroase depozite de carbuni ale planetei. Atunci s-au dezvoltat si stramosii giganti ai criptogamelor vasculare din zilele noastre: Lepidodendron, Sigillaria (20-40 m inaltime), sau Calamites - stramos al lui Equisetum, ce depasea 25 m

uIn aceasta jungla paleozoica bogata in substante nutritive era firesc sa se dezvolte o lume de insecte uriase, intre care se detasau miriapodele si libelulele.

uDintre libelule amintim pe Meganeura monyi care impresiona prin dimensiunile sale: lungi de 45-50 cm, cu anvergura aripilor de 80 cm.

uPrimii pesti aparuti au fost pestii placodermi care, in devonian, au atins dezvoltarea maxima, unii atingand 8-9 m lungime.

uUriasul pestilor stravechi apartine selacienilor, deci pestii cu schelet cartilaginos: rechinul Carcharodon auriculatus, cunoscut si din calcarele numulitice de la Albesti-Muscel, care atingea 10-12 m, avand numerosi dinti puternici, triunghiulari, inalti de 10 cm

uAparute in jurasic, sub chipul vestitului Archaeopterix, straniul hibrid intre reptila si pasare, pasarile evolueaza pana la sfarsitul cretacicului, prin forme intermediare, abia in neozoic pierzand in totalitate dintii. In tertiar, unele pasari aveau inaltimea de 2 m

udintre mamiferele disparute, care au dominat fauna terestra a neozoicului, se remarca stramosii uriasi ai elefantilor, rinocerilor si felidelor actuale

uVictoria absoluta a mamiferelor se datoreste sangelui cald, a sistemului homeoterm, capabil sa faca fata brustelor schimbari climatice provocate de glaciatiuni, adaptarii functiei de nutritie la noua flora, dominata de angiosperme.

uMulte dintre aceste plante noi erau inzestrate cu o serie de substante toxice, care ar putea fi una dintre cauzele disparitiei rapide a reptilelor, adaptate unui alt tip de vegetatie

Uriasii de azi

uEucalyptus amygdalina, mandria continentului australian, atinge 150 m inaltime. Dupa trestia de bambus, el are cea mai rapida crestere. Desi are frunze putine, el transpira mult, de aceea absoarbe foarte multa apa, motiv pentru care este cultivat in locuri mlastinoase, spre a le deseca

uFicus bengalensis - banianul sau smochinul pagodelor este socotit arborele sfant al budistilor. Coroana imensa este sustinuta de o multime de radacini adventive aeriene, putand atinge, la varsta de 800 de ani, 2-4 ha

uSequoia gigantea - arborele mamut - un singur copac fiind incarcat in 600 de vagoane. Traieste la 2000 m altitudine, pe platourile muntilor Sierra Nevada din SUA, atingand 135 m inaltime, cu circumferinta trunchiului de 50 m.

uBaobabii (Adansonia digitata), care poate trai 5-6000 de ani, in Senegal si Tanzania, ating un diametru al coroanei de 90-100 m, iar al trunchiului de 8-9 m

uMacrocystis pirifera - alga bruna, lunga de 400-500 m, cu numeroase flotoare piriforme pentru mentinerea la suprafata apei, lasand impresia unui monstru marin

uVictoria amazonica - lotusul amazonic - are frunze circulare cu diametrul de cca 2 m. Poate sustine o greutate de 90 kg

uIn 1819, botanistul olandez Arnold, strabatand padurile Sumatrei, a avut prilejul sa cunoasca o planta ciudata. Sub coroanele unui anumit copac se adaposteau flori mai mari decat roata de car, intinse la suprafata pamantului si inconjurat de boboci cat capul unui copil.

uFlorile, cu 5 petale carnoase si suculente, aveau o culoare de un rosu viu, strabatut de retele fine cafenii si galbene. Enorma floare raspandea un miros respingator de cadavru. Mirosul si culoarea de carne a petalelor erau mijloace de atragere a insectelor in vederea polenizarii.

uPlanta este parazita, nu are clorofila si nici frunze. In cinstea descoperitorului, ea s-a numit Rafflesia arnoldi.

uBacteriile si algele unicelulare sunt cele mai mici plante, abia zarite cu ochiul liber, in cele mai multe cazuri vizibile doar la microscop. Exista o exceptie: alga unicelulara Caulerpa, frecventa la tarmul marilor calde.

uEste cea mai mare celula vegetala independenta cunoscuta. Ea poate atinge 30-50 cm. Interesant este ca organismul ei seamana cu o planta pluricelulara, inzestrata cu toate organele. Sunt rizoizii, cauloizii si filoizii. Ea prezinta schema anatomica a unei plante superioare.

uLa Muzeul de istorie naturala al Institutului Smithsonian din Washington, se gaseste impaiat cel mai mare animal de uscat vanat pana in prezent.

uEste vorba de un exemplar de elefant african - Loxodonta africana - vanat in 1955 in zona fluviului Cuando din SV Angolei. Inaltimea sa la umeri este de 4 m, lungimea de 10 m, circumferinta pantecului de 6 m, greutatea 11.ooo kg. Din cauza fildesului din colti, elefantii au fost vanati fara crutare. Cei mai mari colti s-au inregistrat in 1903 in Congo. 3,49 m si 100 kg unul.

uIntre pasari se detaseaza doua alergatoare - strutul si casuarul si doua zburatoare - albatrosul si condorul

uStruthio camelus populeaza regiunile de stepa si semidesert din Africii. Are 2,6 m la crestetul capului si 70-80 kg. Avand aripile putin dezvoltate, el nu poate zbura, In schimb, are picioare foarte puternice, cu doua degete, il ajuta sa alerge foarte bine: 4 m un pas, 50 km/ora.

uCasuarius, mai putin impunatori sunt insa mai grei, trupul lor cantarind peste 100 kg.

uUriasul pasarilor de mare este albatrosul comun (Diomedea exularis) care are o deschidere a aripilor de 3,5 m.

uStapanul marilor inaltimi este condorul (Vultur gryphus), care populeaza Anzii Cordilieri, atingand in zbor planat inaltimi de 7000 m. Masurat cu aripile deschise el are 3 m

uIn celebrele sale calatorii cu vasul Beagle, Darwin ne semnala prezenta celei mai mari broaste testoase de uscat din lume numita broasca-elefant (Testudo elephantopus).Are 2-3 m lungime si cantareste 500 kg. Aceste vietuitoare rezistente la foame isi inceteaza functiile vitale chiar si doi ani. Au o viata indelungata, depasind 200 de ani.

uHomarul (Homarus vulgaris) este frecvent in apele nordice ale oceanelor. Acest urias al racilor atinge 40-50 cm lungime si 5 kg greutate. Se pescuieste, ca si pestii, cu carlige, la adancimea de 50-60 m.

uLangusta (Palinurus vulgaris) se intalneste in apele mai calde din Atlantic si Mediterana

uScoica lighean - Tridacna gigas - traieste in Oceanul Indian. Cochilia are un diametru de 1,5 m si 250 kg greutate

uSingura posibilitate reala de a proteja speciile periclitate cu disparitia ramane incercarea de a conserva comunitatile biologice si ecosistemele din care fac parte

uConservarea se poate realiza:

"in situ"

"ex situ"

uconservarea "in situ" ramane solutia optima (Ex. Romanichthys valsanicola

uS-au luat in considerare acele specii care erau rare, ori prezentau o valoare biogeografica deosebita (relicte tertiare, relicte glaciare, endemite), declarandu-se astfel monumentele naturii si elaborandu-se "listele rosii"

uAstfel s-a nascut sozologia - stiinta conservarii biodiversitatii

uStarea de conservare a unei specii este un indicator al probabilitatii ca specia respectiva sa continue sa supravietuiasca in prezent sau in viitor.

unu conteaza doar numarul total al indivizilor speciei care traiesc, ci si cresterile si descresterile populatiei de-a lungul timpului,

uIn tara noastra s-au intocmit liste rosii pentru alge, briofite, cormofite

uSpeciile amenintate si speciile disparute dupa anul sunt clasificate dupa categoriile IUCN (Uniunea Internationasa pentru Conservarea Naturii si Resurselor Naturale) din

us-au stabilit categoriile sozologice de specii care necesita o protectie stricta:

EX (specii disparute),

CR (specii in mare pericol, ale caror populatii s-au redus drastic in ultimul deceniu),

EN (specii amenintate, cu populatii ajunse la efective sub nivelul carora refacerea ar fi extrem de dificila),

VU (specii vulnerabile, ale caror habitate sunt puternic deteriorate ori potential amenintate cu deteriorarea),

R (specii rare, reprezentate prin putine populatii cu efective foarte reduse),

LC (specii fara interes pentru lista rosie),

NE (specii sau taxoni neevaluati.

EX (specii disparute)

Specii diparute (Ex)

uCercetari amanuntite nu au reusit sa gaseasca nici un individ in viata. Se presupune ca ultimul individ a murit dupa anul . Exemple: Tigrul tazmanian Dodo Moa Huia, Marmota, Tarpanul, Capra ibex, Elanul etc.

Tigrul tazmanian (Thylacinus

uUltimul tigru tasmanian a murit intr-o gradina zoologica din Hobart in anul

uTigrul tasmanian era un marsupial carnivor care semana mai degraba cu un caine

Dodo (Raphus cucullatus

ueste o pasare alergatoare, din fam. Rafidae, endemica in Insulele Mauritiu, disparuta la sfarsitul sec. XVII

Moa (Dinornis novaezelandiae

uPasari fosile din fam. Dinornithidae, originare din Noua Zeelanda, inalte de pana la 3 m, disparute inainte de anul 1500

Huia (Heteralocha acutirostris

uPasare din fam. Callaeatidae, originara din Noua Zeelanda, disparuta la inceputul secolului XX

uIn Romania au disparut multe animale: bourul, vulturul sur-plesuv, zaganul, saigaua, zimbrul, magarul salbatic, calul salbatic

Bourul (Bos primigenius)

ueste un mamifer european disparut. Numele stiintific se traduce prin 'bou primordial'.

uConform Muzeului Paleontologic de la Universitatea din Oslo, bourii au evoluat in India, acum doua milioane de ani, au migrat spre Orientul Apropiat, ajungand in Europa acum 250.000 de ani.

Bourul (Bos primigenius)

uEra simbolul Principatului Moldovei, acum facand parte din stemele nationale ale Romaniei si Republicii Moldova

uUltimul bour in viata inregistrat a fost vanat de braconieri in 1627 in padurea Jaktorw, Polonia

Zambrul (Bison bonasus)

In trecut, traiau in centrul si estul Europei. Astazi mai sunt cateva exemplare in rezervatii. La noi, ultimul exemplar a fost vanat in 1790. In 1958, o pereche a fost adusa din Polonia si colonizata in parcul de vanatoare din padurea Hateg.

Vulturul sur-plesuv
(Gyps fulvus)

Zaganul (Gypaetus barbatus

Saigaua (Saiga tatarica)

Marmota (Marmota marmota)

Tarpanul (Equus caballus)

Tapul de stanca (Capra ibex)

Elanul (Alces alces)

uDintre speciile vegetale, sunt considerate disparute:

Botrychium virginianum

Ledum palustre

Saussurea porcii

uConservarea biodiversitatii se face prin protejarea unor spatii, arii sau sit-uri, in care procesele ecologice si biologice se desfasoara nestingherit, sau cat mai putin influentate de factorii perturbatori

uEvaluarile diverselor suprafete se fac tinand cont de:

numarul si categoria speciilor cu diferite grade de vulnerabilitate

diversitatea si abundenta speciilor indigene

bogatia ariei in tipuri de habitat

prezenta unor habitate originale

raportul dintre mediile naturale si cele seminaturale

udelimitarea unei arii protejate se face tinand cont de o serie de principii generale:

principiul omogenitatii,

principiul prezentei zonelor de interes,

principiul coerentei cu inventarele anterioare,

principiul respectarii marilor structuri geografice.

uAriile protejate trebuie gestionate, aspect neglijat multa vreme

Arii protejate din Romania:

1.Rezervatii stiintifice totalizeaza 130 de spatii, majoritatea fiind incluse in parcurilor nationale sau ale celor naturale

2. Un numar de 11 mari suprafete sunt statuate ca parcuri nationale:

Domogled-Valea Cernei (CS,MH,GJ),

Retezat (HD),

Cheile Nerei-Beusnita (CS),

Muntii Rodnei (MM, BN, SV),

Cheile Bicazului-Hasmas (NT,HR),

Ceahlau (NT),

Calimani (SV,MS,BN,HR),

Cozia (VL),

Piatra Craiului (AG,BV),

Semenic-Cheile Carasului (CS),

Muntii Macinului (TL)

3.Aproximativ 800 de sit-uri sunt monumente ale naturii sau rezervatii de conservare a naturii

4.Parcurile naturale - sunt in numar de 6:

Portile de Fier (CS, MH),

Apuseni (CJ, BH, AB),

Bucegi (BV, PH, DB),

Gradistea de Munte-Cioclovina (HD),

Balta Mica a Brailei (BR),

Vanatori Neamt (NT)

5.Rezervatiile biosferei

Delta Dunarii,

Pietrosul Rodnei

6.Planul National de Amenajare a Teritoriului mai cuprinde 672 monumente culturale, multe dintre ele putand fi integrate in ambianta naturala.

7.Lista Ramsar include habitatele acvatice si palustre

SPECII RARE

Salmo trutta fario
(Pastravul de munte)

Hucho hucho
(lostrita)

Testudo graeca ibera
(testoasa de uscat dobrogeana)

Corvus corax
(corbul)

Rupicapra rupicapra
(Capra neagra)

Taxus baccata
(tisa)

Pinus cembra
(Zambru)

Angelica archangelica

Daphne cneorum

Daphne blagayana

Gentiana lutea

Leontopodium alpinum

Lilium jankae

Fritillaria meleagris
(bibilica)

Ruscus aculeatus

Cypripedium calceolus
(Papucul doamnei)

Nigritella rubra
(Sangele voinicului)

Nigritella nigra
(Sangele voinicului)

Relicte tertiare

Hepatica transsilvanica

Nymphaea lotus var. thermalis

Syringa josikaea

CONSERVAREA "EX SITU"

Conservarea speciilor se poate face in situ sau ex situ.

Conservarea in situ reprezinta conservarea in habitatele pe care le ocupa aceste specii (prin punerea lor sub protectie, protejarea habitatelor etc.).

Protejarea ex situ se realizeaza prin aducerea exemplarelor in gradini zoologice, acvarii sau gradini botanice, si se aplica doar pentru speciile care aproape au disparut (de exemplu ursul panda).

conservarea "ex situ" prevede masuri complementare, dezvoltate intr-o altfel de ambianta ecologica decat cea caracteristica, in scopul refacerii si perpetuarii populatiilor unei specii amenintate

Acestea pot fi:

a colectii tematice

(constituite pe durata experientelor, pentru schimbul cu institutii similare, sau pentru conservare pe termen lung);

b bancile de gene

(sau conservatoare de germoplasma)

reunesc seminte, fructe, culturi in vitro si embrioni care dupa o corecta identificare si codificare sunt pastrate in conditii de temperatura scazuta (criostocare), fiind necesara o reinnoire a materialului biologic dupa un anumit timp.

Conservarea resurselor genetice in bancile de gene este considerata cea mai avansata forma de conservare a germoplasmei vegetale si animale.

Bancile de gene sunt institutii speciale avand ca obiective colectarea, evaluarea si conservarea R.G.V.

Resursele genetice vegetale contribuie la securitatea alimentara, constituind cel mai pretios dar dat noua de catre natura.

Se stie ca, in Irlanda, foametea din 1846-47 a fost cauzata, in primul rand, de existenta in culturi a unui singur soi de cartof (alohton), si numai apoi datorita manei, favorizata de conditiile climatice. Numarul de victime (morti si emigranti), in total de 1 milion, nu a fost egalat inca de nici o tara.

c. Conservatoarele in situ

se refera la soiuri de plante si rase de animale, mai ales din categoria celor traditionale, care nu mai sunt utilizate pe scara larga. Astfel, exista:

conservatoare de tip livezi,

conservatoare de cereale,

conservatoare de rase etc.

Astfel, la Cluj exista Statiunea de cercetare si productie pomicola, unde colectia cuprinde 963 de soiuri de par, mar, capsun, cires etc.

Exemple de conservare ex situ

Lysimachia minorcensis - primulaceu endemic in ins. Minorca, a disparut din ecosistemele spontane, fiind reprezentata prin cateva exemplare care supravietuiesc in gradina botanica din

Barcelona

Encephalortos woodii, endemic in Africa australa, mai persista printr-un exemplar barbatesc aflat in stare spontana si prin putine exemplare care supravietuiesc in gradini botanice

Ruizia cordata

(Malvales, Sterculiaceae)endemic in ins. Reunion, prezinta doua exemplare in ecosisteme naturale si 5 exemplare in gradini botanice

Wollemia nobilis - o populatie de 20 de exemplare intr-un canion din Australia

Mankyua chejuense - 20 de indivizi in ins. Cheju din sudul Coreei

Cactusii Opuntia chaffeyi si Turbinicarpus subterraneus, endemici pentru desertul Chihuahuau (Mexic), mai persista in doua populatii, fiecare cu maximum 20 de exemplare

Grija pentru pastrarea unui raport echilibrat intre dezvoltarea economica si protectia mediului, au declansat in toata lumea actiuni in favoarea pastrarii unui mediu sanatos, in care viata sa se poata dezvolta continuu in cadrul unor parametri naturali

Devine necesara conservarea biodiversitatii si reconstructia ecologica pe intreaga planeta, ca elemente definitorii pentru un mediu care sa asigure o dezvoltare durabila a vietii pe planeta noastra

Printre factorii care duc la eroziunea genetica si reducerea biodiversitatii, cinci sunt esentiali:

Pierderea biotopului sau habitatului natural prin defrisari, desecari, amenajarea cursurilor de apa, dezvoltarea industriala si urbanizarea

Pierderea rezervelor naturale prin colectarea abuziva, pasunat, turism supraaglomerat

Deteriorarea mediului prin poluare industriala sau de origine menajera, folosirea intensiva a ierbicidelor, pesticidelor etc.

Imbatranirea biologica, care duce la scaderea potentialului de inmultire al plantelor

Factorii ecologici care se modifica prin activitati umane

Specialistii, alarmati de ritmul accelerat al disparitiei unui numar mare de plante si animale, sugereaza unele masuri care sa duca la oprirea sau, cel putin, la atenuarea in mare masura a acestui fenomen

I. In primul rand, se cere cercetarea ecologiei si biologiei plantelor endemice, rare si a celor amenintate cu extinctia, pentru care trebuie sa li se asigure existenta in rezervatii naturale, in situ, in locurile de origine care le favorizeaza aparitia si perpetuarea, ca mijloc principal si ideal de conservare a biodiversitatii

Pentru mentinerea in perspectiva a acestor arii de conservare in situ, trebuie aplicate cateva masuri de prima urgenta:

Monitorizarea tuturor rezervatiilor din tara, pentru a sesiza modificarile negative sau pozitive, stabilirea cauzelor si initierea unor masuri pentru prevenirea eroziunii genetice in raport de situatie

Evaluarea reala si actuala a tuturor rezervatiilor pentru a constata daca se mai mentine motivatia pentru care au fost create

Stabilirea masurilor de protectie pentru a se asigura perenitatea lor

Incurajarea organizatiilor non-guvernamentale care au ca obiect de activitate si promovarea initiativelor de protectie, conservarea si refacerea biodiversitatii

Mediatizarea intensa si continua a rezervatiilor, a plantelor si animalelor care trebuie protejate, a influentelor negative ale omului asupra naturii, pentru formarea la toate nivelele populatiei a sentimentului ca un mediu agreabil, propriu vietii, depinde exclusiv de noi, de atitudinea noastra fata de tot ce este viu in preajma noastra

Stabilirea unui regulament, a statutului pentru fiecare rezervatie si a consecintelor juridice ce decurg din nerespectarea acestora

II. In al doilea rand, se recomanda conservarea ex situ in gradini botanice, parcuri dendrologice si diferite colectii, ca supape de siguranta pentru asigurarea supravietuirii unor specii:

Principalul scop al acestor colectii este acela de a preveni eroziunea genetica prin studiul biologiei speciilor si in special cautarea celor mai adecvate mijloace de multiplicare, pentru asigurarea unui numar suficient de indivizi care pot constitui material de studiu sau pentru repopularea statiunilor naturale

Un mijloc modern, dar mai putin utilizat in acest scop este multiplicarea in vitro a plantelor rare si, in primul rand, a celor care, din diferite motive, nu produc seminte viabile. Asa este cazul cu Andryala levitomentosa pentru care se pare ca multiplicarea prin culturi de tesuturi este singura sansa de a-i asigura supravietuirea.

Este dificil si ineficient sa cultivam ex situ intreaga paleta a plantelor rare si amenintate din tara, prin faptul ca toate Gradinile botanice din tara se afla amplasate in regiuni joase, iar o buna parte din aceasta categorie de plante vulnerabile se gasesc in montan, subalpin si alpin

Solutia economica ar fi crearea unei Gradini botanice care sa cuprinda statiuni naturale din etajul montan pana in alpin sau a unor sectii ale Gradinilor botanice actuale, care sa includa gama de modificari pedoclimatice pe altitudine, in care sa se adune in colectii toate plantele rare si vulnerabile din aceste etaje, apoi sa se studieze multiplicarea lor si in final sa poata fi asigurata repopularea statiunilor naturale

Pentru plantele disparute sau considerate disparute din flora Romaniei, din diferite motive, trebuie initiata o actiune de procurare a materialului genetic, sub forma de seminte sau plante vii, din tarile in care aceste plante mai exista, sa se multiplice apoi prin diferite procedee si sa se repopuleze statiunile mentionate in literatura:

Linnaea borealis

Pilularia globulifera (Marsileaceae)

Isoetes lacustris

Isoetes echinospora (setacea

Osmunda regalis

Antennaria carpatica

Cachris alpina

Colectarea semintelor din flora spontana de catre cei mai buni cunoscatori ai florei locale si cuprinderea lor in circuitul international este apreciata drept cea mai importanta actiune in cadrul schimbului intern si international de seminte

Cultivarea unor taxoni in cat mai multe gradini botanice, ca urmare a schimbului international de seminte, reprezinta un plus de siguranta in conservarea biodiversitatii regionale

Ele trebuie sa constituie o rezerva de gene care sa asigure supravietuirea in prima urgenta a plantelor rare si a celor amenintate cu extinctia prin adoptarea unor strategii corespunzatoare, ca de exemplu:

monitorizarea speciilor rare in situ, in rezervatii naturale si desfasurarea unor studii complexe privind biologia lor

cultivarea ex situ, cu prioritate, a plantelor rare si vulnerabile atat prin metode clasice (inmultirea prin seminte, diferite metode de multiplicare vegetativa etc.), dar si prin metode moderne in vitro, care pentru unele specii este unica solutie

conservarea sub forma de seminte in banci de gene

repopularea statiunilor naturale cu material multiplicat

infiintarea unor gradini satelit in etajele montane superioare pentru a facilita conservarea si multiplicare ex situ

FIINTE CIUDATE
IN LUMEA VIE:
plante - animale

Sunt specii care ne fac sa sovaim a le incadra in regnul vegetal sau animal, sau la fosile vii sau la relicve - adevarate "strabunice" ale lumii floristice sau faunistice, care ne atrag atentia asupra puterii conservatoare a vietii in anumite conditii.

PUNTEA DINTRE REGNURI

ANIMALE - PLANTE

PLANTE - ANIMALE

In padurile tropicale, cu greu deosebim un sarpe de o liana. Unele cactacee (Echinocactus) din pustiurile mexicane pot fi considerate ca niste arici de nisip, in pozitie de aparare. Tulpina equisetaceelor seamana cu o coada de cal.

Totusi, "comparatismul anatomic", bazat pe analogiile fizionomice dintre animale si plante s-a mentinut inca multa vreme.

Astfel, in legatura

cu calul: Equisetum (coada calului), Hippuris (bradisor), Hippophae (catina alba);

cu leul: Leontopodium (floarea de colt), Leonurus (talpa-gastii);

cu cainele: Cynoglossum (limba cainelui);

cu delfinul: Delphinium;

cu broasca: Ranunculus;

cu coralii: Corallorhiza

VEGETALE STRANII

Mancatoare de insecte

Prin tinoavele de munte exista o planta gingasa, cu frunze firave, ca niste farfurioare mici, rotunde, pe care stralucesc boabe ca de roua. Acestea i-au adus numele de "Roua cerului" (Drosera rotundifolia).

Frunza de Drosera este impodobita cu un manunchi de tentacule senzitive, in varful lor maciucat fiind inzestrate cu celule ce secreta un lichid lipicios. Insecta, atrasa de picaturile stralucitoare, este imobilizata de aceste tentacule, care incep sa secrete sucurile digestive.

In 1-2 zile, insecta este total digerata

Iarba-grasa (Pinguicula), care vegeteaza in Carpatii nostri, prezinta o rozeta de frunze ovale si carnoase, prevazute cu peri secretori ce elibereaza un suc digestiv abundent. Insecta, oprita pe frunza, este imobilizata de substanta cleioasa, frunza se indoaie asemenea unui trabuc, acoperind insecta, dupa care aceasta este digerata.

Apele Deltei ascund o delicata planta carnivora, Aldrovanda vesiculosa, cu frunze modificate, asemenea unei carti, care la atingerea unei insecte se inchid brusc, prinzand-o intre cel doua "pagini".

Planta cu ulcele (Nepenthes) o epifita ce traieste pe scoarta copacilor, unde gaseste prea putina hrana, si-a transformat frunzele intr-o cupa prevazuta cu un capacel.

Plante care traiesc pe spinarea altora

Sunt plantele parazite care, cu ajutorul haustorilor, sug din vasele liberiene ale plantelor gazda seva elaborata.

Cea mai cunoscuta spermatofita parazita la noi este Cuscuta (tortelul). Intrand in campurile de lucerna sau trifoi, le inabusa aproape cu totul.

Lupoaia sau verigelul (Orobanche) o planta frumoasa care paraziteaza radacina plantei gazda.

Muma-padurii - Lathraea squamaria, planta parazita, fara clorofila, care suge seva din radacinile plantelor gazda.

Cel mai vestit parazit exotic este Rafflesia

Plantele saprofite

Sunt plantele care se hranesc cu substantele organice din organismele moarte (sapros - gr. putrziciune). Ele asigura reintrarea substantelor organice in circuitul materiei.

Cormofite saprofitice sunt destul de putine. Ele apartin, aproape in exclusivitate, orchidaceelor. Cel mai cunoscut exemplu este Corallorhiza, a carei radacina este asemanatoare cu un coral galben si ramificat.

De asemenea, Cuibusorul (Neottia nidus-avis).

Plante mixotrofe sau semiparazite

Vascul - o tufa rotunda si vesnic verde pe crengile unor arbori din padure (stejar, plop, paducel). Prezinta fotosinteza, dar datorita respiratiei mult mai accentuate decat la celelalte autotrofe, are nevoie de un surplus de substanta organica, pe care o ia de la planta gazda.

Plante care emit lumina

Focuri de "comori" tasnite din copaci nu sunt decat radiatii luminoase emanate de niste ciuperci, rude cu ghebele sau iasca. Cea mai cunoscuta in tara noastra este Armillaria mellea, o mica ciuperca cu palarie la care partea luminiscenta o formeaza cordoanele miceliului (rizomorfele).

daca taiem cateva fragmente din frunzele si coaja castanului salbatic (Aesculus hippocastanum) sau mojdreanului (Fraxinus ornus) si le introducem intr-un pahar cu apa, va incepe sa iradieze o lumina albastra. Se pare ca pigmentii galbeni retin radiatiile ultraviolete din fasciculul luminos care, sub actiunea flavonelor din seva, produc tulburari in echilibrul electronic, asa incat lumina invizibila de unde scurte se transforma in lumina vizibila, fenomen numit fluorescenta.

Planta-busola

Laptuca salbatica (Lactuca scariola) in orele in care soarele le izbeste direct, frunzele lor iau o pozitie speciala: muchiile lor urmeaza perfect linia N-S, iar fetele arata E, respectiv V.

Plante-barometru

Plantele pot sa ne vesteasca apropierea unei ploi sau furtuni. Aromele si parfumurile raspandite in aer, pe vreme calduroasa, sunt impiedicate de cantitatea de vapori de apa din preajma furtunilor.

Macrisul (Oxalis acetosella), luceafarul (Scorzonera rosea) si caleasca zanelor (Carlina acaulisi) sunt cele mai cunoscute plante-barometru la noi.

Macrisul iepurelui isi inchide corola si isi strange foliolele frunzelor in apropierea ploii.

Scorzonera isi strange ligulele calatidiului in apropierea ploii

Carlina isi strange bracteele spinoase peste inflorescenta, luand forma unui boboc, in asteptarea ploii.

Plante-electrice

In Nicaragua exista o planta - Phytologica electrica - care emana un camp electromagnetic. Atinsa, ea curenteaza. Pasarile si insectele o ocolesc. explicatia este ca planta retine in cantitati mai mari decat alte specii din solul padurilor litiul si cesiul, elemente ce acumuleaza si fixeaza electricitatea produsa prin activitatea fotonilor. Potentialul bioelectric al plantei creste odata cu cresterea intensitatii solare.

Plante care "nasc" pui vii

Viviparitatea este caracteristica animalelor. Exista insa si plante cu o adaptare extrema, determinata de conditii deosebit de vitrege pentru inmultire, pe care trebuie sa le infrunte unele specii in mediul lor natural.

In regiunile tropicale de mangrove, cu flux si reflux puternic, exista "Copacul cu picioroange" - Rhizophora mangle - care-si elibereaza embrionii formati pe planta, in momentul in care incepe refluxul. Daca planta s-ar inmulti prin seminte, acestora le-ar trebui 5-6 zile pentru a germina si a forma sistemul radicular capabil sa reziste deplasarii apelor. Planta nu are la dispozitie decat 12 ore ale perioadei de reflux.

In Muntii Carpati, firuta alpina - Poa vivipara - datorita perioadei scurte de vegetatie, s-a adaptat la inmultirea prin viviparitate, prin bulbilii formati la axilele frunzelor care, la maturitate, se desprind sub forma unui embrion gata format.

CONSERVAREA FITODIVERSITATII MONTANE

Specii de plante ocrotite in Carpati

O serie de plante montane sunt rare sau foarte rare, altele fiind deja extincte in anumite masive.

Unele din aceste specii au avut in trecut o raspandire mult mai larga.

Schimbarile climatice sau, mai recent, activitatile umane au determinat restrangerea ariei pe care o populeaza

RELICTE GLACIARE

sunt plantele ramase in vegetatia alpina si in cea montana, din timpul glaciatiunilor, in urma retragerii ghetarilor.

flora Romaniei cuprinde aprox. 60 de specii vegetale considerate ca fiind relicte glaciare. Acestea s-au pastrat in general in zonele care mai pastreaza conditiile de mediu din perioada glaciara, multe dintre ele fiind intalnite in mlastinile eutrofe sau oligotrofe, care ofera conditii necesare dezvoltarii lor numerice.

Mlastinile oligotrofe aparute in perioada finiglaciarului si tardiglaciarului, conserva aprox. 20 de specii relicte, printre cele mai raspandite fiind:

mesteacanul pitic
(Betula nana)

bumbacarita
(Eriophorum vaginatum)

rogozul
(Carex limosa)

rogozul
(Carex paupercula)

rogozul
(Carex pauciflora)

muschiul de turba (Sphagnum cuspidatum)

pedicuta
(Lycopodium inundatum)

roua-cerului
(Drosera rotundifolia,
Drosera intermedia)

vuietoarea
(Empetrum nigrum)

ruginaria
(Andromeda polifolia)

Scheuchzeria palustris

zambrul
(Pinus cembra)

ENDEMITELE

Au o arie de raspandire variabila, uneori cateva ha (o vale, un platou, o mlastina), de obicei un masiv sau un lant muntos.

Aceste specii s-au format prin evolutia in conditiile izolarii de alte populatii inrudite.

Se impart in trei categorii:

endemite corologice (locale) cu areal restrans

endemite genetice, reprezentate prin specii care au centrul genetic pe teritoriul Romaniei, dar care au migrat ulterior si in zonele vecine

endemite carpatice generale, cu un areal care cuprinde intregul lant carpatic

Din flora tarii noastre, aproape 5% dintre specii (aprox. 160) sunt incadrate intr-una dintre aceste trei categorii de endemite:

Dianthus callizonus
(Garofita Pietrii Craiului)

intalnita numai pe calcarele din

M. Piatra Craiului

Draba dorneri
(Flamanzica)

in M. Retezat

Polyschemone nivalis

In M. Rodnei

Aconitum moldavicum

In Carpatii Romaniei

Campanula carpatica

In Carpatii Romaniei

Chrysanthemum rotundifolium

In Carpatii Romaniei

Gypsophila petraea

In Carpatii Romaniei

Phyteuma tetramerum

In Carpatii Romaniei

Rhododendrom myrtifolium

In Carpatii Romaniei

Silene zawadskii

In Carpatii Romaniei

Sesleria heuffleriana

In Carpatii Romaniei

Symphytum cordatum

In Carpatii Romaniei

O parte din aceste plante rare au un viitor incert, existand, intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat, riscul disparitiei lor.

In Lista Rosie a speciilor din Romania sunt incluse plantele dupa categoria de periclitare, aceasta putandu-se si schimba, in functie de cresterea sau scaderea gradului de periclitare.

Plantele disparute

Sunt cele care probabil nu mai exista in flora tarii noastre (in cazul speciilor endemice ele nu mai exista nicaieri), nefiind regasite in ultimii 50 de ani.

In flora Romaniei sunt 74 de astfel de specii, dintre care in Carpati au existat 27 de specii, dintre care amintim:

Plantele disparute

cretisoara (Alchemilla plicatula),

parpianul (Antennaria carpatica),

oita (Anemone baldensis),

bobitelul (Laburnum alpinum),

sclipeti (Potentilla brauniana),

piciorul cocosului (Ranunculus hybridus),

bumbacarita (Eriophorum alpinum) etc.

Antennaria carpatica

Potentilla brauniana

Ranunculus hybridus

Eriophorum alpinum

Plantele disparute

Alte plante au suferit fenomenul extinctiei locale, disparand din flora unei regiuni, dar pastrandu-se in altele, mai putin expuse influentei antropice.

Astfel

Primula baumgarteniana a disparut din Muntii Postavaru,

Potentilla clusiana si Potentilla caulescens din Fagaras.

Plante periclitate

Sunt acelea aflate in mare pericol de disparitie in cazul in care factorii care au determinat reducerea raspandirii lor continua sa actioneze.

In tara sunt in aceasta situatie 39 de specii, dintre care in Carpati sunt 4:

Plante periclitate

mesteacanul pitic (Betula humilis) de la Borsec si Poiana Stampei,

Plante periclitate

Andryala levitomentosa de pe Muntele Pietrosul Brostenilor (Muntii Bistritei),

Plante periclitate

Saxifraga mutata de la Stupini (jud. Brasov) si

Plante periclitate

Schivereckia podolica de pe Stanca Stefanesti (jud. Suceava).

O dovada a raritatii lor o constituie lipsa numelui popular a ultimelor trei specii, lucru putin intalnit in flora Romaniei, multe plante fiind cunoscute chiar sub mai multe denumiri populare.

Plantele vulnerabile

sunt specii amenintate, specii care este posibil sa treaca in categoria plantelor periclitate in viitorul apropiat daca nu se iau masuri de salvare a lor de la disparitie.

In Romania exista 171 de astfel de plante, dintre care 41 in Carpati

Plantele vulnerabile

tisa (Taxus baccata),

bradul (Abies alba),

angelica (Angelica archangelica),

caldarusa (Aquilegia nigricans),

strugurii ursului (Arctostaphyllos uva-ursi),

tulichina (Daphne blagayana, Daphne cneorum),

floarea de colt (Leontopodium alpinum),

sangele voinicului (Nigritella nigra, Nigritella rubra),

ghintura galbena (Gentiana lutea),

bujorul de munte (Rhododendron myrtifolium).

Plantele rare

Sunt acelea care exista in putine localitati intr-un numar mic de exemplare si din aceasta cauza sunt amenintate cu disparitia.

Este categoria cu cel mai mare numar de specii, 1065 in Romania si, respectiv, 335 in Carpati.

Plantele rare

clopoteii (Campanula carpatica, Campanula crassipes),

rogozuri (Carex limosa, Carex diandra, Carex dioica),

laricele (Larix decidua),

zambrul (Pinus cembra),

crucea voinicului (Hepatica transsilvanica),

piciorul cocosului (Ranunculus carpaticus, Ranunculus crenatus, Ranunculus glacialis),

paiusurile (Festuca alpestris, Festuca carpatica, Festuca versicolor),

cupele (Gentiana acaulis, Gentiana clusii).

Carex limosa

Carex diandra

Carex dioica

Dupa cum se remarca, numarul speciilor rare din Carpati, raportat la numarul total de specii rare din flora Romaniei, este relativ mic, din cauza interventiei mai reduse a omului in aceasta zona, comparativ cu cea din stepa, unde se inregistreaza cel mai mare numar de specii amenintate.

Pentru ocrotirea acestor specii se iau o serie de masuri.

Astfel, 18 specii de plante rare si care prezinta o mare actractivitate, fapt care a si contribuit in buna masura la periclitarea lor, au fost declarate monumente ale naturii.

Aceste specii sunt strict protejate. In regiunea de munte pot fi intalnite 12 dintre ele.

Acestea sunt:

Tisa (Taxus baccata)

este un arbore inalt de pana la 15 m, asemanator cu bradul, mai ales la frunze, dar nu are conuri, samanta fiind inchisa intr-un aril rosu, mucilaginos, comestibil.

Tisa (Taxus baccata)

Odinioara tisa a fost larg raspandita in padurile de foioase si conifere ale Carpatilor, dar datorita lemnului pretios, precum si din cauza toxicitatii cetinei, a fost distrusa aproape integral, astfel incat in prezent ea creste numai sporadic in Carpati.

Laricele sau zada (Larix decidua)

este o specie rara de arbore rasinos si singurul conifer din Romania cu frunze cazatoare. Este raspandit in mai multe masive, in unele locuri provenind din populari artificiale. Cunoscuta este rezervatia 'Polita cu crini (larice)' din Ceahlau.

Zambrul (Pinus cembra)

Este o specie de pin de 20-25 m inaltime, cu trunchi gros de pana la 2 m diametru, din care pornesc numeroase ramuri scurte si noduroase. Frunzele lungi sunt grupate cate 5 in teci apropiate, asa incat cetinile apar stufoase.

Zambrul (Pinus cembra)

Se intalneste ca relict glaciar in caldarile glaciare din cele mai multe masive din Carpati: Retezat, Fagaras, Iezer-Papusa, Rodna, Tarcu-Godeanu, Calimani, la limita superioara a molidisurilor si in jnepenisuri.

Floarea de colt sau floarea reginei (Leontopodium alpinum)

Este o specie calcifila, intalnita pe stancile calcaroase din masivele Bucegi, Retezatul Mic, Piatra Craiului, Ceahlau, rara in flora tarii noastre si amenintata cu disparitia din cauza culegerii ei de catre turisti sau colectionari.

Angelica (Angelica archangelica)

Este o renumita planta medicinala care contine o serie de uleiuri eterice folosite in tratamentele gastrice.

Angelica (Angelica archangelica)

Creste in vaile noastre montane, in mlastini si pe soluri umede bogate in substante organice, dar a devenit rara ca urmare a recoltarii ei in scopuri medicinale.

Ghintura galbena (Gentiana lutea)

Este rara in Carpatii Romaniei, intanita in M. Retezat, Fagaras, Bucegi etc.

In trecut a fost intrebuuintata in farmacie, fiind folosita in afectiunile de stomac si ficat.

Bujorul de munte sau smardarul (Rhododendron myrtifolium)

Este raspandit in etajul subalpin al Carpatilor, formand tufarisuri intinse, dar pentru ca este mult cules de catre turisti in scopuri medicinale si alimentare, sau numai decorative, regenerandu-se foarte incet, a fost pus sub protectie.

Tamaita (Daphne cneorum)

Este rara in flora Romaniei, gasindu-se, de obicei, in etajul cvercineelor, inclusiv in subetajul montan inferior in locuri pietroase. Populatiile speciei sunt periclitate de culesul lor ca plante decorative.

Iedera alba (Daphne blagayana)

Este o specie rara ce creste mai ales pe calcare in Carpatii Meridionali si in Muntii Apuseni, unde atinge limita sa nordica. Aceasta specie este periclitata tot de culesul ei ca planta decorativa.

Bulbucii (Trollius europaeus)

Sunt plante inrudite cu piciorul cocosului, dar mai inalte si cu flori mai mari, globuloase, deosebit de decorative.

Creste in pajistile montane umede.

Este amenintata din cauza culegerii in scopuri ornamentale.

Sangele voinicului
(Nigritella nigra, Nigritella rubra)

Sunt doua specii de orhidee cu flori mici, avand miros de vanilie. Ele sunt amenintate cu disparitia, din cauza atractivitatii lor.

Sangele voinicului
(Nigritella nigra, Nigritella rubra)

Nigritella nigra creste in pajisti alpine si subalpine pe substrat calcaros in Muntii Retezatul Mic, Bucegi, Godeanu, Penteleu, Mehedinti.

Sangele voinicului
(Nigritella nigra, Nigritella rubra)

Nigritella rubra in pajisti alpine si subalpine din M. Rodnei, Bistritei, Bucegi etc.

Papucul Doamnei
(Cypripedium calceolus)

Este o orhidee cu flori mari, fiind cea mai frumoasa dintre speciile spontane din flora Romaniei. In pamant prezinta mai multe radacini si un tubercul, iar pe tulpina aeriana se dezvolta 4-5 frunze late, cu nervuri proeminente.

Papucul Doamnei
(Cypripedium calceolus)

Are o singura floare, cu labelul umflat, de culoare galbena, restul tepalelor fiind de culoare visiniu inchis.

Papucul Doamnei
(Cypripedium calceolus)

Se intalneste in padurile de fag sau in locuri mai insorite, calcaroase, in M. Bucegi, Fagaras, Retezat (dar si in padurile de foioase de altitudini mici, la 400-500 m, de ex. in Podisul Transilvaniei, in apropiere de Cluj-Manastur, langa Sighisoara, sau in apropiere de Talmaciu din jud. Sibiu).

Pentru ocrotirea speciilor periclitate si a comunitatilor in care ele cresc s-au infiintat arii naturale protejate (parcuri nationale si parcuri naturale, rezervatii botanice si forestiere etc) in care activitatile umane cu efecte negative asupra plantelor sunt interzise total sau partial, in unele cazuri intervenindu-se artificial prin anumite masuri de management pentru mentinerea echilibrului in aceste zone.

ORGANIZAREA SI GESTIONAREA UNEI ARII PROTEJATE

Activitatea se desfasoara pe baza unor programe, care cuprind strategiile si principiile directoare, si a unor planuri pe termen scurt, mediu sau lung, care concretizeaza masurile, actiunile responsabilitatile si termenele fiecarei interventii.

Odata identificat si legiferat un spatiu protejat, indiferent de categoria UICN la care se incadreaza, el trebuie sa indeplineasca o serie de functii stiintifice, sociale (instruire, educatie, turism) si, partial, economice (mai ales prin activitati contingente).

Planul de organizare si gestionare reprezinta o suma de informatii, tehnici si metode, orientate spre asigurarea durabilitatii unuia sau mai multor tipuri de biocenoze si chiar spre imbunatatirea structurii si functionarii acestora.

Caracteristici principale ale planului de gestionare

este un document de baza, complex si complet, realizat pe baza cunoasterii aprofundate a originii, structurii, dinamicii si a preferintelor ecologice ale complexului de organisme care ocupa spatiul respectiv

acest document, privit prin prisma factorilor perturbatori, este aprobat de organismele responsabile (CMN, Ministerul Mediului, Consilii Judetene etc.) si insotit de rapoarte periodice privind orice interventie, pentru a se aprecia rezultatul, a evalua coerenta planului si pentru a se aduce eventuale corectari strategiei urmatoare.

Planul este ireversibil si conceput pe termen lung, ceea ce presupune ca redactarea sa sa fie rezultatul unei profunde analize, in care legitatile generale si speciale sa fie interpretate prin prisma particularitatilor spatiului dat, orice masura incorecta putand duce la o retea de interactiuni negative.

Planul de gestionare are un caracter de avangarda, intrucat el nu va contine doar actiuni, metode si mijloace cunoscute si verificate deja, ci si obiective care s-ar putea realiza in perspectiva si anticiparea unor evolutii si disfunctionalitati posibile in viitor.

Planul unei arii este integrat intr-o retea de diverse planuri ce servesc alte arii protejate, dar corelatiile sunt obligatorii, mai ales pentru precizarea obiectivelor de realizat in spatiul care ne intereseaza. Aceste retele se constituie la nivelul unor regiuni naturale, administrative, la nivel national, continental sau chiar planetar (habitatele din Romania vor fi integrate in Reteaua Comunitara de Habitate Prioritare).

Deseori este posibil ca planul sa fie anticipat de o serie de masuri care se impun de urgenta. Daca, spre exemplu, intr-o mlastina oligotrofa, cu flora, fauna si vegetatie tipice, se deverseaza ape reziduale, stoparea acestei deversari trebuie facuta imediat si nu se va astepta finalizarea planului de gestionare.

Continutul planului

Intr-o schema generala, planul de gestinare va cuprinde:

localizarea spatiului protejat, in cadrul careia se vor mentiona:

denumirea ariei protejate (ex. 'Campul de bujori'),

toponimia locului unde se afla rezervatia (ex. 'Valea Bota Mare'),

localitatea, judetul (ex. comuna Zau de Campie, judetul Mures),

coordonate geografice in sistemul UTM (ex. KM-76/86; UTM=Universal Transverce Mercator), ori in sistem GIS,

cai de acces (DJ Ludus-Sarmas).

Aceste informatii vor fi insotite de anexe cartografice la scara mare).

carcaterizarea globala a ariei protejate, in care vor fi prezentate:

originea si evolutia biotopului sau biotopurilor aflate in spatiul analizat. In exemplul dat, este vorba de o pajiste xero-mezofila, stepizata, de provenineta secundara, formata in perioada calduroasa postglaciara (in urma cu cca 10.000 de ani) si mentinuta de presiunea antropo-zoogena.

Structura calitativa si cantitativa a biocenozelor. Se vor prezenta tabele fitosociologice sintetice, precum si sintezele studiilor zoologice. La Zau de Campie, vegetatia celor doua parcele este dominata de fitocenozele edificate de paiusul sulcat (Festuca rupicola) si specii de jales (Salvia nemorosa, S. nutans), in care bujorul de stepa (Paeonia tenuifolia) imprima o nota particulara, formand o subasociatie (Salvio nemorosae-Festucetum rupicolae paeonietosum tenuifoliae). Fragmentar apar specii de obsiga si sovarf, parcelele fiind marginite de stejareto-carpinete, de terenuri cultivate si de fasii inguste de tufarisuri de porumbar si paducel (Pruno spinosae-Crataegetum monogynae).

Elementele care dau originalitate ariei respective ori cele care prezinta un interes stiintific, peisagistic etc. deosebit. In exemplul luat, Paeonia tenuifolia, element de stepa pontica, se afla aici in singura localitate din spatiul intracarpatic. O serie de specii endemice, cum ar fi Cephalaria radiata, Salvia transsilvanica, ori de tip ponto-panonic: Crambe tataria, Echium russicum, Salvia nutans etc., dau originalitate acestor pajisti.

Obiectivele propuse pentru conservare si repartizarea lor: ex. populatia bujorului de stepa din cele doua parcele ale rezervatiei; pajistea in ansamblul ei

Tehnicile si metodele propuse pentru realizarea gestionarii. In cazul 'campului cu bujori' s-a propus:

Imprejmuirea, pentru a se evita accesul animalelor aflate in pasunile din apropiere.

Indepartarea arbustilor si a puietilor de arbori care se infiltreaza din padurea Bota, elemente care, prin proliferare, ar schimba microclimatul specific unei pajisti stepizate.

Cosirea pajistei dupa ce majoritatea speciilor tinta si-au incheiat procesul de diseminare.

Eliminarea fragmentarii in cele doua parcele prin expropierea terenului cultivat dintre ele. In acest fel, aceste suprafete pot constitui veritabile campuri de studiere a succesiunii vegetatiei si locuri de experimentare a regenerarii bujorului de stepa.

Implicarea administratiei locale si a populatiei in sprijinirea gestionarii si in crearea infrastructurilor pentru turim.

Elaborarea si editarea materialelor de popularizare si educatie ambientala

Largirea ariei de raspandire a bujorului de stepa in pajistile din imprejurimile localitatii folosind o parte din semintele recoltate.

Introducerea in cultura a bujorului in gradinile taranesti din localitate sau, cel putin, in spatiile verzi comunale, planta reprezentand de fapt emblema comunei.

Elemente de monitorizat:

Efectivele si fructificarea exemplarelor de bujor din cele doua parcele;

Evolutia populatiilor celorlalte specii tinta, comparativ cu speciile invadante (Centaurea scabiosa, Centaurea phrygia, arbustii si puietii de arbori).

Mijloace afectate gestionarii

Umane:

Minimum doi specialisti (un botanist si un zoolog) din cadrul CMN, pentru o perioada de 3-4 zile anual

Un paznic, selectat dintre locuitorii comunei

Elevi sau tineri din ONG-uri, dispusi a se implica in mod voluntar

Financiare:

Din bugetul Academiei;

Din bugetul adminsitratiei locale;

Sponsorizari din partea diverselor societati.

Timpul necesar:

Nedeterminat, pentru planul general

Aprilie-august, pentru planul anual

Responsabilitati si responsabili:

Pentru monitorizare: specialisti din CMN si Agentia pentru protectia mediului Mures

Pentru paza: custodele sau paznicul monitorizat

Pentru lucrari: tineri din scoli sau ONG-uri, tarani dispusi sa coseasca in schimbul fanului obtinut (cosirea se va face manual, si nu cu o cositoare mecanica)

Primarul comunei, pentru stimularea activitatilor de servicii turistice si sprijinirea efectuarii unor lucrari.

Anexe:

Harta topografica la scara mare

Situatia cadastrala, cu precizarea proprietarului ariei protejate

Harta geomorfologica cu precizarea eventualelor fenomene de risc geomorfologic (eroziuni de suprafata, eroziuni de profunzime etc.)

Harta geobotanica, cu distributia fitocenozelor asociatiilor identificate

Schema operatiilor si lucrarilor prevazute a se efectua, cu precizarea perioadei, modalitatilor de executare, a persoanelor implicate si a responsabililor

O serie de imagini-document, cu valoare in comparatiile viitoare

Schita impactului actual ori anticipat in perspectiva

Bibliografia existenta pentru spatiul respectiv

Metode si tehnici de utilizat in monitorizare

Metode clasice:

Careul permanent (observatiile efectuate in stationar, o suprafata bine delimitata, semnificativa pentru ansamblul general si care se studiaza ritmic);

Careul martor (suprafata care nu se supune nici unei interventii).

Metode si tehnici de utilizat in monitorizare

Metode specifice:

Transectul

Cartografierea periodica (care se face la intervale dependente de tipul de vegetatie: la circa 5 ani pentru vegetatia ierboasa, la 10-15 ani pentru vegetatia lemnoasa);

Fotografierea, intotdeauna din acelasi loc si din acelasi unghi;

Aerofotografierea (daca exista posibilitatea);

Metodele specifice taxonilor sau comunitatilor tinta: populationale - in cazul speciilor, cenologice - in cazul unor comunitati particulare.