Evolutia in timp a conventiilor, la nivel mondial, referitoare la protectia mediului

Evolutia in timp a conventiilor, la nivel mondial, referitoare la protectia mediului

1. . Evolutia in timp a conventiilor si tratatelor la nivel mondial, privitoare la protectia mediului

Confruntati cu deteriorarea alarmanta a ecosistemelor ce sustin viata pe pamant, de-a lungul timpului , sefi de state si de guvern , alaturi de cercetatori si academicieni , oameni de afaceri , reprezentanti ai sindicatelor , autoritati locale , fermieri , femei si tineri de pe intregul mapamond , s-au intalnit si au propus solutii salutate de toata omenirea si au dat guvernelor sugestii privind dezvoltarea durabila a scoartei , marilor si atmosferei in care ne ducem traiul .

In perioada dinainte de anii '70 aceste intalniri aveau ca subiect de discutie probleme precum necesitatea reglementarii problemelor de pescuit , protejarea Oceanului Atlantic , dezarmarea nucleara , in care erau evidentiate avantajele si dezavantajele diferitelor optiuni si posibilele sanctiuni pentru cei care nu le respectau .

Comunitatea internationala a decis sa trateze problemele mediului prin masuri colective la nivel global, pe care a cautat sa le defineasca si sa le aplice prin intermediul unu cadru international adecvat.

Acest cadru de actiune la nivel international s-a format in timp si se afla intr-o evolutie dinamica, cuprinzand masuri legale cu caracter obligatoriu in forma tratatelor sau conventiilor sau cu caracter neobligatoriu, in forma

declaratiilor, rezolutiilor sau seturilor de linii directoare si orientari politice, masuri institutionale si mecanisme de finantare viabile.

Comunitatea internationala s-a reunit pentru prima data in 1972 la Conferinta de la Stockholm privind Mediul Uman, pentru a dezbate problema mediului global si a necesitatilor de dezvoltare.

In urma conferintei au rezultat:

v     Declaratia de la Stockholm, continand 26 de principii;

v     Planul de Actiune pentru Mediul Uman, cu trei componente:

- programul pentru evaluarea mediului global (Earthwatch);

- activitatile pentru managementul mediului;

- masurile de sprijin.

v     Programul Natiunilor Unite pentru Mediu, al carui Consiliu de Conducere si Secretariat au fost infiintate in decembrie 1972 de Adunarea Generala a Natiunilor Unite.

v     Fondul voluntar pentru Mediu, infiintat in ianuarie 1973, in conformitate cu procedurile financiare ale Natiunuilor Unite.

Toate acestea sunt considerate a fi piatra de temelie a primului cadru international pentru tratarea problemelor mediului.

Conferinta a recunoscut ca problemele de mediu ale tarilor industrializate, cum sunt degradarea habitatelor, toxicitatea si ploile acide nu reprezinta probleme neaparat importante pentru toate tarile, adica strategiile de dezvoltare nu indeplinesc necesitatile si prioritatile tarilor si comunitatilor celor mai sarace.

Conferinta a fost insa dominata in principal de problemele de mediu si a condus la cresterea constientizarii publice in acest domeniu.

De la infiintarea sa, in baza recomandarilor Conferintei de la Stockholm, Programul Natiunilor Unite pentru Mediu a desfasurat o serie de activitati pentru a-si manifesta in cadrul sistemului ONU, rolul sau de catalizator si coordonator in domeniul mediului.

Activitatile programului pot fi clasificate in doua mari grupe:

• orientate pe probleme sectoriale ale factorilor de mediu: poluarea apelor, a aerului si a solurilor (in special degradarea terenurilor);
• orientate pe probleme globale: ploi acide, epuizarea stratului de ozon, schimbarile climatice, defrisarea si desertificarea, conservarea biodiversitatii, traficul international de produse si deseuri toxice si periculoase, protejarea mediului in perioadele de conflict armat.

Problemele globale ale mediului au inceput sa devina predominante si au creat necesitatea initierii unor actiuni suplimentare pentru cresterea constientizarii publice, care sa determine comunitatea internationala sa ia in timp util masuri functionale, atat pe plan international cat si national.

Evaluarea efectelor acestor "noi" probleme ale mediului a condus la recunoasterea faptului ca s-a realizat un progres prea redus in integrarea protectiei mediului in politicile si activitatile de dezvoltare, respectiv obiectivul consacrat prin principiul 13 al declaratiei de la Rio nu a fost realizat.

Declaratia de la Stockholm, Principiul 13

Pentru a realiza un management mai rational al resurselor, care sa conduca astfel la imbunatatirea mediului, Statele trebuie sa adopte o abordare integrata si coordonata a planurilor lor de dezvoltare, pentru a asigura ca dezvoltarea lor este compatibila cu necesitatea de a proteja si imbunatati mediul in beneficiul propriei populatii.

Intr-o perioada in care constientizarea problemelor ambientale de catre guverne crescuse , in comparatie cu Stockholm , a avut loc in 1979 Conferinta de la Geneva, conventie privitoare la poluarea atmosferica transfrontiera la mare distanta .

Principalul rezultat al conferintei este legat de lansarea unui program special cu privire la clima ( World Climate Programme ) si , mai detaliat , de aprobarea unui protocol referitor la poluarea atmosferica transnationala , semnat de tarile europene si de Statele Unite .

Conferinta de la Geneva nu a reusit sa stimuleze adoptarea de mijloace de natura globala dar, au fost intreprinsi primii pasi catre incheierea de acorduri partiale , adica limitate in ce priveste numarul tarilor semnatare .

Partile semnatare au propus si aplicat masurile specifice in ceea ce priveste retehnologizarea , functionarea la o anumita capacitate sau orice alte masuri care au ca efect : reducerea emisiilor de SO cu 30 % , pana in anul 1995 , mentinerea emisiilor de NOx constant , la nivelul anului de baza , 1987 , reducerea emisiilor de C.O.V. ( compusi organici volatili ) cu 30 % , pana in anul 1999.

Romania a aderat la Conventia de la Geneva la data de 25 ianuarie 1991 .

Peste patru ani , in 1983 se infiinteaza Comisia pentru Dezvoltare si Mediu (World Commission on Enviroment and Development ) , la initiativa Adunarii generale a Natiunilor Unite , a Japoniei si Elvetiei . Aceasta comisie ar fi trebuit sa se ocupe de problemele legate de transferul de tehnologie nord - sud , dar in realitate va ramane in istorie ca cea care , patru ani mai tarziu , a produs Raportul Bruntland , publicat in 1987 si denumit "Viitorul nostru comun"(Our Common Future), prin care s-a formulat cadrul care avea sa stea la baza celor 40 de capitole ale Agendei 21 si a celor 27 de principii ale Declaratiei de la Rio si care a definit dezvoltarea durabila ca fiind "dezvoltarea care indeplineste necesitatile generatiei prezente, fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a-si indeplini propriile necesitati".

Din punct de vedere al depasirii acordurilor partiale sau a declaratiilor fara efect legal , primul pas real in acest sens a fost facut la Conferinta de la Toronto din 1988 , prima la care s-a trecut din sfera stiintei in cea a politicului . Conferinta este amintita pentru deosebita incisivitate a declaratiilor finale si pentru angajamentele politice care au fost asumate .

Unele din cele mai puternice angajamente au privit schimbarile climatice :

reducerea emisiilor de dioxid de carbon in proportie de 20 % , comparativ cu cele din 1988 si

cresterea eficientei economice in proportie de 10 % , pana in 2005 .

In iunie 1992, la Rio de Janeiro s-a desfasurat Conferinta Natiunilor Unite privind Mediul si Dezvoltarea, la care s-au reunit 115 de conducatori ai statelor lumii.

A fost organizata la 20 de ani de la Conferinta de la Stockholm , de catre secretariatul UNCED , al carui secretar general al conferintei a fost Maurice F.Strong , din Canada .

Conferinta de la Rio constituie un eveniment de o importanta indiscutabila pentru ca , printre altele , a presupus peste doi ani de tratative intense pentru pregatirea ei , implicand un numar foarte mare de state participante ( ~ 2400 de reprezentanti ai ONG) .

Obiectivele acestei conventii se refera la conservarea diversitatii biologice, utilizarea rationala a componentelor sale , impartirea corecta si echitabila a beneficiilor ce reies din utilizarea resurselor genetice , accesul la resursele genetice prin transfer adecvat de tehnologii relevante . Statele au drept suveran de a-si exploata propriile resurse dupa politicile lor de mediu .

Cu aceasta ocazie, pe plan international, a fost recunoscuta oficial necesitatea de a integra dezvoltarea economica si protectia mediului in obiectivul de dezvoltare durabila si s-a afirmat importanta, in continua crestere, a dreptului international al mediului, ca mecanism de codificare si promovare a dezvoltarii durabile.

In urma conferintei au rezultat:

Declaratia de la Rio, continand 27 de principii.

Agenda 21 (cuprinsul Agendei 21 este prezentat in tabelul 1), care constituie un plan de actiune pentru dezvoltarea durabila cu incepere din secolul al XXI-lea, concretizat in 40 de capitole destinate unor domenii de programe specifice, structurate in termenii:

- bazei de actiune;

- obiectivelor de realizat;

- activitatilor care trebuie efectuate;

- modalitatilor de implementare.

Un document fara putere obligatorie, care contine principiile pentru managementul conservarii si dezvoltarii durabile a tuturor tipurilor de paduri

Organizarea institutionala a Comisiei Mondiale pentru Dezvoltarea Durabila.

Mecanismul de finantare pentru implementarea Agendei 21.

Summitul de la Rio a adus cu fermitate pe arena publica problemele de protectie a mediului si de dezvoltare. Alaturi de Agenda 21 si Declaratia de la Rio, s-a ajuns la un acord cu privire la doua conventii obligatorii:

• Conventia privind diversitatea biologica si
• Conventia cadru privind schimbarile climatice

Summitul de la Rio a generat de asemenea o serie intreaga de reactii pozitive, incluzand demararea a numeroase initiative pentru implementarea Agendei 21 la nivel local si a reorientarii politicii de protectie a mediului. In acelasi an, in multe state s-au infiintat comisii nationale pentru dezvoltarea durabila si s-au intocmit strategii pentru dezvoltarea durabila.

In ciuda acestor consecinte pozitive, obiectivul global al Agendei 21, care a facut apel la o schimbare radicala a sistemelor de valori conventionale dominante existente si a proceselor institutionale, nu a putut fi atins.

Romania a semnat aceasta conventie la 5 iunie 1992 si a ratificat-o la 13 iulie 1994 .

Dupa Rio, guvernele, organizatiile internationale, autoritatile locale, oamenii de afaceri, grupuri cetatenesti si persoane fizice au depus eforturi pentru atingerea dezvoltarii durabile.Agenda 21 ramane un document de referinta pe termen lung cu privire la echilibrarea nevoilor economico-sociale si a potentialului resurselor si ecosistemelor pamantului.

Evaluarea progresului realizat la cinci ani de la Conferinta de la Rio (New York, 1997), a evidentiat o serie de deficiente, legate in particular de echitatea sociala si saracie. Aceste aspecte au fost evidentiate prin:

• reducerea asistentei oficiale acordate pentru dezvoltare si cresterea datoriilor internationale;
• esecul imbunatatirii: transferului de tehnologie, constructiei capacitatilor pentru participare si dezvoltare;
• esecul coordonarii institutionale si
• incapacitatea de a reduce nivelurile excesive de productie si de consum.

Ca urmare, s-a facut apel la ratificarea, intarirea si implementarea mai ferma a acordurilor si conventiilor internationale privind mediul si dezvoltarea.

Summitul Natiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabila, care a avut loc la Johannesburg in perioada 26 august - 6 septembrie 2002, a reunit 104 conducatori ai statelor lumii si a avut ca principlale rezultate:

o       Declaratia de la Johannesburg privind dezvoltarea durabila si

o       Planul de implementare a Summitului mondial privind dezvoltarea durabila.

Summitul de la Johannesburg a reafirmat dezvoltarea durabila ca fiind un element central al agendei internatioanle si a dat un nou impuls pentru aplicarea practica a masurilor globale de lupta impotriva saraciei si pentru protectia mediului. S-a aprofundat si intarit intelegerea conceptului de dezvoltare durabila, in special prin evidentierea importantelor legaturi dintre saracie, mediu si utilizarea resurselor naturale.

Guvernele au cazut de acord si au reafirmat un domeniu de obligatii si tinte concrete de actiune pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabila.

Prin Declaratia de la Johannesburg s-a asumat responsabilitatea colectiva pentru progresul si intarirea celor trei piloni interdependenti ai dezvoltarii durabile: dezvoltarea economica, dezvoltarea sociala si protectia mediului la nivel local, national, regional si global.

Prin Planul de implementare se urmareste aplicarea de masuri concrete la toate nivelurile si intarirea cooperarii internationale, in baza responsabilitatolor comune dar diferentiate, exprimate in Principiul 7 al Declaratiei de la Rio si integrarea celor trei piloni ai dezvoltarii durabile. In acest sens, eforturile sunt cu precadere axate pe:

eradicarea saraciei;

modificarea modelelor de productie si consum;

protejarea sanatatii si

protejarea si managementul bazei de resurse naturale pentru dezvoltarea economica si sociala.

Un important progres l-a constituit sprijinul pentru infiintarea unui fond de solidaritate mondiala pentru eradicarea saraciei. De asemenea, opiniilor societatii civile li s-a dat o importanta deosebita, ca recunoastere a rolului esential al societatii civile in implementarea dezvoltarii durabile si promovarea de parteneriate.

Toate aceste conferinte mondiale au influentat evolutia dreptului international al mediului. Exista de asemenea numeroase acorduri bilaterale si multilaterale care contin prevederi legate de unul sau mai multe aspecte care vizeaza protectiea mediului, acoperind probleme de natura:

• subregionala;
• regionala si
• globala.

De asemenea, in dreptul international al mediului s-a cristalizat un numar de principii fundamentale pentru protectia mediului. Fiind un domeniu relativ nou si in formare, dreptul si politica internationala in domeniul protectiei mediului evolueaza si pe baza rezolutiilor si declaratiilor unor organizatii internationale, cum sunt Programul

Natiunilor Unite pentru Mediu, Organizatia Mondiala a Sanatatii sau Agentia Internationala a Energiei Atomice, care au jucat un rol important in cristalizarea principiilor internationale pentru protectia mediului, desi de multe ori aceste principii nu sunt obligatorii. Prin repetare si practica statala, care vizeaza incorporarea acestor principii in sistemele legale nationale, acestea pot deveni obligatorii.

Desi in prezent statele lumii au abordari diferite fata de aceste principii, respectiv le considera a fi principii de drept international in formare sau le recunosc ca fiind principii de drept international, ele stau la baza dezbaterilor actuale pentru luarea deciziilor politice privind protectia mediului la nivel international, si capata o importanta din ce in ce mai mare pentru problemele legate de comert si mediu.

2. Conventii privind protectia mediului , clasificate in functie de tema abordata

Peste 6000 de metropole si orase din lumea intreaga si-au creat propria "Agenda locala 21" pentru a-si coordona actiunile pe termen lung. O serie de state au stabilit modalitati de aplicare a Agendei 21 la nivel national. Aceste strategii au fost adoptate de Consiliile Nationale pentru dezvoltare durabila, astfel de organisme functionand in peste 80 de tari, majoritatea in curs de dezvoltare.

Un numar tot mai mare de intreprinderi comerciale au urmat politica dezvoltarii durabile si au votat abordarea "tripla" care tine cont de factorii economici, sociali si de mediu. Astfel s-au dezvoltat o serie de organisme care aplica politica durabilitatii - de exemplu Consiliul Mondial de Afaceri pentru Dezvoltare Durabila.

Comisia ONU pentru Dezvoltare Durabila, care a fost infiintata pentru a monitoriza implementarea acordurilor de la Rio, s-a reunit anual incepand cu 1993 si a stabilit masuri inedite pentru participarea societatii civile la tratativele ONU, indeosebi prin dialog cu factorii cheie.

Diminuarea saraciei si dezvoltarea sociala

Conferintele ce au urmat dupa Summit-ul Pamantului - ca de exemplu Conferinta din 1994 asupra Populatiei si Dezvoltarii de la Cairo, Summit-ul social din 1995 de la Copenhaga, Conferinta Femeilor din 1995 de la Beijing si Conferinta Habitat II din 1996 de la Istanbul - au consolidat angajamentul pentru dezvoltarea durabila si au adoptat strategii pentru punerea in aplicare a Agendei 21.

In septembrie 2000, la Summit-ul ONU al Mileniului, 147 lideri mondiali au stabilit de comun acord obiective ale dezvoltarii cu termene comparabile cu cele din Agenda 21.

Finantare si Comert

Global Environment Facility (GEF) - impreuna cu Banca Mondiala, Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) si UNEP (agentii de implementare) a fost lansat experimental in 1991, iar dupa Summit-ul Pamantului a fost restructurat pentru a deveni cea mai importanta sursa a imprumuturilor multilaterale acordate tarilor in curs de dezvoltare si tarilor in tranzitie pentru proiecte globale privind mediul inconjurator. In primii zece ani, GEF a finantat aceste proiecte cu 4,2 miliarde USD si a atras mai mult de 11 miliarde USD in co-finantare. La ultima finantare, in 1998, 36 tari au acordat GEF 2,75 miliarde USD.Cea de-a treia finantare este inca in discutii.

Organizatia Mondiala a Comertului (WTO) la cea de-a patra sa intrunire ministeriala de la Doha din noiembrie 2001, a adoptat o declaratie ce mentioneaza: "Suntem convinsi ca promovarea si protejarea unui sistem comercial multilateral si nediscriminatoriu, care sa actioneze in favoarea protectiei mediului inconjurator si a promovarii dezvoltarii durabile pot si trebuie sa fie incurajate.'

La Conferinta Internationala pentru Finantarea Dezvoltarii, desfasurata in Mexic la Monterrey in martie 2002, guvernele si-au reconfirmat angajamentul pentru dezvoltarea durabila, iar tarile donatoare au promis o suma de 30 miliarde USD, constituita ca un aport suplimentar de resurse pana in 2006.

Schimbarile climaterice

Conventia Cadru a ONU privind schimbarile climaterice, propusa spre semnare la Summit-ul Pamantului a intrat in vigoare la 21 martie 1994. Conventia are 165 de semnatari si 186 de parti implicate, dar majoritatea tarilor industrializate n-au indeplinit obiectivul propus si anume diminuarea pana in 2000 a volumului emisiilor de gaze cu efect de sera pana la nivelul anului 1990.

In decembrie 1997 la Kyoto, guvernele au incheiat un protocol prin care tarile industrializate accepta obiective cu statut de lege pentru reducerea pana in 2008-2012 a emisiilor celor sase gaze cu efect de sera cu 5% fata de nivelul din 1990. Pentru a intra in vigoare, protocolul trebuie ratificat de 55 de tari. Doar doua tari industrializate au ratificat protocolul pana in prezent.

Diversitate biologica

Conventia ONU asupra Diversitatii Biologice, propusa spre semnare la Summit-ul Pamantului din 1992 si ratificata de atunci de 183 de tari, a intrat in vigoare la 29 decembrie 1993. Conventia impune tarilor sa protejeze specii de plante si animale prin conservarea habitatelor lor naturale si prin alte mijloace. Protocolul de la Cartagina pe tema Biosecuritatii, incheiat pentru a reduce riscurile deplasarilor transfrontaliere a organismelor vii ce au suferit modificari genetice si pentru a oferi siguranta utilizarii biotehnologiilor moderne, a fost adoptat in ianuarie 2000 si ratificat de 17 tari. Partile implicate in Conventie dezbat acum problemele ce privesc impartirea beneficiilor oferite de resursele genetice cu oamenii din tarile lor de origine.

Desertificarea

Conventia ONU pentru Combaterea Desertificarii - problema adusa in discutie la Summit-ul Pamantului - a intrat in vigoare in decembrie 1996. Desertificarea sau degradarea tinuturilor aride si semiaride afecteaza modul de viata si resursele de hrana a peste 900 milioane de oameni din intreaga lume, mai ales din Africa. Conventia cere o implicare serioasa pentru solutionarea problemelor din regiunile aride, pana in prezent 179 tari alaturandu-se acestui program. Dar resursele disponibile implementarii programului sunt limitate.

Resursele marine si poluarea

Acordul ONU privind rezervele de peste, privind controlul pescuitului in largul marilor, negociat ca o prelungire a acordurilor Summit-ului Pamantului, a fost semnat in decembrie 1995 si a intrat in vigoare in decembrie 2000. Acordul cauta sa previna pescuitul in exces si sa aplaneze conflictele internationale generate de competitia pentru rezervele de peste in scadere, lucru ce se poate infaptui prin managementul zonelor de pescuit la nivel regional. Acesta contine prevederi importante de reglementare a conflictelor pentru a preveni pescuitul ilegal.

De vreme ce 1 miliard de oameni traiesc in centre urbane de-a lungul coastelor si aproape 80% din poluarea marilor e generata de surse de pe uscat, in 1995 guvernele au adoptat Programul Global de Actiune pentru protejarea Mediului Marin de efectele activitatilor continentale.

Substante chimice toxice

Pentru a reglementa traversarea granitelor de cele 4 milioane tone de deseuri toxice anual, in 1989 a fost adoptata Conventia de la Basel privind deseurile cu factor de risc, administrata de UNEP si ratificata ulterior de 121 de tari. In 1995, tratatul a fost intarit pentru a se putea declara ilegal exportul exportul de deseuri toxice din tarile dezvoltate in cele in curs de dezvoltare care adeseori nu dispun de tehnologia necesara neutralizarii acestora. In 1998, peste 100 de guverne au adoptat un tratat international, negociat sub auspiciile FAO si UNEP, pe tema schimbului de informatii referitoare la comertul cu pesticide si cu substante chimice.

Ca o consecinta a discutiilor purtate de Comisia ONU pentru Dezvoltarea Durabila cu privire la necesitatea de a controla si de a elimina diferite substante chimice toxice, tarile participante au semnat in 2001 Conventia de la Stockholm privind substantele organice poluante remanente.

S-a pus accent pe eliminarea a 12 substante chimice nocive cunoscute, inclusiv PCB, dioxine si DDT. Tratatul a fost semnat de 126 tari si ratificat de 5 parti implicate.

Padurile

Pe baza Normelor Forestiere adoptate la Rio, un Comitet Interguvernamental pentru Paduri a adoptat peste 100 de propuneri de actiune in martie 1997. Incepand cu prima sa sesiune din 2001, Forum-ul ONU al Padurilor a pus accent pe propunerile de limitare a defrisarilor si de generare de resurse pentru domeniul forestier.

Pana in 2005, se urmareate crearea unei infrastructuri legale internationale pentru paduri.

Distrugerea stratului de ozon

In timpul unei actiuni de mare succes ce s-a desfasurat inainte de Summit-ul Pamantului tarile participante au eliminat substantele nocive stratului de ozon potrivit Protocolului de la Montreal din 1987, reconfirmat in 1996. Ca o consecinta a tratatului, consumul total de clorofluorocarburi (CFC) a scazut de la 1,1 milioane tone in 1986 la 156.000 tone in 1998.

Insulele mici

Dupa cum s-a hotarat la Summit-ul Pamantului, in 1994 s-a desfasurat in Insulele Barbados o conferinta ONU pentru abordarea problemelor existente in statele in curs de dezvoltare din insulele mici. Fiind stiut faptul ca insulele mici - prin dimensiunile si izolarea lor - sunt vulnerabile la schimbari climaterice si dezastre naturale, peste 100 de tari au fost de acord sa abordeze problemele cu care se confrunta aceste insule, incheind un parteneriat. In 1999, intr-o retrospectiva de cinci ani realizata de Conferinta din Barbados, Adunarea Generala ONU a dezvaluit faptul ca, in timp ce tarile din insulele mici au urmarit obiectivele conferintei, comunitatea internationala inca nu alocase resursele necesare.