Poluarea internationala (transfrontaliera)

Poluarea internationala (transfrontaliera)

Expresia "poluare atmosferica transfrontaliera la lunga distanta" desemneaza poluarea atmosferica a carei sursa fizica este situata, total ori in parte, intr‑o zona supusa jurisdictiei nationale a unui stat si care exercita efecte prejudiciabile intr‑o zona supusa jurisdictiei unui alt stat, la o distanta la care nu este in general posibil sa se distinga aporturile surselor individuale ori ale grupelor de surse de emisie (Conventia de la Geneva, noiembrie 1979).

Asa cum rezulta din definitie, fenomenul transfrontalier implica prezenta a doua state: "poluatorul" si "poluatul", fiind excluse zonele care nu sunt supuse nici unei jurisdictii statale: marea libera, spatiul cosmic etc.

Principiul 21 al Declaratiei Conferintei Natiunilor Unite asupra Mediului (Stockholm, 1972) reafirma, alaturi de dreptul suveran al statelor de a exploata propriile resurse naturale, datoria de a evita ca prin activitatile exercitate in limitele jurisdictiei lor si sub controlul lor sa provoace pagube mediului altor state sau in regiuni care nu intra sub nici o jurisdictie nationala.

Definim poluarea internationala (transfrontaliera) ca fiind suma efectelor defavorabile pe care le provoaca un sistem, de tipul unei economii nationale, in afara granitelor sale, altor sisteme - economii nationale.

Exista mai multe moduri de a produce poluarea internationala[1], respectiv:

1) Poluarea directa, care consta in transferarea unor reziduuri intr‑o alta tara, folosind miscarea aerului sau curgerea apei. Astfel, Rinul impurificat, in Germania, polueaza si Olanda, prin care trece spre varsare, iar Tisa poluata in Romania traverseaza Ungaria si Serbia. In SUA, se degaja nori de bioxid de sulf, din cauza carora sufera padurile din Canada s.a.m.d. Avem, tot aici, poluarea reciproca, in cazul in care mai multe tari impart tarmul unui mare lac sau chiar al unei mari. Asa se intampla cu Mediterana, cu Marile Lacuri din America de Nord s.a.

2) Exista forme mai discrete de poluare, care nu sunt insa mai putin periculoase. Iata cateva exemple:

exportul catre tari mai sarace a unor produse agricole impurificate, care nu se pot vinde pe piata interna.

interdictia importului de produse, in special din lumea a III‑a in baza unor legi ce impun criterii de puritate exagerat de severe (asa‑numita "Bariera ecologica").

pastrarea secretului referitor la tehnologiile de epurare si reciclare a deseurilor si la tehnologiile nepoluante, sau oferirea la vanzare a acestor tehnologii la preturi prohibitive.

3) Un al treilea mod de poluare internationala este cel ascuns, uneori sub oferta facuta de tarile dezvoltate celor in curs de dezvoltare. Iata trei moduri tipice de a actiona:

implementarea pe teritoriul altor tari a unor industrii puternic poluante, eventual fara instalatii de depoluare pentru a le face mai rentabile, sub pretextul contribuirii la dezvoltarea industriei in tara gazda. Asa s‑a construit, de pilda, un complex gigantic de celuloza, la Porto Alegro, in Brazilia.

exploatarea de materii prime pe teritoriul altor tari, cu tot ansamblul de perturbare a mediului pe care tehnologiile de profil il implica.

inchirierea de suprafete in tarile gazda pentru depozitarea deseurilor puternic poluante. Agentia pentru protectia mediului inconjurator din SUA (EPA) estima ca in cursul anului 1988 s‑au exportat circa 2,2 milioane tone gunoaie toxice, costul depozitarii lor in tari sarace fiind considerabil mai mic decat cel al tratarii lor in tarile de origine. Astfel, o firma italiana, prin semnarea unui contract prevazand depozitarea unor deseuri toxice in Nigeria, a obtinut un beneficiu de 4,3 milioane USD.

Aceasta ultima forma de export de poluare, poate cea mai brutala, a determinat pana la urma o reactie energica din partea tarilor ce aveau de suferit. In mai 1988, Organizatia Unitatii Africane a cerut oprirea importurilor de deseuri. In toamna anului 1988, Romania a inscris la ONU un punct care vizeaza, in esenta, interzicerea unor asemenea practici. Punctul a fost adoptat, ceea ce nu inseamna insa ca problema poate fi considerata deplin rezolvata. De altfel, tara noastra s-a confruntat si in ultimii ani fie cu importul unor deseuri toxice, fie cu solicitari din partea unor tari de a "gazdui" o serie de deseuri, solicitari care au fost respinse.