Poluarea solului:concept, tipuri de poluare, efecte, efecte in lant

Poluarea solului:concept, tipuri de poluare, efecte, efecte in lant

Poluarea solului inseamna orice actiune care produce dereglarea functionarii normale a solului ca suport si mediu de viata (mai ales pentru plantele terestre superioare) in cazul diferitelor ecosisteme naturale sau create de om (antropice).

Expresia valorica a gradului de poluare poate fi redata prin raportul intre valoarea recoltei obtinuta pe un sol poluat fata de valoarea recoltei obtinuta pe acelasi tip de sol, nepoluat, dar in aceleasi conditii climatice si tehnologice.

Gradul de poluare mai poate fi redat prin cuantumul investitiilor si cheltuielilor necesare pentru lucrarile de diminuarea poluarii solurilor.

In plus, prin notiunea de poluare a solului se intelege nu numai patrunderea unor elemente din afara, cum se intampla la aer si apa, ci si deranjarea unui component al solului care atrage dupa sine afectarea fertilitatii. Astfel, solul poate fi supus unor fenomene ce afecteaza toate functiunile sale: fizice, fizico-chimice, biologice si biochimice.

Un exemplu concludent este eroziunea, care este considerata o consecinta a mai multor cauze care au precedat-o. Asa cum s-a vazut, exista numeroase alte cauze care duc la scaderea fertilitatii, respectiv la poluarea solului: aciditatea pronuntata, saraturarea, distrugerea structurii, compactarea cu masinile si tractoarele, excesul de umiditate, reducerea humusului, dereglarea regimului nutritiv etc.

Clasele de poluare ale solului sunt: poluare fizica, poluare chimica, poluare biologica si poluare radioactiva.

Efectele poluarii solului

Dupa cum am mai spus, stratul de humus dispare daca este antrenat de ape sau de vant, ceea ce se intampla daca nu este bine fixat in sol prin intermediul radacinilor plantelor sau daca apa aluneca prea energic la suprafata solului. Radacinile plantelor de cultura sunt mult mai putin adanci decat cele ale plantelor salbatice si nu protejeaza stratul de humus. Scurgerea apelor, pe de alta parte este favorizata de disparitia padurilor.

Ne aflam intr‑o situatie aparent paradoxala: cresterea populatiei globului impune cultivarea unor suprafete din ce in ce mai mari de sol, ceea ce antreneaza, la randul sau, o degradare din ce in ce mai accentuata a acestuia, deci o scadere a productiei agricole.

Dintre repercusiunile directe si indirecte ale reducerii continutului de humus din sol se mentioneaza, in primul rand, micsorarea rezervei de elemente nutritive si de energie a solurilor, degradarea structurii, care favorizeaza compactarea, reducerea permeabilitatii pentru apa si aer, marirea rezistentei pe care o opune solul patrunderii si dezvoltarii normale a radacinilor plantelor si consumul mai ridicat de energie necesar efectuarii unor lucrari.

Eroziunea si alunecarile de teren reprezinta fenomene naturale de poluare a solului. Prevenirea si combaterea unor astfel de stari necesita intreprinderea unor lucrari de imbunatatiri funciare specifice, pentru a se evita, in final si fenomenul desertificarii.

Materialul erodat din sol este transportat de catre ape si produce colmatarea cursurilor de apa sau a altor acumulari de apa naturale sau artificiale, marind pericolul de producere a inundatiilor, care determina la randul lor acoperirea unor terenuri agricole cu materiale, uneori, nefertile.

Inundatiile, fenomen negativ tot mai frecvent

Alte fenomene de deteriorare a solurilor

In cazul terenurilor pe care s‑au aplicat pesticide, prin eroziune apare in plus si pericolul de poluare a apelor cu unele substante care devin toxice pentru plante si animale.

Trecerea terenurilor agricole si silvice la alte folosinte este considerata de specialisti un mod de poluare prin micsorarea uneori a suprafetelor care contribuie la mentinerea echilibrului biologic, iar uneori situatia ia un aspect si mai grav daca se are in vedere ca se scot din circuitul agricol terenuri foarte fertile. Trecerea la folosinta silvica a unor terenuri cu grad avansat de degradare reprezinta o masura corespunzatoare refacerii echilibrului si nu se poate considera poluare; orice altfel de modificare de folosinta trebuie stabilita cu mult discernamant.

Dezvoltarea industriala presupune ocuparea unor suprafete mari de soluri, in cea mai mare parte a celor foarte fertile. In prezent, se estimeaza pe plan mondial ca soselele, aeroporturile, uzinele si orasele ocupa, in fiecare an, cate 10 mil. ha din cele circa 1600 mil. ha existente in total pe glob, ca suprafata agricola (dintre care aproximativ jumatate relativ degradata, pe seama exploatarii nerationale).

In ceea ce priveste saraturarea solurilor, s‑a constatat ca fertilitatea acestora scade foarte puternic daca ele se incarca cu un continut mare de saruri.

Ploile acide determina o acidifiere a solului.

Efecte puternice au si metalele grele. Astfel, pe o distanta de 50 m in dreapta si in stanga unei autostrazi, concentratia plumbului in stratul superficial de sol variaza intre 30 si 400 μg/dm³.

Cadmiul si mercurul, ajunse in sol in urma poluarii industriale, impiedica cresterea plantelor, prin blocarea unor procese biochimice redox din cadrul metabolismelor. Ajunse ulterior in hrana, produc la om boli grave.

Fluorul, care "scapa" din preajma fabricilor de ingrasaminte fosfatice si a uzinelor de aluminiu, distruge microorganismele din sol si diminueaza capacitatea de fixare a azotului a celor ramase. Astfel, la o distanta de 50 m de o sursa punctiforma de fluor situata la nivelul solului, numarul de microorganisme scade la jumatate si activitatea de fixare a azotului la un sfert (fata de valorile normale), iar la o distanta de 500 m de sursa, numarul de microorganisme este de doar 75% si activitatea de fixare a azotului este redusa la jumatate.

Fluorul are un efect toxic si asupra insectelor, doza letala pentru albine, de exemplu, fiind de 10-11 mg /albina[1].

Hidrocarburile care se produc in jurul sondelor de extractie, a rezervoarelor de titei a rafinariilor, pe traseul conductelor de transport a unor produse petroliere, in caz de avarie, se pot comporta ca poluanti ai solului. Astfel, in punctele de extractie a petrolului apar ape subterane mineralizate care pot, in unele cazuri, sa modifice in sens negativ unele insusiri ale solului, iar in partea superioara a uscatului se pot manifesta direct si intens procese de poluare.

Substantele radioactive care polueaza solul provin din aerul si apele poluate si se adauga celor care se gasesc in compozitia lor naturala. Iradierea radioactiva naturala este in medie de 1.870 mSv/an[2], dar, in diferitele zone de pe glob, aceasta variaza intre limite foarte largi si uneori chiar la distante foarte mici. In Anglia de exemplu, diferentele dintre dozele medii de la o localitate la alta pot depasi 5.000 mSv/an.

Deseurile si reziduurile organice provenite de la industria alimentara si usoara polueaza solul numai accidental deoarece, acestea fiind constituite din materii organice, pot fi reciclate prin utilizarea lor ca ingrasaminte sau amendamente.

Poluarea solului cu deseuri si reziduuri vegetale agricole si forestiere se produce numai atunci cand acestea se depoziteaza necorespunzator, putand aproviziona excesiv solul cu nitrati si agenti patogeni, iar unele suprafete de teren putand deveni focare de imburuienere. Apele din ploi pot favoriza transportul in diferiti receptori al reziduurilor nedescompuse, nitratilor s.a.

Dejectiile animale pot produce poluarea solului numai in situatiile in care acestea sunt folosite in cantitati excesive, situatie in care se afecteaza unele insusiri fizice ale acestuia si, in primul rand, a permeabilitatii sale. Prin continutul lor ridicat in sare de bucatarie, soda caustica, detergenti si unii agenti patogeni, apele de igienizare pot favoriza raspandirea unor epizootii (transmiterea in masa a unor boli la animale) sau zoonoze (boli care se transmit de la animale la oameni). Evitarea unor astfel de poluari biologice presupune respectarea unor norme de comportament.

Namolurile provenite din zootehnie nu pot fi folosite in stare proaspata ca ingrasamant; acestea se vor stoca si se vor supune unor procese de mineralizare si, numai dupa cel putin 6 luni de fermentare pot fi utilizate ca ingrasamant, pe pasuni sau, dupa cel putin trei luni, ca fertilizant la cultura de camp.

In cazul unor epidemii si epizootii (pesta porcina, febra aftoasa, tuberculoza, salmonela acuta s.a.), este recomandat ca paturile de uscare a namolurilor sa fie acoperite cu plase. Studiile facute asupra originii si cantitatilor de namoluri acumulate au precizat ca, in tara noastra, pe primul loc se situeaza dejectiile provenite de la complexele de crestere si ingrasare a porcilor, atat ca volum cat si ca pericol de poluare a solului, fiind urmate de cele provenite de la taurine si apoi cele rezultate in complexele avicole.

Dejectiile umane pot constitui substante poluante numai in jurul unor mici localitati, a unor asezari stabile sau temporare (tabere, locuri de agrement, targuri s.a.), lipsite de canalizare. In unele din aceste situatii, poate apare pericolul transformarii solului in focar de germeni patogeni ceea ce impune luarea unor masuri corespunzatoare pentru a preveni asemenea situatii.

Namolurile provenite din apele uzate orasenesti pot deveni agenti de poluare in functie de provenienta si compozitia lor. Astfel, cele provenite din industria alimentara si zootehnie au o compozitie predominant organica si pot fi reciclate in natura prin folosirea lor ca fertilizanti. Namolurile provenite de la prepararea minereurilor, carbunelui, de la industriile metalurgice, electronice s.a., au o compozitie predominant anorganica, impunand mai intai supunerea acestora unor procese tehnologice de epurare si de recuperare a metalelor grele (pentru a le micsora potentialul poluant) si apoi folosirea acestora ca ingrasaminte.

Excesul ingrasamintelor cu azot, chimice sau organice, poate constitui o sursa de poluare cu nitrati atat a produselor agricole cat si a apelor de suprafata si a celor subterane.

O alta sursa de poluare a solului, printr‑un proces de impurificare si indirect de degradare, o constituie utilizarea excesiva a pesticidelor.

Pesticidele sunt definite ca fiind substante sau amestecuri de substante utilizate in agricultura cu scopul de distrugere, respingere, moderare sau impiedicare a activitatii insectelor daunatoare, a rozatoarelor, ciupercilor, buruienilor si a oricaror alti daunatori.

Pierderile de recolte datorita acestor daunatori sunt extrem de mari (pana la zeci de procente uneori), deci incercarile de a remedia situatia au fost pe deplin justificate si in buna masura benefice.

Raspandirea pesticidelor in agricultura s‑a facut dupa 1940, o data cu descoperirea DDT‑ului (diclor difenil tricloretan), un insecticid extrem de puternic, dar care, datorita degradarii extrem de lente, poate avea efecte puternic nefavorabile asupra mediului si vietuitoarelor.

Intre efectele pe care pesticidele le au in ecosisteme, putem mentiona:

afecteaza lanturile trofice, punand in pericol specii care se hranesc cu insectele sau rozatoarele starpite, perturbatie care se amplifica apoi in lant;

favorizeaza aparitia altor daunatori care prospera in nisa ecologica "eliberata" sau ai caror dusmani naturali au fost ucisi de catre pesticide;

determina mutatii genetice la unele specii, in special insecte sau fungi, care devin rezistente la actiunea pesticidelor;

distrug solul, prin uciderea ramelor si a unor microorganisme care au rol esential in incorporarea materiilor organice in sol;

polueaza apele prin cresterea exploziva a algelor, care ajung sa "sufoce" toate celelalte forme de viata din biotopul acvatic respectiv.

Efectele negative sunt agravate de faptul ca unele pesticide au perioade de remanenta extrem de mari, fiind aproape nebiodegradabile.

Pentru a testa efectele imediate ale unui pesticid sunt necesare studii ample, care vizeaza urmatoarele aspecte:

stabilitatea in sol;

levigarea;

translocatia in plante.