Unitatile scoartei terestre

Unitatile scoartei terestre

In analiza scoartei terestre au fost diferentiate doua mari domenii: scoarta continentala si scoarta oceanica, diferite intre ele atat ca si structura cat si din punct de vedere petrografic.

Fig. 5. Curba hypsografica cu ariile ocupate de fiecare zona principala la scara terestra.

Aria continentala cuprinde: muntii, podisurile, campiile si selful, iar racordarea cu domeniul oceanic se face printr-o zona numita "panta continentala"(fig.5).

Muntii se impart, in principal, in munti de cutare si munti vulcanici.

Muntii de cutare sunt diferiti din punct de vedere morfologic si poarta numele orogenezei care le-a dat nastere:

Muntii Precambrieni sunt astazi peneplenizati (erodati si transformati in regiuni cu relief sters) si ca exemplu se citeaza muntii laurentieni si huronieni din Canada de Est;

Muntii Caledonieni s-au format in paleozoicul inferior si prezinta forme slabe de relief, fiind in mare masura peneplenizati ca de exemplu muntii Scandinaviei;

Muntii Hercinici s-au format in paleozoicul superior. Se prezinta sub forma unor masive isolate, inconjurate de formatiuni geologice mai noi, relieful lor fiind pe cale de peneplenizare, cum este cazul muntilor Dobrogei;

Muntii Alpini s-au format in mezozoic si Neozoic, au inalatimi mari, prezinta o continuitate clara si la suprafata predomina rocile sedimentare. Evolutia lor tectonica nu este incheiata (nu au atins echilibrul definitiv) fiind insotiti de zone seismice si vulcanism. Exemple de lanturi de munti sunt: Pirinei, Alpi, Carpati, Balcani, Caucaz, Himalaia.

Fig. 6. Sectiune printr-un aparat vulcanic

a - elementele unui aparat vulcanic ; b - caldera.

Muntii vulcanici au forme conice terminate cu, crater (fig.6). Prin eroziune, explozii sau prabusire, partea superioara a conului vulcanic poate fi distrusa, iar forma ramasa se numeste caldera (depresiune circulara inconjurata de o margine inalta). Muntii vulcanici pot aparea izolati, ca de exemplu Kenya si Kilimandjaro din Africa, sau de-a lungul unor fracturi majore ale fundamentului cum este cazul lantului vulcanic Oas-Gutai-Tibles-Calimani-Harghita.

Podisurile pot fi de platforma si intramuntoase. Cele de platforma sunt individualizate pe zonele ridicate (anteclize) ale platformelor, cu cote in jur de 200 m, relief slab ondulat si sunt formate din depozite vechi (paleozoice) si subtiri, de exemplu Podisul Ucrainean. Podisurile intramuntoase sunt regiuni relativ plate, au forme elipsoidale si altitudini foarte variate. Uneori sunt marginite de fracturi adanci ce au creat posibilitatea manifestarii fenomenelor vulcanice. Exemple de astfel de regiuni sunt Bazinul Transilvaniei si Bazinul Panonian.

Campiile pot fi interne si de coasta. Cele interne corespund regiunilor joase ale platformelor (sineclize), au intinderi foarte mari, grosimea depozitelor sedimentare este de asemanea mare, iar stratele prezinta inclinari foarte mici spre centrul depresiunii. Exemplu de astfel de regiune il constituie Campia de vest a Siberiei.

Campiile de coasta sunt o prelungire a selfului pe uscat, sunt alungite ca forma, relativ inguste si sunt alcatuite din depozite geologice recente. Un astefel de exemplu il constituie Campia de nord a Germaniei.

Selful este definit ca zona ce inconjoara uscatul continental si care se intinde de la nivelul zero hidrografic pana la adancimea la care se produce o crestere puternica a pantei (de regula - 200 m). In ceea ce priveste latimea selfurilor, functie de caracteristicile geologice si geografice ale uscatului, variaza de la 20 km pana la 600-1.000 km. Relieful selfului prezinta o serie de forme negative si pozitive caracteristice ; ca forme negative sunt vaile inecate, zone mai largi sapate de curentii marini, zone reprezentand carsturi inecate, iar formele pozitive sunt date de insule protejate de eroziune sau formate din recifi si bancuri de nisip. Sedimentele intalnite in zonele de self sunt de natura terigena, organogena si vulcanica.

Panta continentala reprezinta marginea frontala a platformei continentale si dupa gradul de inclinare s-au deosebit : panta continentala abrupta (de regula inclinata cu 6-10 grade, dar sunt si exceptii de 35-45 grade) si panta continentala lina (inclinata cu 1-3 grade). Panta continentala este sectionata de canioane submarine (vai adanci cu profil in forma de V) care se termina prin conuri de dejectie la baza pantei. Sunt cazuri cand panta continentala, in special sectorul abrupt, este lipsita de sedimente, dar uneori grosimea lor poate depasi 10.000 m (sectorul lin).

Fig. 7. Pozitia dorsalelor medio-oceanice si a foselor oceanice :

a - dorsale medio-oceanice; b - fose oceanice.

Fig. 8. Sectiune transversala schematica printr-o dorsala medio-oceanica.

Elementele principale ale domeniului oceanic sunt dorsalele medio-oceanice si fosele (fig.7).

Dorsalele medio -oceanice formeaza aliniamente in lungime de peste 60.000 km, cu latimi de ordinul a 1.500 km si inaltimi cuprinse intre 2.000 si 4.000 m.

O dorsala mediana se compune dintr-o creasta cu axa sectionata de un rift (vale tectonica la de 10-30 km si adanca de 1.000-2.000 m) ai carui pereti sunt abrupti, fiind delimitati de falii. (fig.8).

Dorsale oceanice sunt intersectate de o serie de falii transversale care fragmenteaza si deplaseaza axa dorsalei la dreapta sau la stanga.

Dorsala medio-atlantica are o directie N-S si ocupa o pozitie centrala intre America de Nord si Europa, si in continuare intre America de sud si Africa. Dorsala mediana a Oceanului Pacific se apropie de coasta Americii in dreptul Californiei pierzand treptat caracterul mid-oceanic. Dorsala mediana a oceanului Indian prezinta doua ramuri cu care se leaga de dorsala atlantica si dorsala pacifica.

Fosele oceanice sunt depresiuni alungite (1.000-2.000 km), cu latimi de ordinul a 100-200 km si adancimi de peste 6000 m. Sunt dispuse in apropierea continentelor, de regula in fata unor catene muntoase, iar grosimea sedimentelor poate varia foarte mult, putand insuma 2.000-3.500 m. Din punct de vedere geologic, fosele pot reprezenta pregeosinclinale, adica depresiuni ce urmeaza a fi colmatate cu sedimente, ce vor fi ulterior afectate de orogeneza.