Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


DemografieEcologie mediuGeologieHidrologieMeteorologie


MAREA NEAGRA PIVOT SAU MARGINE?!

Hidrologie

+ Font mai mare | - Font mai mic



MAREA NEAGRA PIVOT SAU MARGINE?!

Are, oare, Marea Neagra vreo importanta reala, imediata si/sau de perspectiva pentru cineva? Pentru cine anume? Si de ce? Care ar putea fi valentele geopolitice ale Marii Negre, in aceste vremuri dominate de partene­riate strategice mai mari sau mai mici, de ofensiva megastrategica a marilor puteri tehnologice, informationale si nucleare pentru supercucerirea spatiului geopolitic - fizic si virtual -, de recrudescenta fara precedent a retelelor strategice si, in consonanta, a filosofiei si fizionomiei de retea, la care se conecteaza dinamic tot ce exista, de la organizatii internationale, coalitii si aliante la state si grupuri de interese, la care se adauga infinite confluente, influente si interinfluente, confruntari pentru resurse, decalaje imense si asimetrii dinamice? Cum se exprima si cum se vor exprima ele in geopolitica europeana? Dar in cea eurasiatica? Dar in cea mondiala? Cu alte cuvinte, ce rol joaca si ce rol va juca Marea Neagra in noua constructie europeana, in cea eurasiatica si in cea mondiala? Va fi ea unul dintre pivotii acestor constructii sau va ramane doar o margine, pe post de confluenta geopolitica sau de falie strategica? Raspunsurile la aceste intrebari si la multe altele care deriva de aici nu sunt simple, nici usoare. Pentru ca nu se poate trece peste memoria veacurilor, dar nici nu trebuie sa se perpetueze la infinit doar amintirile si frustrarile ce rezulta din ele. Pentru ca nu se poate trece peste dinamica realitatilor si intereselor, dar unitatea si stabilitatea lumii si a oricarei regiuni a acesteia se realizeaza, in primul rand, prin conexarea sistemelor de valori si, pe aceasta baza, pe armonizarea dialectica, dinamica a intereselor.




1 Determinari intrinseci sau efect de rezonanta?

Lumea este din ce in ce mai mult interdependenta. Asa a fost mereu, dar, pe masura ce civilizatia naturala cedeaza locul unei civilizatii de eprubeta, dependentele se multiplica, se diversifica, se complica, se spiraleaza, se universalizeaza si, aparent, se detaseaza sau, in orice caz, se indeparteaza semnificativ de cele naturale, adica de origine sau de baza. Spatiul virtual, spre exemplu, pare sa nu aiba nici o legatura cu spatiul geografic, iar limbajele formalizate nu depind de cursurile de apa sau de geofizica planetei pe care traim. Este, desigur, o iluzie. Lumea noastra pamanteana va fi totdeauna dependenta de evolutia planetei si a sistemului solar, de spatiul geografic in care existam, de aer, de apa, de foc si de pamant, ca sa ne intoarcem la elementele primordiale de care vorbeau candva vechii greci, adica de resurse si de mediu. Cand uitam aceste dependente, aceste conditionari, natura are toata grija sa ni le aduca aminte prin cate un tsunami, prin cate un uragan devastator, prin activarea (probabil, geofizica) a spatiului Bermudelor, prin cate o ciuma, o holera, o gripa aviara sau cine mai stie prin ce alt fenomen adesea inexplicabil, dar totdeauna catastrofal

Populatiile din regiunea Marii Negre vor depinde totdeauna de aceasta regiune, chiar daca noua civilizatie creeaza, identifica si multiplica si aici, ca peste tot, un nou tip de „transhumanta“ una cu totul noua, electronica si financiara. Ele vor purta etern amprenta determinarilor acestui spatiu si, probabil, precum albatrosul, se vor intoarce mereu aici, macar pentru a muri, pentru ca de aici isi extrag seva si aici isi au radacinile. Noul tip de „transhumanta“ este, deocamdata, informational, adica o goana continua dupa informatie, si profesional, adica in cautarea unui loc de munca, pe care, din pacate, populatiile de aici nu-l mai gasesc acasa la ele. Dar va fi, din ce in ce mai mult si intr-o masura din ce in ce mai substantiala, unul din ce in ce mai.

mult virtual si din ce in ce mai putin fizic. Sau si-si, adica fifty-fifty. Probabil ca ar trebui numit transcibernanta. Este drept, virtualul influenteaza semnificativ fizicul, dar esenta nu poate fi schimbata. Ea se pastreaza intr-o anume matrice, care are determinari naturale ancestrale si tine de o anumita identitate, probabil, singura care conteaza. In momentul cand populatiile si oamenii nu vor mai avea radacini, nu vor mai avea nici izvoare, iar lumea isi va fi epuizat energia de dezvoltare si de progres, va fi posibil ca ea, omenirea, in forma in care o stim noi si pe coordonatele pe care o definim, sa dispara. Acest orizont este insa foarte indepartat si indoielnic, dar nu trebuie, desigur, eludat. Pentru ca, se stie, esse est excruciari, adica tot ce exista merita sa piara

Regiunea centrata pe Marea Neagra este, deopotriva, un spatiu incremenit in momentele si monumentele istoriei, unele aflate prin alte parti, stratificat si macinat de valurile care au trecut si mai trec inca pe aici, chinuit, umilit, uneori neglijat, alteori lasat in voia sortii, a intamplarii, dar niciodata uitat. Rolul pe care l-a jucat mai totdeauna acest spatiu a fost unul contradictoriu, confuz, uneori, chiar absurd, configurandu-se si reconfigurandu-se mereu, fie ca areal de confluenta sau de tampon intre marile imperii continentale sau bicontinentale (intercontinentale) ale timpului, ca falie strategica intre religii si civilizatii, fie ca zona de contact si de comunicare intre acestea. Spatiul strict al Marii Negre a ramas insa, in epoca maritimizarii civilizatiei, poarta populatiilor acestui spatiu spre lume. Si acest lucru este esential, este un dar de la Dumnezeu.

Este totusi interesant ca arhitectura geopolitica a Marii Negre apare mai mult ca un efect de rezonanta al altor mari arhitecturi geopolitice, cum ar fi cea a heartland-ului eurasiatic, a Europei Centrale, a Europei Occidentale, a MitelEuropei, a Mediteranei Orientului Mijlociu, a Asiei Centrale si chiar a Marii Caspice, decat ca una de sine statatoare care sa aiba implicatii notabile si pe termen lung in constructia europeana si eurasiatica.

Exista si se intretine inca iluzia ca Europa s-a construit in centrul ei (sau in Vestul ei), iar vitalitatea continentului consta in vitalitatea si forta civilizatiei occidentale, care, dupa Samuel Huntington, este o civilizatie ofensiva, expansiva, chiar agresiva, intrucat si-a impus mereu si isi impune si azi valorile si interesele ei in toata lumea. Pare normal, daca avem in vedere faptul ca, inainte de toate, civilizatia europeana occidentala este generatoare de mari valori. O astfel de viziune, desigur, nu lipsita de realism - pentru ca asa a fost, Europa a cucerit, intr-o forma sau alta, lumea intreaga si a lasat urme peste tot -, este insa unilaterala, golita complet de acele nuante care, atunci cand vine vorba de oameni si de omenire, au valori, implicatii si efecte incomensurabile. Se uita, adesea, civilizatia macedoneana, civilizatia greaca, apoi Bizantul si influenta lui milenara asupra evolutiei continentului european, confrun­tarea dar si dialogul cu musulmanismul. Se uita cruciadele si bataliile popoarelor de aici cu migratorii de tot felul, procesul de asimilare a populatiilor razboinice migratoare si de sedentarizare a acestora Se uita si momentul marii falii de la 1053, al marii schisme, se uita zidurile ridicate aici impotriva barbarismului, ca si puntile create intre civilizatii si culturi Si chiar daca nu se uita complet si totdeauna toate acestea, pentru ca faptele exista si nu pot fi contestate, se are in vedere doar planul apropiat, adica efectul atator framantari, ceea ce a ramas din ce a mai ramas, si nu esenta a ceea ce a existat si inca mai exista

Harold F. Mackinder (1861-1847), care era britanic, dezvolta teoria pivotului eurasiatic. In lucrarea sa The Geographical Pivot of Histoire (1904), el arata ca acest pivot eurasiatic, definit in general, de intelegerea Germaniei cu Rusia, iar ca spatiu geografic pe un areal care se intinde din Kamciatca pana la Oceanul Atlantic si de la Oceanul Arctic pana la nivelul lanturilor muntoase Himalaya si Tiansan, are posibilitatea sa dezvolte o forta uriasa, sa-si valorifice resursele, sa construiasca drumuri si corabii, sa invadeze oceanul si sa domine lumea. O astfel de viziune a fost cumva pusa in opera de geopolitica statului sovietic si de forta militara imensa a acestuia. In aceste conditii, Marea Neagra, ca si Marea Caspica, apare ca un lac interior, fara vreo importanta geopolitica, in afara, poate, de una locala, de constructie interioara. Sa nu uitam, totusi, ca uriasele cargouri cu rachete pentru Cuba au plecat, in 1962, din Marea Neagra. In acest timp, Marea Britanie ar trebui sa stapaneasca marea si sa se opuna expansiunii oceanice a pivotului geografic. Desigur, Marea Britanie, pe atunci, stapanea intr-adevar marea. Si o stapaneste si acum, dar impreuna cu imensa flota americana.

Nici teoria americanului Nicholas Spykman (1893-1943) nu acorda vreo atentie Marii Negre. El sustine, in cele doua lucrari ale sale care se refera la acest subiect - America’s Strategy in World Politics si The Geography of the Peace (1942) -, ca nu pivotul este important ci marginea, rimland-ul. Acest spatiu este identificat cu coastele estice ale Chinei, cu Indochina, cu India cu sudul Asiei, cu Orientul Mijlociu etc. Realizarea unor pivoti pe acest spatiu care sa fie consolidati continuu de tarile off shore (indeosebi Statele Unite, Japonia si Marea Britanie) duce la ingradirea pivotului geografic, la diminuarea fortei acestuia. Aceasta teorie a stat la baza strategiei de indiguire a spatiului sovietic aplicata de americani in timpul razboiului rece. In cadrul acestei strategii, Marea Neagra a jucat rolul de falie, avand in vedere faptul ca Turcia era membra NATO, iar pe teritoriul acesteia se aflau si se afla baze militare ale Statelor Unite.

Desigur, o astfel de strategie nu mai este de actualitate. Statele Unite si Rusia se afla intr-o relatie de parteneriat strategic si, desi vectorii lor nucleari sunt indreptati unii catre ceilalti, aceste state se straduiesc, impreuna, sa contribuie substantial la gestionarea crizelor si conflictelor si la asigurarea securitatii si stabilitatii in spatiul atat de framantat la vechiului foaier perturbator.

Indubitabil, Marea Neagra se afla intr-o zona care, in pofida zecilor de mii de ani de infruntari si confruntari ale populatiilor care s-au perindat pe aici si numeroa­selor analize care s-au facut in secolele trecute, dar indeosebi in secolul al XX-lea, se cere inca serios investigata si analizata. Ea ascunde resurse imense si, consideram noi, deosebit de substantiale in abordarea si punerea in opera a unei concept de securitate bazat pe coagularea valorilor, armonizarea intereselor, gestionarea crizelor si conflic­telor, cresterea increderii si asigurarea conditiilor pentru o dezvoltare durabila.

Perceptia zonei Marii Negre ca un efect marginal de rezonanta istorica si strategica ni se pare unilaterala, ingusta, frustranta si lipsita de orizont. Totusi, in pofida a ceea ce se face si s-a mai facut pentru integrarea zonei intr-un concept de cooperare si securitate, deopotriva, european, auro-atlantic si eurasiatic, zona ramane inca divizata, complexa, cu foarte multe probleme si solutii care insa se lasa asteptate.

2. Dimensiuni uitate, dimensiuni revigorate

Avand in vedere istoria zbuciumata a infruntarilor si confruntarilor din acest spatiu, identificam, intre multiplele aspecte si unghiuri din care pot fi privite, cateva care ni se par semnificative pentru viziunea pe care o propunem. Marea Neagra nu poate fi apreciata, in opinia noastra, nici ca un „lac rusesc“, nici ca un „lac turcesc“, desi Turcia detine stramtorile si o mare parte din litoralul ei, si nici ca „lac NATO“, desi Turcia, Bulgaria si Romania detin, impreuna, mai mult de jumatate din tarmurile acestei mari. Marea Neagra ramane o poarta maritima spre lume pentru toate tarile litorale, indiferent ce se va intampla in viitor.

Asa cum spuneam, dupa toate aparentele, Marea Neagra nu a fost niciodata un mare spatiu in disputa, precum Golful Persic, Marea Nordului, Marea Baltica etc. Si totusi, disputele n-au lipsit nici aici. Imperiul tarist de odinioara viza indeosebi stramtorile si Gurile Dunarii, Imperiul habsburgic viza si el Gurile Dunarii si, deci, iesirea la Marea Neagra, in timp ce Imperiul otoman viza controlul acestui spatiu si mentinerea unui puternic cap de pod european. Atat Imperiul tarist, cat si Imperiul otoman se intindeau pe doua continente - Europa si Asia - si purtau amprenta intercontinentalitatii, adica pe cea a posibilitatii controlului faliilor si confluentelor. Dupa cum bine se stie, cele doua imperii au gestionat bine aceste falii si confluente, desigur, cu consecintele de rigoare - unele benefice, dar cele mai multe frustrante -- pentru populatiile regiunii. Aceste consecinte se simt si azi, dupa ce aceste imperii au disparut. Amestecul fortat de populatii, diversiunile create atunci pentru a stapani si a adanci faliile si a nu permite unitatea spatiilor respective, indeosebi a spatiului balcanic si a celui carpatin, au efecte grave si azi. In mare parte, razboiul pustiitor din Balcanii de Vest se datoreaza problemelor create atunci, la granita dintre Imperiul otoman si cel habsburgic, si nerezolvate nici azi.



Imperiul tarist viza indeosebi patru mari coridoare strategice:

culoarul strategic baltic, care viza iesirea la Oceanul Atlantic;

culoarul central european, care incepe de undeva din zona Galitiei si trece pe la nordul lantului muntos european, ajungand pana in Normandia, un fel de „bulevard strategic“ al Europei, pe unde s-au dus majoritatea razboaielor Est-Vest;

culoarul strategic al Dunarii;

culoarul strategic maritim (Marea Neagra, Marea Egee, Marea Mediterana).

Trei dintre aceste culoare se afla in zona extinsa a Marii Negre. De-a lungul lor au avut loc marile emigratii Est-Vest, marile miscari de populatii, marile drumuri comerciale etc. Dupa unele date, acest spatiu era vizat si de anumite planuri de invadare intempestiva sau indelungata, picatura cu picatura, a Europei de Vest, care devenise, in conceptia celor interesati, imbatranita, individualista, frustranta si chiar agresiva.

Aceste trei coridoare strategice afecteaza in mod direct spatiul romanesc. De altfel, prima rocada strategica se afla intre Prut si Nistru. Ea asigura manevra strategica intre cele trei mari culoare si, de aceea, atat in timpul tarismului, cat si in timpul puterii sovietice a fost pregatita foarte bine pentru o asemenea eventualitate. Marile drumuri care trec pe aici sunt betonate, au orientare Nord-Sud si o capacitate corespunzatoare. De altfel, acesta este unul dintre motivele pentru care, in 1812, Imperiul tarist a alipit Basarabia. Ulterior, in raioanele de la Gurile Dunarii - Kahul si Ismail -, in nordul Bucovinei si in tinutul Hertei, a fost incurajata schimbarea populatiei, astfel incat romanii sa dispara cat mai repede din aceste locuri, intrucat atat Imperiul tarist, cat si Imperiul Sovietic vizau stapanirea deplina a intrarii in aceste mari coridoare strategice.

Mai mult, in vremea celor trei mari imperii, intreg teritoriul romanesc avea rolul de zona-tampon, mai exact, de zona de siguranta strategica, ca, de altfel si o parte din spatiul extins al Marii Negre. Astfel, Moldova dintre Prut si Carpati era o zona convenabila de siguranta strategica exterioara pentru Imperiul tarist (in fata Imperiului habsburgic), iar Tara Romaneasca reprezenta o zona exterioara de siguranta strategica pentru Imperiul otoman. Zona de siguranta strategica exterioara a Imperiului otoman fata de cel tarist o reprezenta Marea Neagra. Si invers. Imperiul habsburgic nu a mai avut unde sa-si realizeze o zona exterioara de siguranta strategica. Si, atunci, si-a realizat una interioara, in regiunea Carpatilor de Curbura, cam pe unde se afla azi judetele Harghita, Covasna si o parte din Mures. In aceasta zona au fost adusi mai intai teutonii, dar acestia, fiind prea aroganti, nu s-au acomodat cu imprejurarile si misiunile specifice de granita si au plecat. Ulterior, in secolele al XII si al XIII-lea, au fost colonizati secuii, care au ramas. Acest areal avea un triplu rol:

zona interioara de siguranta strategica, prin flexibilitatea strategica de care dispunea, in fata celor doua imperii si nu numai;

baza de operatii pentru o eventuala manevra strategica pe directii interioare (dar si pe directii exterioare) spre cele doua mari culoare strategice adiacente - cel central-european si cel al Dunarii, prin Poarta Focsanilor;

baza de plecare pentru o eventuala actiune in forta de cucerire a gurilor Dunarii, separare a celor doua tari romanesti si realizarea unei iesiri in culoarul strategic al Marii Negre.

Aceasta din urma functiune era foarte importanta, intrucat, printr-o singura manevra strategica de amploare, combinata cu una desfasurata, ulterior sau concomitent, prin Galitia, Imperiul habsburgic ar fi cucerit toate debuseele in marile coridoare strategice ale Europei.

In aceste conditii, era aproape imposibil sa se poate realiza unirea arealului romanesc in aceeasi entitate geografica si geopolitica

Imperiile au disparut, iar vremurile acelea au trecut. Romania este astazi cea mai puternica entitate din acest areal carpato-danubiano-pontic si, impreuna cu Turcia, Ucraina si Bulgaria, sub autoritatea si cu sprijinul NATO si al Uniunii Europene, poate contribui substantial la determinarea unei schimbari majore in geopolitica de falie si de zona tampon a Marii Negre, la transformarea acestei regiuni dintr-o zona de confruntare in una de confluenta si de colaborare.

Mai mult, Marea Neagra are numeroase alte valente, astfel incat putem sa-i atribuim functia de adevarata sinapsa strategica unde se intalnesc si se revigoreaza semnificativele magistrale nervoase si energetice ale spatiului eurasiatic, astfel:

borduieste, spre Vest, Caucazul, care, la ora actuala, are numeroase probleme;

se inscrie in coridorul energetic eurasiatic, mai exact, la conexiunea acestuia cu unul dintre cei mai mari consumatori de resurse energetice ale lumii, Uniunea Europeana;

in acest spatiu se reunesc, in afara de cele trei mari culoare strategice de care am amintit, si cele eurasiatice, asiatice si ale Orientului Mijlociu si Apropiat: culoarul Galitiei (Ucraina Polonia); culoarul strategic Volga-Don; directia strategica siberiana; coridorul migrator (vechiul foaier perturbator dintre nordul Marii Caspice si Manciuria); culoarul strategic al Asiei Mici, cu finalitate, prin Campia Mesopotamiei in Golful Persic.

reprezinta un spatiu de falie (dar si de confluenta) intre trei mari civilizatii (europeana, islamica si asiatica);

reprezinta o zona de falie, dar si de contact si chiar de confluenta intre doua religii monoteiste puternice, crestinismul si islamul.

De asemenea, Marea Neagra dispune de numeroase resurse, unele in curs de exploatare, altele in curs de explorare. S-ar putea ca, in viitor, sa se gaseasca nu numai resurse, ci si alte modalitati de a face din acest areal un spatiu deosebit de atractiv pentru marile retele ale resurselor energetice si ale celor care incearca sa dezlege enigmele pamantului si ale civilizatiilor care s-au perindat pe aici

In aceste conditii, s-ar putea ca, in viitor, sa asistam la o revigorarea a acestui spatiu si chiar la o adevarata batalie pentru el.

Marea Neagra[1] are, desigur, o multime de alte particularitati care o fac, intr‑un fel, unica in lume. Ea nu numai ca nu este la fel ca alte mari, dar constructia ei pare ciudata si interesanta. Dupa unele date, ea si Marea Caspica (poate si cu Lacul Aral) reprezinta singurele reminiscente ale Marii Tethis (Marii Sarmatice) de odinioara. Exista si opinii potrivit carora Mediterana s-ar fi revarsat pur si simplu peste Marea Neagra, nivelul ei fiind mult ridicat decat al acestei mari pe atunci inchise si cu foarte putina apa, acoperind o intreaga civilizatie care se afla aici si formand, astfel, stramtorile Bosfor si Dardanele si Marea Marmara. Ciudata este, de asemenea, lipsa curentilor verticali care fac ca oxigenul sa nu coboare sub 150 de metri si, deci, sub aceasta adancime sa nu existe viata. Lipsa oxigenului la mari adancimi ar putea asigura insa conservarea corabiilor scufundate si a altor urme ale civilizatiilor antice. Probabil ca, in deceniile urmatoare, dupa ce lucrurile se vor mai fi asezat, tarile litorale si lumea stiintifica va avea ragazul sa se ocupe si de numeroasele enigme ale Marii Negre.

In Marea Neagra exista un curent circular, de suprafata, care vine dinspre Mediterana, urmeaza tarmul Turciei, apoi pe al Georgiei, Rusiei, Ucrainei, Romaniei si Bulgariei si se intoarce din nou, prin stramtori, in Mediterana. Acest curent aduce apa sarata din Mediterana si duce apa dulce din Marea Neagra, intrucat, se stie, nivelul de salinitate al Marii Negre este mult mai scazut decat al Mediteranei. Datorita acestui curent, din care se desprind si cativa curenti de larg, in vestul Marii Negre, apa inainteaza spre uscat, iar rocile putin rezistente de pe tarmul romanesc (loess, argile, marne, calcar sarmatic) faciliteaza fenomenul de eroziune.

Tarmul romanesc, ca si cel turcesc, aflat in partea opusa, are putine golfuri, capuri si promontorii, acestea din urma fiind slab evidentiate. De aceea, linia de baza (cea care uneste capurile si promontoriile) este foarte apropiata de linia de coasta, apele interioare (cele cuprinse intre coasta si linia de baza) avand o dezvoltare redusa. Mai mult, in ultimele decenii, zona costiera a suportat modificari destul de mari, datorita aluviunilor fluviale, extinderii urbane si industriale, amenajarilor hidrotehnice, dezvoltarii porturilor si transportului maritim, explorarilor, exploatarilor si transportului hidrocarburilor.

Linia costiera romaneasca are o lungime de 264 km si poate fi impartita in doua sectoare: sectorul nordic, cu o dezvoltare de 165 km (zona Deltei, complexului lagunar Razelm-Sinoe, pana la Capul Midia), care se caracterizeaza prin acumulari aluvionare si plaje formate din nisip fin provenind din Dunare si sectorul sudic, cu o dezvoltare de 99 km (Capul Midia, Vama Veche), caracterizat, in general, de faleze inalte, calcaroase, cu plaje inguste si accidentate.



Platforma continentala, pana la panta abisala (trecerea brusca de la adancimea de 200 m la 1000 m) are o suprafata de 22.998 km2 si 1.372 km3 de apa, iar distanta de la tarm la izobata de 200 m variaza intre 100 si 200 km, in sectorul nordic, si 50 km in sectorul sudic. Panta, in nord, este foarte lina, iar in sud, destul de pronuntata.

Curentul ciclonar vestic imprima o deplasare de la Nord la Sud a maselor de apa, tarmul romanesc fiind primul afectat de aceasta miscare ce ii niveleaza si ii regularizeaza configuratia. De aceea, aproape toate apele reziduale din zonele industrializate, ca si scurgerile din sistemul de transport petrolier afecteaza tarmul romanesc si speciile de animale marine din zona, constituind o amenintare destul de grava pentru securitatea ecologica a Marii Negre in sectorul romanesc.

3 De la confruntare la confluenta

Marea Neagra nu este centrul lumii, chiar daca lumea este rotunda si fiecare punct de pe aceasta planeta ar putea fi si un astfel de centru. Ea joaca inca rolul de zona-tampon, mai exact, de zona care asteapta sa fie valorificata si luata in seama. Rusia, Ucraina si Georgia nu mai formeaza, ca in vremea Uniunii Sovietice, aceeasi entitate, ci, dimpotriva, isi disputa multe dintre chestiunile complicate, create nu doar de vechiul lor statut si de istoria indelungata a acestor tinuturi, ci si de noile interese care se confrunta aici.

Totusi, problemele create prin sistemul sovietic sunt foarte delicate, nasc pasiuni si nedreptati, iar solutionarea lor, atunci cand este posibila, necesita foarte multa grija. Spre exemplu, faptul ca Insula Serpilor a fost luata de Uniunea Sovietica, in 1948, printr-un acord neratificat nici de Moscova, nici de Bucuresti, cu toate consecintele care decurg din acest rapt, dau apa la moara unor cercuri de interese din Ucraina si de prin alte parti care creeaza foarte multa confuzie privind delimitarea zonei economice exclusive si chiar a celorlalte zone (cea a apelor interioare, a marii teritoriale si a zonei contigue)[2]. Este greu de inteles cum a trecut, atat de usor, Insula Serpilor in posesia Uniunii Sovietice. Se pare ca motivele tin, in esenta, de valoarea strategica a acestei insule. Armata Rosie a plasat aici un radar puternic pentru a supraveghea Gurile Dunarii si o mare partea din suprafata Marii Negre. Poate ca, atunci, intr-o conceptie de tratat, acest lucru era de discutat, chiar si de inteles, in anumite conditii (fara cedare de teritorii). Dar faptul este consumat. Nu puteam da timpul inapoi. Poate ca nici nu mai este nevoie de acel radar. Ucraina, care a preluat de la sovietici toate rapturile facute pe seama Romaniei, nici nu are, strategic vorbind, ce face cu un asemenea radar. Nu este de-ajuns ca insula a fost luata cu japca, atunci, in 1948. Acum, in 2005, Ucraina se foloseste de ea pentru a-si extinde nejustificat platoul continental, zona economica exclusiva si chiar apele teritoriale. Considerand Insula Serpilor ca fiind o suprafata locuita, ar rezulta ca ea are regim teritorial, ceea ce ar presupune sa aiba ape teritoriale, zona contigua si o zona economica exclusiva[3] care s-ar suprapune peste o mare parte din cea a Romaniei. Or, asa ceva nu poate fi acceptat.

Desigur, printr-o relatie corecta, de buna vecinatate, astfel de probleme pot fi rezolvate sau, macar, inghetate. Ele, totusi, exista. Si acestea sunt numai cateva. Pentru ca probleme exista si in zona Crimeii si in cea a Nistrului si in alte zone litorale, din vecinatatea imediata sau din cea apropiata. De aceea, procesul de transformare a regiunii Marii Negre dintr-o zona de confruntare in una de confluenta va mai dura. Dar este singura modalitate eficienta de securizare a acestui spatiu si de inscriere a lui si a tuturor tarilor de aici intr-un proces de dezvoltare economica si sociala durabila.

Deschiderile pe care le opereaza si le sugereaza aceasta mare semiinchisa - Marea Neagra - sunt numeroase si semnificative.

Intensificarea explorarilor si exploatarilor zacamintelor de hidrocarburi din Marea Neagra (unele sectoare sunt inchiriate unor firme straine, indeosebi pentru explorare, altele se afla in explorarea si exploatarea tarilor riverane) va creste gradul de insecuritate ecologica a regiunii, in timp ce intensificarea relatiilor in cadrul OCEMN, BLACKSEAFOR, SEEBRIG, GUAM si altor organisme si organizatii economice si de securitate va spori increderea si cooperarea, transformand regiunea Marii Negre, in cadrul extinderii Uniunii Europene si noii constructii eurasiatice, intr‑o puternica zona de confluente strategice.

Exista cateva modalitati politice si strategice de realizare a stabilitatii si securitatii in lume sau pe regiuni intinse, inclusiv in zona Marii Negre, dintre care cel mai importante ar putea fi:

o arhitectura internationala, elaborata si impusa de organizatiile si organismele internationale, indeosebi de ONU, si de marile puteri;

descurajarea politica si militara a crizelor si conflictelor, izolarea, indiguirea si rezolvarea celor existente si prevenirea celor posibile, cu o puternica sustinere economica;

extinderea dinamica a zonelor puternice de securitate si stabilitate, indeosebi a Uniunii Europene si a NATO;

consolidarea securitatii si stabilitatii statelor;

transformarea unor zone traditionale de confruntare sau a unor zone tampon, zone indiferente, zone de falie strategica in zone de confluenta.

Toate aceste modalitati sunt foarte actuale si toate interactioneaza. Armonizarea lor este insa extrem de dificila, intrucat, desi interdependentele au crescut semnificativ, lumea nu a ajuns inca la acel stadiu in care conditionarile si interconditionarile sa fie armonioase. Dar amenintarile - de la cele nucleare la cele geofizice - sunt atat de mari, incat nici un stat, nici o mare putere, nici o organizatie internationala si nici vreo alta entitate nu pot fi in masura sa-si asigure individual, fara aportul unor parteneri puternici si stabili, securitatea si stabilitatea. Securitatea si stabilitatea devin, fara nici o indoiala, din ce in ce mai mult, functii, competente si actiuni colective.

Conceperea si punerea in opera a unei arhitecturi internationale, care sa previna razboiul si conflictul armat si sa duca la securitate si stabilitate, ar presupune o puternica filozofie de retea.

Descurajarea politica si militara, indeosebi militara, apartine, in mare masura, perioadei razboiului rece. Ea exista insa din totdeauna si va exista totdeauna. Descurajarea politica si militara se bazeaza inca pe arma nucleara, pe sisteme de arme ultraperfectionate, pe capacitatea de a distruge, de a avertiza si de a impune. Ea este valabila, in sensul cunoscut, intr-o epoca simetrica si disimetrica (non-simetrica), adica intr-o epoca in care fiecare il poate lovi naprasnic pe celalalt cu aceleasi arme si intr-o epoca in care decalajele tehnologice sunt atat de mari incat cel slab nu are nici o sansa in fata celui puternic. Descurajarea este insa valabila si in epoca asimetrica, in care, desi decalajele tehnologice se mentin si chiar cresc, fiecare dintre posibilii adversari exploateaza la maximum vulnerabilitatile celuilalt si il loveste acolo unde il doare cel mai tare. Cu alte cuvinte, in toate cazurile, descurajarea creeaza un fel de terorism al descurajarii, care, scapat de sub control, poate duce la catastrofe.

Extinderea dinamica a entitatilor economice, politice, militare si de securitate deja existente reprezinta una dintre cele mai eficiente modalitati de realizare, pe areale intinse, a stabilitatii si securitatii. Este vorba, desigur, de extinderea NATO si a Uniunii Europene, dar si a altor entitati stabile, puternice securizate si, evident, securizante, organizatii .

Extinderea Uniunii Europene si a NATO nu constituie o „acaparare“ de noi teritorii, nici o simpla „convertire“ a fostelor tari comuniste la valorile lumii occidentale. Ea este si trebuie sa fie compatibila si consonanta cu atitudinile, determinarile, dorintele si interesele vitale ale statelor care se integreaza in aceste entitati, cu valorile si orizonturile lor de asteptare. Niciodata, pana in acest moment, nu a fost posibila realizarea de jure si de facto a unitatii continentului european, a unei entitati europene integrate si integrale - economice, politice si de securitate -, intrucat adversitatea si sentimentul de ruptura, de falie erau mult mai puternice decat sentimentul de unitate civilizationala. Uniunea Europeana nu se extinde in zonele de instabilitate economica, politica si militara. Aceasta este o certitudine care face parte din filosofia extinderii si realizarii unitatii continentului. Ea nu se implica nemijlocit in rezolvarea problemelor statelor si regiunilor, ci le cere acestora sa si le rezolve, sprijinindu-i in acest sens cu toate mijloacele de care dispune.



Uniunea Europeana accepta doar acele state care-si consolideaza, prin efort propriu sau/si prin cooperare, securitatea si stabilitatea, care dezvolta parteneriate si se dovedesc a fi suficient de puternice, pe de o parte, pentru a se integra in comunitatea europeana, care se prezinta a fi foarte dura, concurentiala si competitiva, si, pe de alta parte, pentru a contribui in mod substantial la intarirea puterii continentului.

NATO vizeaza mai ales dezvoltarea unei entitati euro-atlantice de securitate si aparare, care sa construiasca, sa consolideze si sa impuna, atat prin descurajare, cat si prin actiune directa, stabilitate si securitate indeosebi in zone europene si eurasiatice de falii strategice, in regiuni traditional conflictuale si in zone cu geometrie variabila in ceea ce priveste stabilitatea si conflictualitatea. Fiecare dintre membrii Aliantei devine responsabil nu doar pentru apararea frontierelor sale si a celor ale Aliantei, ci si pentru stingerea oricaror conflicte sau premise de conflicte din arealul Aliantei si din afara acestuia.

Insa cea mai interesanta modalitate de realizare si consolidare a stabilitatii si, pe aceasta baza, a securitatii ni se pare a fi transformarea unor zone traditionale de confruntare si a unor zone tampon, zone de indiferenta strategica, zone de falie, zone in disputa sau considerate ca riscante in zone de confluenta strategica.

Transformarea zonei extinse a Marii Negre intr-un spatiu de confluenta ar ridica dintr-odata aceasta regiune la rangul de generatoare de securitate si stabilitate, care ar putea influenta atat Orientul Apropiat, cat si alte zone conflictuale de pe cercul numarul doi: Balcanii de Vest, Marea Egee, Orientul Apropiat, Cecenia si Transnistria. Daca tarile riverane si cele de pe nivelul urmator al elipsei strategice a Marii Negre nu isi armonizeaza politicile si strategiile construirii, in primul rand, prin mijloace proprii, a unei asemenea entitati, este putin probabil ca factorii exteriori, inclusiv Uniunea Europeana, sa pluseze mai mult decat interesele lor o cer. Spre exemplu, Uniunea Europeana dezvolta un parteneriat strategic cu Rusia si cu China, iar materializarea lui geopolitica se realizeaza prin activarea unui coridor strategic prin Tarile Baltice, prin Siberia (zona extrem de bogata in resurse energetice) prin Coreea de Sud si China. De asemenea, Uniunea Europeana realizeaza un parteneriat strategic cu India, cu tarile din Peninsula Indochina si cu Orientul Mijlociu, activand coridorul strategic de pe rimland. In acest fel, zona Marii Negre, care se prezinta a fi cea mai directa si cea mai eficienta spre aceste spatii, ar putea fi evitata. Or activarea ei, printr-un efort conjugat in primul rand al tarilor din zona, ar putea schimba complet datele problemei, centrand interesul si resursele financiare corespunzatoare, spre aceasta zona, de mare importanta pentru stabilitatea eurasiatica.

Zona extinsa a Marii Negre are si poate avea valoarea unui adevarat nod geopolitic de retea. Acest lucru este foarte important pentru construirea, in acest spatiu, exact pe falia strategica de odinioara, a unui pilon de securitate si stabilitate de valoare europeana, euro-atlantica si eurasiatica.

Romania, ca detinatoare a gurilor Dunarii, deci a intrarii in culoarul strategic al Dunarii, a carui importanta economica creste semnificativ, mai ales in ceea ce priveste transporturile din reteaua fluviala europeana, impreuna cu Bulgaria si Turcia, tari NATO, care detin mai mult de jumatate din litoralul Marii Negre, in cooperare cu Rusia, Ucraina, Georgia si cu tarile caucaziene limitrofe, dar si cu celelalte tari din zona extinsa, are un rol activ si extrem de important, devenind un fel de tara-cheie sau de tara-pivot in noua constructie regionala sud-estic europeana.



Suprafata Marii Negre este de 466 200 km2, adancimea medie de 1271 m, adancimea maxima de 2211 m (in partea central-sudica), volumul apelor de 537 000 km3, lungimea maxima de 1200 km, iar adancimea maxima a stratului oxic ajunge doar la 150 m.

Zona apelor interioare se afla in interiorul liniilor de baza (normale sau drepte: linia refluxului sau liniile care unesc punctele proeminente ale litoralului); marea teritoriala este suprafata care se delimiteaza de la linia de baza pana la 12 mile marine; zona contigua se delimiteaza de la limita marii teritoriale 12 mile marine, astfel incat marea teritoriala si zona contigua sa nu depaseasca 24 de mile marine.

Zona economica exclusiva este o zona situata dincolo de marea teritoriala si adiacenta acesteia. Ea este reglementata prin Conventia ONU asupra dreptului Marii de la Montego-Bay, Jamaica, 1982. Aceasta zona este supusa regimului juridic special stabilit, in virtutea caruia drepturile si jurisdictia statului riveran si drepturile si libertatile celorlalte state sunt guvernate de dispozitiile pertinente ale Conventiei, (art. 55). Aceasta zona are o latime de 200 de mile marine de la liniile de baza de la care se masoara latimea marii teritoriale. In zona economica exclusiva, statul riveran are:

a)     drepturi suverane in scopul explorarii si exploatarii, conservarii si gestiunii resurselor naturale, biologice sau nebiologice, ale fundului marii, ale subsolului acesteia si apelor de deasupra, ca si cu privire la celelalte activitati de explorare si exploatare a zonei in scopuri economice, cum ar fi producerea de energie cu ajutorul apei, al curentilor si al vantului;

b)     amplasarea si folosirea de insule artificiale, instalatii si lucrari; cercetarea stiintifica marina; protectia si conservarea mediului marin;

c)     celelalte drepturi si obligatii prevazute de Conventie. (Conventia ONU asupra dreptului marii, Montego-Bay, Jamaica, 1982, fondul Universitatii Nationale de Aparare, p. 46-47.)

Organizatia Cooperarii Economice a Marii Negre (OCEMN) a fost infiintata la 30 aprilie 1999 si include urmatoarele tari: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, Romania, Federatia Rusa, Turcia si Ucraina; Grupul de Cooperare Navala la Marea Neagra (BLACKSEAFOR) a fost initiat de Turcia in 1998 si cuprinde urmatoarele tari: Romania, Bulgaria, Georgia, Federatia Rusa, Turcia si Ucraina; Brigada Sud-Est Europeana (SEEBRIG) s-a infiintat la initiativa Turciei, in septembrie 1999 si cuprinde urmatoarele tari: Albania, Bulgaria, Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei, Grecia, Italia, Romania si Turcia; Croatia, Slovenia si SUA au statut de observator); GU(U)AM a fost infiintata in 1996, la Viena si fac parte din ea urmatoarele tari: Georgia, Ucraina, Uzbechistan (s-a retras in 2005), Azerbaidjan si Republica Moldova; Centrul Energetic Regional la Marea Neagra s-a infiintat mai 1994, la Reuniunea Ministeriala de la Chalkidik si cuprinde urmatoarele tari: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, Romania, Federatia Rusa, Turcia, Ucraina, Macedonia, Serbia si Muntenegru.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1219
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site