Sapaturile arheologice de salvare

Sapaturile arheologice de salvare

in cazul descoperirilor fortuite, provocate de regula de unele fenomene naturale extreme (inundatii, seceta, alunecari de teren, materiale antrenate la suprafata de animale etc.) sau de interventii umane (santuri pentru canalizare, santuri pentru fundatii, lucrari de hidroamelioratii, lucrari edilitare, agricole, de sistematizare si amenajare a teritoriului etc.), o gama deosebit de variata de potentiale situri arheologice se dezvaluie cercetatorilor arheologi. Legislatia actuala interzice efectuarea oricarei lucrari de aceste gen (ce poate afecta structura sa pedologica a arealului ce urmeaza a fi suspus lucrarilor), in lipsa unor activitati specifice de descarcare arheologica, respectiv de investigare, prin metode si tehnici specifice a arealului avut in atentie.

Sapaturile arheologice de salvare nu trebuie sa faca rabat, din nici un punct de vedere, de la metodologia cercetarii stiintifice arheologice. Ele trebuie sa se desfasoare insa intr-un ritm rapid (uneori deosebit de rapid), sub presiunea factorilor perturbatori ce pot afecta sau chiar distruge contextele arheologice (umani sau naturali).

Practic, in cazul unei sapaturi arheologice de salvare se comprima durata tuturor operatiunilor, atat a celor antesapatura (documentarea, prospectiile, evaluarea cheltuielilor si elementelor logistice necesare etc.) cat si a sapaturii propriu-zise. Regimul de finantare a acestor cercetari este prevazut in legislatia existenta, iar respectarea lor intra in sarcina Directiilor Judetene de cultura si Patrimoniu.

Maniera de desfasurare a sapaturii este cea clasica:

prima faza, imediat dupa realizarea descoperirii fortuite, este reprezentata de o documentare rapida si sistematica in asa fel incat ea sa se dovedeasca a fi eficienta. Tot acum se realizeaza deplasarea la fata locului pentru efectuarea primelor prospectii de suprafata - perieghezele si consemnarea unui numar cat mai mare de observatii de natura geo-morfologica, toponimica, istorica, administrativa, urbanistica etc. cu privire la teren si la arealele invecinate;

urmeaza realizarea ridicarii topografice (expeditive), concomitent cu bornarea si realizarea retelei de sprijin (caroierii) pentru efectuarea prospectiilor, de diferite tipuri;

efectuarea prospectiilor: electrice, electromagnetice si magnetometrice, in paralel cu evaluarea potentialului arheologic al arealului. Concomitent sunt realizate demersurile legale (birocratice) de efectuare a descarcarii de sarcina arheologica (solicitarea beneficiarului, evaluarea financiara si logistica, conceperea contractului, stabilirea regimului proprietatii stiintifice si de patrimoniu a materialelor si contextelor relevate);

stabilirea strategiei de abordare, prin sapatura, a arealului, in functie de evaluarea primara a potentialului aeheologic.

efectuarea sapaturilor propriu-zise.

Sapatura se efectueaza prin intermediul unor unitati de cercetare adecvate ca tip si dimensiuni caracteristicilor si dimensiunilor terenului ce urmeaza a fi descarcat de sarcina arheologica (grad de inclinare a pantei, tipul de sol, regimul proprietatii, natura factorilor de presiune). Deoarece ritmul de desfasurare al ei este mai rapid decat in cazul unei sapaturi sistematice, colectivul de cercetatori trebuie sa fie complet si complex, si cu atat mai mult, sarcinile sa fie bine cunoscute de catre fiecare membru. Prin urmare, o sapatura de salvare nu poate fi efectuata decat de colective cu experienta, atat in ceea ce priveste tehnicile de sapatura cat si in ceea ce priveste lucrul in echipa.

in situatiile in care este vorba de areale de mari dimensiuni, care urmeaza sa fie afectate de lucrari de mare amploare (cariere de exploatare a unor resurse naturale; areale ce urmeaza a fi acoperite de apele unor lacuri de acumulare) se apeleaza la studii si activitati pluri- si interdiscipinare, precum si la colective multiple (ex. santierele de salvare ocazionate de constructia barajului de la Portile de Fier pe Dunare, proiectul arheologic Rosia Montana). In astfel de cazuri, utilizarea GIS se dovedeste a fi de un deosebit de mare ajutor, facand posibile conexiunile dintre areale aflate la distante mai mari sau mai mici intre ele, intre coordonatele lor geografice, elementele de legatura (sosele, retele hidrografice, constructii etc.), sectoarele si unitatile de cercetare, contextele descoperite, baza de date a imaginilor digitale, informatiile continute in fisiere de tip text, evaluari de patrimoniu etc.