Arta medievala - semnificatii axiologice

Arta medievala - semnificatii axiologice

Cultura europeana de-a lungul Evului Mediu a cunoscut un proces complex de coagulare, care poate fi inteles prin analiza evolutiei valorilor artei in domeniul arhitecturii, sculpturii, picturii (fresca, mozaic), a artelor decorative, etc. Migratiile si invaziile popoarelor germanice generasera stagnarea activitatilor creatoare in toate domeniile artei. Cu toate acestea Europa Occidentala si Centrala au cunoscut diverse experiente artistice, integrate in asa-zisa "arta barbara". In spatiul culturii europene "arta barbara" aducea tehnici noi legate de stilul artei decorative, in special al obiectelor de orfevrerie, miniatura manuscriselor (Irlanda) si arhitectura vizigota si asturiana (Spania)

Popoarele germanice (ex. gotii) preluasera de la sciti si sarmati "arta stepelor", care asimilase vechile traditii ale artei mesopotamiene si iraniene, iar din India preferinta pentru aur si policromia stralucitoare a pietrelor pretioase, arta smalturilor, etc. tehnici si obiecte pe care toti migratorii le-au difuzat in Europa.

Incepand cu secolul VIII, ca urmare a crestinarii popoarelor germanice, apar tot mai vizibile formele artistice de asimilare a vechii culturi mediteraneene din partea acestora , o trecere de la non-figurativ la arta figurativa proprie culturii greco-romane.

Arhitectura vizigota din Spania (sec. VII) anticipeaza stilul romanic - dimensiune majora a arhitecturii medievale, preluata ulterior in diverse modalitati constructive in prima faza in care elementele preromanice apar articulate organic la Oviedo, capitala regatului crestin al Asturiei.

Elementele constitutive ale artei preromanice evolueaza spre zonele centrale ale Europei, mai ales prin amplu program politic si cultural initiat de Carol cel Mare, considerat, cu justete, o "renastere carolingiana", de restaurare a unor valori ale artei Romei imperiale. (ex. Capela Palatina din Aachen, dupa modelul bisericii S. Vitale din Ravenna). Perioada "renasterii carolingiene" reprezinta o epoca de tranzitie de la arhitectura romana la cea a romanicului timpuriu, aceasta s-a limitat in secolele VIII-IX la granitele Frantei, urmata de perioada ottoniana. A fost epoca de mare forta creativa si de inovatii in toate sferele artelor. Traditiile carolingiene pe planul creatiilor artistice au fost amplificate de noi elemente, inclusiv de orientare bizantina in zonele estice ale Imperiului unde au aparut noi centre culturale.

*

La inceputul secolul al XIX-lea apare termenul "romanic" pentru a indica o arhitectura ce se credea ca deriva din arhitectura romana. Arta romanica se dovedeste a avea in realitate mai multe surse orientale decat romane, mai ales cele exprimate de sculptura. In Evul Mediu creatiile artistice au fost conditionate, in principal, de ambianta monastica, care a condus la aparitia artei romanice si de mediul urban caruia ii va apartine arta gotica.

Stilul romanic, primul stil istoric de arta europeana, a fost precedat de o perioada de cca. patru secole de acumulari (sec.VII-XI) cand se constituie coerent si ordonat elementele acestui "stil". Stilul romanic s-a impus in orasele episcopale dupa secolul al VIII-lea, acolo unde populatia a crescut, ceea ce a determinat ca vechile locuri de cult izolate (bazilici, oratorii, baptisterii) sa fie concentrate intr-o vasta constructie - catedrala. In epoca carolingiana s-au construit marile catedrale (ex. Reims, St. Germain din Auxerre, s.a.) cu dimensiuni in lungime de ≈ 100 m. In orasele episcopale existau trei biserici: catedrala (inchinata Sf. Maria); baptistierul (patron Sf. Ioan Botezatorul) si a treia inchinata apostolilor, acestea erau amplasate, de regula, in jurul unei curti mari. Prin concentrarea serviciilor liturgice intr-un singur edificiu s-au inmultit numarul altarelor de la 4 la 14 (sec.VIII). Aceste edificii se construiau in mijlocul cimitirelor, in preajma oraselor sau la intersectia unor drumuri circulate.

Planul basilicilor a fost modificat datorita intensificarii pelerinajelor, a cultului relicvelor si a inmultirii preotilor care trebuiau sa oficieze slujbe religioase in aceiasi biserica. De asemenea, in sec. VII apare turnul clopotnitei ca un element arhitectural grandios, de unde sunetul clopotului cheama populatia la slujba, in caz de alarma (incendii sau invazia dusmana).Turnurile clopotnitelor erau sub forma patrata, poligonala sau rotunda, fiind foarte inalte ele semnalau de la distanta locul unde este amplasata biserica.

Stilul arhitecturii romanice, ca omagiu al reinvierii traditiei clasice a Romei imperiale, a iradiat din arhitectura carolingiana-ottoniana (inspirata din cea romana, dar si cu elemente bizantine, musulmane, etc.) s-a extins din Franta in majoritatea regiunilor europene. Arhitectura "romanica" s-a constituit la sfarsitul secolului X si inceputul secolului XI, fiind o perioada istorica acceptata de toti istoricii artei medievale. Fastul bisericilor in perioada carolingiana s-a datorat si renumitelor vitralii exportate din atelierele din Gallia in intreaga Europa. Centrele principale ale arhitecturii "romanice" s-au dezvoltat in Normandia si Burgundia din zona centrala a Frantei, precum si in Provence, si in Lombardia, unde zidarii continuau traditia vechilor constructori romani, decorand edificiile cu asa-zisele "benzi lombarde". Numeroasele edificii religioase construite in Franta, Germania si Italia ca urmare a afluentei credinciosilor a determinat cresterea dimensiunii si modificarea functionala a acestor vaste lacasuri de cult.

Cunoscutul istoric de arta H. Facillon considera ca acestea reprezinta arta romanica a unor regiuni, decat arta romanica a unei epoci istorice. De pilda, basilica Sf. Petru din Roma reconstruita (1506-1626) a ramas cea mai mare biserica crestina (15.160 m², in lungime de 186 m, iar cu porticul 211m), fiind oprit prin edict papal a se construi alta mai mare. De regula, planul bisericilor romanice avea in vedere conditiile mediului natural din diferite regiuni sau tari, la care se adauga conceptia ordinelor monastice extrem de variate de la cel rectangular, rotund, de cruce greaca (tipic bizantin), treflat, poligonal, fie cu nava laterala sau fara aceasta. Portalul ca element esential al bisericii are coloane sustinute din lei de piatra si statui in basorelief si frontonul prevazut in centru cu fereastra rotunda sau in forma de cruce. Arhitectura romanica preia traditia carolingiana a turnurilor si clopotnitelor plasate, de regula, in mijlocul edificiului. Bisericile mari au doua turnuri care incadreaza fatada si un turn central la intersectarea navei cu transeptul.

Cupola romanica, avand la baza arcul construit de romani, a cunoscut aplicatii in doua variante sub influenta arhitecturii bizantine (ex. San Marco din Venetia si Domul din Padova).

*

In timp ce romanii construisera arcul perfect semicircular, incepand cu secolul al X-lea apare arcul frant ("ogival") care atenueaza presiunea verticala a boltii, ceea ce va permite arhitecturii gotice sa-si inalte considerabil peretii edificiului. De retinut ca in a doua jumatate a secolului al XI-lea, ogiva sau arcul frant nu devenise un element caracteristic al goticului din Franta.

Caracteristica oricarui edificiu religios romantic este conexiunea intima a sculpturii cu arhitectura. Desi subordonata si conditionata de arhitectura, sculptura reinvie in perioada romanica prin impodobirea capitelurilor, timpanelor si a basoreliefului renascut din traditia antichitatii. Sculptura romanica pastreaza si amintirea geniului decorativ specific lumii orientale care era prevalent plasticii figurative a grecilor. "Asa cum filosofia patristica si scolastica gandea si exprima prin concepte, sculptorul gandea si comunica prin piatra" . Sculptura romanica reda sensul si forta vietii prin miscare, reusind sa se emancipeze de vechile modele romane, bizantine sau orientale odata cu introducerea figurii umane in capitelurile integrate stilului corintic. Fiind subordonata arhitecturii, sculptura romanica a excelat, mai ales, in basoreliefuri si mai putin in statui. Basoreliefurile erau amplasate in timpanele bisericilor, care ulterior vor fi depasite de timpanele catedralelor gotice.

*

Pictura murala din interiorul bisericilor romanice ilustreaza, sub incidenta unei iluminatii slabe, aspectele cenusii, aride si de o excesiva sobrietate, lasand arhitecturii sa-si impuna valorile ei, prin functionalitatea volumetrelor ce valorifica dimensiunile spatialitatii. Pictura epocii romanice este orientata spre culoare, realizand prin policromia frescelor atmosfera de viata a epocii si gustul estetic al oamenilor vremii. Frescele romanice s-au pastrat in culorile lor intense (ocru, violet, rosu, galben) in Bisericile din Catalonia. Ca si sculptura, pictura romanica ramane subordonata arhitecturii, creand iluzia unui spatiu tridimensional.

De asemenea, alaturi de arhitectura, sculptura si pictura o dezvoltare importanta au cunoscut artele decorative: vitraliile, orfevreria, emailurile in relief, tapiteriile si broderiile ornamentale. Unele dintre primele vitralii conservate pana astazi sunt cele de la catedralele din Franta (Chartres, Le Mans, Poitiers) si cele de la domul din Augsburg (Germania). Arta romanicului a cunoscut la scara geografiei europene diverse particularitati regionale generate de traditiile locale. Semnificativ pentru arhitectura romanica din Italia este identificarea celor trei orientari principale legate de traditia lombarda din valea Padului; cea clasicizanta din Toscana si Roma si cea orientalizanta sub influente bizantine si orientale din regiunea Venetia, Sicilia si Italia Meridionala.

*

In evolutia culturii europene din perioada medievala, alaturi si in paralel cu arta romanica, s-a afirmat arta gotica ca prima forma de manifestare a unei culturi tipice "modernismului" orasenesc. Dimensiunea moderna a artei gotice este legata de o noua conceptie si tehnica artistica prin care artistii acestui stil depasesc canoanele dogmatice specifice culturii bizantine si romanice. Arta gotica s-a afirmat si s-a impus ca expresie a individualitatii si initiativei creatoare a artistului, in concordanta cu gustul estetic al concitadinilor sai.

Comparativ cu constructia de tip romanic masiva, greoaie, scunda modesta decorativ, intunecata si cu o structura simpla, catedrala gotica are o sculptura complicata, oferind o aparenta de constructie usoara si aeriana, cu o puternica luminozitate a interiorului si o verticalitate monumentala a edificiului.

Desi data aparitiei goticului nu a fost stabilita cu precizie, aceasta arta a cunoscut mari decalaje in timp, in diferite zone si tari ale Europei. Cert este ca tara originara a stilului gotic a fost Franta, respectiv regiunea pariziana unde a aparut prima constructie gotica in secolul al XII-lea (1130),in timp ce in alte tari goticul si-a facut aparitia mult mai tarziu (secolele XIII-XIV). De altfel, in Germania romanicul coexista in paralel cu noul stil gotic. Aceasta coexistenta a celor doua stiluri - romanic si gotic - se explica datorita caracterului simbolic al artei medievale, care pentru artistul romanic viza tendinta spre abstract, in timp ce pentru cel gotic, predomina tendinta spre forma concreta, specifica observatiei.

Arta gotica redescopera natura si lumea, viziunea intelectuala si sensibilitatea artistului sunt focalizate in directia unei reprezentari realiste facand ca senzatia sa detina primatul cunoasterii din care deriva ideile si imaginile.

In comparatie cu stilul romanic, cel gotic se impune observatiei directe prin lungimea (peste 100 m) si inaltimea (30-50 m) constructiei, realizand ca nava centrala a catedralei sa fie mult mai inalta decat cele laterale, fiind flancate in fata acesteia de cele doua turnuri foarte inalte si de o mare rozasa sub care se afla, la baza, portalul principal. (Ex. Rozasa catedralei din Reims, cu diametrul de 12 m). La intersectarea transeptului cu nava centrala se inalta un turn lanterna. Zidurile laterale ale catedralei sunt sprijinite de arcbutantii care se suprapun la 2-3 nivele, consolidand contrafortii si echilibrand presiunea boltilor. De pilda, in Anglia, bisericile gotice se remarca prin masivitatea zidurilor, prin policromia marmurilor care decoreaza pilastri si, in general, prin diversitatea elementelor decorative. In Germania catedrala gotica are navele de inaltimi egale, comparativ cu Italia unde acestea nu sunt excesiv de inalte. De asemenea, arhitectura gotica este influentata si de clima regiunii respective in ceea ce priveste amplasarea portalurilor pe fatadele mai putin expuse vanturilor si ploilor.

Stilul gotic, desi la inceputurile lui pare ca deriva din cel romanic, prin structura arhitecturii si principiile decorative el a adus solutii noi necunoscute de mesterii romanici. Arhitectura gotica reda edificiului valente estetice nemaiintalnite, rezultate din principiul echilibrului bazat pe opozitia fortelor ce decurg din prevalenta spatiilor goale asupra structurilor pline.

Elementele caracteristice stilului gotic sunt reprezentate de arcul frant (ogiva), care prin intersectarea a doua arce dispuse diagonal fixeaza bolta pe ogive; arcul butanat ce sprijina in exteriorul edificiului greutatea laterala a peretilor si noul tip de ornamentatie inspirata din observatia naturii, nesupusa vechilor dogme traditionale. Cele trei elemente, precizam ca nu se impun cu necesitate a fi reunite in acelasi edificiu apartinand stilului gotic.

Sub aspect tehnic, goticul aduce ca inovatie deosebita asezarea boltii pe o incrucisare de ogive, pe nervurile diagonale de sub bolta de unde pornesc arcele frante. Apasarea verticala a boltii se descarca prin nervurile ogivei in contrafortii edificiului care preiau functia portanta a peretilor laterali. Pe acesti pereti s-au putut deschide ferestre mari catedralelor gotice, iar unii pereti puteau fi inlocuiti cu un vitraliu imens. Astfel, goticul inlocuieste piatra cu suprafata vitraliilor, contrar principiilor arhitecturii clasice, oferind posibilitatea ca fatada bisericii gotice sa ocupe un loc important in ansamblul edificiului comparativ cu cea romanica. Ornamentatia ferestrelor gotice este relativ simpla fata de cea romanica, fiind sub forma de lance, ingusta si prelunga, divizata de 2-3 giurgiuvele verticale. Fereastra se termina cu un cerc sau trefla unde se fixeaza bucati de sticla specifice frumoaselor rozase (sub forma de roza, flacara sau lance), care au marcat unele elemente ale evolutiei artei gotice.

Arhitectura gotica cunoaste, dupa modelul francez, fixat tipologic de catedrala din Chartres (1194), versiuni originale in Anglia prin masivitatea zidurilor, multiplicarea nervaturilor, lungimea navelor si extinderea fatadei in raport cu inaltimea catedralei. In timp ce francezii erau obsedati de verticalitate, englezii opteaza pentru extinderea pe orizontalitate a catedralelor. Goticul in Germania apare mai tarziu (1230) cu toata aceasta intarziere, mesterii germani vor difuza acest stil arhitectural in Europa Centrala si Orientala, inclusiv in spatiul romanesc din Transilvania.

Particularitati distincte prezinta stilul gotic in Spania datorita traditiilor si influentelor diferite, mai ales franceze, asa cum arata arhitectura marilor catedrale de la Burgos, Toledo, Sevilla, s.a. Persistenta traditiilor clasice si realizarile artei romanice face ca in Italia stilul gotic sa intampine o rezistenta considerabila, generata de clasicismul antic si bizantin. In Italia elementele gotice, de regula, fuzioneaza cu cele romanice, preferand simplitatea si renuntarea la ornamentatia specifica goticului.

Metodele utilizate in arhitectura civila nu se deosebesc de detaliile constructiei si ornamentatiei de arhitectura religioasa medievala. Dimensiunile arhitecturale la edificiile civile sunt legate de functionalitatea acestora, evitandu-se boltile prea inalte tipice catedralelor gotice. Arhitectura gotica civila s-a impus prin cele mai importante monumente, initial, in Tarile de Jos, evident tot sub influenta franceza. Cele mai remarcabile palate comunale se afla in Bruxelles, Grand, Amsterdam, Anvers, Bruges, Liège, Louvain (Tarile de Jos), in nordul Frantei (ex. impunatorul palat al Parlamentului din Rouen), in Germania (Kln, Mnster, Lbeck).

Arhitectura civila in Italia a evoluat in paralel cu cea religioasa, artistii avand o mare libertate de conceptie, ceea ce a generat o diversitate de particularitati in edificarea maretelor palate comunale realizate la Milano, Como, Verona, Bologna, Perugia, Orvieto, Florenta. O nota distincta prezinta configuratia edificiilor Venetiei, unde tehnica constructiei a fost determinata de terenul lagunei, impunandu-se Palatul Ducal de o remarcabila stilistica arhitecturala.

*

Sculptura gotica a realizat functia sa ornamentala, mai ales, la portalurile catedralelor unde abunda forme fantastice, in sens expresionist de infatisare a unor animale simbolice. Sculptura decorativa ca si cea monumentala a trecut de la formele romanice la cele gotice mult mai lent decat in domeniul arhitecturii. Sculptura gotica atinge apogeul in secolul al XIII-lea, atat sub aspect cantitativ, cat si la nivel de realizare artistica. (De pilda, catedrala din Chartres are sculptate pe cele 3 portaluri sudice 783 de figuri, iar catedrala din Reims are in exterior 530 statui, la care se adauga 1770 in interior). Aceste statui reprezinta oameni in toate ipostazele ocupatiilor lor, ceea ce face, cum just constata H. Focillon, ca o catedrala gotica sa intruchipeze intreaga umanitate.

Artistii germani au imprimat o nota de originalitate sculpturii gotice in raport cu contributia lor in arhitectura. De asemenea, in Italia sunt acceptate principiile sculpturii gotice cu o anumita moderatie dat fiind traditiile clasice prezente in peninsula. In ceea ce priveste pictura murala ea continua sa ramana subordonata arhitecturii pana la inceputul secolul al XV-lea. Comparativ cu peretii bisericilor romanice care permiteau acoperirea cu picturi extinse, arhitectura gotica reduce mult suprafata peretilor ceea ce aproape elimina pictura. Pictura murala se retrage din biserici facandu-si simtita prezenta in salile palatelor si castelelor feudale.

Un auxiliar al arhitecturii gotice mai folosit decat pictura murala a fost tapiseria medievala ("fresca mobila") prezenta in lacasuri de cult si in palatele princiare din tarile europene. Tapiteriile narative s-au nascut in regiunea Rhinului (sec. XI), imitand desenul tesaturilor de matase din Bizant insa lucrate grosolan comparativ cu cele bizantine. Tematica tapiteriilor medievale a fost religioasa pana in secolul al XIII-lea, dupa care a abordat scene istorice, campenesti, de vanatoare, peisagistice, etc.

Remarcabile sunt tapiteriile pariziene comandate de regii Frantei.

Pentru stilul gotic principalul auxiliar al arhitecturii, alaturi de sculptura, este vitraliul, ilustrand teme iconografice din doctrina crestinismului. Vitraliul se dovedeste a fi definitoriu catedralei gotice, ca tehnica si mijloace de expresie, oferind o atmosfera multicolora spatiului interior al arhitecturii. Dupa unii istorici ai artei medievale vitraliul este creatia cea mai extraordinara (H. Focillon). Alaturi de functia instructiva de redare a unor scene biblice, vitraliul sugera prin cromatica lui superba si o simbolistica metafizica a luminii," proprie lumii divine. Principiul si tehnica vitraliului continuau o traditie romana din perioada bazilicilor paleocrestine. Sticlarii finisau desenul pe bucati de sticla prin linii negre abtinute din oxizi metalici, iar culoarea, intensa si limpede, continea in tonuri contrastante - rosu si verde, galben, portocaliu si albastru. In special, albastru in lumina apusului de soare lasa nuante extrem de expresive. Marile catedrale din Chartres, Bourges, Rouen, Lyon, Laon marcheaza perioada de apogeu a vitraliului, imbogatite ulterior de vitraliile catedralelor din Paris, Reims, Tours, s.a. din secolul al XIII-lea. Incepand cu secolul al XV-lea, culoarea cedeaza locul desenului, iar vitraliul se transforma dintr-un mozaic intr-o pictura pe sticla, care in secolele urmatoare realizeaza o productie artistica remarcabila.

Tematica iconografiei medievale exprima o infinita bogatie si varietate artistica bazata pe norme si principii precise care lasa totusi loc si exprimarii fanteziste a artistului.

Arta medievala si-a exprimat originalitatea prin urmatoarele caracteristici:

1. Pe plan artistic si-a afirmat organicitatea si coerenta in toate domeniile artei - arhitectura, sculptura, pictura (fresce, mozaic, vitralii, tapiserie), - in ansamblul sau simbolistic;

2. Catedrala gotica a fost infatisata ca Oglinda Naturii, a Stiintei, a Moralei si a istoriei ("istoria" inseamna comunitatea celor "alesi" din Vechiul si Noul Testament);

3. In Evul Mediu arta a fost produsa pentru Biserica care i-a transmis directivele, i-a stabilit continutul si a sustinut-o financiar.

4. Imprumuturile din arta clasica a antichitatii capata simboluri morale pentru a servi Bisericii, in ciuda unor tendinte realiste ale artei romanice si a celei gotice aparute in perioada de inflorire a Evului Mediu;

5. Incepand cu secolul al XII-lea frumosul exprimat de operele clasice ale antichitatii, desi fara valoare religioasa, acesta isi pastreaza valoarea estetica, generand ulterior un conflict cu vechea mentalitate religioasa.

*

Arta in societatea feudala structurata piramidal gravita, atat in jurul catedralei unde clerul monopolizase si aservise teologiei toate sferele creatiei artistice, cat si in jurul castelului unde artistii recitau poeme razboinice, de regula pe fondul unei muzici instrumentale, data fiind organizarea si orientarea vietii feudale spre razboaie. Astfel, in literatura franceza medievala apar cantecele de vitejie ("chansons de geste"), reprezentate de poemul eroic "Cantecul lui Roland", care descrie faptele de eroism grefate in jurul figurii regelui Carol cel Mare, in lupta cu maurii, evidentiind prin atitudinea lui Roland devotamentul vasalilor fata de suveran. Poemul, in concluzie, prezinta pe Carol, tipul ideal de suveran si pe Roland, cavalerul viteaz si devotat vasalitatii din epoca medievala. In timpul cruciadelor se dezvolta, de asemenea, poezia lirica a trubadurilor si romanul de curte, totul axat pe tema iubirii (ex. "Tristan si Isolda"), exprimand sentimente frumoase, generozitatea civilizata, curtoazia - specifice cavalerului elegant, comparativ cu brutalitatea celui razboinic.

In Spania, viata eroica cu luptele micilor cavaleri (tarani si oraseni) impotriva maurilor si-a gasit ilustrarea in poemul "Cantecul Cidului", reprezentativ pentru literatura spaniola medievala. Literatura medievala din Germania este reprezentata de poemul "Cantecul Nibelungilor", o capodopera a creatiei din Evul Mediu prin profunzimea sentimentelor si a pasiunii personajelor din care rezulta dramatismul conflictului final.

In spatiul italian literatura tipica epocii medievale nu realizeaza amploarea si dezvoltarea celei franceze sau germane deoarece conditiile economice si social-politice erau diferite. Poezia italiana se inspira mai mult din lirismul popular, care atinge prin Dante Alighieri culmile liricii culte. Prin modernitarea si caracterul national al liricii lui Dante, acesta apartine literaturii renascentiste in debutul sau istoric.

Literatura engleza medievala atinge apogeul afirmarii sale mai tarziu (sec. XIV) legat de framantarile din viata social-politica si religioasa reflectate in literatura. Pentru Europa Orientala reprezentativ este poemul eroic "Cantecul oastei lui Igor" din literatura medievala rusa. Literatura medievala apartine unei epoci care a precedat aparitia statelor nationale in Europa.